Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Teo si Laura' (afirmatori) vs 'Ana-Maria si Ovidiu' (negatori)

A1 (Alina Tudose)

A fi ancorat in actualitate, a fi la curent cu desfasurarea evenimentelor reprezinta un imperativ al secolului XXI, secol al vitezei. Informatia, in zilele noastre, se afla la orice colt de strada. Canalele de comunicare s-au raspandit si diversificat atat de mult incat nimeni nu mai poate spune ca nu este informat. Cu toate acestea, gradul de dezinformare a crescut simtitor. Desi avem nenumarate canale de difuzare, unul dintre cele preferate publicului (pentru ca este foarte accesibil si usor de digerat) este televiziunea. De ce televiziunea si, cu precadere, televiziunile particulare se afla in topul preferintelor publicului? Pentru ca televiziunea , sub aparenta informarii, distreaza, transpunand telespectatorii intr-o realitate fabricata. Cuvantul cheie al televiziunilor particulare  este INTERESUL, iar interesul acestora consta in profitabilitatea afacerii pe care o gestioneaza. Masele reprezinta nu un beneficiar al informatiilor, ci un element necesar in obtinerea foloaselor de orice natura (banoase, de putere etc.) de catre cei care se afla in spatele acestui mecanism. De acord. Televiziunile private fac ce vor pe banii lor, insa exista un punct critic si consideram ca acel punct a fost atins. De ce este timpul ca televiziunile sa isi insuseasca anumite responsabilitati educationale?Unul dintre pilonii democratiei este libertatea, cu o mentiune: libertatea mea se operste acolo unde inceteaza libertatea celuilalt. Bunaoara, ceea ce incalca libertatea celuilalt este nedemocratic si, prin urmare, trebuie sa sufere modificari pentru a fi acceptat la nivel social.

Televiziunile, cu precadere cele publice, au ajuns in acel punct unde se poate spune ca incalca libertatea indivizilor si anume: libertatea de a gandi critic. Invazia mass media reduce individul la masa, la un comportament previzibil, de multe ori in defavoarea acestuia. Interesul televiziunilor  private (foloase banoase, de putere sau altele) ii conduc pe detinatorii acestora catre o atitudine anti-societate, imbecilizand-o. Orice pentru obtinerea scopurilor. Impactul este cu atat mai mare cu cat raportul  televiziunilor private fata de cele de stat este foarte dezechilibrat, ducand la ceea ce numim spirala tacerii: televiziunile de stat, cele care indica o directie corecta din punct de vedere social (adica are responsabilitati educationale), sunt subminate de cele private care domina cantitativ. Masele sunt dezorientate si urmarind întreaga suită de programe TV pe care aceste televiziuni le găzduiesc ajung sa se indeparteze de realitatea presanta in care traim, de problemele economice, sociale, legislative cu care ne confruntam. Cati dintre telespectatorii fideli ai acestor tipuri de televiziuni stiu despre „Noul cod Legislativ” publicat in Monitoriul Oficial in vara aceasta, despre dezbaterile europene sau, mai mult, mondiale care au loc la acest moment? Raspunsul este simplu: NICIUNUL sau poate un numar infim care nu au aflat pentru ca au accesat informatia, ci poate aceasta informatie le-a ajuns la ureche involuntar. Asadar ce facem cu aceasta masa de populatie imbecilizata si care traieste in afara problemelor, probleme care la un moment o vor atinge?

 Veti putea spune ca „daca publicul asta vrea, asta ii dam, doar are televiziunea nationala de unde isi poate procura informatia obiectiva, seaca a lumii actuale”. Atunci venim si spunem ca abordarea problemei in aceasta maniera nu face decat sa dilateze realitatea. Din contra, poate ca acest public despre care vorbim asa a fost „educat”, si cand spunem educat ne referim la deprinderile mecanice pe care le-a invatat urmarind programele acestor televiziuni, la caracterul usor digerabil al informatiilor transmise, la superficialitatea tratarii problemelor, la mutarea punctului pe interes si la fixarea unei agende in conformitate cu propriile interese ale televiziunii in cauza, interese despre care publicul crede ca le apartin. Cu alte cuvinte, ceea ce televiziunile private au omis sa faca este chiar procesul de pornire, si anume: INTELEGEREA PUBLICULUI, CUNOASTEREA NEVOILOR SALE. Mai mult, la ora actuala „s-a incetatenit” ca PUNCT DE DIFEREN’IERE al televiziunii private, in raport cu cea publica, tocmai acest atribut de a distra, dar vreti sa spuneti ca televiziunea a devenit un circ? Vreti sa spuneti ca daca spectacolul si senzationalul vinde acela e cel mai bun?

Si ce facem cu responsabilitatea sociala? Ce facem cu realitatea deformata pe care o vindem si pe care publicul nostru o percepe ca pe un surogat al realitii reale? Fara o atitudine proactiva, constructiva, gandindu-ne doar la binele propriu, nu ne intoarcem la epoca de piatra, ci mergem mai departe, la lupta pentru supravietuire intre organisme fara discernamant. Lipsa unei minime responsabilitati fata de celalalt presupune lipsa calitatii de a fi om.


N1 (Ana-Maria Carlanaru)

Ideea centrala negatoare este ca privatizarea televiziunilor este singurul mod in care pot fi satisfacute in mod real nevoile de informare ale publicului.

 In primul rand, mass media privatizata  are resursele necesare pentru a se canaliza pe diverse sectoare de interes, care nu pot fi promovate de catre televiziunea publica. Aceasta se ghideaza dupa anumite principii ce trebuie respectate intocmai, printre care universalitatea si diversitatea. Televiziunile publice au rolul de a se adresa intregii populatii, abordand subiecte din toate domeniile de interes ale societatii[1]. Astfel, televiziunea publica nu isi va putea permite luxul de a acoperi intr-un mod satisfacator pentru public toate sectoarele de informatie . Singura solutie la aceasta problema este suplinirea respectivelor sectoare de catre televiziunile private, care, chiar avand ca scoop declarat realizarea unui profit, nu il pot obtine decat venind in intampinarea cerintelor publicului (canale muzicale, de stiri, de tip talk-show etc.). Iar faptul ca acest sistem functioneaza cu adevarat este dovedit de ratingurile mari obtinute de diferitele televizuni private. Acestea releva faptul ca, in ciuda parerii contrare a  echipei afirmatoare, televiziunile comerciale cunosc nevoile publicului si le inteleg, suplinind lacunele informationale pe care televiziunea publica nu are resursele (de infrastructura, finantare si temporale) sa le acopere. De aceea, dezechiblibrul dintre sectorul de stat si cel privat despre care vorbeste echipa afirmatoare nu este nicidecum un motiv de ingrijorare ci un semn clar de normalitate.

In al doilea rand, libertatea televiziunilor private de a difuza informatii de orice fel este un lucru benefic, adevarata manifestare a libertatii de exprimare, care nu poate fi cenzurata in niciun fel. Corelativ acesteia, libertatea de a alege este insasi premisa existentei libertatii de a gandi critic. Nu vedem cum vreuna dintre acestea doua ar fi restranse in vreun fel de existenta unei varietati de televiziuni (asa cum afirma cu vehementa echipa afirmatoare), ba chiar consideram ca aceasta ca fiind o expresie a acestor libertati. Televiziunea nu este singura sursa de informare la dispozitia publicului interesat, acestia avand libertatea (uzand de capacitatea de discernamant pe care o au) de a se folosi de orice alte canale de comunicare le sunt disponibile.  In schimb, consideram ca o limitare a libertatii cu adevarat nedemocratica, contravenind principiilor de piata libera, ar fi impunerea prin lege a unor anumite responsabilitati in sarcina televiziunilor private. In definitiv, orice tip de informatie are un rol educativ, chiar daca nu explicit, neputand ramane la aprecierea legiuitorului ce informatii sunt “mai educative” decat altele.

In al treilea rand, consideram ca de fapt, televiziunea publica este mult mai potrivita pentru a-si asuma rolul educational explicit despre care vorbim. Tocmai datorita faptului ca, asa cum insasi echipa afirmatoare sustine, televiziunile private isi urmaresc propriul interes economic, nu este prudent sa punem in sarcina acestora responsabilitati ce vin in contradictie cu scopul comercial pe care il urmaresc. Pana la urma, tocmai datorita acestor scopuri ce tin de esenta televiziunilor comerciale, orice activitate educationala ce nu ar genera profitul dorit, a fi deturnata intr-una vadit sau nu comerciala. Astfel, s-ar crea o confuzie intre educational si comercial, fapt ce ar contraveni flagrant scopului initial. Nu se poate vorbi de o veritabila activitate educationala atata timp cat ea este conditionata de realizarea unui anumit profit. Televiziunea de stat pe de alta parte, neurmarind alte interese decat cele declarate, este singura in masura  sa ia asupra ei responsabilitatile educationale despre care vorbim. Fiind supus unui control mai riguros in ceea ce priveste modul in care sunt indeplinite obligatiile ce ii incumba, riscul ca activitatile comerciale sa aiba intaietate in fata celor educationale, este minimizat pana la inexistenta.

In concluzie, rolul televiziunilor private nu este acela de a educa in mod explicit, ci de a asigura diversitatea surselor de informatie, contribuind in acest mod la satisfacerea nevoilor publicului.



[1]  Centre d’études sur les médias, (2000), Public Broadcasting: Why? How?, recuperat pe 05.11.2010 de pe http://portal.unesco.org/ci/en/files/18796/11144252115pb_why_how.pdf/pb_why_how.pdf


A2 ()

In prima parte a argumentarii lor, echipa negatoare aduce argumentul urmator: in ciuda parerii contrare a  echipei afirmatoare, televiziunile comerciale cunosc nevoile publicului si le inteleg, suplinind lacunele informationale pe care televiziunea publica nu are resursele (de infrastructura, finantare si temporale) sa le acopere. Acest lucru ar fi fost perfect in regula, daca ceea ce echipa afirmatoare incerca sa spuna ar fi fost “Televiziunile nu inteleg nevoile publicului.”  Insa ceea ce sustinem noi este ca, avand in vedere anumite trasaturi ale mass mediei private in ceea ce priveste accesul la public, ei au o responsabilitate fata de educarea acestuia.

Intr-adevar, televiziunile private fac tot posibilul pentru a satisface interesul cator mai multe si mai diverse categorii de telespectatori. Nimeni nu pune la indoiala diversitatea grilei de programe actuale, sau eficienta acesteia in a obtine profit pentru firma. Insa nu aceste lucruri sunt aduse in discutie. A spune ca, atunci cand mass media privata isi va asuma responsabilitati educationale, ea va da faliment este total neadevarat. Sunt unele televiziuni ce se mandresc cu anumite portiuni educationala ale grilei sale de programe. Ceea ce sustine echipa afirmatoare este ca aceasta responsabilitate trebuie luata in serios si extinsa la cat mai multe televiziuni, pentru a asigura acoperirea programelor transmise.

Ceea ce echipa afirmatoare doreste sa clarifice este ca acele televiziuni ce au acces la publicul larg, ce sunt respectate si urmarite, au de la un anumit punct responsabilitatea de a considera si efectul asupra publicului, si nu numai profitul obtinut. Orice strategie de implementare a unei grile de programe educationale ar fi facuta ca urmare a unor studii si date colectate, pentru a maximiza efectul programelor respective, dar si pentru a atrage cat mai mult publicul tinta.

Varietatea programelor transmise ar putea fi apreciata, mai ales in cazul unor documentare tangentiale specificului televiziunii. De exemplu, o televiziune ce transmite numai filme ar putea transmite documentare despre Epoca de Aur a cinematecii americane. Orice televiziune de stiri are de castigat daca tine o emisiune ce are ca scop detalierea unor cazuri de actualitate. Televiziunile de muzica pot avea documentare foarte reusite, si apreciate de o gama larga de public, deoarece toate genurile de muzica existente pot fi explorate si explicate.

Voi aborda acum argumentul „libertatii de exprimare” a mass mediei private. Orice televiziune privata trebuie sa se supuna legilor statului in care isi desfasoara activitatea. Drept urmare, in cazul Romaniei, CNA-ul decide ce este si ce nu este potrivit pentru difuzare, INCLUSIV in ceea ce priveste televiziunile private. In cazul in care o lege ipotetica ar incuraja sau obliga televiziunile sa difuzeze o gama de programe cu scop educational, televiziunile ar trebui sa se supuna, deoarece legea in sine exprima, direct sau indirect, dorinta marii majoritati. Au existat si exista numeroase cazuri in care sunt votate legi pentru a reglementa expunerea anumitor grupuri la anumite materiale, audio, vizuale sau de orice alt fel.

Am tinut sa subliniez aceasta nuanta, deoarece mi se pare ca libertatea de exprimare nu reprezinta un tel absolut, un scut in spatele caruia sa se ascunda atat decizii corecte, cat si unele ce nu au interesul celor multi ca scop. Desi scopul final al unei televiziuni private este profitul, nu exista nici un motiv pentru care responsabilizarea acestor entitati fata de nevoile educationale ale publicului ar impacta negativ scopul mentionat.

Referitor la televiziunea privata ca nefiind singura sursa de informare aflata la dispozitia publicului, doresc sa lamuresc faptul ca echipa afirmatoare nu a spus niciodata ca toata speranta se afla in mainile mass mediei private. Ce am vrut noi sa demonstram de fapt este ca aceste televiziuni au cel mai mare acces la public. Acestea sunt canalele pe care televizorul porneste. Acestea sunt programele urmarite cu atentie si interes. Si tocmai acest fapt trage dupa sine necesitatea existentei unei responsabilitati fata de cei ce sunt spectatorii fideli. Mass media privata nu e singura optiune, dar este cea mai buna si cea mai eficienta.

Tocmai pentru ca orice informatie are rol educativ este necesar sortarea si prezentarea acesteia prin mediile cele mai eficiente. Dorim ca publicul sa afle anumite lucruri? Ne putem uita care este publicul tinta, la ce ora se uita ei la televizor, si putem incerca sa le oferim ceea ce vor. Nimeni nu are de gand ca informatia sa fie normata, catalogata si portionata obligatoriu, transand astfel o grila de programe bine pusa la punct. Insa in acele cazuri in care un anumit program educativ ar face foarte mult bine, cea mai mare acoperire ii este garantat in mass media privata. Nu este gresit ca publicul sa nu doreasca sa fie informat. Dar este o crima ca nevoie pentru educatie sa existe, iar unul din mijloacele cele mai facile sa fie ignorat.          Referitor la ultimul argument al echipei negatoare, voi aminti inceputul cazului afirmator, unde spunem ca audienta massmediei publice este mult mai scazuta (5% Romania), iar in al doilea rand, si aceste canale prefera sa difuzeze programe orientate spre consum, non-educationale pentru a se mentine in competitia pentru audienta. Problema legata de asumarea responsabilitatii vine din urmatorul argument: Mass medie are doar de ales daca isi asuma aceasta responsabilitate sau nu, insa toate elementele sunt prezente deja, dupa cum am demonstrat in cazul afirmator. Doar fiindca aceste televiziuni ar refuza responsabilitatea nu inseamna ca nevoie pentru ea dispare. Activitatea educationala conditionata de realizarea unui profit este nu numai baza pentru institutii private de invatamant, ci si pentru firme ce ofera traininguri, MBA-uri si alte institutii private.

In concluzie, argumentele echipei afirmatoare raman valide. Mass media privata are o influenta imensa, putand sa obtina rezultate acolo unde alte mijloace nu ajung. Echipa negatoare s-a opus vehement preluarii responsabilitatii de catre televiziunile private. Astfel, ei nu s-au opus argumentului responsabilizarii educationale al mass mediei. Drept urmare, credem ca a venit momentul ca mass medie sa aibe aceste responsabilitati educationale.


N2 (Ovidiu Tuduruta)

Noi nu dorim sa le interzicem televiziunilor private difuzarea programelor cu scop educational, insa vrem ca difuzarea acestora sa fie aleasa liber de catre acestea, in realizarea scopului lor comercial si nicidecum pentru ca le este impus, deservind astfel atat nevoile proprii cat si pe cele ale publicului.

Echipa negatoare nu a afirmat niciodata ca problema este legata de faptul ca televiziunile private nu ar mai face profit daca li s-ar impune difuzarea de programe educationale. Ceea ce am sustinut noi se leaga de o consecinta mult mai importanta ce ar decurge de aici, si anume de faptul ca impunand o grila (sau o parte a acesteia) televiziunilor private,  informatia nu ar mai exista in diversitatea pe care o regasim azi si care este indiscutabil un lucru apreciat de tot publicul. Trebuie sa adaugam ca noi prin varietate nu intelegem documentare pe diferite teme, cum propune echipa afirmatoare, ci ne dorim ca informatia sa existe in cat mai multe forme (filme, talkshowuri, videoclipuri). Chiar daca acestea nu au un rol explicit educativ, ofera publicului sansa de a se autoeduca (nu de a fi educat in sensul in care organismul – nu ni s-a spus care va fi acesta - care va decide componenta grilei de programe va alege), selectand din aceasta diversitate ceea ce il intereseaza si corespunde nevoilor proprii. Ba mai mult, echipa afirmatoare recunoaste ca orice informatie are un caracter educativ. In aceste conditii, nu vedem cum am putea delimita informatia educativa buna de cea educativa rea. Orice incercare de a stabili un criteriu dupa care sa se faca aceasta delimitare ar fi pur si simplu o incercare de manipulare a publicului ce nu poate fi nicidecum acceptata.

Echipa afirmatoare propune utilizarea televiziunilor private pentru ca acestea sunt urmarite mai frecvent de public si astfel am reusi sa transmitem aceste programe educationale unui numar mult mai mare de oameni. Dar oare daca televiziunilor private le-ar fi impusa respectarea unei anumite grile, ar mai fi urmarita cu aceeasi atentie? Este evident ca nu, interesul publicului este suscitat de faptul ca aceste televiziuni, pe baza unor studii de piata, afla care sunt cerintele publicului si se adapteaza astfel incat sa se plieze pe acestea. In momentul in care le-am obliga sa difuzeze anumite programe, automat interesul publicului ar scadea si deci scopul de a pune programele educationale la dispozitia cat mai multor oameni nu ar fi oricum indeplinit.

Referitor la faptul ca televiziunea publica nu e potrivita pentru a prelua aceste responsabilitati, cum am propus in primul nostru discurs, pentru ca are rating foarte mic, acesta nu este nici pe departe un argument valid. In primul rand televiziunea publica nu lucreaza pentru rating, ci are scopul de a deservi nevoile de informare ale unei categorii cat mai diverse de populatie. In al doilea rand, faptul ca o televiziune nu are rating, nu inseamna ca aceasta nu exista, oricine fiind liber sa-i vizioneze programele. Astfel, sustinem in continuare ca televiziunea publica e de fapt cea mai potrivita pentru a prelua responsabilitatea difuzarii unor programe explicit educationale.

In ultimul rand, nu exista o discutie legata de faptul ca exista mecanisme prin care televiziunilor private sa le fie impusa o anumita grila (gen CNA), pentru ca stim ca acestea exista. Discutia e: aceasta impunere a unor obligatii nu ar afecta cumva dreptul la libera exprimare al televiziunilor? Iar raspunsul este in mod evident ca da, acest drept ar fi lezat. CNA si alte organisme similare pot sa stabileasca ce NU se poate difuza, nu sa impuna ce trebuie difuzat, iar aceste restrictii sunt impuse cu scopul de a proteja anumite categorii de public. In nici un caz rolul CNA nu este de a hotari ce este mai potrivit pentru a educa pe cineva, sau de a stabili la ce ar trebui sa se uite cineva la televizor.

In concluzie, reafirmam ca intr-o sociatate democratica, nu este permisa restrangerea libertatii de exprimare, fie ea si pentru un scop asa-zis nobil, ci prin incurajarea diversitatii formelor de informatie, atat publicul cat si televiziunea privata are de castigat.



Decizia:

Andrei Budescu

Buna ziua!

Numele meu este Andrei Budescu si pot spune ca mi-a placut patosul ‘calm’ al acestei dezbateri. Totusi – inainte de a da verdictul – si as dori sa reiau unele din precizarile facute intr-o dezbatere anterioara. Pentru a nu rescrie exact aceleasi idei – iata link-ul din care sper sa cititi modul de structurare a unui argument (despre care puteti citi si in kit-ul de argumentare – incepand cu pagina 4):

http://closer2oxford.ro/documents/kit/kit_argumentare_c2o.pdf

Am apreciat cursivitatea dezbaterii, formularile argumentelor si structura discursurilor, insa ca si in dezbaterea anterioara voi insista in primul rand asupra punctelor ‘deficitare’ – in speranta ca veti reusi sa invatati cat mai mult din acestea.

Verdictul meu se indreapta in favoarea echipei negatoare. Aceasta intrucat ‘povara’ dovezilor este purtata de catre echipa afirmatoare. Este mult mai usor sa negi un argument care nu a fost bine solidificat de la bun inceput.

Ariile de conflict au fost:

  1. ‘libertatea de exprimare’ a posturilor private vs. interesul publicului.
  2. Canalul cel mai potivit de educare: televiziunea publica versus televiziunea privata

1.Prima arie de conflict a fost castigata de catre echipa afirmatoare – afirmatorul 2 subliniind foarte bine ca libertatea de exprimare nu reprezinta un tel absolut.

Insa ceea ce ar fi trebuit deasemenea sa demonstreze echipa afirmatoare pentru a da greutate ideii lor este necesitatea educarii publicului de catre posturile de televiziune private – necesitate care sa justifice ingradirea acestei asa-numite libertati de exprimare a televiziunilor private. Echipa afirmatoare ar fi trebuit sa arate care este starea de fapt actuala si cat de stridenta este problema discutata. Simpla afirmatie facuta de catre A1 cu privire la Noul Cod Legislativ – insa nefondata pe o sursa verificabila – nu poate fi luata in considerare drept argument. Rasfoind prin alte meciuri am gasit un exemplu care sper sa va fie de folos in ceea ce priveste o buna clarificare a subiectului, dar si o buna documentare:

http://www.closer2oxford.ro/page/vezi_meciuri/50

2.A doua arie de conflict – care a inglobat oarecum insasi tema dezbaterii a fost castigata de catre negatori. Asta intrucat afirmatorii nu au reusit sa dovedeasca necesitatea informarii prin televiziunile private. Intrebarea cheie este pusa de catre N2 “Dar oare daca televiziunilor private le-ar fi impusa respectarea unei anumite grile, ar mai fi urmarita cu aceeasi atentie?” Reluand – greutatea dovezilor cade in spatele echipei afirmatoare – intrucat – in lipsa unor dovezi contrare – am acceptat rationamentul echipei negatoare ca “interesul publicului ar scadea si deci scopul de a pune programele educationale la dispozitia cat mai multor oameni nu ar fi oricum indeplinit.”

Reluand ideile mentionate si in dezbaterea anterioara – mi-ar fi placut ca aceasta dezbatere sa fie mai bine structurata (in termeni de strategie) si mai bine documentata. Abordarea ar fi trebuit sa porneasca de la intrebarea fireasca – care este starea de fapt actuala – care este gradul actual de educare al publicului roman? Si nu ar trebui acceptat de la sine putere faptul ca avem o tara de needucati J Problema acestui meci a fost lipsa unei documentari temeinice – care s-a simtit de la inceput si care a dat dezbaterii un caracter mai degraba general, de discutie – intr-adevar foarte cursiva, insa nu si foarte ancorata in idei concrete – ea abatandu-se si in directii mai putin importante pentru tema dezbatuta – precum ratiunile fundamentale din spatele existentei televiziunilor private.

Personal consider ca in urma dezbaterii – este foarte important cat de bine ai reusit sa iti argumentezi propriile idei – dar cel putin la fel de important este si cu ce ai ramas – ce ai invatat pe parcursul pregatirii pentru si desfasurarii acelei dezbateri.

De aceea sper sa ne regasim si in alte dezbateri care sa puna in valoare elementele noi dobandite.

Punctaje:  15 - Continut/ 10 - Strategie/5 - Stil

A1: 20 (9, 7, 4)

N1: 21 (9, 8, 4)

A2: 22 (10, 8, 4)

N2: 23 (10, 9, 4)

Numai bine,

Andrei Budescu

A1 -> 20 puncte
N1 -> 21 puncte
A2 -> 22 puncte
N2 -> 23 puncte
Castiga echipa:

Ana-Maria si Ovidiu (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.