Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Teo si Alexandra' (afirmatori) vs 'Zlati si Burghelea' (negatori)

A1 (Teodora Oprea)

Este timpul sa sanctionam pasivitatea individului care este martor la incalcari ale legii



In cadrul motiunii, intelegem ca individul este pasiv atunci cand ia cunostinta de savarsirea unei infractiuni, fie direct (fiind martor la savarsirea acesteia) sau indirect (detine probe care dovedesc savarsirea unei infractiuni), si nu comunica aceste informatii organelor de cercetare penala. Daca organele penale descopera ulterior ca aceasta persoana cunostea informatiile si nu le-a comunicat, in cazul martorului direct, de indata ce a luat cunostinta de infractiune, iar in cazul celui care detine probe, in termen de 5 zile, atunci aceste persoane vor fi sanctionate cu amenda sau chiar inchisoare de pana la 2 ani pentru nedenuntarea infractiunilor grave (sanctionate cu peste 10 ani inchisoare.)

  1. Statul are dreptul sa reglementeze in privinta comportamentului social

In primul rand, legea penala romana contine deja prevederi privind obligatia cetatenilor de a denunta savarsirea unor anumite categorii de infractiuni: denuntarea infractiunilor de tradare, spionaj, subminarea puterii de stat (art. 170 C. pen), omor, talharie, piraterie, delapidare, distrugere calificata (art. 262 C. pen.), denuntarea de catre functionarul public a infractiunilor in legatura cu serviciul de care ia cunostinta in exercitarea functiei (art. 263 C. pen.)1 etc.

De asemenea obligatia are si un revers, caci legea penala prevede obligatia oricarei persoane de a aduce la cunostinta organelor judiciare a oricaror imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau arestata pe nedrept (art. 265 C. pen.).

In ultimul rand, cetatenii au obligatia in unele cazuri sa dea ajutor victimelor unor infractiuni sau persoanelor aflate in stare de pericol: persoana care nu acorda ajutorul necesar sa nu instiinteaza autoritate atunci cand gaseste o persoana a carei viata, sanatate sau integritate corporala este in primejdie si este lipsita de putinta de se salva, se pedepseste penal (art. 315-316 C. pen.)

Iata ca statul poate si chiar a instituit anumite obligatii legale in privinta obligatiei cetatenilor de a nu contribui la savarsirea unei infractiuni, de a denunta infractiuni grave, de a ajuta persoanele lipsite de ajutor si de a aduce informatii in privinta nevinovatiei unei persoane atunci cand le detin. Ba mai mult, chiar si infractorii care denunta infractiunile la care au participat pot in unele cazuri sa fie aparati de pedeapsa. Rezulta de aici ca statul acorda un interes prioritar in descoperirea infractiunilor si considera necesar chiar sa-i pedepseasca pe cei care nu denunta infractiuni grave, sau dimpotriva, ii recompenseaza pe cei care o fac, fie ei si infractorii insisi.

Ce propun afirmatorii este o extindere a acestei obligatii la denuntarea tuturor infractiunilor de care o persoana ia cunostinta. Motivele vor fi prezentate in argumentele urmatoare.

  1. Exista o obligatie de a interveni care depaseste preceptele morale

Chiar daca statul are obligatia de a apara drepturile indivizilor, si cetatenilor le poate fi impusa aceeasi obligatie, care este o particularizare a interesului si obligatiei fiecaruia de a contribui la crearea unui mediu social sigur si normal. Instituirea unei obligatii legale ii face pe cetateni constienti de necesitatea de a contribui si sustine activitatea organelor penale in prevenirea si combaterea infractionalitatii.

Obligatia ar trebui sa fie una legala cu atat mai mult cu cat, conform sondajelor, doar 33% dintre cetateni sunt dispusi sa denunte si doar 24% o considera o datorie cetateneasca.2

  1. Obligatia legala nu este nerezonabila

In Romania, fenomenul infractional s-a inrautatit in ultima vreme3 si, fie din cauza ineficientei organelor penale, fie din cauza indiferentei cetatenilor, exista un procent considerabil de infractiuni (cifra neagra a crimei) care nu ajung niciodata la cunostinta organelor penale.

Profesorul Tudor Amza descrie in cursul sau cum in 2011, dupa ani de zile in care autoritatile romane sustineau ca nu avem retele de fabricare si distribuire a drogurilor in Romania, ci doar trafic de droguri din afara, au fost descoperite , în localităţile Chiajna şi Bragadiru adevărate fabrici de droguri, cu laboratoare dotate cu aparate şi materie primă de milioane de dolari. Cele două localităţi sunt amplasate în apropierea unor şosele pe care circulă frecvent, de la Istanbul spre Occident şi în sens invers, sute de TIR-uri turceşti.4 Poate ca reteaua ar fi putut fi descoperita mai devreme daca locuitorii satului sau alte persoane care au vazut transporturile suspecte ar fi fost obligati sa raporteze politiei.

Consideram ca in acest context, instituirea unei obligatii legale de denuntare este o masura necesara si indicata, pentru ca ar putea duce la descoperirea mai multor infractiuni decat cele descoperite la momentul actual, sau chiar descoperirea timpurie a unor infractiuni care, daca ar fi descoperite ulterior, intr-o anumita perioada de timp, ar face imposibila gasirea infractorului, probarea vinovatiei si condamnarea acestuia.

1 Codul Penal al Romaniei, actualizat 2012, http://www.cjo.ro/coduri-de-drept/codul-penal

4 Curs Criminologie, Tudor Amza, Universitatea Hyperion Bucuresti, 2011, pag. 12, http://www.id-hyperion.ro/cursuri/cursuri%20drept/Criminologie_AN%20II,%20sem%201.pdf


N1 (Zlati Michail George Rudolf)

Ceea ce ne propunem este să argumentăm de ce ingerinţele actuale ale statului, realizate prin intermediul unor sancţiuni penale nu necesită extinse în orice situaţie şi pentru orice persoană, aşa cum propun afirmatorii. Acceptăm că la nivel naţional ori internaţional, denunţarea anumitor infracţiuni extrem de grave (ca cele împotriva statului), ar putea necesita o asemenea abordare. 

O extindere excesivă a acestui mecanism nu s-ar dovedi însă oportună şi proporţională cu scopul vizat, existând de asemenea şi un efect negativ asupra siguranţei cetăţenilor. Aceste chestiuni le vom dezvolta însă sub forma unor argumente punctuale.

Ca  o idee generală, nu putem să nu observăm că mecanismul propus de afirmatori este menit să afecteze iremediabil raporturile de familie şi să pună victima într-o situaţie în care nu îşi dorea să se afle. Astfel, dacă măsura se aplică oricărei persoane, am ajunge în situaţia în care copiii sunt obligaţi să-şi denunţe părinţii şi viceversa. De asemena, victima unui viol (de exemplu), deşi nu doreşte să intre într-un raport cu statul - din motive evidente -, va fi plasată într-un asemenea raport din cauza unui denunţ (obligatoriu) venit din partea unui terţ. 

1. Lipsa de oportunitate a măsurii

Afirmatorii par să susțină faptul că necesitatea planului propus derivă din accentuarea fenomenului infracțional la nivel național. În ceea ce ne privește, măsura propusă nu va putea soluționa per se această problemă. Astfel, sancțiunile penale se doresc a fi în primul rând disuasive în ceea ce privește formarea unei rezoluții infracționale. Or, așa cum observă afirmatorii criminalitatea a căpătat proporții în ultimii ani. Ne întrebăm în acest context, dacă cei care săvârșesc actualmente infracțiuni - deși se supun riscului unei răspunderi penale - vor fi mai descurajați dacă martorii ce nu doresc să denunțe fapta se vor supune aceluiași risc. Răspunsul pare a fi mai degrabă unul negativ, deoarece dacă efectele directe ale dreptului penal nu îi descurajează, cu atât mai mult aceștia nu vor fi descurajați de o măsură ce îi poate afecta doar potențial - în măsura în care respectivul martor va și dori să respecte obligația impusă, iar declarația dată va duce la o condamnare.

Dincolo de acest aspect, se poate observa că atât la nivel național cât și internațional statul devine tot mai intruziv în viața privată a cetățenilor, acesta încercând să identifice comportamente potențial infracționale, înainte ca acestea să ofere contur unor infracțiuni. Astfel, sunt ascultate telefoane, interceptate comunicări în spațiul virtual și alte asemenea mecanisme de obținere a datelor. O obligație generală de cooperare a tuturor cetățenilor nu ar face decât ca ideea de stat de drept să fie înlocuită de acel context social specific statelor totalitare - unde statul își utilizează cetățenii pentru supravegherea propriilor cetățeni.

În concluzie, nu credem că soluția optimă este cea propusă de afirmatori. Oriunde în lume, autoritățile judiciare se văd în postura de a trebui să soluționeze mai multe cauze decât pot în mod real să soluționeze. Prin urmare, ceea ce trebuie nu este să aglomerăm și mai mult agenții statului, ci să configurăm acel sistem judiciar capabil să condamne cu celeritate persoanele cu adevărat vinovate. Doar astfel se poate lupta preventiv cu instinctul primar criminal al oricărui individ.

2. Lipsa de proporţionalitate cu scopul vizat

În cele din urmă, nu putem să nu observăm faptul că prin această măsură, statul ar ajunge să sancționeze pasivitatea martorilor, doar din pricina faptului că se vede neputincios în fața fenomenului infracțional. Însă a plasa povara identificării comportamentelor infracționale în sarcina cetățenilor, ar lipsi statul de principala sa obligație - aceea de a oferi un climat de pace în rândul societății. Afirmatorii susțin că cetățenii sunt cei care trebuie să contribuie la acest climat. Acceptăm că aceasta este o îndatorire cetățenească, însă nimic mai mult. Statul este cel care trebuie să asigure acest climat, fără a-i face din proprii cetățeni un mecanism de control. Un asemenea mecanism, nu poate decât să creeze la rândul său o insecuritate în rândul cetățenilor.

3. Crearea unei insecurităţi în rândul cetăţenilor

Să ne imaginăm ipoteze în care terțe persoane cunosc date despre săvârșirea unor infracțiuni precum trafic de droguri, persoane, tâlhării etc. În toate aceste cazuri, dacă discutăm despre o formă de criminalitate organizată, martorul respectiv se supune unui risc enorm. Nu dorim să insistăm în legătură cu acest punct de vedere, deoarece considerăm că exemplul este mai mult decât edificator. Ceea ce este relevant, este faptul că pentru orice infracțiune, pe care statul ar putea să o prevină prin mijloace propii, acesta ajunge să creeze o insecuritate generală în rândul populației.

Prin urmare, considerăm că eficientizarea sistemului judiciar nu necesită o asemenea măsură, această fiind mai degrabă lipsită de oportunitate și cu efecte negative asupra societății.


A2 (Alexandru Dumitru)

Analizand discursul echipei negatoare putem observa ca aceasta recunoaste nevoia de a solutiona situatia referitoare la gradul de infractionalitate ridicat din tara si datoria cetatenilor de a actiona in vederea unei rezolvari mai rapide a problemei, aducand insa observatii ca statul ar crea o stare de dezechilibru in societate si ar tinde spre comportamentul unui stat de tip totalitar.

Reamintim ca datoria unui stat este de a-si proteja cetatenii, ideea de obligativitate crescuta conturata de echipa noastra avand rolul de a impulsiona oamenii sa actioneze in cazurile in care datoria lor morala este stanjenita de nehotarare sau neglijenta.

Echipa afirmatoare isi propune sa contraargumenteze punctual afirmatiile negatorilor, sa aduca dovezi suplimentare si sa puna in balanta argumentele ambelor echipe cu scopul de a reliefa importanta obligatiei cetateanului de a coopera cu organele statului.

1.

In primul rand, argumentul lipsei de oportunitate a masurii prezentat de echipa negatoare insinueaza ca infractorii, existenti sau posibili, care sunt constienti de riscul unei raspunderi penale nu vor fi descurajati in a persevera in activitati ilegale, chiar daca obligativitatea cetatenilor de a denunta un act care incalca legea creste in urma acestei masuri. Echipa afirmatoare tine sa mentioneze ca obiectivul principal nu este cresterea gradului de reticenta a infractorilor de a comite fapte ilegale,( desi si acest aspect va avea o crestere mica, dar semnificativa),ci cresterea sanselor ca oamenii sa denunte o infractiune ce altminteri ar fi trecut neobservata de catre autoritati.

Datoria cetatenilor este de a actiona in solutionarea cazurilor prin marturiile lor, moralitatea acestui act fiind incurajata si de lege prin propunerea inaintata de afirmatori in cadrul primului argument.





2.

Securitatea cetatenilor unui stat a reprezentat inca de la inceput obiectivul principal al echipei afirmatoare, pericolul la care se expune martorul unei infractiuni fiind un fapt luat in considerare de organele de justitie si tratat ca atare prin programul oferit de Oficiul National de Protectia Martorilor1, unitate operativa a Ministerului Administraţiei şi Internelor, subordonată nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei Române având competenţă teritorială generală.

Masurile de protectie oferite sunt:

a) protecţia datelor de identitate a martorului protejat;

b) protecţia declaraţiei acestuia;

c) ascultarea martorului protejat de către organele judiciare, sub o altă identitate decât cea reală sau prin modalităţi speciale de distorsionare a imaginii şi vocii;

 d) protecţia martorului aflat în stare de reţinere, arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative de libertate, în colaborare cu organele care administrează locurile de deţinere;

 e) măsuri sporite de siguranţă la domiciliu, precum şi de protejare a deplasării martorului la şi de la organele judiciare;

 f) schimbarea domiciliului;

 g) schimbarea identităţii;

 h) schimbarea înfăţişării.

Echipa afirmatoare este constienta de riscul pe care si-l asuma un martor care depune o marturie, insa pericolul iminent care vizeaza un numar si mai mare de indivizi, chiar ca in exemplul retelei organizate de infractori, este un fapt care merita luat in considerare, pericolul general existand in continuare daca cetatenii nu decid sa actioneze alaturi de justitie in solutionarea problemei definitiv.



3.

Astfel, modelul acesta poate raspunde si afirmatiilor negatorilor privitoare la insecuritate sau dezbinarea unei familii in urma marturisirii unei ilegalitati de unul din membri. Al doilea argument al afirmatorilor propune punerea in balanta a securitatii unui colectiv sau a unei societati, care poate fi afectata de un criminal protejat din grija familiala si teama care exista ca o familie poate sa se dezbine in urma unei marturisiri ce ar putea chiar sa o scuteasca de un pericol real cauzat de unul din membrii familei. De asemenea, trebuie luata in considerare si posibila complicitate de care pot fi acuzati martorii, in cazul in care nu sesizeaza organelor de justitie infractiunea.

Evident, balanta se inclina in directia conturata de binele creat prin marturiile oamenilor ce actioneaza in spiritul datoriei morale si a datoriei impuse de lege.

Cu alte cuvinte, insecuritatea in randul cetatenilor este o presupunere negativa inaintata de echipa adversa, care insa nu poate balansa nevoia unei solutii pentru nivelul de infractionalitate crescut evidentiat prin al treilea argument al echipei afirmatoare.

Scaderea ratei criminalitatii nu se poate face doar prin rezolvarea cazurilor existente descoperite de justitite, ci si prin marturiile oamenilor, aducand cazurile care ar fi trecut neobservate la lumina pentru a exista sansa de a fi solutionate.

In concluzie, propunerea facuta de afirmatori cu privire la cresterea responsabilitatii cetatenilor care sunt martori la un act illegal trebuie privita ca raspunsul la o necesitate a societatii de azi care este nevoita sa infrunte un nivel de infractionalitate crescut si o lipsa de initiativa din randul oamenilor ce devin martori pasivi ai acestui fenomen.



\\\\1 http://www.politiaromana.ro/oficiul_national_protectia_martorilor.htm


N2 (Burghelea Xenia)

Premisa afirmatorilor din ultimul discurs este corectă. Acceptăm că infracţionalitatea reprezintă o problemă. Totuşi, aceasta necesită soluţionată prin eficientizarea actului de justiţie (o mai bună logistică, o mai bună pregătire profesională a celor implicaţi, modificări legislative, etc.) şi nu prin introducerea unui mecanism inoportun ce nu are decât repercursiuni negative de ordin legal şi social.

Observăm însă că afirmatorii încearcă să interpreteze argumentele noastre ca fiind favorabile lor, motiv pentru care vom oferi o nouă incursiune în legătura cu problematica mecanismului propus. Nu vom face însă trimitere la România, deoarece considerăm că discuţia necesită purtată la nivel de principii şi nu la nivel de reglementări specifice unui anumit stat.

Astfel, trebuie acceptat faptul că la nivel internaţional se observă aşa numitul fenomen overcriminalization, fenomen ce constă într-o expansiune cantitativă a dreptului penal. Practic, ne aflăm în situaţia în care, deşi niciun cetăţean nu poate invoca necunoaşterea legii, este absurd să credem că un om simplu poate să cunoască toate infracţiunile din Codul penal ori din legislaţia specială. Observaţia este esenţială, deoarece aşa cum infractorul trebuie să cunoască faptul că săvârşeşte o infracţiune şi martorul trebuie să conştientizeze că a fost de faţă la săvârşirea acesteia. De aici rezultă două probleme.

În primul rând, am ajunge în situaţia în care potenţiali martori să fie condamnaţi pentru nedenunţarea din pricina faptului că nu au denunţat o faptă despre care ei nu cunoşteau că este infracţiune. Căci nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, nu? Dar o asemenea ipoteză nu relevă nicidecum o rea-credinţă a martorului respectiv, ceea ce înseamnă că este tras mai degrabă la răspundere pentru lipsa de cunoştinţe juridice.

În al doilea rând, problema de mai sus ar putea face ca mulţi oameni să se considere martori la fapte ce nu sunt antisociale şi care nu prezintă caracter infracţional. Din punctul nostru de vedere, ambele chestiuni sublinează riscul afectării siguranţei cetăţenilor, cel puţin pe plan juridic.

Pe de altă parte, observăm că afirmatorii încearcă să-şi recalifice raţiunea măsurii propuse. În ceea ce ne priveşte, fundamentul oferit este unul profund viciat. Astfel, statul trebuie să tragă la răspundere un martor care nu a denunţat o infracţiune de care statul n-ar fi aflat altfel. Dar tragerea la răspundere a martorului implică cunoaşterea faptei respective, iar dacă fapta este cunoscută... unde mai este interesul statului de a trage la răspundere martorul? De exemplu, în Germania, este sancţionată doar nedenunţarea terorismului. Însă doar dacă actul terorist nu s-a finalizat (sic!).

Prin trimitere la oportunitate, revenim si susţinem că prin această măsură statul şi-ar recunoaşte carenţele de protector al societăţii. Însă nu cetăţenii sunt cei care trebuie să îndeplinească actul de justiţie, ci statul prin organele şi instituţiile sale. De altfel, afirmatorii au insistat doar prin trimitere la cazul româniei, dar n-au recunoscut în niciun moment faptul că infracţiunea de nedenunţare este o excepţie la nivel internaţional, existând foarte multe state unde o asemenea incriminare lipseşte cu desăvârşire.

Pentru toate aceste motive, suntem convinşi că planul propus nu trebuie adoptat.



Decizia:

Teodora Graur

Afirmator 1:

- ai avut un discurs bine structurat

- atenție la sursele din care citezi; de exemplu, http://citimpewc.blogspot.ro are puține șanse să fie considerată o sursa validă, recomandarea mea e să căutați sondajul prezentat în articol și să faceți referire directă la el

- atenția la importanța acordată fiecărui argument: sugestia mea ar fi fost să acordați mai multă importanță efectelor pe care le poate avea această măsură asupra cetățenilor și care sunt implicațiile acestora

- am apreciat că v-ați documentat și ati oferit exemple

 

Afirmator 2:

- mi-a plăcut că ai menționat rolul discursului tău în dezbatere, ajută la urmărirea argumentelor

- un discurs bine structurat și argumentat

 

Negator 1:

- la fel ca în cazul echipei afirmatoare, apreciez structura și evidențierea argumentelor în cadrul discursului

- puteați dezvolta mai mult argumentele, în special argumentul trei, legat de crearea unei insecurități în rândul cetățenilor, deoarece a reprezentat un punct important al dezbaterii

- mai multă atenție acordată exemplelor

 

Negator 2:

- ai făcut niște observații foarte pertinente, dar apar tardiv în contextul dezbaterii, deoarece este ultimul discurs și nu mai puteți primi replica din partea afirmatorilor; ideile din acest discurs ar fi contribuit la calitatea și evoluția dezbaterii, dacă aceste probleme ar fi fost sesizate la discursul lui N1

- de exemplu, e târziu să sesizați că nu trebuie neapărat să vă raportați la România, deoarece în primele trei discursuri ați argumentat în contextul oferit de afirmatori, pe care părea că l-ați acceptat

 

Decizie:

Felicitări ambelor echipe pentru o dezbatere consistentă, structurată și ușor de urmărit. Mi-a făcut plăcere să arbitrez acest meci.

Obiectivul comun al argumentelor oferite de cele două echipe pare să fie identificarea metodei celei mai eficiente în vederea diminuării ratei infracționalității. Cele două strategii pe care le-am dedus din discursurile voastre sunt: responsabilizarea cetățenilor prin intermediul legislației și îmbunătățirea mijloacelor prin care statul identifică și rezolvă infracțiunile, exclusiv prin intermediul instituțiilor sale abilitate.

În sprijinul celor două direcții s-au evidențiat următoarele arii de conflict:

Efectul asupra comportamentului cetățenilor – așa cum sesizează afirmatorii, tendința cetățenilor este de a acționa mai degrabă în interes propriu decât în sens civic atunci când sunt martori la o infracțiune, prin urmare măsura propusă i-ar face mai conștienți de necesitatea de a contribui și de a ajuta autoritățile în descoperirea infracțiunilor. Pe de altă parte, negatorii fac o observație validă, argumentând că o astfel de măsură poate cauza apariția unei insecurități în rândul populației, generată de riscul la care s-ar putea expune fiind obligați să denunțe o infracțiune. Dar în contextul impunerii mărturiei prin lege, pentru a nu exista riscul sancționării, crește motivația de a sesiza încălcarea legii. Cetățenii ar fi astfel mai dispuși să denunțe o infracțiune, pentru că în acest caz ar fi protejați ca martori și nici nu ar fi sancționați.

Efectul asupra ratei infracționalității – ipotetic, dacă mai mulți oameni ar denunța infracțiunile la care sunt martori, atunci ar crește șansele ca acestea să fie soluționate și, pe viitor, prevenite, așa cum argumentează echipa afirmatoare. Și soluția oferită de negatori ar putea fi validă, dar dacă o infracțiune nu este sesizată la timp, este posibil să nu fie descoperită niciodată, sau tardiv. Statul are obligația de a asigura un climat sigur, dar fără implicarea activă a cetățenilor, măsurile de eficientizare a instituțiilor existente nu par a avea efect.

Dezbaterea a fost una strânsă, așa cum se observă și din punctaje, dar decizia mea merge către echipa afirmatoare, prin prisma celor două arii de conflict, pe care le-a stăpânit mai bine. 

Punctaje:

A1

A2

N1

N2

Conținut

13

12

11

11

Strategie

9

9

8

7

Stil

4

4

4

4

TOTAL:

26

25

23

22

A1 -> 26 puncte
N1 -> 23 puncte
A2 -> 25 puncte
N2 -> 22 puncte
Castiga echipa:

Teo si Alexandra (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.