Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'K & G' (afirmatori) vs 'Ioana si Sorina' (negatori)

A1 (Ecaterina Axintoi)

   Conceptual, viaţa publică desemnează, de regulă, funcţiile publice, respectiv aspecte ale vieţii private, care sunt aduse la cunoştinţa unui număr nedeterminat de persoane, în mod benevol. Per a contrario, viaţa privată vizează acele activităţi care nu sunt surprinse în enumeraţia de mai sus: dreptul la intimitate, viaţa de familie, protecţia datelor cu caracter personal, dreptul la identitate, inviolabilitatea domiciliului ş.a.m.d. Din perspectiva legislativă, aspectele aferente vieţii private sunt reglementate de Constituţia României (Art. 26, 27,28), precum şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Art.8). În ceea ce priveşte dreptul la informare, avem ca suport Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, care defineşte „informaţia de interes public” (Art.2,b), menţionând şi categoriile de informaţii exceptate de la accesul liber al cetăţenilor (Art.12).

   Referitor la poziţia echipei afirmatoare în raport cu moţiunea propusă, susţinem faptul că dreptul la informare al cetăţenilor trebuie să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată; România este un stat democratic, ceea ce presupune ca puterea să se afle în mâinile cetăţenilor, însă pentru ca cetăţenii să devină mai responsabili de evoluţia statului, este necesar ca ei să aibă acces la informaţii de calitate, informaţii care să respecte criteriul adevărului şi al onestităţii. În cele ce urmează, ne vom îndrepta atenţia asupra principalelor motive care stau la baza tezei enunţate.

   În primul rând, viaţa privată a demnitarilor poate avea repercusiuni asupra domeniului politic şi, implicit, asupra cetăţenilor. Cu alte cuvinte, starea de sănătate (mintală) a acestora, eventualele vicii (dependenţa de droguri, alcoolism), relaţiile în care aceştia sunt implicaţi îşi pot pune amprenta asupra vieţii politice în contextul în care aceşti demnitari au un rol în procesul decizional. Astfel, dacă un preşedinte de stat are  o amantă, acest fapt şi identitatea respectivei ar fi de interes public întrucât ea ar putea avea acces la anumite informaţii sau ar putea influenţa anumite decizii. Un exemplu notoriu în acest sens este relaţia dintre Bill Clinton şi Monica Lewinsky, caz în care acesteia i s-au propus anumite funcţii în schimbul unei casete ce avea să demonstreze relaţia dintre cei doi. Aşadar, este realmente inadecvat să ne intereseze mai mult viaţa privată a demnitarilor în contextul în care relaţiile acestora pot compromite sistemul politic?

   În al doilea rând, fiind mai informaţi cu privire la viaţa privată a politicienilor, putem verifica gradul de compatibilitate dintre valorile invocate de aceştia în discursurile publice şi valorile pe care le respectă în viaţa cotidiană. Putem avea surpriza ca un demnitar care promovează importanţa vieţii familiale să comită adulter, ceea ce ridică semne de întrebare legate de scopul unor asemenea discursuri. Un exemplu concret vine tot de pe scena politică americană, unde congressmanul Chris Lee, cunoscut ca promotor al valorii familiei, a încercat să aibă o relaţie extra-conjugală, fapt confirmat de cel vizat, de altfel. Prin urmare, extinderea dreptului de informare al cetăţenilor permite o mai bună evaluare a caracterului celor răspunzători de prosperitatea naţiunii.

   În al treilea rând, dispunând de informaţii suplimentare despre viaţa privată a demnitarilor, cetăţenii, în calitate de contribuabili, au posibilitatea de a verifica modul în care sunt administrate resursele financiare publice. Administrarea defectuoasă a acestora, utilizarea resurselor administrative în interes personal, existenţa unei averi necorespunzătoare veniturilor legale sunt câteva din situaţiile care ar trebui să ne atragă atenţia. Cu titlu exemplificativ, fostul deputat Vasile Savu a fost acuzat pentru faptul că „şi-a folosit influenţa şi autoritatea pe care le avea faţă de membrii organelor de conducere colectivă a celor două structuri sindicale, pentru a-i determina să aprobe alocarea unor sume de bani din fondurile acestor structuri, bani însuşiţi ulterior de inculpat” [1], cauzând un prejudiciu de aproximativ două miliarde de lei. Din moment ce sumele alocate domeniului public şi formate pe baza contribuţiilor cetăţenilor sunt utilizate în vederea satisfacerii unor interese private, oare nu este normal ca şi atenţia noastră să fie direcţionată şi către viaţa privată a acestor demnitari? 

   În concluzie, aspectele deja punctate explică necesitatea poziţionării dreptului la informare al cetăţenilor mai presus de dreptul demnitarilor la viaţa privată, risc, pe care cei din urmă şi-l asumă, de altfel, în momentul în care acceptă o funcţie publică.



[1]  FOTACHE, Violeta, “Deferit justiţiei-Fostul deputat Vasile Savu acuzat de corupţie”,  publicat la 12 mai 2006, http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/deferit-justitiei-fostul-deputat-vasile-savu-acuzat-de-coruptie-21651.html, consultat la data de 4 martie 2011.

 


N1 (Ioana Verdes)

Dreptul la viaţa privată face parte dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, reglementate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin dispoziţiile art. 8, potrivit cărora „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale". În prezent, noţiunea de viaţă privată înglobează atât aspecte „traditionale", precum dreptul la imagine, stare civilă, identitate, stare de sănătate, apartenenţa religioasă, integritatea fizică şi morală, viaţa sentimentală, dar şi aspecte „moderne", legate de percepţii noi în viaţa socială referitoare la avort, homosexualitate, transsexualitate. Dreptul la viaţă privată este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, aşa cum au fost ele statuate prin convenţii internaţionale, în special prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948.

 În raport cu moţiunea propusă, echipa negatoare susţine faptul că persoanele publice, cum ar fi demnitarii, au dreptul la viaţă privată. 

 În primul rând, un motiv bun pentru a impune un obstacol deosebit de dur privind încălcarea vieţii private este faptul că acesta practică nu poate fi anulată. De cele mai multe ori alegătorii vor să vadă într-o funcţie publică o persoană care să le reprezinte interesele economice, sociale, si politice fiind mai puţin interesaţi de potenţialele obiceiurile extravagante din viaţa privată a reprezentantului lor. Acest lucru nu le afectează bunăstarea în mod direct, în vreme ce competenţa profesională da. Ca exemplu, avem cazul lui Ilie Năstase şi actuala relaţie pe care o are cu Brigitte, despre care se spune că ar fi o fostă deţinută. S-a mediatizat extrem de mult acest subiect, dar s-a uitat esenţa. Nu s-a mai luat în considerare munca acestui om şi toate realizările sale, încălcându-i-se viaţă privată. Dacă un politician este bun în ceea ce face, îşi ţine promisiunile, susţine proiecte bune, atunci nu contează dacă acesta a fost fotografiat cu o altă doamnă la braţ. Şi până la urmă, contează mai mult profesionalismul decat intimitatea persoanei în cauză.

 În al doilea rând, problema principală o constituie tabloidele. Oamenii se „hrănesc” cu viaţa altora, citesc tabloidele pentru a afla ce au mai făcut aceştia dar de cele mai multe ori se pierde miza problemei. Un politician, chiar dacă săvârşeşte fapte imorale, poate aduce chestiuni importante în discuţie ce pot fi trecute cu vederea doar pentru simplul fapt că un tabloid l-a fotografiat la braţ cu altcineva.

 În ultimul rând, considerăm că viaţă privată a unei persoane, implicând totodată şi demnitarii, nu ar trebui să se răsfrângă în carieră acesteia. Se întâmplă uneori fapte necugetate care au implicaţii negative asupra reputaţiei persoanei în fapt. De asemenea, nu puţine au fost cazurile în care jurnaliştii au inventat ştiri negative despre persoanele publice cu scopul de a le strica reputaţia, şi implicit de a le elimina din anumite competiţii electorale. Chiar dacă s-ar fi dovedit ulterior că aceste fapte nu sunt reale, publicul deja a rămas cu o imagine patată vis a vis de respectiva persoană, indiferent că tabloidele au rectificat afirmaţiile făcute. Pentru a justifica această ipoteză putem lua ca exemplu cazul lui Emil Boc în momentul în care a ţinut o conferinţă la Iaşi, în Aula Universităţii Al. I. Cuza. Observând că nudul pictat de Sabin Bălaşa era acoperit cu un panou, jurnaliştii au speculat imediat cum că acesta a cerut să fie acoperit, cu scopul de a nu-i deranja conferinţa. Explicaţia, ca de obicei, mult mai simplă, a apărut mai tîrziu: panoul cu pricina a rămas coborît încă din seara precedentă, cînd Cristian Tudor Popescu a ţinut un curs despre film şi manipulare în aceeaşi sală. [1]

În concluzie, argumentele enunţate explică necesitatea poziţionării dreptului la viaţa privată a demnitarilor mai presus de dreptul cetăţenilor la informare, deoarece, indiferent că ocupă o funcţie publică, demnitarii sunt oameni şi ar trebui să se bucure de drepturile ce li se cuvin!

  [2]



[1] Saptamana financiara, "Protectia dreptului la viata privata in Romania", publicat pe 1 iunie 2007, http://www.sfin.ro/articol_9251/protectia_dreptului_la_viata_privata_in_romania.html, consultat la data de 5 martie 2011

[2]Cum a inventat presa o stire falsa: Boc, nudul lui Balasa si panoul lui CTP”, publicat pe 18 martie 2010, http://www.newsiasi.ro/eveniment/actualitate/cum-a-inventat-presa-o-stire-falsa-boc-nudul-lui-balasa-si-panoul-lui-ctp.html, consultat la data de 5 martie 2011


A2 (Marian-Gabriel Sorohan)

   Ideea centrală a echipei negatoare rezidă în faptul că acţiunile imorale comise în cadrul vieţii private de către demnitari nu trebuie să aibă impact asupra vieţii publice a acestora, motiv pentru care atitudinea presei, alimentată de dorinţa de informare a cetăţenilor , este cu atât mai puţin justificată.

   Echipa afirmatoare, în schimb, susţine, în continuare, necesitatea creşterii în importanţă a dreptului la informare al cetăţenilor în raport cu viaţa privată a demnitarilor, poziţie consolidată ca urmare a lipsei unor argumente solide din partea taberei adverse. Mai mult, poziţia echipei negatoare a fost exprimată într-o manieră independentă faţă de argumentele aduse în discuţie de echipa afirmatoare, într-o primă fază, ceea ce denotă acceptarea tacită a acestora din urmă.

   Referitor la contra-argumentele invocate de echipa negatoare faţă de moţiunea stabilită, aceasta susţine, în primul rând, faptul că cetăţenii manifestă interes, în special, faţă de competenţele de ordin profesional ale demnitarilor şi, rareori, faţă de viaţa lor privată, aceasta din urmă neavând un impact direct asupra electoratului; mai departe, echipa adversă exemplifică ideea în cauză prin prisma cazului Ilie Năstase. Răspunsul echipei afirmatoare, în situaţia de faţă, constă în faptul că ceea ce animează, în fond, atitudinea presei faţă de viaţa privată a demnitarilor este tocmai amplificarea dorinţei de informare a cetăţenilor cu privire la acest subiect, constatare ce se regăseşte, de altfel, pe parcursul textului redactat de echipa negatoare şi care face obiectul unei contradicţii.

   Mai mult, echipa adversă susţine poziţia echipei afirmatoare, considerând că viaţa privată a demnitarilor are un impact indirect asupra cetăţenilor; aşa cum am demonstrat, cu altă ocazie, puterea decizională a demnitarilor, accesul la anumite informaţii, precum şi atribuţiile de natură administrativă ale acestora fac viaţa publică mai vulnerabilă în raport cu cea privată, aspect ce poate avea consecinţe în rândul cetăţenilor. O ultimă precizare are în vedere semnificaţia sintagmei de “demnitar public”, categorie în alcătuirea căreia intră Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, miniştrii, preşedintele consiliului judeţean, consilierii judeţeni, prefectul, primarul, respectiv consilierii locali, motiv pentru care cazul Ilie Năstase nu are relevanţă în acest context, competenţele profesionale ale acestuia fiind, însă, incontestabile.

   Un alt aspect punctat de cealaltă tabară îl reprezintă neutralitatea vieţii publice faţă de eventualele fapte imorale săvârşite de aceşti demnitari, în interiorul vieţii private, irelevanţa acţiunilor imorale. Echipa afirmatoare pune accent, cu acest prilej, pe etimologia cuvântului “demnitar”, care provine din cuvântul de origine franceză “dignitaire”, desemnând “o persoană care a primit o sarcină, o funcţie sau un titlu care îi conferă respectul sau consideraţia şi un grad de importanţă în societate”[1], criteriul moralităţii constituind, aşadar, un element intrinsec al statutului de demnitar. În plus, istoria ne oferă o serie de exemple în materie de lideri care nu au ţinut cont de normele morale (de exemplu: Hitler, Stalin) şi în cazul cărora, necunoaşterea unor informaţii private, incapacitatea cetăţenilor de a identifica caracterul acestora s-au răsfrânt asupra unei întregi naţiuni.

   Finalmente, echipa negatoare aduce în discuţie tendinţa presei de a influenţa negativ reputaţia demnitarilor, în special, în cadrul campaniilor electorale. Răspunsul echipei afirmatoare, din această perspectivă, constă în faptul că presa urmăreşte să relateze adevărul cu privire la candidaţi, respectând dreptul publicului de a fi corect informat, idee surprinsă şi în Codul Deontologic al Ziaristului (Art.1, Art.4, al.(2)).[2]  În Republica Moldova, de exemplu, s-a înfiinţat, în 2010, Iniţiativa Civică pentru un Parlament Curat, a cărei menire a fost cea de a identifica candidaţii care nu corespundeau anumitor criterii de integritate; rezultatul acţiunii în cauză a fost elaborarea unei liste conţinând un număr semnificativ de candidaţi  incompatibili, din punct de vedere moral, cu funcţiile pentru care şi-au exprimat opţiunile. Remarcăm, de asemenea, neconcordanţa dintre ideea subliniată de echipa negatoare şi exemplele oferite în acest sens.

   În concluzie, potenţialul impact pe care îl pot avea manifestările private vis-à-vis de viaţa publică, importanţa majoră atribuită calităţilor de ordin moral de care demnitarii trebuie să dea dovadă în ambele medii, precum şi prevederile Codului Deontologic al Ziaristului, care atestă importanţa dreptului cetăţeanului la o informare corectă sunt argumente ce sprijină extinderea acestui drept, concomitent cu diminuarea dreptului la viaţă privată a demnitarilor.



[1] ***http://fr.wiktionary.org/wiki/dignitaire, consultat la data de 07 martie 2011.

[2] Clubul Român de Presă. Codul Deontologic al Ziaristului, http://www.pressclub.ro/publicatii/cod.html, consultat la data de 08 martie 2011.


N2 (Sorina Tudose)

Echipa negatoare vrea să aducă în faţă faptul că nu îi susţine neapărat pe demnitari, ci dreptul acestora la viaţa privată, ca orice alt om.

Astfel, Adunarea Constitutivă a Consiliului Europei a stabilit, prin Rezoluţia numărul 428, paragraful c, punctele 2 şi 3, că „în linii esenţiale, dreptul la respectarea vieţii private constă în posibilitatea persoanei de a-şi duce viaţa aşa cum doreşte, cu un minimum de ingerinţe. Acest drept se referă la viaţa privată, la viaţa familială şi aceea a căminului, la integritatea fizică şi morală, la onoare şi reputaţie, la faptul de a nu fi prezentat într-o lumină falsă, la nedivulgarea unor fapte inutile şi jenante, la publicarea fără autorizare a fotografiilor private, la protecţia împotriva spionajului şi a indiscreţiilor nejustificate sau inadmisibile, la protecţia împotriva utilizărilor abuzive a comunicărilor private, la protecţia împotriva informaţiilor confidenţiale comunicate sau primite de către un particular”.[1]

De aici rezultă faptul că jurnalistul, ţinând cont de etică şi de codul deontologic, trebuie să selecteze acele informaţii care sunt de interes public şi să se axeze mai puţin pe aspectele care vizează viaţa privată a demnitarilor. Din păcate, 90% din jurnalişti nu respectă acest cod deontologic şi pentru asta ar trebui să se ia măsuri destul de drastice.

De asemenea, lipsa unei legi a presei şi a celor care lucrează în domeniu a făcut ca, pe piaţa de profil din România, să prolifereze o serie de publicaţii, posturi radio sau TV de nişă, specializate în interpretarea până la exasperare a unor evenimente, în atacuri la persoană sau în publicarea de fotografii sau montaje filmate gen „paparazzi”, duse dincolo de limitele acceptate de cea mai mare parte a societăţii.[2]

Dreptul la viată privată intră adesea in conflict cu alte drepturi si interese legitime, moment in care se pune problema stabilirii limitelor acestuia. Este o linie de demarcaţie în a face un articol de presă şi încălcarea dreptului la  viaţa privată a unui demnitar. Astfel că oamenii vor să afle informaţii care îi au pe ei în vizor, ca de exemplu dacă se vor mări salariile sau pensiile, de ce creşte preţul benzinei, şi nu să afle diverse informaţii despre aşa-zisa idilă dintre Elena Udrea şi preşedintele Traian Băsescu.

Până la urmă ce contează, preţul genţii unui demnitar sau preţul benzinei care creşte nejustificat?

Considerăm că oamenii nu sunt interesaţi să afle aspecte din viaţa personală a demnitarilor, ce maşină şi-au mai cumpărat, atât timp cât aceasta nu este cumpărată din banii publici, şi nu-i interesează ce au mai făcut ei în weekend, atât timp cât nu comit fapte penale.

Dacă pentru dreptul la informare jurnalistul are o răspundere mai mult morală, dar stabilită prin codul deontologic al profesiei, dreptul la viaţa privată îl pândeşte cu capcane susţinute de lege.

În concluzie, echipa negatoare vrea să sublinieze faptul ca viaţa privată a demnitarilor nu este importantă pentru cetăţeni atât timp cât ei nu fac nimic grav, alte lucruri ar trebui promovate si avute în vedere, aşa cum am precizat şi mai sus. Trebuie să-i respectăm pe cei de la putere deoarece până la urmă noi i-am ales pe ei şi dacă am făcut acest lucru, l-am făcut cu bună credinţă, i-am ales pentru că nu ne interesează viaţa lor privată ci doar ceea ce fac ei pentru ţară, cum ne reprezintă, ce proiecte dezvoltă şi ce probleme rezolvă.



[1] Monitorul Oficial. Codul Civil din 2009, http://www.legestart.ro/Codul-Civil-2009-Romaniei-%28MzM1ODIz%29.htm , consultat la data de 10 martie 2011

[2]  Jurnalistul-echilibrist intre dreptul la informatie si dreptul la viata privata, http://www.scribd.com/doc/31668692/Jurnalistul-%E2%80%93-echilibrist-intre-dreptul-la-informatie-si-dreptul-la-viata-privata , consultat la 10 martie 2011



Decizia:

Teodora Graur

Justificarea deciziei:

Echipa afirmatoare isi bazeaza cazul pe trei argumente principale:

  1. viata privata a demnitarilor poate avea urmari asupra vietii lor profesionale, si implicit asupra cetatenilor
  2. prin accesul la informatii din viata privata a demnitarilor, cetatenii pot verifica onestitatea acestora, in raport cu valorile pe care le promoveaza
  3. cetatenii isi doresc sa afle aspecte private din viata politicienilor, daca aceste aspecte se incadreaza in cele scrise mai sus

Practic, intruziunea in viata privata a demnitarilor este justificata de dorinta si necesitatea cetatenilor de a verifica onestitatea si moralitatea acestora, valori de baza ale statutului de demnitar, de reprezentant al populatiei.

 

Raspunsul echipei negatoare se contureaza in felul urmator: demnitarii trebuie tratati ca orice cetatean, prin urmare trebuie sa li se respecte drepturile de baza, printre care si dreptul la viata privata. In plus, cetatenii sunt interesati in primul rand de aspectele profesionale ale activitatii demnitarilor, de modul in care interesele lor sunt reprezentate, si nu de detaliile de natura mondena, care sunt de multe ori promovate nejustificat de presa.

 

Din pacate, echipa negatoare nu reuseste sa arate ca interesul cetatenilor fata de viata privata a celor pe care ii voteaza nu este semnificativ, rezumandu-se doar la a repeta aceasta afirmatie. (relatia cu presa face parte dintr-un cerc vicios: multi jurnalisti se axeaza pe stiri care pot avea aspect de tabloid pentru ca exista cerere pentru asta, adica cititorii sunt interesati sa afle mai multe despre aceste teme). Pe de alta parte, negatorii nu contra-argumenteaza ideile si exemplele prezentate in primul discurs afirmator, si astfel argumentul legaturii dintre viata publica si viata privata ramane in picioare.

 

In concluzie, decizia mea merge catre echipa afirmatoare.  

 

Comentarii individuale:

 

A1 (25 pct)

- discurs bine structurat, cu argumente clar evidentiate si ilustrate cu exemple relevante

- mai multa atentie la legatura dintre elementele discursului  - ideea centrala trebuie sa se reflecte clar in argumente si in concluzie

 

N1 (21 pct)

- va sugerez sa dezvoltati mai mult ideea centrala si argumentele pe care le prezentati

- misiunea principala a negatorilor este cea de contra-argumentare a cazului afirmator: argumentele prezentate de N1 au tangenta, dar nu raspund direct argumentelor afirmatoare

- atentie la alegerea exemplelor, astfel incat ele sa fie cat mai relevante pentru motiune; ar fi fost poate mai sugestiv sa alegeti exemple mai cunoscute, care aduc un impact mai mare

 

A2 (24 pct)

- buna observatia cu lipsa de contra-argumentare

- ati oferit un raspuns punctual la fiecare din argumentele negatoare

- chiar daca argumentele de la A1 nu au fost direct atacate e totusi bine sa le mentionati din nou, sa le intariti, eventual sa mai oferiti niste exemple care le sustin

 

N2 (22 pct)

- idei bune, dar superficial argumentate; de exemplu, atentie la afirmatiile generale, de tipul ‘oamenii nu sunt interesati de viata privata a demnitarilor’

- discursul nu reuseste sa raspunda la una din ideile de baza ale afirmatorilor – si anume ca viata privata are repercusiuni asupra comportamentului profesional, in cazul demnitarilor

- fiind ultimul discurs, ar trebui sa aiba o parte recapitulativa, in care sa se puna in balanta ideile principale expuse in cele doua cazuri, si in care sa aratati de ce punctul de vedere negator este mai bine sustinut

 

Felicitari pentru dezbatere!

 

 

 

 

A1 -> 25 puncte
N1 -> 21 puncte
A2 -> 24 puncte
N2 -> 22 puncte
Castiga echipa:

K & G (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.