Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'A&A' (afirmatori) vs 'RISSE' (negatori)

A1 (Alexandru Cristian Arvat)

"E timpul ca televiziunile private sa aiba responsabilitati educationale fata de public"

     Schimbarea continua a scocietatii actuale,cat si rapiditatea cu care aceasta se desfasoara , aduce cultura de masa ca totalizator al valorilor spirituale si materiale ce le poseda omul modern. In cadrul acestui tip de cultura, influenta mass-media este de-a dreptul covarsitoare. Fiind a patra putere in stat, ea devine responsabila de modelarea constiintei comune, precum si a celei individuale. Televiziunea, fie ea publica sau privata, trebuie sa atinga nevoile culturale ale societatii respectand universalitatea, diversitatea si independenta ca principii primordiale.

     Responsabilitatea educationala fata de public isi are bazele inca din rolul televiziunii, si anume informarea, educarea precum si distrarea sau destinderea telespectatorilor. Avand in vedere ca din totalul posturilor de televiziune  doar 31.8% au in grila de program si emisiuni culturale se poate spune cu precizie ca interesul televiziunilor private din tara noastra tinde intr-o proportie coplesitoare spre ratiuni economice si mai putin spre un rol cultural.

     Ideea centrala a cazului afirmator: Responsabilitatea educationala fata de public este o necesitate pentru satisfacerea nevoii culturale a societatii si poate oferi in acelasi timp satisfactii financiare televiziunilor private.

     Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 10 Martie 2010 spune ca serviciile mass-media audiovizuale sunt în egală măsură servicii culturale și servicii economice, cu o importanța crescândă pentru societăți si pentru democrație , în special prin asigurarea libertății de informare, a diversității de opinie si a pluralismului in mass-media .

     Astfel ca responsabilitatea educationala fata de public trebuie sa aiba o importanta deosebita si sa fie prezenta in majoritatea televiziunilor private. Este necesar ca programele sa aiba o disponibilitate generala si sa atinga probleme importante din societate precum si sa transmita informatii care trebuie sa fie cunoscute de catre toti cetatenii.

     Grilele de programe care se adreseaza consumatorilor, cele care contin chestiuni juridice, practice, abordeaza tematica sanatatii ori a servicilor publice fac din televiziune un instrument ce atinge nevoile oamenilor. Ele reprezinta o necesitate si confera un statut de interdependenta: oamenii sunt informati iar televiziunile au audienta. Aceasta modalitate de abordare a rolului educational sprijina nevoile culturale ale societatii.

     Televiziunile private isi urmaresc consideratiile financiare manipuland cetatenii cu programe exclusiv bazate pe entertainment in detrimentul unei difuzari care sa atinga toate sectoarele de interes. In sustinerea acestei ipoteze vine afirmatia directorului general al canalului francez TF1, Patrick Le Lay: “Dintr-o perspectiva business, sa fim realisti: la baza, treaba canalului TF1 este sa ajute Coca-Cola (de exemplu) sa-si vanda produsul. Ori, pentru ca mesajul publicitar sa fie perceput, creierul telespectatorului trebuie sa fie disponibil. Transmisiunile noastre au calitatea ca-l fac disponibil: adica il distreaza, il destind, pentru a-l pregati intre doua mesaje. Ceea ce vindem noi firmei Coca-Cola este timpul in care creierul uman este disponibil.”

     Aceasta abordare demonstreaza caracterul pecuniar al televiziunilor private si ofera o imagine a dependentei financiare a mass-mediei de publicitate. Avand in vedere ca audienta este direct proportionala cu profitul, posturile private se complac in situatia ghetoizarii programelor, adica destinarea lor exclusiva catre un anumit sector de cetateni. Atitudinea mai sus precizata contravine caracterului fundamental al televiziunii, si anume universalitatea, diversitatea si independenta.

     In acest caz, adoptarea unei grile de programe care sa satisfaca cererea de cultura/educatie este  un supliment care acopera  un nou sector de cetateni sporind astfel si profiturile televiziunilor private. Aceasta integrare a elementului educational trebuie sa fie flexibila si nu exagerata in continut: “Trebuie sa luam in considerare ca presa si televizorul in particular nu sunt cursuri de noapte.”(Jacques Rigaud)

    Televiziunile private trebuie sa aiba o responsabilitate educationala fata de public,asumand rolul de promotori in masa a valorilor culturale,configurand un statut mai credibil in societatea civila si indeplinind astfel rolul predestinat de educare, informare si divertisment.


N1 (Paul-Alexandru Padurean)

"E timpul ca televiziunile private sa aiba responsabilitati educationale fata de public"

Mass-media a devenit, inca de la jumatatea secolului trecut, un foarte important mod de comunicare a informatiilor pe arii foarte vaste, ajungandu-se ca dupa anii '90, respectiv caderea comunismului, acest mijloc de informare sa capete un caracter mondial. Datorita acestui fapt, este destul de greu pentru un post de televiziune sa-si mai gaseasca un public tinta pentru care sa poata elabora o grila de programe educative.

Ideea centrala a cazului negator: Televiziunea nu are responsabilitatea de a educa populatia. Scopul televiziunilor, mai ales al celor private, nu este acela de crea un cetatean cult, ci a crea un consumator dependent de produsele “fabricate” de televiziuni!

"Responsabilitatea educationala fata de public este o necesitate pentru satisfacerea nevoii culturale a societatii" - FALS! Dictionarul Explicativ al Limbii Romane (denumit in continuare DEX) pune semnul egal intre "educatie" si "ansamblu de masuri aplicate în mod sistematic în vederea formarii și dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale [...]" si intre "cultura" si "faptul de a poseda cunostințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunostinte; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuala". Putem observa ca singurul element comun al celor doua definitii il reprezinta notiunea "intelect", care, conform DEX este definita ca fiind "capacitatea de a gandi, de a cunoaste, de a avea o activitate rationala, de a opera cu notiuni; minte, gandire, ratiune". Sa luam un exemplu de scoala: o persoana ajunsa inginer, in urma unui liceu de electronica aplicata si a unei Politehnici pe aceeasi specializare, se muleaza perfect pe definitia educatiei: masuri aplicate sistematic (liceu, facultate) in vederea formarii insusirilor intelectuale; cu toate acestea, este foarte probabil sa nu putem gasi elementele constitutive pentru calificarea acestuia ca om de cultura, deoarece nu poseda "cunostinte variate in diverse domenii". Pe scurt: esti bun, dar esti bun pe domeniul tau! Ce vrem sa demonstram prin acest rationament: faptul ca responsabilitatea educationala pe care afirmatorii o atribuie televiziunilor private nu este o premisa in satisfacerea nevoii culturale a societatii. Intre aceste doua concepte nu exista o relatie cauza-efect!

Un alt motiv pentru care nu suntem de acord cu acest rol de educare pe care televiziunile private ar trebui sa-l aiba este modul in care, cel putin la noi in tara, oamenii inteleg procesul de educare. Educatia nu este un rol al televiziunilor. Acesta este rolul profesorilor, al familiei, pentru ca atunci cand o persoana ajunge in fata micului sau marelui ecran sa poata fi capabil sa discearna intre ceea ce poate fi educativ si cu rol de exemplu sau ceea  ce trebuie evitat. Ma  gandesc ca fiinta umana nu este chiar asa usor manipulabila. In fond, omul este o fiinta rationala.

Oricum, niciodata mesajele televiziunilor nu au un caracter pur obiectiv. “Televiziunile private trebuie sa aiba o responsabilitate educationala […] indeplinind astfel rolul predestinat de educare, informare si divertisment.”  Rolul predestinat al televiziunilor private nu este in niciun caz cel al educarii populatiei; de asemenea, informarea este mai degraba o manipulare (avand in vedere ca fiecare canal TV deserveste intereselor unui anumit grup de interese politico-economice); singurul rol predestinat este divertismentul, insa acest divertisment are scopul de a odihni mintea telespectatorilor si de a o face disponibila intre acele mesaje informativ-manipulative. Deci, televiziunile private creeaza timpul in care creierul uman poate fi manipulat – facem aici trimitere la ceea ce spunea Patrick Le Lay despre televiziune.

“Caracterului fundamental al televiziunii, si anume universalitatea, diversitatea si independenta” – nu credem ca aceste trasaturi trebuie sa defineasca o televiziune, sau cel putin, nu ca elemente de fond. Sunt universale, avand in vedere ca pot fi accesate de un numar practic nelimitat de persoane, sunt diversificate in raport de temele pe care le abordeaza si, aparent, sunt si independente. Asta, daca privim televiziunea ca o masa, o multime de posturi TV, deoarece, raportat la fiecare canal in parte, fiecare isi defineste un profil si isi atrage telespectatori interesati de acesta.

Prin urmare, nu putem atribui televiziunii, cu toate atributiile universalitatii, diversitatii si independentei, (care este oricum relativa, dat fiind ca un post de televiziune depinde de niste fonduri, fie private, fie de stat, care transforma televiziunea fie in “government’s mouth-piece” sau in “a watch-dog”, Debbie Lisle) rolul educarii populatiei. Cum am spus si mai sus, media, si mai ales televiziunea, este tot timpul de partea cuiva. Cu aceasta ocazie, va invit sa urmariti chiar dumneavoastra programele TV actuale si sa va convingeti singuri de partea lor educativa. Un exemplu in acest sens poate fi o anumita emisiune despre blonde. Aceasta nu face decat sa promoveze stereotipii care nu doar ca nu educa, dar scoate in evidenta lipsa de educatie si incultura.


A2 (Alina Bugarin)

                "E timpul ca televiziunile private sa aiba responsabilitati educationale fata de public"

                    In incipitul discursului echipa negatoare afirma ca “este destul de greu pentru un post de televiziune sa gaseasca un public tinta”  ca mai apoi sa afirme  ca “ daca privim televiziunea ca o multime de posturi TV … fiecare isi defineste un profil si isi atrage telespectatorii interesati de aceasta”. Aceasta contrazicere demonstreaza inca din inceputul discursului nostru ca echipa negatoare este in imposibilitatea emiterii unor ipoteze logice si sunt indusi in eroare de scopul televiziunilor.

                   Ideea centrala a cazului negator sustine ca scopul televiziunilor este acela de “a crea un consumator dependent de produsele fabricate de televiziuni” insa trebuie luat in considerare faptul ca scopul nu este acelasi lucru cu responsabilitatea.

                  Daca, prin absurd, scopul televiziunii ar fi numai unul de divertisment, lucrul acesta nu exclude ipoteza in care oferirea de programe culturale provoaca divertisment unei categorii de persoane si ca rezultat dependenta despre care vorbeste echipa negatoare. Astfel, ajungem la concluzia ca responsabilitatea educationala poate fi un criteriu si un ajutor in indeplinirea scopului televiziunilor private si publice indeosebi.

                  Echipa negatoare respinge ideea centrala afirmatoare argumentand ca intre notiunea de  “educatie” si notiunea de “cultura” exista un singur element comun, “intelectul”. Echipa afirmatoare sustine aceasta constatare si clarifica sustinand ca intelectul este atributul care ajuta omul a opera cu notiuni, deci intelectul face legatura intre educatie si nevoia de cultura fiind un element tranzitoriu indispensabil. Oamenii primesc o educatie printr-o sursa si cu ajutorul intelectului o transforma intr-un element cultural, de altminteri necesar consolidarii si dezvoltarii statutului uman.

                  De asemenea, echipa afirmatoare considera ca educare este determinata de mai multi factori: familie, scoala, stat, mijloace de informare scrise sau audio-vizuale (aici intrand televiziunile). Aceasta consideratie are ca suport Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 10 Martie 2010 care sustine expres faptul ca: “serviciile mass-media audiovizuale sunt in egala masura servicii culturale si servicii economice”. Aceasta directiva care abroga orice lege interna pe acest domeniu este o dovada ca echipa negatoare greseste atunci cand afirma ca “educatia nu este un rol al televiziunilor”. Trebuie precizat ca daca un organism emite servicii culturale, emite automat o educatie. Cultura educa omul si valorizeaza spiritul.

                  Negatia echipei adverse privind caracterul fundamental al televiziunii este absurda deoarece tocmai in explicarea termenilor universalitate, diversitate si independenta au consolidat afirmatia echipei afirmatoare. Sustinem in continuare ca universalitatea, diversitatea si independenta sunt caracterele fundamentale ale institutiei televiziunii deoarece, evident, programele TV pot fi accesate de un numar nelimitat de persoane,sunt diversificate in raport cu temele abordate si sunt independente  fata de constrangeri totalitare. Asadar, cele 3 elemente sunt necesare unei institutii pentru a putea fi numita televiziune.

                 In concluzie, echipa afirmatoare sustine cu tarie ca televiziunea este un instrument ce atinge nevoile oamenilor iar pentru atingere acestor nevoi este imperativa coordonata educationala.


N2 (Balas Ioana Raluca)

Echipa negatoare nu este in niciun caz indusa in eroare de scopul televiziunilor, ci dimpotriva, il recunoaste foarte clar: nu este acela de a educa, cu unul de a manipula informatia, de a o prezenta intr-un context care convine anumitor persoane sau contexte. Daca dezbatem despre faptul ca este timpul ca televiziunile sa aiba responsabilitati educative fata de public, echipa negatoare sustine, ca prin structura programelor, materiale difuzate, stiri partinitoare etc., televiziunea poate fi considerata drept avand orice rol, dar nu educativ.

Din toate grilele de programe, foarte putine sunt cele cu rol educativ, si, de obicei, au un public destul de restrans pentru a le atribui o valoare educativa larga. Echipa negatoare nu constesta rolul de informare, cultural, de divertisment pe care il au televiziunile, ci contesta procesul in sine. Este vorba aici de catre cine sunt facute programele, carui scop servesc, la ce finalitate trebuie sa duca informatia. Echipa afirmatoare este de acord cu noi aici ca televiziunile depind de fonduri, din reclame, atribuite de anumite companii, persoane fizice sau stat. Ceea ce cred ca sunt si ei constienti este ca, in ziua de azi, nimeni nu atribuie bani fara un scop bine-definit.

Ideea pe care o sustine echipa negatoare este ca televiziunile, datorita bias-ului, dependentei financiare, intereselor, nu pot fi numite promotoare de educatie. Echipa afirmatoare este de acord de asemenea si cu faptul ca rolul cel mai important il are scoala, familia si alte organisme. Afirmatorii, care sustin mortis sa scoata in fata cu orice ocazie Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 10 Martie 2010, uita si ca au adus in discursul lor ceva ce sustine cazul nostru: “serviciile mass-media audiovizuale sunt in egala masura servicii culturale si servicii economice”. In epoca capitalismului acerb, oare ce este mai important pentru oamenii de afaceri , detinatori de televiziuni? Cultura sau serviciile economice, adica ce se vinde? Daca analizam grilele de programe ale televiziunilor din Romania gasim un raspuns clar: cele care se vand, care prind la public si care cer atentie minima si ofera ceea ce omul vrea sa vada cand vine de la serviciu/scoala/etc. : ceva care sa-l solicite cat mai putin si sa il faca sa sa se gandeasca ca dramele de pe micul ecran au loc si in viata lui: cati adolescenti se uita la un program de gatit, asculta un concert de muzica clasica sau urmaresc History Channel sau Discovery? Destul de putini. Prefera telenovelele, MTV, Fashion TV sau alte programe de genul. Oamenii maturi se uita la stiri. Majoritatea covarsitoare a informatiilor transimse la stiri sunt de natura negativa. Deci, in ambele cazuri,  nu poate fi vorba de responsabilitate educationala fata de public.

In concluzia lor, echipa afirmatoare tine din nou sa se contrazica sustinand inca o data independenta televiziunilor, dupa ce  mai sus au fost de acord cu echipa negatoare sustinand ca ele furnizeaza servicii economice si depinde de fonduri venite din publicitate “Televiziunile private isi urmaresc consideratiile financiare manipuland cetatenii cu programe exclusiv bazate pe entertainment in detrimentul unei difuzari care sa atinga toate sectoarele de interes. In sustinerea acestei ipoteze vine afirmatia directorului general al canalului francez TF1, Patrick Le Lay: “Dintr-o perspectiva business, sa fim realisti: la baza, treaba canalului TF1 este sa ajute Coca-Cola (de exemplu) sa-si vanda produsul. Ori, pentru ca mesajul publicitar sa fie perceput, creierul telespectatorului trebuie sa fie disponibil. Transmisiunile noastre au calitatea ca-l fac disponibil: adica il distreaza, il destind, pentru a-l pregati intre doua mesaje. Ceea ce vindem noi firmei Coca-Cola este timpul in care creierul uman este disponibil.---Aceasta abordare demonstreaza caracterul pecuniar al televiziunilor private si ofera o imagine a dependentei financiare a mass-mediei de publicitate. Avand in vedere ca audienta este direct proportionala cu profitul, posturile private se complac in situatia ghetoizarii programelor, adica destinarea lor exclusiva catre un anumit sector de cetateni” (echipa afirmatoare, primul discurs). Marea majoritate a televiziunilor sunt private insa, deci, dependente. Cand televiziunile sunt dependente, nu mai sunt obiective, deci cultura si educatia promovata se reflecta din perspectiva cuiva. Asta este ceea ce se pare sa nu inteleaga achipa adversa.

In concluzie, echipa negatoare sustine inca o data ca, desi teoretic ar trebui sa aiba un rol educativ si cultural, trebuie sa fim foarte sceptici in privinta culturii promovate de TV. Cel mai adesea, aceasta este o pseudo-cultura, care nu face decat sa deterioreze imaginea produsului educativ si sa isi piarda esenta. Cate televiziuni promoveaza mersul la teatru, sau la biblioteca, sau citirea unui roman clasic? Da, nu prea. Pentru ca ele vor, conform principiului ca audienta aduce bani, ca omul sa stea cat mai mult in fata ecranului, dependent de produsele lor, si sa nu ii preocupe ce se intampla in jurul lor. Efectul de priming si framing  (Delia Balaban, Comunicare Mediatica) da tonul la ceea ce este considerat important pentru TV si creaza aceeasi idee pentru om: ce se da la TV este important si credem cu tarie in stereotipiile pe care le promoveaza. Daca auzi acelasii lucru in fiecare zi nu pot sa nu incepi sa crezi la un moment dat. Cam asta ar fi rolul educativ al televiziunilor. Sa ne tina, precum niste robotei, programati la anumita ora, in fata ecranului.



Decizia:

Ana Trofin

Feedback şi comentarii individuale

Moţiunea care este dezbătută în acest meci este: “E timpul ca posturile private de televiziune să aibă responsabilităţi educaţionale faţă de public”

Această moţiune nu ar trebui interpretată strict din perspectivă financiară sau a necesităţii, ci cadrul ar trebui lărgit printr-o simplă întrebare: De ce?

Din păcate nici una dintre echipe nu şi-a pus această întrebare şi au preferat să discute despre lucruri punctuale care influenţează parţial această dezbatere.

Din punctul meu de vedere în acest meci a avut un singur punct discutat pe parcursul tuturor discursurilor:ifc de pu

bl

Aria de conflict 1: Este mai important scopul televiziunii sau responsabilitatea sa?

Această discuţie a fost cea mai aprinsă şi mai disputată pe parcursul meciului. Echipa afirmatoare susţine că responsabilitatea educaţională a televiziunilor vine în sprijinul satisfacerii cererii emise de telespectatori şi de aceea televiziunile ar trebui să ofere programe culturale mai multe. De asemenea, televiziunile vor dori să promoveze valorilor şi să devină o sursă de cultură. Pe de altă parte, echipa negatoare, identifică corect faptul ca scopul televiziunilor este acela de a face bani (lucru admis de afirmatori) şi prin urmare vor promova programe care le aduc audienţă şi răspund mai degrabă cererilor emise de cei care deţin acele posturi de televiziune. De asemenea, negatorii explică foarte bine cuma nume dependenţa financiară a unui post de televiziune va influenţa tipul de programe difuzate. Din punctul meu de vedere echipa negatoare reuşeşte să aducă mai multă substanţă acestei discuţii şi convinge prin faptul că televiziunile îşi vor îndeplini mai întâi scopul, acela de a produce bani şi abia apoi se vor gândi la ce responsabilitate au faţă de public.

Afimatorul 1 propune o viziune interesantă asupra nevoii de a responsabiliza televiziunile şi anume că ele ar trebui să facă acest lucru pentru a satisface nevoia culturală a societăţii. Astfel poziţia afirmatoare răspunde unei cereri, aşa cum tot ei susţin, televiziunile promovează anumite produse pentru că au cerinţe în acest sens. De asemenea, identifică ca avantaj faptul că raspunzând la această cerere, televiziunile ar obţine şi avantaje financiare.

Deşi discursul este bine structurat, totuşi este prea puţin accentuat care anume sunt argumentele, ele fiind mai degrabă deduse decât clar exprimate si delimitate, de aceea aş sugera ca argumentele să fie identificate corespunzător, la începutul unui paragraf.

 

Negatorul 1 identifică o viziune cam drastică în ceea ce priveşte rolul televiziunilor în ideea lor centrală, şi în opinia mea neagă fără un fundament solid rolul educaţional al televiziunii. Pentru ca telespectatorul educat anterior să poată să facă distincţia între un program televizat educativ şi altul fără această valoare, el trebuie mai întâi să fie expus la aceste două tipuri de programe, sau măcar educatorii săi să fi fost expuşi la aceste programe pentru a putea explica diferenţa dintre ele. O idee bună de contraargumentare este acea că fiecare canal de televiziune deserveşte unor interese politico-economice,  sau îşi defineşte un profil pe baza căruia îşi atrage telespectatorii, dar din păcate această idee nu este dusă până la capăt în acest discurs.

Aş dori să atrag atenţia negatorului 1 că în încheierea discursului său a lăsat loc unui atac serios din partea afirmatorilor prin accentuarea aspectelor neagtive ale programelor televizate (promovarea stereotipiilor, evidenţierea lipsei de cultură şi educaţie)

Afirmatorul 2 identifică cu un ton sarcastic eroarea echipei negatoare încă de la începutul discursului, deschizând astfel discuţia despre scopul televiziunii versus responsabilitatea televiziunilor. Afirmatorul 2 reia contextul legal prin care  explică de ce televiziunile oferă servicii culturale, cât şi servicii economice răspunzând la atacul negatorilor privind educaţia ca rol al televiziunilor, dar nu duce ideea până la capăt şi nu convinge prin afirmaţia: „Trebuie precizat ca daca un organism emite servicii culturale, emite automat o educatie”. De asemenea, nu reia poziţia echipei sale, sau argumentele aduse de afirmatorul 1.

Negatorul 2 reuşeşte să sumarizeze şi să facă foarte clară poziţia echipei sale prin discursul său. Reia foarte bine punctele esenţiale ale meciului şi evidenţiază care anume sunt avantajele echipei negatoare în acest meci şi anume: televiziunile de obicei deservesc unui anumit interes, deci nu vor tranmite întotdeauna informaţiile în mod obiectiv; cererea nu este aşa mare cum consideră afirmatorii, deoarece publicul care urmăreşte programe culturale este restrâns şi dependenţa financiară face ca televiziunile să promoveze programele şi produsele care se vând.

De asemenea, negatorul 2 atrage atenţia asupra faptului că telespectatorii ar trebui să fie sceptici în ceea ce priveşte cultura promovată de televiziuni.

Verdict şi punctaje

Echipa Negatoare câştigă acest meci.

Vorbitor

Continut

Strategie

Stil

Total

A1

9

9

4

22

N1

10

9

4

23

A2

9

8

4

21

N2

12

9

4

25

A1 -> 22 puncte
N1 -> 23 puncte
A2 -> 21 puncte
N2 -> 25 puncte
Castiga echipa:

RISSE (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.