Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Fi' (afirmatori) vs 'Anca si Ionela' (negatori)

A1 (Ana-Maria Bujor)

In calitate de prim afirmator, rolul meu este de a  demonstra ca dreptul la informare primeaza in fata celui la viata privata al demnitarilor.

Voi defini termenii ce ar putea pune probleme.

Drept- totalitate a principiilor și prevederilor general admise pentru realizarea personalității umane

Viata privata – activitati in afara serviciului.

Afirmatorii inteleg ca atunci cand cele doua intra in conflict, sa primeze dreptul al informare, in conditiile respectarii  legilor in vigoare.  Acest fapt este necesar din prisma rolului si atributelor unui demnitar, acesta supunandu-se de buna-voie la un mod de viata diferit decat cel initial, prin insasi functia aleasa. Punctul de vedere prin care privim motiunea este cel al informarii obiective, astfel incat aceasta sa reflecte situatia reala a unui demnitar.

Pentru inceput, un demnitar are un rol extrem de important, nu doar prin puterea decizionala, legislativa, etc, cat si prin modelul pe care il ofera populatiei. O informare completa este importanta in contextul in care un anumit aspect din viata unui demnitar ii poate afecta modalitatea de lucru, sau deciziile intr-un mod decisiv. Astfel, presedintele SUA trebuie sa ofere in fiecare an un raport medical complet, o stare precara de sanatate putand insemna ca altcineva ar putea prelua puterea, si poate intr-un mod nedorit.  De exemplu, cat Brejnev era bolnav, spre sfarsitul vietii, un grup conducea in locul lui, zvonuri lansandu-se si creand un sentiment de insecuritate populatiei, care nu mai stia ce sa creada. Dupa cum arata exemplul  comunist, starea de incertitudine privind conducatorul afecteaza populatia.

Al doilea aspect al aceleiasi probleme este cel legat de modelul pe care il ofera demnitarul , fiind un lider si reprezentand un grup mare al populatiei. Daca un episod poate demonstra o anumita caracteristica morala nedorita precum ipocrizia, fundamentalismul, xenofobia radicala, atunci electoratul are dreptul sa cunoasca aceste aspecte, pentru a sanctiona politic prin vot sau alte masuri un comportament nedorit. Este cazul a 3 politicieni americani, care au criticat indiscretia lui Bill Clinton, in timp ce actionau similar, politicieni care au dezamagit opinia publica prin atitudinea lor, aratand ca acestia pot minti usor pentru a-si atinge scopurile(1).

Cel de-al doilea argument este legat de faptul ca prin acceptarea unui post, demnitarii sunt  constienti ca trebuie sa renunte la unele beneficii ale vietii private. Declaratiile de venit, care trebuie depuse de toti demnitarii, sunt acceptate de acestia ca dovada a integritatii. Unele investigatii privind sanatatea si trecutul personal se adauga studiilor si competentelor, atunci cand o persoana ajunge pe un post inalt, pentru ca pe langa caracteristica profesionala, cea personala este la fel de importanta in efectuarea unei sarcini. Astfel, desi  in Romania senatorii au tinut sa nu declare unele obiecte de provenienta « intima », (2)precum bijuteriile sau obiectele de arta, publicul are dreptul de a cunoaste aceste date, mai ales ca aceste obiecte mici au valoare foarte mare, iar astfel cifrele finale ar putea arata foarte diferit. O informare obiectiva si neintempestiva asupra acestor obiecte le-ar aduce si lor avantaje, eliminand supiciunile posibile ce ar putea plana din parte publicului, mai ales ca politicienii romani sunt considerati cei mai corupti din Europa(3). Mai multa putere pentru presa ar duce astfel la mai multe sanctiuni.

Ultimul punct al afirmatorilor este legat de faptul ca aceasta informare ar fi o parghie de control, mai ales ca spre deosebire de restul cetatenilor, demnitarii au parte de imunitate, deja fiind protejati in anumite cazuri spre interesul lor. Trebuind totusi sa se confrunte cu opinia publica, tendintele unora spre coruptie ar putea fi slabite, iar prin informare, inclusiv asupra vietii personale si averii rudelor, politicienii corupti pot fi sanctionati politic sau chiar la nivel juridic. Informarea ar asigura astfel echitatea relatiilor intre demnitar si cei reprezentati, care se pot simti altfel exclusi.

In concluzie, o informare obiectiva, respectand legile statului, trebuie sa fie pe primul plan, inaintea intimitatii, mai ales ca demnitarii isi asuma aceasta conditie, precum si datorita avantajelor de ambele parti.

http://abcnews.go.com/Politics/story?id=7930748&page=1

http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/ani-de-decor-averile-nejustificate-de-neatins-186249.html#top_articol

http://lideruldeopinie.ro/13159/politicienii-romani-cei-mai-corupti-din-europa


N1 (Ionela Cuciureanu)


Notiunea de viata privata inglobeaza atat aspecte „traditionale", precum dreptul la imagine, starea civila a persoanei, identitatea, starea de sanatate, apartenenta religioasa, integritatea fizica si morala, viata sentimentala, dar si aspecte „moderne", legate de perceptii noi in viata sociala referitoare la avort, homosexualitate, transsexualitate.

Demnitar – înalt funcționar al statului

Consideram ca dreptul la protectia vietii private este un drept fundamental al indivizilor, iar ingerintele in viata intima a demnitarilor reprezinta o incalcare a acestuia, dreptul cetatenilor la informare nereprezentand o justificare solida.

  • Un prim argument este faptul ca nu putem ierarhiza doua drepturi fundamentale: dreptul la viata privata si dreptul la informare. Daca primul vizeaza protectia vietii personale , ultimul se refera la dreptul cetatenilor de a avea acces  la orice informatie ce priveste interesul public - nu putem astfel sa restrangem un drept pentru a-i largi sfera celuilalt, mai ales ca din analiza celor 2 definitii rezultă 2 aspecte diametral opuse: caracterul ”personal” al dreptului la protecția vieții private și caracterul ”public” al dreptului la informare. Astfel, nu ar trebui sa existe inferente din partea unui drept în sfera celuilalt.
  •  Un alt argument este ca dreptul la viata privata face parte dintre drepturile fundamentale ale omului, reglementate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 8, potrivit caruia „orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului si a corespondentei sale". De asemenea, acest drept este prevazut si de Declaratia Universala a Drepturilor Omului si de Pactul international cu privire la drepturile civile și politice. El este de asemenea consfintit de Constituția Romaniei. Aceasta grija pentru o reglementare cat mai cuprinzatoare denota importanta sa pentru membrii societatii, indiferent de functia pe care ar ocupa-o.
  •  Nu putem aduce ca argument intotdeauna interesul public, deoarece de cele mai multe ori se confunda  interesul public cu ceea ce interesează publicul, doua notiuni esentialmente diferite. Publicul poate fi interesat de viata demnitarilor, insă el nu este intotdeauna indreptatit sa aiba acces la aceste informatii;  atat timp cat demnitarul isi indeplineste atributiile sale, viata sa privata nu are de ce sa fie decorticata de ochiul critic al publicului.
  • Totodata, desi demnitarii pot aparea, prin prisma pozitiei pe care o detin in societate ca niste modele, acest aspect nu justifica eliminarea distinctiei intre sfera publica si cea  privata; ei nu sunt aderentii unui  cult special, ce au depus un ”juramant de transparenta”, in virtutea caruia renunta la protectia vietii personale. Este adevarat ca au datoria morala de a avea o conduită corespunzatoare statutului lor si de a-i informa pe cetateni de eventualele aspecte private ce ar putea sa le afecteze activitatea,  insa de multe ori, informatiile ”senzationale” pe care le ofera presa despre viata demnitarilor au ca scop nu doar  simpla informare, fiind contaminate de parti pris politic, denaturand adevarul si creand veritabile prejudicii de imagine celui vizat.
  • In ceea ce priveste declaratiile de avere, Curtea Constitutionala   a constatat ca obligatia prevazuta de lege de a se publica declaratiile de avere si de interese  nesocoteste dreptul la respectul şi ocrotirea vietii private, consacrat prin art.26 din Constitutie, precum si prin art.8 din Conventie, prin expunerea nejustificata obiectiv si rational, pe pagina de internet, a datelor referitoare la averea si interesele persoanelor ce au, potrivit legii, obligatia de a depune aceste declaratii.
  • Nu in ultimul rand, imunitatea de care au parte demnitarii este o garantie pentru ca acestia sa isi poată exercita in mod optim prerogativele, punandu-i  la adapost de eventuale presiuni, nu un mod de a se sustrage justitiei sau criticii cetatenilor. Imunitatea parlamentara este o forma de protectie, menita sa apere parlamentarii de eventuale urmariri judiciare abuziv, impotriva arbitrarului si a imixtiunilor executivului sau chiar a puterii judecatoresti. Un alt scop este dorinta de a se asigura minoritatii parlamentare dreptul la exprimare, fara teama de a fi sanctionati de  catre majoritate, pentru ca si respectiva minoritate reflecta o parte din suveranitatea nationala.  

In concluzie, consideram ca viata privata a demnitarilor trebuie respectata, dreptul la informare  neputand justifica intruziunile in aceasta sfera.

Bibliografie :

  1. Muraru, Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2008
  2. Tofan, Dana, Drept administrativ, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2008
  3. Constitutia Romaniei- Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2008
  4. http://www.intelligencesquared.com/controversies/public-figures-have-a-right-to-a-private-life?result_374_result_page=2

A2 (Livia Rusu)

In calitate de afirmator 2 voi reveni asupra cazului nostru din prisma contraargumentelor aduse de negatori, intrucat nu am identificat un caz propriu. Am dori sa mentionam de asemenea, lipsa contraexemplelor sau contraargumentarii celor aduse de noi.

Revenim asupra criteriului obiectivitatii, astfel aratand ca noi sustinem o informare in cadrul legii, dupa cum am spus din primul discurs, si nu hartuirea, care este pedepsita prin lege.

In privinta primului aspect al primului argument contraargumentarea vizeaza imposibilitatea compararii celor doua drepturi precum si existenta unui cadru legislativ legat de dreptul la viata privata. Intai, cele doua nu exista in planuri paralele, asa cum se sugereaza ; de exemplu, daca cetatenii vor sa stie daca cel caruia i-au incredintat votul si-a cumparat o vila imposibil de obtinut prin propriul salariu in mod cinstit sau din banii lor, acestia ar trebui sa aiba dreptul la aceasta informatie, pentru a sti daca acea persona merita votata a doua oara, sau merita pedepsita pentru ceea ce face, chiar daca acea persoana s-ar putea opune. Astfel, cele doua intra in conflict, iar una primeaza. In ceea ce priveste cadrul legislativ national si international, acesta este general, referindu-se la majoritate. Mentionam ca demnitarilor nu li se iau aceste drepturi, ci intra intr-o noua lumina, in care un anumit acces la viata lor personala este permis. Corespondenta, domiciliul, activitatile familiale nu sunt afectate in vreun fel ; orice atentat la ele ar constitui o infractiune si ar fi pedepsita prin lege, dupa cum am mai precizat. In schimb, informatiile importante din punct de vedere al functiei(pareri, avere, stare de sanatate uneori), sunt necesare.

Mentionam astfel eroarea de logica a negatorilor in ceea ce priveste contraargumentarea ; desi sustin ca cele doua drepturi nu se confrunta, urmeaza prin a arata de ce este mai important sa nu se prezinte viata privata a demnitarilor, deci accepta un conflict de o anumita natura.

Privind aspectul interesului public ne resustinem cazul deoarece negatorii pornesc de la premisa ca demnitarii isi urmeaza principiile si sunt un model prin simpla lor alegere. Exemplele aratate, precum si cel al lui Al Gore( 1) care consuma mai mult decat un cetatean obisnuit, dar ii indeamna pe toti la protejarea mediului, arata o falsitate in declaratii ce trebuie sanctionata de alegatori intr-o forma sau alta. Cazurile de coruptie sunt de asemenea un exemplu clar pentru care integritatea politicienilor trebuie testata mai mult decat in declaratiile de presa, datorita rolului pe care il au.

In ceea ce priveste al doilea argument, cel al faptului ca politicienii isi asuma o anumita schimbare de statut, noi nu am sustinut un juramant de transparenta. Dar, prin devenirea cuiva persoana publica, unele aspecte ale vietii private devin accesibile, mai ales in cazul demnitarilor, care au un rol vital si trebuie sa se dovedeasca faptul ca merita increderea cetatenilor; prin declaratiile de venit, despre care am mai vorbit, ei inlatura orice suspiciune si pot actiona fara acuzatii la adresa lor. Mai multi demnitari romani chiar isi pastreaza averile publice din acest motiv.(2)

Informatiile senzationale obtinute ilegal se sanctioneaza prin lege, descurajand astfel hartuirea. In plus ele nu afecteaza viata politica a cuiva pe termen lung daca e o greseala irelevanta; astfel, Bill Clinton a fost considerat mai eficient in functia sa dupa scandal (3), iar Revista Foreign Policy l-a nominalizat pe locul 13 in topul ganditorilor globali pe 2010(4). Ce a iritat publicul american a fost minciuna initiala, onestitatea fiind vitala la un demnitar foarte important.

Revenind la punctul declaratiilor de venit sanctionat de negatori prin exemplul Curtii Constitutionale, mentionam faptul ca decizia este discutata mult inca. Averile parlamentarilor raman inca publice, in timp ce Jose Manuel Barosso isi arata ingrijoararea fata de masura(5). Multi demnitari sustin ei insisi dreptul cetatenilor de a sti daca alesii lor sunt cinstiti sau nu(2), lucrul cel mai corect fata de toata lumea.

Iar in final, argumentul imunitatii ramane valabil intrucat, desi suntem de acord cu functiile descrise de negatori, resustinem faptul ca demnitarii nu sunt prin natura lor corecti, iar informarea publica reprezinta o parghie de control care nu ii face intangibili in fata sanctiunii publice.

In concluzie, dreptul la informare in limitele precizate este mai important decat cel la viata privata prin prisma puterii de sanctiune politica informata.

1- http://britainandamerica.typepad.com/britain_and_america/2007/05/widescreen_hypo.html

2-http://www.romanialibera.ro/statice/averi-si-interese-184524.html

3-http://www.gallup.com/poll/117232/michelle-obama-favorable-rating-eclipses-husband.aspx

4-Foreign Policy 1/2011 pg 99

5-http://www.gandul.info/news/curtea-constitutionala-spune-ca-declaratiile-de-avere-publicate-pe-internet-incalca-dreptul-la-ocrotirea-vietii-private-6013451?p=2


N2 (Anca Pascu)

Ca negatori, menţionăm lipsa fundamentării juridice a argumentaţiei făcute de afirmatori - trebuie sa distingem între sollen şi sein, între ceea ce există şi ceea ce trebuie să existe, primul având în vedere faptul că orice afirmaţie şi respectiv orice argumentaţie rezistă numai dacă rezoneaza cu normele de drept. Dacă facem presupuneri  încrezându-ne  în „ce spun oamenii”, atunci ordinea juridică poate fi  încălcată pentru că majoritatea nu cunoaşte toate reglementările în vigoare. 

De aceea, primul contraargument porneşte de la importanţa normei de drept care există tocmai pentru a preintampina deciziile arbitrare. S-a menţionat şi faptul că o normă internaţională este prea generală pentru a fi pusă în discuţie. Dorim să invocăm articolul 20 din Constituţie care spune că: „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.”Aşadar, obligativitatea Declaraţiei este clar evidenţiată în textul constituţional. Mai mult, România e membra  a Uniunii Europene, a semnat anumite tratate  care o obligă la respectarea unor obligaţii, mai ales în privinţa drepturilor omului. Subliniem că Turcia nu devine membru UE pentru că nu şi-a rezolvat problemele tocmai la acest nivel. De asemenea, conform piramidei normative a lui Hans Kelsen, constituţia este legea supremă, iar toate celelalte legi trebuie să fie în concordanţa cu aceasta.

Al doilea contraargument priveşte invocarea controlului public ca un control viabil, prin care se pot sancţiona excesele politice. Acesta este însă un control precar, nefundamentat, aşa cum reiese şi din istoria statelor, constituţiile validate de opinia publică dovedindu-se ineficiente. Opinia publică poate fi consultată, însă nu este ea cea care sancţionează. De aceea există separaţia puterilor în stat. Demnitarii, parte a legislativului sau executivului, sunt sancţionaţi de puterea judecătorească, care deţine în exclusivitate aceste atribuţii.

Exemplele afirmatorilor  sunt cu certitudine nesolide. Sunt în primul rând cazuri excepţionale (Clinton), chiar de cancan (Al Gore), iar apoi, sunt şi discriminatorii. Nu numai că se susţine încălcarea dreptului la viaţă privată, ci şi discriminarea demnitarilor afirmând că „în principiu, aceştia sunt incorecţi.” Nu cunoaştem nicio informaţie oficială care să ducă la această concluzie. Mai mult, dacă plecăm de la prezumţia că informaţiile sunt din mass media, menţionăm că e cu atât mai grav, aceasta nereprezentând nici pe departe canalul de informare corectă pe care de altfel îl reclamă cu necesitate echipa adversă.

În ceea ce priveşte motivaţia Curţii Constituţionale ,ea  este întărită şi de afirmatori, care admit opinia lui Jose Manuel Barosso, reputat profesor de drept constituţional, preşedinte al Consiliului Europei, conform căreia această decizie trebuie să fie fondată numai pe textul constituţional şi nu pe interese politice.  

De asemenea, consideram ca starea de sanatate a demnitarului  poate fi calificata drept o informatie esentiala pentru cetateni doar in foarte putine cazuri (situatia presedintilor de state fiind exceptia, nu regula), acesta fiind un aspect foarte delicat, care tine de esenta intimitatii persoanei. Daca mergem pe aceasta linie atunci de ce nu facem publice si dicutia cu psihologul sau confesiunea religioasa? Consideram ca democratia nu are drept scop existenta unui ochi care vede si sanctioneaza totul, ci dimpotriva, o protectie a individului.

Revenind, concluzionăm că demnitarii au dreptul la viaţă privată, acest drept neputând fi îngradit prin  dreptul la informare.  Aceasta reiese si din art 53 din Constituţie, care permite restrângerea unor drepturi doar în cazuri extreme: ”apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, a unui dezastru sau a unui sinistru deosebit de grav”. De asemenea, măsura nu trebuie să aducă atingere ”existenţei dreptului sau a libertăţii”, or un control permanent al vieţii personale a demnitarilor le încalcă în mod clar, cu caracter permanent şi de principiu un drept fundamental. 

Revenind la definitia  demnitarilor - acestia isi asuma anumite responsabilitati, reprezinta cetatenii, putând fi sanctionati pentru faptele de interes public, nu pentru viaţa lor privată. Iar invocarea faptului ca anumite lucruri de interes privat pot duce la aflarea unor adevaruri aduce intrebarea care este linia care separa cele doua interese? Este cetateanul in masura sa o traseze? Raspunsul nostru este ca nu este posibil ca un cetatean sa decida viata privata a altui cetatean!

Bibliografie

Hans Kelsen, Teoria dreptului pur

Constitutia Romaniei- Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beck, Bucuresti,2008



Decizia:

Mihai Pomarlan

Există o confuzie în această dezbatere, parţial din vina Afirmatorilor: când apare termenul de viaţă privată, înclin să mă gândesc mai întâi la activităţi familiale, nu la surse de venit ilicite. Nu cred că sunt singurul. Mai mult, Afirmatorii definesc viaţa privată ca "activitati in afara serviciului" (sic)- o definiţie foarte largă. În aceste condiţii, ar fi trebuit să precizeze clar, de la început, la care aspecte se referă. Formulări de genul "in conditiile respectarii legilor in vigoare" (sic) sunt prea vagi- care legi? Ce prevăd ele?

 

Înţeleg din discursul Afirmator (adică A2) că se doreşte o dezbatere pe dreptul cetăţenilor de a cunoaşte starea de sănătate (fizică) a demnitarilor şi, în special, a averii acestora. Ok, dar atunci de ce se adaugă în primul discurs ideea că incidente din viaţa privată ar fi necesare pentru judecarea caracterului unui politician? Idee demontată elegant de N1.

 

Pe de altă parte, Negatorii pierd aria de discuţie legată de dreptul populaţiei de a cunoaşte declaraţiile de avere. Afirmatorii mă conving că nu ar contraveni Declaratiei Drepturilor Omului ca declaraţiile de avere ale politicienilor să fie publice, ba mai mult, ar fi văzut de exterior ca recomandabil. Un fragment relevant din articolul citat de A2:

 

Preşedintele CE , Jose Manuel Barroso, a declarat că este îngrijorat de decizia CC privind ANI, apreciind că aceasta are nevoie de o bază legală fermă, care să-i asigure deplina independenţă, precum şi capacitatea de a întreprinde investigaţiile aferente.

 

îl interpretez ca şi Afirmatorii- Barroso spune că ANI ar trebui să aibe o bază legală care să-i permită să facă investigaţiile necesare. O decizie nu e un agent care să întreprindă investigaţii, deci interpretarea Negatorilor (Barroso se referă la decizia Curţii) este un non-sens.

 

În fine, rămâne aria de discuţie cu privire la posibilitatea şi competenţa publicului în a-i sancţiona pe politicieni. Mă conving Afirmatorii că transparenţa îşi are locul său. Mă conving Negatorii că nu publicul larg este competent să hotărască până unde. Din păcate, nu ne ajută Afirmatorii în această discuţie. Angajându-se să demonstreze mai mult decât vor de fapt, îi lasă pe Negatori să câştige.

 

Comentarii individuale, punctaje

 

(Notă: am plecat de la o bază de punctare de: conţinut 12, strategie 8, stil 4. Scorul de bază este apoi modificat prin bonificaţii/penalizări, reflectate în observaţiile individuale.)

 

A1:

            - definiţiile dumneavoastră sunt prea largi. Mai mult, cea pentru "drept" este incorectă; un drept nu este "totalitatea principiilor [etc]" ci mai degrabă un principiu anume (-1 Conţinut);

            - ar fi fost indicat să delimitaţi clar aria de discuţie de la bun început. Din discursul dumneavoastră înţeleg că vă referiţi la orice aspect al vieţii private, ceea ce vă lasă deschişi la multe căi de atac (-1 Strategie).

Punctaj: 22 (Conţinut 11 Strategie 7 Stil 4)

 

N1:

            - faptul că un drept se referă la individ iar celălalt la comunitate nu le face "incomensurabile". Individul face parte din comunitate, deci există o reală problemă etică în a trasa obligaţii şi drepturi ale unei părţi faţă de cealaltă. În fapt, mai toate discuţiile etice/politice se referă la acest aspect! Aşadar nu cred că aţi început înţelept abordarea (-1 Strategie);

            - argumentaţi clar de ce viaţa familială nu trebuie făcută publică. Apreciez delimitarea noţiunilor de interes public vs. interesant pentru public (+1 Conţinut);

            - amintiţi noţiunea de imunitate a demnitarilor, dar o explicaţi insuficient. Contra a ce fel de presiuni protejează ea, în acelaşi timp cum de nu îngrădeşte mersul Justiţiei? Asta vă cerea argumentul Afirmator (-1 Conţinut);

            - exprimare clară (+1 Stil).

Punctaj: 24 (Conţinut 12 Strategie 7 Stil 5)

 

A2:

            - acuzaţi cu prea mult entuziasm adversarii de greşeli elementare. Discursul N1 chiar contra-argumentează tot ce a spus A1: dacă accept tot ce a zis N1, nu mai pot accepta nimic din ce a zis A1. Unde dumneavoastră vedeţi o contradicţie, nu există nici una: în viziunea N1, fiindcă nu există conflict între cele două drepturi, nu există motiv de îngrădire al celui la viaţă privată (-1 Stil);

            - vă delimitaţi de unele incursiuni în viaţa privată a demnitarilor, dar prin asta nu vă potriviţi cu ce spune A1. De unde aflu eu ce gândeşte "cu adevărat" un politician dacă nu aud ce spune la o bere cu amicii ori într-o scrisoare către amantă? De unde ştiu eu cât curent consumă Al Gore dacă nu-i văd factura de electricitate? (-1 Strategie)

Punctaj: 22 (Conţinut 12 Strategie 7 Stil 3)

 

N2:

            - interpretarea dumneavoastră a articolului citat de Afirmatori rezultă într-un nonsens evident. Sper că nu a fost cu intenţie- ceea ce ar fi fost necinstit, nu doar neatent. Oricum, (-1 Stil);

            - "constitutiile validate de public sunt ineficiente"(sic)- exemple? Explicaţii? Nu-i genul de afirmaţie care se poate arunca oricum (-1 Conţinut);

            - <nu opinia publică sancţionează politicienii>: confundaţi dumneavoastră "soll" cu "sein". Indiferent ce credeţi despre competenţa publicului în a sancţiona un politician, este evident că publicul are această abilitate în democraţie- prin vot. Asta este exact ce spuneau Afirmatorii (-1 Conţinut).

Punctaj: 21 (Conţinut 10 Strategie 8 Stil 3)

 

A1 -> 22 puncte
N1 -> 24 puncte
A2 -> 22 puncte
N2 -> 21 puncte
Castiga echipa:

Anca si Ionela (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.