Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Teo si Andrei' (afirmatori) vs 'Georgeana si Roxana' (negatori)

A1 ()

E timpul ca mass media privata sa aiba responsabilitati educationale fata de public=

Introducere: Atunci cand 2 din 3 oameni cred ca informatiile provenite din mass-media sunt conforme cu realitatea si prezentate obiectiv [1] si pentru 80% din populatie televizorul reprezinta principal sursa de informare in privinta politicii [2], trebuie sa ne intrebam daca nu ar trebui sa impunem standarde si noi responsabilitati in domeniul mass-media, pentru a ne asigura ca publicul nu va adopta automat idei propagandiste, informatii trunchiate, asa cum se intampla acum.

Definitii: Prin responsabilitati educationale intelegem obligatia canalelor media private de a promova, intr-o cantitate satisfacatoare, programe de interes educational, precum: documentare, adaptari artistice, programe culturale, campanii de informare asupra unor probleme de interes piblic (prevenirea epidemiilor, probleme supuse referendum-urilor la nivel national) etc.

Interpretarea motiunii: Vom justifica necesitatea introducerii obiectivelor de ordin educativ printre obligatiile legale ale mass-mediei private, in acelasi mod in care sunt prevazute in cazul mijloacelor media publice, luand in considerare efectele pe care aceasta schimbare le-ar produce.

Contextul: Conform legislatiei actuale, doar canalele publice si-au insusit rolul educational, insa programele de acest gen au o aplicabilitate scazuta: in primul rand,  cotele de audienta ale massmediei publice sunt mult mai scazute (5% Romania [3]), iar in al doilea rand, si aceste canale prefera sa difuzeze programe orientate spre consum, non-educationale pentru a se mentine in competitia pentru audienta.

Pe de alta parte, sesizam o crestere a influentei mass-mediei, si de asemenea o crestere a efectelor negative generate de continutul acesteia in ce priveste comportamentele deviante [4], adoptarea de opinii gresite alimentate de media [5] [6], lipsa unei optiuni politice reale, lipsa activismului social.

Ideea centrala:

Datorita influentei sale dovedite, se justifica introducerea programelor educationale in scopul transmiterii unor mesaje mai clare si mai corecte, care determina comportamente sociale imbunatatite.

Argumente:

  • Mass media privata ar trebui sa aiba responsabilitati educationale pentru ca are o atat de mare influenta

Tocmai pentru ca mass-media are atata influenta asupra unui auditoriu neavizat si credul[7], trebuie sa preia si responsabilitatea acestei influente. Pentru ca media are un rol atat de mare in formare opiniilor si sustinerea ferma a deciziilor privitoare la viata socio-politica, este important sa ne asiguram ca libertatea presei nu duce la promovarea unor concepte false sau opinii daunatoare, lucru care se intampla. Mass media trebuie sa ofere instrumente pentru formarea unor opinii corecte si informate, trebuie sa arate publicului ce e bine sa faca si ce nu, tocmai pentru ca auditoriul  rareori stie sa priveasca analitic si realist. Singurul mod de a determina mass-media sa isi indeplineasca rolul este de a o oblige sa difuzeze programe educative si de interes in loc de programe comerciale, politizate sau senzationaliste.

  • Mass media privata poate obtine rezultate acolo unde alte mijloace nu ajung

Pentru ca mass media privata acopera uniform si aproape in totalitate populatia unei zone, de cele mai multe ori mesajele difuzate prin astfel de canale ajung mult mai eficient la publicul tinta decat prin alte mijloace care fie au acoperire limitata, fie sunt foarte costisitoare sau nu la fel de rapide. Uneori, DOAR prin intermediul mass-mediei s-a putut ajunge la anumite segmente de populatie [8]. De asemenea, promovarea prin aceste canale a fost adesea mai eficienta, chiar cand nu era singurul mijloc de comunicare, datorita caracterului interactiv si accesului usor la informatie.[ 9]

 

  • O astfel de implementare va avea ca efect responsabilizarea educationala a mass-mediei private

Responsabilizarea educationala este esentiala deoarece duce in timp la cresterea calitatii fenomenului social si la dezvoltarea spiritului critic al publicului. Atunci cand hranesti publicul cu informatie de proasta calitate si nu-i oferi o perspectiva corecta asupra realitatii,  acesta nu va face efortul de a sorta aceasta informatie, ci va imbratisa una dintre multele opinii nefundamentate [10]. Pe masura insa ce publicul este ‘’educat” prin furnizarea de informatii limpezi, bine orientate, va incepe sa gestioneze singur aceste resurse, facand alegeri corecte, ceea ce va duce la o crestere a calitatii fenomenului social, precum si la dezvoltarea spiritului critic al receptorilor, ceea numim “media literacy”. [11]

Concluzia: Daca mass-media privata ar fi constransa spre prezentarea mesajelelor educationale, efectele acestora vor fi vizibile la nivelul societatii. Aceste efecte vor fi semnificative, atat datorita raspandirii ample a mesajelor, cat si din cauza influentei pe care mass-media privata o are asupra oamenilor .

 

Surse:

  1. 1.          BBC/Reuters/Media Center poll: Trust in Media , Globescan Incorporated, 3 mai 2006 http://www.globescan.com/news_archives/bbcreut.html
  2. 2.         “Influenta media asupra comportamentului electoral”, raport final, septembrie-octombrie 2007, Centrul de Sociologie Urbana si Regionala pentru CNA http://www.cna.ro/IMG/pdf/Inf_media_elect_CNA2007.pdf
  3. 3.         Programele TVR, TVR online, 29 martie 2007, http://www.tvr.ro/articol_organizatie.php?id=14HYPERLINK "http://www.tvr.ro/articol_organizatie.php?id=14&c=192"&HYPERLINK "http://www.tvr.ro/articol_organizatie.php?id=14&c=192"c=192
  4. 4.         “The influence of media violence on youth”, Craig A. Anderson, Leonard Berkowitz, Edward Donnerstein and co. Psychological science in the public interest, American Psychology Society, vol.4, no.3, Decembrie 2003, http://www.psychologicalscience.org/pdf/pspi/pspi43.pdf
  5. 5.         “Public opinion, the media and their influence on public policy”, Aris Jameson, Helium, http://www.helium.com/items/1036958-public-opinion-the-media-and-their-influence-on-public-policy
  6. 6.         “Americans are pretty confused about cap and trade”, Good Politics Blog,Andrew Price, 12 mai 2009 http://www.good.is/post/americans-are-pretty-confused-about-cap-and-trade/
  7. 7.         BBC/Reuters/Media Center poll: Trust in Media , Globescan Incorporated, 3 mai 2006http://www.globescan.com/news_archives/bbcreut.html
  8. 8.         “The penetrating educational effect of a mass-media based fund-raising campaign “Heart for life””, Fønnebø VSøgaard AJ., Institute of Community Medicine, University of Tromso, Norvegia, publicat in Scandinavian Journal of Social Medicine, septembrie 1990, http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2237326
  9. 9.         “Effects of mass media educational intervention during the 2005 cholera epidemic in Iran”, Mohammad-Hossein Baghianimoghadam, Mohammad-Hasan Ehrampoush, Behnam Baghianimoghadam, Yazd University of Medical Sciences, publicat in 2009 in Iranian Journal of Clinical Infectious Diseases http://www.sid.ir/en/VEWSSID/J_pdf/122020HYPERLINK "http://www.sid.ir/en/VEWSSID/J_pdf/122020090208.pdf"0HYPERLINK "http://www.sid.ir/en/VEWSSID/J_pdf/122020090208.pdf"90208.pdf
  10. 10.     “Television drove viewers to the web to explore Obama-Muslim Rumors, study finds”, Science Daily, 27 septembrie 2010, in care se arata ca 12 % din populatie chiar a crezut ca Obama este musulman http://www.sciencedaily.com/releases/2010/09/100927175042.htm
  11. 11.     “What is Media Literacy”, Media Awareness Network, http://www.media-awareness.ca/english/teachers/media_literacy/what_is_media_literacy.cfm

 


N1 (Roxana Bita)

Să începem printr-un exerciţiu: cum ar fi ca statul să impună comercianţilor de fast-food să vândă mai multe salate, iar acelora de îngheţată, mai multe fructe? Într-un cuvânt, un abuz. Dintre cele două abordări, conform cărora fie limităm accesul tuturor la orice ar putea dăuna doar celor care nu consumă raţional, fie încurajăm oamenii să adopte un comportament raţional faţă de acele lucruri, noi considerăm că a doua este potrivită unei societăţi democratice, compusă din cetăţeni conştienţi şi responsabili.

Pentru început, prin asumarea responsabilităţilor educaţionale de către televiziunile private înţelegem introducerea de programe educaţionale, aşa cum au fost acestea înţelese de echipa afirmatoare, pe toate posturile private de televiziune. Deducem de aici că programele educaţionale ar trebui introduse şi în grilele televiziunilor de nişă, indiferent că acestea sunt canale sport, de telenovele sau cu filme pentru adulţi.

Ideea centrală negatoare este că televiziunile private nu pot şi mai ales nu ar trebui să facă educaţie mai mult decât o fac deja. 

Contextul prezentat îl considerăm părtinitor, şi vom arăta de ce problemele semnalate nu sunt din cauza televiziunilor şi deci nu pot fi remediate prin ingerinţe în grilele acestora de programe.  În ce priveşte copiii, există studii care demască legătura dintre televiziune şi violenţă ca fiind simplistă[1], şi care oricum plasează efectul jocurilor video asupra copiilor mai sus decât presupusa influenţă a televizorului[2]. Mai mult, în Legea Audiovizualului găsim suficiente măsuri privind orele permise de difuzare şi avertizările care protejează copiii[3]. Iar dacă aceste reglementări  nu sunt suficiente reclamăm responsabilitatea părinţilor de a-şi proteja copiii de programe tv în aceeaşi măsură în care şi-i protejează de persoane şi contexte violente în general. În privinţa adulţilor, preferinţele lor politice sunt atât rezultatul gradului de informare (asupra căruia ei înşişi au cea mai mare influenţă), cât şi a nivelului de educaţie şi chiar a comportamentelor celorlalţi actori politici.

Televiziunea nu poate face educaţie, ci este nevoie de educaţie pentru a interpreta programele televizate. Ceea ce echipa afirmatoare defineşte ca programe educaţionale priveşte strict cultura generală, neputând  să determine telespectatorul să-şi ridice semne de întrebare asupra informaţiilor primite. “Media literacy” e înţeleasă greşit, ea putând fi dobândită numai prin interacţiune şi creaţie, în medii propice şi cu persoane avizate[4]. Cu alte cuvinte, abordarea  de a cultiva  aptitudinile şi obiceiul de a discerne este mai bună decât eliminarea presupuselor surse ale manipulării din audiovizual. Acest tip de educaţie este preferat şi în politicile europene, fiind un subiect discutat în cadrul congreselor Comisiei Europene[5] , dar şi în actuala Lege a Audiovizualului[6].

Asumarea responsabilităţilor educaţionale de către posturile private ar reprezenta un risc prea mare pentru profitul acestora. Modelul TVR şi-a dovedit ineficienţa, aflându-se nu numai în spatele posturilor generaliste, ci şi în urma posturilor de nişă în ratinguri[7]. Dacă admitem ca o componentă esenţială a televiziunii publice asumarea legală a obligaţiei educaţionale faţă de public, acest model ar scădea şi profitul posturilor private.  Această scădere nu numai că nu ar avea sens pentru ele că afaceri, dar ar determina şi scăderea calităţii programelor create şi difuzate, ca să nu mai spunem că ar aduce mai puţini bani la bugetul de stat, bani care ar putea fi alocaţi educaţiei reale, din şcoli.   

Nevoia telespectatorilor de educaţie este pe deplin satisfăcută deja. Telespectatorii vor programe educative, motiv pentru care au apărut şi supravieţuiesc atât programele de solidarizare socială sau de educare ale posturilor generaliste (cum ar fi “Parte de carte”), cât şi canalele de nişă precum History sau Discovery. Pe de altă parte, dorinţa oamenilor de a fi educaţi şi culturalizaţi prin televizor are o limită foarte precisă, dat fiind ratingul scăzut al programelor educative în comparaţie cu divertismentul sau sportul. Susţinem, deci, că televiziunea răspunde în mod eficient şi realist nevoilor publicului şi că atunci când acesta va cere mai multă educaţie, ele o vor furniza voluntar, iar dacă vor fi obligate să o furnizeze acum, oamenii o vor ocoli pur şi simplu, urmărindu-şi maximizarea satisfacţiei.

În concluzie, faptul că există deja mecanisme suficiente de limitare a efectelor negative ale televiziunii, care să permită obţinerea unui profit şi în acelaşi timp satisfacerea tuturor dorinţelor publicului, inclusiv cea de educaţie, considerăm că a obliga posturile private de televiziune să îşi asume responsabilităţi educaţionale este nejustificat.

Bibliografie:

1.       Research on the Effects of Media Violence, obtinut pe 5 noiembrie 2010 de pe http://www.media-awareness.ca/english/issues/violence/effects_media_violence.cfm  

2.       Nicole Martin, 16 mai 2008, Video games cause violence, most children admit to Ofcom, obtinut pe 5 noiembrie 2010 de pe http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1967794/Video-games-cause-violence-most-children-admit-to-Ofcom.html

3.       Legea Audiovizualului, obtinut pe 5 noiembrie, de pe http://www.cna.ro/Legea-audiovizualului.html

4.        Elizabeth Thoman ,The 3 Stages of Media Literacy, obtinut pe 5 noiembrie 2010, de pe http://www.media-awareness.ca/english/teachers/media_literacy/what_is_media_literacy.cfm

5.       A European Congress on media literacy, obtinut pe 5 noiembrie 2010, de pe  http://www.euromeduc.eu/

6.       Ibid 3.

7.       Audiente TV, obtinut pe 5 noiembrie 2010, de pe http://www.paginademedia.ro/?page_id=84#audiente_2009


A2 ()

Voi incepe prin a ma referi la analogia de la inceputul discursului negator. Este usor sa vedem punctele comune ale acesteia cu situatia de fata. Este si mai usor sa credem ca restaurantele de fast food vand numai mancare nesanatoasa. Pe de o parte, sunt fast-food-uri ce comercializeaza salate, meniuri vegetariene si alte optiuni pentru cei ce doresc sa manance sanatos. De ce? Pentru ca a devenit, in timp, responsabilitatea lor ca mari furnizor de a ghida consumatorul. Referitor la vanzatorii de inghetata, acestia nu pot vinde, cu echipamentul actual, altceva. Nu au de ales. Nu este deloc cazul celor mai multe televiziuni private, ce au ajuns deja la o gama variata de programe, si un public tinta extins si variat la randul lui.

Echipa negatoare extinde mini strategia afirmatoare catre orice gama de televiziuni private. Acest fapt nu numai ca nu este adevarat, dar nu ar fi nici logic, deoarece receptivitatea publicului televiziunilor de sport la documentare este una redusa si rara, probabil. Nici nu are rost sa aduc in discutie canalele de adulti, scopul acestora fiind mai putin educational, si mai mult...de divertisment. Ceea ce echipa afirmatoare doreste sa clarifice este ca acele televiziuni ce au acces la publicul larg, ce sunt respectate si urmarite, au de la un anumit punct responsabilitatea de a considera si efectul asupra publicului, si nu numai profitul obtinut. Orice strategie de implementare a unei grile de programe educationale ar fi facuta ca urmare a unor studii si date colectate, pentru a maximiza efectul programelor respective, dar si pentru a atrage cat mai mult publicul tinta.

Doresc sa subliniez diferenta intre a „proteja publicul minor de expunerea la programe nepotrivite” si „educarea publicului”. Da, poate in momentul de fata sunt destule masuri in joc ce au ca scop reglementarea grilelor de programe, astfel incat copiii sa nu fie expusi la materiale necorespunzatoare. Dar nu acest lucru a fost adus in discutie de echipa afirmatoare. Doar fiinda o televiziune are grija ca filmele foarte violente sa nu mai ruleze dimineata, nu inseamna ca aceste televiziuni au un impact pozitiv asupra educatiei publicului.

In ceea ce ii privete pe adulti, si nivelul lor de informare, nu poate fi afirmat faptul ca publicul stie cat trebuie, cat doreste, iar orice interventie este de nedorit. La fel ca analogia salatilor in fast food-uri, trebuie sa li se ofere optiunea de a urmari anumite programe. Nu au ei History Channel, Discovery si alte optiuni? Poate. Insa un program transmis este automat legat de televiziunea ce l-a transmis. Poate sunt oameni atat de fideli, incat ei urmaresc numai doua sau trei televiziuni. Poate, neavand timp sa consulte un program TV, ei accepta orice li se ofera, dorind totusi mai mult, in termeni educationali. Avand in vedere numeroasele interviuri luate pe strada, este posibil ca multi chiar sa aibe nevoie de un anumit grad de informare in plus. Ideea centrala in spatele abordarii afirmatoare este ca efectul acestei responsabilizari sa fie cat mai larg simtit. Iar acest lucru este posibil numai prin participarea marilor televiziuni private.

Chiar si diferentele de opinie asupra termenului „Media literacy” dovedesc ceva. Pe de o parte, echipa negatoare sustine ca efectele acestei abordari nu pot fi transmise la nivel larg, ci numai in conditii propice. Dar a incercat cineva oare informarea publicului despre acest termen? Cati stiu oare exact ce presupun cele trei etape? Si, in final, daca o mare televiziune ar transmite sau ar crea un documentar pe aceasta tema, nu ar face un bine publicului doritor sa afle?

Desi scopul final al unei televiziuni private este profitul, nu exista nici un motiv pentru care responsabilizarea acestor entitati fata de nevoile educationale ale publicului ar impacta negativ scopul mentionat. Cazul TVR trebuie avut in vedere, pentru a evita tocmai acele efecte negative. Insa masura in care o televiziune transmite o anumita grila de programe, nu trebuie sa fie una totala, nici macar imensa. Materiale tinta, transmise la ore tinta, catre un public tinta pot avea un mare impact, fara a reduce profitul pentru a cea luna a televiziunii. In final, tine de capacitatea mass mediei de a se adapta, de a avea in vedere atat propriile interese, cat si datoria ce este presupusa de gradul ei de influenta. Suntem siguri ca orice televiziune s-ar mandri mai mult cu telespectatori culti, decat cu unii dezinformati.

In final, echipa negatoare sustine ca, momenta, nu este nevoie ca mass media privata sa isi asume si mai multa responsabilitate fata de educatie. Argumentul lor este ca, in momentul de fata, cererea publicului pentru acest gen de programe este satisfacuta. Acest argument se bazeaza pe faptul ca publicul nu cere mai mult. Insa acest fapt in sine nu garanteaza nici ca nevoile educationale ale tuturor sunt satisfacute, nici ca publicul ar respinge orice astfel de initiativa. Este dilema „ne este bine, de ce sa ne fie mai bine?” Raspunsul este „pentru ca se poate mai bine”. Pentru ca imbunatatirea este in firea fiecaruia, individ, grup sau firma. Urmatorul pas logic pentru mass media ce a acumulat atatia telespectatori si atata acoperire, este sa foloseasca aceste elemente responsabil. Ei ofera publicului informatie, intr-o forma sau alta. De ce sa nu mearga mai departe, si sa le ofere informatie valoroasa si utila?


N2 (Georgeana Lita)

Referitor la analogia televiziune fast-food,  situația descrisă este corectă. Explicația, însă, o considerăm greșită. Este de observat că orice instanță în care un fast-food sau un restaurant comercializează mâncare sănătoasă, acesta o face în mod voluntar și pentru a atrage clienți care să îi aducă profit.  Astfel , consumatorii au o piață largă de pe care să aleagă  conform cu propriul gust și mai ales propriul discernământ. Ne susținem în continuare argumentul că orice consumator de mâncare, programe TV, cărți etc., trebuie în primul rând să aibă de unde alege, și în al doilea rând să aleagă conștient. Credem că afirmatorii subminează acest discernământ .

 Dorim să atragem atenția echipei afirmatoare că în primul discurs ei nu au interpretat moțiunea referindu-se numai la marile televiziuni private. Dacă e să dăm  credit argumentului echipei afirmatoare, trebuie observat că în primele 5 locuri  ca  medie de audiență  anuală, sunt două posturi de nișă[1], care potrivit echipei afirmatoare, nu pot introduce programe educaționale, așa cum au fost ele definite la începutul dezbaterii .  Faptul că  două posturi de nișă sunt printre primele 5 televiziuni ca audiență, demonstrează că telespectatorul , atunci când are preferințe, se duce către un post tv care îi satisface  preferința în momentul respectiv. Astfel, așa cum telespectatorul alege un post cu știri, sau unul de telenovele, va alege și un post TV  educațional.

Informarea publicului despre media literacy nu rezolvă problema încurajării oamenilor să discearnă între informații și să surprindă motivații ascunse în programele la care se uită. Preluarea unor programe ce au deja o etichetă, fie aceasta și una educațională, încurajează pasivitatea telespectatorului. Difuzarea unor programe cu pretenția explicit asumată de a educa publicul suprima ideea de gândire critică. 

 Să spunem că oamenii sunt atât de fideli unui post care nu le satisface nevoile și dorințele de educație este evident ilogic. Și chiar dacă unii oameni sunt atât de pasivi, sau leneși, sau fideli încât să nu schimbe niciodată canalul, a spune că statul ar trebui să dea o lege prin care obligă televiziunile să le ofere acestor oameni programe educaționale este același lucru cu a spune că statul trebuie să oblige producătorii de umbrele să-i acopere prompt pe cei care uită să se ridice de pe bancă atunci când începe ploaia în parc. Totuși presupozițiile noastre despre oameni trebuie să rămână în sfera raționalului.

Ar trebui să descurajăm comportamentul indivizilor de a lua orice li se oferă și impunerea unor programe educative pe toate posturile ar avea efectul exact opus. Ar însemna că luăm de bun faptul că oamenii nu au discernământ și permitem atât judecății statului prin legile date, cât și patronilor de posturi private să le spună ce e bine și ce nu. În final ce e bine și ce nu trebuie să rămână la latitudinea consumatorului. Genul acesta de abordare intrusivă a rolului statului față de oameni și agenți comerciali ”incapabili” de decizii libere care să se armonizeze reciproc a fost și abordarea comunistă.

Sintagma pe care afirmatorii o folosesc, “ se poate mai bine” se referă de fapt la public: se poate într-adevăr mai bine dar nivelul de educație al oamenilor depinde de școli și de cultivarea unui spirit autodidact și critic. Televiziunile vor reflecta acest “mai bine” atunci când el se va manifesta în societate. Se poate înțelege, deci, că nu credem în rolul formator al televiziunilor pentru că ar fi o falsă pretenție de infailibilitate la mijloc, o resemnare față de pasivitate a consumatorului, folosindu-se niște mijloace improprii educației autentice. Singurul rol al televiziunilor compatibil cu mijloacele pe care le dețin este de a răspunde nevoilor oamenilor, având astfel și profit și dând și motive oamenilor să nu înceteze să se uite la televizor.

Afirmatorii par să neglijeze faptul că un efect secundar al soluțiilor propuse de ei ar fi probabil încurajarea telespectatorilor să înghită nemestecat, prin asumarea și afișarea unei etichete de “educator” de către televiziunile private. Noi susținem o piață liberă pe care consumatorii intră cu instrumente deja dezvoltate în cadrul adevăratelor instituții cu rol educativ : familia și școala. Principiul nostru nu e nimic nou: trebuie să avem libertate maximă în măsura în care nu facem rău altora. 

 Bibliografie:

  1. Site-ul “Pagina de Media”, accesat pe 11.11.2010. URL : http://www.paginademedia.ro/?page_id=84#audiente_anuale





Decizia:

Mihai Pomarlan

O dezbatere excelentă în care ambele echipe reuşesc să-şi exprime clar poziţia şi argumentele prin discursuri bine structurate şi cu consecvenţă în viziune.

Decizia mea merge spre Negatori.

Aria de discuţie pe care am văzut-o ca fiind cea mai importantă se referă la consumatorul de mass-media, iar Negatorii mă conving că acesta este o fiinţă matură, responsabilă, ale cărei decizii trebuie să le respectăm. Impunerea unei diete de informaţie ar fi ineficientă, ar fi o încercare de infantilizare a publicului larg şi în ultimă instanţă nu se potriveşte nici cu scopurile educaţiei văzute de Afirmatori.

Comentarii individuale, punctaje

(Notă: am plecat de la o bază de punctare de: conţinut 12, strategie 8, stil 4. Scorul de bază este apoi modificat prin bonificaţii/penalizări, reflectate în observaţiile individuale.)

(Notă, 2: pentru exprimare concisă şi clară, toţi vorbitorii primesc punctaj maxim la Stil, 5. Pentru consecvenţa viziunii de-a lungul unui discurs şi între discursurile echipei proprii, toţi vorbitorii primesc o bonificatie de +1 Strategie. Pentru îndeplinirea completă a specificului de rol, toţi vorbitorii cu excepţia A1 primesc o bonificaţie de +1 Strategie.)

A1:

-        lipseşte un aspect în interpretarea moţiunii ce se dovedeste important ulterior şi anume ce se întâmplă cu posturile de nişă. Era o întrebare suficient de previzibilă din partea adversarilor şi care merita să fie tratată explicit de la bun început (de aceea nu ofer a doua bonificatie de +1 la Strategie).

Punctaj: 26 (Conţinut 12 Strategie 9 Stil 5)

N1:

Punctaj: 27 (Conţinut 12 Strategie 10 Stil 5)

A2:

-        apreciez cum folosiţi analogia restaurant fast-food vs vânzător de înghetată pentru a aborda problema televiziunilor de nişă; pe de altă parte chestiunea aceasta ocupă cam mult spaţiu în discurs.

-        <oameni super-ataşaţi de două-trei posturi TV>: argumentul pare slab, fiindcă existenţa unor asemenea oameni în numere semnificative e relativ îndoielnică. Ceva suport prin dovezi n-ar fi stricat, în loc să fie lăsat la nivel de “poate” (Conţinut -1).

Punctaj: 26 (Conţinut 11 Strategie 10 Stil 5)

N2:

-        <aceasta a fost şi abordarea comunistă>: mă convingeţi că ati auzit că comunismul a fost rău. Ştiţi şi de ce? Probabil voiati să ilustraţi, prin exemple istorice, că nici o autoritate, oricât de bine-intenţionată ar fi, nu poate fi singură arbitrul obiectiv, final şi irevocabil, asupra valorii conţinutului informativ ori formativ a unui produs destinat unor cetăţeni presupuşi maturi şi responsabili. Sau ceva asemanator. Oricum, recomand să evitaţi clişeele (Conţinut -1).

Punctaj: 26 (Conţinut 11 Strategie 10 Stil 5)

A1 -> 26 puncte
N1 -> 27 puncte
A2 -> 26 puncte
N2 -> 26 puncte
Castiga echipa:

Georgeana si Roxana (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.