Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Andrei si Elena' (afirmatori) vs 'Mihai si Raluca' (negatori)

A1 (Andrei Luca)

E timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţă privată?

Da, în calitate de afirmatori considerăm că e timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţă privată. Intrucât de-a lungul timpului tehnicile de creare şi manipulare ale unei imagini au evoluat, devenind în zilele noastre o ştiinţă, dreptul la informare al cetăţenilor se instituie ca un antipod legitim, o măsură preventivă care ar trebui să demonteze imagini mincinoase de pe urma cărora demnitarii ar avea de câştigat capital politic.

Pornind de la teza conform căreia noţiunile de “viaţă publică” şi “viaţă privată” sunt ambigue, vom încerca să dăm un exemplu pentru a ilustra cum graniţa dintre cei doi termeni nu este fixă. Să ne imaginăm că Preşedintele BNR (Banca Naţională Română) este bolnav; este acest fapt de interes public sau ţine de viaţa personală? Probabil mulţi ar încadra starea de sănătate precară a Preşedintelui BNR în domeniul vieţii private, însă, în calitate de afirmatori, considerăm că problemele de sănătatate ale Preşedintelui BNR şi orice alte impedimente cum ar fi un divorţ sau un deces în cadrul privat al familiei acestuia ar putea afecta puterea de concentrare a persoanei publice care îşi exercită funcţia, şi implicit buna desfăşurare a componentei economice a ţării. Observăm cum la nivel abstract cele două noţiuni sunt diferite, în timp ce în viaţa reală se află într-o strânsă relaţie de interdependenţă. Aşadar, credem că delimitările teoretice în acest context sunt inutile, atâta timp cât în mod real nu sunt operabile deoarece se suprapun.

            În primul rând, trebuie să nu pierdem din vedere criteriul esenţial pe baza căruia masele îşi aleg reprezentanţii politici într-o societate democratică. În mare măsură, aceştia nu sunt votaţi datorită abilităţilor practice şi teoretice de care dau dovadă şi nici pe baza erudiţiei sau a cunostinţelor politico-filosofice. Conducătorii politici sunt mai degrabă aleşi pentru imaginea pe care o proiectează în mentalul colectiv, pentru încrederea pe care o trezesc şi, mai ales, pentru empatia pe care o stârnesc în cetăţeanul ce îşi exercită dreptul la vot. Ţinând cont de faptul că majoritatea aleşilor aduc în campaniile electorale drept argument în favoarea lor virtuozitatea propriei vieţi private (în special cea de familie), considerăm că este corect ca şi după câştigarea alegerilor, foştii candidaţi, deveniţi între timp actualii demnitari, să fie judecaţi în funcţie de moralitatea vieţii private. Dacă John Galliano, un artist care are în subordine o mână de croitorese, a fost concediat de la Dior datorită unor păreri exprimate într-un cadru privat1, considerăm că demnitarii (care au o putere decizională mare în plan economic, legislativ sau executiv) ar trebui să fie şi ei penalizaţi în funcţie de opiniile exprimate şi comportamentul pe care îl afişează într-un cadru privat.

            În al doilea rând, dorim să subliniem că demnitarii, în momentul în care acceptă funcţia în care sunt aleşi/numiţi, acceptă în acelaşi timp să devină persoane publice, cu toate consecinţele inerente.

             În al treilea rând, afacerile ilegale sau la limita legii ale demnitarilor nu se vordesfăşura niciodată la vedere, în mod public, aşadar jurnaliştii sunt nevoiţi să obţină informaţii investigând aspecte ale vieţii private. Dacă se impun restricţii în acest sens, cum vor fi demascaţi demnitarii care încalcă legea? În plus, este greu să impui legi care să limiteze accesul jurnaliştilor la viaţa privată a demnitarilor întrucât specialiştii în comunicare, relaţii publice şi PR nu au stabilit o definiţie unanim acceptată a conceptului de  "viaţă privată".  

            În concluzie, dorim să revenim asupra faptului că atât demnitarii, cât şi alegătorii sunt conştienţi în marea lor majoritate de faptul că procesul desfăşurării alegerilor presupune vinderea unei imagini. Din punctul nostru de vedere, este de datoria alegătorilor şi a jurnaliştilor să se asigure că în spatele imaginii se află un corespondent real, atâta timp cât intruziunile în viaţa privată a demnitarilor sunt justificate şi relevante pentru problemele de interes public.

___________________________________

1.         http://www.youtube.com/watch?v=OUcEfkMfYvM


N1 (Raluca Onufreiciuc)

E timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţă privată?

 

       Ab initio, este necesar sa definim notiunea de "demnitar" pentru a intelege sfera de aplicare a acesteia si implicit a aferentei motiuni.

       Ca inalt funtionar al statului, un demnitar are oblgatia de a-si indeplini atributiile in limitele functiei cu care a fost investit ghidandu-se si bazandu-se pe o serie de principii si valori morale ca integritatea, onoarea etc. Este inadmisibil sa pornim de la aprecierea ca imaginea unui demnitar este intotdeauna falsa fiind rodul unor tehnici manipulative luand in considerare prezumtia de nevinovatie ce isi produce efectele chiar si in cazul unui infractor care lezeaza  anumite valori sociale ocrotite de stat, valori ce afecteaza in mod direct viata unui cetatean. Atunci, care mai este dreptul sau justificarea reala pentru a interveni in viata sau mediul privat al unui demnitar?

       In al doilea rand, trebuie sa diferentiem intr-un mod cat mai clar notiunea de persoana publica fata de cea de demnitar, intrucat deseori, in realitate, datorita suprapunerii lor practice se pot naste confuzii ce nu isi trag seva din similitudinile aparente ale acestora, ci din anumiti factori contextuali care creaza in randul opiniei publice imaginea gresita a raportului dintre cele doua notiuni. Este injusta orice absolutizare intre acestea, deoarece nu se poate pune semnul egal intre o persoana ce exercita o functie publica si actioneaza in interesul general al societatii si o persoana ce detine un anumit statut public. De cele mai multe ori, persoanele publice sunt obligate prin clauze contractuale la anumite atitudini comportamentale, fapt ce este inexistent in cariera unui demnitar.

       In al treilea rand, analizand din prisma sanctiunilor ce ar putea interveni in ipoteza comiterii unor greseli "private" de catre demnitari, este dificil sa ne imaginam ca acestea au aplicabilitate, cel mai relevant exemplu fiind cel al imunitatii parlamentare prevazuta in art.72 din Constitutie care stipuleaza expres faptul ca membrii Parlamentului nu raspund pentru opiniile politice, cu atat mai putin pentru cele personale. Nu se pot permite imixtiuni in viata privata a unor oameni prin simplu fapt ca acestia exercita o anumita functie decat in cazul in care acestea sunt strict necesare pentru buna desfasurare a activitatii lor. Faptul ca anumite valori personale sunt invocate de catre  acestia(exempli gratia promovarea onoarei in campaniile electorale) nu releva incapacitatea cetatenilor de a le trece prin filtrul propriei ratiuni si astfel de a demasca, cel putin la nivel personal, inadvertentele create.

      In al patrulea rand, admitem intr-adevar ca viata privata a unui demnitar nu ar trebui sa fie totalmente protejata, deoarece in acest fel se pot comite abuzuri ce se pot fructifica mai tarziu in infractiuni( de coruptie sau alte infractiuni din legi speciale referitoare la demnitari). Pe de alta parte, acest lucru nu inseamna ca mass media are posibilitatea de a "navali" in viata privata a inaltilor functionari pentru a asigura dreptul la informare al cetatenilor. Mai mult, cate dintre informatiile provenite din presa au un caracter autentic astfel incat sa permita cetatenilor o evaluare corecta a  asa-ziselor faptelor?

     Pentru a conchide, dreptul la informare al cetatenilor este important, in masura in care nu afecteaza viata privata a demnitarilor tinand cont ca de cele mai multe ori ceea ce prezinta interes pentru public nu este si de interes public. Relevanta faptelor nu tine de nivelul de profitabilitate inregistrat  in randul unor cotidiane, ci de gradul si modul in care aceasta isi produce consecintele in randul societatii.

Referinte bibliografice:

http://dexonline.ro/definitie/demnitar

http://www.intelligencesquared.com/controversies/public-figures-have-a-right-to-a-private-life?result_374_result_page=2


A2 (Elena Mihaela Gheorghe)

Conform pricipiului juridic audi alteram partem, în continuarea încercărilor de delimitare lingvistice ale negatorilor, considerăm că este necesar să operăm la rândul nostru anumite distincţii. În primul rând, existenţa codului etic la care face referire echipa oponentă1 nu presupune în mod invariabil respectarea lui (atât în spaţiul public, cât şi în cel privat). Mutatis mutandis, nici oportunitatea negativă de a manipula masele prin promovarea unei imagini de sine false a unui anumit demnintar nu implică obligatoriu exploatarea ei. Însă în discursul nostru anterior am vrut să ilustrăm că tentaţia de a comite abuzuri este proporţională cu puterea pe care o presupune o funcţie (să nu uităm dictonul latinesc “Honores mutant mores”). Prin urmare, nu putem subînţelege un comportament moral ex mero mota desfăşurată à huis clos. Însuşi George Washington, o figură pregnantă a democraţiei americane, consideră că “Puterea exercitată în mod arbitrar este cel mai uşor fundamentată pe ruinele libertăţii abuzate până la necuviinţă.” 2

 În al doilea rând, suntem de părere că distincţia efectuată de negatori între conceptul de “persoană publică” şi cel de “demnitar” ridică o falsă problemă. De facto, prin natura statutului şi a responsabilităţilor inerente, demnitarul îşi desfăşoară de cele mai multe ori activitatea în spaţiul public, spre folosul maselor. Aşadar, noi credem (în lumina problemei pe care însăşi moţiunea o ridică: dacă demnitarii nu ar fi persoane publice, de ce ar exista interes pentru viaţa lor privată?) că înalţii funcţionari ai statului sunt persoane publice, că activitatea publică a acestora este de interes, dar că ar trebui să ne concentrăm asupra problemei în discuţie - intruziunea în viaţa lor privată.

 În continuare, ne întrebăm dacă imunitatea parlamentară la care negatorii fac referire nu încurajează în realitate o atitudine sfidătoare şi abuzivă a demnitarilor faţă de lege. Desigur, parlamentarii nu pot fi sancţionaţi pentru credo-ul lor politic, însă nu ar trebui pedepsiţi pentru infracţiunile comise într-un context neoficial? Putem lua ca exemplu, cazul recent al deputatului PDL Dan Păsat, care, acuzat fiind de şantaj, nu poate fi anchetat datorită neretragerii imunităţii. Prin urmare, deşi există sancţiunea care presupune retragerea imunităţii, observăm că anumiţi parlamentari pot eluda legea. Acest fapt nu face decât să ne confirme convingerea că intruziunile în viaţa privată a demnitarilor sunt legitime deoarece tentaţia de a comite abuzuri există atât în spaţiul public, dar mai ales în cel privat, departe de ochii curioşilor. 

 Cât despre discernământul alegătorilor referitor la moralitatea demnitarilor, suntem de părere că votanţii (cărora li se pune la dispoziţie doar materialul oferit de candidat) nu au suficiente informaţii pentru îşi face o părere justă şi obiectivă. Dimpotrivă, este datoria jurnaliştilor să exploreze viaţa oamenilor politici în totalitatea ei şi să confirme sau să infirme simpla “părere” a alegătorilor . Opiniile informate, autentice, caracteristice unei democraţii reale se crează în urma unei analize cvasicomplete, în timp ce opiniile apărute spontan, superficial nu fac decât să promoveze şi să menţină potenţiale non-valori în posturi de conducere. De exemplu, dacă un candidat de sex feminin câştigă alegerile susţinând un proiect legislativ care prevede interzicerea avortului, nu este de interes public descoperirea faptului că persoana în cauză a făcut/ face uz de această practică medicală? Nu ar constitui acesta un veritabil corpus delicit?  

 În final, dacă negatorii admit “că viaţa privată a unui demnitar nu ar trebui să fie totalmente protejată”, dar refuză mass-mediei dreptul de a "navali" in viata demnitarilor, ne întrebăm prin ce metodă imaginează împăcarea aceastei contradicţii. Nu cumva tinde spre soluţia propusă de către afirmatori în primul discurs, aceea de a sorta informaţiile din viaţa privată a demnitarilor în funcţie de relevanţa faţă de activitatea desfăşurată de către aceştia în spaţiul public?3 Însă acest proces de “selecţie” ţine de competenţa jurnaliştilor şi nu se raportează direct la problema intruziunii în viaţa privată a demnitarilor. Însăşi problema ridicată de negatori referitoare la “autenticitatea” informaţiilor din presă face trimitere strict la codul deontologic şi la profesionalismul jurnalistului. 

 Concluzionând, noi milităm pentru transparenţă atât în viaţa publică, cât şi privată a demnitarilor, deoarece potenţialele infracţiuni nu vor fi niciodată rezolvate în baza principiului deus ex machina. Jurnaliştii trebuie să deţină libertate totală de investigaţie, iar masele acces la informaţiile esenţiale. 


1. “Ca inalt funtionar al statului, un demnitar are oblgatia de a-si indeplini atributiile in limitele functiei cu care a fost investit ghidandu-se si bazandu-se pe o serie de principii si valori morale ca integritatea, onoarea etc.”

2.“Arbitrary power is most easily established on the ruins of liberty abused to licentiousness.” (George Washington)

3. “Din punctul nostru de vedere, este de datoria alegătorilor şi a jurnaliştilor să se asigure că în spatele imaginii se află un corespondent real, atâta timp cât intruziunile în viaţa privată a demnitarilor sunt justificate şi relevante pentru problemele de interes public.”


N2 (Mihai Gavril?)

N2

E timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţă privată?

Încălcarea unui drept cum este cel la viaţă privată a demnitarilor înseamnă comiterea unui abuz, nu de către cetăţeni, ci de către jurnalistii. Un demnitar beneficiaza de acelaşi drept la viaţă privată ca toţi cetăţenii obişnuiţi.

Afirmatorii sustin că “tentaţia de a comite abuzuri este proporţională cu puterea pe care o presupune o funcţie”, în calitate de negatori respingem primul element al acestei legaturi de proporţionalitate deoarece doar gravitatea consecinţelor abuzurilor pot fi proporţionale cu puterea pe care o presupune o funcţie. Prin urmare discuţia poate viza doar cazul demnitarilor care îşi îndeplinesc atribuţiile în limitele funcţiei şi care se ghidează pe o serie de valori şi principii morale.

Se spune că “demnitarul îşi desfăşoară de cele mai multe ori activitatea în spaţiul public, spre folosul maselor”. Respingem acest argument deoarece activitatea demnitarilor este desfăsurată în interesul public spre folosul tuturor cetaţenilor. În primul rând, trebuie să ne îndreptăm atenţia spre  acţiunile din cadrul funcţiei, nu pe detaliile “picante” din viaţa personală ce suscită un interes mai mare din partea cititorilor ziarelor tabloide de mare tiraj. (Click, Libertatea etc.). Doar faptul că ziarul Click are cel mai mare procent de vânzări[1] la nivelul ţării demostreaza interesul sporit pentru aspectele “interesante” din viaţa privată.

În al doilea rând, imunitatea parlamentară este o formă de protecţie, menită să apere membrii Parlamentului de eventualele urmăriri penale abuzive, de imixtiunile executivului sau chiar a puterii judecatoreşti[2]. Inviolabilitatea există tot în folosul cetăţenilor deoarece permite continuarea madatului demnitarilor în folosul cetăţenilor şi le garantează independenţa.[3] La sfârşitul mandatului înaltul funcţionar al statului poate fi tras la răspundere dacă fapta nu a fost prescrisă sau imunitatea îi poate fi retrasă în cazul în care membrii Camerei din care face parte consideră acest lucru.

În al treilea rând, este datoria cetăţeanului care îşi exercită dreptul de vot să îşi asume şi responsabilitatea de a căuta informaţii relevante despre candidat. Această responsabilitate este vitală pentru luarea unei decizii cât mai bune în momentul acordarii votului. Opinia informată menţionată în pledoaria echipei afirmatoare poate exista doar în cazul în care cetaţeanul posedă un minim interes pentru procesul electoral. Astfel, în ultimii ani observăm o indiferenţă a cetăţenilor cu drept de vot faţă de alegerile electorale, caracterizată prin prezenţa la vot a doar 39,20%[4] din alegători şi prin realegerea unor personaje dubioase din viaţa publica precum C.V. Tudor şi Goerge Becali în ciuda scandalurilor în care au fost implicaţi.

În final, noi admitem că viaţa privată a demnitarilor ar trebui sa fie “transparentă” doar pentru organele de ancheta în cadrul investigaţiilor oficiale şi în cazul eventualelor abuzuri în funcţie. Evidenţiem faptul că accesul la astfel de informaţii îl au doar reprezentanţii oficiali ai instituţiilor abilitate ce actioneaza în interes public şi respingem rolul de “jurnalist procuror” supus unui interes finaciar si privat.

În concluzie, noi milităm pentru un echilibru just între dreptul de informare al cetăţenilor şi dreptul la viaţă privată al demnitarilor.       



[1] http://www.brat.ro/index.php?page=cifre

[2] http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/IMUNITATEA-PARLAMENTARA-IN-STA311523213.php

[3] http://www.dreptonline.ro/legislatie/statutul_deputatilor_senatorilor.php

[4] http://www.becparlamentare2008.ro/statis/Prezenta%20la%20vot.pdf



Decizia:

Mihaela Gherghe

Feedback individual:
A1: Gestioneaza-ti mai bine discursul, dezvolta-ti argumentele mai bine si arata importanta lor, in locul introducerilor si digresiunilor foarte lungi, care nu sunt extrem de relevante. Ai adus idei valoroase in dezbatere, dar sunt slab explicate si analizate insuficient, aspect care te face foarte vulnerabil la atacuri. Atentie de asemenea la sursele pe care le folosesti - youtube.com nu este in niciun caz o dovada acceptabila.
Punctaj: 24 puncte
N1: Mi-a placut faptul ca nu ai jucat pe terenul generalizarilor oferite de primul afirmator, de tipul "votam un demnitar doar pentru imaginea lui, iar imaginea lui e tot timpul una falsa". Diferentierea pe care o faci intre persoana publica si demnitar nu e insa atat de importanta, ea reiesea singura din sensul termenilor. Foarte buna ideea ca ceea ce prezinta interes pentru public nu este neaparat de interes public. Evita totusi argumente pur teoretice cum ar fi "demnitarii trebuie sa fie onorabili pentru ca depun juramantul", intrucat au o valoare foarte scazuta.
Punctaj: 23 puncte
A2: Citatele si termenii straini pe care-i folosesti au un efect foarte bun, insa ai grija sa nu abuzezi de ele - "un comportament moral ex mero mota desfăşurată à huis clos" suna putin exagerat pentru o idee care ar fi putut fi exprimata la fel de elegant in limbaj mai putin incarcat (un comportament moral neconditionat, din proprie initiativa, nu doar o moralitate care sa ramana rezervata doar luminii reflectoarelor?). 

Punctaj: 25 puncte

N2: Axeaza-te mai mult pe ideea din spatele unui argument decat pe micile detalii care il compun, de tipul distinctiei intre "popor" si "mase" . Aceeasi problema ca si a colegului tau, argumentele pe care le aduci sunt prea putin ancorate in realitate.

Punctaj: 22 puncte



Motivarea deciziei:

Echipa afirmatoare reuseste sa demonstreze ca este importanta o imagine completa a candidatului, pe cand echipa negatoare prezinta niste contraargumente axate exclusiv pe notiuni teoretice care sunt usor combatute de realitatea inconjuratoare, dupa cum demonstreaza si afirmatorul 2. Un alt punct de conflict a fost imunitatea parlamentara, punct care merge tot catre afirmatori intrucat, desi rolul principal al imunitatii este de a proteja demnitarul, ea facilitateza abuzurile, in lumina aspectului ca puterea corupe. Neavand alta metoda de sanctiune, devine important dreptul cetateanului de a sti. Prin urmare, decizia mea merge catre afirmatori.

A1 -> 24 puncte
N1 -> 23 puncte
A2 -> 25 puncte
N2 -> 22 puncte
Castiga echipa:

Andrei si Elena (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.