Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Alex si Mihaela' (afirmatori) vs 'Dan si Vlad' (negatori)

A1 (Mihaela Buzec)

"Societatea omeneasca nu este o suma de indivizi care se gasesc laolalta, fara a avea vreo legatura intre ei; societatea omeneasca este o unitate spirituala, iar fenomenele sociale sunt produse ale ei."1

Comform traditiei analitice, vom defini in primul rand termenii cheie ai motiunii: prin pasivitate intelegem lipsa de activitate/reactie, de interes, iar martorul este persoana care asista sau a asistat la un eveniment,in mod voluntar sau involuntar (in mod constient, evident). In continuare, voi pleda, impreuna cu colegul meu, in favoarea constrangerii individului ce prezinta un comportament pasiv in fata unei incalcari a legii, considerand aceasta masura ca fiind necesara in vederea armonizarii vietii sociale.

A fi martor activ la o incalcare a legii implica existenta unei actiuni pe care ar trebui sa o desfasori. Aceasta ar putea fi privita din 3 perspective: 1) intervii activ pentru impiedicarea infractiunii; 2) denunt actul, dar nu intervin; 3) merg la proces sa dau declaratie. Echipa guvernului se situeaza intr-un univers de discurs in care vom vorbi despre ultimele doua variante, excluzand-o pe prima deoarece nu putem obliga prin lege un om sa isi riste viata. Plecand de la aceasta premisa si considerand refuzul manifestat de individ, in cadrul societatii actuale, (ce are atat cauze naturale, cat si de ordin civic) in ceea ce priveste cooperarea cu autoritatile, echipa afirmatoare isi va sustine demersul prin doua argumente, unul social-psihologic si unul ce are la baza criteriul utilitatii.

1. Criteriul social-psihologic: Disiparea responsabilitatii reprezinta un comportament antisocial, ce necesita a fi combatut.

Inainte de a incepe, as dori sa clarific niste termeni pe care ii vom folosi in acest argument: spiritul civic consta in a respecta legile si a face tot ceea ce sta in puterea unei persoane pentru a contribui la buna functionare a societatii, iar prin constiinta civica intelegem un ansamblu de conceptii, mentalitati ale unei colectivitati umane, care reflecta conditiile de existenta ale acesteia, precum si psihologia sociala a oamenilor.

In anul 1964, in SUA, Kitty Genovese a fost injunghiata pana la moarte in apropierea casei ei de catre Winston Moseley. In ciuda faptului ca aproximativ o duzina de oameni au fost martori la aceasta crima, niciunul nu a actionat in asa fel incat sa anunte politia sau sa dea declaratii. Acest caz s-a transformat curand intr-un scandal media, cetatenii fiind revoltati de indiferenta societatii, lucru ce a ucis-o pe Kitty. Studiind acest eveniment la nivel psihologic, cercetatorii au elaborat o teorie denumita 'difuziunea responsabilitatii' sau 'sindromul Genovese'. Aceasta teorie vorbeste despre faptul ca in situatii de urgenta, prezenta celorlalti ofera individului posibilitatea de a transfera responsabilitatea de a actiona sau de a nu actiona. Asadar, individul nu intervine, considerand ca "e treaba altuia" sa actioneze. Asa considera si un alt individ, si urmatorul, astfel ajungandu-se in final la un cerc in care fiecare crede ca este de datoria celuilalt sa intervina, in final nu mai intervine niciunul dintre ei. Chiar daca acest comportament este involuntar, rezultat al inclinatiei primordiale spre autoconservare, el nu este benefic societatii, iar corectarea lui prin exercitarea unor pedepse din partea statului este o solutie cel putin eficienta. Sigur, se poate presupune prezenta unui sofism, ab baculum, in sensul ca statul impune prin forta. Insa, acest lucru nu este adevarat deoarece scoala educa indivizii in spiritul civic, in acord cu constiinta civica ce are la baza anumite valori pe care societate este cladita. Asadar, indivizii sunt motivati pozitiv sa aiba un comportament pro-social, insa au parte si de o motivatie negativa care are rolul de a fundamenta si mai bine acest comportament, prin aplicarea pedepsei. In aceeasi ordine de idei, putem considera indemnul pe care scoala in promoveaza impotriva furtului, insotit de pedeapsa stabilita prin lege pentru nerespectarea acestuia.

In societatea in care traim se simte nevoia unei cooperari intre stat si individ asadar este impetuos necesar sa gandim cum am precizat anterior. Societatea actuala prezinta, prin atitudinea indivizilor, o indiferenta in fata incalcarii legilor ce nu face deloc bine colectivitatii. De aceea, avem nevoie de o motivatie negativa, pentru a stimuli implicarea si aderarea la spiritul civic.

2. Criteriul utilitatii: Denuntarea raului in societate reprezinta un lucru util pentru aceasta.

Masura pentru care pledam are rolul de a corecta, asa cum am vorbit si in primul argument, anumite atitudini antisociale. De asemenea, aceasta are si rolul de a stimula cooperarea cu organele statului, in sensul denuntarii raului din societate. Statul, in mod evident, dispune de resurse limitate (personal, fonduri, etc.), iar un ajutor din partea societatii, chiar si prin simpla semnalare a ilegalitatii ar fi de mare folos. Motivatia pozitiva (promovarea valorilor in scoala) s-a dovedit pana acum a fi insuficienta, iar aplicarea corecitiei ar completa-o, actiunile statului fiind mult mai eficiente. Utilitatea o regasim atat la nivelul autoritatilor, cat si la nivelul societatii, indivizii putand beneficia de o interventie mai eficienta din partea statului.

1Petre Andrei, Sociologie generala, pg 265


N1 (Dan Sima jr.)

În acest prim discurs negator, prin care vom demonstra suficient caracterul inacceptabil al moțiunii potrivit căreia pasivitatea unui martor la o încălcare a legii ar putea deveni sanctionabilă în termeni legali, vom începe printr-o raportare critica la abordarea afirmatorului 1, apoi, vom prezenta și propriile noastre argumente.

Vom observa, așadar, că moțiunea, în partea ei definițională, este prezentată corect, acceptabilă, pentru o discuție rațională. Restrângerea operată de afirmator asupra sensurilor termenului de „martor activ” este și ea binevenită.

Există însă, în această parte introductivă a discursului afirmator, o precizare cu caracter retoric, în privința căreia trebuie să reacționăm critic. Afirmatorul 1 susține că în fundalul celor două argumente avansate stă prezumția că „refuzul manifestat de individ, in cadrul societatii actuale, ... in ceea ce priveste cooperarea cu autoritatile” este cumva o stare de fapt. Atragem atenția că dacă interpretăm orice pasivitate drept un „refuz manifestat”  dezbaterea nici nu mai are rost. Guvernul, asumă ca pe un fapt dovedit tocmai ceea ce trebuie să demonstreze. Este esențial, pentru a putea justifica moțiunea, să probăm că pasivitatea are în spate un refuz, fie el și latent.

În ceea ce privește primul argument al echipei afirmatoare, avem următorul comentariu:  cazul Genovese este folosit de către afirmator într-o manieră excesivă, jurnalistică, care a și declanșat, la acea vreme, cercetările de natură psihologică ce au generat teoria și descrierea „sindromului Genovese”. Dar chiar dacă pasivitatea martorilor ar fi la fel de reală și de șocantă precum a descris-o presa vremii, trebuie să spunem ferm că asasinul lui Kitty Genovese a fost Winston Mosley și nu pasivitatea martorilor. Apreciem de asemenea că, pentru o dezbatere reglată rațional, cantitatea de conținut retoric din discursul afirmatorului 1 este excesivă.

În termeni generali, apoi, trebuie să respingem în întregime demersul echipei afirmatoare de a întemeia o lege care pedepsește pe o teorie psihologică. Teoriile psihologice au, în genere, două probleme mari: A) au întotdeauna un grad de incertitudine; B) sunt folosite, de regulă, pentru construirea unor circumstanțe atenuante pentru inculpați. Este neuzual, împotriva spiritului dreptății, și chiar periculos, de a da posibilitatea acuzării să se servească de o lege fundată pe o teorie incertă.

Dar cea mai nefericită opțiune argumentativă a afirmatorului 1, este utilizarea analogiei dintre educația antipasivitate și cea antifurt. Furtul este un rău în sine (malum in se). În toată istoria omenirii nu există nici o formă de civilizație care să nu-l fi condamnat. De cealaltă parte, avem pasivitatea care, în registrul propus de moțiune, ar trebui să fie considerată rea. Ea nu este rea în sine. Ea se naște dintr-o interdicție (malum prohibitum). Este un cu totul alt gen de rău. Primul este în afara oricărei dezbateri, al doilea este integral discutabil. Confuzia dintre cele două planuri trebuie evitată într-un discurs rațional.

În fine, argumentul utilității avansat de afirmatorul 1 are, în opinia noastră un caracter extrem de nerealist. Astfel, acestuia, sancționarea martorilor ar stimula cooperarea cu autoritățile (cooperare = operare împreună liber consimțită deci inconsistentă cu motivarea negativă). Apoi ni se spune că statul ar trebui să sancționeze pasivitatea din lipsa de fonduri , ceea ce ne poate crea o imagine ciudată în care statul nu are suficiente fonduri pentru a proba infracțiunile directe dar are suficiente fonduri pentru a ancheta, proba și sancționa pasivitatea martorilor.

În ceea ce ne privește, împotriva viziunii asupra justiției pe care moțiunea o propune, avem două argumente care, amândouă, vorbesc despre inaplicabilitatea practică a moțiunii: argumentul proporționalității dintre sancțiune și faptă și argumentul inutilității.

  1. Argumentul inaplicabilității proporționalității dintre sancțiune și faptă: există un principiu de drept (Principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor sociale lezate şi sancţiunile penale) care, considerăm noi, nu se poate aplica în pronunțarea hotărârilor ce ar sanctiona, odată constatată, pasivitatea martorilor. Gravitatea unei fărădelegi grave se stabilește în funcție de felul în care este ea comisă, de mobilul ei, de starea psihică a inculpatului precum și în funcție de alți factori prin care ea poate fi cuantificată în ceea ce privește gravitatea ei. Credem că atitudinea pasivă nu poate fi cuantificată în același fel. Fără această cuantificare, este ca și cum am încerca să tratăm o boală fără a ști cât de gravă e;
  2. Echipa negatoare are de asemenea îndoieli serioase asupra utilității sociale a acestei măsuri. În primul rând, între anumite limite, dacă ești citat ca martor într-un proces trebuie oricum să te prezinți la proces (chiar dacă acolo declari că nu ai nimic de declarat).  Apoi, moțiunea nu are nici un rol preventiv direct. Dimpotrivă, poate fi chiar periculoasă. Speranțele legate de faptul că unii infractori, știind că sunt urmăriți de toți martorii posibili, își vor reduce activitatea infracțională nu sunt realiste. O altă reacție a mediului infracțional ar putea fi, dimpotrivă, dezvoltarea sa în direcția unor tentative de control al martorilor, acțiuni ce presupun organizare și dezvoltare a mediului infracțional și nu reducerea lui.

A2 (Stefan Buzec)

Multumim primului negator pentru discursul sustinut. In cele ce urmeaza, al doilea discurs afirmator isi propune aducerea unor clarificari esentiale cu privire la interpretarile oferite de echipa negatoare, sustinerea in continuare a demersului prin reconstructie si noi explicatii, si nu in ultimul rand contraargumentarea pozitiei negatoare.

In ceea ce priveste punctul de vedere critic negator, in legatura cu starea de fapt propusa, acesta emana in opinia noastra o neintelegere a mesajului afirmator. In fapt, motiunea pune in discutatie justificarea aplicarii coercitiei in cazurile in care indivizii nu reactioneaza in fata incalcarilor legii. Termenul “refuz” denumeste astfel acest comportament pasiv, in contextul in care atitudinea fireasca si sociala este cooperarea. Prin refuz nu trebuie inteles neaparat “impotrivirea”, acel “NU, nu vreau !”, ci in principiu trebuie considerat in sensul manifestarii unei atitudini pasive fata de o incalcare a legii, respectiv neadoptarea comportamentului firesc de a anunta autoritatile.

Dorim sa reluam pozitia afirmatoare: nu intentionam sa obligam indivizii sa prinda un hot, sau sa opreasca un agresor, ci dorim ca atitudinea lui sa denote un minim spirit civic, esential de alftel unei comunitati.

Primul argument prezentat de catre afirmatori a fost respins de primul negator, sustinand atat irelevanta exemplului “Genovese” cat si inoportunitatea aplicarii coercitiei in vederea corectarii unui comportament antisocial. In ceea ce priveste exemplul, este adevarat ca doamna Genovese nu a fost ucisa de martori ci de Winston Mosley, insa martorii au avut o atitudine cel putin ingrijoratoare, si anume faptul ca nici macar nu au sesizat autoritatie in timp util. Cercetarile stiintifice in acest sens, au demonstrat ca acest comportament este reprezentativ pentru om in genere, iar acest lucru arata clar nevoia incercarii corectarii acestuia. Nu vorbim despre o deviatie de comportament de felul celor caracteristice oamenilor bolnavi psihic, ci este vorba de un comportament prezent la toti indivizii, care presupune o atitudine antisociala ce este posibil si trebuie a fi combatuta.

Ni s-a reprosat faptul ca o anumita coercitie nu poate fi aplicata avand ca temei o teorie psihologica, lucru pentru care voi aduce noi explicatii. In primul rand, nu avem de-a face cu un comportament izolat, prezent doar la unii indivizi bolnavi psihic, ci asa cum am precizat, este vorba de o atitudine generala, pe care am numi-o mai degraba antisociala decat boala psihica. Mai departe, de ce sa utilizam coercitia (motivatia negativa) ? Acest lucru este justificat intrucat va stimula atat corectarea acestui comportament in timp (asemanator, in mare parte oamenii s-au obisnuit sa circule cu 50km/h in localitate), cat va ajuta si la constientizarea gravitatii faptelor (infractiunile) si importanta cooperarii cu autoritatile in vedera combaterii acestora. Este un fapt demonstrat stiintific cat si practic in cadrul psihologiei, faptul ca o coercitie ajuta la stimularea constientizarii gravitatii faptului nepermis.

In ceea ce priveste analogia propusa, invitam la reflectia asupra esentei acesteia. La inceput, si furtul a fost o practica fireasca, naturala atunci cand se impunea pentru asigurarea conservarii. Mai tarziu, societatea a venit cu o serie de reglementari, printre care si interzicerea acesteia (insa o data cu acestea, s-au luam masuri si in ceea ce priveste conservarea). Comportamentul antisocial despre care vorbim poate fi considerat asemanator, avand in vedere ca este natural si ca, asa cum s-a intamplat in cazul furtului, societatea trebuie sa-l corecteze.

In ceea ce priveste cel de-al doilea argument, acesta consideram ca nu a fost suficient de bine inteles. Este vorba de un argument principial, ce invoca utilitatea, si care doreste sa completeze primul argument subliniind faptul ca aplicarea coercitiei este in sine ceva util, care ar stimula cooperarea si ar corecta atitudinea antisociala. Nu am afirmat faptul ca statul trebuie “sa sanctioneze din lipsa de fonduri”, ci am afirmat doar ca resursele acestuia sunt limitate (lucru evident, nu sunt infinite!), drept pentru care cooperarea indivizilor reprezinta o utilitate.

Argumentul inaplicabilitatii proportionalitatii dintre sanctiune si fapta, propus de negatori, este unul nerealist. Este evident ca printr-o coercitie precum cea sustinuta, se va tine cont de gravitate, si astfel martorul nu va fi sanctionat cu aceiasi pedeapsa precum agresorul. Acesta va primi o pedeapsa pe masura faptei, tocmai in virtutea principiului invocat (de exemplu, o amenda).

In ceea ce priveste al doilea argument negator, dorim sa reluam, este utila in sine o astfel de coercitie. Nu toti indivizii prezenti la fata locului sunt citati sa participe la proces, lucru pentru care aceasta masura actuala nu este indeajuns de eficienta. In plus, este nerealist sa afirmam ca infractorii vor lua masuri si vor controla martorii, deoarece este practic imposibil (nu poti controla toata societatea intr-un asemenea mod). Spontaneitatea va exista mereu, iar prin aceasta masura prevazuta de motiune societatea poate avea de castigat de pe urma acesteia.

Acestea fiind spuse,  motiunea cat si cazul afirmator se sustin, lucru pentru care va invitam sa votati pentru coercitie !


N2 ()



Decizia:

Ioana Covei

Felicitari pentru meci; imi pare doar rau ca nu am reusit sa primim o interventie de la Negatorul 2. Voi incepe cu feedback individual, dupa care voi aborda pe scurt dezbaterea in ansamblu, asa cum arata ea fara un ultim raspuns negator.

Extrem de pertinente delimitarile facute de primul Afirmator in ceea ce priveste terenul de joaca al dezbaterii (de la definitii pana la atitudinile puse in discutie). Descrierea amanuntita a fenomenului socio-psihologic de difuziune a responsabilitatii este folositoare, insa i se acorda putin cam mult spatiu in economia discursului. Cel de-al doilea argument ar fi putut fi dezvoltat mai bine; asa cum este prezentat, plus valoarea practica nu pare foarte semnficativa. Exemplul lui Kitty Genovese, desi tratat mai curand rece, are totusi impact asupra receptorului, care este confruntat cu efectele dezastruoase ale pasivitatii. Insertii de acest gen in continutul cateodata arid al argumentarii sunt binevenite.

Negatorul 1 identifica drept conditie necesara pentru demonstrarea motiunii atitudinea de refuz de a coopera din partea cetateanului care nu sesizeaza autoritatile, ceea ce nu este neaparat valabil. In definitiv, aspectele atitudinale pot fi interpretate și valorizate atat pozitiv cat și negativ de catre cele doua echipe, refuzul de a coopera nefiind intrinsec injust. Argumentul 1 este contestat pe baza fundamentarii sale intr-o teorie psihologica. Aceasta ar fi de o certitudine discutabila. Desi as spune ca gradul de incertitudine este suficient de scazut incat sa ne putem baza in mod rezonabil pe ea in argumentare, mai important mi se pare ca esenta argumentului afirmator este distincta de discutia stiintifica initiala. Cu alte cuvinte, poate fi sustinut ca indivii ar trebui motivati sa actioneze pro-social, dupa cum ne spun afirmatorii, fara sa fie relevante neaparat motivele pentru care ei nu o fac in momentul de fata. Ar fi fost nevoie de un raspuns mai aproape de esenta argumentului. A fost foarte bun raspunsul legat de lipsa de eficienta masurii (posibilitatea probarii și sanctionarii pasivitatii martorilor).

Se raspunde foarte bine din partea celui de-al doilea afirmator la aproape toate obiectiile negatorilor. In primul rand, se subliniaza nevoia de combatere a atitudinii de neimplicare, in contextul unei pasivitati endemice. Mai mult, apare ideea ca prin coercitie pot fi schimbate atitudini la nivelul populatiei. Daca argumentul proportionalitatii e contra-argumentat bine, in ceea ce priveste utilitatea, unele rezerve ale negatorilor raman in picioare. Daca forta de coercitie a statului e relativ scazuta, atunci efectele motiunii (descurajarea pasivitatii) vor fi relativ mici, avand in vedere ca individul martor nu va prea avea de ce sa se teama.

Desi victoria afirmatorilor este in primul rand una tehnica, data fiind absenta Negatorului 2, pot spune ca afirmatorii au reusit sa construiasca și resustina un caz bun, iar balanta inclina in favoarea lor pana la acest punct al dezbaterii. Era important insa sa se fi insistat mai mult pe magnitudinea efectelor masurii, in functie de care variau și gradul modificarii de comportamente și importanta avantajelor practice.

Multe felicitari.

 

A1- continut 12, strategie 8, stil 5, total 25
A2 - continut 12, strategie 9, stil 5, total 26

N1 Continut 12 Strategie 8 Stil 4 Punctaj 24 (-1 punct pentru depasirea numarului de cuvinte)  = 23

A1 -> 25 puncte
N1 -> 23 puncte
A2 -> 26 puncte
N2 -> 0 puncte
Castiga echipa:

Alex si Mihaela (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.