Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'giordano bruno' (afirmatori) vs 'Mihai si Voluntar' (negatori)

A1 (Constantin Grigoraş)

Vrei să vezi un om împuşcat în cap şi apoi să urmezi tu?1 Această interogaţie sinistră transmite, fară tăgadă, o senzaţie de timoare şi de panică pentru orice persoană decentă. Însă, atunci când ţâşneşte din gura unui individ care a primit votul a zeci de mii de cetăţeni încrezători, stârneşte şi indignare şi oroare.

Ce este viaţa publică? Ce înţelegem prin viaţă privată? Formularea intrebării de mai sus la o conferinţă de presă sau pe o scenă publică se încadrează în cercul acţiunilor publice sau private întreprinse de respectivul demnitar?

Vom interpreta conceptele cheie astfel: a) demnitar – persoana remunerată din fonduri publice, care fiind aleasă sau numită în funcţia publică, realizează serviciul public pentru interesul general al cetăţenilor şi al societăţii: preşedintele, membrii guvernului, parlamentari, prefecţi, primari, vice-primari, consilieri locali, etc; b) drept la viaţă privată – înglobează dreptul individului de a crea şi dezvolta relaţii cu alte persoane, fie în activităţile/ raporturile profesionale, familiale sau de amiciţie; c) viaţă publică (a unui demnitar) – ansamblul activităţilor pe care demnitarul le realizează în funcţia publică astfel încât să se realizeze interesul general al cetăţenilor; d) drept la informare – dreptul cetăţeanului de a recepta informaţiile propagate prin mijloacele mass-media şi de a prelua informaţiile puse la dispoziţie de către instituţiile statului; e) informaţie – o comunicare, ştire sau document care i-ar putea interesa pe cetăţeni, obţinută fie din mass-media, fie de la o instituţie a statului.

Circumscriem contextul dezbaterii în maniera următoare: 1) avem în vedere demnitarii în viaţă şi ne vom focaliza exclusiv asupra spaţiului autohton post-decembrist; 2) excludem orice referire la legislaţia naţională sau internaţională pentru a evita comiterea silogismului apelului la natură şi pentru a păstra dezbaterea într-un climat pragmatic.

Deşi întrebarea din incipit, care a fost adresată unui om de afaceri de către un deputat al Parlamentului României, nu a fost formulată în biroul parlamentar al demnitarului, ci a fost rostită în timpul său liber, în aşa-zisa viaţă privată, nu putem omite elementul de interferenţă dintre viaţa privată şi cea publică: utilizarea poziţiei de demnitar pentru a obţine avantaje personale, prin prejudicierea intereselor financiare ale cetăţenilor.

Conjunctura vieţii politice contemporane ne revelează numeroase situaţii în care încrederea acordată de către cetăţean demnitarului este ignorată de o manieră crasă prin acţiunile întreprinse când acesta ajunge la putere: senatorul Cătălin Voicu aspiră la subjugarea Ministerului de Interne şi la constituirea unei reţele mafiote2, acordarea licitaţiilor publice firmei primarului general al capitalei3, deputaţi PSD implicaţi în “alegerea” miss PSD în schimbul unor prestaţii sexuale (chiar cu minore!) 4, senatorul Cătălin Voicu intervine pe lângă judecători pentru acoperirea infamiilor8, cheltuirea ilegală a fondurilor publice de către demnitarii români5, preşedintele A.N.I. se lasă şantajat de către doi jurnalişti care doresc compromiterea preşedintelui Traian Băsescu6, un deputat PSD doreşte “stăpânirea” Ministerul Apărării7.

Ideea centrală a prezentului caz de valoare poate fi exprimată astfel: propăşirea democraţiei este fezabilă doar în contextul existenţei unui raport de sinceritate între demnitar (persoana căreia i se delegă o parte din puterea poporului pentru a o utiliza în scopul comun al societăţii, şi nu pentru propriile interese) şi cetăţean, legământul sau cheia acestei relaţii fiind tocmai dreptul cetăţeanului de a se informa (ca şi în cazul unei familii, unde la baza sincerităţii membrilor se află comunicarea, prin dreptul fiecăruia de a se informa în legătura cu acţiunile celorlalţi). În baza acestui raport demnitarul primeşte încrederea cetăţeanului, iar inexistenţa raportului ar echivala cu realizarea unui act de conducere bazat pe abuz şi fals, căci demnitarul   s-a folosit de cetăţean pentru a fi votat şi pentru a-şi realiza interesele din poziţia aleasă.  Dacă acest drept le-ar fi suprimat cetăţenilor, aceştia se vor simţi prizonierii unei societăţi conduse de o castă doritoare a-şi menţine bine ascunse activităţile oculte, fapt ce exclude sinceritatea şi buna-credinţă inerente unui act legitim de guvernare.

Fortificăm ideea centrală învederând următoarele argumente:

  1. 1.     funcţia publică, fiind una de reprezentare, presupune a te afla în slujba cetăţenilor şi în exerciţiul funcţiei continuu, pe tot parcursul mandatului (Traian Băsescu nu reprezintă România doar când intră în birou la Palatul Cotroceni!) – poziţia de demnitar presupune a te afla într-o calitate specială, cu caracter temporar (de pildă 5 ani la preşedinte), în cadrul căreia demnitarul odată învestit este obligat să-şi asume responsabilitatea menţinerii raportului de sinceritate în baza căruia a primit votul cetăţeanului, precum şi de a renunţa la privilegiile anonimatului, căci trecerea la această categorie nu implică doar drepturi câştigate automat (maşină de serviciu, diurne, etc.) ci şi o serie de obligaţii, cum ar fi asumarea riscului ca o mare parte din viaţa privată să devină bun public; cel ce se împotriveşte perpetuării raportului poate demisiona.
  2. 2.     cum este dificil a separa viaţa privată de cea publică a demnitarului (marile “evenimente” se derulează în aşa-zisa viaţă privată: negocieri, acorduri, compromisuri, afaceri, etc) îi conferim cetăţeanului un drept firesc de a se informa cu privire la modul în care viaţa sa şi a celorlalţi cetăţeni este gestionată de către demnitar; problema: demnitarii sunt nesinceri şi doresc menţinerea încrederii câştigate prin suprimarea dreptului la informare (care este liantul dintre demnitar-cetăţean) cu privire la acţiunile din aşa-zisa lor viaţă privată, care, în realitate se interferează cu activităţile publice prin care cetăţeanului i se creează multiple prejudicii: netransparenţa, cheltuirea ilegală şi inoportună a fondurilor publice, etc.
  3. 3.     demnitarul reprezintă un punct de referinţă, un model pentru cetăţeni pe parcursul mandatului – acesta este obligat a-şi menţine integritatea şi demnitatea în reprezentarea intereselor cetăţenilor, iar în caz de abateri este firesc ca cetăţeanul să fie informat cu privire la acestea pentru a chibzui cu privire la sanţionarea celui în mâinile căruia şi-a pus speranţa la o gestionare cinstită a propriilor interese şi nevoi – financiare, sociale sau chiar morale.
  4. 4.     demnitarii sunt deranjaţi doar de publicarea informaţiilor negative din viaţa privată – aspectele pozitive relevate benevol de mass-media îi îmbucură, însă publicarea anchetelor caracterizate de autenticitate informaţiilor îi mâhneşte, întrucât a fost demascată încălcarea “pactului sincerităţii” încheiat cu ceţăţeanul, drept pentru care ar putea fi sancţionat la capitolul imagine.

Concluzia: nu poate fi stabilită sau impusă o linie de demarcaţie între viaţa publică şi privată a unui demnitar, întrucât acţiunile întreprinse de acesta se interferează involuntar (alteori voit!) şi tocmai de aceea o minimală informare a cetăţenilor cu privire la acţiunile desfăşurate de către cei care gestionează fondurile publice se impune, mai ales în acest context istoric caracterizat printr-o carenţă de intransigenţă, deontologie şi integritate, dar de o abudanţă de obscurantism, libertinaj şi pervertire, care inevitabil conduc, pe de o parte, la decăderea societăţii şi lichidarea democraţiei, iar pe de alta, la conservarea sine die a membrilor acestei caste numiţi demnitari!

SURSE:

  1. 1.       autor Realitatea TV, 8 octombrie 2010, Legea deputatului PDL Păsat: "Vrei să vezi un om împuşcat în cap şi apoi să urmezi tu?", de pe site Realitatea TV

http://www.realitatea.net/legea-deputatului-pdl-pasat-vrei-sa-vezi-un-om-impuscat-in-cap-si-apoi-sa-urmezi-tu_756887.html

  1. 2.       autor anonim, 18 martie 2010, STENOGRAMELE DNA: CUM SE CONSTRUIEŞTE O „REŢEA MAFIOTĂ“. Senatorul Cătălin Voicu vroia să devină ministru de interne, să-l aresteze pe Onţanu şi să-i facă dosare lui Oprea, în ziarul Gândul

http://www.gandul.info/news/stenogramele-dna-cum-se-construieste-o-retea-mafiota-senatorul-catalin-voicu-vroia-sa-devina-ministru-de-interne-sa-l-aresteze-pe-ontanu-si-sa-i-faca-dosare-lui-oprea-5757466

  1. 3.       autor Cristina Boiangiu, 9 aprilie 2008, Titan Mar, firma lui Videanu, a furnizat borduri in Capitala, în ziarul România Liberă

http://www.romanialibera.ro/actualitate/bucuresti/titan-mar-firma-lui-videanu-a-furnizat-borduri-in-capitala-122043.html

  1. 4.        autor anonim, 10 noiembrie 2010, EXCLUSIV- “DOVADA” PROCURORILOR CĂ DEPUTATUL NEGOIŢĂ A FĂCUT SEX CU O MINORĂ. STENOGRAMA “MOMENTULUI MAGIC”. Plus: Cum se câştigă MISS Tineretul Social Democrat, un premiu pentru “fetele” din reţea, în ziarul Gândul

http://www.gandul.info/news/exclusiv-dovada-procurorilor-ca-deputatul-negoita-a-facut-sex-cu-o-minora-stenograma-momentului-magic-plus-cum-se-castiga-miss-tineretul-social-democrat-un-premiu-pentru-fetele-din-retea-video-7706984

http://www.mediafax.ro/social/cum-se-castiga-miss-tineretul-social-democrat-un-premiu-pentru-fetele-din-retea-7707075

 

  1. 5.       autor anonim, 23 februarie 2011, Statul a cheltuit nelegal 10 miliarde de euro, in 2009 - Curtea de Conturi, de pe site Ziare.com

http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/statul-a-cheltuit-nelegal-10-miliarde-de-euro-in-2009-curtea-de-conturi-1077458

  1. 6.       autor Dana Iliescu, anul 2009, Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac - şantaj la şeful ANI, în ziarul Curentul

http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009111036663/Actualitate/Rosca-Stanescu-si-Bogdan-Chirieac-santaj-la-seful-ANI.html

  1. 7.       autor anonim, 10 octombrie 2010, Stenograma IV, SOV către Geoană: "Domnule preşedinte al României, sunt primul care v-a spus astfel. V-aş ruga să mă notaţi în catastifele istoriei", în ziarul Gândul

http://www.gandul.info/news/stenograma-iv-sov-catre-geoana-domnule-presedinte-al-romaniei-sunt-primul-care-v-a-spus-astfel-v-as-ruga-sa-ma-notati-in-catastifele-istoriei-7490717

  1. 8.       autor Attila Biro, 18 martie 2010, Reteaua, metodele si clientii lui Catalin Voicu. Ce discuta oamenii de afaceri cu politicienii si judecatorii cand vor sa ingroape dosare, de pe site Hotnews.ro

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7046536-reteaua-metodele-clientii-lui-catalin-voicu-discuta-oamenii-afaceri-politicienii-judecatorii-cand-vor-ingroape-dosare.htm


N1 ()

S.O.VANTU - Dar este elementar, draga Watson (rade - n.n.). Pai, presa traieste din sange, f..., puroaie, de unde traieste presa?! Din fapte pozitive?!” Aceasta interogatie demonstreaza ca realitatea este intortocheata iar indignarea poate fi starnita impotriva oricaruia dintre pionii care au un rol in aceasta dezbatere. Cum media este intermediarul dintre politician si populatie, este necesara analiza puterii pe care i-am incredinta-o daca am extinde domeniul in care putem invoca dreptul la informare al cetatenilor.

Inainte de a dezvolta argumentul anuntat, sesizam lipsa preciziei in definirea perspectivei echipei afirmatoare asupra intruziunii in viata privata a politicienilor, care ar da mai multa claritate acestei dezbateri. Acest lucru ar presupune doar publicarea probelor din procesele care le-au fost intentate, sau, mai mult decat atat, o adevarata extindere a dreptului la informare asupra vietii intime a politicianului? Mai precis: trebuiesc publicate detaliile care nu fac obiectul unui proces si deci nu isi gasesc imediat relevanta in modul in care politicanul isi exercita functia, dar care ar avea un eventual scop preventiv sau care ar impune norme de morala asupra vietii cotidiene a politicianului?

Ordinea pasilor in care investigam daca un reprezentant comite sau nu abateri indica daca exista intr-adevar o intruziune in viata privata sau nu. Trebuiesc ,deci, diferentiate doua situatii. Ne vom referi in primul rand la publicarea unor probe juridice care sugereaza ca politicianul este subiectul unei ilegalitati rasfrangandu-se asupra interesului public. Pozitia echipei negatoare este ca in acest exemplu nu se pune problema vietii private deloc, prin urmare nu exista un conflict de idei.

Atunci cand politicianul comite o infractiune intra intr-o relatie de conflict cu statul. Momentul in care presupusa infractiune a fost comisa este irelevant din moment ce ancheta este declansata prin constatarea unei nereguli fie in timpul exercitarii functiei, fie folosindu-se de influenta postului pe care il detine pentru a obtine alte avantaje. Motivul publicarii dovezilor nu este unul gratuit, ci este efectul situarii subiectului in afara legii, lucru dovedit anterior expunerii mediatice, pe baza unor probe “traditionale”. Cu riscul de a scoate dezbaterea din climatul pragmatic stabilit de catre echipa afirmatoare, consideram ca este demn de mentionat ca legislatia solicita , in principiu, un ordin judecatoresc pentru interceptarea convorbirilor.

In aceste situatii nu se poate vorbi despre existenta unui drept la viata privata din doua motive:

1) exista indicii ca a fost incalcata ordinea juridica, ceea ce intemeiaza utilizarea tuturor parghiilor pentru a identifica probe, incluzand folosirea interceptarilor.Procedura de urmarire penala este identica pentru toti cetatenii, si majoritar, procesele sunt oricum publice.

2) populatia este ,in cele din urma, partea pagubita a ilegalitatii comise, prin urmare este contrar principiilor democratice a nu se publica dovezile care incrimineaza politicianul.

Este cazul dovezii folosite in cazul afirmator care se refera la “acordarea licitaţiilor publice firmei primarului general al capitalei”. Aceasta ilegalitate a fost depistata, conform articolului sursa printr-un “ raport efectuat de Curtea de Conturi la Primaria Capital”, nefiind necesara intruziunea in viata publica a primarului, ci simpla analiza a modului in care si-a exercitat functia. Lipsa conflictului de interese este o conditie de baza pentru a fi eligibil pentru o astfel de pozitie. Se poate spune ca celelalte slujbe detinute de un politician fac prioritar obiectul interesului public, iar acest lucru este conventional acceptat de catre persoana in cauza. Acelasi este cazul dovezilor legate de cheltuielile ilegale ale statului: “Printre cheltuielile ilegale se numara sporuri acordate de Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Finantelor angajatilor, dotari ilegale in valoare de 4,1 milioane de lei”. Constatarea ilegalitatilor comise se poate face, cu putin interes, printr-o examinare directa si in timp real, a raporturilor in sine, fara a fi necesara supravegherea nemotivata a vietii private a politicianului.

Cea de-a doua situatie se refera la expunerea mediatica a vietii private atunci cand nu exista un conflict juridic in legatura cu exercitarea functiei sale publice, care ar putea avea un rol preventiv, corectand comportamentul politicianului.

Motivul pentru care nu este just a se proceda astfel este legat de natura relatiei dintre electori si alesi. Orice vot de incredere presupune un risc. La fel cum exista potentialul ca politicianul sa fie unul corupt si sa ascunda opiniei publice ilegalitatile pe care le comite in timpul liber, la fel exista riscul ca politicianul sa respecte toate normele dar sa fie un manager neinspirat. Aceasta incertitudine nu justifica totusi pornirea unei “anchete” publice inainte ca probele justificatoare sa existe.

Parte din rationamentul care sustine aceasta afirmatie este ilustrat in introducere de S.O. Vantu , pana de curand una dintre cele mai puternice “voci” din media romaneasca. Tendinta mass mediei este de a abuza de dreptul la informare al cetatenilor pentru a-i lua politicianului si ultima frantura de intimitate. Astfel se definesc strategiile mediatice ale unor trusturi care au puterea de a contura imaginea publica a politicienilor. Pastrarea granitei dintre ceea ce constitue proba juridica si ceea ce reprezinta doar o picanterie pentru a hrani setea publica este necesara pentru mentinerea adevaratei transparente. In caz contrar, ne-am bucura de intimitatile irelevante ale politicianului fara a constientiza cum media ne sculpteaza lent gandirea. A se lua ca exemplu cazul senatorului american Lindsey Graham, santajat cu informarea presei asupra realei sale orientari sexuale, sau cea a presedintelui american Obama, care a ales sa ascunda opiniei publice o buna perioada faptul ca al doilea sau nume este Hussein.

In concluzie, expunerea mediatica gratuita si subiectivitatea alegatorilor nu alcatuiesc o ecuatie armonioasa.

 

http://www.epitesti.ro/stiri/politic/stenogramele-lui-vantu-publice.html

http://www.sri.ro/subpagini/26/precizare-privind-interceptarea-comunicatiilor-telefonice.html

http://www.prisonplanet.com/blackmail-how-the-controlling-elite-owns-politicians.html


A2 ()

Vrei să vezi un om împuşcat în cap şi apoi să urmezi tu? 1

Conform tezei negatoare, această interogaţie complet autentică (adresată în afara programului de lucru la Parlament, în timpul său liber, în libertina “viaţă privată” de un DEPUTAT al Parlamentului ROMÂNIEI unui simplu cetăţean ROMÂN, cetăţean adept al intransigenţei) trebuie ţinută la secret, ascunsă taman zecilor de mii de cetăţeni care au acordat cu speranţă votul unei persoane care are obligaţia de a-i reprezenta cu integritate şi sinceritate!!

Aceşti zeci de mii de cetăţeni şi alte milioane sunt condamnaţi la a trăi pe parcusul unui mandat complet cu aparenţa şi cu iluzia că demnitarul care îi reprezintă şi care le gestionează resursele publice desfăşoară tocmai activităţile pentru care a fost investit  (se preocupă pentru creşterea locurilor de muncă, diminuarea sărăciei, etc.), cetăţenilor fiindu-le lichidat dreptul la informare asupra unei persoane legate de un raport de sinceritate. Negatorii au găsit şi pretexte: deoarece întrebarea din incipit este caracterizată fie ca “o picanterie pentru a hrăni setea publică” sau ca o “intimitate irelevantă a politicianului”, fie este privită ca “o expunere mediatică a vieţii private atunci când nu există un conflict juridic”, fie ca “expunere mediatică gratuită” cu menirea de a ”sculpta lent gândirea datorată subiectivităţii alegătorilor” sau este văzută ca o “supraveghere nemotivată a vieţii private a politicianului”, pe motivarea finală că “orice vot de încredere presupune un risc”.

Mesajul negatorilor este limpede: cetăţenii unei societăţi trebuie să se complacă în această împrejurare pe justificarea că dreptul la viaţă al demnitarului valorează mai mult decât dreptul cetăţenilor la informare. Pe această traiectorie cuprinsă de taine ascunse cetăţenilor, demnitarul are şansa la un nou mandat plin de mistere şi mai bine protejate. Cetăţeanul încă mai are speranţă, dar realitatea exterioară obiectivă din ţară i-o diminuează şi se îndurerează zilnic, trăind într-un simulacru de democraţie.

Cetăţenii ar mai acorda încrederea pentru un nou mandat domnului deputat DACĂ ar avea la cunoştinţă despre întrebările adresate în viaţa privată altor cetăţeni?

Cu siguranţă, dacă ne aflăm în Uganda lui Idi Amin. Dar trăim într-o ţară membră a Uniunii Europene unde un cetăţean decent NU şi-ar lăsa viitorul copiilor pe mâna unei astfel de vietăţi sinistre.

Tocmai de aceea, pentru ca astfel de fenomene reprobabile să fie evitate există o unică soluţie: cunoaşterea situaţiei de către cetăţean, astfel încât acesta să chibzuiască şi să decidă cu privire la sancţiunea pe care doreşte să o aplice celui care i-a înşelat aşteptările (poate alege să nu-l mai voteze, să solicite demisia, să protesteze, să se abţină de la luarea unei poziţii, se poate responsabiliza astfel demnitarul în speţă sau alţii asemenea, se poate realiza o selecţie naturală a candidaţilor  – important este ca informaţia să-i parvină prin simplul motiv că-l priveşte direct dat fiind raportul stabilit cu demnitarul).

Practic, TREBUIE acordat DREPTUL la informare CETĂŢEANULUI, în caz contrar aceştia vor deveni complicii morali a lichidării democraţiei şi spulberarea viitorului copiilor. Un cetăţean mai informat este un cetăţean mai bogat!

Vom lua în colimator ideea centrală a cazului negator, care are o structură dihotomică.

Pe de o parte, negatorii susţin teza conform căreia cetăţenii au dreptul la informare asupra modului în care demnitarii gestionează resursele publice (deci, sunt vizate acţiunile nemijlocite săvârşite exclusiv în viaţa publică) iar când au loc abateri (infracţiuni ce ţin de exercitarea funcţiei, alte abateri, etc.) acestea trebuie aduse la cunoştinţa cetăţenilor – fapt cu care suntem în concordanță deplină (şi sprijinit de principiul publicităţii justiţiei).

Pe de altă parte, negatorii se opun acordării acestui drept de informare atunci când acesta vizează „viaţa privată” a demnitarilor – fapt pe care îl desconsiderăm răspicat, din următoarele considerente, care constituie totodată şi „substanţa” cu care vom demonta cazul de valoare înaintat de negatori:

1)  Interogaţia din incipitul discursului negator nu are legătură cu obiectul moţiunii, întrucât chiar sursa indicată precizează că este vorba despre o „discuţie între un om de afaceri cu jurnalişti” (aşadar doi cetăţeni sunt liberi a conversa absolut ceea ce doresc), deci nu participă la dialog demnitari iar impunerea brutală în ecuaţie a altor categorii excede obiectului moţiunii.

2)  Exprimarea metaforică privind „definirea perspectivei asupra intruziunii în viaţa privată a politicienilor” nu face obiectul discursului echipei afirmatoare întrucât noi suntem avocaţii cetăţenilor în speţă. Cu alte cuvinte, nu ne interesează efectele aşa-zisei „intruziuni”, deoarece efectele neintrării şi ascunderii acţiunilor obscure ar fi şi mai însemnate pentru cetăţean, ceea ce se răsfrânge negativ asupra societăţii.

3)  Modalitatea prin care informaţiile ajung în mass-media nu prezintă interes şi relevanţă întrucât:

  1. ne interesează doar autenticitatea informaţiilor, iar în lipsa acesteia demnitarul lezat are facultatea de a se adresa justiţiei pentru repararea prejudiciului cauzat – deci, dacă jurnalistul prezintă probe false, este imparţial, denigrează injust, etc, există pe lângă modalitatea dreptului la replică şi posibilitatea acţionării în instanţă a ziaristului;
  2. “câinele de pază al democraţiei” are datoria primordială de a relata cetăţenilor adevărul  prin prisma dreptului la informare, iar atunci când comportamentul privat al unor demnitari poate avea urmări asupra societăţii, principiul neintruziunii in viaţa privată trebuie eludat2;
  3. cetăţeanul este capabil să aleagă informaţia, astfel că ne vom abatem de la preconcepţia negatorilor conform căreia manipularea mass-mediei influenţează decisiv.

4)  Chiar dacă s-ar publica (pe diferite căi care nu-l privesc pe cetăţean, ci pe jurnalist şi sursele sale) aspecte ce ţin strict de viaţa privată (o imprecaţie formulată de Traian Băsescu3, un adulter sau act de violenţă în familie săvârşite de demnitar) acestea interesează în egală măsură, căci reflectă personalitatea celui ales, demnitarul trebuind să constituie un model (de subliniat că ne reprezintă şi în relaţiile internaţionale, iar imaginea de ţară va fi negativă din această perspectivă, ceea ce atrage repercursiuni economice, sociale, etc) iar faptele revelate de mass-media trebuiesc însuşite cu demnitate şi sinceritate (nu cu negări, contestări şi justificări) în raport cu cetăţeanul, cu toate că erorile îi pot deteriora imaginea. Nu trebuie să se respecte omul mai mult decât adevărul.4

5)  Referitor la „acordarea licitaţiilor publice firmei primarului general al capitalei”, răspundem negatorilor că deşi ilegalitatea a fost depistată cum era şi firesc de un organ al statului (Curtea de Conturi), la baza nelegiuirii au stat, pe de o parte, demnitarul Adriean Videanu, iar pe de alta, familiarii demnitarului, membri în Consiliul de Administraţie a firmei de familie care au achiesat la licitaţia directă oferită tocmai de Primăria Capitalei. Aşadar, rezultă indubitabil interferenţa vieţii private-de familie cu cea publică.5

6)  Declinăm sursa numărul 2 sugerată de negatori, precum şi exemplificările întrucât exced contextului spaţiului autohton impus de discursul introductiv.

                 Oare nu ne dorim să ieşim din acest tunel al indolenţei? Nu ne dorim să privim realitatea aşa cum este? Pentru ansamblul motivelor învederate de-alungul celor două discursuri  avem nădejdea în propunerea afirmatoare deoarece se schimbă contextul eclipsat de secretomanii, se aduce un plus de protecţie valorilor societăţii, neafectând drepturile dobândite de demnitar, ci conferind un drept firesc cetăţeanului. În caz contrar, dacă cetăţenilor li se suprimă dreptul la informare, dreptul de a şti, de a cunoaşte, nu va ma fi o societate condusă, ci o societate stăpânită! Cetăţenii informaţi de azi, electorii capabili să aleagă mâine!

SURSE:

1)  autor Realitatea TV, 8 octombrie 2010, Legea deputatului PDL Păsat: "Vrei să vezi un om împuşcat în cap şi apoi să urmezi tu?", de pe site Realitatea TV

http://www.realitatea.net/legea-deputatului-pdl-pasat-vrei-sa-vezi-un-om-impuscat-in-cap-si-apoi-sa-urmezi-tu_756887.html

2)  Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, articolul 1

http://www.pressclub.ro/publicatii/cod.html

3)  Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - Decizie de sancţionare cu avertisment pentru Traian Băsescu pentru fapte comise în viaţa privată, cu referire la consideraţii calomnioase şi denigratoare asupra unei jurnaliste

http://miris.eurac.edu/mugs2/do/blob.pdf?type=pdf&serial=1185461301086

4)  Platon

5)  autor Cristina Boiangiu, 9 aprilie 2008, Titan Mar, firma lui Videanu, a furnizat borduri in Capitala, în ziarul România Liberă

http://www.romanialibera.ro/actualitate/bucuresti/titan-mar-firma-lui-videanu-a-furnizat-borduri-in-capitala-122043.html


N2 ()

Strategia echipei afirmatoare s-a axat prioritar pe apararea mecanismului prin care se desfasoara justitia . Filosofia intregului sistem se bazeaza pe ideea ca odata ce o persoana este acuzata de comiterea unei infractiuni , ea va suporta blamul societatii alaturi de sanctiunea implicita. Publicarea probelor asigura ca cetatenii cunosc motivul pentru care cel vinovat trebuie izolat de catre restul populatiei.

Exemplul pe care s-a marsat in discursul afirmator implicandu-l pe deputatul PDL Dinu Pasat intra in aceasta categorie, dupa cum ilustreaza chiar sursa citata de catre echipa oponenta “O înregistrare DNA care ar constitui probă în dosarul în care Dan Păsat este acuzat de şantaj”. Odata ce dovada este prezentata in instanta , ea este facuta publica fara a implica un atentat la viata privata a acuzatului.

Or, pentru a avea un conflict de idei este necesar a se renunta la exemplele unde cele doua valori, spatiul privat si activitatea profesionala, nu pot fi puse intr-o balanta.

Reamintim ca exista parghii pentru a controla activitatea profesionala a politicienilor, precum declaratiile de avere si conditiile de eligibilitate pentru posturile pe care le ocupa prin care se exclude posibilitatea ocuparii unor alte functii de conducere organizatii avand ca scop producerea profitului. Desigur, nu ne asumam nici pe departe pozitia ignorantilor pretinzand ca toate conditiile sunt respectate. Cu toate acestea, infaptuirea dreptatii nu sta in mainile electoratului, ci in mainile justitiei.

Raspunsul la problema acordarii un nou vot de incredere domnului deputat odata ce opinia publica a aflat despre intrebarile pe care le pune celorlaltor cetateni in viata privata, speram sa nu il aflam prea curand. Suntem totusi, aproape siguri ca reactia votantilor nu ar fi una de sustinere daca ar avea cunostinta despre intrebarea ipotetica a domnului Dinu Pasat adresata iubitului sau “Draga, asa-i ca vrei sa-mi faci unghiile?”.

Imitand tonul dramatic al celeilalte echipei, am putea spune ca aceasta focusare pe intimitatea politcianului ar putea sa ne apropie de societatea descrisa de Orwell in celebra sa carte “1984”.

Echipa negatoare gaseste drept contraargument principal lansat de catre oponenti in cel de-al doilea discurs cel de-al patrulea punct enuntat, prin care sustin ca faptele savarsite in viata privata reflecta personalitatea reala a politicianului. Adevaratul caracter al persoanei in cauza este putin relevant atata timp cat alegerea sa este fondata pe aspecte obiective care tin de abilitatile sale profesionale. Referitor la exemplul presedintelui care a fost inregistrat in viata privata adresand peiorative unei jurnaliste merita mentionat ca afrontul adus nu a avut loc intr-un contact direct, ci a luat forma unei “destainuiri” la care a asistat DOAR sotia sa. Cu totii ne bucuram de intimitatea gandurilor in spatiul privat, fara a fi nevoiti sa le strecuram prin filtrul ipocrit al politetii si conventiilor sociale. Mai mult decat atat, reactia poate fi usor justificata daca este luata in considerare insistenta jurnalistei respective, amplificata de stresul supraexpunerii mediatice a “bietului” politician. Condamnabil ar fi fost daca i-ar fi adresat direct acele cuvinte, sau daca ar fi adoptat politici de stat impotriva principiului anti-discriminarii.Din contra, daca politicianul este ipocrit dar faptele exteriorizate in activitatea sa profesionala sunt corecte, atunci poate fi considerat o persoana de incredere.

Echipa negatoare considera ca o grava ipocrizie este de a impune standarde de moralitate in mediul privat.

Admitand totusi ca ar exista o legatura intre personalitatea din spatiul intim al politicianului si modul in care isi exercita functia, reiteram riscul permanent, implicit oricarui vot in legatura cu o prestatie viitoare a politicianului, incerta indiferent cat de multe promisiuni face acesta.

In continuare, nu vedem relevanta cunoasterii de catre opinia publica a unui adulter comis de catre un parlamentar. Romania este un stat laic (modul in care este privita insititutia casatoriei de catre un politician nu influenteaza exercitarea functiei) iar populatia sa este, dupa cum a mentionat echipa oponenta, “capabila sa aleaga informatia”, prin urmare ar casca de prea multa plictiseala in timp ce ar citi stirea adulterului publicata in revistele de scandal abia supravietuind din cauza proastelor vanzari din Romania echipei negatoare.

De asemenea , tinem sa precizam ca exemplele invocate de catre N1 avand legatura cu spatiul international, au valoare ilustrativa pentru mecanismele sociale dincolo de orice granita.

La reprosul impunerii “ brutale în ecuaţie a altor categorii ” prin citarea omului de afaceri aflat la conducerea unui important trust mediatic raspundem citand din primul discurs afirmator: “drept la informare – dreptul cetăţeanului de a recepta informaţiile propagate prin mijloacele mass-media”. Presa este deci acceptata drept parte integranta a acestei discutii de catre oponenti, iar a o presupune obiectiva si bine-intentionata, conform Codului sau Deontologic, ar fi o naivitate. Cu alte cuvinte, pe langa faptul ca viata privata a politicianului nu are de ce sa faca obiectul interesului electorilor, odata publicata, ea mai poate fi si exploatata de catre presa, iar citatul domnului S.O. Vantu nu face decat sa demonstreze acest potential. O metoda de a influenta opinia publica este lansarea strategica a unor informatii in plina campanie electorala legate de orientari sexuale sau cheltuieli (legitime dar extravagante) ale politicienilor.

In concluzie, speram ca am eludat parte din motivul existentei unor ” taine ascunse cetatenilor” de catre politicieni.



Decizia:

Liviu Gajora

Felicit ambele echipe pentru afisarea unui nivel complex de intelegere a motiunii, pentru sofisticarea de care au dat dovada in abordarea argumentelor si pentru organizarea in general clara a discursurilor.

Verdictul meu merge la echipa negatoare, deoarece la finalul dezbaterii reusesc sa ma convinga ca:

(1)    In ce priveste coruptia, avantajul propus de afirmatori nu este sustinut de dovezi. Orice incalcare a datoriilor functiei unui demnitar poate fi sanctionata prin instrumente legale, in baza analizei activitatii publice.

(2)    In ce priveste caracterul demnitarului, avantajul propus de afirmatori nu este unul dezirabil. Votantii aleg un demnitar in functie de caracterul public al acestuia, nu de caracterul sau privat.

(3)    Exista riscul unui dezavantaj (chiar daca minor) al propunerii afirmatorilor: utilizarea unor informatii private pentru a influenta voturile atunci cand informatiile private nu au relevanta pentru competenta functiei publice.

Cred ca afirmatorii ar fi trebuit sa se detalieze mai convingator conceptul de “raport de sinceritate”  (de ce este esential ca acesta sa includa viata privata? Care este rolul imaginii in procesul electoral?) si sa gaseasca mai multe exemple de coruptie care puteau fi depistate in primul rand prin analiza vietii private.

Negatorii ar fi putut avea un caz mai convingator daca ar fi dat exemple concrete de manipulare mass-media a unor incidente private fara relevanta politica.

O sugestie pentru ambele echipe: fiti mai concisi in exprimarea argumentelor. De cele mai multe ori simplitata reprezinta cel mai convingator element de stil.

Cateva observatii individuale:

A1 (1093 de cuvinte): Un discurs coerent si consistent, insa nu suficient de concis. Un posibil remediu ar fi debarasarea de termeni care nu adauga ceva substantial discursului (ex.: "increderea... este ignorată de o manieră crasă" vs. "increderea... este ingorata"). Totodata, atentie la folosirea "libera" a unor termeni in contexte in care nu sunt potriviti (ex. "activitatile oculte"). La nivel argumentativ ar fi fost utile mai multe exemple/dovezi care sa sublinieze (1) ca demarcatia public/privat este imposibila si (2) ca demnitarii adopta un dublu standard in privinta stirilor despre vietile lor private.

N1 (893 de cuvinte): Incercati sa fiti mai clari atunci cand atacati discursul echipei oponente. In momentul in care delimitati terenul argumentativ, fiti atenti la tautologii (din primele trei paragrafe se intelege ca articolele de presa care sunt justificate sunt justificate, iar cele care nu sunt justificate nu sunt justificate). Totodata, atentie la aducerea in discutie a perspectivei legale. Argumentul central - nu e necesar ca presa sa intervina pentru ca justitia este instrumentul de control - ignora posibilitatea ca chiar presa sa fie cea care initiaza un demers juridic.

A2 (1172 de cuvinte): Evitati afirmatiile care nu pot fi evaluate/sustinute de dovezi si care fac apel exclusiv la emotie (ex.: "Cetăţeanul încă mai are speranţă, dar realitatea exterioară obiectivă din ţară i-o diminuează şi se îndurerează zilnic, trăind într-un simulacru de democraţie", "Practic, TREBUIE acordat DREPTUL la informare CETĂŢEANULUI, în caz contrar aceştia vor deveni complicii morali a lichidării democraţiei şi spulberarea viitorului copiilor"). Preferati intotdeauna formulari simple si concise. Folositi termen lipsiti de echivoc pentru a exprima un contraargument ("declinam sursa numarul 2" vs. "contestam..."

N2 (848 de cuvinte): Evitati barbarismele (ex.: "focusare"). Atentie la formularea (contra)argumentelor. In momentul in care dati dreptate echipei afirmatoare ca populatia este "capabila sa aleaga informatia" diminuati forta propriilor argumente.

Punctaje:

A1 - 24 (12, 8, 4)

N1 - 26 (13, 9, 4)

A2 - 25 (13, 8, 4)

N2 - 27 (14, 9, 4)

A1 -> 24 puncte
N1 -> 26 puncte
A2 -> 25 puncte
N2 -> 27 puncte
Castiga echipa:

Mihai si Voluntar (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.