Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Georgiana si em' (afirmatori) vs 'Marian si Marian' (negatori)

A1 (Georgiana Mirza)

Dreptul la educație este fundamental prin Convenția europeană a Drepturilor Omului[1] și prin voința statului român[2]. Totuși, contextul european și datoria asumată de România față de cetățenii săi prefigurează apariția unui drept al românilor la creșterea calității vieții[3], corelat cu obligația statului român de da eficacitate acestui drept.  Coliziunea celor două valori generează o aparentă stare de conflict, care poate fi soluționată numai prin intervenția statului ca putere legislativă. Pentru a dezbate această moțiune trebuie să clarificăm conceptele cheie.

Prin stat înțelegem România ca stat de drept, democratic, caracterizat prin suveranitatea națională ce aparține poporului român, exercitată prin organele reprezentative. Subvenționarea reprezintă finanțarea nerestituibilă, cu titlu de ajutor a persoanei angajate în procesul educațional.  Prin specializare înțelegem acțiunea persoanei de a căpăta abilități specifice într-un domeniu de activitate prin intermediul unui proces educativ, de exemplu studii de licență în economie. Piața muncii este totalitatea relațiilor de tip cerere-ofertă dintre angajatori și posesori de forță de muncă.

 

Statul român ar trebui să susțină creșterea calității vieții prin sistarea acordării burselor și scutirilor de taxă de studiu domeniilor de specializare pentru care oferta de forță de muncă depășește cererea.

 

În primul rând, piața muncii influențează calitatea vieții. Piața muncii este locul unde se valorifică munca. Atunci când munca nu se mai poate valorifica se creează un dezechilibru pe piața muncii,  sub forma șomajului. Pe baza ratei șomajului pot fi reliefate anumite aspecte ale calității vieții cum este și gradul de sărăcie[4], un grad ridicat de șomaj atrăgând o calificare a calității vieții ca inferioară. Adam Smith, părintele economiei politice, arată în acest sens că munca este sursa unică a avuției națiunilor, izvorul tuturor bogățiilor[5]. Intervenția statului pentru a restabili echilibrul pe piața muncii și  pentru a preveni dezechilibre viitoare echivalează cu o stare de pro-activitate în sensul creșterii calității vieții.

În al doilea rând, semnalarea specializărilor căutate previne șomajul. Specializarea într-un domeniu presupune o dezvoltare în profunzime a individului care dobândește un set de abilități specifice domeniului respectiv, sacrificând în același timp posibilitatea dobândirii altor abilități. Dacă domeniul ales nu prezintă interes pentru piața muncii, atunci nici abilitățile persoanei nu vor putea fi valorificate. Individul aflat în această situație devine șomer nu pentru ca nu are o specializare, ci pe motiv că nu are specializarea corectă. Intervenția statului prin semnalarea domeniilor de interes pentru piața muncii folosind instrumentul de subvenții de stat poate preveni persoana care caută și nu are încă o specializare și o poate direcționa către o specializare fructificabilă, ducând la creșterea calității vieții.   

În al treilea rând, statul trebuie să  investească în active ce își vor spori valoarea. ”Marfa” care se tranzacționează pe piața muncii este indisolubil legată de om și de parcursul său formator până în momentul angrenării sale în raporturi muncă.  Finanțarea parcursului formator poate fi privită ca o investiție în capital uman, care nu poate fi recuperată decât în momentul în care capitalul uman este valorificat pe piața muncii.  De aceea, statul trebuie să intervină și să folosească resursele financiare în sensul perfectării procesului educațional în ariile de interes pentru piața muncii și nu a subvenționării celor fără căutare.

În ultimul rând, dreptul la educație nu este încălcat prin măsura propusă. Învățământul obligatoriu de stat, gratuit este unul cu un puternic caracter generalizat și nu poate prin el însuși constitui o specializare, urmând să rămână ca o expresie a dreptului la educație. Mai mult, dispariția subvențiilor de stat pentru unele domenii nu echivalează cu dispariția domeniilor în sine și a posibilității oricărei persoane de a contracta o specializare într-un astfel de domeniu. Se va realiza o creștere a calității vieții prin satisfacerea pieței muncii concomitent cu asigurarea unui cadru de libertate deplină culturală și educațională.

În concluzie, statul român are față de cetățenii săi obligația de a asigura creșterea calității vieții și poate îndeplini acest obiectiv, fără sacrificarea dreptului persoanelor la educație, prin sistarea acordării burselor și scutirilor de taxă de studiu domeniilor de specializare pentru care oferta de forță de muncă depășește cererea,  prin recunoașterea influenței  pieței muncii asupra calității vieții, prin semnalarea specializărilor fructificabile pe piața muncii și prin investirea în capital uman.

Referinte:

[1] Convenţia europeană a Drepturilor  Omului amendată de Protocoalele nr. 11 şi 14, însoţită de Protocolul adiţional şi de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 şi 13, recuperat pe 25 octombrie 2013 de pe http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf

[2] Constituția României, republicată, M. Of. nr. 767 din 31.10.2003 art. 32 al. 1

[3] Constituția României, republicată, M. Of. nr. 767 din 31.10.2003 art. 135 al. 2 pct. f

[4] Gheorghe Ștefan (2005), Fundamente economice, Editura Didactică și Pedagogică, București p.20

[5] Adam Smith (2011), Avuția națiunilor, The Wealth of Nations – The Economics Classics – A Selected Edition for the Contemporary Reader, Editura Publica, București p. 31


N1 (Marian Morosac)

Sprijinul statului român pentru învăţământul universitar este esenţial în supravieţuirea acestuia. Majoritatea universităţilor româneşti sunt de stat, majoritatea locurilor sunt bugetate, sau subvenţionate, majoritatea celor ce beneficiază de aceste locuri nu şi-ar putea permite - fără sacrificii mari - plata taxei de şcolarizare.

Abordarea echipei afirmatoare este exagerata, intrucat ar face ca numeroase locuri de munca sa ramana neocupate (cele in care numarul de absolventi anual este mai mic decat numarul de locuri de munca disponibile). De asemenea, trebuie sa constientizam ca este firesc ca o parte dintre absolventii facultatilor sa ramana in afara pietei muncii – chiar si pentru o perioada mai indelungata. Cadrul universitar ofera un sprijin important pentru a putea face fata pe piata muncii, insa uneori este necesara o triere a viitorilor angajati si in functie de calitatile personale sau in functie de preferintele angajatorilor.  Statul nu ar “creste calitatea vietii”, ci ar crea o absurditate, sau chiar o imposibilitate pentru mediul universitar (nicio facultate nu reuseste sa-si trimita toti absolventii ulterior pe piata muncii [1]).

Munca despre care vorbea Adam Smith si munca despre care vorbim noi nu sunt una si acceasi. Cand e vorba de o munca ce necesita o calificare universitara, calitatea si nu cantitatea este ceea ce conteaza. Afirmatorii pleaca de la premisa ca a creste numarul de studenti in facultatea de Informatica, de exemplu (un domeniu “cautat”), va echivala cu a avea mai putin somaj. Un student ce a ales facultatea de filozofie in detrimentul celei de informatica, nu a facut-o deoarece filozofia ar fi avut o mai mare cautare pe piata muncii, ci pentru ca este pasionat si capabil sa lucreze in domeniul filozofiei. A aduce un student dornic si pregatit pentru a face filozofie, la facultatea de informatica, nu va ocupa un loc de munca in plus (scadea somajul), ci va “crea” un student plictisit si neproductiv in plus.

Formarea unui specialist necesita uneori chiar si 5-6 ani. Piata muncii este mult mai volatila de atat. Simpla deschidere a unui combinat petro-chimic poate sa modifice intru totul structura pietei in mai putin de un an. Daca insa statul opreste subventiile pentru o anumita specializare, posibilitatea de a reface acea specializare, de a-i redobandi prestigiul, resursele, si de a atrage dinou un numar suficient de studenti pasionati – scade spre zero.

In contextual actual o persoana poate dobandi mai mult de un singur “set de abilitati” – cazul celor ce se reorienteaza catre o alta facultate, sau a celor ce fac doua facultati.

Investitia in educatie apartine individului. Acelasi individ poate urma o specializare, sa depuna mai mult efort si sa obtina in final venituri mai mari, sau sa nu depuna efortul respectiv si sa fi iesit mai castigat daca nu ar fi facut o facultate. Statul trebuie sa ofere posibilitatea de a face astfel de investitii si eventual sa incerce sa ajute domeniile mai cautate atragand investitorii necesari.

O societate mai bună este aceea în care poţi studia domeniul dorit

Deşi greu de oferit o soluţie general valabilă pentru reuşita în carieră, indiferent de domeniul ales, sfatul comun oferit de persoanele ce lucrează în domeniul HR ori persoanele de succes este acela că te dezvolţi mai uşor când faci ceea ce-ti place[3]. Acesta este şi principiul ce stă la baza sistemului capitalist din zilele noastre, un principiu ce aduce nu doar un echilibru social, ci şi maximum de eficienţă economică. Dacă e să considerăm exemplul lui Steve Jobs sau cel a românului Radu Georgescu[4], observăm că succesul carierei lor a venit nu din studiul unor specializări căutate (pe atunci)  pe piaţa muncii, ci din urmarea propriilor pasiuni şi înclinaţii. Compromisul profesional nu poate fi prezentat ca prima opţiune într-un stat ce doreşte să îmbunătăţească calitatea vieţii şi în acelaşi timp să-şi dezvolte ramura economică.

Specialiştii fac o ţară mai ”atractivă”

Faptul că statul a menţinut de-a lungul timpului specializări ce nu au reuşit decenii la rand să fie atractive pentru piaţa muncii, a facut posibil ca în momentul în care piaţa s-a schimbat, când necesitatea de specialişti din domeniile respective a crescut brusc, piaţa să poată oferi resursa umană necesară.

Domeniul IT nu a fost mai deloc căutat de-a lungul anilor 80’-90’, el devenind atractiv în prezent ('00). Întrucât România a menţinut această specializare, a putut oferi speciliştii necesari. Venirea companiilor IT ( Amazon, Endava, Continental,.. ) a crescut bugetul statului şi a ajutat şi unele domenii auxiliare (marketing, HR, construcţii etc.).

Schimbări asemănătoare în dinamica pieţei muncii ar putea apărea pe termen lung, fără a fi vizibile pe termen scurt. Este necesar să păstrăm domeniile ce în prezent pot părea “ne-atractive” atfel încât România să poată fi ”atractivă” pentru viitorii investitori. Specialiştii se construiesc în timp.  

În concluzie, moţiunea nu ar trebui acceptată, întrucât îngrădeşte accesul la educaţie, pune în pericol unele domenii, forţează oamenii să urmeze o carieră ce nu şi-o doresc, şi modelează sistemul universitar după o piaţă a muncii mult prea volatilă pentru a putea fi dublată de specialişti.

Referinte:

[1] Topul_facultăţilor_inutile,_cu_cerere_zero_în_piaţa_muncii

[2] Distribuirea_locurilor_per_specializari,_UAIC_Iasi,_“Universitatea în cifre”

[3] (a)“Find_and_use_your_passion_and_you’ll_have_a_great_career.”,(b)Video.  

[4] "Avem_nevoie_de_oameni_carora_sa_le_placa_ceea_ce_fac"-Radu.Georgescu


A2 (emilia zăinel)

Primul argument ”majoritatea celor ce...” nu se susține deoarece din raportul[1] Societății Academice din România rezultă, în urma unui sondaj, că studenții la taxă sunt în medie mai săraci.

O să contraargumentez gradual ceea ce a spus N1, deoarece acesta nu a făcut o bună delimitare.

Specializările căutate sunt viitorul

Dacă ”numărul de absolvenți anual este mai mic decât numărul de locuri de muncă disponibile” atunci specializarea cu puține locuri bugetate are căutare pe piața muncii și se încadrează în ipoteza moțiunii, și anume de a fi subvenționată, în detrimentul altei specializări necăutate. Studiul citat este puțin relevant: nu oferă date verificate, statistica nu este concludentă. Dar ai subliniat bine și mă ajuți în dezbaterea mea – absolvenții nu își găsesc locuri de muncă după ce termină facultatea din cauza dezinteresului pentru specializările lor!

Argumentul că nici o facultate nu reușește să-și trimită toți absolvenții pe piața de muncă este hazardat și generalizat deoarece dacă privim spre studiul realizat de RH Emerging și Trendence[2], există universități de stat ce reușesc această performanță.

Exemplul lui N1 referitor la Facultatea de Informatică nu mi se pare, de asemenea, relevant, iar afirmațiile ”capabil” și ”student plictisit...” nu este susținută în contextul de față. ”Capabil” implică o judecată pe care nu suntem în măsură să o dăm.

În contextul actual, statul nu subvenționează cea de-a 2-a specializare, prin urmare studentul își plătește singur a doua facultate. Înseamnă că prima opțiune a fost neinspirată, deoarece au fost locuri la buget, dar fără o cerere corespunzătoare de muncă pentru absolvenți.

Investirea precede evoluția

Dacă investiția în educație aparține individului, atunci N1 își contrazice teza, deoarece rezultă că este de acord că statul nu trebuie să subvenționeze orice specializare, din moment ce investiția aparține individului. Deci statul trebuie să folosească subvenționările conform cererii pieței, iar indivizii interesați de un domeniu neprofitabil să se autofinanțeze. Prin aceste argumente N1 lasă impresia că nu este sigur că ar trebui să fie subvenționate domeniile necăutate din moment ce aduce în discuție posibilitatea de a nu face facultate, dar de a câștiga bani (depărtându-se de subiect) și sugerează că statul trebuie să ofere soluții.

Referitor la titlul lui N1, această moțiune nu spune că nu poți studia domeniul dorit, prin urmare ”societatea bună” rămâne nealterată.

Îl aprob pe N1 când spune că faci mai ușor ceea ce-ți place. Dar, din moment ce nu există cerere pe piață, nu există nici jobul visat. Vor fi, în schimb, frustrări, și de aceea readuc în discuție faptul că individul este nevoit să se reorienteze.

Primul exemplu - Steve Jobs - nu este cel mai potrivit, acesta neterminând facultatea, iar cel al lui Radu Georgescu este neconcludent, având mică relevanță în contextul de față deoarece piața muncii s-a schimbat între timp.

Consecințele specializărilor nedorite

N1 susține că statul a menținut specializări care nu aveau căutare, dovedindu-se utile mai târziu. Însă, până la momentul oportun, ei s-au orientat către alte domenii. ”Cum piața muncii aferentă fiecărei specializări nu poate absorbi un asemenea număr de juriști, [...], aceștia își găsesc joburi în alte domenii, determinând astfel companiile să investească mai mult în pregătirea lor[3]”. ”Un studiu [...] arată faptul că doar jumătate dintre tinerii absolvenţi cu studii superioare lucrează în domeniile în care s-au specializat. Astfel, unii absolvenţi au ales joburi în alte domenii în defavoarea studiilor de aprofundare.[4]

Surse[5] indică faptul că nu absolvenții IT ai anilor 1980-1990 sunt cei angajați în companiile menţionate, ci aceia ai anilor 2007-2008, ca medie, baza de recrutare anuală constituind-o proaspeții absolvenți. Media de vârstă la Continental este de 30 de ani[6], prin urmare absolvenții anilor 2004-2005.

În concluzie, aprobarea moțiunii aduce multe avantaje, dintre care enumer: oferirea unui punct de reper viitorilor studenți care nu sunt hotărâți în alegerea carierei; specializările căutate corespund locurilor de muncă existente după absolvire, scăzând rata șomajului; nu este îngrădit dreptul la educație prin această moțiune, deoarece studentul poate să facă și ceea ce își dorește; absolvenții nu mai sunt nevoiți să-și schimbe domeniul studiat, iar economia țării crește datorită absolvenților care au un viitor asigurat.

Referinte:

[1] SAR Policy Brief no. 46 , Pentru o autonomie responsabilă. Expansiunea universităților în România (Iulie 2010), p. 6, recuperat pe data de 01.11.2013 de pe  http://sar.org.ro/files/529_Policy%20memo46.pdf

[2] Oancea, Dorin, Universităţile care nu scot niciodată şomeri,  recuperat la data de 01.11.2013 de pe site-ul http://www.businessmagazin.ro/actualitate/universitatile-care-nu-scot-niciodata-someri-11589502?utm_source=Facebook&utm_medium=Cross&utm_campaign=Mediafax ( 30.10.2013)

[3] orgonascristian@yahoo.com, Cati dintre tinerii cu studii superioare nu lucreaza in domeniile in care s-au specializat?, recuperata pe data de 01.11.2013 de pe https://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/media_room/stiri/340 (12.09.2010)

[4] Oprișan, Mădălina, Înscrierea la master, scuză pentru a scăpa de angajare, recuperat la data de 01.11.2013 de pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/inscrierea-la-master-scuza-pentru-a-scapa-de-angajare-907465.html (30.09.2013)

[5]  Interviu cu Nicolae Godiac, Director Operațional la Endava Moldova, recuperat la data de 01.11.2013 de pe http://unimedia.info/interviu/12.html (11.07.2012)

[6] Ziarul Financiar, Combustibil pentru automotive, recuperat la data de 01.11.2013 de pe  http://www.zf.ro/profesii/on-the-moove-3010003/  (08.05.2006)


N2 (Marian Morosac)

Faptul ca cei “de la taxa” sunt mai putin instariti nu spune nimic in legatura cu cei “de la buget” ce vor fi nevoiti sa plateasca o taxa ce poate nu si-o vor permite. Nici nu exclude faptul ca invatamantul universitar este in continuare preponderant de stat si ca unele specializari ar disparea in lipsa sustinerii oferite de acesta.

Abordarea motiunii ramane in continuare exagerata. Dovada oferita conform careia exista universitati ce reusesc sa-si trimita toti absolventii pe piata muncii ar fi buna, daca ar fi inclus si universitati romanesti (macar una, daca nu chiar 4 – cate centre universitare mari sunt in tara). S-a subinteles de-a lungul dezbaterii faptul ca discutam despre problema Romaniei.

 

“Investirea precede evoluția”

Investitia in educatie apartine individului – nu statului. De aceea, unul dintre criteriile considerate a fi esentiale in acordarea subventiilor (si prezentate in discursul anterior) era acela al vointei proprii a individului. Daca individual isi doreste sa urmeze o anumita specializare, ar trebui sa I se ofere  acest drept. Problema la care a fost facuta referire este aceea a facultatilor necautate pe piata muncii, insa cautate (dorite) de catre studenti. Intr-un astfel de caz, statul ar opri subventiile si i-ar forta pe respectivii studenti sa plateasca taxa (in caz ca isi permit acest lucru, sau daca nu, sa fie obligati sa renunte la a mai face vreo facultate in tara). Statul ar trebui sa tina cont de dorinta studentilor de a studia un anumit domeniu, fie el si necautat pe piata muncii, si sa incerce sa-i ajute pe acestia sa isi gaseasca mai usor un loc de munca, prin atragerea investitorilor in domeniile actualmente necautate insa “dorite” de catre studenti.

Consecințele specializărilor nedorite

Afirmatorii pornesc aici de la doua premise gresite: (1) a aduce mai multi oameni in domeniile mai cautate inseamna a avea proportional mai multe locuri de munca ocupate, si (2) companii precum Continental ar investi intr-o piata unde exista doar tineri absolventi de facultate, nu si suficienti specialisti experimentati.

In primul rand, meseriile ce solicita parcurgerea unor studii superioare  pun accentul mai ales pe calitatea angajatilor, nu pe “cantitatea” (numarul) acestora. Vedem cum spre exemplu chiar si in domeniul IT, nu toti reusesc sa-si gaseasca un loc de munca  (aprox. 78% reusesc sa faca acest lucru). Astfel, trebuie sa ne punem intrebarea – cei pe care ii directionam din alte domenii catre domeniul IT (un domeniu  foarte “cautat” pe piata muncii) vor fi printre cei 78% (care au parcurs facultatea si care si-au gasit mai apoi un job in domeniu) sau printre cei 22% (ce nu si-au gasit). Pentru a deveni performant in domeniul tau e necesar sa faci mai mult decat sa treci examenele, trebuie sa fii dedicat si pasionat, sa cauti permanent sa evoluezi. Daca printre cei ce merg la Filozofie sau Geografie, de exemplu, ar fi fost astfel de persoane (pasionate de Informatica) s-ar fi orientat déjà catre Informatica. Faptul ca nu au facut acest lucru ne arata ca nu si-au dorit asta si ca ar trebui sa le creem premisele pentru a se integra pe piata muncii. Rezulta astfel doua lucruri: pe de o parte statul ar actiona contrar dorintelor cetatenilor sai si pe de alta parte statul ar forta “umplerea” unor facultati cu persoane ce au sanse slabe sa  finalizeze aceste studii acumuland calitatile necesare pentru a putea fi angajati in domeniu.

In al doilea rand, vorbind despre dinamica pietei muncii, trebuie sa tinem cont de faptul ca Continental (de exemplu) nu ar fi investit in Romania daca nu ar fi existat déjà niste specialisti, si daca nu ar fi existat niste facultati performante si competitive, capabile sa creeze viitori specialisti. O companie nu-si permite sa-si puna angajatii sa creeze tehnologii “de jucarie” pana acestia invata cum sa lucreze cu unele reale (sau daca isi permit acest lucru, numarul unor astfel de companii ar fi mult prea mic). Existenta specialistilor experimentati este esentiala pentru companii – daca nu pentru a crea tehnologiile in sine, atunci pentru a putea macar sa dirijeze activitatea noilor angajati.       

In concluzie, a lua in considerare in mod exclusiv evolutia pietei muncii – care este foarte volatila, a actiona contrar vointei studentilor, a pune accentul pe cantiate si nu pe calitate (in sensul descris anterior) sunt actiuni nejustificate si nelegitime ale statului. Putem lua in considerare dinamica pietei – in sensul reducerii, insa nu in sensul eliminarii subventiilor.



Decizia:

Alina Girbea

Definițiile au fost cele aduse de afirmatori, fără a fi negate de echipa adversă. Cu toate acestea, Cadrul ales însă de aceștia - acela al relației dintre dreptul la educație şi dreptul la creșterea calității vieții nu a fost însă urmat. Discuția despre creșterea calității vieții s-a transformat exclusiv într-una despre șomaj şi relația de cauzalitate dintre acesta şi profilul studiilor urmate. Dreptul la educație a fost tratat evaziv - echipa afirmatoare îl introduce în dezbatere, doar pentru a spune că el de fapt nu se aplică temei deoarece acoperă doar educația obligatorie, iar negatorii vorbesc mai degrabă despre dreptul de a îţi alege domeniul dorit de studiu. De altfel, aş sfătui afirmatorii să nu mai introducă în contextualizarea temei " coliziunea celor două valori" doar pentru a o nega apoi pentru că introduc un element de confuzie în filozofia cazului.

Dezbaterea s-a structurat în jurul a două mari arii de conflict, una macro, referitoare la societare, şi una micro, referitoare la individ. Prima a fost "semnalarea specializărilor căutate previne șomajul" versus "piaţa muncii e volatilă, șomajul neputând fi prevenit/eradicat". Această arie de conflict a fost câștigată de echipa negatoare, deoarece echipa afirmatoare s-a bazat prea mult pe contracararea diverselor exemple sau dovezi aduse de negatori fără să trateze în mod direct argumentul volatilității pieței. Echipa afirmatoare pare să sugereze că evoluția pieței este determinată de intervenția statului, dar pe de altă parte spune că statul trebuie să intervină pentru a regla dezechilibrele de pe piață (dintre cerere şi ofertă). Nu are deci o linie de argumentare coerentă şi nu a reușit nici să mă convingă că șomajul poate fi prevenit, dovada 2 prezentată de A2 fiind într-adevăr nefericită. Dacă aş fi fost negator as fi folosit şi faptul că topul respectiv se referă la universitățile care oferă cele mai bune șanse de angajare şi chiar articolul respectiv spune că nu Universitatea urmată este factorul decisiv la angajare.

Cea de-a doua arie de conflict ar putea fi formulată ca "individul își poate asigura succesul pe piaţa muncii prin urmarea specializărilor subvenționate de stat pe baza cererii" versus "individul îşi asigură reușita profesională urmându-și vocația/interesele". Afirmatorii susțin că dacă domeniul ales nu prezintă interes pentru piața muncii, atunci nici abilitățile personale nu vor putea fi valorificate. Pe de altă parte, negatorii susțin că un individ nu poate avea performanțe decât într-un domeniu de care este pasionat. Există o oarecare schimbare a liniei de argumentație între N1 şi N2. Primul se concentrează mai mult reușita profesională prin urmarea pasiunilor. N2 nu abandonează această linie de argumentație, însă susține în plus dreptul individului de a urma o specializare, chiar dacă aceasta nu îi aduce reușita pe piața muncii. Deși argumentul negator conform căruia individul îşi asigură reuşita profesională urmându-și interesele cade, aceştia reuşesc să îşi îndeplinească principalul specific de rol - demontarea argumentului afirmator - arătând că nu este suficient să termini o specializare căutată pe piaţă pentru a evita şomajul şi, mai mult, a te realiza profesional. Invers, afirmatorii au pierdut dezbaterea deoarece nu au reuşit să îşi îndeplinească specificul de rol: păstrarea în picioare a propriului caz - concentrându-se prea mult pe dărâmarea argumentelor şi exemplelor aduse de negatori.

A1 - Prezinţi un caz bine structurat şi echilibrat. La nivel de conținut te-aș sfătui în primul rând să cauți mai mult să evidențiezi legătura dintre argumente şi temă. De asemenea, te-aș sfătui să fi mai riguros/riguroasă în utilizarea definiților. Nu este clar dacă dreptul ala educaţie acoperă în viziunea voastră şi educaţia superioară (vezi argument IV). Nu sunt sigură că se poate cu adevărat vorbi despre un drept la creșterea calității vieții şi nici nu mă convingi prim simpla trimitere la Constituție (care deocamdată nu stipulează decât dreptul la un nivel de trai decent). Introducere e cu atât mai ciudată cu cât în discurs nu interpretezi moțiunea într-o cheie a drepturilor omului, bazată pe individ, ci mai degrabă într-una economică, care privește relațiile de pe piața muncii la nivel macro. În acest meci negatorii nu au ridicat aceste probleme, dar în alte meciuri se poate întâmpla, iar ele afectează coerența argumentării. În plus, După cum am notat deja, nu sunt convinsă că vă avantajează anunțarea unei așa numite coliziuni între cele două valori - îţi pierzi prea mult timp pentru a contracara un contra-argument încă neformulat. La nivel de strategie ţi-ai îndeplinit bine specificul de rol, cu mențiunea că ai fi putut poate sublinia că relațiile de cauzalitate invocate nu sunt absolute şi că nu oferiți un panaceu universal șomajului (cauzat de numeroși factori) ci doar o soluție de îmbunătățire a situației - asta v-ar fi ferit de atacurile negatorilor. În fine, la capitolul stil te-aş sfătui să-ţi supraveghezi mai mult limbajul care este un pic greoi - redactezi fraze prea lungi, iar uneori claritatea are de suferit. De asemenea, dreptul la educație nu este fundamental prin, ci conform CEDH şi Constituției. Per total, un discurs bun.

Conţinut: 12, Strategie: 9, Stil: 3. Total: 24

N1 - Deși răspunzi argumentelor afirmatorilor, trebuie să lucrezi la structurarea discursului - nu e clar când treci de la argumentare la contra-argumentare şi când răspunzi la ce argument. Nu arăți ce înțelegi exact printr-o abordare "exagerată" a afirmatorilor, nu cred că termenul ales e cel mai fericit - ar fi fost mai clar dacă aţi spune că afirmatorii nu pot reuși ce îşi propun - prevenirea șomajului. Arăți bine care pot fi efectele perverse ale propunerii afirmatorilor (fără a folosi însă acest termen), limbajul folosit este pe alocuri prea informal ("un student plictisit şi neproductiv în plus") - iar A2 sesizează bine acest aspect. De asemenea, nu punctezi întotdeauna modul în care argumentele tale le contracarează pe cele ale A1 (cazul posibilității de a urma mai multe facultăți). În fine, exemplele pe care le folosești sunt puternice şi sugestive, dar pe viitor te sfătuiesc să cauţi şi dovezi mai generale, şi ideal să susţi exemplele prin statistici.

Conţinut: 12, Strategie: 8, stil: 3. Total: 23

A2 - Sesizezi şi punctezi bine scăpările Negatorului 1 şî în general ai o contra-argumentare foarte bună. Din păcate, nu îţi îndeplinești suficient specificul rolului, acela de a relua argumentele formulate de A1 şi de a le întări. Astfel, consecvența cazului vostru nu este mereu foarte clară: dacă A1 a avut o viziune mai degrabă macro asupra pieței, tu accepți să vorbești mai mult despre preferințele şi interesele individuale. Pe de altă parte, nu răspunzi cu adevărat contra-argumentului macro adus de negatori, referitor la volatilitatea pieței de muncă. Nu faci suficient legătura între dovezi şi argumente, iar informațiile pe care le invoci nu se regăsesc în dovada 5. Oarecum distorsionată e şi dovada 2, care vorbește despre universitățile care oferă cele mai bune şanse de angajare, fără să precizeze pe ce model de finanțare sunt bazate) şi fără să menționeze că toţi absolvenții acestor universități se încadrează pe piața muncii. Ar fi fost mai strategic să afirmi că o diminuare substanțială a șomajului este un scop deziderabil, acesta neputând fii eradicat printr-o singură măsură. În fine, în concluzie ar fi trebuit să sintetizezi ariile de conflict şi motivele pentru care le-aţi câștigat, iar nu să faci o enumerare, din care laşi impresia că poate alege arbitrul ce e mai important.

Conţinut: 13, Strategie: 6, Stil: 4, Total: 23

N2 - Aduci contra-argumente bune şi observi slăbiciunile dovezilor aduse de A2. Pe de altă parte, cred că ai fi putut identifica propriile arii de conflict, în loc să le preiei pe cele formulate de A2. Continui şi tu să califici abordarea afirmatorilor drept "exagerată" fără a preciza ce înţelegi exact prin acest termen, dar în rest reiei bine contra-argumentele lui N1 şi punctezi slăbiciunile negatorilor. Uneori, însă te bazezi prea mult pe exemple şi nu suficient pe argumente generale, ca atunci când vorbești despre dinamica pieţii muncii. Folosești statistici (rândul 7/8) fără a indica sursa, ceea ce le subminează credibilitatea. Per total, un discurs bun.

Conţinut: 12, Strategie: 8, Stil: 4, Total: 24

Felicitări ambelor echipe, meciul a fost cu adevărat unul strâns! Mult succes în următoarele dezbateri!

A1 -> 24 puncte
N1 -> 23 puncte
A2 -> 23 puncte
N2 -> 24 puncte
Castiga echipa:

Marian si Marian (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.