Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Zlati & Burghelea' (afirmatori) vs 'ALEXANDRA si Georgiana' (negatori)

A1 (Zlati Michail George Rudolf)

    Fiecare entitate, fie ea privată, trebuie să-şi asume responsabilitatea impactului său.

Importanţa moţiunii este relevată de faptul că televiziunile private sunt axate pe obținerea de profit, în timp ce studiile plasează „alfabetizarea ştiinţifică” a românilor la aproximativ 15%.[1] De ce tocmai televiziunile private? răspunsul este că TVR a ajuns la  sub 5% market share.[2] Pe de altă parte, televiziunile pe nişa educaţiei (Discovery) nu se bucură de largă audienţă.

    In context, ideea centrală a cazului afirmator este stabilirea unui echilibru între interesul superior al societăţii şi interesul comercial al televiziunilor.

    Prin responsabilitate educațională înţelegem asumarea unor politici editoriale prin care să se aloce minim 3 ore (partajabile săptămânal, de preferinţă în prime time) de către televiziunile private în care să se ofere publicului repere comportamentale adecvate ori/şi informaţii cultural-ştiinţifice prin emisiuni ori campanii TV. Prin public, ne referim la întreaga populaţia a României.

    În susţinerea moţiunii ne vom focusa asupra abilităţii televiziunii de modelare comportamentală şi în cascadă, asupra avantajelor reciproce subsecvente.

1.   Televiziunea, modelator comportamental

     În mod firesc, televiziunile private au ca scop comercializarea produselor/serviciilor media în scopul obținerii unui profit. În vederea realizării acestui scop, susţinem faptul că televiziunile au o influenţă dovedită asupra consumatorilor. Este notoriu faptul că prezentarea cazurilor de sinucidere are drept efect creșterea ratei sinuciderilor în rândul publicului tânăr.[3] De asemenea, un studiu arată că adulţii petrec mult timp în faţa televizorului ceea ce creşte riscul obezităţii, în timp ce tinerii dorm mai puţin (!)[4]. Şi acestea, fără a reitera atotcunoscutul fenomen că televiziunea induce în subconştientul publicului ce să cumpere, cum să se îmbrace, ce muzică să asculte, ce opinie politică să aibă, când să-și aloce timp uitându-se la televizor în loc să citească etc.

     Toate acestea converg spre faptul că televiunea este un instrument de modelare comportamentală.[5] Din nefericire, acest rol nu este asumat explicit de televiziuni şi nici utilizat în scopuri sociale general dezirabile. Rezultă că utilizarea influenţei TV în scopuri educaţionale este de dorit (exemplu francez: Bouillon de culture)[6]

     Controlul conţinutului educaţional ar putea fi realizat prin implicarea societatăţii civile şi a experţilor media într-un consorţiu independent (asemănător modelului BBC).

2.   Reciprocitatea câştigului

     Televiziunile private îşi adaptează politicile de programe la profilul consumatorilor, aceaşi finalitate având-o şi serviciile media. Considerăm că este timpul ca acestea să îşi educe consumatorii şi să îi facă să se adapteze noilor perspective culturale.

     Televiziunile preferă să aibă o audienţă cu un nivel mediu sau submediu de instrucţie, care să accepte programele necritic. Ele nu îşi educă telespectatorii pentru a-i învăţă să ceară mai mult de la ei şi de la ceilalţi deoarece costurile destinate unei masei puţin cultivate sunt mai ieftine faţă de programele destinate unor telespectatori „pretenţioşi“. O emisiune de divertisment este mai ieftină decât un documentar tip Discovery - dacă preţul de producţie al programului creşte, ar scădea profitul obţinut prin vânzarea spaţiilor de publicitate[7]. Considerăm că prin educarea publicului creşte aria nevoilor superioare ale acestuia şi deci se pot vinde servicii sau reclame la produse superioare. Ceea ce ar duce la maximizarea profitului.  

     La fel cum o corporație producătoare de noxe beneficiază de pe urma materiilor prime provenite din natură, necesitând ca în final să fie responsabilă față de aceasta (prin plantare de copaci etc.), același rațioment poate fi aplicabil și în ceea ce privește televiziunile private.

     Concluzionăm că pentru a face ca „tranzacția” dintre televiziuni și consumatori să fie una echitabilă şi profitabilă ambelor părţi este necesar ca televiziunile să-şi asume în mod explicit responsabilitatea educaţiei popriului ei public.



[1] STISOC, (2010), obținut pe data de 2.11.2010 de pe

http://www.stisoc.ro/docs/STISOC2010_Raport%20de%20cercetare.pdf

[2] MAVISE, obținut pe data de 2.11.2010 de pe  http://mavise.obs.coe.int/country?id=31

[3] Ying-Yeh C., (2010), Effect of media reporting of the suicide of a singer in Taiwan: the case of Ivy Li, Soc. Psychiat. Epidemiol., p. 13

[4] Jones K., (2010) Removing the Bedroom Television Set: A Possible Method for Decreasing Television Viewing Time in Overweight and Obese Adults, Behavior modification, p. 290

[5] Eisend M., (2007), The influence of TV viewing on consumers\' body images and related consumption behavior, Marketing Letters, p. 101

[6] Bertrand C., (2001), O introducere în presa scrisă şi vorbită, Ed. Polirom, p. 67

[7] Herjeu R., Tehnici de propagandă, manipulare şi persuasiune în televiziune, p. 29, de pe http://www.dorinpopa.files.wordpress.com/.../herjeu-radu-tehnici-de-propaganda-manipulare-si-pers-in-tv.pdf


N1 (ALEXANDRA STEFAN)

Fiecare este responsabil de modul in care se intrebuinteaza.

            Motiunea este deoseibit de relevantă având  în vedere realităţile sociale prezente în Romania şi la nivel global. Este o tendinţă generala acuzarea televiziunilor pentru carenţele educaţionale prezente atât în mijolcul populaţiei tinere, cât si printre adulţi. Televiziunile fac audienţa, perfect adevarat, în acelasi timp creşte rata violenţei familiale, a familiilor monoparentale, a migraţiei în UE pentru munca, iar calitatea sistemului educaţional este precară[1]conform UNICEF. Nu iresponsabilitatea producatorilor Tv este cauza slabei alfabetizari a romanilor. Problema apare din dezinteresul acordat populatiei tinere si din nesupravegherea atenta a copiilor care sunt in curs de formare. Educaţia începe de la momentul în care copilul incepe sa aiva deprinderi.Principali responsabil de educaţia copilului sunt  parinţi, pentru ca educaţia începe prin ei şi este continuata la scoala.

            Ideea sustinuta de cazul  negator are la baza responsabilitatea si echitatea sociala, in sensul ca fiecare individ este responsabil pentru actiunile sale, in prisma dreptului de a alege este liber sa decida in privinta propriei vietii. Nu este admis ca deficientele educationale sau de orice alta natura, asa cum s-a afirmat in cazul obezitatii, sa fie plasate ca efect al functiei comerciale a televiziunilor. Principala functie a televiziuni susstinem ca este cea informativa, intregul progres stiintific din ultimi 50 de ani fiind cauzat rapiditatea cu care informatia s-a raspandit.

1 Opinia individului nu este formată sau determinată automat şi în totalitate de ceea ce acesta urmăreşte la televizor.

Aceasta ipoteza este iluzorie, in primul rand pentru ca nu televizorul reprezinta inovatia tehnica in fata caruia populatia in general isi petrece majoritatea timpului, este vizibil declasat de internet si orice alt instrument IT, se trimit zilnic circa Peste 35 de miliarde de mailuri, 2 romani din trei in timpul activitati prestate joaca cel putin un joc virtual. Singurele programe tv care nu sunt inca supuse concuretei internetului sunt cele Disney, iar acest fapt are drept cauza simpla necunoasterea a scrisului si cititului de prescolari.

            2 Prevederi legislative  intaresc existenta separata a functiei cultural, nicdecum educative, exercitata de anumite posturi  

Este dreptul televiziunilor de a avea programe variate, este un drept recunoscut prin lege, nascut în virutea prevederilor constituţionale şi a statului democratic, un drept rezultat din libertatea presei. În ţata noastră, ca în orice alt stat democratic libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor de orice fel , prin viu grai, prin scris sau imagini sunt inviolabile.[2] Aceasta alaturi de dreptul persoanei de a fi informata cosfinteste si pune in baza legala toate reportajele de stiri care prezinta diferite teme. In virtutea dreptului la informatie ipoteza conform careia rata sinuciderilor in randul tinerilor ca urmare a urmariri reprtajelor Tv devine nefondata.Conform  Organizatiei Mondiale a Sanatati [3] rata cazurilor de suicid a crescut cu până la 60 %  în cadrul grupurilor de tineri cu vârste cuprinse între 14-34 ani, deşi multe dintre cazuri sunt prezente şi la bătrâni de peste 60 ani. Factorul predominant în cazurile de suicid, este depresia, dar sunt încă multe altele care indică preponderenţa suicidului, şi anume: dezordinea şi confuzia bilaterală, abuzul de droguri şi alcool, schizofrenia, antecedentele familiale, sărăcia sau o stare de sănătate şubredă.

            In acelasi timp exista o autoritate ce reglementeaza difuzarea media de orice natura. Este autonama de orice putere a statului si are puterea de a sanctiona orice entitate media in privinta programelor difuzate.Cosiliul National al Audiovizualului [4]vegheaza la respectarea normelor legii audioviziualului si la orice alta reglementare normative in domeniu.

            Exista temei legal si in cazul modelarii. . Potrivit reglementarilor Consiliului National al audiovizualului posturile de televiziune afiseaza emblema specifica varstei, Majoritatea programelor ce se cosidera a avea influenta nefasta asupra copiilor de exemplu, pentru ca ei sunt principala categorie ce poate fi influentata, sunt insotite de insemne specific  ce necesita fie acordul parintilor fie interzicerea pe categorii de varste 12, 16 respectiv 18 ani. Este aceeasi situatie ca in cazul firmei americane ce produce tigari, care in cazul creeari unui precedent juridic ce avea la baza nespecificatia faptului ca tutunul dauneaza sanatatii a decis informarea explicita a consumatorilor lasaand liberal arbritu sa decida, situatuie in care responsabilitatea juridica a producatorilor este anulata.

            Concluzionam prin a afirma faptul ca societatea este formata din mai multe entitati, fiecare cu diferite functii in mediul social., iar educatia si informatia provin din surse diferite. Disfunctionalitatea celei dintai nu presupune acuzarea celeilalte. Principala functie a activitatilor mediatice este informarea. Utilizarea informatiei si relucrarea ei revine explicit mediului familial, in faza initiala, sistemelor institutionalizate apoi, si in final liberului arbitru al fiecaruia. In virtutea dreptului de a alege, cetateanul se axeaza pe preferintele sale, in conditiile in care, asa cum sustine si cazul afirmator, exista si programe educative media, insa problema este plasata asupra particularilor cu audiente mari. Nu,  este dreptul lor de a-si selectiona programele atat timp cat acestea nu contravin prevederilor legale. Trebuie asigurata la nivel international pluritatea surselor media, fara acest plurarism am fi pusi in situatia modelarii comportamentale, pentru ca nu ar exista obtiuni. Simtul educatiei si nevoia de ea trebuie simtita la nivel individual.




[1] www.ziare.com/articole/unicef+abandon+scolar

[2] Constitutia Romaniei

[3] www.pasi.ro/stiri-si-evenimente/statistica-sumbra

[4]  www.cna.ro

legea audiovizualului


A2 (Burghelea Xenia)

     În dezvoltarea cazului afirmator (abilitatea de modelare comportamentală a televiziunilor şi reciprocitatea câştigului), susţinem că educaţia nu poate exista decât în măsura în care informaţia este receptată şi prelucrată de către public. Astfel, în momentul în care informaţia brută este prelucrată pentru a fi cuprinsă într-un program media ea devine parte a unei componente persuasive, devenind educativă.

    ÎN CONTRAARGUMENTARE, pentru a pune capăt confuziilor induse de Negatori, menţionăm că Afirmatorii nu acuză doar televiziunile pentru carenţele educaţionale ale publicului. De asemenea, ceea ce s-a pus în discuţie este slaba „alfabetizare ştiinţifică” a românilor şi nicidecum coeficientul de alfabetizare propriu-zisă. Iar între cea dintâi, şi raritatea emisiunilor TV cu profil ştiintific/cultural, se poate stabili o relaţie de cauză-efect cu referire la educaţia permanentă a publicului (în special cazul adulţilor după finalizarea studiilor). Chiar dacă şcoala/părinţii deţin prioritar sarcinile educaţionale, aceasta nu exclude nevoia de educare permanentă realizată de televiziunile private. Poate Negatorii consideră că după şcoală tot publicul devine autodidact? Evident nu!

    Reiterăm că nu ne referim la libertatea publicului de a urmări ce programe doreşte şi nici la suprimarea/limitarea libertăţii presei, ci la datoria posturilor TV de a-şi asuma în mod explicit un rol educativ realizându-se astfel o „tranzacţie echitabilă” între TV şi public (nu o “echitate socială” cum eronat s-a perceput). Trimiterea Negatorilor la status quo-ul existent (anume legislaţie) nu poate constitui un argument fără a se explica de ce schimbarea acestuia este nocivă. Simultan, aceeaşi Constituţie obligă statul să garanteze un acces la cultură (articolul 33). Combinat, interesul superior al societăţii prin impunerea responsabilităţii educaţionale a TV duce la un câştig reciproc şi necesar fără a încalca libertatea presei (aşa cum nici difuzarea a 40% piese autohtone din totalul pieselor de pe posturile dedicate nu o face).[1]

    În cazul Afirmator s-a demonstrat rolul de modelator comportamental al TV, dar fără a-l absolutiza. Oricum, răspunsul Negatorilor în acest sens - rolul mai mare jucat în viaţa socială de către IT comparativ cu TV - este superfluu: dacă se crede că 2 români din 3 au la locul de muncă acces la un PC atunci România Negatorilor este situată geografic undeva în Sillicon Valley (sic!). Chiar şi aşa, faptul că românii folosesc internetul nu înseamna că televiziunea nu e modelator comportamental, sau că acesta nu POATE şi nu TREBUIE să educe.

    Nu ignorăm cauzele multiple ale sinuciderilor. Dar este evident că televiziunea poate să crească (neintenţionat) numărul acestora prin oferirea detaliilor asupra actului (mai ales dacă este vorba despre celebrităţi)[2]. Aşadar, factorii predominanţi ai sinuciderilor nu neagă rolul modelator al televiziunilor.

    Negatorii fac trimitere la Legislatia audiovizualului, însă CNA sanţionează nerespectarea normelor în materie şi atât. Astfel, facem distincţie între rolul de supraveghetor al CNA şi necesitatea unei iniţiative prin care toate televiziunile să aibă o funcţie educaţională prin difuzarea de programe cu caracter explicit educaţional/cultural. După modificarea legislaţiei, CNA va supraveghea respectarea cantitativă a prevederilor (3 ore/săptămână în prime-time). Dar cum CNA nu are expertiza necesară pentru certificarea nivelului calitativ al produselor media este necesară crearea unui for care să întrunească reprezentanţi ai societăţii civile, ai lumii academice/culturale precum şi experţi media (modelul BBC).   

     ÎN RESUSŢINEREA CAZULUI precizăm:

    MODELAREA COMPORTAMENTALĂ folosită corespunzător poate avea un impact benefic, din interpretarea per a contrario a studiilor referitoare la raportul criminalitate versus introducerea TV într-o comunitate canadiană (criminalitatea crescând după receptarea televiziunilor).[3]  Este relevantă inclusiv rularea unor campanii educaţionale care încearcă descurajarea unor fenomene antisociale precum aruncarea de ambalaje lângă coşul de gunoi. Aşadar, pe lângă emisiuni care să promoveze frecventarea teatrului sau explicaţia că antiobioticele nu se administrează în cazul viruşilor, încurajarea comportamentelor sociale adecvate se încadrează în scopul educaţional.  

    RECIPROCITATEA CÂŞTIGULUI este relevată şi de posibilitatea scutirii de impozit a profitului obţinut de către TV în urma difuzării reclamelor în intervalul emisiunilor/campaniilor edcaţionale. Oricum, maximizarea profitului prin creşterea audienţei poate fi obţinută datorită creşterii încrederii populaţiei în calitatea programelor TV. Astfel, dincolo de câştigul evident al societăţii se poate prefigura şi un câştig al posturilor TV, prin fidelizarea publicului (deci amplificarea profitului).

    ÎN CONCLUZIE, modelarea comportamentală prin TV este deloc neglijabilă, iar anumite schimbări legislative în domeniu pot constitui premisele unui câştig reciproc.

 



[3] Herjeu R., Tehnici de propagandă, manipulare şi persuasiune în televiziune, p. 67, de pe http://dorinpopa.files.wordpress.com/2008/04/herjeu-radu-tehnici-de-propaganda-manipulare-si-pers-in-tv.pdf


N2 (Georgiana Mihalascu)

Dat fiind anbiguitatea lansata de afirmatori  negatoriI sunt nevoiti sa readuca in prim plan ideile lansate de acestia si contraargumentele. Initial s-a sustinut ca exista o functie culturala la anumite televiziuni dar ca nu sunt in top, motiv pentru care, si asa cum au afirmat si afirmatorii sarcina culturala promovata de ei cade asupra televiziunilor cu audienta. Am consultatnt un pliant realizat de o firma ce distribuie semanl tv si am constatat ca impartirea pachetului de programe este clar definit in functie de specificul programului si asa cum am si sustinut in prelegerea anterioara exista programe cu specific cultural, oferta este foarte variata am numarat in pliantul celor de la rds mai multe programe cu specific educativ, decat cele generale si anume 12 canale interne si internationale. Deci exista o repartizare a specifucului de program in media romaneasca, pentru ca asa cum am spus cadrul legislativ favorabil sustine pluritatea surselor de informare.

In cazul siuicidului exemplul este unic si existau antecedente in cazul persoanei ce a imitate .Afirmatorii au citat dintr-o forma prezentata pe internet, iar sursa dupa cum se vede este presa scrisa nu tv. Am cautat in arhiva media a 2 dintre cele mai vizionate televiziuni si nu am gasit reportaje in format filmat pe aceasta tema  imitarii, iar majoritatea reprtajelor pe aceeasi tema erau axate pe viata si cariera “modelului”, insa nu putea fi ascunsa cauza, tocmai pentru a se semnaliza circularea interzisa a substantei.

Afirmatorii sustin ca educatia poate exista decat daca informatia este prelucrata de public, ideea sustinuta si de negatori atunci cand au adus in prim plan liberul arbitru. Informatia bruta asa cum sustin afirmatorii trebuie prelucrata si este prelucrata indiferent de agent, fie ca este in cadrul media, fie ca este statistica sau de alta natura, dar nu cum sustin Afirmatorii, ca prin aceasta devin elemente persuasive si facilitand acea modelare comportamntala. Trebuie prelucrata pentru ca vine din mai multe surse iar redactarea este formata din trei etape colectarea;  selectia, prelucrarea.[1] Confuzia privind alfabetizarea si alfabetizarea stiintifica interpretata gresit de afirmatori, pentru ca pun in contrast audienta si alfabetizarea stiintifica, fara vreo legatura, pentru ca asa cum am afirmat in acelasi timp si alte probleme sunt la nivel national, a fost adus in discutie aportul scoli si al familiei, de aici pleaca principalul bagaj stiiitific si educational, deci si carentele stiitifice.

Nimic nu este mai presus de lege,  afirmatorii nu trebuie sa uite asta, legea prescrie o conduita obligatore,  este irelevanta ideea ca ar fi nociva prin schimbare, este vorba de un singur cadru normative general, Constitutia Romaniei, decat completata de la schimbarea regimului, iar legea audiovizualului cu cele 2 variante din 92 si 2002 .

De asemenea cand legea nu dispune nu exista temei in afirmatia facuta de afirmatori la mod imperativ, este datoria posturilor tv de a-si asuma rolul educativ. Sustinem ca societatea nu este formata din media si telespectatori, este fomata din entitati grupate sub diferite forme, fiecare cu functie de baza proprie, pornind de la familie. Educatia sta in atributiile parintilor, este preluata de scoala si combinata aici cu culturalizarea. Prin aceste statul asigura dreptul garantat in Constitutie, accesul la cultura este realizat prin institutiile din subordinea statului, la fel se face prin biblioteci sau alte institutii publice cu profil cultural, nu privat, cum au speculat afirmatorii cand au adus vorba de legislatie.

Posturile tv au ca functie de baza informarea. Regulie specific bbc amintite de afirmatori nu pot fi adoptate la nivel national, in primul rand ca industria media in tara este relativ tanara, un import rezolva nimic. Trebuiesc solutii interne care sa se muleze specificului intern.

Subclasarii de internet si incercarea esutata a afirmatorilor de a darama acest argument, trebuie recunoscut, dincolo de orice alta ipoteza ca televiziunea nu mai este de mult interesanta pentru tineret si populatia adulta. Si da este adevarat, romani petrec timp pe internet tot timpul, echipa afirmatoare uita de inovatia irezistibila pentru populatie celebrul I’m mobile.

Cum poate televiziunea avea efect modelator ,  sa  “induca în subconştientul publicului ce să cumpere, …, , ce opinie politică să aibă, când să-și aloce timp uitându-se la televizor în loc să citească etc.” cand pentru fiecare din aceste cauze exista contraventie? Daca nu exista alternativa . Exista dreptul la replica si nediferentierea politica in campania electorala, partea comerciala este obligatorie in calupul publicitar si el divers, iar aluzia cititului este nefondata, asta poate in cazul in care afirmatorii nu propun lectura la tv, exista emisiuni radio pe tema asta, tv-ul doar informeaza ex campania 100 de carti pe care trebuie sa le ai.Schimbarile legislative presupun oportunitate,si nu pot incalca libera exprimare, deci prin lege nu se paote impune pachetul de programe.

Sustinem ca educatia sta in atributiile parintilor, este continuata de scoala si combinata cu culturalizarea, posturile tv pot cel mult sa informeze asupra activitatilor specifie etc, reportaje de specialitate aprtin posturilor exclusiv axare pe tema de cultura, desi nu sunt cautate ca cele de profil general. Reciprocitatea castigului functioneaza atunci cand exista baza formata cele 2 forme educative, televiziune nu poate substiuti dascalul, ea poate cel mult informa.

 



[1] Cerinte exprese ale pregatirii informatiei- curs jurnalism



Decizia:

George Maxim

Partea 1 – Comentarii generale si individuale

Runda a fost una aprig disputata in care ambele echipe au avut argumente bune si mai putin reusite. Nu au existat reclamatii privind definitiile.

Cazul afirmator este bine structurat dar sufera la capitolul legaturi logice. In primul paragraf se prezinta esantionarea cotelor de piata, dar nu se vede clar legatura logica intre pozitionarea canalelor si obligativitatea posturilor comerciale de a oferi emisiuni culturale; prin analogie, daca astazi pe primul loc in topurile muzicale se afla Lady Gaga si pe ultimul Mozart nu inseamna ca Lady Gaga trebuie obligata sa cante la fel ca Mozart pentru ca Mozart e superior din punct de vedere cultural J. Idea de echilibru este binevenita ca si criteriu. Mai departe cazul afirmator se imparte in 2 arii: rolul televiziunii si castigul reciproc. La prima parte lipseste o dovada care sa intareasca “atotcunoscutul fenomen că televiziunea induce în subconştientul publicului…”. Urmeaza o contradictie in idei deoarece la inceputul discursului s-a fixat idea de televiziune ca entitate comerciala generatoare de profit ca apoi sa se constate ca “ rolul influenţei TV în scopuri educaţionale este de dorit” pentru “scopuri sociale general dezirabile” (care sunt acestea?). In partea a doua, se propune un lant argumentativ cauzal care este deficitar: in primul rand pentru ca emisiunile de divertisment au costuri mai mari decat documentarele (de exemplu Surprize, surprise si Dansez pt tine versus Telenciclopedia) si in al doilea rand pentru ca daca se ridica acel nivel educational al publicului, este foarte posibil ca telespectatorii sa renunte la televiziune si sa se indrepte catre Internet, carti etc. generand astfel pierderi posturilor TV.

Contraargumentarea din partea negatorilor incepe cu o exprimare ambigua “Fiecare [..] modul in care se intrebuinteaza (ce anume?)”, dar din fericire este urmata de o respingere reusita care intr-adevar explica rolul educatiei si responsabilitatea acesteia care nu revine in principal televiziunii si rolul liberului arbitru. Dar, fraza “Principala functie a televiziuni susstinem […] informatia s-a raspandit” nu poate fi considerata un argument deoarece nu exista legatura logica intre raspandirea informatiei, progress stiintific si rolul televiziunii. Este corecta argumentarea privind faptul ca individul nu este influentat total de televiziune, dar ultima parte este irelevanta deoarece cadrul legal nu este un impediment iar explicarea rolului CNA-ului ca organism de supraveghere si control nu isi avea rostul. Totodata, exprimarile generale (”Trebuie asigurata […]nu ar exista obtiuni”) nu sunt benefice si folosirea lor mai degraba dauneaza calitatii persiuasiunii.

Discursul concluziv afirmator este cel mai bun din cadrul dezbaterii si respinge incercarea negatorilor de a impinge discutia intr-o forma de falsa dilema (ori liberatea presei ori totalitarism media). Ca recomandare generala, exemplele ar trebui cautate cu mai multa atentie (Madalina Manole ar fi trebuit inlocuita cu Michael Jackson deoarece aduce mai multa greutate ideii de personalitate care influenteaza prin mass media comportamentul dus la extrem al tinerilor). De apreciat este incercarea de a sumariza dezbaterea in 2 arii de conflict desi, aici, expresia usor abuzata de “modelare comportamentala” ar fi trebui inlocuita cu cea de “continut educational corespunzator”.

Discursul concluziv negator aduce idei bune in discutie dar sufera la capitolul dovezi si argumentare, ca de exemplu acel pliant de programe TV despre care nu se explica clar cate canale educationale exista, etc. Contraargumentarea dovezii afirmatoare este una corecta, dar din pacate ideile urmatoare nu se concretizeaza la nivel de argumente lipsind claritatea rationamentului si dovezile. Totodata, afirmatiile gratuite (“Nimic nu este mai presus de lege,  [...] 2 variante din 92 si 2002”) sunt contraindicate.

Ca recomandare generala sunt preferabile argumente clare, scurte si precise care sa fie sustinute de dovezi pertinente si sa evite exprimari generale inutile sau afirmatii gratuite. Discursurile concluzive trebuiesc folosite pentru sumarizarea dezbaterii si a principalelor arii de conflict discutate. In plus, un pic de atentie la redactare si exemplele folosite ar fi de dorit.

Partea 2 – Verdict si punctaje

In concluzie, afirmatorii au reusit sa demonstreze necesitatea unor schimbari in status qvo si ca schimbarea propusa de dansii nu afecteaza iremediabil liberatea de alegere a individului . Ergo,    VERDICTUL MERGE CATRE ECHIPA AFIRMATOARE.

Punctaje:

Vorbitor

Continut

Strategie

Stil

Total

A1

11

9

4

24

N1

12

8

3

23

A2

13

8

4

25

N2

9

8

5

22

A1 -> 24 puncte
N1 -> 23 puncte
A2 -> 25 puncte
N2 -> 22 puncte
Castiga echipa:

Zlati & Burghelea (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.