Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Argumentum Cluj' (afirmatori) vs 'Silvia si Silvia' (negatori)

A1 (Mihai Stan)

Dragi colegi,

În acest prim discurs afirmator vom expune motivele pentru care considerăm că este timpul ca posturile private de televiziune să aibă responsabilităţi educaţionale faţă de public.  Vom oferi câteva definiţii ale termenilor, apoi vom clarifica interpretarea pe care o dăm moţiunii, urmând să prezentăm şi să dezvoltăm fiecare argument în parte.

Televiziunea poate fi înţeleasă în primul rând ca un mijloc media pentru informarea în masă; aici ea intră în categoria presei, cu un rol clar în transmiterea informaţiei. Televiziunea mai este şi un mijloc de distracţie, astfel intrând în categoria divertismentului. Apoi, televiziunile private reprezintă o afacere, un mijloc de a câştiga bani pe baza audienţei. Nu în ultimul rând, activitatea posturilor de televiziune este un formator de atitudini şi mentalităţi, contribuind decisiv la crearea opiniei publice, element extrem de influent în luarea deciziilor politice.  Prin „responsabilităţi educaţionale faţă de public” înţelegem disponibilitatea televiziunilor private de a-şi ajusta programele astfel încât ele să încurajeze atitudini şi comportamente cetăţeneşti dezirabile, precum spiritul civic, gândirea critică, un comportament civilizat ş.a.m.d.

Ceea ce dorim să demonstrăm în acest discurs este că, indiferent de definiţia pe care o alegem pentru televiziune, posturile private ar trebui să dea dovadă de responsabilitate în formarea unor atitudini şi comportamente dezirabile pentru societate. Vom face uz în principal de noţiunile de socializare, de responsabilitate corporatistă, dar şi de unele constatări ale specialiştilor privitoare la televiziune.

Argumentul 1. Forţa impactului televiziunii asupra oamenilor.

Diverse studii(1) au demonstrat că vizionarea emisiunilor TV are un impact foarte puternic asupra telespectatorilor, atât din punct de vedere social, cât şi psihologic. Filmele, emisiunile de divertisment, dar şi modalitatea în care sunt prezentate ştirile transmit valori şi atitudini pe care în timp oamenii  ajung să şi le însuşească; acest fapt e demonstrat de statutul televiziunii în regimurile totalitare, în care ea este un mijloc esenţial de propagandă politică, dar şi de exemple mai puţin onorabile din România contemporană, unde persoane publice influente depun eforturi pentru manipularea politică a cetăţenilor prin intermediul emisiunilor televizate. Pe lângă aceste efecte sociale ale televiziunii, uitatul la televizor are un puternic impact psihologic, afectând “organizarea, analiza şi judecata datelor primite” şi “determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (logice)“(2). Analizând valorile şi atitudinile transmise de televiziunile private, găsim: dorinţa de gratificare imediată, goana după bani, modă, prestigiu, superficialitate, agresivitate, trivialitate, violenţă şi afectivitate sporită, în detrimentul raţiunii. Concluzia acestui argument este că, în prezent, televiziunile private îşi folosesc puterea de influenţă în detrimentul telespectatorilor, fără a oferi o compensaţie pentru daunele provocate, fapt care conduce la efecte negative de lungă durată pe plan psihologic şi social.

 

Argumentul 2. Responsabilitatea televiziunilor faţă de public.

Televiziunile private sunt, într-adevăr, afaceri. Un posibil argument negator ar fi că acestea, ca simple afaceri, sau simple modalităţi de divertisment, au exclusiv rolul de a atrage audienţa necesară obţinerii de profit sau al amuzării telespectatorilor. Însă în cazul televiziunilor, la fel ca în cazul corporaţiilor dintr-o largă varietate de domenii, se pune problema CSR(corporate social responsibility), a responsabilităţii morale pe care o are orice corporaţie faţă de comunitatea (sau, pe scară mai largă, societatea) în care îşi desfăşoară activitatea, şi căreia îi datorează profitul. Conform filosofiei CSR, o companie este responsabilă de impactul său asupra mediului şi a societăţii şi este datoare să îşi ajusteze acţiunile în conformitate cu interesul public. (3) Dat fiind că televiziunile sunt şi ele corporaţii, şi că abordarea CSR s-a dovedit binefăcătoare iar popularitatea ei creşte de la un an la altul, considerăm că ar fi o dovadă de civilizaţie şi de corectitudine din partea posturilor TV private să-şi ajusteze programele pentru a încuraja atitudini şi comportamente utile societăţii.

Concluzie. Date fiind efectele nocive dovedite ale emisiunilor televizate asupra atitudinilor şi comportamentelor oamenilor în societate, precum şi asupra psihicului uman,  dată fiind şi  lipsa unei compensaţii corespunzătoare daunelor provocate de televiziune, posturile private de televiziune ar trebui să ţină cont, la fel ca oricare alte corporaţii, de responsabilitatea faţă de societatea în care îşi desfăşoară activitatea, şi să îşi ajusteze programele în favoarea încurajării unor comportamente dezirabile pe plan individual şi societal.

(1)J.Mander–“Four arguments for the Elimination of Television”;

G.Sartori–„Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea”

(2)Virgiliu Gheorghe–„Efectele televiziunii asupra minţii umane”

(3) http://en.wikipedia.org/wiki/Corporate_social_responsibility


N1 ()

Dragi colegi,

În acest prim discurs afirmator vom expune motivele pentru care considerăm că este timpul ca posturile private de televiziune să aibă responsabilităţi educaţionale faţă de public.  Vom oferi câteva definiţii ale termenilor, apoi vom clarifica interpretarea pe care o dăm moţiunii, urmând să prezentăm şi să dezvoltăm fiecare argument în parte.

Televiziunea poate fi înţeleasă în primul rând ca un mijloc media pentru informarea în masă; aici ea intră în categoria presei, cu un rol clar în transmiterea informaţiei. Televiziunea mai este şi un mijloc de distracţie, astfel intrând în categoria divertismentului. Apoi, televiziunile private reprezintă o afacere, un mijloc de a câştiga bani pe baza audienţei. Nu în ultimul rând, activitatea posturilor de televiziune este un formator de atitudini şi mentalităţi, contribuind decisiv la crearea opiniei publice, element extrem de influent în luarea deciziilor politice.  Prin „responsabilităţi educaţionale faţă de public” înţelegem disponibilitatea televiziunilor private de a-şi ajusta programele astfel încât ele să încurajeze atitudini şi comportamente cetăţeneşti dezirabile, precum spiritul civic, gândirea critică, un comportament civilizat ş.a.m.d.

Ceea ce dorim să demonstrăm în acest discurs este că, indiferent de definiţia pe care o alegem pentru televiziune, posturile private ar trebui să dea dovadă de responsabilitate în formarea unor atitudini şi comportamente dezirabile pentru societate. Vom face uz în principal de noţiunile de socializare, de responsabilitate corporatistă, dar şi de unele constatări ale specialiştilor privitoare la televiziune.

Argumentul 1. Forţa impactului televiziunii asupra oamenilor.

Diverse studii(1) au demonstrat că vizionarea emisiunilor TV are un impact foarte puternic asupra telespectatorilor, atât din punct de vedere social, cât şi psihologic. Filmele, emisiunile de divertisment, dar şi modalitatea în care sunt prezentate ştirile transmit valori şi atitudini pe care în timp oamenii  ajung să şi le însuşească; acest fapt e demonstrat de statutul televiziunii în regimurile totalitare, în care ea este un mijloc esenţial de propagandă politică, dar şi de exemple mai puţin onorabile din România contemporană, unde persoane publice influente depun eforturi pentru manipularea politică a cetăţenilor prin intermediul emisiunilor televizate. Pe lângă aceste efecte sociale ale televiziunii, uitatul la televizor are un puternic impact psihologic, afectând “organizarea, analiza şi judecata datelor primite” şi “determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (logice)“(2). Analizând valorile şi atitudinile transmise de televiziunile private, găsim: dorinţa de gratificare imediată, goana după bani, modă, prestigiu, superficialitate, agresivitate, trivialitate, violenţă şi afectivitate sporită, în detrimentul raţiunii. Concluzia acestui argument este că, în prezent, televiziunile private îşi folosesc puterea de influenţă în detrimentul telespectatorilor, fără a oferi o compensaţie pentru daunele provocate, fapt care conduce la efecte negative de lungă durată pe plan psihologic şi social.

 

Argumentul 2. Responsabilitatea televiziunilor faţă de public.

Televiziunile private sunt, într-adevăr, afaceri. Un posibil argument negator ar fi că acestea, ca simple afaceri, sau simple modalităţi de divertisment, au exclusiv rolul de a atrage audienţa necesară obţinerii de profit sau al amuzării telespectatorilor. Însă în cazul televiziunilor, la fel ca în cazul corporaţiilor dintr-o largă varietate de domenii, se pune problema CSR(corporate social responsibility), a responsabilităţii morale pe care o are orice corporaţie faţă de comunitatea (sau, pe scară mai largă, societatea) în care îşi desfăşoară activitatea, şi căreia îi datorează profitul. Conform filosofiei CSR, o companie este responsabilă de impactul său asupra mediului şi a societăţii şi este datoare să îşi ajusteze acţiunile în conformitate cu interesul public. (3) Dat fiind că televiziunile sunt şi ele corporaţii, şi că abordarea CSR s-a dovedit binefăcătoare iar popularitatea ei creşte de la un an la altul, considerăm că ar fi o dovadă de civilizaţie şi de corectitudine din partea posturilor TV private să-şi ajusteze programele pentru a încuraja atitudini şi comportamente utile societăţii.

Concluzie. Date fiind efectele nocive dovedite ale emisiunilor televizate asupra atitudinilor şi comportamentelor oamenilor în societate, precum şi asupra psihicului uman,  dată fiind şi  lipsa unei compensaţii corespunzătoare daunelor provocate de televiziune, posturile private de televiziune ar trebui să ţină cont, la fel ca oricare alte corporaţii, de responsabilitatea faţă de societatea în care îşi desfăşoară activitatea, şi să îşi ajusteze programele în favoarea încurajării unor comportamente dezirabile pe plan individual şi societal.

(1)J.Mander–“Four arguments for the Elimination of Television”;

G.Sartori–„Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea”

(2)Virgiliu Gheorghe–„Efectele televiziunii asupra minţii umane”

(3) http://en.wikipedia.org/wiki/Corporate_social_responsibility

Negator:

Sunt de accord cu definirea termenilor, dar trebuie sa accentuam ca scopurile principale ale televiziunii sunt transmiterea de informatii corecte catre public si folosirea sa ca mijloc de relaxare, o alternative a timpului liber- problema a secolului in care traim- o alternativa cu acces facil in aceste conditii.

De asemenea, propun ca aceasta discutie sa aiba ca filtru, prisma prin care sa privim lucrurile, avantajele si dezantajele pe termen lung sau scurt al impactului televiziunii.

Argumentul 1. E adevarat ca a fost demonstrat impactul televiziunii asupra populatiei, fapt care nu implica in mod obligatoriu un impact negativ. Exemplul statelor totalitare e un exemplu particular in discutie in conditiile in care majoritate statelor la nivel global se bucura de un regim democratic cu diversitate in televiziune, respective diversitate in opinie. Aceasta diversitate care apare o data cu televiziunea e exact cea care  opreste inducerea unor ideologii specifice in masa la nivelul populatiei. As fi asteptat niste exemple concrete de influente negative cu termen lung sau scurt, dar din pacate aceste nu se regasesc ca parte a acestui argument. In schimb putem sa discutam despre niste efecte positive clare.

Argumentul 2. Incepand cu un citat din argumentul afirmator “o companie este responsabilă de impactul său asupra mediului şi a societăţii şi este datoare să îşi ajusteze acţiunile în conformitate cu interesul public” as dori sa accentuez ca acest lucru este exact ceea ce face orice televiziune in momentul de fata. Interesul principal al acestor este atragerea telespectatorilor, si cum altfel ar putea-o face daca nu prin ajustarea actiunilor sale in conformitate cu interesul publicului? Publicul doreste informatii prompte despre diferite domenii, televiziunea i le ofera, publicul vrea divertisment in putinul timp liber pe care il are, televiziunea i-l ofera. Astfel resind sa imbine atat scopul financiar propriu, dar si satisfacerea celor care ii urmaresc.

Asadar, avem televiziuni private care urmaresc interesul public, oferind avatajele de care societatea are nevoie.


A2 (Ilinca Toderean)

Dragi Colegi,

 

În acest discurs vom răspunde pe rând provocărilor contraargumentării voastre, aducând noi temeiuri şi aprofundându-le pe cele existente pentru susţinerea cazului afirmator.

Pentru început, ne bucurăm că acceptaţi definiţiile noastre; acceptăm, desigur, că televiziunea este în primul rând, după cum aţi spus, un mijloc de informare şi de divertisment, însă acest fapt include în mod direct ultima definiţie dată de noi: aceea de formator de atitudini şi mentalităţi. De ce? Pentru că nu există vreun mod de transmitere a informaţiei care să fie gol de atitudini şi valori. Pentru că simplul mod în care informaţia este prezentată, sau în care o emisiune de divertisment e concepută, are la bază nenumărate prezumţii valorice, care se transmit, explicit sau subliminal, publicului telespectator. Chiar şi presupunând că un post de televiziune ar avea bună-credinţă în a-şi îndeplini în mod complet neutru rolul de informare şi divertisment, felul în care ar face-o (în care ar alege şi formula ştirile, în care ar concepe emisiunile, în care ar selecta filmele sau serialele) ar reflecta valorile la care aderă angajaţii săi, contribuind involuntar la propagarea lor. (1) Dat fiind deci că fie vor, fie nu vor, posturile TV formează atitudini şi comportamente, noi propunem ca acest aspect să fie controlat spre binele publicului.

Vom trece astfel la cele două argumente afirmatoare.

Argumentul 1. Forţa impactului televiziunii asupra oamenilor.

Negatorii au încercat să contracareze acest argument, vorbindu-ne despre diversitatea în televiziune, care ar trebui să prevină „inducerea unor ideologii specifice in masă la nivelul populatiei”. În primul rând, am dori să menţionăm că aici nu ne referim la ideologii, ci la atitudini şi comportamente. Exemplul statelor totalitare a avut rolul de a sublinia forţa impactului pe care îl poate avea televiziunea, şi nicidecum de a deschide un caz referitor la aceste regimuri.

Haideţi deci să vorbim puţin despre diversitate. Care sunt posturile private cele mai vizionate din România? Pro TV, Antena 1, Antena 2, Realitatea TV, Acasă TV, dar şi posturi precum OTV sau Taraf (îndeosebi în mediile rurale).(2) Dacă ne uităm la grila de emisiuni cu audienţă maximă ale acestor posturi, vom găsi emisiuni de divertisment, ştiri şi telenovele care, în majoritatea cazurilor, sunt reprezentative pentru valorile negative prezentate în primul discurs afirmator: ştirile de la ora 5 (violenţă, senzaţional), „Vacanţa mare” (trivialitate), „Trădaţi în dragoste”(afectivitate excesivă, agresivitate, indiscreţie, răzbunare), „Te pui cu blondele” (discriminarea femeilor, superficialitate), can-canuri (indecenţă, goana după avere, dorinţa de gratificare imediată) şi multe altele. După cum puteţi vedea, diversitatea din televiziune nu este atât de mare, din moment ce emisiunile cele mai populare se bazeaza pe (anti-)valori similare.

Veţi putea spune, probabil, că există şi emisiuni culturale, sau documentare de calitate. Din păcate, cum e uşor de observat, oamenii care sunt cei mai afectaţi de anti-valorile televiziunii sunt tocmai aceia cu o educaţie deficitară, tocmai aceia care sunt incapabili să discearnă între emisiunile care le fac bine şi cele care îi influenţează negativ. Din această cauză, diversitatea, în măsura în care ea există, este inutilă pentru principalul grup-ţintă al măsurilor educaţionale pe care le propunem. Această diversitate nu exclude nicidecum efectul negativ al televiziunii, deoarece excluderea unui astfel de efect se poate face doar aplicând în mod consistent principiile educative, şi nu doar la acele emisiuni „selecte”, vizionate de un număr mic de persoane.

Argumentul 2. Responsabilitatea televiziunilor faţă de public.

În contracararea celui de-al doilea argument, negatorii fac o eroare logică fundamentală, nerespectând proprietatea termenilor. Mai exact, fac o confuzie între interesul public, prin care înţelegem ceea ce e bine pentru societate în ansamblul ei, indiferent de preferinţele şi interesele individuale, şi interesul publicului, care e o simplă optiune a indivizilor faţă de un gen sau altul de emisiune. După cum am dovedit şi în discursul anterior, atitudinile şi comportamentele transmise de majoritatea emisiunilor populare sunt contrare interesului public, adică unor atitudini şi comportamente cetăţeneşti dezirabile. Dat fiind că această problemă este una reală, revenim la afirmarea responsabilităţii televiziunilor în ajustarea emisiunilor astfel încât acestea să reflecte într-o măsură mai mare genul de valori de care societatea are nevoie.

 

(1)    http://arhiva.cna.ro/activitate/proiphare/Raportul%20dezbaterii%20publice-octombrie.pdf – Raportul Dezbaterii Publice „Influenţa televiziunii asupra comportamentului civic şi electoral”, cap. 2.1.1. „Capacitatea televiziunii de  moifica atitudini şi comportamente,” pag. 7

(2)    http://www.ziare.com/media/mass-media/cine-urca-si-cine-coboara-in-clasamentul-audientelor-tv-806074


N2 ()



Decizia:

George Maxim

Partea 1 – Comentarii generale si individuale

Meciul a avut un potential de dezvoltare considerabil dar din pacate nu a putut fi exploatat pana la capat

Cazul afirmator este simplu si usor de lecturat iar cele 2 argumente constuite sunt pertinente cu interpretarea motiunii. Ca obervatie pentru viitoarele runde ar fi dezirabil ca argumentele sa fie construite un pic mai in profunzime explicand eventual printr-un al treilea argument cum poate fi implementata filozofia CSR in practica in Romania in domeniul televiziunilor. In masura in care afirmatorii accepta televiziunea ca industrie generatoare de profit ar fi necesar un mecanism prin care acestea sa fie obligate sa renunte la o parte din grila lor de divertisment in favoarea unor emisiuni care sa genereze acea gandire critica in randul audientei.

Contraargumentarea din partea negatorilor este subdezvoltata fata de cazul afirmator prezentat. Primul contraargument desi porneste de la premize corecte sufera din cauza lipsei de dovezi (tocmai acele contraexemple de efecte negative care ar putea puse in balanta cu cele pozitive). Ori intr-o dezbatere sa reclami lipsa unor dovezi in cazul oponentului nu este suficient atat timp cat vorbitorul in sine nu poate aduce dovezi pentru a sustine rationamentele sale. Al doilea argument este unul circular deoarece considera ca televiziunea functioneaza doar reactiv fata de dezideratele audientei si audienta este doar o masa amorfa fara vointa proprie. Rationamentul este fals deoarece televiziunile incearca pe de o parte sa introduca mereu continut nou cu care sa isi mentina cotele de audienta (publicul in sine nu exprima in avans interes pentru emisiuni ci doar dupa introducerea lor se face diferentierea pe piata) si deci sunt “trend-setteri” iar publicul diferentiaza masiv nu ramane constant interesat de aceleasi emisiuni deci intregul proces este unul organic, permanent in schimbare in care si televiziunea si audienta joaca roluri active ca si lideri in schimbarea continutului grilei de emisiuni.

Discursul concluziv afirmator combate eficient atacurile negatoare legate de diversitate si mai important de confuzia din cazul negator legat de ce reprezinta interesul public general (adica binele societatii per total) si gustul publicului (care este variabil si tine de preferinte estetice fata de emisiunile prezentate). Ar fi recomandabil ca in discursul conclusiv sa fie prezentate ariile de conflict alaturi de o motivare de ce respective echipa le-a castigat.

Discursul concluziv negator nu a fost inregistrat si in concluzie nu poate fi luat in considerare.

Ca recomandari generale ar fi util ambelor echipe sa incerce sa construiasca argumente in profunzime avand la baza o munca de documentare solida care sa produca dovezi si mai ales dovezi concludente si nu doar exemple la indemana. Totodata, argumentarea ar trebui facuta intr-un stil clar, concis si fara fraze inutile. Mai mult, lipsa documentarii iese strident in evidenta in masura in care apropierea de limita de cuvinte impusa se dovedeste a fi o sarcina prea dificila din lipsa de argumente bazate pe rationamente si dovezile afererente.

Partea 2 – Verdict si punctaje

VERDICTUL MERGE CATRE ECHIPA AFIRMATOARE, care a reusit sa construiasca un caz, sa il apere cu succes in fata atacurilor negatoare si sa duca runda la bun sfarsit.

Vorbitor

Continut

Strategie

Stil

Total

A1

13

8

4

24

N1

11

7

4

22

A2

14

8

4

24

N2

0

0

0

0

A1 -> 23 puncte
N1 -> 0 puncte
A2 -> 24 puncte
N2 -> 0 puncte
Castiga echipa:

Argumentum Cluj (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.