Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Teo si Iustin' (afirmatori) vs 'Salomeea si Iulius' (negatori)

A1 (Teodora Alexandru)

Este timpul ca amenzile sa fie proportionale cu veniturile

Atunci cand vorbim de amenzi, vorbim despre amenzile civile aplicate ca sanctiuni pentru savarsirea contraventiilor, fie ele in domeniul rutier, tulburarea linistii publice, pe care le pot comite cetatenii, excluzand contraventiile stabilite pentru respectarea normelor pentru anumite categorii de profesii (militar, medic, contabil etc.)

introducerea unui sistem de amenzi proportionale cu veniturile presupune ca de la o valoare de baza a amenzii existenta la momentul actual sa se poata creste progresiv sau cobori in functie de veniturile persoanei in raport de venitul minim pe economie sau, conform unor sisteme, in functie de un procent din venitul zilnic disponibil (day fine1). Sistemul poate varia si nu vrem sa propunem in mod expres unul, dar sustinem ca efectul pe care vrem sa-l atingem este urmatorul: daca un sofer auto castiga 1000 lei pe luna si plateste amenda de 100 lei, care il afecteaza, si un alt sofer castiga 10000 lei, ii vom cere o suma care sa-l afecteze in aceeasi masura. Aceasta suma nu va reprezenta intr-un sistem simplu tot 10%, adica 1000 lei, dar pot exista si ecuatii mai complicate de determinare a unei amenzi, luand in considerare si salariul minim pe economie, nivel de trai, impozite, consum zilnic, din punct de vedere statistic, pentru ca sistemul sa nu devina excesiv.

1. Amenzile trebuie sa usture ca sa aiba efect prohibitiv

Amenzile reprezinta sanctiuni pentru nerespectarea unei conduite corecte impuse de lege pentru protectia celorlalti cetateni sau pentru buna desfasurare a relatiilor sociale. Sanctiunea este menita a-l determina pe faptuitor sa nu mai comita a doua oara fapta, si eventual sa n-o fi comis de loc de frica sanctiunii. De exemplu, daca un tanar tulbura linistea publica difuzand muzica extrem de zgomotoasa noaptea sau conduce cu viteza excesiva in localitati, sau provoaca scandal public prin exhibitionism, el va fi amendat. Insa amenda poate sa nu fie perceputa ca o sanctiune daca valoare acesteia nu este semnificativa pentru faptuitor. De aceea, in acest domeniu, legiuitorul poate si trebuie sa se asigure ca amenda este semnificativa pentru fiecare faptuitor si acest lucru se poate realiza doar cand amenda este proportionala cu venitul. Daca pentru un faptuitor amenda de 200 lei e echivalentul banilor de buzunar pe o zi2, nu o va resimti ca pe o amenda si nu se va corecta. Asadar, proportionalitatea amenzilor este necesara pentru eficienta amenzilor.

2. Se mentine egalitatea din punct de vedere juridic

populatia, mai ales cea foarte bogata, ar putea considera aceasta masura ca un tratament discriminatoriu si abuziv din partea statului. Sustinem insa ca in acest caz devine evident de ce oamenii sunt egali in fata legii, chiar daca nu sunt egali intre ei. Aici, scopul statului nu este sa-ti ia banii si deci sa abuzeze de bogati, cazul nu este similar cu cel al impozitelor proportionale cu veniturile. In acest caz, in schimb, persoana este cea care are libertate de decizie de a savarsi sau nu o contraventie, iar statul o sanctioneaza ca atare, dar trebuie si poate sa o sanctioneze personalizat, conform vinovatiei ei, atitudinii ei de indiferenta fata de regula, si cu mijloacele cele mai adecvate pentru a asigura prevenirea savarsirii de noi contraventii in viitor.

3.Acest sistem asigura mai bine respectul legii

Tocmai pentru ca pana acum amenzile au fost uniforme, cei care isi permiteau sa incalce in mod grosolan legea erau tocmai cei care simteau ca nu trebuie sa suporte consecintele, cei care nu 'simteau' amenda. Iar acestia au si tendinta sa aiba comportamentul cel mai daunator in societate, avand si mijloacele sa provoace consecintele nedorite.

Tocmai pentru ca acum exista posibilitatea unor amenzi cu valoare foarte mare face ca acest mecanism sa previna savarsirea de contraventii mult mai bine decat cel anterior. Poate ca la nivelul populatiei cu venituri medii nu se vor produce schimbari semnificative, dar in randul cetatenilor cu venituri peste aceasta medie, teama de a nu plati o suma mare are un efect dublu, pentru ca le afecteaza atat imaginea si prestigiul public, cat si loveste puternic in conceptia acestor persoane de libertate totala bazata pe avere. De asemenea, oricat de bogate ar fi aceste persoane, nimanui nu-i este placut sa piarda o suma considerabila ca amenda, cu atat mai mult cu cat in Romania mandria celor bogati este sa nu piarda bani3, nu sa ii castige.

Apare asadar un factor preventiv sporit pentru ca devine cu adevarat o sanctiune deranjanta si pentru cei care isi permiteau lejer amenzile prevazute pana acum.


Referinte:



2 Pentru un exemplu largit, vezi: http://marshallbrain.com/etq-gas-tax.htm


N1 (Iulius Manescu)

Definţia descriptivă oferită de echipa afirmatoare este neclară.Propunem o definiţie cu gen proxim şi diferenţă specifică:amenzile reprezintă instrumentul sancţiunilor administrative fiind aşadar o categorie de sancţiuni juridice care au scop dublu să pedepsescă pe cel care încalcă legea prin aplicarea asupra acestuia a unor măsuri de constrângere dar şi să prevină încălcarea normelor juridice, prin descurajarea celui în cauză să mai repete abaterea dar şi a celorlalţi membri ai societăţii, prin exemplul dat.

Menţionăm că există o varietate de sancţiuni administrative, sancţiuni din care fac parte şi abaterile de la regimul circulaţiei, în raport cu natura faptei antisociale, cu relaţiile sociale a căror desfăşurare a fost perturbată, cu domeniul unde s-a savârşit fapta.Aşadar pornind de la scopul sancţiunilor administrative  de a preveni săvârşirea în viitor a unor alte fapte antisociale prin pedepsirea celor care au săvârşit fapte antisociale echipa negatoare aduce 3 contra-argumente care nu sprijină moţiunea în favoarea introducerii amenzilor proporţional cu veniturile datorită efectelor, eficacităţii şi eticii aplicării ei:

1. Efecte-politică discriminatorie cu efect  negativ de nedeclararea reală a veniturilor

Aplicarea de sancţiuni proporţionale cu veniturile reprezintă o politică discriminatorie de a trata persoanele care realizează venituri mari dar şi de discriminare pozitivă  sau acţiune afirmativă faţă de cei cu venituri mici.. Articolul 7 al Declaraţiei Drepturilor Omului statuează următoarele: “Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nicio deosebire, dreptul la o protecţie egală în faţa legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminari care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare.” Analizând conţinutul acestui articol, observăm argumentul de egalitate în faţa legii care trebuie să se menţină şi atunci când vine vorba de politica stabilirii regimului sancţionator pentru încălcările referitoare la regimul rutier. Precizarea că oamenii sunt egali în faţa legii "fără nicio deosebire" este un argument în defavoarea sancţionarii proporţionale cu veniturile. In condiţiile în care vorbim de existenţa în societate a unei egalităţi de şanse şi pentru persoanele cu venituri scăzute, tocmai faptul că amenzile reprezintă sancţiuni pentru nerespectarea unei conduite corecte impuse de lege pentru protecţia celorlalţi cetăţeni sau pentru buna desfăşurare a relaţiilor sociale nu trebuie să aducă şi o îngrădire a drepturilor individului de a se bucura de roadele eforturilor sale în societate, ce l-au ajutat să ajungă la un nivel ridicat al veniturilor. Această politică de discriminare pozitivă faţă de cei cu venituri mici încurajează nedeclararea veniturilor reale de către cei bogaţi dar şi de către cei săraci tocmai pentru ca nivelul amenzilor să fie cât mai redus.

 

2.  Eficacitate -  există alternative mai eficace decât proporţionalitatea amenzilor cu veniturile


Nu sancţiunea de ordin pecuniar este cea care influenţează educarea contravenientului, ci ideea în sine de a fi tras la răspundere de organele de aplicare a legii pentru un comportament ce contravine conduitei normale în cadrul societăţii. Proporţionalitatea amenzii cu veniturile are un potenţial mult mai redus de a îndrepta un individ deviant decât aplicarea unei sancţiuni cu muncă în folosul comunităţii.  De exemplu, aplicarea a zece zile de muncă în folosul comunităţii  potenţial mai înalt de a-l îndrepta pe contravenientul cu venituri mari prin scoaterea sa temporară din mediul său şi obligarea de a efectua activităţi care să compenseze pericolul creat decât aplicarea unei sancţiuni prin amendă, care deşi fiind usturătoare nu implică introducerea individului aproape de cei pe care i-a pus în pericol prin încălcarea valorilor sociale.  

3.Etic- proporţionalitate cu frecvenţa şi gravitatea faptei nu cu veniturile


Stabilirea unor sancţiuni personalizate trebuie să fie în primul rând o individualizare care să privească elemente precum frecvenţa şi gravitatea abaterilor de la regimul siguranţei rutiere.  Riscul ca acest sistem să devină unul sancţionator excesiv nu ar permite creşterea  ulterior proporţional a amenzilor aplicate în funcţie de gravitatea şi tendinţa de a recidivă a contravenientului.  Aplicarea a 10% din venituri drept sancţiune are şanse mai mici să-l impiedice pe contravenient în repetarea faptei, decât ideea că sancţiunea la comiterea ulterioară a aceleiaşi fapte i-ar putea aduce o pedeapsă fie cu muncă în folosul comunităţii, fie chiar stabilirea unor pedepse mai grave, cum ar fi zile de arest. Practic, aplicarea unor zile de muncă în folosul comunităţii sau de arest implică indisponibilizarea contravenientului de la locul de muncă şi activitatea zilnică, o variantă nediscriminatorie  de a-l obliga să suporte consecinţe proporţionale statutului social, să asigure eficienţa amenzilor şi să inducă respectul legilor.

In concluzie, sancţiunea ce trebuie aplicată pentru abaterile contravenţionale, trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, urmarea produsă, iar alte circumstanţe personale ale contravenientului trebuie să fie un etalon secundar de individualizare mai degrabă judiciară decât pentru o individualizare legală. Pe scurt să fie eficientă şi eficace, să aibă efect pozitiv asupra  bugetului de stat.

Referinte: 1. "Drept Administrativ", Mariana Oprican, Bucuresti, 2006, p. 51


A2 (Iustin Gana)

Completările aduse de negatori la definiții nu contravin în niciun fel definiițiilor noastre. Le acceptăm, considerând că ele sprijină mai degrabă cazul afirmator decât pe cel negator. Stipularea că amenzile au ca rol nu doar pedepsirea, ci și „descurajarea celui în cauză să mai repete abaterea” poate fi mai degrabă îndeplinită în cazul în care factorul de descurajare chiar influențează un individ. Dacă un cetățean are venituri lunare de peste 8 000 de lei, o amendă de 500 de lei nu va reprezenta un factor care să descurajeze un comportament similar pe viitor, indiferent cât de periculos poate fi acel comportament pentru ceilalți participanți la trafic (ex.: depășirea limitei de viteză).

Negatorii susțin în primul lor argument că măsura ar reprezenta un act de discriminare împotriva celor care câștigă mai mult, însă nu credem că acest argument este valid. Vorbind despre „egalitate în fața legii”, se cuvine să facem diferența între „egalitate de drepturi” și „egalitate de șanse”. O analogie utilă în înțelegerea acestei diferențe este cea cu un examen standardizat ale cărui rezultate ar decide admiterea la o anumită facultate. Dacă subiectele pregătitoare acelui examen se găsesc în cărți foarte scumpe, toată lumea are dreptul să dea acel examen, însă nu toată lumea are șansa să ia acel examen. Șansa mai mare de a lua examenul o au cei care își permit să cumpere cărțile scumpe. Altfel spus, cei mai bogați au șanse mai mari să ia examenul. A face abstracție de această probabilitate și a ne mulțumi să spunem că și cei săraci au „aceleași drepturi”, abia asta ar reprezenta un caz grav de discriminare.

Totodată, nu considerăm că ar fi vorba nici despre o formă de discriminare pozitivă a celor care câștigă mai puțin. Pentru ei, amenda va rămâne în continuare semnificativă. Spre exemplu, o amendă de 370 de lei1 pentru staționarea într-un loc nepermis va fi resimțită cu siguranță de cineva care are un salariu mediu net de aproximativ 1 500 de lei2, pentru că reprezintă un sfert din acel salariu.

În cel de-al doilea argument, negatorii sugerează că există alternative mai eficiente decât introducerea unui sistem proporțional de amenzi, cum ar fi munca în folosul comunității. În primul rând, considerăm că munca în folosul comunității nu este o alternativă preferabilă din punct de vedere etic, deoarece aceasta îl împiedică pe contravenient să își desfășoare activitățile de zi cu zi. Este posibil ca în anumite cazuri acest lucru să afecteze performanța la locul de muncă a individului (sau chiar să pună în pericol păstrarea locului de muncă), și astfel efectul să fie unul negativ cu bătaie mult mai lungă decât ar fi necesar pentru o faptă contravențională. În al doilea rând, munca în folosul comunității nu poate fi aplicată întotdeauna într-o formă care să compenseze fapta săvârșită. Nu există foarte multe activități de muncă în folosul comunității care să aibă legătură cu parcarea în loc nepermis, depășirea limitei de viteză sau încălcarea liniei continue. Banii obținuți din amenzi pot fi oricând direcționați spre lucrări și activități care să îmbunătățească starea drumurilor, vizibilitatea indicatoarelor sau a marcajelor etc. În al treilea rând, chiar presupunând că există un merit al muncii în folosul comunității, aceasta poate fi pusă în practică și într-o combinație cu un sistem proporțional de amenzi, fără ca presupusele sale efecte benefice să fie diminuate.

Cel de-al treilea argument negator are la bază o falsă premisă: aceea că în cazul unui sistem de amenzi proporționale cu veniturile, nu am putea face amenzile proporționale și în funcție de alți factori. Nimic nu ne împiedică să introducem încă un nivel de variație a amenzilor, în care numărul abaterilor sau gravitatea faptei să influențeze o amendă în plus față de influența veniturilor contravenientului. În ce privește ideea de muncă în folosul comunității sau arest, considerăm că tocmai aceste variante sunt cele care discriminează împotriva indivizilor mai săraci. Pentru aceștia, pierderea locului de muncă în urma indisponibilizării cauzate de arest ar avea efecte mult mai grave pe termen lung decât pentru indivizii înstăriți, care și-ar permite să supraviețuiască la standarde rezonabile chiar și dacă nu ar avea un loc de muncă o perioadă mai îndelungată.

Considerăm că sistemul de amenzi proporționale cu veniturile este mai probabil să asigure o societate egală în fața legii, nu doar din punctul de vedere al unor drepturi abstracte, ci și din punctul de vedere al șanselor reale. Credem, totodată, că sistemul propus de noi asigură într-o mai mare măsură un comportament viitor de respectare a legii. Nu în ultimul rând, susținem că sistemul amenzilor proporționale discriminează mai puțin decât alternativele (muncă în folosul comunității, arest) împotriva indivizilor mai săraci, pentru că nu dă naștere unor efecte ireversibile (cum ar fi pierderea locului de muncă). Pentru toate aceste motive, credem că ar trebui să votați în favoarea moțiunii.


N2 ()

 

Echipa negatoare susţine validitatea celor trei contra-argumente care nu sprijină moţiunea în favoarea introducerii amenzilor proporţional cu veniturile, repetăm, datorită efectelor negative, ineficacităţii şi absenţei criteriului etic în aplicarea ei:

1. Efecte - politică discriminatorie cu efect negativ de nedeclararea reală a veniturilor

Precizarea că oamenii sunt egali în faţa legii "fără nici o deosebire" rămâne un argument valid în defavoarea sancţionării proporţionale cu veniturile. Afirmatorii nu sunt consecvenţi atunci când afirmă că această politică a amenzilor proporţionale cu veniturile nu este discriminatorie şi se contrazic când susţin “că sistemul amenzilor proporționale discriminează mai puțin decât alternativele (muncă în folosul comunității, arest) împotriva indivizilor mai săraci, pentru că nu dă naștere unor efecte ireversibile (cum ar fi pierderea locului de muncă)”.

Analogia destinată înţelegerii deosebirii dintre egalitate de drepturi şi egalitate de şanse, prezentată de afirmatori nu are relevanţă pentru demontarea argumentului nostru, deoarece nu au reuşit să invalideze faptul că amenzile reprezintă sancţiuni doar pentru nerespectarea unei conduite corecte impuse de lege pentru protecţia celorlalţi cetăţeni sau pentru buna desfăşurare a relaţiilor sociale şi nu trebuie să aducă şi o îngrădire a drepturilor individului de a se bucura de roadele eforturilor sale în societate, ce l-au ajutat să ajungă la un nivel ridicat al veniturilor, să-l împiedice să investească pentru creştere economică.

Echipa negatoare nu a adus argumente care să invalideze a doua parte a acestui prim argument conform căruia această politică discriminatorie de amendare proporţional cu veniturile încurajează nedeclararea veniturilor reale de către cei bogaţi dar şi de către cei săraci, tocmai pentru ca nivelul amenzilor să fie cât mai redus şi mai mult duce la evaziune fiscală, la abuzuri şi corupţie din partea acelora care veghează la respectarea legilor ţării. Nu puţine au fost cazurile în care poliţiştii s-au dovedit a fi corupţi, primind mită de la conducătorii auto, iar dacă amenzile se vor mări proporţional cu veniturile este posibil ca numărul cazurilor de “şpagă” să sporească direct proporţional cu numărul amenzilor exorbitante aplicate de către stat, amenzi în funcţie de veniturile amendatului.
Ştiţi ce va însemna asta, nu? Se vor strânge la vânătoare, aproape de intersecţii şi vor începe să tragă pe dreapta tot ce înseamnă maşină peste 15 000 Euro. Ştiţi, aţi încălcat legea, amenda normală e de 200 lei, dumneavoastră veţi lua 2000 de lei, că păreţi bine îmbrăcat. Şi nu scăpăm şi noi cu un 3-400? Bine, dar să nu se mai întâmple.

2.  Eficacitate - există alternative mai eficace decât proporţionalitatea amenzilor cu veniturile Evaluarea standard a măsurilor unei politici în Uniunea Europeană se efectuează de regulă utilizând un set de criterii definite pentru prima oară în 1998 de Comitetul Asistenţei pentru Dezvoltare al OECD1. Aceste criterii sunt eficienţa, eficacitatea, utilitatea, impactul, relevanţa şi sustenabilitatea. Aşadar eficacitatea nu trebuie confundată cu eficienţa aşa cum procedează afirmatorii când susţin că negatorii sugerează că există alternative mai eficiente decât introducerea unui sistem proporțional de amenzi, cum ar fi munca în folosul comunității. Eficacitatea se referă la atingerea obiectivelor iar eficienţa se referă la raportul cost-beneficii. Echipa afirmatoare face confuzii intre termeni, nedeţinând proprietatea termenilor nu reuşeşte să convingă în ceea ce susţine. Eficienţa se confundă cu etica, se amestecă criteriile şi nu se mai înţelege conform cărui criteriu ne formulăm judecata de valoare.

Este simplu să dăm legi prin care să împovărăm şi mai mult societatea româneasacă, important este dacă aceste legi îşi vor atinge scopul, adică sunt eficace. Este eronat ca actualii guvernanţi să considere că înăsprirea legii atât de drastic îi va determina pe conducătorii auto să nu mai încalce legislaţia rutieră. Nu se poate spune că din cauza sancţiunilor prea mici, aceştia nu ţin cont de legislaţia în vigoare. Factorii care îi determină pe aceştia să greşească în trafic sunt diverşi, de exemplu, infrastructura drumurilor care este deplorabilă şi nimeni nu face nimic pentru imbunătăţirea ei, poate constitui unul dintre motivele care uneori îi pune pe şoferi în faţa inevitabilului.Proporţionalitatea amenzii cu veniturile are un potenţial mult mai redus de a îndrepta un individ deviant decât aplicarea unei sancţiuni de muncă în folosul comunităţii.  Exemplul dat, aplicarea a zece zile de muncă în folosul comunităţii la lucrări pentru reabilitarea drumurilor efectiv, are potenţial mai înalt de a-l îndrepta pe contravenientul cu venituri mari şi ajută la diminuarea factorilor de risc, care duc la încălcarea inevitabilă a regulilor de circulaţie.

3.Etic - proporţionalitate cu frecvenţa şi gravitatea faptei nu cu veniturile

Echipa afirmatoare este de acord şi cu propunerea noastră de a introduce alternative cum ar fi munca în folosul comunităţii şi arestul în funcţie de gravitatea faptei combinate cu măsura moţiunii propuse.

 

In concluzie, echipa negatoare consideră că evaluarea realizată de echipa afirmatoare nu are un impact semnificativ asupra dezbaterii deoarece orice afirmaţie trebuie demonstrată folosind indicatori care să măsoare eficacitatea şi eficienţa acestor măsuri precum şi gradul de discriminare.

 


Referinte:

 

1 The DAC Principles for the Evaluation of Development Assistance, OECD (1991),

http://www.oecd.org/document/22/0,2340,en_2649_34435_2086550_1_1_1_1,00.html

 



Decizii:

Mihai Pomarlan

Un comentariu inainte de decizie. Principala problema in dezbatere este ce inseamna "egal in fata legii". O echipa sustine "egal" inseamna matematic aceeasi amenda pentru aceeasi fapta, cealalta sustine ca "egal" inseamna imapct egal asupra individului. N-ar fi stricat studiata mai in detaliu aceasta opozitie. Exemplul dat (egalitate in drepturi versus egalitate de sanse) este irelevant. Aici nu e vorba de egalitate de sanse, iar acel exemplu doar adauga ceata. Mai la obiect, cred, ar fi urmatoarea observatie. Din punct de vedere al societatii, "egalitate" a unei pedepse inseamna ca in termeni absoluti pedeapsa e egala. Daca mai multe persoane sunt amendate pentru aceeasi fapta, iar una din ele e amendata mai mult, societatea 'castiga' mai mult de pe urma acelei amenzi si acelei persoane. Din punct de vedere individual, impactul unei pedepse tine intr-adevar si de resursele financiare ale unei persoane, deci "egalitate" poate fi interpretat mai relativ.

Ce era inainte nu are legatura cu decizia, e doar o opinie personala. Decizia urmeaza acum.

Cred ca echipa Afirmatoare propune cu multa lejeritate ca egalitate in fata legii implica amenzi proportionale cu venitul. Personal, nu cred ca au dreptate (v. analiza de mai sus), dar in fine, propun un sistem si il justifica prin prisma eficacitatii amenzilor ca masuri de pedeapsa si prevenire (se aduce si o dovada cu privire la faptul ca venituri mai mari fac ca amenzi fixe sa fie resimtite ca mai putin importante). Contrargumentarea Negatoare se bazeaza in principal pe un sistem alternativ care nu e nici incompatibil, nici chiar atat de diferit, pana la urma, de sistemul amenzilor proportionale. Da, Negatorii emit obisnuita afirmatie ca amenzi proportionale sunt discriminatorii, dar nu o justifica. Luam impozite mai mari de la cine castiga mai mult (impozitul pe venit e cel putin proportional, daca nu progresiv, in multe tari). Deci clar exista obligatii legale dependente de venit. De ce n-ar fi si amenzile astfel, in special ca asta le-ar face mai eficace? Negatorii spun doar ca nu cuantumul amenzii conteaza. Si lasa afirmatia in aer, fara a o sprijini. Apare un gotcha-moment in discursul N2, deoarece Afirmatorii confunda eficacitatea cu eficienta. Ok, fie. Dar si-au facut datoria in meci de a oferi motive pentru care amenzile proportionale sunt mai eficace. Decizia mea merge spre Afirmatori.

A1:

Prezentare ok, dar argumentele 1 si 3 sunt de fapt acelasi lucru. Atentie la prezentarea dovezii 3. Ce demonstreaza ea este ca Absolute Risk Aversion scade, Relative Risk Aversion ramanand (probabil) mai aproape de constant.

Continut: 14

Strategie: 9

Stil: 3

Total: 25

N1:

Cazul Afirmator este slab combatut. Se afirma doar ca amenzile proportionale nu sunt eficace (nu se aduc dovezi in acest sens), se afirma doar ca sunt discriminatorii (nu se explica conform carui criteriu).

Continut: 10

Strategie: 7

Stil: 3

Total: 20

A2:

Analogia menita sa explice "egalitatea de sanse" nu are relevanta in meci. Vad ca analogia vine ca raspuns la un comentariu al N1, dar acesta putea fi respins mai economic. Ce conteaza este sustinerea impactului egal asupra individului ca si criteriu.

Continut: 14

Strategie: 7

Stil: 3

Total: 24

N2:

Se pierde mult timp cu explicarea diferentei intre eficace si eficient. Or fi facut Afirmatorii o confuzie de termeni, dar e clar ce spun. Tot asa cum e clar ce spune N2 in discurs in propozitia: "Echipa negatoare nu a adus argumente care să invalideze a doua parte a acestui prim argument". Este clar ca va referiti la echipa Afirmatoare, care nu ar fi adus argumente. Momente "gotcha" sunt inutile.

Continut: 14

Strategie: 7

Stil: 3

Total: 24

A1 -> 25 puncte
N1 -> 20 puncte
A2 -> 24 puncte
N2 -> 24 puncte
Castiga echipa:

Teo si Iustin (afirmatori)


Simina Gheorghinca

Buna! As dori in primul rand sa felicit ambele echipe pentru acest meci. Consider ca a fost un meci echilibrat din foarte multe puncte de vedere iar aceasta decizie nu a fost una usoara sub nicio forma.


Feedback-ul acesta va fi structurat in doua parti. In prima parte voi discuta despre fiecare vorbitor individual iar a doua parte se va concentra pe decizie si explicarea acesteia. 


Afirmatorul 1 a pornit dezbaterea puternic din prisma argumentelor, structurii si coerentei. Consider ca acest discurs a fost unul bun, care si-a respectat rolul. Mentiunea pe care as dori sa o fac pornind de la vorbitorul 1 si pana la ultimul vorbitor este ca as aprecia foarte mult prezenta unui road-map la inceputul discursului, adica o scurta prezentare a punctelor pe care le va urmari discursul respectiv. 


Negatorul 1 a facut o treaba buna in ceea ce priveste prezentarea cazului negator intr-un mod convingator si persuasiv. Rolul vorbitorului a fost respectat, o mentiune ar fi faptul ca as dori sa vad mai multa contraaargumentare directa a cazului afirmator. Intradevar, in momentul in care argumentele negatoare se pliaza pe cazul afirmator, puteti sa prezentati doar cazul si sa explicati punctele in care cele doua se contrazic, dar este mult mai util sa aveti atat argumente proprii cat si material separat pentru contraargumentare pentru a va spori sansele de castig.


Afirmatorul 2 a avut, din punctul meu de vedere, cel mai reusit discurs din acest meci. Acest discurs nu numai ca si-a respectat rolul dar a reusit sa sumarizeze debate-ul pana in punctul respectiv si sa combata argumentele negatoare, respectand si structura in acelasi timp.


Negatorul 2 a avut, din nou, un discurs bun care s-a ridicat la standardele debate-ului. Structura a fost prezenta si rolul a fost respectat. Tin sa mentionez ca acest discurs a fost totusi, un pic repetitiv in ideea ca s-a repetat, in principiu, cazul negator de la discursul 1 dar totodata, ideea noua adusa pe acest vorbitor referitoare la coruptie a fost foarte utila si putea sa fie prezentata inca de pe vorbitorul 1 negator.


Trecand la partea a doua a feedback-ului, decizia. Consider ca in acest meci, din punct de vedere holistic, al imaginii de ansamblu, castiga echipa Afirmatoare. Motivul principal este faptul ca echipa Afirmatoare a adus niste argumente de baza care explicau motivul pentru care ei doresc adoptarea motiunii iar echipa Negatoare a atacat aceste argumente oarecum superficial acestea fiind reconstruite usor de Afirmatorul 2, iar apoi Negatorul 2 a ales, dupa cum am spus, mai degraba sa se focuseze pe propriul caz in loc de o contraargumentare mai amanuntita. Conctret, meciul s-a dezbatut pe doua puncte majore: discriminarea creata la nivel de societate si pe eficienta masurii in ceea ce priveste repetarea greselii comise. Pentru a fi cat mai clara o sa precizez ca voi discuta despre ambele subiecte analizand efectul lor asupra a doua categorii din societate, oamenii instariti si cei ce au un nivel de trai mai scazut pentru ca aceasta sunt categoriile principale despre care s-a discutat in cadrul meciului.
Primul punct ce face referire la discriminare are urmatorul efect: inteleg de la echipa negatoare ca nu trebuie sa penalizam categoria mai instarita prin a creste aceasta masura, insa, totodata ambele echipe sunt de acord cu faptul ca amenda e o sanctiune ce pedepseste in functie de gravitate si egal in fata legii. In concluzie, este intradevat adevarat ca oamenii instariti vor plati mai mult dar acest lucru, explica echipa afirmatoare, este bun pentru ca fara ca aceasta amenda sa ii afecteze si pe ei in aceeasi masura ei sunt intr-un fel ‚deasupra legii’. 


Al doilea punct se refera la eficienta masurii. Din nou, echipa negatoare propune o masura mai eficienta si anume lucrul in folosul comunitatii. Am acceptat aceasta alternativa, ce exista si in momentul de fata, iar echipa afirmatoare explica faptul ca aceasta forma de pedeapsa nu este un ‚panaceu universal’ si nu o putem aplica in fiecare situatie si asfel amenda tot trebuie sa existe, fie proportionala, fie nu. Totodata, s-a discutat despre posibilitatea de repetare a greselii comise daca amenda nu este suficient de mare, din acest punct de vedere, consider ca echipa afirmatoare a demonstrat ca doar daca crestem amenzile pentru persoanele instarite vom putea atinge efectul dorit.
As dori sa mentionez totusi, ca ideea conform careia se va crea coruptie datorita acestestei motiuni era foarte buna si as fi dorit sa fie prezenta de pe negatorul 1 pentru a putea sa se dezvolte mai mult si sa conteze mai mult in economia meciului.


Felicitari ambelor echipe si spor in continuare! 

A1 -> 24 puncte
N1 -> 22 puncte
A2 -> 25 puncte
N2 -> 20 puncte
Castiga echipa:

Teo si Iustin (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Clasament meci

Medii punctaje

A1 -> 24.50 puncte
N1 -> 21.00 puncte
A2 -> 24.50 puncte
N2 -> 22.00 puncte
Castiga echipa:

Teo si Iustin (afirmatori)

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.