Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Arduino ' (afirmatori) vs 'Catalin si Sebastian' (negatori)

A1 (Livia-Alexandra SARBAN)

Aşa cum spunea şi Nelson Mandela, educaţia este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea. De aceea, instituţiile abilitate trebuie acorde o atenţie deosebită modului în care sunt puse în aplicare politicile educaţionale la nivel naţional.

Având ca prim argument faptul că televizorul continuă să fie prima sursă de informare pentru 56% dintre români1, putem afirma în cunoştinţă de cauză faptul că televiziunea joacă un rol important în educarea populaţiei din România.

În timp ce din punct de vedere legal doar Societatea Română de Televiziune are obligaţia de a realiza programe cu scop educativ2, ultímele sondaje de audienţă3 relevă faptul că televiziunea de stat se situează abia pe locul 3 în topul preferinţelor publicului român fiind surclasată de principalele sale competitoare din domeniul privat, ProTv şi Antena 1. La nivel social, aceste rezultate oferă televiziunilor  private statutul de actori principali în procesul de influenţare şi educare a maselor. 

Dacă adulţii sunt capabili să proceseze şi să combată la nivel intelectual mesajele negative transmise prin intermediul mijloacelor mass-media, nu acelaşi lucru se poate spune despre copii al căror dezvoltare intelectuală este direct influenţată de mediul social. Astfel, se conturează un al doilea argument în sprijinul nevoii de responsabilizare a televiziunilor private. Chiar dacă reglementările CNA obligă televiziunile să avertizeze vizual publicul cu privire la conţinutul programelor transmise, copiii au în continuare acces la programe care prezintă dezbateri politice şi dispute verbale de un scăzut nivel calitativ, aşa cum rezultă şi în studiul4 realizat în 2005 de EU Monitoring and Advocacy Program (EUMAP) în colaborare cu Network Media Program. 

În condițiile în care posturile de televiziune private sunt la fel de accesibile copiilor precum posturile de televiziune publice, se impune o mai bună reglementare legală cu privire la tipurile de programe difuzate în timpul zilei, astfel încât aceştia să aibă acces la programe adecvate vârstei lor, programe care, pe cât posibil, să le stimuleze dezvoltarea intelectuală. Ca exemplu de program educativ eficient cu efecte pe termen lung putem lua în discuţie emisiunea Sesame Street5 care a promovat eliminarea prejudecăţilor cu privire la persoanele de culoare din Statele Unite şi a ajutat, în acelaşi timp, la o mai bună înţelege a anumitor probleme întâlnite în viaţa de zi cu zi (moartea unei persoane dragi, de exemplu). În cazul României, un program de acest gen ar putea ajuta la înţelegerea problemelor comunităţilor rrome şi, în timp, ar influenţa negativ procesul de reintegrare socială a acestora. 

Factorii  de decizie de la nivel naţional trebuie să intervină pentru a determina televiziunile private să îşi asume responsabilităţi educaţionale deoarece în actualul context internaţional, influenţa mass-media este din ce în ce mai mare, iar fără reguli care să determine prezentarea unor informaţii valide din punct de vedere informaţional, gradul de ignoranţă  al populaţiei va creşte în timp ce potenţialul intelectual al generaţiilor viitoare va scădea progresiv. 

Televiziunile private nu trebuie să renunţe la aspectul lor comercial, fiind suficientă includerea în grila de programe a unor emisiuni cu o valoare educaţională mai ridicată care să vină în sprijinul obiectivelor educaţionale actuale.

 

1. Claudia GAGIU, (29 octombrie 2010), Televizorul, sursa de informare pentru 56% dintre români, recuperat pe 3 noiembrie 2010 de pe http://www.financiarul.com/articol_52646/televizorul-principala-sursa-de-informare-pentru-56-dintre-romani.html 

2. Art. 15, lit. A din  cap. II al Legii 41/1994.

3. Petrişor OBAE, (4 octombrie 2010), Audienţe: Septembrie îi aduce pe români la TV. Toate televiziunile cresc seara. recuperat pe 3 noiembrie 2010 de pe http://www.paginademedia.ro/2010/10/audien%C8%9Be-septembrie-ii-aduce-pe-romani-la-tv-toate-televiziunile-cresc-seara/

4. Open Society Institute EU Monitoring and Advocacy Program, Network Media Program, (11 octombrie 2005), Television across Europe: regulation, policy and independence,  Open Society Institute, pagina 71, recuperat pe 3 noiembrie 2010 de pe http://www.soros.org/initiatives/media/articles_publications/publications/eurotv_20051011

5. (23 mai 2009), \'Sesame Street\' The show that counts recuperat pe 3 noiembrie 2010 de pe http://www.newsweek.com/2009/05/22/sesame-street.html


N1 (Catalin Buzoianu)

În momentul în care discutăm despre educaţie fiecare dintre noi are în minte atitudini, valori şi idei diferite despre ce ar trebui să intre în sfera acestui concept. Dificultatea problemei survine din caracterul inerent abstract al termenului „educaţie”. De aceea, punctul de pornire al acestei dezbateri este de a defini mult mai exact semnificaţiile relevante pentru această dezbatere. Acest lucru implică angajarea unei definiţii de lucru. Echipa afirmatoare a preferat să rezolve această problemă printr-o definiţie metaforică, o decizie ce mai degrabă complică problema în discuţie. Astfel, pentru argumentarea noastră am preferat să folosim definiţia de lucru adoptată de UNESCO în cadrul proiectelor internaţionale desfăşurate de către această organizație: „educaţia reprezintă procesul prin care o persoană îşi dezvoltă abilităţi, atitudini şi alte forme de comportament considerate valoroase în societatea acesteia”[1].

Din definiţia pe care o dăm educaţiei reiese caracterul neutru al acesteia. Şi ProTv şi Antena 1 au în grila de programe emisiuni care promovează în mod cert anumite comportamente şi atitudini unui număr mare de oameni[2]. Atașând o dimesiune valorică proprie procesului de educație echipa afirmatoare a presupus că aceste emisiuni TV nu ar avea valoare educaţională pozitivă. Oare nu sunt şi acestea programe cu caracter educaţional? Evident şi aceste emisiuni transmit un anumit set de atitudini şi modele de comportament pe care anumite categorii de oameni le valorizează. Astfel se explică nivelurile ridicate de audienţă.

În această privinţă viziunea echipei afirmatoare asupra problemei poate fi catalogată drept îngustă deoarece nu putem vorbi despre o formulă standard pentru educaţie ci despre o multitudine de formule. Dacă în Statele Unite ale Americii Sesame Street a promovat un anumit set de comportamente şi valori preţuite la nivelul acelei societăţi[3], un program TV pentru copii din Fâşia Gaza, Tomorrow's Pioneers, a promovat un cu totul alt set de valori printre care şi “eradicarea evreilor”[4]. Observăm cum televiziunile oferă o varietate de programe unui public larg, un public format din actori individuali dotaţi cu un filtru valoric ce le permite să aleagă tipul de emisiune potrivit pentru ei şi nu din mase iraţionale de oameni, simpli receptori ai mesajelor media. În climatul mediatic modern există o pluralitate de opţiuni de vizionare la îndemâna telespectatorilor prin urmare nu se poate vorbi despre un monopol real asupra producţiei mediatice din partea unui grup de actori mass-media.

În ceea ce priveşte accesibilitatea facilă a posturilor private de televiziune suntem de acord cu echipa afirmatoare atunci când susţine influenţa mai pronunţată pe care acestea o pot avea asupra copiilor. Cu toate acestea soluţia nu ar trebui să implice „o mai bună reglementare legală cu privire la tipurile de programe difuzate în timpul zilei” cu scopul de a „le stimula  dezvoltarea intelectuală”. Vedem această soluţie ca fiind extremă întrucât, în această situaţie, am vorbi de o cenzură puternică care ar submina însăşi ideea unei mass-medii libere şi independente. Să nu uităm că inviolabilitatea libertăţii de exprimare a “gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public”[5] este garantată în Constituţia României atât timp cât “răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii”[6].

Așadar, soluţia ar putea veni din conştientizarea părinţilor în privinţa riscurilor la care pot fi supuşi prin expunerea la programele de televiziune. În definitiv, copiii se află în grija unor adulţi care, aşa cum susţine echipa afirmatoare, „sunt capabili să proceseze şi să combată la nivel intelectual mesajele negative”.

Pentru a concluziona, responsabilizare educațională nu trebuie să ignore complexitatea conceptului de „educație” și din acest motiv reducerea arbitrară a acestuia într-un singur model, considerat universal valabil și aplicabil, constituie o gravă greșeală din partea oricărui individ rațional. Mai mult decât atât, impunere unui asemenea model posturilor private de televiziune printr-un cadru legislativ strict ar însemna o încălcare crasă a libertății acestora de exprimare liberă și, totodată, ar crea un precendent pentru înfăptuirea unor alte abuzuri asemănătoare din partea autorităților în cadrul altor domenii ale societății.



[1] UNESCO Thesaurus, online ed., http://databases.unesco.org/thesaurus/wwwi32.exe/%5Bin=affiche.in%5D/ (accesat pe 4 noiembrie 2010)

[2] Petrişor Obae, „AUDIENȚE: Dansez pentru tine, locul 1 la divertisment. Sinteza zilei, cel mai vizionat talk-show. Iubire și onoare, primul la seriale”, Pagina de Media, http://www.paginademedia.ro/2010/11/audiențe-dansez-pentru-tine-locul-1-la-divertisment-sinteza-zilei-cel-mai-vizionat-talk-show-iubire-și-onoare-primul-la-seriale/  (accesat pe 4 noiembrie 2010)

[3] Newsweek, „Sesame Street. The show that counts”  http://www.newsweek.com/2009/05/22/sesame-street.html (accesat pe 4 noiembrie 2010)

[4] Josiah Daniel Ryan, „Hamas children's TV program again calls for the 'slaughter of Jews'”, The Jerusalem Post, http://www.jpost.com/MiddleEast/Article.aspx?id=156555 (accesat pe 4 noiembrie 2010)

[5] Constituţia României, Articolul 30, alineatul 1, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, 2007.  

[6] Ibid., alineatul 8.


A2 (Alexandru IOVANOVICI)

Aşa cum educaţia cunoaşte şi acceptă mai multe definiţii complet diferite ca şi conţinut şi mod de organizare fără ca vreuna dintre ele să poată fi considerată univers valabilă, şi conceptul de program educativ cunoaşte mai multe interpretări. Luând ca punct de plecare ideea că educaţia poate fi realizată cu succes şi prin prezentarea unor comportamente negative şi apelul la spiritul critic al telespectatorului, nu putem să nu ne întrebăm în ce măsură sunt copiii capabili de asemenea judecăţi de valoare.

În cazul ideal în care părinţii au interesul, capacitatea şi prezenţa de spirit de a clasifica comportamentele prezentate la televizor ca fiind pozitive sau negative şi a motiva aceste alegeri în faţa copiilor, televiziunea poate fi cu uşurinţă absolvită de orice vină. Ce se întâmplă, însă, în cazul în care copilul  creşte într-un mediu familial violent, violenţa fiind singura realitate pe care o cunoaşte? Va fi el capabil să discearnă care sunt comportamentele pozitive apreciate în societate în condiţiile în care programele prezentate de televiziuni abundă în scene încărcate de violenţă şi lipsite de orice etichetare de tip pozitiv sau negativ?

Aşa cum am afirmat deja, spre deosebire de televiziunile publice, mai atent condiţionate de organul legislativ, televiziunile private se bucură de o mai mare libertate fiind ignorat un element crucial pentru societate în ansamblul ei: televiziunile pentru copii (Cartoon Network şi Disney Channel) sunt televiziuni private, televiziuni al căror conţinut nu este reglementat în niciun fel şi cărora nu li se impune nicio responsibilitate educativă. La ora actuală, în România, copiii sunt priviţi în primul rând ca un segment de piaţă foarte viabil căruia îi sunt inoculate zilnic imagini cu conţinut comercial. Nu există nicio lege care să determine Disney Channel, spre exemplu, să limiteze numărul de reclame şi să promoveze în schimb, comportamente civice. Este o televiziune comercială şi principalul său obiectiv este creşterea vânzărilor.

În Statele Unite ale Americii, Cartoon Network, o altă televiziune care are ca public ţintă copiii şi adolescenţii a realizat un sondaj printre elevii de gimnaziu pentru a determina care sunt principalele lor temeri1. Rezultatele au fost uimitoare: pe locul trei, după teama izbucnirii unui război şi problemele economice ale părinţilor, s-a situat teama unei hărţuiri din partea colegilor, comportament adesea ignorat într-o societate bombardată cu imagini violente. Conştientizarea acestei probleme sociale a determinat canalul de televiziune să urmeze modelul Sesame Street şi să transmită prin intermediul programelor sale mesaje care să ajute la combaterea acestui fenomen asumându-şi astfel o responsabilitate educativă.

Modelul Cartoon Network din SUA ar putea fi preluat cu succes şi în România fără a fi necesară o cenzură media, ci doar conştientizarea rolului jucat de fiecare televiziune privată în educarea propriului public. Nu putem împiedica un copil să vizioneze o emisiune cu conţinut violent2, dar putem restricţiona accesul său la programe de acest gen prin plasarea lor după ora 20:00 (în cazul televiziunilor care au ca public principal copiii) şi prin demararea unor acţiuni care să promoveze valori pozitive în mod direct sau prin intermediul unor replici cu conţinut moralizator în cazul în care vorbim despre contra-exemple. În condiţiile în care nu se face nicio precizare cu privire la valoarea etică acţiunilor (pozitivă sau negativă), copiii nu vor fi capabili să înţeleagă consecinţele reale ale violenţei, desensibilizarea faţă de acest fenomen social fiind unul dintre principalele efecte negative ale vizionării tv3.

De asemenea, este greşit să considerăm cotele de rating ca o dovadă a calităţii unor programe de televiziune4 sau ca un indicator al intereselor populaţiei. Educaţia se face parţial şi prin intermediul televiziunii, televiziunea având, fie că îşi doreşte sau nu, şi rolul de formator de opinii, fiind privită de multe persoane ca o autoritate în domeniu.

Libertatea mass-media este susţinută fervent de reprezentanţii acesteia, dar ca o concluzie, rămâne o întrebare: nu au oare şi copiii dreptul la libertate? Li se acordă oare posibilitatea de a explora şi învăţa, pe cont propriu, prin intermediul televiziunii cum să devină cetăţeni responsabili ai societăţii sau sunt priviţi doar ca nişte marionete prinse între cenzura parentală şi incapacitatea televiziunilor private de a raporta programele oferite la realitatea cotidiană?

 

1. David CRARY, (25 mai 2010), Cartoon Network Plans Major Anti-Bullying Campaign, recuperat pe 9 noiembrie 2010 de pe http://abcnews.go.com/Business/wireStory?id=10740790

2.  FSF - Freiwillige Selbstkontrolle Fernsehen, recuperat pe 9 noiembrie 2010 de pe http://www.fsf.de/fsf2/international/summary.htm

3. Television's Impact on Kids, recuperat pe 9 noiembrie 2010 de pe http://www.media-awareness.ca/english/parents/television/tv_impact_kids.cfm

4. Noémi VARGA, (4 noiembrie 2010), Talk-showurile şi reality-showurile din România. Cum este exploatată „sămânţa de scandal” a românilor, recuperat pe 9 noiembrie 2010 de pe http://www.adevarul.ro/actualitate/social/televizor-emisiuni-scandal-vintila_mihailescu-alfred_bulai-bogdan_teodorescu_0_365963830.html


N2 (Sebastian ?oc)

Pornind de la definiţia de lucru pe care am folosit-o în primul nostru discurs, asumăm din nou că nu e universală, dar o folosim pentru că înglobează modele de comportament considerate valoroase într-o societate occidentală. Cum problema reglementării legale a oricărui post de televiziune privata a fost rezolvată, acest fapt fiind o ofensă la adresa libertăţii de exprimare, dar şi la adresa oamenilor care se uită la anumite programe care nu se apropie neapărat de ceea ce numim educaţie (ei totuşi le preferă şi trebuie să îi le respectăm opţiunile), ne vom muta atenţia asupra televiziunilor pentru copii care reprezintă într-adevăr o problemă.

În primul rând considerăm necesară o delimitare precisă a cadrului de lucru. Nu trebuie să uităm că înainte de toate televiziunile private sunt structuri organizaţionale orientate spre profit şi nu spre educare publicului larg. Faptul că prin intermediul acestora se transmit mesaje de un caracter sau altul este doar o parte din natura activităţii desfăşurate. O mare parte din finanţarea acestora provine din vânzare spaţiului publicitar, din reclame. Din asta trăiesc şi îl acceptăm ca şi punct slab al mass-media în ceea ce priveşte educaţia, dar îi vedem şi partea bună prin aceea că există o pluralitate de televiziuni care există şi care ne pun în poziţia adesea dificilă de a alege din diversitatea programelor oferite. Dacă tratăm televiziunile private drept actori economici raţionali a căror scop este de a obţine un profit cât mai mare din activitatea desfăşurată trebuie să acceptăm şi realitatea că, deocamdată, nimeni nu plăteşte televiziunile să introducă comportamente civice în publicul larg. Există însă instituţii alternative care să facă asta cum ar fi şcoala, familia, instituţii tradiţionale în cadrul cărora s-au promovat anumite modele de comportament social cu mult înainte ca mijloacele de comunicare mass-media să apară şi a căror influenţă este în continuare extrem de ridicată. Faptul că una dintre aceste instituţii, familia de exemplu, poate funcţiona defectuos pentru copii prin promovarea unor modele comportamentale indezirabile pe plan social nu intră în aria de responsabilităţi a televiziunilor.

 De asemenea, faptul că posturile televizate emit imagini cu conţinut comercial nu e din vina anumitor televiziuni. Acest lucru se observă din faptul că aceeaşi reclamă se regăseşte pe toate posturile. E vina celor care fac reclamele ce la rândul lor influenţează copiii. Dar nu numai copiii sunt victimele acestui tip de propagandă ci noi toţi suntem: inconştient bem coca-cola pentru etichetă şi nu pentru gust. Şi acest lucru e valabil aproape la orice produs. Aşa funcţionează democraţia şi deocamdată, atât timp cât reclamele plătesc acestea vor avea dreptul să intre pe sticlă în detrimentul comportamentelor civice.

Fenomenul Cartoon Network este extrem de interesant! Este admirabilă înlocuirea posibilelor programe violente cu unele educative. Cu toate acestea considerăm că această televiziune era capabilă să-şi păstreze acelaşi public ţintă indiferent de ce programe emiteau. Decizia cu conţinut educaţional a fost intens mediatizată ceea ce aduce în discuţie posibilitatea ca toată acţiunea să fie îndreptată spre câştigarea unei imagini favorabile, pozitive în rândul publicului. Sigur că acest lucru nu înseamnă că nu au merite. Ei şi-au asumat un rol educativ, dar a fost alegerea lor. Putea foarte bine să fie un alt tip de alegere. E un model de urmat şi pentru televiziunile din România şi credem că mai degrabă în campanii pentru conştientizarea rolului jucat de televiziuni în educarea publicului de genul Cartoon Network, mai ales în situaţiile în care nu ar influenţa nici punctele de rating pe care le obţin, dar în niciun caz de restricţionarea accesului la anumite programe.

Pentru a concluziona, trebuie să subliniem importanţa libertăţii de exprimare acordate televiziunilor private în condiţiile în care acestea concurează pe o piaţă din ce în ce mai deschisă noilor veniţi pentru a obţine aportul unui public din ce în ce mai sofisticat în consumul mediatic. Aceste televiziuni posedă o capacitate extraordinară de difuzare de mesaje a căror conţinut este de cele mai multe ori puternic influenţat de piaţă iar alegerea ca măcar o parte din aceste mesaje să aibă un caracter educaţional ar trebui să vină ca o consecinţă normală a dezvoltării, nu ca o consecinţă a unei forţe exterioare. 



Decizia:

Teodora Graur

Intr-o dezbatere, afirmatorii au ”the burden of proof” – adica sarcina de a demonstra pozitia/afirmatia pe care o sustin. In cazul de fata, echipa afirmatoare a restrans motiunea data la enuntul urmator: “E timpul ca posturile private de televiziune să aibă responsabilităţi obligativitati legale educaţionale in special faţă de publicul tanar”. Prin urmare, afirmatorii au  sarcina de a demonstra de ce aceasta afirmatia are valoare de adevar, si eventual in ce mod poate fi pusa in practica.

Ariile de conflict:

  1. Rolul televiziunilor private: rolul de informare & rolul educational vs. rolul comercial.

Chiar daca echipa afirmatoare arata potentialul unei obligativitati morale (televiziunile private fiind cea mai utilizata sursa de informare), nu reuseste sa arate de ce aceasta trebuie transformata intr-o obligativitate legala. Pe de alta parte, echipa negatoare explica faptul ca televiziunile sunt niste agenti economici care desfasoara o activitate comerciala, intr-un cadru competitiv si au ca scop de baza obtinerea unui profit. Programele pe care acestea le difuzeaza raspund in mare proportie cererii consumatorilor, fie ca e vorba de televiziuni generaliste, sau adresate copiilor.

In plus, in niciunul dintre exemplele prezentate de afirmatori (Sesame Street, Cartoon Network) nu a fost vorba de actiuni ale televiziunilor ca rezultat al unor constrangeri legale. Si, asa cum precizeaza negatorii la finalul discursului N2, ”alegerea ca măcar o parte din mesaje să aibă un caracter educaţional ar trebui să vină ca o consecinţă normală a dezvoltării”.

Negatorii mai subliniaza si ca exista o varietate de posturi TV din care telespectatorii pot sa isi selecteze informatiile necesare.   

Prin urmare, afirmatorii nu reusesc sa argumenteze suficient de ce obligativitatea morala ar trebui sa duca la obligativitate legala, si ca implicit televiziunile private ar trebui sa fie constranse prin lege sa ia masuri in sens educational.

  1. Educatia copiilor

O mare parte din dezbatere s-a purtat pe zona impactului televiziunilor asupra copiilor – unde educatia este vitala. Ambele echipe au fost de acord cu faptul ca adultii sunt capabili sa selecteze informatiile folositoare din ceea ce vad la televizor, dar in cazul copiilor situatia sta diferit. Se pune problema daca televiziunilor trebuie sa li se impuna mai multe restrictii de difuzare a anumitor programe sau sa creasca numarul de programe cu mesaje educationale. Echipa afirmatoare arata ca parintii nu sunt capabili sa se ocupe intotdeauna corespunzator de educatia copiilor. Pe de alta parte, echipa negatoare argumenteaza ca exista institutii specializate in educarea tinerilor, cum ar fi scoala. Prin urmare, aceasta nu este responsabilitatea principala a telviziunilor. 

Alte aspecte ale dezbaterii:

- definitiile: nu au fost un element decisiv in luarea deciziei, deoarece definitia data de negatori servea si echipei afirmatoare, fiind vorba de insusirea unor “valori, modele de comportament considerate valoroase într-o societate”, pe care afirmatorii le sustineau.

- libertatea de expresie a televiziunilor: nu a fost contraargumentata, ci doar mentionata de A2, prin urmare nu a devenit o arie de conflict.

In concluzie, decizia mea in acest meci merge catre echipa negatoare.

Feedback si punctaje:

A1 – Discurs bine structurat, care isi indeplineste rolul. Am apreciat in special primul argument, in care aratati obligativitatea morala a televiziunilor de a-si asuma anumite responsabilitati fata de cetateni si cred ca ar fi fost bine sa dezvoltati mai mult acest argument si nu neaparat pe cel legat de copii. Sugestiile mele: stabiliti un cadru mai bine delimitat al discutiei – ce inseamna responsabilitate educationala, cum s-ar putea manifesta ea concret, cine s-ar ocupa de reglementare si implementare. Ar fi fost util sa dati ceva mai multe exemple, eventual sa va uitati la cum se face aceasta reglemntare la televiziunea publica. Ati vorbit de masuri impuse prin lege, dar in discurs nu apar niste masuri concrete.

Punctaj : continut - 11; strategie - 8; stil - 4 ; Total: 23 puncte

N1 – Apreciez ca ati sesizat ca nu exista o definire clara a termenilor dezbaterii, dar pentru mine ca arbitru ar fi fost mai util sa definiti notiunea de responsabilitate educationala, nu neaparat ce inseamna educatia in sens general. Ati folosit aceasta definitie ca pretext pentru jumatate din discurs, ignorand anumite idei importante ale cazului afirmator. Ca structura a discursului, va sfatuiesc sa incercati o contraargumentare punctuala, e mai usor pentru un arbitru sa va urmareasca argumentele si sa vada care sunt ariile de conflict. 

Mi-a placut faptul ca ati examinat dovezile aduse de afirmatori si ca le-ati folosit in discurs.

Punctaj : continut - 12; strategie - 8; stil - 4 ; Total: 24 puncte

A2 – Am aceeasi sugestie ca la N1, va recomand o abordare punctuala a argumentelor din cazul negator. Din punctul meu de vedere, ati ignorat problema limitarii libertatii prin reglementare, ridicata de negatori. De exemplu, puteati sa va folositi de CNA si de legea audio-vizualului – ati lasat acest punct descoperit, putea deveni o arie de conflict pe care sa o duceti de partea voastra. O alta sugestie legata de continut – mergand pe o analogie de tipul televiziuni private-companii private, puteati sa exploatati notiunea de CSR (corporate social responsibility - actiunile de responsabilitate sociala reprezinta un procent important din bugetele companiilor mari).   

Ca sfat final, nu formulati concluzia ca o intrebare retorica – poate fi de efect intr-un discurs verbal, dar in scris nu are acelasi impact. In general, in cadrul unei dezbateri e bine sa si raspundeti la intrebarile retorice J

Punctaj : continut – 11 ; strategie - 8; stil - 4; Total: 23 puncte

N2 – Este discursul ”castigator” al acestei dezbateri, care mi-a clarificat ariile de conflict si argumentele negatoare. Cu mentiunea ca ar fi fost mult mai bine sa aveti un discurs de acest fel la N1, ar fi dat un curs mai coerent dezbaterii. De-a lungul discursului exista cateva idei noi, unde afirmatorii aveau mult spatiu de discutie. Discursul N2 ar trebui sa aiba o componenta conclusiva bine evidentiata si sa nu contina argumente noi la care afirmatorii nu pot raspunde.

Punctaj : continut - 13; strategie - 9; stil - 4; Total: 26 puncte

La final, felicit ambele echipe pentru aceasta dezbatere, care din punctul meu de vedere a mers destul de strans si pentru faptul ca v-ati documentat si ati folosit resursele puse la dispozitie. Mult succes in urmatoarele meciuri J

A1 -> 23 puncte
N1 -> 24 puncte
A2 -> 23 puncte
N2 -> 26 puncte
Castiga echipa:

Catalin si Sebastian (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.