Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Elena si Viorica' (afirmatori) vs 'Alina si Bianca' (negatori)

A1 (Elena Cristina Balea)

Dezbaterea referitoare la dreptul de informare al cetatenilor versus dreptul demnitarilor la viata privata este una foarte aprinsa datorita multitudinii de aspecte implicate. In primul rand, aceasta dezbatere implica doua drepturi esentiale, care prin natura lor sunt conflictuale, extinderea unuia ducand la limitarea celuilalt. In al doilea rand, chiar intre categoriile de persoane carora le sunt atribuite aceste drepturi, cetateni versus demnitari, exista anumite tensiuni si expectante in virtutea rolului jucat in societate de cei din urma. In al treilea rand, se dovedeste a fi dificil a realiza o delimitare clara intre aspectele care tin de viata publica si cele relevante pentru cea privata. In continuare vom incerca sa clarificam aspectele mentionate anterior si sa argumentam in favoarea dreptului la informare al cetatenilor.

Nu consideram necesara definirea exacta a notiunii de dreptul la informare, insa vom insista asupra faptului ca importanta acestui drept este subliniata in documente de circulatie internationala. Astfel, in articolul 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dreptul de informare este vazut ca o componenta a libertatii de exprimare: „Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere”[1]. In Constitutia Romaniei, acest drept este vazut ca fiind inalienabil[2].

Viata privata este reprezentata de viata sociala, familiala sau de relatiile interpresonale informale ale unei persoane. In Conventia Europeana a Drepturilor Omului, referirea la dreptul la viata privata imbraca urmatoarea forma: „Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora”.[3]

Ideea centrala a cazului afirmator consta in faptul ca intr-o societate democratica un nivel ridicat de transparenta asigura protectia impotriva manipularii, abuzurilor de putere, coruptiei la nivel inalt si permite controlul cetatenilor asupra factorilor de decizie. Din acest motiv, consideram dreptul cetatenilor la informare ca un pilon esential al ordinii democratice asupra caruia nu ar trebui exercitate limitari.

In primul rand, cetatenii au nevoie sa aiba acces la informatii corecte si complete in privinta demnitarilor pentru a putea lua decizii in cunostinta de cauza in legatura cu acestia. Acest lucru este important intrucat demnitarii se afla in pozitii in care deciziile lor afecteaza bunastarea si viata oamenilor dintr-o societate. Avand in vedere faptul ca oamenii le ofera diplomatilor increderea lor alegandu-i, acestia, la randul lor, ar trebui sa dea dovada de responsabilitate si transparenta in exercitarea functiilor pentru care au fost alesi. Pe langa increderea pe care cetatenii o acorda demnitarilor, in discutie intra si considerente de ordin financiar. Ne referim aici la faptul ca aceste persoane gestioneaza banii publici si, de asemenea, sunt remunerati din aceste fonduri, ceea ce intareste necesitatea unui control amanuntit.

In al doilea rand, consideram ca in momentul in care o persoana alege sa urmeze o cariera de demnitar, aceasta este constienta de responsabilitatile si implicit de restrictiile care pot surveni. Supunerea demnitarilor la un scrutin mai atent nu reprezinta o negare a dreptului la viata privata, ci faptul ca, datorita pozitiei detinute, anumite aspecte ale vietii lor private pot deveni de interes public atunci cand le influenteaza activitatea. Pentru a sustine aceasta afirmatie putem considera aspecte ale vietii private precum dependenta de alcool si alte substante, boli cronice, probleme de ordin psihologic, apartenenta la anumite grupuri, care pot afecta indeplinirea sarcinilor.

In concluzie, consideram ca dreptul la viata privata nu trebuie sa submineze dreptul la informare in conditiile in care traim intr-o societate pentru care transparenta este o conditie sine qua non a unui proces democratic veritabil.



[1] Conventia Europeana a Drepturilor Omului, disponibila la adresa http://www.euroavocatura.ro/legislatie/263/Conventia_Europena_pentru_apararea_drepturilor_omului_si_a_libertatilor_fundamentale__CEDO_/page/2#nextPage

[2] “ARTICOLUL 31
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal”

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0a31


N1 (Bianca Ochiana)

    Viața privată = totalitatea acţiunilor proprii unui individ care se petrec în afara locului de muncă sau a spaţiului public.

    Atât dreptul cetățenilor la informare cât și dreptul la o viață privată sunt foarte importante, ambele cazuri sunt drepturi fundamentale care s-au dat în diferite convenții internaționale, convenții ce nu credem că mai este nevoie să le cităm.

    Viața privată a demnitarilor este confundată cu această „transparență”, a exercitarii funcțiilor pe care le dețin și majoritatea jurnaliștilor invadează viața privată a oamenilor politici susținând acestă „transparenta”.  Foarte adesea, în percepția comună, știinta care se ocupă de ințelegerea politicii este confundată cu discursul jurnaliștilor și cu comentariile acostora. De ce se întamplă aceasta nu e greu de ghicit, este vorba despre prezența covărșitoare a mass-mediei în societățile democratice, ele creează ideea ce și-o fac cetățenii despre fenomenul politic. Jurnaliștii selectează unele din noianul de fapte, de gesturi, acțiuni și decizii pe care le iau oamenii politici și construiesc astfel ceea ce numim actualitate politică. Aceștia sunt mai aproape de simțul comun al oamenilor și de aceea invadează viața privată a demnitariilor.

    Credem că toata lumea are dreptul la o viață privată. In primul rând, la un politician mă interesează profesionalismul. E bun și eficient în ceea ce face? E mai bun ca alții? Bine, atunci să-l lasam în pace să-și facă treaba fără să-i invadăm spațiul privat. Nu mă interesează ce face în birou cu secretara atâta timp cât susține proiecte de succes. Da, mă interesează dacă a încălcat legea, mă interesează dacă a accidentat vre-un pieton cu mașina, dar nu mă interesează ce mașină are, decât dacă sunt din banii publici. Că are un copil din prima căsătorie, că-și înșeală soția e strict problema lui. Așa imoral cum este acest politician poate aduce în discuție chestiuni foarte importante legate de meseria lui, fapte trecute cu vederea doar pentru că un tabloid l-a fotografiat cu o blondă la braț. Ținem să subliniem că nu alegem un politician ținând cont de această „transparență”, ci îl alegem pentru munca pe care o face la birou. Din păcate sunt și persoane care citesc doar tabloide, aceasta fiind singura sursă a lor în cunoașterea oamenilor care sunt la putere, axânduse doar pe viața privată a acestora se pirde usor miza problemei. Bine, în cazul acestor persoane ce se bazează pe „transparența” oamenilor politici putem deduce că au un grad de cultură mic.

    În al doilea rând, concentrarea excezivă a mass-mediei pe viața privată a demnitarilor duce la un discomfort general.  În momentul din care se pune presiune în toate aspectele, nu doar în cel al îndeplinirii cu succes a funcției tensiunea devine mult mai mare și concentrarea demnitarului scade încât nu se mai poate concentra în munca ce trebuie să o îndeplinească.

    În concluzie, politicianul este ales în funcția publică datorită competenței si nu a cracterului personal. Majoritatea alegătorilor vor să vadă într-o funcție publică o persoană care să le reprezinte interesele sociale, politice, economice și sunt mai puțin interesați de obiceiurile din spatele omului politic. Aceste obiceiuri nu afectează în mod direct, în timp ce competența profesională scazută afectează.


A2 (Viorica Olteanu)

Cu toate ca argumentele si textul  in general  au fost foarte greu de urmarit, vom incerca sa raspundem punctelor mentionate in argumentarea negatorilor.

Din al doilea paragraf intelegem ca unul dintre argumente este legat de faptul ca presa invadeaza viata privata a demnitarilor doar din dorinta de a „vinde” stirile si de a castiga audienta. Prin acest argument se pune la indoiala capacitatea cetatenilor de a discerne intre stirile relevante si speculatiile nefondate si nerelevante legate de viata demnitarilor. Trebuie mentionat faptul ca atunci cand se aduce in discutie presa, aceasta nu trebuie limitata doar la tabloide sau reviste de scandal. Atentie trebuie acordata si jurnalismului care se axeaza pe investigatii si care trece dincolo de evident, dincolo de ceea ce diplomatii vor sa arate publicului. Uneori, elemente din viata privata dezvaluie aspecte ascunse in mod intentionat de catre demnitari pentru a crea impresia de profesionalism si onestitate.

In continuare intelegem ca echipa negatorilor nu este deranjata de duplicitate, incurajand privarea cetatenilor de informatiile din viata privata a demnitarilor care le-ar oferi posibilitatea conturarii unei imagini complete asupra caracterului demnitarilor. Acest lucru are rezonanta pastrarii cetatenilor in obscuritate in privinta adevaratei fete a reprezentantilor lor. Consideram ca  activitatea profesionala a unei persoane este o prelungire si o completare a caracterului manifestat in viata privata. Astfel, imoralitatea se poate extinde din viata privata inspre cea profesionala afectandu-o in mod negativ.

Pe de alta parte, un demnitar care nu are nimic de ascuns are sanse mici de a deveni tinta anumitor atacuri din partea presei, dar si din partea societatii civile.  Aceasta deschidere este un instrument de verificare pentru cetateni, acestia avand posibilitatea de a observa in ce masura valorile promovate de demnitari sunt o reflectie a propriilor convingeri sau sunt doar simulate in functie de convingerile societatii.

Un alt argument adus in fata de echipa negatorilor este acela ca indeplinirea sarcinilor profesionale a diplomatilor este afectata intr-un mod negativ de intruziunea in viata lor personala. Consideram ca acesta nu este un argument valid si suficient pentru a nega dreptul cetatenilor la informare deoarece poate fi distorsionat de demnitari in functie de motivele si interesele personale si poate fi folosit pentru a ascunde orice detaliu incomod. Acest argument este un instrument la indemana si foarte periculos pentru manipularea cetatenilor si distragerea atentiei lor de la problemele importante.

Ca o completare la cele spuse anterior, mentionam de asemenea faptul ca intr-o societate democratica mass media nu este singurul canal care asigura accesul la informatie. Nu trebuie minimalizata importanta ONG-urilor, a grupurilor de interese si a accesului nemijlocit la informatie (declaratii de avere, declaratii de interese, rapoarte de lucru). Simplul motiv ca mass media distorsioneaza informatiile legate de viata privata nu este unul suficient pentru a nega dreptul cetatenilor la o imagine completa si veridica asupra demnitarilor.

In concluzie, la fel cum nu poate fi trasata o linie de demarcatie clara intre viata privata si viata publica, nici in privinta trasaturilor care se manifesta in aceste doua medii nu putem vorbi de o astfel de separare. Astfel, faptul ca un demnitar manifesta anumite comportamente negative doar in viata privata, nu este o asigurare ca nu le va repeta si in viata publica. Facem aceatsa afirmatie deoarece consideram ca omul este un tot unitar, desi alege sa puna accentul pe anumite calitati personale in anumite contexte.


N2 (Alina Gorovei)

   Dreptul la viața privată face parte dintre drepturile și libertatile fundamentale ale omului, reglementate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 1948, prin dispozițiile art. 8, potrivit căruia „orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale". Conceptul a fost explicat mai întâi ca „dreptul de a fi lasat în pace”, însă el a evoluat până în zilele noastre într-un concept mai larg, care ar putea fi definit prozaic ca dreptul unei persoane fizice de a decide câtă informație personală să divulge, cui și pentru ce anume.

    În legătură cu afirmația echipei adverse ce sustine că echipa noastră nu ar fi deranjată de duplicitatea oamenilor politici, ținem să precizăm că această afirmație e complet eronată deoarece nu ne interesează caracterul personal al omului politic ci ne interesează dacă rezultatul muncii sale este benefic. Dacă ne-ar interesa caracterul personal al demnitarului ar însemna să-I invadăm viața personală, ceea ce reprezintă un delict. Duplicitatea reprezintă lipsa de sinceritate, camuflată de o franchețe falsă, fățărnicie, ipocrizie, falsitate, ceea ce noi nu am susținut, pentru că dreptul la o viață privată nu coincide cu termenul duplicitate.

    Viața privată a unui actor sau a unui politician este prin natura profesiei și prin propria voință mai limitată decât viața privată a unui individ oarecare. În unele țări de tradiție anglo-saxonă dreptul la viață privată al politicienilor este foarte restrâns, cariera politică presupunând o divulgare a unor aspecte ale vieții private inadmisibil de dezvăluit în cazul altor persoane. Unii sunt de părere că politicienii nu au dreptul la viața privată pentru că sunt luați din start ca fiind corupți. Cine le dă acest drept să interzică cuiva un drept fundamental? Echipa negatorilor consideră că dreptul la viață privată al demnitarilor trebuie respectat.

    În primul rând, în declarația universală a drepturilor omului adoptată de Adunarea Generală a Natiunilor Unite în 10 decembrie 1948, care afirmă: art. 1 toți oamenii sunt născuți liberi și egali atât în demnitate cât și în drepturi. Ei sunt înzestrați cu rațiune și conștiință și ar trebui să se comporte unul față de celalalt într-un spirit de frăție, art. 2 toți avem dreptul la toate drepturile și libertățile din această declarație fără nicio distincție de orice natură cum ar fi: rasă, culoare, limbă, religie, orientare politică, origini sociale sau naționale, proprietate, naștere sau alt status. Mai mult, nu ar trebui să se faca vreo distincție pe baza status-ului politic, jurisdicțional sau internațional al țării sau teritoriului de care aparține o persoană, fie că este independentă sau sub stăpânire. Iar în Convenția Americană a Drepturilor Umane (1969) art. 11(1) proclamă „Toate persoanele au dreptul să aibă onoarea respectată și demnitatea recunoscută". În Carta africană asupra drepturilor omului (1981) art 5 se afirmă că „Fiecare individ ar trebui să aibă dreptul să i se respecte demnitatea inerentă în ființa umană".

    În al doilea rând, reputația este o componență a identității, dreptul la o viață personală presupune și protejarea atât a personalității cât și a reputației și se încearcă astfel evitarea defăimării. Menținerea reputației unei persoane politice este un instrument fundamental care ajută la menținerea ordinii sociale. Reputația, din punct de vedere tehnic reprezintă o evaluare socială a unui grup de entități față de o persoană, un grup de oameni sau o organizație dupa un anumit criteriu. Criteriul este un important factor în multe domenii ca: educație, biznis, comunități online și statut social. Nerespectarea reputației unui demnitar duce la o dezordine socială și reputația afectează și relațiile dintre națiuni, în consecință reputația este o componentă a identității definită de către alții. leslie Regan Shade susține că dreptul uman la intimitate reprezintă un element necesar într-un sistem democratic și asigură menținerea demnității umane cât și autonomia.

    Concluzionăm afirmând ca dreptul demnitarilor la o viață privată este mai important decât dreptul cetățenilor la informare.



Decizia:

Mihaela Gherghe

:

Feedback individual:
A1: Un vocabular si o coerenta a discursului foarte buna. Felicitari pentru modul cum ai inceput dezbaterea, stabilind deja principalele puncte de conflict si cadrul legal relevant temei puse in discutie. Te-ar fi avantajat insa o gestionare mai buna a "spatiului" - din discursul tau, 60% este reprezentat de status quo, ramanand doar 35-40% pentru argumentele efective. Incearca pe viitor o analiza mai in profunzime a ideilor pe care le expui, chiar daca asta inseamna o introducere mai sumara.
24 puncte

N1: Acorda mai multa atentie aspectului general al discursului (propozitii complete in locul semnelor "=", atentie mare la greselile de tipar si de gramatica etc). De asemenea, evita sa-ti sustii intreg argumentul la persoana I singular (ar fi sunat mai bine "profesionalismul e singurul criteriu relevant" decat "ma intereseaza doar profesionalismul") si foloseste un vocabular si un ton al discursului mai adecvat contextului dezbaterii. In loc de exemple axate exclusiv pe secretare si domnisoare blonde, arata de ce ideile pe care le expui au o relevanta atat de mare pentru problema supusa dezbaterii. 
19 puncte

A2: Ai avut un discurs foarte bun, mai ales din punct de vedere al continutului, apreciez mult faptul ca nu te-ai lasat antrenat in discutia informala si destul de lipsita de substanta pe care o incepuse primul negator. Atacuri punctuale, la obiect, cu accentul pus foarte bine pe acele elemente care cantaresc greu in favoarea echipei tale. Pe viitor insa, acorda mai mult spatiu concluziei, si incearca sa inglobezi toate punctele importante si impactul acestora - rolul tau are si o componenta concluziva importanta.
25 puncte

N2: Introducerea pe care o faci, desi placuta, ar fi trebuit sa vina de la colegul tau, avand destul de putina relevanta in ultimul discurs din meci. Aceeasi problema cu gestionarea spatiului ca si la primul afirmator, ai pierdut prea mult pentru introduceri si citate din constitutii si tratate internationale si prea putin pe contraargumentarea propriu-zisa. In fine, tratatele la care faci referire pot constitui un argument puternic, dar nu de sine statator, cata vreme nu explici relevanta acelor reglementari. Cred de asemenea ca termenul de "biznis" pe care-l folosesti putea fi usor inlocuit cu "afacere".
21 puncte

Motivarea deciziei:
Dezbaterea a avut doua arii de conflict. In primul rand se pune problema daca performanta unui demnitar are sau nu legatura cu aspecte ale vietii sale private, punct care merge catre echipa afirmatoare pentru ca negatorii nu dezvolta acest argument, pe cand afirmatorul 2 explica faptul ca omul in cauza este un tot unitar, nu doua personalitati complet separate. A doua arie se axeaza pe riscul ca performanta persoanei sa fie afectata de intruziunile in viata sa privata, arie care merge la echipa negatoare, afirmatorii "ocolind" cumva problema. La sfarsitul dezbaterii, punand in balanta nevoia de transparenta pentru a garanta o decizie informata si performante bune cu potentialul risc pe care-l creeaza presiunea pusa pe umarul demnitarilor, o pondere semnificativ mai mare o are aceasta nevoie de informatie corecta si completa, decizia mea mergand prin urmare catre echipa afirmatoare.
A1 -> 24 puncte
N1 -> 19 puncte
A2 -> 25 puncte
N2 -> 21 puncte
Castiga echipa:

Elena si Viorica (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.