Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Madalina si Ruxandra' (afirmatori) vs 'Leila si Voluntar' (negatori)

A1 (Ruxandra Serban)

Misiunea mea astăzi este să demonstrez ca dreptul cetăţenilor la informare este mai important decat dreptul demnitarilor la viata privată. Problema acestei dezbateri este fluiditatea limitelor - unde se opreşte funcţia publică şi începe viaţa personală, unde accesul la date încetează să fie informare şi devine intruziune. Noi consideram ca fundamentale într-un regim democratic dreptul la informare şi o presă libera care sa furnizeze informatia cetăţenilor, inclusiv privind viaţa privata a demnitarilor.

Definim dreptul la informare ca dreptul cetăţenilor de a primi informaţii prin presa liberă, inclus în dreptul uman fundamental la libertatea de opinie şi expresie[1]. Pentru viaţa privată utilizăm definiţia dicţionarului Oxford: relaţiile, interesele etc. personale ale unei persoane, distincte de viaţa sa publică sau profesională. Cetăţeanul este un locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile şi politice. Demnitarul reprezintă o persoană în funcţie publică. Cetăţeanul este un locuitor al unui stat, care se bucură de drepturi civile şi politice. Demnitarul reprezintă o persoană în funcţie publică, adesea ales de către cetăţeni.

În primul rând, libertatea presei e o valoare fundamentala într-un regim democratic, iar dacă protejarea dreptului demnitarilor la viaţă privată implică limitarea libertăţii presei de a investiga şi informa cetăţenii, atunci întregii societăţi îi este încălcat dreptul la informare. Asta pentru că orice democraţie funţionează prin votul periodic al cetăţenilor şi posibilitatea de a schimba astfel guvernele non-violent. Presa liberă este o precondiţie pentru democraţie şi pentru ca schimbarea să se poată produce, întrucât veghează aleşii şi activitatea lor în numele cetăţenilor. Iar pentru unii cetăţeni valorile şi atitudinea din viaţa privată a aleşilor sunt la fel de importante ca abilităţile lor în funcţia publică. De exemplu, articolele din presa italiană despre Berlusconi şi prostituate minore au dus nu doar la anchete judiciare, ci şi la scaderea dramatică a popularităţii premierului[2].

În al doilea rând, pentru a fi ales, şi a accede la o funcţie publică, este nevoie de expunere a unei părţi de viaţă privată în presă, iar potenţialii demnitari consimt asta, implicându-şi partenerii, uneori şi copiii în spectacolul pre-alegeri, spectacol care atrage cetăţenii curioşi de vieţile celor bogaţi şi celebri. A pretinde ca acest lucru să se încheie brusc după alegeri înseamnă a ignora dorinţele electoratului pentru care a contat în decizie ipostaza de familist a demnitarului în campanie.

În al treilea rând, în virtutea principiilor de transparenţă şi responsabilitate pe care asumarea unei funcţii publice le implică, dreptul la informare prevalează asupra celui la viaţă privată dacă persoana în funcţie publică va favoriza persoane din sfera sa privată în obţinerea de beneficii din domeniul public. Ilustrative în acest sens sunt afacerile care implică bani publici, la care demnitarii, prin prerogativele pe care le deţin, au acces. Acest exemplu demonstrează cum, aşa cum cazuri cunoscute şi mediatizate au demonstrat, prin acces la informaţie ce ţine de sfera privată (de exemplu, cu privire la anturajul demnitarului), se protejează domeniului public de abuzuri de putere, sau cazuri de corupţie sau trafic de influenţă sunt aduse la lumina. Transparenţa datelor nu presupune suspendarea prezumţiei de nevinovăţie. Nu se presupune din start că afacerile unui demnitar sunt ilegale, sau că va folosi ilegal banii publici sau fonduri externe de tipul fondurilor europene. Miza este de a găsi un mod prin care informaţia poate preveni un abuz de putere. De exemplu, cazul Bettencourt din Franţa, care părea iniţial o poveste de familie, s-a dovedit a fi un scandal public de proporţii, cu banuieli de trafic de influenţă, corupţie şi donaţii ilegale implicând până şi preşedintele Franţei[3]

Prin această argumentaţie am încercat să demonstrez că există situaţii în care dreptul cetăţeanului de a fi informat poate fi mai important decât dreptul unui demnitar la viaţa privată. Cele două drepturi nu intră în contradicţie, şi există situaţii juridic acceptate în care dreptul la informare devine mai important, cum este cazul în care este în discuţie securitatea naţională. Totodată, dacă luăm în calcul aspectele care nu ţin de mondenităţi, de subiect de ziar de scandal, transparenţa datelor privind persoanele în funcţii publice poate preveni abuzul de putere.



[1] Conform Articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, online la http://www.un.org/en/documents/udhr/index.shtml

[2] Berlusconi v the city of women, 17 februarie 2010, online la http://www.economist.com/node/18178303?story_id=18178303&CFID=164281646&CFTOKEN=41947665

[3] Dosarul afacerii Bettencourt, disponibil online pe www.lemonde.fr


N1 ()

 Motiunea data este reprezentata de un conflict de principii iar eu am rolul de a va demonstra ca dreptul demnitarilor(ca si al oricarui alt om) la viata privata este mai important decat dreptul cetatenilor la informare.Iar pentru inceput vreau sa pic de acord cu A1 in legatura cu o caracteristica si nu o problema a acestei dezabateri:fluiditatea limitelor.Mai exact,unde se opreste functia publica si incepe viata privata,cand presa isi face treaba si cand abuzeaza de rolul sau in societate.Echipa negatoare considera fundamentale intr-o societate democratica,post-comunista,dreptul la viata privata,protectia intimitatii si a familiei,lucru consemnat inca din Constitutia Romaniei adoptata in 1991.

Suntem de acord cu definitile acordate de primul afirmator dar am dori sa adaugam si alte aspecte esentiale: Dreptul la viata privata face parte din drepturile si libertatile fundamentale ale omului, reglementate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului prin dispozitiile art. 8, potrivit caruia „orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului si a corespondentei sale".
In prezent, notiunea de viata privata inglobeaza atăt aspecte „traditionale", precum dreptul la imagine, starea civila a persoanei, identitatea, starea de sanatate, apartenenta religioasa, integritatea fizica si morala, viata sentimentala, dar si aspecte „moderne", legate de perceptii noi in viata sociala referitoare la avort, homosexualitate, transsexualitate.Demnitarul este o persoana in functie politica dar a carui decizie nu este luata ca unanima ci in contextul unui grup din care face parte.Cetatenii au acces la informare prin intermediul mass-media.

Mai intai,dreptul la viata privata este o valoare fundamentala intr-un regim democratic,iar daca scopul presei implica limitarea acestui drept la intimitate si protectia datelor personale,atunci este incalcata legea in detrimentul persoanei a carei viata a fost violata.Nu conteaza postul,pozitia in viata socio-politica,constitutia in vigoare nespecificand tratament “special”acestor persoane.

Mai mult decat atat,incalcarea acestui principiu poate avea efecte negative grave,directe(asupra persoanei abuzate)si indirecte(a celor din jurul ei).Dea lungul timpului ne-au fost aduse si dovezi in aceste sens.Un bun exemplu de studiat ar fi atacul cu bomba in scoala in care premierul din acea vreme(Adrian Nastase)tocmai isi mutase copiii.Un caz foarte mediatizat in care prim-ministrul era acuzat ca nu sustine sistemul educational pe care l-a creat,avand cei doi copii la studii in strainatate.Detalii explicite despre transferul celor doi la un liceu din Bucuresti au aparut in presa iar peste doua saptamani a urmat atentatul.

Referitor la a doua idee argumentata a primului afirmator:intradevar putem observa,in timpul campaniilor elecorale,posibili alesi alaturi de familile lor promovandu-se drept  familisti insa aceata este o strategie specifica si veche de cand lumea,la care dansii au acces.Pana la urma,orice persoana de rand se doreste vazuta la locul ei,cu o imagine cat mai impecabila.Asta nu inseamna ca ei sunt de acord ca,mai departe sa fie abuzati si controlati de catre presa.

In continuare voi dezvolta ideea propusa tot de A1 referitor la posibilele afaceri “necurate” ale demnitarilor.In aceste cazuri,exista organe infiintate pentru asa ceva,pentru investigarea posibilelor cazuri de trafic de influenta,coruptie,etc.Directia natonala anticoruptie ar fi un bun exemplu in acest semn.Ce este foarte important este ca aceste organe nu transmit informatiile vreunei terte.Ele investigheaza iara daca,in final,persoana suspectata se dovedeste vinovata este chemata in instanta si i se i-a dreptul de a mai candida intr-o functie publica.

In schimb,de cele mai multe ori,presa i-a informatii cu POSIBILE fraude ale unor persoane,distribuindu-le.In acest punct,nenumarate riscuri apar:informare gresita a alegatorilor,formarea de perceptii gresite si implicit afectarea din toate punctele de vedere a demnitarului si nu numai.

Prin toate aceste argumente sper ca am reusit sa va conving de riscurile mari pe care le aduce incalcarea dreptului la viata privata in detrimentul informarii cetatenilor.


A2 (Madalina Rimbu)

Echipa afirmatoare consideră dreptul la viaţă privată important în orice societate democratică, însă acest drept nu este niciodată absolut[1]. După cum am argumentat deja,  considerăm că transparenţa în exercitarea funcţiei publice şi controlul din partea societăţii, reprezentat de presa liberă, sunt fundamentale într-o societate democratică pentru a preveni sau demasca abuzurile de putere sau corupţia demnitarilor. Important de precizat însă e faptul că violarea corespondenţei şi domiciliului (delicte reglementate în Articolele 192 şi 195 din Codul Penal românesc)[2], sau pătrunderea în mintea demnitarilor pentru a afla ce gândesc[3] dincolo de discursul public şi echipele de PR, nu sunt practici legitime în jurnalismul de investigaţie.

Vom contraargumenta aserţiunea negatorilor, conform căreia percepţiile demnitarilor legate de aspecte religioase şi morale, ţin de sfera lor privată. Afirmaţie e invalidată de faptul că, atunci când un cetăţean devine politicianul unui partid, face asta şi în virtutea unor valori în care crede şi pe care partidul respectiv le promovează şi, ajuns la putere, le aplică în politici.  Asfel, policianul îşi împărtăşeşte voluntar aceste opinii private în discursul din sfera publică. Iar dacă între viziunile expuse de un politician în sfera publică şi cele private există contradicţii, alegătorii care aderă la valorile partidului sunt îndreptăţiţi să ştie asta. Chiar dacă negatorii ne vorbesc despre o „societate democratică post-comunistă”, în care diferenţele ideologice sunt difuze, iar chestiuni ca avortul nu sunt pe agenda vreunui partid, exemplul american despre diviziunea politică între republicani şi democraţi în chestiunea pro-life vs. pro-choice, cere politicianului luarea unei poziţii pe această temă despre care negatorii ne spun că e „privată”. Iar un comportament privat al unui demnitar poate să suscite importante dezbateri publice, aşa cum deja citatul caz Berlusconi a animat dezbaterea despre rolul femeii în societatea italiană.

Ideea „demnitarilor-cetăţeni de rând” e invalidată de imunitatea de care unii demnitarii se bucură conform articolului 72 din constituţia citată de negatori. Astfel, controlul din partea societăţii prin presa liberă, asupra celor care administrează resurse şi iau decizii ce privesc întreaga societate, este, după cum echipa noastra a argumentat deja, cu atât mai important. Ca dovezi, cercetarea lui Rudiger Ahrend de la London School of Economics demonstrează, testând date de la Transparency International şi Freedom House, că mai multă libertate a presei conduce la mai puţină corupţie[4]. Iar Franţa a scăzut un loc în 2010, până pe 44, în topul Reporteres sans Frontieres privind libertatea presei, în urma intimidărilor la care jurnalişti cercetând cazul Bettencourt au fost supuşi[5].

Legat de imaginea politicienilor şi „abuzurile presei”, o analiză de studii media recentă explică fenomenul „people-izării” politicii: mulţi politicieni, deşi ar putea să opteze altfel , îşi expun voluntar viaţa privată – a fi într-o revistă-tabloid, chiar ca protagonişti ai unor situaţii foarte personale, pare preferabil pentru aceştia decât lipsa expunerii[6].

Într-adevăr, atacul terorist pe care ni-l citeaza negatorii este regretabil. Însă a dezbate în presă asupra calităţii învăţământului românesc e perfect justificat. Întrucât învăţământul e un bun public, informaţia asupra calităţii sale devine o chestiune care priveşte toţi cetăţenii plătitori de taxe. Iar pe lângă statistici, opţiunea demnitarilor în postura de părinţi care vor ce e mai bun pentru copiii lor este un important indicator în acest sens. În plus, secretul cu privire la educaţia elitelor nu e o practica întâlnită în democraţiile consolidate. Alfel, cum se face că ştim universitatea la care studiază prinţul moştenitor al Regatului Unit sau marile şcoli frecventate de copiii demnitarilor francezi, asta în ciuda pericolului reprezentate de terorism şi în aceste societăţi?

Salutăm faptul că DNA există şi cercetează cazurile de corupţie, însă în această dezbatere este vorba de altceva: de presa legitimată de societate să facă asta. În plus, multe dintre cercetările DNA (de exemplu, cazul 2 Mai), au început în urma investigaţiilor publicate în presă.  Iar presa are un rol vital şi ca watchdog al justiţiei, monitorizând cazurile ajunse în justiţie pentru cetăţeni[7].

Considerăm, în baza tuturor argumentelor echipei noastre, că o societatea democratică trebuie să fie vigilentă, şi chiar dacă faptele care prejudiciază publicul se decid în privat, avem dreptul să ştim. 



[1] De exemplu, Articolul 8 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului prevede faptul că “securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora” justifică ingerenţe ale autorităţilor publice în exercitarea acestui drept.

Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, p.6, online la

http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-91A3-B2B4F4D66BEC/0/ROU_CONV.pdf

[2] Codul Penal al României, în vigoare din 8 decembrie 2008, online la

http://www.anp-just.ro/interna/Codul%20Penal.pdf

[3] Interesantă în acest sens e lucrarea lui Robert Kurzban – Why Everyone (else) is a Hypocryte: Evolution and the Modular Mind, Princeton University Press, Princeton and Oxford, 2010, în special pp. 188-192, despre contradicţiile în fundamentarea morală a poziţiilor unor politicieni republicani şi democraţi americani cu privire la avort.

[4] Rudiger Ahrend, Press Freedom, Human Capital and Corruption, 2002, p. 17, online la

http://www.delta.ens.fr/abstracts/wp200211.pdf

[6] Virginie Spies, Television, Presse People: Les Marchands du Bonheur, Ed. De Boeck , Bruxelles, 2008, pp.188-190

[7] Pentru multe articole din aceasta categorie: http://anticoruptie.hotnews.ro/


N2 ()



Decizia:

Ildiko knop

Dezbaterea a fost câştigată de către echipa afirmatoare prin abandonul echipei negatoare.

Observatii individuale si punctaje:

A1

Cazul a fost foarte bine expus şi conţine elemente şi argumente interesante. Mi-ar fi plăcut să-l văd combătut, pentru a se vedea dinamica acestuia. Singurul meu reproş vizează fluiditatea argumentelor şi proporţionarea cazului. Pe când argumentul nr. 3 a fost prezentat pe larg, detaliat şi bine construit, celelalte două nu au fost atât de elaborate, astfel acestea au pierdut din greutate şi importanţă înainte să fie atacate de adversari. Atenţia la detalii, acestea contribuie mult la puterea de convingere al unui argument.

A2

Discursul a fost bine structurat, uşor de urmărit, cu contraargumente punctuale şi reconstrucții valide, însă rolul de A2 nu a fost îndeplinit în totalitate. A lipsit partea de analiză si de evaluare a dezbaterii din punctul de vedere al echipei afirmatoare, care nu este un aspect de neglijat, mai ales într-o dezbatere mai strânsă decât aceasta. Un alt sfat, acesta mai degrabă stilistic: evitaţi să folosiţi termeni preluaţi din engleză, să nu vă fie frică să le traduceţi, mai ales că „Presa, câinele de pază a democraţiei” nu este o expresie străină limbii române.

A1 -> 24 puncte
N1 -> 0 puncte
A2 -> 26 puncte
N2 -> 0 puncte
Castiga echipa:

Madalina si Ruxandra (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.