Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Luciana M. si Tudor N.' (afirmatori) vs 'Jos mafia, sus patria!' (negatori)

A1 (Luciana Murarasu)

Înainte de a prezenta teza echipei afirmatoare, este imperativ să clarificăm termenii cu care vom opera. În esență, moțiunea lansată spre dezbatere – E timpul ca dreptul cetățenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viața privată?- se centrează pe antiteza public-privat; în acest sens, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române și Enciclopediei Britannice, lexemul public este sinonim cu general, popular, universal și indică un lucru sau o stare de lucruri care este cunoscut de mulți (dacă nu de toți), care se referă sau afectează interesul unei comunități întregi, a unui popor, a unei mulțimi. Privind termenul privat ( privacy), încă de la Aristotel se păstrează sinonimia cu intimitate, cu nevoia și, în fond, dreptul-claim la un spațiu și la viață personală (familie, cadru restrâns de prieteni etc.).Totodată, echipa afirmatoare va uzita conceptul de demnitar ( înalt funcționar al statului) în acord cu setul de privilegii și responsabilități ce parvin pe linia exercitării unui rang și funcții esențiale în stat : prestigiu, recunoaștere publică, imunitate politică ( diplomatică, parlamentară etc.), legitimitate și respectarea jurământului[1].

Fiind menționate semnificațiile cuvintelor cu care vom opera în susținerea tezei, considerăm că e necesar să trasăm, în cadrul discursului nostru, coordonatele temporale ale situației prezentate în moțiune. În acest sens, subliniem că ne aflăm în era globalizării, când democrația se dorește a fi înțeleasă etimologic: demos –popor, kratos-putere, puterea poporului și este  combinată cu explozia nesaturată de informație, cu cererea crescândă de lărgire a cunoștințelor, alimentată de libertatea mass-mediei (cea de-a patra putere în stat). Totuși, chiar dacă ne aflăm în secolul al XXI-lea, se dorește, la nivelul națiunilor și al statelor, reconstituirea trilogiei Dike (justiție), Eunomia (legea, ordinea), Eirene (pacea) enunțate, la început, de gânditorii Greciei Antice. Diferențele, însă, se percep la nivelul sensurilor; societatea de astăzi înțelege justiția, ordinea și pacea prin respectarea constituțiilor, prin proclamarea și consolidarea democrațiilor, prin menținerea drepturilor și a libertăților omului și ale cetățeanului. Spre detaliere și exemplificare, venim cu nevoia de trasnparență în cadrul relațiilor sociale în general și, punctat, în cadrul raportului guvernanți- guvernați.

Acest lucru este susținut public, prin intermediul mass-mediei și este vizat și în constituții (Exemplu: principiul transparenței din articolul 11 din Legea nr.96/2006 și declarațiile de avere pe care demnitarii trebuie să le facă înainte, în timpul și la sfârșitul mandatului lor).

Tot legea[2] este cea care evidențiază în articolul 1, faptul că  În exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului., aceștia având responsabilitatea de a informa cetățenii cu privire la activitatea lor și la interesele poporului. Astfel,oamenii care intră în sfera publică, trebuie să înțeleagă faptul că anumite lucruri care țin de propria personalitate pot influența procesul de conducere și de aplicare a funcției și trebuie făcute publice, chiar dacă sunt chestiuni private. De exemplu, problemele de sănătate ale președintelui Traian Băsescu sau cele ale lui Theodor Stolojan, care fusese în 2004, înscris în cursa prezidențială, au fost de interes public în aceste situații, în virtutea responsabilității asumate.

Un alt argument în susținerea faptului că dreptul de informare al cetățenilor primează în fața dreptului demnitarilor la viață privată constă în însuși principiul reprezentativității: oamenii – în ipostaza de guvernați- au dreptul de a cunoaște persoanele care îi conduc- aflate în ipostaza de guvernanți. Un rol esențial în acest context îl au presa, internetul, televiziunea, radio-ul, care facilitează transmiterea informațiilor și extinderea ariei publice către privat. În fond, dreptul-privilegiu la informare al cetățenilor , corelat cu responsabilizarea demnitarilor, ține de imperativul moralității , al profesionalismului celui ce reprezintă națiunea. De aceea, la nivel general, se susține faptul că o mai bună guvernare și înțelegere a actului guvernării depind de cunoașterea trăsăturilor figurilor publice. Explicarea unui comportament manifestat într-un context de interes larg –cum ar fi promovarea unui program de politici publice vizând protecția mediului - poate fi în legătură cu un comportament din mediul familial – cum ar fi dezvoltarea unui interes față de protejarea spațiului verde, față de curățenie și consumul de resurse. Ar fi vorba de ceea ce susținea Aristotel prin unitatea valorilor, prin virtute, ca semnificând o înlănțuire de calități, în rândul cărora să existe unitate, armonie, continuitate, în trecerea de la planul privat la cel public și invers.

În concluzie,  acceptând o funcție publică, devenind o persoană publică și manifestând o activitate de interes general, reprezentând cetățenii, demnitarul trebuie să-ți asume condiția, trebuie să se responsabilizeze, pentru a fi capabil să poată fi imaginea și vocea  demnă a unui  popor. În acest context, dreptul la viața privată al înaltului funcționar de stat nu este anihilat, însă va fi precedat, pe scara importanței, de dreptul la informare al cetățenilor.



[1] Articolul 3 din Legea nr. 96/2006 – Republicare, M. Of. nr. 763 din 12 noiembrie 2008

http://www.clr.ro/rep_htm/L96_2006_REP1.htm

[2] Legea nr. 96/2006 – Lege privind statutul deputaților și al senatorilor


N1 (Irina Iliescu)

Desigur,asa cum echipa afirmatoare propune, este necesar sa ne incepem discursul cu stabilirea intelesului termenilor pe care ii folosim. dar mai importanta decat atat este sa stabilim intelesul motiunii. caci a pleca la drum fara a intelege exact sensul problemei care se dezbate este echivalent esecului.

despre ce vorbim? despre 2 drepturi constitutionale aparent puse in antiteza:

a) dreptul cetatenilor la informare

b) dreptul demnitarior la viata privata

care este premisa de la care plecam? demnitarii (membri ai puterii legislative sau executive) iau masuri de conducere a societatii, masuri care se rasfrang direct asupra cetatenilor.

pana unde merge dreptul de informare al cetatenilor in acest context? si mai important decat atat,,, care este rolul existentei unui drept la informare al cetatenilor? caci plecand de la premisa mai sus enuntata putem afirma faptul ca interesul cetatenilor este acela de a fi corect condusi.

Analizand problema vom observa ca:

1. de cele mai multe ori intre cetateni si demnitari exista un raport de mandat, demnitarii fiind alesi de catre cetateni prin intermediul alegerilor, sa ii reprezinte si in acest context sa fie parte a puterii legislative.

limitele mandatului sunt strict delimitate la niste acte strict profesionale - reprezentare si legiferare.

in contextul in care conventia este legea partilor, ne intrebam astfel in baza carui temei cetatenii ar putea reclama dreptul de a fi informati cu privire la viata privata a demnitarilor?

pentru a verifica aceasta teza, sa luam exemplul unui contract de mandat intre 2 oameni simpli prin care unul este mandatat sa vanda un bun mobil. are mandatul un alt drept asupra mandatarullui decat acela de a cere socoteala cu privire la activitatea de vanzare a bunului?

2. dreptul de informare al cetatenilor nu poate fi inteles decat in sensul de a fi informati cu privire la indeplinirea activitatilor pentru care a primit mandat. viata privata a demnitarului nu a facut subiectul mandatului.

cetatenii au dreptul sa traga la raspundere demnitarii prin faptul ca nu si+au indeplinit mandatul (nemaialegandu+i la alegerile urmatoare) dar nu au dreptul sa le interzica sa aiba o anumita viata privata pentru a+si putea duce la bun sfarsit mandatul.

3. extinderea dreptului la informare in sensul controlarii vietii private a demnitarilor nu ar rezolva adevarata problema - dorinta cetatenilor de a fi condusi corect. pentru ca in acest context cetatenii ar putea doar sa cunoasca, nu si sa interzica aspecte din viata privata a demnitarilor. si pentru ca in definitiv de cele mai multe ori adoptarea unor legi proaste este determinata de alte aspecte decat cele ce tin de viata privata a demnitarilor.

afirmatia echipei afirmatoare cum ca prin cunoasterea vietii private a demnitarilor ajungi sa cunosti modul in care acestia se vor comporta in indeplinirea functiei nu este un argument pentru problema noasta. intrucat ne aflam in ipoteza in care demnitarii sunt deja in functie si nu de la ipoteza in care suntem inainte de vot si incercam sa aflam daca merita sa ii alegem ca reprezentantii nostri.

concluzionand, echipa negatoare intelege dorinta echipei afirmatoare de a gasi o metoda prin care dreptul cetatenilor de a fi guvernati corect sa fie respectat, insa ii sfatuieste sa caute o alta solutie caci acesta nu poate fi realizat prin extinderea dreptului la informare.

indubitabil, dreptul cetatenilor la informare se opreste acolo unde incepe dreptul demnitarilor la viata privata.


A2 (Tudor Nani)

Urmând exemplul ( și sfatul) echipei negatoare, afirmatorii încep discursul de resusținere a moțiunii prin (re)definirea ei. Se observă că moțiunea propusă spre dezbatere debutează printr-un indicator temporal- construcția e timpul, echivalentă cu acum, în prezent- și de aceea dualismul dreptul cetățenilor la informare- dreptul demnitarilor la viața privată este încadrat într-un context, într-un segment temporal determinant. În acest sens, e imperativ să trasăm/ să identificăm coordonatele acestui context în care două drepturi constituționale par a se ciocni.

Punctăm următoarele aspecte:

  • Contextul actual este unul al globalizării, al circulației rapide a informațiilor, a conectării tuturor indivizilor, drept cetățeni ai unor state, la mass-media, principalul furnizor de informații, canalul de transmitere a mesajului de la guvernați la guvernanți și uneori, invers, de la cetățeni la demnitari.
  • Contextul actual este unul al paradoxului, după cum persoanele publice, în general, și demnitarii, în special ( pentru că ne axăm pe tema noastră, plecând de la planul general la cel particular) se folosesc de mass-media (prin care se exercită, cel mai frecvent, dreptul și nevoia cetățenilor la informare) pentru a afișa, pentru a construi o imagine a sinelui, pentru a-și proiecta  portretul ( implicând și aspecte din viața privată) în sfera publică și , în același timp, acuză mass-media de invadarea sferei private. De ce să nu recunoaștem că uzitând acest drept la informare al cetățenilor, persoanele care aspiră la o funcție de conducere, se lansează în public, în mod conștient și voit? Campaniile electorale sunt veritabile dovezi ale acestui lucru, după cum, în această perioadă de 30 de zile, candidații nu își afișează doar proiectele și ideile de conducere, strict legate de politic, ci își prezintă și aspecte personale, din sfera privată, menite să aducă un plus de recunoștință și de încredere a cetățenilor în ei, ca persoane. Aici putem oferi numeroase exemple, printre care se numără prezentarea situației familiale, punând în lumină și acțiunile caritabile ale părinților, ale soției, rezultatele de excepție ale copiilor, situațiile din trecut sau prezent care evidențiază calitățile morale, sociale și profesionale ale candidatului pentru o funcție de conducere. Din același segment fac parte și atacurile contracandidaților, privind conduita etică, parte a sferei private. Decizia nr.210/ 2010 privind principii și reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale  marchează în articolul 4 două aspecte legate de ideile enunțate mai sus: emisiunile de promovare electorală puse la dispoziția candidaților trebuie să respecte condițiile: b) nu conțin afirmații sau imagini care pot aduce atingere demnității umane, onoarei, vieții particulare a persoanei, dreptului la propria imagine ori care sunt contrare bunelor moravuri și c) nu conțin acuzații cu incidență penală sau morală la adresa altor candidați, fără a fi însoțite de dovezi pertinente prezentate în mod explicit. Dezbaterile publice din campania prezidențială din 2009 sunt o exemplificare a punctului c), lucru care denotă că înșiși demnitarii oferă informații din sfera privată către public, folosindu-se de dreptul cetățenilor la informare.

Echipa afirmatoare evidențiază și etapa de pre-statut de demnitar pentru a clarifica faptul că această simbioză a drepturilor, această întrepătrundere a lor își are începutul înainte de exercitarea funcției. Altfel, am omite un adevăr deja prezentat:  majoritatea demnitarilor (și exemplele sunt deja cunoscute) deschide poarta curiozității cetățenilor (manifestată direct, prin nevoia de informare dar și indirect, prin mass-media) către viața  privată. Am folosit termenul majoritatea, pentru a nu fi acuzați că nu luăm în cauză și excepțiile. Însă excepțiile întăresc regula și în acest caz, după cum este valabil atât pentru majoritatea demnitarilor, cât și pentru cazurile particulare, faptul că atâta timp cât o persoană este învestită într-o funcție (publică), aceasta trebuie să-și asume și repercusiunile demnității sale. De fapt, pentru o persoană publică, separației viață privată- viață publică îi corespunde o linie vagă, pentru că o funcție publică nu coincide cu o meserie, ci are o arie mai largă, cuprinzând omul ca ansamblu, cu caracteristicile sale (profesionale, sociale, morale, culturale etc.), fiind în fața unei națiuni, reprezentând un popor.

Acestea din urmă sunt susținute și prin principiile eligibilității (mai întâi), ale  reprezentativității și ale legitimității.

Legat de aspectul mai sus prezentat și corelat cu exemplul dat de negatori, afirmatorii oferă o altă pildă; respectând schema propusă de negatori, noi înlocuim termenii-cheie, astfel: Are o companie un alt drept asupra PR-istului decât acela de a cere socoteală cu privire la activitatea de promovare a imaginii, de transmitere a mesajelor, a informațiilor legate de companie? La nivel conceptual, al regulilor, al ideilor, răspunsul ar fi nu. Însă ce arată realitatea? O companie îi cere socoteală PR-istului angajat și cu privire la viața lui personală, atâta timp cât acesta din urmă, mergând la rampă, este reprezentantul sau purtătorul de cuvânt, este imaginea individuală care prezintă imaginea de ansamblu a companiei, cele două trebuind să fie în acord. Aceeași situație există și în cazul diadei cetățeni- demnitari: realitatea arată că atâta timp cât cetățenii au ales să fie reprezentați de un anume demnitar, ei pot să-l tragă la răspundere pentru imaginea de ansamblu pe care o afișează înaltul funcționar al statului. Cum altfel am explica scăderea sub 50% a cotei de încredere a premierului Berlusconi, după ce acesta a fost implicat în numeroase scandaluri sexuale?[1] Realitatea, încadrată în contextul socio-temporal prezentat la început, dovedește că Silvio Berlusconi, ca imagine a guvernului italian, a Partidului Poporul Libertății și a țării sale, a afectat imaginea tuturor celor trei elemente reperate în spațiul public mondial, și a determinat scăderea încrederii italienilor  în premier și în guvernare. Acest exemplu este o reiterare a ideii că în cazul unui demnitar, linia de demarcație între personal- profesional, privat- public este vagă.

Afirmatorii țin să menționeze că invocarea realității ca argument spre susținerea moțiunii nu echivalează cu faptul că lucrurile nu pot fi schimbate tranșant, cel puțin la nivel conceptual, al legilor. Însă acest lucru pare a duce la existența unei cenzuri pentru presă și pentru libertatea de opinie.

Totodată, noi subliniem că extinderea dreptului la informare a cetățenilor nu este orientată spre controlarea vieții private a demnitarilor, ci spre responsabilizarea acestora. Nici nu am formulat ideea că manifestându-și acest drept, cetățenii ar ajunge să interzică demnitarilor să aibă o anumită viață privată pentru a-și putea duce la bun sfârșit mandatul. Spre susținerea acestor aspecte, valorificăm directa proporționalitate dintre democrație și respectarea drepturilor; într-o democrație care se dorește a fi esența contextului nostru social-politic-istoric (cu câteva excepții- țări care nu au regimuri democratice), cenzura, interzicerea și controlarea nu-și au locul.

De asemenea, nu trebuie să privim acest drept de informare al cetățenilor într-o poziție antitetică față de dreptul demnitarilor la viața privată, nu trebuie să îl vedem ca o modalitate de focalizare asupra defectelor personale ale  acestora, care s-ar putea răsfrânge, punctual, asupra activității de conducere. Informarea este și o modalitate de stabilire a unei relații mutuale între conducători și conduși, a unui dialog și a unei colaborări. Mai mult, informarea aceasta ca drept al cetățenilor poate mări faima ( pozitivă) a unei persoane demne de titlul acordat și echivalarea ei cu iscodirea și urmărirea vieții private a demnitarilor nu este valabilă decât în anumite cazuri.

Ținând cont și de maniera de concluzionare a negatorilor, afirmatorii au la întrebarea Până unde merge dreptul cetățenilor la informare?, următorul răspuns: Dreptul la informare al cetățenilor trebuie să se oprească în „locul” în care nevoia și dreptul la cunoaștere ar coincide cu limitarea, controlarea și afectarea în mod negativ a vieții private a demnitarilor.

În concluzie, în condițiile cadrului socio-temporal actual și ale nevoii/ datoriei de responsabilizare a  înalților funcționari în stat ( asumându-și condiția de persoane publice, aflate la conducere), dreptul la informare a cetățenilor trebuie să primeze în sfera relațiilor social-politice.




N2 (Constantin Grigoraş)

Este necesar intai de toate sa remarcam faptul ca echipa afirmatoare nu a contestat scopul pentru care reprezentantii cetatenilor (demnitari) se afla in functie... sa guverneze, sa legifereze pentru cetateni. observam de asemenea faptul ca echipa afirmatoare nu a contestat raportul de mandat care se stabileste intre cetatean si ales.
 
in acest context, putem porni in sustinerea argumentelor noastre de la urmatoarele fapte convenite: rolul demnitarilor este strict delimitat si se rezuma la desfasurarea activitatilor specifice guvernarii. guvernantii indeplinesc mandatul dat de cetatean.

in virtutea naturii raporturilor de mandat, regulile dreptului civil nu ne vor permite sa ajungem decat la o singura concluzie: cetatenii au dreptul sa ceara socoteala reprezentatilor lor numai cu privire la mandatul dat, mai precis cu privire la indeplinirea sarcinilor de legiferare. orice alta interpretare contravine normelor de drept si se inscrie in afara legii.

pe de alta parte, observam din discursul echipei afirmatoare faptul ca argumentele pentru care dreptul la informare ar trebui extins asupra vietii private a demnitarilor sunt urmatoarele:

1. curiozitatea cetatenilor. observam ca echipa afirmatoare chair insista asupra acestui argument, precizand ca ëventualele exceptii in care cetatenii nu sunt curiosi cu privire la viata priata a demnitarilor nu fac decat sa confirme regula.

2. nevoie de responsabilizare a demnitarilor

3. cadrul socio-temporal actual

 in contextul in care toate constitutiile democratice sunt fundamentate pe principiul conform caruia restrangerea unui drept nu este posibila decat intr-o situatie exceptionala si in contextul in care dreptul la viata privata este un drept regasit in toate constitutiile statelor democratice, ne punem intrebarea evidenta - sunt cele 3 argumente identificate de catre echipa afirmatoare situatii exceptionale pentru ca dreptul demnitarilor la viata privata sa fie restrans?

 Raspunsul evident este nu:

1.  curiozitatea nu da dreptul invadarii spatiului intim al oricarei persoane si cu atat mai putin a unui demnitar.echipa negatoare considera in acest context faptul ca limitarea dreptului la viata privata in temeiul curiozitatii este nu numai nejustificata ci si perculoasa. este notoriu faptul ca demnitarii sunt supusi unui pericol mai ridicat, nu putine fiind cazurile in care s-a incercat atentatul la viata sau integritatea corporala a acestora. exemplu kenedy este graitor, tocmai pentru acest motiv, viata privata a demnitarilor trebuie sa fie atent protejata, intrucat divulgarea unor banale informatii precum ora sau locul la care demnitarul face jogging sau alergiile de care sufera pot fi folosite in contra intereselor sale si a celor pe care ii reprezinta.

2.  in acelasi sens, nevoia de responsabilizare a demnitarilor nu justifica ingerinta in viata privata a acestora. orice societate democratica are mijloace special create pentru a responsabiliza demnitarii, este vorba:
a) despre mijloacele legale - civile, penale sau dupa caz contraventionale care pot fi folosite pentru sanctionarea demnitarilor daca este cazul
 b) despre mijloacele politice pe care cetatenii le au la dispozitie pentru a responsabiliza demnitarii - posibilitatea de a nu le mai acorda votul. un  bun exemplu in aceasta directie ne-a dat echipa afirmatoare cand a vorbit despre scaderea increderii in premierul Berlusconi
 
aceste mijloace sunt suficiente pentru responsabilizarea demnitarilor si totodata mult mai eficiente decat metoda extinderii dreptului la informare.nu intelegem cum si observam in acest context faptul ca nici echipa afirmatoare nu a putut sa ne explice cum extinderea dreptului la informare poate avea ca efect cresterea responsabilitatii demnitarilor.

3. in acest context si pentru aceste motive nici argumentul nr. 3 al echipei afirmatoare nu poate fi sustinut. indiferent de cadrul socio-temporal actual, extinderea dreptului la informare este ineficienta pentru scopul propus: responsabilizarea demnitarilor.

admitem nevoia luarii unor masuri concrete si imediate in vederea ameliorarii cadrului social si politc actual insa consideram ca o imbunatatire a acestuia nu se va putea produce decat prin respectarea drepturilor tuturor cetatenilor - indiferent ca acestia ocupa o functie de demnitate publica. un abuz ramane un abuz chiar daca este savarsit de o majoritate sau daca este savarsit intr-un scop nobil. iar echilibrul unversal invocat printre altii de marc aurelius nu va putea fi realizat nicidecum prin dictatura majoritatii.

pentru acest motive, apreciem ca aceasta motiune se impune a fi respinsa.



Decizia:

Radu Ocrain

Feedback individual:

 

A1: Un discurs bun. Prezinta foarte bine cadrul dezbaterii, atat din punctual de vedere al termenilor utilizati, cat si din punctul de vedere al contextului dezbaterii. Astfel, dezbaterea incepe pe o fundatie solida. In privinta argumentelor, acestea au fost bine prezentate si sustinute cu rationamente/dovezi. As avea o observatie legata de primul argument, care ar fi putut fi dezvoltat un pic mai mult. 24 puncte

 

N1: In acest discurs, echipa negatoare ridica la fileu o serie de intrebari. Nu face insa si pasii necesari gasirii unor raspunsuri. Ar fi indicat ca echipa negatoare sa se concentreze pe o contraargumentare a cazului afirmator fapt realizat doar marginal in acest caz. Deoarece este vorba de un discurs scris, partea de stil se rezuma si ea la nivelul aspectului textului. Echipa negatoare are o problema in acest sens. Ar trebui ca propozitiile si numele proprii sa inceapa cu majuscule, fapt care ar denota mai multa grija pentru discurs.  19 puncte

 

A2. A2 prezinta un discurs excelent. Insista asupra cadrului dezbaterii, si asupra importantei stabilirii acestuia, resustine cu success cazul afirmator si contraargumenteaza discursul adus de negatori. In opinia mea, acest discurs resuseste sa duca dezbaterea la un nivel mai profund din punctul de vedere al argumentarii. Mi-a placut in mod deosebit felul in care a fost preluat un exemplu al negatorilor si transformat intr-o resustinere perfect valida. A2 reuseste sa aduca dezbaterea pe un plan mai concret, folosind exemple recente. In acest sens voi aminti de scaderea increderii in Silvio Berlusconi dupa ce anumite detalii ale vietii sale private au fost facute publice. 27 puncte.

 

N2. Acest discurs nu reuseste sa aduca contraargumentarea la nivelul argumentelor aduse de afirmatori. Argumentele aduse de negatori nu sunt sustinute aproape deloc, iar exemplele sunt destul de neinspirate. Personal nu am inteles legatura dintre asasinarea lui Kennedy si ora la care face jogging un anumit demnitar. Voi adduce din nou aceeasi observatie echipei negatoare. Folositi majusculele unde este cazul, si scrieti corect numele demnitarilor din exemple. “kenedy” nu este o persoana publica.

18 puncte

 

Motivarea deciziei:

 

Decizia mea merge catre echipa afirmatoare. Pe tot parcursul dezbaterii au avut o linie de argumentare puternica, sustinuta cu exemple si rationamente, si bazata pe o documentare serioasa. Afirmatorii au stabilit foarte bine cadrul dezbaterii, dovedind relevanta cazului lor in contextul socio-politic actual Echipa negatoare a atacat doar marginal cazul afirmatorilor, iar contraargumentele au fost demontate cu succes in cadrul discursului A2.

La nivel de arii de conflict, principala discutie s-a dus pe stabilirea limitei dintre viata privata a unui demnitar, si persoana publica. Afirmatorii ne-au aratat ca viata privata a demnitarilor poate avea relevanta pentru indeplinirea cu succes a functiei. De asemenea, afirmatorii demonstreaza ca limitarea intimitatii demnitarilor va duce la responsabilizarea lor, fapt contraargumentat destul de slab de negatori.

Echipa afirmatoare a adus exemple relevante pentru dezbatere, si chiar a folosit exemplele aduse de negatori in scopul resustinerii pozitiei lor. Astfel, afirmatorii au dovedit ca stapanesc mai bine motiunea, fapt care le-a permis sa o analizeze mai in profunzime si sa isi duca argumentele pana la capat.

Un punct slab pentru echipa negatoare a fost forma discursurilor. Pentru ca discursurile sunt in forma scrisa, aspectul lor este echivalentul stilului in cazul pledoariilor vorbite. Problema negatorilor in acest caz a fost ca discursurile au avut un aspect neingrijit. Acest lucru nu a contat foarte mult insa, pentru ca afirmatorii s-au descurcat mai bine si la nivelul argumentelor.

 

Astfel, tinand cont de calitatea argumentelor, de calitatea discursurilor si de modul in care cele doua echipe au interactionat, consider ca victoria apartine echipei afirmatoare. Felicitari ambelor echipe si succes!

A1 -> 24 puncte
N1 -> 19 puncte
A2 -> 27 puncte
N2 -> 18 puncte
Castiga echipa:

Luciana M. si Tudor N. (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.