Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Johnny and John' (afirmatori) vs 'Marian si Voluntar' (negatori)

A1 (Ionut Tatu)

În această dezbatere, avem la bază două drepturi fundamentale ale statului de drept: liberul acces la informație, precum și dreptul la viață privată consacrate în articolul 35 și articolul 135 din Constituția României. Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea pentru toți membrii societății organizate. Conflictul prezent în această moțiune poate fi rezolvat lapidar de către autorități prin definiția libertății - ”libertatea este conditionata de respectarea libertatii celorlati”, rămânând însă întrebari fără răspuns.

Statul este un contract social între popor – guvernați – și demnitari – guvernanți. În urma acestui contract poporul învestește anumite persoane, în baza unor clauze contractuale, pentru a fi reprezentații puterii politice și pentru a reprezenta voința poporului.

În contextul actual din România, toate conflictele, controversele, supozițiile, declarațiile și deciziile prezente la nivelul demnitarilor, fie președinți, prim-miniștri, miniștrii, senatori sau deputați, primari de oraș sau de sate au cauzat la scaderea gradului de încredere al cetățeanului în persoanele căruia el i-a acordat votul de încredere pentru un mandat.

Eu consider că este timpul ca dreptul cetățenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viață privată deoarece acesta fiind în slujba cetățeanului este necesar un grad de transparență cât mai ridicat. Pentru a îndreptății acest argument mă voi folosi de o decizie luată la o Conferința a miniștrilor (care a avut loc la Aarhus în 1998)  ”Dreptul de a avea acces la informație fară ca solicitantul să declare un anumit interes”. Coroborat cu articolul 35 din constituție putem observa decretarea dreptului la accesarea informațiilor de către cetățean.

Demnitarul are dreptul să refuze transparența în cazul în care, cererea este prea generală, nu deține acea informație, este vizibil nerezonabilă și se referă la activități care privesc intimitatea persoanei.

Desigur, întrebarea se pune la ce informații putem avea acces în privința demnitarilor. Eu vreau sa punctez faptul că nu se dorește o invadare a vieții private sau intime a persoane politice, ci doar o transparență asupra activității extra-profesionale și asupra stării de sănatate a acestuia, deoarece aceste două segmente pot reprezenta factori decisivi în garantarea discernământului persoanei puse în cauza. Ingonaranța cetățeanului este oportunitatea demnitarilor de a practica corupția. Cetățeanul a ales și cere de la cel căruia i-a încredințat conducerea, o calitate cât mai înalta a deciziilor și a programelor puse în practică.

Persoanele aflate în funcții importante reprezintă voința poporului, iar dreptul de a fi ales, coroborat cu puterea suverană a poporului, implinește responsabilitatea pe care demnitarul o are față de cetățeni. Etica și deontologia funcționarului public atestă faptul că deciziile luate de către acesta nu trebuie să fie viciate de către influența factorilor negativi, ca de exemplu: relații foarte apropiate cu oameni de afaceri, stare de sănatate(fizică și psihică) precară, relații cu persoane care au fost închise sau cercetate în stare de libertate pentru fraudă, evaziune fiscală, sau alte activități prejudicioase pentru bugetul de stat.

Demnitarul, în afara faptului că reprezintă voința poporului – a cetățeanului, reprezintă și un model pentru societate și pentru cei care doresc să ajungă în sistemul de conducere și de legiferare din România. Cetățeanul are nevoie doar de sinceritatea personajului politic, aceasta se clădește prin transparență și responsabilitate.


N1 ()

Dupa cum a fost prezentat si de catre afirmatorul 1, aceasta dezbatere pune fata in fata “liberul acces la informatie” si “dreptul la viata privata”. Dreptul reprezinta un beneficiu pe care societatea il ofera individului, in urma sesizarii unor nevoi fundamentale sau strict necesare pe care individul o are. Una dintre aceste nevoi fiind, in cazul de fata,  nevoia de a avea o viata privata.  Definitia prezentata de catre  partea afirmatoare fiind mai degraba o definitie a obligatiilor si nu a drepturilor.

                Cazul afirmator nu ne ofera vreo legatura de cauzalitate intre activitatile desfasurate de catre un demnitar in afara serviciului si modul in  care are sa se desfasoare activitatea acestuia in timpul serviciului ca urmare a ceea ce face el in timpul liber, desi afirma ca aceste aspecte “... pot reprezenta factori decisivi in  garantarea discernământului persoanei puse în cauza”. Un alt aspect de remarcat este ca nu a fost oferita o stare de fapt in jurul careia sa putea discuta si sa argumentam, facand referire la argumente concrete ce de asemenea au lipsit.

                In primul rand, este de remarcat ca fenomenul de mediatizare a vietii privata a demnitarilor este unul de amploare in mai toate statele lumii, vorbind de cazul Romaniei insa, zilnic sunt organizate talk-show-uri ce dezbat aspecte din viata privata a politicienilor romani. Aceasta mediatizare intensa ajunge sa aiba efecte nocive asupra activitatii demnitarilor prin aparitia abuzurilor sau speculatiilor. Principalul efect este acela ca se distruge nu neaparat imaginea unui politician cat imaginea institutiilor statului si respectul oamenilor pentru acestea.

                In al dolea rand, facand referire la afirmatia adusa in discutie conform careia “starea de sanatate a unui demnitar reprezinta un factor important in garantarea discernamantului persoanei puse in cauza” , sustin faptul ca informatii legate de starea de sanatatea pot fi obtinute la fel de bine din timpul activitatii demnitarului, in timpul conferitelor de presa etc.

                Afirmatorii ne spun ca “ignoranta cetateanului este oportunitatea demnitarilor de a practica coruptia ” , insa trebuie sa remarcam ca actuala mediatizare acerba nu a favorizat in nici un fel disparitia acesteia.

                De asemenea, daca ar fi sa  judecam un om politic dupa ceea ce face el in afara programului de lucru ar insemna sa judecam o persoana folosind  criterii ce nu tin neaparat de competentele sale si astfel se poate ajunge in cazul nefericit in care o persoana incapabila poate fi socotita capabila intrucat are o viata privata “acceptabila”. Viziunea publica nu este una critica ce tine sa urmareasca o imbunatatire, ci una ce cauta mai ales divertismentul, ori divertismentul nu are de a face cu conducerea unei tari sau cu definirea masurii in care un om este capabil sa isi desfasoarea activitatea (pentru care a fost instruit) sau nu.

                Mai mult, ni se spune ca:  “deciziile luate de către acestia (demnitari) nu trebuie să fie viciate de către influența factorilor negativi, ca de exemplu: relații foarte apropiate cu oameni de afaceri, stare de sănatate(fizică și psihică) precară ... ”  si ca   “Cetățeanul are nevoie doar de sinceritatea personajului politic”, ceea ce nu ne este demonstrat este insa cum anume prioritizarea libertatii la informare ar rezolva acest aspect.  Eu  consider  ca aceste doua aspecte nu pot fi controlate astfel, ci mai mult, pot fi usor disimulate situatii favorabile pentru politicianul in cauza. Cetateanul isi asuma aceste riscuri legate eventuale greseli ale omului politic in mod deliberat inca din momentul alegerii, si eventual si le reasuma in momentul realegerii acestuia (Ex: Traian Basescu a fost reales desi a comis greseli grave dea lungul primului mandat!) .

                In concluzie, tin sa precizez ca presedintele unei tari nu trebuie sa fie neaparat cel mai bun cetatean, ci mai ales cetateanul cel mai capabil a conduce o tara.  Astfel, in urma prezentarii acestor argumente afirm ca libertatea de informare nu ar trebui sa fie prioritara dreptului la viata privata ( ba ca acesta are chiar efecte nocive) si ca ar trebui sa judecam un  demnitar dupa cat de capabil se dovedeste a fi in timpul serviciului 


A2 (Ionel Buliga)

Ideea centrală a acestei dezbateri  rezidă în a întelege faptul că viața privată a demnitarilor, devine un interes general atunci când, aceasta se intersectează și are imaplicații în decizia publica. Nu am încercat să “judecam demnitarii” (asa cum sustine tabăra negatorilor) prin prisma vieții private a acestora ci doar să realizam expunerea sub o forma compactă a doua elemente ce țin de aceiași persoană, aceste elemente fiind reprezentate de viața privată și activitatea publică a demnitarului. În momentul în care demnitarul este instalat în funcția publică el iși asumă statutul funcției respective și totodată va respecta deontologia acesteia. S-a invocat de către negatori lipsa unei stări de fapt prin care să se evidențieze că cetateni sunt interesati  de identitatea privata a demnitarului și nu numai de ecoul public al acestuia. Cu siguranță fiecare dintre noi este de acord cu ideea conform căreia, un demnitar trebuie ales de catre cetateni in baza unor criteriii de ordin axiologic ce țin de competența și pregatirea acestuia si nu ținând cont de aspectele negative sau pozitive ce reclama viața privată a demnitarului.

Definiția prezentată la începutul dezbaterii este reprezentativă dreptului ca și ansamblu de norme juridice ce au rolul de a reglementa conduita oamenilor ăn societate.Pentru a nu se interpreta, aceasta este definitia juridica a dreptului intr-un stat de drept. Cum am mai precizat, atat dreptul la informatie  cat si dreptul la viata private sunt garantate prin Constitutie.

Totodata, negatorii au solicitat exemplificarea raportului de cauzalitate, care de altfel reiese clar din explicația anterioara conform căreia , dreptul la viața privată este garantat prin Constituție tuturor persoanelor indiferent de funcție, statut, clasă socială, religie, etc; cu specificația că în cazul demnitarilor se impune o mai mare transparență pentru a preveni anumite abuzuri ale acestora prin corelarea intereselor personale cu cele de interes public, exemplu: În Romania s-au adus anumitor demnitari capete de acuzare prin care aceștia erau acuzați că firme detinușe de aceștia aveau contracte de prestare servicii cu statul - acest lucru presupune incompatibilitatea funcției și evident demiterea persoanei în cauza, așa numitele “licitații de formalitate” (acestea fiind caștigate de firmele demnitarilor înainte de a se desfașura, ulterior acestea fiind doar o formalitate), nepotism (oferirea de funcții și alte beneficii rudelor și apropiaților demnitarilor, fără existența unui concurs sau criteriu de selecție) și enumerarea unor astfel de capete de acuzare în care activități exercitate în cadrul privat se intersecteaza cu sfera publică , ar putea continua.

Negatorii au pomenit de abuzul media asupra vieții personale a demnitarilor și efectul nociv al acestor dezbateri (talk-show-uri) și asupra imaginii și credibilitatii publice. Nu am invocat în argumentare mijloacele de informare mass- media pentru că există posibilitatea ca informațiile furnizate prin intermediul acestora să nu fie veridice sau să fie partinitoare. Cetățeanul are nevoie de informații prin prismă cărora să poată decide cine îi reprezinta cel mai bine interesele, iar astfel de informații ar trebui puse la dispoziție în special de către demnitarul în cauza sau de catre instituția în care acesta activeaza.

Tot negatorii susțin că “mediatizarea acerbă a demnitarilor” nu a dus la scăderea coruptiei. Nu înțeleg cum s-a ajuns la ideea că acele dezbateri ar trebui să reprezinte o modalitate de combatere a fenomenului numit CORUPȚIE. Acest fenomen  poate fi diminuat atunci când cetățenii au inițiative publice, se implică activ în decizia publică si nu în ultimul rând când transparența demnitarului nu lasă loc așa numitelor “jocuri murdare” din spatele vieții publice. Societatea în care se regăsesc și sunt repectate aceste drepturi ale cetățenilor se poate considera o societate a statului de drept.

  În finalul acestei dezbateri vreau să concluzionez prin a spune că societatea reprezintă reflexia activitații decidentilor (demnitarilor) adaptată in funcție de nevoile acesteia, iar dreptul cetățenilor cu  privire la cunoașterea informațiilor despre proprii decidenti, este dupa principiul majorității unul de o importanță semnificativ mai insemnată decât viața privată a unui numar determinat de persone care și-au asumat statutul funcției respective. (Pentru a nu se ințelege greșit tot ce este prezentat în cadrul concluziei de final se transpune în litera legii).


N2 (Marian Morosac)

Voi incepe discursul prin a afirma ca viata privata a politicienilor din orice tara, reprezinta un interes general pentru populatie chiar daca aceasta s-ar “intersecta si ar avea implicatii in deciziile acestuia..” sau nu! Un om politic este un angajat al statului care, ca orice angajat de altfel isi presteaza activitatea in masura in care a fost pregatit in acest sens. In continuare tin sa precizez ca nu putem realiza o relatie de cauzalitate intre ceea ce face politicianul acasa sau pe strada (mediu pentru care nu a fost neaparat pregatit profesional) si ceea ce face el a doua zi la birou, pe parcursul activitatii (mediu pentru care a fost pregatit si mediu unde a fost considerat a fi capabil sa presteze servicii de calitate), mai ales ca insasi echipa afirmatoare afirma ca “În momentul în care demnitarul este instalat în funcția publică el iși asumă statutul funcției respective și totodată va respecta deontologia acesteia”.. Mai apoi, facand referire la discursul afirmatorului 1, nu am inteles de ce nu ar trebui rezolvat clash-ul acestei motiuni pe principiul  ”libertatea este conditionata de respectarea libertatii celorlati” si carei nevoi acerbe a societatii i-ar raspunde acesta schimbare propusa de afirmatori?

In primul rand, se intelege ca a prioritiza accesul la informare asupra vietii private a politicienilor inseamna a oferi accesul mass-media (ca doar nu al S.R.I.-ului – care nu poate oferi public informatiile de care dispune) la informatii privitoare la viata privata a demnitarului in cauza, in mod deliberat! Acest fapt, cum am mai precizat, poate avea efecte nocive asupra randamentului politicianului respectiv, asupra starii lui psihice (de exemplu) mai ales, avand in vedere ca , asa cum au spus afirmatorii, mass-media ajunge sa introduca fel de fel de speculatii, controverse, calomnii chiar, si sa abuzeze de acest drept de informare. Totusi, de ce ar fi necesar sa se faca acesta modificare? Pai raspunsul e foarte simplu..Nu este necesar! De ce? Intrucat desi “În Romania s-au adus anumitor demnitari capete de acuzare prin care aceștia erau acuzați că firme detinute de aceștia aveau contracte de prestare servicii cu statul - acest lucru presupune incompatibilitatea funcției și evident demiterea persoanei în cauza ...”, in urma precizarii acestor capete de acuzare (unele dintre ele pentru Traian Basescu- relatiile cu “Bercea Mondialul”) politicienii in cauza au fost realesi (Ex: Traian Basescu), ba mai mult, mediatizarea vietii privata a lui Traian Basescu si a fiicei sale Elena Basescu a avatajat “nepotismul” si a reprezentat un avantaj nesperat al candidatei “EBA”. Asadar, in punctul in care ne aflam, nu numai ca aceasta modificare ceruta de afirmatori (prioritizarea libertatii de informare) nu ar avea nici un efect, ba mai mult ar putea reprezenta un avantaj politic nesperat. In plus, nu exista o nevoie a populatiei in a afla mai mult decat se stie momentan, nevoie care sa justifice o astfel de schimbare (prioritizarea...).

In continuare voi face referire la anumite afirmatii controversate ale afirmatorilor. Prima dintre ele ar fi aceea ca “Nu am invocat în argumentare mijloacele de informare mass- media pentru că există posibilitatea ca informațiile furnizate prin intermediul acestora să nu fie veridice sau să fie partinitoare” , ei bine intrebarea mea este urmatoarea..cum ar putea fi informata masa (mass) de oameni daca nu prin mass-media (masa-mass..v-ati prins?..* mass media= TV, radio, internet, ziare...)? Ei bine nu exista o alta cale...asadar , a lasa aceste informatii la indemana mass-mediei inseamna a le lasa la indemana speculatorilor si a calomniatorilor, fapt ce ar cauza “scaderea gradului de încredere al cetățeanului în persoanele căruia el i-a acordat votul de încredere pentru un mandat” si implicit scaderea increderii in institutiile statului.

Apoi, ni s-a spus ca “astfel de informații ar trebui puse la dispoziție în special de către demnitarul în cauza sau de catre instituția în care acesta activeaza’’..sa fim seriosi, un politician sau o institutie nu ar oferi publicitatii, in mod deliberat, informatii ce l-ar/ar putea(o) acuza.

Pentru a lamuri cum am ajuns sa consider ca “acele dezbateri ar trebui să reprezinte o modalitate de combatere a fenomenului numit CORUPȚIE”, spun ca am plecat de la afirmatia afirmatorului 1 conform careia “ Ignoranta cetățeanului este oportunitatea demnitarilor de a practica corupția”, de aici putem ajunge la concluzia ca ne-ignoranta cetateanului (informarea- accesul liber la informare in mod prioritar-informarea acerba, sustinuta, dezbaterea ulterioara a aspectelor descoperite in legatura cu demnitarul in cauza) ar putea reprezenta un obstacol pt coruptie!

In concluzie, nu exista un motiv intemeiat pentru care ar fi binevenita prioritizarea informatiilor legate de viata privata a unui demnitar si implicit diminuarea dreptului acestuia la viata privata, avand in vedere ca aceasta masura nu corespunde unor nevoi concrete a societatii si avand in vedere ca nici macar nu are vreo relevanta concreta in ceea ce priveste demnitarul in cauza si, nu in ultimul rand avand in vedere ca ar putea avea efecte nocive asupra activitatii acestuia si asupra imaginii institutiei din care el face parte.



Decizia:

George Maxim

Partea 1 – Comentarii generale si individuale

Acest meci prezinta atat parti pozitive cat si negative. Este evident ca pentru participanti este un prim efort si in consecinta feedback-ul va fi mai putin critic si mai mult educational.

Cateva observatii generale valabile pentru toti participantii: este foarte important ca in cadrul unei dezbateri sa fie prezentate argumente (afirmatii + rationamente + dovezi) deoarece pe parcursul intregii runde afirmatiile au fost in surplus, rationamentele au fost defectuos construite iar dovezile au lipsit cu desavarsire. O alta observatie importanta este cea legata de faptul ca intr-o dezbatere se doreste ca fiecare echipa sa sustina punctul de vedere (in cazul de fata prioritizarea unui drept) si nu sa incerce sa ajunga la un compromis intre cele doua drepturi puse in discutie.

Cazul afirmator este compus din 2 argumente: cel al transparentei si cel al responsabilitatii. Desi corect incepute, ele ar fi trebuit dezvoltate cu rationamente mai in adancime si sustine de dovezi si exemple concrete despre cazuri de probleme de sanatate, coruptie etc. Si este preferabila evitarea exprimarilor generale (“limbii de lemn”) generatoare de ambiguitate si truisme in favorea unor argumente clare si concise.

Contraargumentarea din partea negatorilor incepe printr-o serie de atacuri la definitiile aduse de afirmatori si continua identificarea unei lipse de cauzalitate si substanta in efortul argumentativ afirmator. Ambele atacuri sunt valide in contextul rundei desi pot fi usor respinse (exemplu practic: daca un demnitar consuma alcool in timpul liber in exces si apoi ajunge la servici inca sub influenta acestuia atunci e un conflict clar intre libertatea sa si responsabilitatile functiei). Atat argumentul efectelor colaterale a mediatizarii demnitarilor cat si atacurile la afirmatiile afirmatorilor sunt valide. Este foarte important ca atunci cand se dau exemple (Traian Basescu) acestea sa fie insotite de o dovada clara (linkuri, documente etc.) si sa nu ramana la nivelul de afirmatii generale. In final, conflictul care eludeaza ambele echipe este cel al situatiilor in care demnitarul foloseste paravanul vietii private pentru a bloca accesul la informatii care ar putea fi de interes public si nu doar performanta sa in cadrul orelor de lucru.

Discursul concluziv afirmator se axeaza pe respingerea corecta a atacului la definitie si o respingere punctuala a contra-argumentelor oponentilor. Totusi, el se loveste din nou de exprimari prea generale si situatii utopice, iar situatiile de abuz prezentate ar trebui completate cu exemple clare. In finalul discursului se comite o eroare logica, anume cea a majoritatii. Astfel, parafrazand din John Stuart Mill chiar daca toata planeta este de o anumite parere si un singur individ de parerea opusa, majoritatea nu are dreptul de a-si impune punctul de vedere asupra lui. La fel, doar pt ca este o majoritate cetatenii nu au dreptul de a-si impune dezideratul asupra oricarei minoritati (in cazul de fata demnitarii) fara un motiv intemeiat (in cazul de fata cadrul legal, suspiciune documentata de abuz etc.).

Discursul concluziv negator desi castiga puncte la capitolul stil pierde la capitolul consistenta si exprimare. Ca regula generala trebuiesc evitate exprimarile de genul “sa fim seriosi” si “v-ati prins?” care dau un ton sarcastic inutil demersului argumentativ. Exemplificarea adusa ar fi valida daca nu s-ar rezuma la cliseele mediatice si ar fi completata de dovezi palpabile. Atacurile argumentative sunt corecte dar linia de argumentare a coruptiei ocupa prea mult spatiu in cadrul rundei si este inutila deoarece aceasta ar trebui atacata de catre ramura juridica a statului si nu de mass media sau demnitarii vizati. 

Partea 2 – Verdict si punctaje

In concluzie, calitatea dezbaterii lasa de dorit datorita lipsei dovezilor si nevoii de a construi argumente clare, concrete si corecte pentru a fi convingatori. Efortul ambelor echipe este admirabil dar pe viitor trebuie concretizat in cazuri care sa dovedeasca o munca de documentare sustinuta si o intelegere in profunzime a motiunii. In cadrul rundei afirmatorii au dat dovada de un caz prea general si o lipsa claritate in demersul lor iar negatorii de exprimari generale si folosirea de clisee fara baza concreta. Totusi, deoarece au evidentiat clar minusurile din cazul afirmator, VERDICTUL MERGE CATRE ECHIPA NEGATOARE.

Vorbitor

Continut

Strategie

Stil

Total

A1

11

7

4

22

N1

13

8

4

25

A2

12

7

4

23

N2

12

7

5

24

A1 -> 22 puncte
N1 -> 25 puncte
A2 -> 23 puncte
N2 -> 24 puncte
Castiga echipa:

Marian si Voluntar (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.