Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Teo si Bogdan' (afirmatori) vs 'Cassiopea' (negatori)

A1 (Teodora Oprea)

E timpul sa interzicem publicitatea care se adreseaza copiilor



In vederea demonstrarii acestei teze, ne vom referi la copii ca fiind persoanele in varsta de pana la 14 ani, pentru a distinge intre notiunea de ‘copil’, sugerand si naivitatea caracteristica varstei fragede (chestiune relevanta in cazul acestei motiuni), si notiunea de ‘minor’, desemnand orice persoana care nu a implinit inca 18 ani.

Prin publicitatea adresata copiilor intelegem, in congruenta cu definitia din Legea audiovizualului1, orice forma de mesaj difuzat in vederea promovarii furnizarii de bunuri sau servicii contra cost, insa in acest caz centrata in jurul preocuparilor si bunurilor si serviciilor de interes pentru copii, precum: jucarii, haine, mancare, promotii, concursuri, etc.

Consideram ca publicitatea adresata copiilor ar trebui interzisa pentru urmatoarele motive:

  1. Copiii nu ar trebui sa fie tratati ca niste consumatori

Daca scopul publicitatii e sa creasca vanzarile unui produs, chiar daca produsul respectiv este destinat copiilor, consumatorii nu sunt copiii. Pana la o anumita varsta cel putin (12-14 ani2), copiii nu dispun de discernamantul necesar pentru a intelege scopul reclamei, pentru a face comparatia cu alte produse, si nici resursele personale pentru a investi in acel produs. Chiar daca copiii isi formeaza inca de la varste fragede gustul si preferintele, expunerea repetata la un mesaj pe care nu il inteleg in totalitate ii determina sa recurga la parinti pentru a obtine acel produs. Daca permitem difuzarea reclamelor pentru copii, le dam copiilor responsabilitati mai mari decat resursele personale de care dispun, le cerem sa nu doreasca incontrolabil ceva ce nu-si pot cumpara singuri, le cerem sa-si dea seama cum sa faca alegerea intre mai multe interese firesti cu privire la mancare, jucarii, brand-uri.

In realitate, parintii sunt cei care cumpara, iar acestia sunt responsabili de buna crestere si educatie a copilului lor. Reclamele ar trebui adresate lor, chiar daca sunt cu privire la produse pentru copii.

  1. Publicitatea nu urmareste interesului copilului, ci profitul

Reclamele au efecte negative asupra copiilor in mai multe sensuri: induc conceptii exagerate cu privire la realitate, la calitatea produsului, la atitudinea pe care ar trebui sa o aiba un copil in raport cu produsul sau anumite situatii (de frenezie, energie excesiva de cele mai multe ori). Copilul este credul, influentabil, mai atent decat adultii in perioada de publicitate.

Chiar daca copiii nu sunt convinsi sa doreasca/cumpere un anumit produs, publicitatea pentru copii creeaza un comportament materialist si consumist, acestia vor dori in general mai multe obiecte/produse, chiar daca nu sunt exact produsele pentru care au fost realizate reclamele3.

Nu consideram ca este in interesul copilului sa permitem ca televiziunea sa creeze astfel de comportamente, pentru a permite producatorilor si programelor televizate pentru copii sa obtina profit. Asa cum in privinta tuturor celorlalte domenii ale vietii sociale principiul interesului superior al copilului este prioritar, asa ar trebui sa fie si in privinta publicitatii televizate, fara a se pune problema de libertatea de informare si comercializare.



  1. Exista pericole de scurta si lunga durata

Consideram ca impulsul de a cumpara un produs si interesul copilului pentru a imita ceea ce vede la televizor se manifesta doar la scurt timp de la contactul cu publicitatea televizata, dar o data cu repetarea reclamelor sau expunerea pe o perioada indelungata la acelasi tip de reclame, comportamentul copilului se altereaza, mai ales daca in reclame apar si copii sau eroi animati. Copilul percepe limbajul si comportamentul copiilor din reclame si programe pentru copii ca fiind normale si le imita in cursul formarii sale. In ceea ce priveste programele pentru copii, acestea sunt concepute sau restrictionate ulterior astfel incat comportamentul personajelor sa fie unul acceptabil pentru privitori. Reclamele insa urmaresc din start sa produca un efect de consum si deci exagereaza comportamentul si reactiile personajelor fata de anumite produse sau situatii. Multi copii nu reusesc sa faca diferenta intre programe si reclame si isi modeleaza trasaturile in mod indistinct dupa amandoua sursele.

In concluzie, avem doua posibilitati: fie facem ca reclamele sa fie potrivite pentru copii, dar atunci nu vor mai fi impactante, profitabile, si oricum e dificil sa stabilim cu fiecare clam ace induce un comportament si mentalitate negative copiilor si ce nu; fie interzicem publicitatea adresata copiilor pentru motivele expuse anterior.



1 Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002, art 1 alin. 1 pct. 17 http://www.cna.ro/Legea-audiovizualului.html

2 Pine, Nash- “The effects of television advertising”, subcapitol Consumer Literacy, pag 530 http://www.uk.sagepub.com/hackley/SJO%20Articles%20for%20Website/Chapter%208%20-%20Pine%20&%20Nash.pdf

3 Pine, Nash- “The effects of television advertising”, subcapitol Discussions, paragraph 3, pag 537 http://www.uk.sagepub.com/hackley/SJO%20Articles%20for%20Website/Chapter%208%20-%20Pine%20&%20Nash.pdf


N1 (Nadejda Dimitriu)

Nu trebuie să interzicem publicitatea care se adresează copiilor

Nu suntem de acord cu abordarea definiției de copil de către oponenții noștri întrucît conform Convenției cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 prin copil se înțelege orice ființă umană sub vîrsta de 18 ani, exceptînd cazurile în care legea aplicabilă copilului stabilește limita majoratului sub această vîrstă.
Ne-a fost reprezentată o definiție distorsionată și îngustată a conceptului de publicitate și considerăm că nu numai orice formă de mesaj difuzat în vederea promovării furnizării de bunuri sau servicii contra cost, ci orice fapt de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informații în public; caracterul a ceea ce este public reprezintă cu adevărat publicitatea.

Considerăm că publicitatea adresată copiilor nu trebuie interzisă, și făcînd această afirmație venim cu următoarele argumente:


1. Copii trebuie tratați ca niște consumatori
Organizaţia Internaţională a Muncii estimează că pe glob, aproximativ 246 milioane de copii cu vîrste cuprinse între 5 și 17 ani lucrează, aceasta însemnînd 15 % din copii din lume.
Reieșind din acest lucru nu putem afirma că copii nu au puterea de a cheltui banii întrucît conform datelor statistice prezentate ei au această putere, și chiar dacă nu sunt implicați direct în cîmpul muncii, mulți copii sub vîrsta de 12 ani fie primesc bani de buzunar de la părinți, fie își cîștigă proprii bani prestînd anumite servicii vecinilor, sau vînzînd unele lucruri.
Din cele menționate mai sus în opinia noastră este important ca copii să învețe să-și administreze eficient banii aceasta acordîndu-le și o autonomie financiară, și în acest sens publicitatea vine ca o platformă care să îi ajute să aleagă de ce au nevoie și cît trebuie să economisească pentru lucrurile dorite.
Considerăm că părinții sunt cei responsabili de expunerea copiilor la instrumentele media care conțin publicitate nocivă.  Anume educația proastă dată copiilor nu poate fi rezolvată prin interzicerea publicități, căci copii sunt expuși multor alți factori din mediul înconjurător care îi influențează: precum expunerea la un produs achiziționat de prietenii lor etc.

2.  Publicitatea are un caracter informativ care stimulează creativitatea, imaginația și inovația
Dacă nu prin publicitate atunci prin care altă metodă am putea fi la curent cu tot ceea ce se întîmplă în jurul nostru, cu produsele și serviciile noi apărute pe piață pentru copii, destinate stimulării creativității, imaginației și inovației copiilor și care promovează valori ca: perseverența, familia, modul de viață sănătos, etc.
Dacă interzicem publicitatea precum propun oponenții noștri atunci îngustăm total și spectrul difuzării campaniilor social destinate copiilor, precum nocivitatea drogurilor, importanța alimentației sănatoase sau importanța vaccinării etc. Acest pas ar crea obstacole pentru copii care nu au acces la aceste informații utile fie din cauza unei educații proaste, fie din lipsa acestor informații în comunitățile lor, ex: comunitățile rurale.
Reieșind din cele menționate anterior considerăm că publiciteatea are un caracter informativ și că prin publicitate se prezintă diverse oportunități de achiziționare de produse sau de beneficiere de anumite servicii, și nici într-un caz nu se încearcă să se manipuleze copiii.

3. Publicitatea înseamnă exprimarea liberă într-un mediu economic liber
Trăim într-un sistem capitalist, iar acest sistem conține cerințe de principii și valori ale capitalismului care se bazează pe libertate atît libertatea de alegere a  consumatorului cât și libertatea producătorului de a propune. Prin urmare este neetic să interzicem ceva pentru că vom sublima principiile alese de societatea în care trăim, și anume: democrația și capitalismul.
Interzicerea publicității este o restricție severă asupra libertății de exprimare. Companiile trebuie să aibă posibilitatea de a informa publicul despre produsele existente și despre inovațiile cu care vin. Copii de asemenea au dreptul la accesul la informație provenite din diverse surse de origine pe baza cărora să își creeze propriile idei și opinii. Ei sunt departe de a fi “spălați de creier” prin intermediul reclamelor întrucît aceastea formează doar o mică parte din experiențele lor; familia, prietenii, școala fiind mult mai importante și venind ca surse alternative de informații.

4. Fezabilitatea unei eventuale interziceri a publicitatii
Sursele media pe care sunt difuzate publicitățile sunt greu de controlat. Televizorul și Internetul în circumstanțele actuale reprezintă forme tehnologice trans-naționale. Statele nu au control asupra companiilor ce sunt subiecți ai câmpului audiovizual altui stat și nici asupra web-siteurilor. Televiziunea transmisă prin satelit sau internetul cu accesibilitate înaltă și necenzură permite copiilor și parinților de a viziona acele publicități.
Publicitatea este mijlocul  principal prin care majoritatea posturilor tv, audio, internet sunt finanțate. Interzicerea publicității ar însemna încetarea difuzării unor programe TV destinate copiilor, sau cel puțin ar reduce considerabil calitatea, dar și cantitatea lor, rezultatul fiind scăderea audienței. Respectiv acesta ar fi un avantaj pentru posturile TV, bugetul cărora nu depinde de publicitate. Aceasta la rândul ei va scădea competiția de piață și ar îngusta alegerea consumatorilor.
Publicitatea are efecte benefice asupra consumatorilor, spre exemplu Grecia a interzis deja publicitatea pentru jucării, ceea ce a condus la reducerea diversității de jucării vândute.

Reieșind din cele menționare anterior, vrem să mulțumim oponenților că în concluzia lor sunt de acord cu poziția noastră că publicitatea nu poate fi interzisă, iar soluția este introducerea unor mecanisme care ar optimiza publicitatea și ar face-o mai potrivită pentru copii. Însă interzicerea totală a publicității așa cum se propune nu va prezenta o soluție economică atît pentru state, cît și pentru companii.

Conform oponenților noștri publicitatea pentru copii creează un comportament materialist și consumist, noi însă credem că publicitatea este însăşi esenţa democraţiei bazat pe un comportament în care predomină liberă exprimare.


Surse de Referință:
1. ONU, Convenția cu privire la Drepturile Copilului: http://www2.ohchr.org/english/law/crc.htm
2. Ogilvy, David - Ogilvy on Advertising, pag. 7:
http://ru.scribd.com/doc/7502798/David-Ogilvy-Despre-Publicitate


A2 (Bogdan Simion)

  În ultimii ani, industria de alimentaţie din Statele Unite (şi, prin extensie, de pe întreg mapamondul) vede copiii ca pe o piaţă majoră, foarte importantă pentru profituri. Se poate argumenta ca publicitatea este de influenţă aproape universală asupra copiilor şi adolescenţilor. Cu peste 52 de milioane de copiii sub 12 ani, numai în Statele Unite, afacerile din America au acum o ţintă demografică enormă, fără precedent1.

Sigur că, această expunere a copiilor la toate reclamele de la televizor, poate cauza îngrijorare în rândul părinţilor. Industria advertising-ului cheltuieşte 12 mld USD anual doar pentru reclamele adresate copiilor2, bombardându-şi audienţa cu mesaje prin media precum televizorul sau internetul. Într-o lume ca asta, este într-adevăr o provocare să fii părinte.

Totuşi, în Standardele de Televiziune pentru Copii (CTS 2009), există o recunoaştere specială a faptului că, minorii, din cauza nivelului lor de dezvoltare până în acel punct al existenţei, au nevoie de consideraţii speciale în zone de tip advertising sau prezentări de materiale, în special în legătură cu acelea ce pot fi dăunătoare. Cum aminteam mai sus, principala problemă ar fi industria alimentară, unde copiii şi adolescenţii sunt target-ul unui intens şi foarte specializat marketing şi a unor eforturi concentrate de advertising. Aceasta este o zonă ce se poate admite că este de o vulnerabilitate sporită, conform unui studiu realizat de un grup de nutriţionişti din New York3, în principal din cauza faptului că un copil nu are access la informaţiile nutriţionale la care are acces un adult. Mai mult decât atât, afacerile au astăzi ochii îndreptaţi asupra copiilor, deoarece aceştia cheltuiesc anual peste 40 mld USD, pe haine, electronice, filme, jucării, snack-uri, mâncare etc.

Industria alimentară este interesată şi în prezent de tinerii consumatori pentru că unii dintre aceştia au o putere din ce în ce mai mare de consum, dar şi în viitor, transformându-i treptat în adulţi consumatori. Tinerii văd peste 40,000 de reclame pe an, doar la televiziune, şi sunt expuşi la din ce în ce mai mult advertising pe internet, în reviste şi în şcoli. Cred că e timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiilor, deoarece:

  1. Copiii nu au aptiudinile necesare pentru o critică raţională a unei reclame: Într-o societate bazată pe dorinţe, copiilor nu ar trebui să li se reamintească constant de lucrurile pe care nu le au sau pe care mama sau tatăl lor nu şi le pot permite.

  2. Teoretic, nu există publicitate adresată copiilor: Copiii nu pot fi consumatori pentru că nu au surse de venit. Adevăraţii consumatori sunt tot părinţii care îşi cumpără câteva momente de linişte, îndeplinind visul micuţului. Din această perspectivă, reclamele de acest gen pot fi considerate o formă benignă de şantaj4.

  3. Copiii (adolescenţii) între 12 – 18 ani sunt la o vârstă turbulentă unde nu îşi dau seama exact ce vor. Aceştia ştiu mai mult ce nu le place decât ce le place: Vânzarea unui produs ar trebui să se bazeze pe valoarea adăugată la calitatea vieţii unui om care cumpără produsul respectiv. Se poate argumenta că adolescenţii nu au o calitate ştirbită a vieţii, fiind încă sub aripile părinţilor, care le dau ce vor. Astfel nicio haină sau produs electronic nu le poate spori calitatea vieţii atât de drastic încât să aibă NEVOIE de ele şi părinţii lor să nu aprobe/să nu-şi dea seama de această nevoie. De aceea reclamele adresate copiilor (adolescenţi) sunt un non-sens pentru că ar putea fi, la fel de bine, adresate părinţilor copiilor (adolescenţi). Astfel, singura raţiune care rămâne este cea economică de a mai acapara un target demografic care, la rândul lui, ca mai sus, nu dispune de propriile venituri.

În concluzie, nu poate exista nicio diferenţă între reclamele adresate copiilor şi cele adresate părinţilor deoarece nevoia copiilor, care există cu adevărat, va fi instant recunoscută de părinţi. Latura socială nu poate fi ignorată. Jucăriile, electronicele, hainele etc. fac pentru o mai bună integrare a copiilor în mediul social, însă ele sunt un surogat pentru activităţi în grup, cum ar fi sporturile, dezbaterile, muzica şi alte activităţi extraşcolare care sunt mult mai sănătoase.

1 http://forum.spore.com/jforum/posts/list/71263.page

2 http://www.apa.org/monitor/jun04/protecting.aspx

3 http://www.youtube.com/watch?v=6qO39VEc0Ag

4 http://dexonline.ro/definitie/santaj


N2 (Mihai)

   Publicitatea pentru copii nu trebuie interzisă.
În primul rând vreau să mulțumesc oponenților pentru că au construit partea afirmatoare și timpul investit. Mai vreau să mulțumesc arbitrilor și organizatorilor pentru contribuția la desfășurarea dezbaterii cu acestă moțiune interesantă.
   În primul rând, mulțumesc oponentului pentru informațiile statistice aduse privitor la procentajul demografic al copiilor in SUA. Interesant este că oponentul aduce statistici despre copii cheltuind 40 mld USD anual pe diverse bunuri. Nu se menționează sursa acestor bani, dar am spus-o în datele aduse de noi că copii au venituri din joburi mici și banii de buzunar tot pot fi considerați venituri pentru că ei au același efect de a crea independența copiilor în ce privește consumatorismul.
1.      Argumentul criticii raționale nu poate fi luat în considerație pentru copii deoarece de ce unui copil o critică rațională a reclamei, dacă ele sunt construite într-un mod simplist pentru ca acesta să le poată perceapă. În plus dacă copilul este expus mesajului despre un anumit lucru, ține de educația copiilor de a insista sau nu asupra unui produs. Dar și de caracterul educațional al familiei. Dacă părintele vrea îi cumpără copilului produsul, dacă nu are bani nu îi cumpără. Părinții ar fi acel filtru de critică rațională pentru a explica copiilor.
2.      Argumentul 2 nu poate fi valid deoarece contravine statisticii aduse in introducere de insuși oponent, copii au surse de venit unde pot să iși procupre lucruri văzute în publicitate. În plus ’o formă benignă de șantaj’ nu ar fi un motiv pentru a interzice publicitatea, părinții pot să-și stimuleze, răsplătească copii cu produse văzute în publicități.
3.      Argumentul 3 e o perfectă continuare a argumentului 2 pe care deja am reiterat-o cu perspectiva datelor statistice aduse de noi negatori dar însăși afirmatori în introducere.
Concluzia dată de oponent cuprinde 2 gânduri și nu-mi arată deloc a fi direct relevantă moțiunii. Prima ideie în concluzie încearcă de fapt să accentueze că publicitățile au ca target audiență numai pe părinți. Oare încearcă oponentul să ne convingă ceea ce este discutat în moțiune prin această concluzie? , poate avea să fie mai relevantă concluzia dacă moțiunea era publicitatea adresată părinților trebuie interzisă. Al doilea gând în concluzie prezintă deja un gând nou, total ne legat de cele 3 argumente propuse.  
În contrast, noi am menționat că 1) publicitatea adresată copiilor are aspecte pozitive ce ar ajuta influența și stimularea creativității, imaginației copiilor și altele. Am mai pomenit de mesajele sociale ale campaniilor de prevenire a bolilor, substanțe nocive și altele.
2)  Sistemul economic prezent nu ne poate interzice publicitatea adresată copiilor deoarece pe langa sursa de profit ce o generează, ea este o expresie fundamentală a sistemului economic si social democratic ales de majoritatea societăților.
3) Dacă să gândim practic, propunerea opnenților de a interzice publicitatea adresată copiilor este foarte puțin probabilă de realizat, din cauza sistemului tehnologic globalizat unde televizorul cu canalele media și internetul sunt greu de controlat de state.
Fiind spuse, de ce credem că noi negatorii câștigăm este de faptul că definiția propusă de noi nu a fost dezbatută de afirmatori ceea ce prezintă un acord al lor asupra ceea ce credem noi prin copil și publicitate. Mesajul nostru a fost clar structurat și a avut detalii pentru a putea înțelege argumentul. În plus argumentele privitor la :  Publicitatea are un caracter informativ care stimulează creativitatea, imaginația și inovația ; Publicitatea înseamnă exprimarea liberă într-un mediu economic liber ; imposibilitatea mecanică/tehnică de a interzice publicitatea nu au fost reiterate, menționate sau măcar atinse deloc de oponenți. Ceea ce cu încredere mă indeamnă să spun că in lumea dezbaterii aceasta înseamna accord tacit asupra argumentelor noastre. Pentru poziția de negator eu cred că noi am făcut tot ce ne stă în cale pentru a câștiga. 



Decizia:

Stefan Ionescu

 

Castigatoare:

Echipa Afirmatoare

Stil

(5)

Continut

(15)

Strategie

(10)

Total

(30)

A1

4

13

9

26

N1

4

13

7

24

A2

4

12

7

23

N2

4

12

7

23



Felicitări pentru discuţie şi pentru idei! Prima parte a dezbaterii, în mod particular, a fost foarte buna şi a atins, cred, multe dintre ideile esenţiale ale acestei moţiuni – îmi pare rău că nu voi avea timp să le discut pe fiecare în acest feed-back.

 Raţionamentul afirmatorilor e simplu şi eficient: Copiii nu ar trebui trataţi ca pe nişte consumatori pentru că nu au discernământ şi sunt susceptibil de a fi manipulaţi. Permiţând companiilor să adreseze publicitate direct copiilor, lăsăm în mâna unui actor neinteresat în a avea un rol educativ în formarea acestora o armă prea periculoasă, cu consecinţe negative asupra comportamentului lor. Negatorii aduc, în schimb, o argumente privind libertatea companiilor într-un sistem capitalist şi dificultăţile practice ale implementării moţiunii.

 Ambele echipe au avut o analiză foarte bună şi detaliată a argumentelor aduse şi este în mod real o decizie greu de luat. În final, însă, am sentimentul că negatorii nu au reuşit să dărâme structura afirmatorilor din următoarele motive:

 

  • E greu de acceptat că tinerii ar trebui consideraţi ca fiind o ţintă eligibilă pentru reclame, din simplul motiv că aceştia beneficiază de resurse financiare, deoarece nu e clar cum existenţa reclamelor le poate oferi în mod real o lecţie despre cum să folosească aceste resurse. Dacă acceptăm absenţa unui discernământ format, e mai degrabă că reclamele îi vor face mai degrabă să utilizeze resursele către direcţiile induse de reclame decât să le folosească eficient – ar fi fost mai interesantă o analiză a faptului că în faţa reclamelor, şi adulţii sunt (chiar dacă ceva mai puţin) foarte susceptibili şi influenţabili, şi prin urmare acceptăm deja în societate că atâta timp cât reclama este eficientă, „it’s fair game”

 

  • Nu am înţeles cum anume stimulează creativitatea şi inovaţia. În interiorul argumentului pe care negatorii l-au „tag”-uit în acest fel, de fapt există o analiză a modului în care copiii sunt mai degrabă informaţi asupra unor valori în societate (alimentaţie sănătoasă, nocivitatea drogurilor, etc.) însă nu văd cum reclamele unor firme orientate pe a vinde nişte produse ar îndeplini de fapt această funcţie

  • Simplul fapt că publicitatea este o expresie a libertăţii dintr-o economie de piaţă nu e o analiză suficientă, deoarece ştim că deja limităm această libertate atunci când există un interes superior al membrilor societăţii

Din păcate, nu am simţit că discursurile A2 şi N2 au dus discuţia mai departe şi nu au pus neapărat în balanţă concluziile iniţiale. Din aceste motive, înclin uşor în favoarea echipei afirmatoare, deoarece la final, „play-ground”-ul propus iniţial de ei şi raţionamentul iniţial mi se pare că rămâne în picioare.

A1

Discursul a fost foarte bun, însă cred că puteai câştiga mai mult printr-o concluzie bine punctată. Mi se pare, de exemplu, că legătura între primul şi al doilea argument trebuia subliniată mai clar.

N1

Mi-a plăcut mult structura şi modul de susţinere. Ca un sfat, atunci când întemeiezi anumite argumente pe principii ale unui anumit sistem politic sau economic într-o dezbatere (e.g. capitalism, comunism, etc.) încearcă să susţii care e fundamentul pentru care acest mod de gândire este mai bun. A spune că trebuie să facem ceva pentru că asta e în spiritul capitalismului, nu e un argument în sine, fără a arăta de ce este eficient în această privinţă, în particular, să gândim în spiritul capitalismului. Atentie, disursul tau depaseste limita de cuvinte recomandata in regulament, fapt care iti afecteaza punctajul la strategie.

 A2

 Discursul a fost practic 60% statistici şi prezentare a unor stări de fapt, argumentele fiind doar amintite sumar, în loc să fie reconstruite şi dezvoltate.

 N2

 Discursul pare că s-a concentrat numai pe a arăta de ce discursul de A2 nu a fost suficient de convingător. Ar fi fost mai utilă o balanţă între argumentele A1 şi N1, arătând de exemplu, de ce N1 a avut dreptate în tabloul general al dezbaterii. Practic, sumarizarea argumentelor N1 de la sfârşit nu are prea mult impact într-o dezbatere scrisă (unde unui cititor îi e uşor să revizuiască ce anume a fost scris şi combătut şi ce nu), însă o punere în balanţă a argumentelor ar fi fost mult mai utilă.

A1 -> 26 puncte
N1 -> 24 puncte
A2 -> 23 puncte
N2 -> 23 puncte
Castiga echipa:

Teo si Bogdan (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.