Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Alina si Vlad' (afirmatori) vs 'Patricia si Voluntar' (negatori)

A1 (Alina Ignea)

Pentru a avea un punct de plecare in urmatoarea dezbatere, echipa afirmatoare doreste sa defineasca termenii motiunii. Viata privata reprezinta totalitatea actiunilor proprii unui individ care se petrec in afara locului de munca sau a spatiului public, iar demnitarul este un inalt functionar al statului, a carui responsabilitate este acea de a reprezenta interesul general si de a sustine binele public. Dreptul cetatenilor la informare este libertatea lor de a primi informaţii in mod obiectiv.

In prezent, in Romania ambele drepturi sunt garantate de Constitutie prin articolele 26 si 31 [1] si sunt considerate drepturi fundamentale.  Totodata putem afirma ca romanii, la fel ca majoritatea popoarelor democratice, isi aleg demnitarii si pe baza aspectelor legate de viata privata a acestora.  Acesta este momentul cand granita dintre cele doua drepturi devine gri, iar idea pe care se bazeaza cazul nostru este aceea ca dreptul cetatenilor la informare este mai important decat dreptul politicienilor la o viata privata, daca astfel se aduce un plus procesului democratic.

Asadar afirmatorii vor demonstra doua aspecte in acest meci: in primul rand ca „profesia” de demnitar presupune intr-o anumita masura renuntarea la viata privata, iar in al doilea rand faptul ca acest lucru duce la o decizie luata in deplina cunostinta de cauza a cetatenilor, decizie care dupa cum va vom arata se poate schimba drastic pe baza unor informatii din viata privata a politicianului in cauza.

Afirmam deci ca o parte a vietii private este expusa din start atunci cand un individ cucereste statutul de „demnitar”.  Astfel in Romania parlamentarilor le este ceruta o declaratie de avere[2] impreuna cu o declaratie de interese[2] in ceea ce-i priveste, iar activitatea profesionala a membrilor familiei demnitarului este monitorizata intr-o masura, pentru a preveni  favorizarea acestora prin propunerile legislative a demnitarului sau influenta pe care acesta o are in stat. Exemple cunoscute de romani in acest sens sunt cel al „matusii Tamara” [3], precum si recentul caz al finului fratelui presedintelui Basescu [4].  Dar Romania nu este unica tara democratica in care viata privata a politicienilor este considerata de interes public intr-o anumita masura. Un exemplu elocvent in acest sens il constituie controlul medical anual al Presedintelui Statelor Unite[5] care constituie o informatie publica pentru cetateni.  Deci, renuntarea la o parte din viata privata constituie o conditie pentru statutul de demnitar.

Aprofundand lucrurile, urmeaza sa vedem de ce acest lucru este esential pentru o decizie luata in deplina cunostinta de cauza a cetatenilor si de ce cunoasterea acestor aspecte poate influenta drastic decizia cetatenilor pro sau contra unui personaj politic. Astfel revenim la starea de fapt care ne spune ca romanii iau aceste deciziile de vot pe baza aspectelor din viata privata a politicienilor datorita faptului ca se simt mai reprezentati de un personaj politic care le impartaseste atat  convingerile personale cat si scara de valori pe care acestia o au. Spre exemplu daca cunoastem depsre un demnitar ca are o situatie familiala stabila si ca apreciaza teatrul si este moderat in declaratiile publice putem sa admitem ca exista sansa sporita ca acest personaj sa dea dovada de seriozitate si la „locul de munca”.  Totodata nu putem sa trecem cu vederea situatia Indiei de acum mai bine de zece ani, a carei candidat la presedintie suferea de o boala terminala, dar a castigat alegerile[6]. Aceasta informatie cu privire la boala sa, daca ar fi fost facuta publica ar fi schimbat soarta votului in India si ar fi salvat tara de la noi alegeri anticipate, astfel economisindu-se importante resurse.  Reiese deci, in mod clar, ca pentru a lua o decizie in deplina cunostinta de cauza cetatenii trebuie sa ajunga la o cunoastere mai profunda a personajului decat strict activitatea lui la locul de munca.

Concluzia este ca politicienii isi asuma expunerea intr-o anumita masura a vietii private, iar dreptul la informare a cetatenilor este un instrument important in asigurarea unei decizii politice informate si deci a imbunatatirii procesului democratic.

1. http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0a26

2. http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=303&cam=2&leg=2008

3. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/63737/Dosarul-Matusa-Tamara-Nastase-prins-cu-minciuna.html

4. http://www.evz.ro/detalii/stiri/bercea-mondialul-a-fost-dat-in-consemn-la-frontiera-921799.html

5. http://www.scu.edu/ethics/practicing/focusareas/government_ethics/introduction/personal-lives.html

6. http://www.indianexpress.com/ie/daily/19980407/09750564.html


N1 ()

E timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată?

Aceasta este o problema cu care ne-am confrunta zilnic daca stam sa analizam viata unui demnitar.  Dupa cum spune si echipa afirmatoare viata privata reprezinta totalitatea actiunilor proprii unui individ care se petrec in afara locului de munca sau a spatiului public. Intelegem deci de aici ca viata privata inseamna si actiuni de tipul vizitarea vecinilor, mersul la mare etc.

Echipa afirmatoare pleaca de la urmatoarea premisa :  Existenta unui drept il anuleaza pe celalalt. Rationament pe care il vom dovedi ca rationament gresit in randurile ce vor urma.

Echipa oponenta alege sa priveasca doar o jumatate din intregul reprezentat de problematica pusa. Ni se prezinta doar ceea ce au de "castigat" cetatenii. Intr-adevar informatiile medicale, cazierul si declaratia de avere sunt necesare in momentul candidarii pentru un post sau chiar dobandirii acestuia, nu negam acest lucru. Echipa negatoare doreste ca aceste doua drepturi sa tinda spre egalitate, sa se intrepatrunda armonios, fara a creea discrepante majore in niciuna dintre parti. Tocmai de aceea credem ca aceste informatii reprezinta dreptul cetateanului la informare, dar de aici pana la informatii tipice tabloidelor sunt depasite doua bariere :  una e reprezentata de dreptul demnitarilor ( a unui OM la o adica) la viata privata si a doua e bariera bunului simt. Nu putem spune ca statiunea montana aleasa de candidatul X ar trebui publicata in toate ziarele/ revistele si prezentata la stirile de la ora 5 pentru ca pe baza ei ar putea alege cetatenii. De asemenea cazurile de coruptie sunt bazate pe un caracter disimulant, adica o persoana ascunde diverse lucruri pentru a-i merge lui bine. Ei bine... De ce nu ar putea avea o persoana o familie fericita,dar la locul de munca sa ceara mita?Aici e problema...ar putea Tocmai de aceea consideram informatiile de tipul acesta, informatii care provin din viata PRIVATA a unu demnitar irelevante. De asemenea nu le gasim aplicabilitatea lor in niste alegeri democratice si nici rolul lor in implinirea dreptului la informare a cetatenilor.

Acestea fiind spuse echipa negatoare doreste sa va prezinte un argument care doreste sa sustina egalitate drepturilor si care va demonstra ca acest dezechilibru, existent in momentul de fata (importanta mai mare a dreptului la informare), poate aduce consecinte grave si anume argumentul victimelor colaterale.

Daca acest "exces" de drept la informare nu ar afecta cu nimic bunul demers al vietii unui om, in cazul de fata un demnitar, nu ar fi in nici intr-un caz negativ. Dar nu este asa. In lupta aceasta a societatii  de aflare a picanteriilor sunt prinsi din ce in ce mai multi oameni: demnitarii si apropiatii lor. Vorbim in acest caz de sot/sotie, fiica/fiu, prieteni, parinti etc. care sunt urmariti de catre paparazii doar pentru ca au o legatura cu demnitarul D. Unde e relevanta acestor informatii in legatura cu corectitudinea respectivului individ in meseria pe care o practica? Nicaieri. Tocmai de aceea consideram ca aceste drepturi ar trebui sa fie egale, pentru a exclude victimele colaterale.

Dorim sa incheiem prin a va aduce aminte ca aceste drepturi ar trebui sa fie egale tocmai pentru o bunastare a societatii si chiar pentru a exclude victimele colaterale si prin a va aduce in atentie celebrul caz al printesei Daiana, care a murit la varsta de 36 de ani, in urma unui accident de masina, cauzat de viteza si de dorinta de a scapa de paparazii prea insistenti.(1)

Orice dezechilibru aduce doar consecinte negative!

1: http://ro.wikipedia.org/wiki/Diana,_Prin%C8%9Bes%C4%83_de_Wales#Moartea


A2 (Vlad Icleanu)

Una din cele mai importante probleme aparute la negatori se refera la intelegerea unui aspect important din  definirea   „vietii private”.  Aceasta reprezinta TOTALITATEA actiunilor proprii unui individ care se petrec in afara locului de munca sau a spatiului public. Asta inseamna ca viata privata include atat aspectele enumerate de afirmatori: averea demnitarului, interesele sau starea de sanatate a acestuia cat si „actiuni de tipul vizitarea vecinilor, mersul la mare etc”, acestea neexcluzandu-se asa cum ar dori negatorii. Si importanta acestui fapt va fi dovedita pe parcursul acestui discurs.

Trecand la filosofia de caz tinem sa spunem ca nu consideram ca „Existenta unui drept il anuleaza pe celalalt”, ci doar ca in cazul demnitarilor, atata timp cat serveste procesului democratic ,dreptu la informare al cetatenilor trebuie sa fie superior dreptului demnitarilor la viata privata.

In privinta argumentelor aduse de afirmatori, negatorii atata doar tangential ceea ce sustin ele, nedemonstrand nicio clipa ca demnitarii nu ar trebui sa-si asume din start renuntarea la o parte a vietii private si nici ca o cunoastere a aspectelor prezentate de afirmatori nu ar incuraja procesul democratic de alegere a unui demnitar, ba chiar ajung sa spuna ca „Intr-adevar informatiile medicale, cazierul si declaratia de avere sunt necesare in momentul candidarii pentru un post sau chiar dobandirii acestuia, nu negam acest lucru.”, in schimb ne acuza ca „privim doar jumatatea plina a paharului”. Ei bine, aici intervine importanta cruciala a intelegerii faptului ca „viata privata” inseamna de fapt totalitatea aspectelor enumerate mai sus. Negatorii incearca sa ne atraga intr-un joc fals sustinand ca atata timp cat nu dovedim necesitate incalcarii dreptului unui demnitar de a isi vizita liber vecinii nu demonstram superioritatea dreptului la informare a cetatenilor.  Insa e suficient ca afirmatorii sa demonstreze, ceea ce si fac, incalcarea unei anumite parti a vietii intime a demnitarilor ca sa arate ca de fapt dreptul la informare e cel care este mai important, ceea ce transforma argumentul negator, printr-o analogie, in „Doar pentru ca taiem copacii dintr-o padure nu inseamna ca micsoram padurea in sine”, lucru complet fals.  Prin urmare, concluzionam ca echipa noastra reuseste, prin argumentele aduse, sa arate superioritatea dreptului la informare a cetatenilor in fata dreptului la viata privata a demnitarilor.

In ceea ce priveste argumentul negator, cel al victimelor colaterale, vrem sa precizam ca suntem de acord ca aspectele care nu au relevanta pentru procesul democratic  din viata persoanelor apropiate de demnitari sau a demnitarilor in sine nu ar trebui sa constituie subiecte pentru public, iar daca acestia ajung in vizorul mass-mediei este de multe ori chiar vina lor sau a demnitarului pentru ca se foloseste de viata privata pentru a-si face reclama, lucru care este practicat de politicienii romani. Se cunosc exemple de persoane foarte apropiate din anturajul demnitarilor romani care nu intra in vizorul mass-mediei pentru ca au o conduita discreta si impecabila in fata mass-mediei, cum este cazul doamnei Maria Basescu, pe care toata lumea o respecta.  In schimb reversul medaliei apare atunci cand anumite aspecte profesionale din viata persoanelor din anturajul demnitarului devin de interes general, aratand contradictia dintre ceea ce sustin politicienii de fapt si ceea ce practica. Un exemplu in acest sens il constituie copiii demnitarilor(inclusiv ai ministrului educatiei) care frecventeaza scoli private costisitoare [1], acest lucru aratandu-le alegatorilor in primul rand ca demnitarii nu au incredere in sistemul de invatamant romanesc si in al 2-lea rand ca acest lucru este in contradictie cu politicile de reducere a cheltuielilor bugetare impuse de stat. Asadar, exista situatii cand anumite aspecte din viata persoanelor din anturajul demnitarilor sunt importante pentru public si afecteaza procesul democratic.

Ceea ce ramane in final este ca negatorii nu reuesc sa atace cu succes argumentele afirmatoare, care raman in picioare, iar afirmatorii demonstreaza faptul ca „argumentul victimelor colaterale” este de fapt unul invalid, rezultand direct in concluzia ca dreptul la informare a cetatenilor este mai important decat dreptul politicienilor la viata privata.

[1] http://www.click.ro/actualitate/bucuresti/Dau-scoala-odraslelor-videanu-nastase-blaga-politicieni_0_985101623.html


N2 ()

Doresc a incepe prin a sublinia o eroare a echipei afirmatoare. Aceasta porneste cu urmatoarele definitii : “Viata privata reprezinta totalitatea actiunilor proprii unui individ care se petrec in afara locului de munca sau a spatiului public” si “demnitarul este un inalt functionar al statului”. Ce este mai exact demnitarul? Este un ANGAJAT al POPORULUI! Ce face un angajator in momentul selectiei candidatilor? Le cere un “Curriculum Vitae”. Logic ar fi ca poporul sa ceara un asemenea C.V. demnitarilor. Acum sa stabilim ce ar trebui sa contina acest C.V. : fisa medicala ( sa stim daca moare maine, sau nu), declaratia de avere ( sa fim siguri ca nu ne fura), cazierul ( sa fim siguri ca nu ne omoara). Practic, intram in viata PRIVATA a demnitarului, cu acordul lui. Ii cerem un “C.V.” . Problema se puna insa cand incalcam aceasta limita, cand , fara acordul demnitarului, sunt prezentate informatii irelevante pentru functia pe care acesta o indeplineste.

Echipa afirmatoare considera ca daca ALEGEM sa prezentam diverse informatii , care pana la urma urmei nu sunt legate strict de viata PRIVATA, ele alcatuind defapt un “C.V.” care practic sunt legate de LOCUL DE MUNCA, cineva ne incalca noua dreptul la viata privata, dar, pentru ca le prezentam, dreptul nostru la viata privata automat trebuie diminuat! Echipa negatoare doreste sa-si resustina ideea principala pe care se bazeaza intregul caz negator si anume ca aceste doua DREPTURI trebui sa fie egale. Echipa afirmatoare ne prezinta o analogie interesanta, insa din start gresita. Vrem doar sa spunem atat : In timp ce , daca dreptul la informare “creste”, dreptul la viata privata “scade” si viceversa” , daca vor fi mai putini taietori de lemne, padurea nu va creste automat.

Echipa afirmatoare este de acord cu noi ca majoritatea informatiilor prezente in tabloide sau ziare nu sunt relevante pentru candidatura unui demnitar, insa vine si ne aduce ca exemplu plecarea copiilor demnitarilor la studii in afara tarii. Acesta este un bun exemplu de informatie care defapt nu ne priveste. Echipa afirmatoare vine si ne zice ca acesta e de exemplu un motiv pentru care demnitarul X nu ar trebui ales, el nu are incredere in sistemul educational roman. Ei bine, se stie ca acest sistem nu este inca suficient de bine pus la punct, si ca nu se afla printre cele mai bune. Putem sa blamam demnitarii ca sunt CONSTIENTI de ceea ce se intampla in jurul lor? Ar trebui sa trimitem, de exemplu in parlament, oamenii care AU INCREDERE(care practic nu exista ) intr-un sistem ineficient, si care cel mai probabil nu vor incerca sa-l schimbe pentru ca in opinia lor sistemul e bun? Nu Nu Nu! Acesta e un exemplu de informatie care face parte din viata privata si care nu are nicio relevanta in alegerea unui demnitar.

Vrem sa insistam in continuare asupra victimelor colaterale, care dupa cum spuneam, nu au nicio legatura cu FUNCTIA demnitarului si care totusi sunt hartuiti de paparazzi, sau de ziare si tabloide. Un exemplu de victima colaterala ar fi si fiul lui Nastase si anume Andrei Nastase care s-a vazut nevoit sa circule pe DN1 cu o viteza de 163 km/h deoarece era urmarit de paparazzi.(1)

Sustinem in continuare tinderea spre egalitate a acestor doua drepturi si dorim a incheia prin a demonstra irelevanta informatiilor din viata privata prin exemplul lui Adolf Hitler: “Dupa(..)declansarea Primului Razboi Mondial,Hitler se inroleaza in armata Bavariana.
Pana in 1918,Hitler este avansat la gradul de caporal,deasemenea este decorat.[..]Dupa ce a fost eliberat, s-a implicat in politica, sustinand zeci de discursuri, astfel la alegerile din anul 1930, a obtinut 30% din voturi, fiindu-i oferita functia de cancelar, fiind numit in ianuarie 1933.
Dupa moartea lui Paul von Hindenburg, din august 1934, Hitler l-a inlocuit, preluand conducerea tarii.”(2) Acesta ar fi trebuit sa fie practic un om exceptional, oamenii l-au ales, si s-a dovedit a fi unul dintre cei mai cruzi dictatori din toate timpurile. In concluzie, viata privata nu este atat de relevanta, existenta “C.V.”-ului nu face parte din aceasta viata privata, nu ar trebui sa existe victime colaterale, iar dreptul la informare al cetatenilor nu ar trebui sa fie mai important decat dreptul la viata privata a demnitarilor.

1: . http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Bucuresti-_Baiatul_lui_Adrian_Nastase-in_topul_vitezomanilor_din_Capitala_0_200380034.html

2: http://afaceriardelene.ro/aa-adolf-hitler-al-doilea-razboi-mondial.htm



Decizia:

Raul Salagean


Decizia

Afirmatorii sustin faptul ca toate activitatile desfasurate de demnitari, in afara locului de munca, constituie viata privata a acestuia si ca unele dintre aceste activitati private ar trebui sa devina publice, daca publicarea acestora poate influenta in bine desfasurarea procesului democratic. Negatorii sustin ca exista o multime de activitati care sunt facute publice fara sens, neinfluentand activitatea profesionala a demnitarului, insa ca raspuns la acest argument, afirmatorii spun ca aceste informatii devin publice din cauza demnitarilor, si nu a mass-mediei. Ceea ce nu reusesc negatorii este sa demonstreze cum publicarea acestor detalii inutile poate afecta in rau democratia. Singurul dezavantaj adus de catre negatori este cel legat de existenta victimelor colaterale. In acelasi timp, afirmatorii explica din nou faptul ca inceperea activitatii politice coincide cu renuntarea partial la viata personala, dar ca situatiile in care apar victimele colaterale sunt cauzate de catre insisi demnitarii, care cauta in mass-media un mijloc prin care sa isi faca publicitate. Asadar, intr-un final, decizia merge inspre echipa afirmatoare, care desi nu a definit initial foarte bine ce inseamna expunerea partiala a vietii private a demnitarului, a reusit sa dezvolte argumente puternice pentru aceasta expunere care imbunatateste procesul democratic si  sa arate faptul ca pentru restul vietii personale, care nu priveste publicul larg, in cazul in care se afla detalii din aceasta viata personala, demnitarii sunt responsabili exclusive.

 

A1

Atunci cand discutam despre o expunere partiala a vietii personale in momentul in care un politician isi incepe activitatea, este esential sa si definim in termeni cat mai specifici la ce aspecte ne referim mai exact, pentru ca altfel se genereaza diverse discutii paralele. Astfel, ar fi trebuit de la bun inceput sa spui exact la ce tip de informatii te referi cand spui ca ar trebui sa devina publice. In rest, discursul este unul bun, abundent in exemple relevante.

N1

Mi-a placut faptul ca ai adus in discutie doua puncte importante: 1. Informatiile cu caracter personal trebuie sa ramana personale si nici nu ne intereseaza neaparat, intrucat pot fi disimulate si 2. Exista victime colaterale cauzate de obligativitatea furnizarii de informatii personale. Totusi, exemplele legate de mersul la schi intr-o statiune oarecare sunt un aspect relevant? Trebuie avuta in permanenta in vedere filozofia de caz a echipei afirmatoare, care ne propune sa luam in calcul doar informatiile care pot contribui la imbunatatirea democratiei.

A2

Acest vorbitor puncteaza foarte bine faptul ca nu se refera la tipul de activitati aduse in discutie de N1 (vizita la vecini), ci doar acele aspecte ale vietii private care pot stimula o mai buna aplicare a principiilor democratice. Totodata este f util faptul ca vorbitorul contraargumenteaza cu succes problema victimelor colaterale. Stilul in care se propune perspectiva din care ar trebui judecat meciul este unul interesant si eficient, in acelasi timp.

N2

In locul contraargumentarii de la inceputul discursului cu privire la definitia adusa de A2, care pana la urma nu schimba linia de contraargumentare inceputa de N1, mai bine am fi primit niste exemple de activitati din viata unui demnitar care sub nici o forma nu trebuie sa fie facute public. Totodata, o mai buna strategie a negatorilor ar fi fost sa clarifice in acest discurs care sunt posibilele dezavantaje ale nerepectarii intimitatii demnitarului.

 

A1 -> 23 puncte
N1 -> 22 puncte
A2 -> 24 puncte
N2 -> 23 puncte
Castiga echipa:

Alina si Vlad (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.