Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Purple Future' (afirmatori) vs 'Vlad si Voluntar2' (negatori)

A1 (Adrian Urse)

Este timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată !

   

            Din categoriile clasice ale drepturilor omului, dreptul cetăţeanului la informare se încadrează, fără dubii, în rândul drepturilor « politice şi civile », drepturi « pozitive » prin excelenţă. Distincţia dintre drepturi pozitive şi negative se face prin modul în care se realizează respectarea acestora: prin asigurarea cadrului pentru satisfacerea lor (cele pozitive), respectiv prin abţinerea de la violarea acestora (cele negative). În logica unei guvernari libere de pretenţie democratică, drepturile politice şi civile (votul, libera exprimare, dreptul de a fi ales) nu au exclusiv menirea de a garanta individului o serie de capacităţi, cât mai ales pe cea de a garanta întregii societăţi funcţionarea liberă şi democratică.

            Astfel, votul liber este o capacitate individuală care, prin exercitarea legitimă, garantează întregii societăţi caracterul liber al guvernării. Libera exprimare este de asemenea o capacitate individuală, care are rolul de a garanta pluralitatea opiniilor şi de a anula posibilitatea vreunei ideologii, facţiuni, persoane de a-şi revendica hegemonia în planul opiniilor.

             Sub aspect juridic, moţiunea pe care o susţinem astăzi opune un drept negativ, cu o arie de impact limitată la persoana care îl deţine, unui drept pozitiv cu o arie dublă de impact: asupra cetăţeanului ca individ şi asupra societăţii în integralitatea sa. Prin violarea primului, demnitarul va fi vătămat, însă prin nesatisfacerea celui de-al doilea se va realiza atât vătămarea cetăţeanului în dreptul său, cât şi periclitarea echităţii şi libertăţii sociale, a interesului şi bunăstării generale. Periclitarea acestor principii, care stau la baza unui stat democratic, va fi argumentată prin următorul raţionament, valabil în societatea română contemporană, iar ghidul juridic al argumentării va fi chiar Constituţia României.

            Avem următorul raţionament :

Ipoteza 1: fondurile publice ale Statului Român sunt folosite în mod discreţionar de către puterea politică (reprezentată de demnitari) pentru a dobândi foloase personale în detrimentul interesului general, această practică generând o serie de terţe efecte nocive pentru bunăstarea generală a societăţii româneşti în ansamblul ei.    

            Ipoteza 2 : Apelul demnitarilor la dreptul lor la « viaţa privată » îi ajută să ascundă aceste practici, atât în faţa opiniei publice cât şi în faţa (şi cu concursul) celor responsabili cu prevenirea şi pedepsirea acestor practici.

            Concluzia: prin diminuarea dreptului demnitarilor la viaţa privată în favoarea dreptului cetăţenilor la informare se va limita practica amintită, dimpreună cu efectele ei nocive asupra interesului şi bunăstării generale. Prin aceasta vom dovedi dincolo de orice dubiu că a venit timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată , iar la final vom argumenta perfecta concordanţă dintre moţiunea noastră şi Constituţia României.

 

Ipoteza1 :

            Problemele României în ceea ce priveşte corupţia la nivelul investiţiilor publice sunt arhicunoscute şi fac atât subiectul criticilor Bruxelles-ului cât şi subiectul interminabilelor dezbateri din cadrul public şi din cadrul campaniilor electorale. Pentru a fixa problema ca reală, vom lua un singur exemplu: vestita autostradă Transilvania urmează (sperăm) să fie construită în baza unui contract din 2003 cu Bechtel, cu un cost per kilometru cotat între  18 milioane[1]  de euro pe traseele de podiş şi 57 milioane[2] de euro în zona muntoasă.Prin comparaţie, autostrada portugheză TRANSMONTANA ( care, dat fiind numele, nu va fi construită în câmpie) întinsă pe 120 km şi construită până în 2011 în baza unui proiect de 728 milioane de euro are un cost per km de doar 6 milioane de euro[3], în condiţiile unui salariu mediu brut de 894 euro[4] în Portugalia şi 435 euro[5] în România. Prezumăm, în urma unei presupuneri de simţ comun, că cei care au luat decizia de a irosi 50 milioane de euro/km din banii contribuabilului român nu au făcut-o în virtutea unei „sincere incompetenţe” generalizate, ci că au beneficiat de o parte însemnată a supraprofitului.

            Printre efectele terţe ale acestei practici amintim două:

  1. intrarea unui supraprofit nejustificat de 50 milioane de euro/km în conturile unei firme cauzează ieşirea acelor bani din circuitul economic românesc, deoarece un antreprenor care generează un profit atât de mare cu investiţii atât de mici ar fi un pic stupid sa reinvestească profitul în afaceri „normale”, cu cote de profitabilitate infinit mai mici şi cu logistică şi riscuri infinit mai complexe, „regii asfalturilor” fiind dealtfel cunoscuţi pentru investiţii în produse de tipul Bugatti-Hermes-Vuitton. Economia românească este astfel lipsită de efectul de multiplicare al banilor pe care însuşi Statul Român îi investeşte în piaţă.

  2.  Mediocritatea clasei politice româneşti poate fi explicată (cel puţin în parte) prin faptul că din cauza uriaşei mize financiare aflate în joc, capacitatea şi disponibilitatea de a lua parte la astfel de scheme financiare, precum şi servitutea prezentată constituie principalele atuuri ale unei cariere politice de succes, în detrimentul expertizei, profesionalismului, eticii sau viziunii politice asociate cu omul politic ideal.

Ipoteza2:

            În 2010, Curtea Constituţională a României (ai cărei judecători,  deşi inamovibili, sunt investiţi în funcţie de Senat, Camera Deputaţilor şi Preşedinţie) a respins proiectul de modificare la legea nr.115/1996[6], care prevedea transparenţa totală a averilor demnitarilor, argumentând că „declararea averilor afectează viaţa privată a demnitarilor”[7].Prin urmare, A.N.I. rămâne singura autoritate abilitată să urmărească şi să sancţioneze un eventual caracter ilicit al averilor demnitarilor[8], în condiţiile în care conducerea sa este numită de Senat[9] şi nu beneficiază nici măcar de inamovabilitate[10]. Pe scurt, clasa politică românească ( majoritatăţile parlamentare) controlează direct şi nemijlocit activitatea unicei instuţii abilitate să verifice averile şi afacerile membrilor săi, în timp ce cetăţeanului îi este refuzat dreptul de a proteja interesul general în baza dreptului demnitarilor la viaţa privata.

Concluzia:

            În condiţiile în care dreptul cetăţeanului de a se informa cu privirea la la averile celor ce se îngrijesc oficial de bunăstarea naţiunii ar fi respectat, demnitarul s-ar găsi în situaţia de a nu mai putea beneficia de foloasele corupţiei la care s-a dedat şi ar risca privarea de libertate. Metodele pentru a potenta cetăţeanul în acest sens sunt extrem de variate, începând cu abilitarea ONG-urilor de a efectua evaluări (pe cheltuială proprie) ale averilor demnitarului spre a le compara cu veniturile oficiale ale acestuia, din care va reieşi clar gradul de corupţie.

Referinţe juridice:

            Constituţia României prevede atât „respectarea şi ocrotirea vieţii private”[11] a cetăţeanului, cât şi „dreptul la informaţii de interes general”[12]. Nu contestăm calitatea de cetăţean român a demnitarului, cum nu poate fi contestat că modul în care acesta îşi dobândeşte averea, licit sau ilicit, reprezintă o chestiune de interes general. Constituţia României mai prevede însă şi faptul că drepturile pot fi restrânse[13] nediscriminatoriu prin lege, pentru raţiuni ca  „apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor”. Militarii nu dispun de dreptul la grevă, deoarece se află în serviciul Ţării iar exercitarea dreptului lor la grevă ar periclita siguranţa naţională. Demnitarii se află tot în serviciul Ţării, iar dreptul lor la viaţă privată periclitează vădit morala publică, drepturile, bunăstarea şi interesul general al cetăţenilor României.

   

            O Românie în care dreptul cetăţeanului la informare este inalienabil va fi o Românie a investiţiilor publice eficiente al căror capital va circula preponderent în economia românească şi va genera o creştere economică reală, nu a investiţiilor publice care constituie motivul pentru care Românie prezintă paradoxul unui număr uriaş de maşini de lux. O astfel de Românie va avea parte de o clasă politică marcată de competenţă, verticalitate şi viziune, nu de una marcată de primari analfabeţi, fotbalişti de Divizia C ajunşi miniştri sau politicieni-profesori universitari care n-au publicat nicicând o lucrare în domeniu. Acestea sunt motivele pentru care, cu siguranţă,        

 

Este timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată !


[1]              http://www.realitatea.net/autostrada-transilvania--costurile-proiectului-se-ridica-la-peste-7-miliarde-euro_159842.html

[2]              http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Romania-scumpi-kilometri-autostrada-Europa_0_25198874.html

[3]              http://www.novasestradas.pt/gestorconteudos/attachs/249.pdf

[4]              http://estamosvivos.blogspot.com/2010/01/salario-medio-abaixo-de-900-euros.html

[5]              http://stirileprotv.ro/stiri/economie/cu-un-salariu-dublu-polonezii-si-cehii-au-preturi-ca-in-romania.html

[6] http://www.evz.ro/detalii/stiri/averile-demnitarilor-devin-semisecrete-893343.html    4 martie 2011, 22:31

[7] ibidem

[8] Art. 14 al legii 144/2007

[9] Art. 19 al legii 144/2007

[10] Art. 25 al legii 144/2007

[11] Art. 26, alineatul 1

[12] Art. 31, alineatele 1,2,3

[13] Art. 53


N1 ()

Marele minus cu care pleaca afirmatorii in acest meci il reprezinta sensul gresit pe care il dau conceptului de „viata privata”.  Desi experti in a clasifica drepturile, afirmatorii nu patrund la fel de bine si sensul lor. Asadar pornind de la ceea ce insemna cu adevarat „viata privata” si anume:  „ Viata privata reprezinta totalitatea actiunilor proprii unui individ care se petrec in afara locului de munca sau a spatiului public” constatam din start confuzia pe care o fac afirmatorii intre conceptul de „viata privata” si conceptul de „transparenta la locul de munca”.

In continuare vrem sa ne declaram total de acord cu faptul ca, asemeni unui angajator care are voie sa-si controleze angajatul la locul de munca si sa-l supuna testelor si verificarilor, asemenni ar trebui si cetatenii romania „angajatori” ai demnitarilor sa poata fi informati corect cu privire la activitatile alesilor cand vine vorba de locul de munca, dar totusi sa tragem linia intre ceea ce este relevant pentru alegatori sa alfe despre demnitarul care se alfa in slujba stautului si ce nu are nicio relevanta pentru acestia si anume omul care este el dupa ce ajunge acasa.

Filosofia de caz a negatorilor este ca avem de a face cu drepturi a caror importanta nu poate fi stirbita una in detrimentul celeilalte ca o regula general valabila, ci asa cum motiveaza si Curtea Consitutionala decizia de a respinge modificarile aduse legii nr. 115/1996: „Doar in cazuri extraordinare care constituie exceptii se poate incalca dreptul unui cetatean la viata privata”.

Asadar in cele ce urmeaza va vom arata in primul rand de ce constructia argumentativa afirmatoare este una falsa deoarece incalcarea dreptului la viata privata nu reprezinta o solutie de dorit pentru a rezolva  problemele de coruptie din Romania atunci cand exista alte alternative care nu incalca drepturi fundamentale ale omului, precum si de ce in momentul in care ar fi incalcat acest drept ar fi subminat insusi sistemul democratic.

Ni se spune ca Romania sta prost la capitolul „coruptie in investitii publice” deoarece exista deturnari de fonduri si ca principala cauza care a dus la acest lucru este scutul „vietii private” pe care demnitarii il folosesc ca sa se apere impotriva sanctiunilor, insa aceasta cauza este una cu totul falsa deoarece asa cum am explicat in primele randuri actiunile savarsite de demnitari la locul lor de munca nu intra sub incidenta „vietii private”, deci nu in ceea ce priveste viata lor privata este problema, ci in ceea ce priveste transparenta la locul de munca.  Si aceasta problema a transparentei la locul de munca nu poate fi sub nicio forma solutionata de incalcarea dreptului la viata privata a demnitarilor, care nu aduce informatii deloc relevante in ceea ce s-ar putea numi „proces democratic”.  Asigurarea unei bune transparente la locul de munca pentru clasa politica romaneasca are cu totul alte solutii precum imbunatatirea functionarii organismelor statului care ar trebui sa se ocupe cu anchetarea cazurilor precum cele descrise de afirmatori.  Concluzionam deci ca incalcarea dreptului la viata privata al demnitarilor nu ne aduce niciun beneficiu in ceea ce priveste combaterea coruptiei din sistemul politic romanesc.

Sa vedem in continuare insa ce dezavantaje insa produce incalcarea unui drept fundamental fara sub o falsa masca de „justitie”,  adica exact ceea ce afirmatorii numesc relaxat  „un drept negativ, cu o arie de impact limitată la persoana care îl deţine”. Insa aria aceasta de impact nu este deloc limitata la persoana care detine dreptul, desi el este cel mai mare neindreptatit in situatia despre care discutam.  Insa mai apare impactul devastator al mesajului transmis de o astfel de incalcare de drepturi si acela este ca statul pune mai mare pret pe informatiile pe care le obtine despre indivizii din societate decat pe integritatea acestora. Si asta este primul pas spre subminarea democratiei si inclinarea balantei spre un sistem atat de bine cunoscut de romani: cel de totalitarism.  Adevarul este ca o societatea sanatoasa este definita de respectarea drepturilor indivizilor sai, pana la proba contrarie, si exact din acest motiv nu ne putem permite sa vorbim despre incalcarea unui drept fundamental al cetateanului ca o regula generala , ci doar in cazuri exceptionale care constituie exceptii.

In final vi-am aratat ca in urma unei afirmatii de genul „Este timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată !” (remarcati semnul exclamarii de la final) nu obtinem nimic folositor care ne-ar putea ajuta cu adevat, ci aducem un mare prejudiciu individului si deci societatii.  


A2 (Elena Daniela Dragomir)

Trebuie sa mărturisim ca ne-a fost dificil să urmărim discursul negatorilor, atât în privinţa structurii, cât şi a fondului său. Astfel, pentru a face o serie de clarificări de simţ comun absolut necesare pentru a continua dezbaterea, ne vedem  nevoţi să numerotăm  paragrafele discursului negator, după cum  urmează:

Paragraful 1:

  1. Nu am pretins în niciun fel vreo expertiză în clasificarea drepturilor. Dealtfel, considerăm că nu poate exista o astfel de experiză, chestiunea clasificării drepturilor fiind de domeniul unui manual introductiv în ştiinţele juridice. Considerăm  atribuirea artificială a acestei expertize ca o iniţiativă cu puternice rezonanţe maliţioase a echipei negatoare şi o vom înregistra ca atare.
  2. Deşi definiţia vieţii private dată de negatori este preluată de la citatepedia.idebate.org  (data viitoare, utilizaţi note de subsol), o considerăm acceptabilă ca ipoteză de lucru. În orice caz, nu există un impact asupra dezbaterii, deoarece  ne-am  referit la o singură dimensiune a vieţii private a demnitarilor  care considerăm  că trebuie restrânsă în favoarea dreptului cetăţenilor la informare: dreptul de a păstra secretul în privinţa resurselor acumulate pe perioada mandatului..
  3. „ transparenţa la locul de muncă” este o alegere cel puţin nefericită, deoarece nu se înţelege clar dacă se referă la „transparenţă decizională”, „transparenţă în exercitarea atribuţiilor” , sau „transparenţa hainelor purtate la locul de muncă”. Nu vom specula pe marginea acestui aspect,  pentru că ne referim la verificarea resurselor de care dispune demnitarul şi la diferenţa dintre acestea şi cele pe care le-a acumulat în mod  legitim. Şi când este pe plajă la Monte Carlo, şi când este în birou, demnitarul are aceeaşi avere, motiv pentru care legătura cu locul de muncă este (pentru cazul nostru) de natură să stabilească provenienţa resurselor şi în niciun caz transparentizarea acivirăţii sale de zi cu zi.

Paragraful 2:

  1. Ne bucurăm că sunteţi de acord cu verificare activităţilor demnitarilor,  eficienţa investiţiilor pe care le coordonează sau  influenţează fiind exact subiectul cazului nostru.
  2. „dar totusi” linia am tras-o cât se poate de clar în primul discurs: ne interesează exclusiv averea demnitarului ‚ ea fiind relevantă tuturor cetăţenilor pentru a stabili dacă o parte a resurselor publice a fost sau nu redirecţionată, direct sau printr-un sistem de relaţii, către folosul propriu.

Paragraful 3

  1. Ne bucură, de asemenea, că aţi făcut trimitere la decizia Curţii Constituţionale, pentru că ne ajută să fixăm  problematica discuţiei, în cazul în care nu a fost suficient de evidentă în primul discurs: discutăm  exclusiv despre dreptul demnitarilor de a îşi ţine secretă averea. Este un singur aspect al vieţii lor private şi, deşi restrângerea acestuia diminuează dreptul la viaţa privată în favoarea dreptului cetăţenilor la informare( şi demonstrează moţiunea propusă), nu aduce atingere altor aspecte ale vieţii lor private , în ciuda faptului că aţi insinuat deseori, voluntar sau involuntar, că am  propune  asemenea soluţii.
  2. Epuizarea resurselor publice constituie, atât moral cât şi juridic, o „chestiune extraordinară”. Dacă siguranţa naţională constituie o chestiune extraordinară pentru care sunt restrânse drepturile sindicale ale militarilor, fondurile publice ( din care sunt suportate inclusiv cheltuielile de aparare naţională) nu pot fi, în nicio logică de simţ comun, inferioare ca statut.

Paragraful 4:

  1. Nu am afirmat că România stă prost la capitolul „ corupţie în investiţiile publice”, ci dimpotrivă. Indicii României pe o scală a corupţiei ar fi foarte mari, motiv pentru care „eficienţa investiţiilor publice” este capitolul la care România stă prost.
  2. Nu am afirmat că „ scutul vieţii private” este principalul motiv ( sau orice tip de motiv) al acestei practici, ci că este un mijloc utilizat de demnitari pentru a ascunde aceste chestiuni. De altfel, nu susţinem că restrângerea acestui drept ar eradica fenomenul, ci doar că ar  limita semnificativ aceste practici.
  3. „îmbunătăţirea funcţionării organismelor statului” nu este, aşa cum pretindeţi, o soluţie la problema corupţiei, ci un truism de tipul „e bine să fie bine, ca să nu fie rău”. „Soluţiile” implică măsuri specifice la probleme concrete, nu doleanţe axiologice.

Paragraful 5:

  1. Considerăm  atribuirea unei  „ false măşti de justiţie” constituie o acuzaţie de „erijare”, care nu are nimic de a face cu  natura şi  obiectivele exerciţiului la care luăm parte prin intermediul closer2oxford. Cum  nu discutăm despre încălcare ci despre restrângere ( legală, constituţională) şi cum am argumentat coerent dimensiunea justiţiară a moţiunii noastre,  contabilizăm  al doilea punct  mailiţios al discursului negator.
  2. Nu am afirmat că statul obţine „informaţii despre indivizi”. Dacă aţi fi studiat legea 144/2007, aţi fi observat că statul deţine deja aceste informaţii în mod legal prin intermediul A.N.I. Atat timp cat ANI are dreptul de a avea acces la informatii care in acest moment sunt de natura privata si de a delibera tinand cont de acestea- fara a face publice rationametele si dovezile, propunerea noastra nu este mai  mult decat o propunere legata de transparentizare in interes public. Viciul pe care il sesizam in sistem si care face necesara transparentizarea este faptul ca Presedintele Senatului numeste in functie Presedintele si vicepresedintele A.N.I.
  3. Echipa negatoare nu ne spune în ce mod remiterea către cetăţeni a informaţiilor cu privire la avere aduce atingere integrităţii demnitarilor (care, oricum, nu sunt simpli indivizi). Renuntarea la O PARTE din dreptul la viata privată- respectiv cele legate de justificarea publica si transparentă a averilor si a provenientei acestora- nu este o metoda de a submina integritatea sau demnitatea  angajatilor statului din functii decizionale. Aceasta poate fi un instrument in plus de legitimare si de sporire a credibilitatii unui om politic sau unui inalt functionar.
  4. Toate concluziile trase din premisa că „statul obţine informaţii despre indivizi” sunt implicit false şi nu mai stăruim asupra lor.
  5. „[…] doar în cazurile excepţionale care constituie excepţii” nu poate fi o propoziţie în limba română.

Paragraful 6:

  1. Acel semn al exclamării nu a devenit mai evident pentru că aţi deschis o paranteză în urma sa. Contabilizăm astfel al 3-lea punct mailiţios şi sperăm ca punctele mailiţioase din prezentul discurs afirmator să nu fi fost mai multe şi să fi fost  mai fundamentate.

Pentru a rezuma, menţionăm încă odată că Este timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată !,în sensul în care am argumentat că restrângerea  (exclusivă) a dreptului demnitarilor de a-şi ţine secrete averile trebuie efectuată. Această dimensiune a dreptului lor la viaţa privată este suficientă pentru a demonstra moţiunea şi punctăm încă odată că nu avem în vedere modificarea altor aspecte din ceea ce poate fi definit ca „dreptul demnitarilor la viaţa privată”.

Legătura dintre averi şi dreptul la viaţa privată nu este inventată de noi, ci este extrasă din decizia Curţii Constituţionale, care a inclus „ dreptul demnitarilor de a-şi păstra informaţiile despre avere private” în exercitarea dreptului „la viaţa privată”. Legătura dintre eficienţa investiţiilor publice şi averile demnitarilor a fost stabilită în Ipoteza 1 a primului discurs şi, chiar dacă admitem că ea nu este dincolo de orice dubiu, este suficient de probabilă încât să justifice verificarea modului în care au disparut miliarde de euro din banii publici, chiar dacă această verificare înseamnă restrângerea unor drepturi ale unei categorii de cetăţeni .

Date fiind ultimele 2 paragrafe, primul discurs şi dat fiind faptul că am demontat încercările echipei negatoare de a le contracara, concluzionăm că, fără dubii, Este timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată ! şi invităm negatorii să ne demonstreze opusul în ultimul lor discurs, cu rugămintea de a face referire la aspectele „dreptului la viaţa privată” pe care dorim să le modificăm, pentru că suntem deja convinşi că nu este cazul să atacăm alte aspecte ale vieţii private a demnitarilor.


N2 ()



Decizia:

Teodora Graur

Feedback individual (doar pentru echipa afirmatoare, echipa negatoare pierde prin neprezentare)

A1 (23 pct)

- primul lucru pe care l-am remarcat la acest discurs este lungimea (limita de cuvinte era de 500 de cuvinte, iar discursul acesta are peste 1200); chiar dacă aveți multe de spus, încercați să fiți conciși, pentru că altfel ideile devin foarte greu de urmărit. Apreciez că sunteți bine informați, dar modul în care e prezentată informația nu vă ajută foarte mult

- apreciez abordarea pe care ați ales-o (faptul că limitarea dreptului la informare are impact negativ atât asupra individului, cât și asupra societății, pe când limitarea dreptul la viață privată afectează doar individul)

- în privința restrângerii, ați fi putut să explicați mai bine cum voi înțelegi limitarea vieții private prin limitarea unui aspect singular, și anume verificarea averilor demnitarilor; pentru că ați folosit cu precădere afirmații generale și ați făcut des apel la formularea exactă a moțiunii, negatorii nu au înțeles în totalitate ideea voastră. Restrângerea a fost explicată corect de-abia la finalul celui de-al doilea discurs afirmator

- încercați să nu vă bazați întreaga argumentare pe un simplu exemplu, oricât de ilustrativ ar fi; mi-ar fi plăcut să văd un raționament mai scurt, dar cu mai multă substanță;  

- evitați folosirea în discursul scris a unor expresii de tipul ”ar fi un pic stupid”

A2 (22 pct)

- este valabilă observația de la A1, referitoare la lungimea discursului

- nu este nevoie să numerotați paragrafele discursului negator ca să arătați că discursul lor a fost neclar și nestructurat pentru voi, e exces de zel nejustificat; este suficient să contra-argumentați sau să va resusțineți argumentele punctual și resusțin nevoia de concizie în exprimare

- discuția despre punctele malițioase nu își are locul în dezbatere, și nici alte comentarii de acest tip pe care le-ați făcut la adresa negatorilor

- după 6 paragrafe conținând un amestec de argumente și contra-argumente, mi-a fost mult mai clar care este ideea centrală citind ultimele trei paragrafe; sintetizați ideile și selectați-le pe cele cu adevărat relevante pentru dezbatere; multe din lucrurile menționate în comentarea celor 6 paragrafe nu erau necesare

Felicitări pentru munca pe care ați depus-o în realizarea acestor discursuri și îmi pare rău că nu am avut ocazia să dau și o decizie, din cauza neprezentării adversarilor. Sper să vă fie de folos comentariile mele. 

 

A1 -> 23 puncte
N1 -> 0 puncte
A2 -> 22 puncte
N2 -> 0 puncte
Castiga echipa:

Purple Future (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.