Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Dan si Pavel' (afirmatori) vs 'Toma si Toma' (negatori)

A1 (Dan Perciun)


Inainte de a ne lansa intr-o discutie detaliata a argumentelor in favoarea interziceriii publicitatii adresate copiilor este necesar de a defini termenii cheie ai dezbaterii. Echipa afirmatoare va utiliza urmatoarele definitii :

a) Copil – persoana cu o varsta cuprinsa intre 2 si 13 ani

b) A interzice – a elimina complet.

c) Publicitate -  mijloc de a face cunoscut un produs prin informarea cumpărătorului asupra calității, prețului, utilității.

Intru a demonstra necesitatea interzicerii publicitatii adresate copiilor echipa afirmatoare isi propune sa demonstreze infaliabilitatea urmatorului lant logic :

1. Copii sunt receptivi la publicitate

2. Aceasta ii face mai materialisti

3. Imposibilitatea satisfacerii dorintelor generate de catre industria publicitatii si versiunea distorsionata a realitatii promovata in publicitati se materializeaza intr-un sir de repercursiuni negative asupra :

a)Relatiei dintre copii si parinti

b) Relatiei dintre copii si grupul lor de varsta

c) Nivelului de fericire a copilului

Primele trei clauze constituie premisele argumentului care vine sa demonstreze impactul negativ  al publicitatii asupra vietii copilulu si necesitatea interzicerii acesteia.

Receptivitatea copiilor la publicitate este pe larg atestata in studiile de specialitate care concluzioneaza incontestabil ca  pornind de la varsta de 3 ani copii diferentiaza clar intre publicitate si programe, intelegand caracterul distinct al acesteia.[1] Mai mult ca atat, cercetatorii sustin ca copii, in special sub varsta de 7 ani, sunt extrem de vulnerabili la mesajele persuasive plasate in publicitati avand in vedere faptul ca nu dispun de capacitatile cognitive necesare pentru a recunoaste motivele materialiste care stau in spatele reclamelor. Ceea ce face justa caracterizarea publicitatii adresate copiilor drept manipulare dat fiind faptul ca de-abia dupa 13 – 14 ani copii dezvolta un scepticism sanatos fata de mesajele promovate in publicitati si ajung sa le recunoasca ca un indemn asumat spre consum la baza caruia sta dorinta antreprenorului de a genera profit.  

Faptul ca publicitatea creste dorinta copiilor pentru bunuri materiale este incontestabila.  Studiile arata ca desi capacitatea micutilor sub sapte ani de a recunoaste branduri specifice este mica, totusi per general expunerea la publicitate duce la marirea, in cazul (Karen 2002)a numarului de jucarii cerute de catre copii de  la Mos Craciun, ilustrand congruenta dintre  consumerismul infantil si publicitate. Imposibilitatea satisfacerii acestor dorinte exagerate generate de catre reclame este o consecinta naturala a constrangerilor financiare ale parintilor. Astea fiind spuse trecem la argumentele nemijlocite ale echipei afirmatoare:

1. Expunerea la publicitatea adresata copiilor contribuie la antagonizarea si deteriorarea relatiilor dintre copii si parinti generand tensiuni familiale. Cererile repetate ale copiilor pentru produse pe care parintii nu si le pot permite duc la frustrari si la deteriorarea relatiilor in sanul familiei.[2] Un studiu suedez recent conchide ca parintii in mod constient evita sa faca cumparaturi in compania copiilor pentru a nu se expune stresului generat in urma confruntarilor cu pretentiile acestora.[3] Este just sa asumam ca imaginea parintelui si autoritatea lui in fata copilului are de suferit.   In special in cazul in care copilul contrastand propriile circumstante cu cele ale prietenilor ajunge la concluzia ca parintii fie nu-l iubesc fie sunt saraci. Concepand procurarea jucariilor ca o manifestare a dragostei parintesti copilul concluzioneaza ca in cazul in care cerintele lui sunt rejectate parintii il neglijeaza.

2. Publicitatea are repercursiuni negative asupra calitatii relatiilor sociale ale copiilor in special ale celor din familii social vulnerabile, sau cu venituri reduse. Accesul la bunurile promovate la televizor devine un criteriu validant al prejudicilor sociale existente in societate, oferind un criteriu suplimentar de ostracizare a copiilor care nu au acces la ultimele jucarii si gadgeturi de catre cei care au. Intr-o societate consumerista copilul ajunge sa se autodefineasca ca personalitate prin prisma bunurilor de care dispune si relationeaza cu altii din aceasta perspectiva materialista. Respectiv intr-o lume a consumului copii saraci sunt stigmatizati in grupurile din care fac parte si ciclul de batjocura reincepe cu fiecare nou produs trendy lansat pe piata, la care copilul nu are acces.

3. Publicitatea ii face pe copii mai nefericiti. De la 30 pana la 50 la suta din copii devin tristi si nesatisfacuti cronic in cazul in cazul in care nu le sunt satisfacute sistematic cerintele pentru jucarii sau alte produse. Studiile au demonstrat ca rata expunerii la publicitate este corelata cu efectul negativ asupra nivelului de fericire a copilului.[4]  Mai mult ca atat publicitatea afecteaza perceptia copiilor asupra realitatii in special a celor care sunt deja vulnerabili sentimental creand asteptari nejustificate si generand o cultura in care copilul incearca sa faca fata presiunilor realitatii prin consum. Produsul devine un surogat al fericirii, actul de consum fiind indentificat cu imaginile pozitive cu care opereaza publicitatea. Tragismul acestui pattern consta in faptul ca fericirea si consumul se afla intr-o relatie antagonica. Cu cat mai materialist copilul devine cu atat devine mai nefericit si in consecinta mai materialist– fiind prins intr-un ciclu vicios.

Astea fiind spuse echipa afirmatorare sustine interzicerea publicitatii adresate copiilor.



 

[2] Gonzalez Del Valle: 1999, p.83.  

[3] http://www.open.edu/openlearn/body-mind/health/health-studies/pester-power

[4] http://www.acrwebsite.org/search/view-conference-proceedings.aspx?Id=9516


N1 (Toma Grozavescu)

Echipa negatoare consideră că nu este timpul să interzicem publicitatea adresată copiilor și în acest scop ne structurăm discursul în 2 părți: în prima vom arăta failibilitatea lanțului logic al echipei negatoare, iar în partea a doua vom susține cazul negator, arătând efectele negative și nefezabilitatea interzicerii publicității adresate copiilor.

Pentru relevanța acestei discuții am dori să propunem afirmatorilor să reducem discuția de față doar la cazul României.

Înainte de toate, dorim să ne arătăm dezamăgirea față de modul de citare al afirmatorilor întrucât ne-a fost imposibil în unele cazuri să verificăm sursa citată sau exemplul oferit (Karen 2002?). Vorbind despre definiții, nu suntem de acord cu definirea copilului ca fiind o persoană între 2 și 13 ani încât ONU, prin Convenția privind Drepturile Copilului, înțelege ca fiind copil orice ființa până la 18 ani, asta dacă legea internă nu specifică o altă vârstă de atingere a majoratului1.

I.

Considerăm că afirmatorii se contrazic singuri atunci când afirmă, pe deoparte că cei mici sunt extrem de vulnerabili la mesaje persuasive, iar pe de altă parte că aceștia nu pot fi făcuți loiali unui brand. Pascaline Dumont2 consideră că copiii au un spirit critic și un simț al responsabilității dezvoltate și că 33.6% din copii arată scepticism față de credibilitatea reclamelor. De asemenea considerăm exagerată afirmația conform căreia copiii sunt manipulați de publicitate în primul rând deoarece publicitatea nu înseamnă promovarea unor produse nesănătoase ci, așa cum reiese și din definiția afirmatorilor, este un mod de informare, iar în al doilea rând deoarece afirmatorii ne dau un singur caz în care a apărut o legătură între publicitate și mărirea numărului de jucării cerute de copiii, ori aceasta nu este in nici un caz destul de relevantă pentru a desființa o întreagă industrie.


Echipa afirmatoare tinde să promoveze doar o definiție îngustă a publicității, referindu-se doar la promovarea unor jucării, pe când acest concept este unul mult mai complex și cuprinde promovarea unor activități, produse precum lapte pentru copii, cereale, sucuri naturale, hăinuțe sau evenimente, oare nu tot prin intermediul publicității am aflat și noi despre această dezbatere? Și sunt sigur că nu toți participanții au împlinit 18 ani.

  1. Echipa afirmatoare consideră că, refuzând cererile copiilor, părinții își erodează autoritatea în fața acestora; noi considerăm că acest lucru este exact invers, întărește autoritatea părinților, care astfel își asumă un rol de protectori care trebuie să afișeze un comportament responsabil față de consum, din care cei mici să învețe. Din exemplul studiului suedez vedem că nu neapărat publicitatea este cea care îndeamnă copiii să ceară anumite produse, ci faptul că văd alți oameni alegându-le de pe rafturile magazinelor.

  2. Afirmatorii asociază produsele promovate la TV ca fiind unele de lux, însă am dori să-i întrebăm cum pot unele produse precum cereale, lapte, siropuri, sucuri precum Teddy ostraciza pe cineva, mai ales că au prețuri relativ egale cu alte produse similare destinate adulților3?

  3. Echipa afirmatoare consideră că reclamele îi fac pe copii mai nefericiți, neținând însă cont pe deoparte de reclamele colorate, cu muzică plăcută și cu joculețe distractive care îi binedispun pe copii, iar pe de altă parte că starea copiilor este dată și de modul în care părinții le răspund, revenim astfel la nevoia de educare a părinților și de comportare a acestora într-un mod ce poate fi luat ca exemplu de copii. Ne este prezentată o imagine catastrofică a lumii, în care copiii sunt cuprinși de un materialism crud și nu se pot opri din cumpărături, pe când ei nu au nici o sursă serioasă de venit.

II.

Trecând la cazul negator vom arăta că interzicerea publicității adresate copiilor ar avea un efect negativ asupra economiei și că nu este fezabilă pentru România în momentul de față. Cifra de afaceri ce privește publicitatea pentru copii ajunge la suma de 2 miliarde de E (în UE) iar 90% din aceste sume sunt reinvestite în programe pentru copii4. Mass Media ce derulează programe pentru copii nu vor mai putea acoperi costurile derulării acestor inițiative și vor trebui să se rezume la programe de o calitate mai proastă, care și ele ar fi greu de susținut din punct de vedere financiar. Un alt argument împotriva interzicerii publicității pentru copii, în România (sau altă țară), îl reprezintă principiul recunoașterii reciproce5, conform acestuia deși într-o țară publicitatea adresată copiilor este interzisă, dacă postul ce emite are reședința într-o țară în care aceasta nu este interzisă, atunci poate emite aceste reclame și în prima țară.

Susținem cu tărie că interzicerea publicității pentru copii nu este nici dezirabilă și nici fezabilă și că părinții trebuie să învețe copiii despre realitățile lumii comerciale.

2 http://www.unesco.org/webworld/points_of_views/010928_dumont.shtml

3 1 punga de 200g de cereale Nesquick costă 5.5 RON, 1 punga de cereale Nestle Fitness de 250g costă 9.9 RON

5 Principiul recunoașterii reciproce este un principiu dezvoltat de jurisprudența Curții Europene de Justiție conform căruia dacă un produs este fabricat legal într-o țară din UE atunci el trebuie să poată fi comercializat legal în orice țară din UE


A2 ()

.

Echipa afirmatorilor nu vede necesitatea reducerii discutiei doar la cazul Romaniei pentru ca argumentele abordate sunt de principiu, validitatea lor nefiind influentata de context. Afirmatorii isi propun sa demonstreze ca publicitatea pentru copii trebuie sa fie interzisa oriunde ea exista.

Definitia termenului de copil utilizata de catre afirmatori se bazeaza pe teoria developmentala a lui Piaget. Aceasta face distinctia intre infant, copil si adolescent in functie de capacitatile cognitive ale individului. Pentru dezbaterea de fata anume aceasta trasatura conteaza, respectiv definirea ingusta a termenului copil ca individ cuprins cu varsta intre cca. 2-3 si 13 ani, este indicata din moment ce capacitatile critice ale adolescentului il plaseaza intr-o relatie aparte cu, si-l expun intr-un mod diferit la efectelor negative ale publicitatiiI.1

In reintarirea cazului afirmator vom incepe prin combaterea contra-argumentelor aduse de catre negatori la premisele cazului afirmator. La aceasta etapa vorbim despre 3 capuri de acuzare:

1. Echipa negatoare considera ca ne contrazicem in a postula simultan vulnerabilitatea copiilor la mesaje persuasive in acelasi timp sustinand efectul redus al publicitatii in loializarea copiilor fata de un anumit brand si sustine ca copii nu sunt vulnerabili la publicitate bazandu-se pe studiul lui Dumont

2. Echipa negatoare contesta catalogarea publicitatii pentru copii drept manipulare

3. Echipa negatoare acuza lipsa absoluta de exemple care ar demonstra ca publicitatea duce la materialism

Din cele expuse mai sus reiese ca echipa negatoare trece cu vederea faptul ca conform studiului citat de ei 66.4%2 din copii nu manifesta nici un fel de scepticism fata de publicitate ceea ce de facto inseamna ca pot fi manipulati cu usurinta. Dumont demonstreaza de fapt vulnerabilitatea copiilor la mesaje persuasive, mai mult de 2/3 dintre copiii cu varste sub 6 ani neavand abilitatile cognitive necesare pentru a diferentia intre minciuna si adevar. Rezultat consistent cu argumentul nostru anterior sustinut si de un numar de alte studii care ajung la aceeasi concluzie.3 Echipa negatoare ne propune de fapt sa acceptam o situatie in care prin intermediul publicitatii 2/3 din copii se afla sub riscul de a fi manipulati spre a deveni consumatori materialisti de la o varsta atat de frageda. A manipula insemnand a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor.4 Copii in mod evident nu-si put formula interesele find lipsiti de discernamant critic si nu pot diferentia intre minciuna si adevar.5 In momentul in care majoritatea copiilor nu pot identifica elementul persuasiv al publicitatii aceasta poate fi legitim catalogata ca manipulare – ea avand un efect asupra dorintelor copilului fara ca acesta sa constientizeze acest lucru.

Echipa negatoare nu tinde sa promoveze o definitie ingusta a publicitatii evident acceptand faptul ca contentul publictatii poate varia insa crede ca rezultatele studiul6 pot fi extrapolate la orice tip de publicitate indiferent de continut. Majoritatea absoluta a mesajelor publicitare promoveaza materialismul – consumul excesiv.

Toate argumentele echipei afirmatoare au fost contestate transformandu-se in arii de conflict separate si respectiv le vom adresa pe rand.

Argumentul 1 se vrea dezbatut prin argumentarea pozitei conform careia ceririle sporite ale copiilor pentru bunuri de consum ofera parintilor oportunitea de a-si consolida autoritatea. In primul rand acest contrargument ignora teza de baza a argumentului afirmator nr.1 si anume contentia ca „expunerea la publicitatea adresata copiilor contribuie la antagonizarea si deteriorarea relatiilor dintre copii si parinti generand tensiuni familiale.” Studiile demonstreaza clar si incontestabil ca publicitatea se face vinovata de tensionarea acestora.7 89Mai mult ca atat negatorii nu prezinta date empirice care ar sustine pozitia lor si pornesc de la premisa ca discutiile pe marginea daunelor publicitatii ofera o oportunitate in plus pentru parinti sa-si afirme autoritatea, din moment ce astfel isi „asuma asumă un rol de protectori”. In egala masura am putea sa judecam ca publicitatea pentru tigari, droguri, si alte produse nocive este binevenita pentru copii oferindu-le parintilor sansa de a-si consolida autoritatea. Mai mult ca atat sursa autoritatii parintilor este gresit inteleasa de catre negatori. Cel putin intr-o anumita masura ea depinde de satisfacerea dorintelor copiilor si in momentul in care aceste dorinte nu sunt satisfacute autoritatea este erodata. Articolul cititat este inechivoc in concluziile sale „One recent study in Sweden revealed that parents actively avoided supermarket shopping accompanied by their children because of the stress it caused.”10 Echipa afirmatoare considera intact argumentul 1 negatorii esuand atat in a a contesta teza de baza a argumentului conform careia publictatea duce la conflict familial, cat si faptul ca autoritatea parinteasca este subminata de catre aceasta.

Argumentul 2 se incearca a fi invalidat printr-o intrebare care se vrea a fi retorica. La baza argumentului afirmator sta preocuparea cu efectele publicitatii asupra copiilor din familii social vulnerabile. In primul rand este evident faptul ca ceea ce constituie un lux este absolut subiectiv si depinde de pozitia sociala a individului, lucru care le scapa negatorilor. Respectiv pentru copiii din familii social vulnerabile accesul zilnic la sucuri Teddy reprezinta un eventual lux. Pentru a combate contraargumentul negatorilor este suficient de a demonstra ca lipsa accesului zilnic la un suc Teddy ca parte din ‚snackul’ luat intre pauze de catre un copil poate duce excluderea acestuia din reteaua sociala a clasei si etichetarea lui ca sarac, paria etc. Lucru perfect imaginabil. Publicitatea creeaza non-valori materiale pe baza carora este definita apartenenta la grup – intr-o lume a valorilor materiale copiii din familiile social vulnerabile vor fi intotdeauna marginalizati.

Conform echipei negatoare imaginile vesele ii fac pe copii fericiti. Incontestabil. Insa, doar pe moment. Pe termen lung asocierea fericirii cu accesul la bunuri materiale duce intr-un final la nefericire, depresie etc. Aceasta este o consecinta ineluctabila a asocierii starii de fericire cu satisfacerea unei false dorinte materiale de moment, avand in vedere faptul ca dorintele materiale sunt inepuizabile. Insasi faptul ca negatorii considera interventia parintilor necesara in moderarea paternurilor de consum impuse de catre publictate sugereaza ca acestea sunt periculoase. Publicitatea obliga parintii sa faca un supraefort. Consideram ca negatorii esuaeaza sa evite concluzia ca publicitatea ii face pe copii mai nefericiti pe termen lung ceea ce de fapt si conteaza.

Ambele argumente ale cazului negator apar a fi insuficiente pentru a justifica permiterea publicitatii pentru copii:

Argumentul economic prezinta o falsa dilema. Banii pe care parintii ii cheltuie pentru a satisface cel putin o parte din dorintele copiilor ar putea fi utilizati spre a plati abonamentul pentru o televiziune pentru copii. Modelul BBC este foarte relevant in acest caz, ilustrand posibilitatea de a face televiziune de calitate nu din publicitate ci din contributii publice. Efectul economic asupra industriei publicitare pe cand regretabil, nu este un factor decisiv, avand in vedere ca interesele copiilor au prioritate asupra unor interese economice inguste. Statistica conform careia „90% din ‚profitele advertsingului’ sunt reinvestite în programe pentru copii” nu se refera la cazul Romaniei ci Irlandnei respectiv nu se aplica argumentului negator construit in jurul exemplului Romaniei.

Argumentul pe baza principiului recunoasterii publice nu se este relevant pentru dezbaterea in cauza, din moment ce afirmatorii isi propun interzicerea publicitatii adresate copiilor, per ansamblu. Argumentul negatorilor nu face nimic altceva decat sa confirme ca o actiune globala coordonata in acest sens se face necesara pentru a asigura eficienta maxima. Lipsa unui consens global insa nu reduce capacitatea statelor de a legisla pe teritoriul statului ceea ce si reprezinta minimul absolut necesar.

Afirmatorii considera ca au demonstrat cu succes necesitatea interzicerii publicitatii pentru copii.

1 http://www.simplypsychology.org/piaget.html

2 http://www.unesco.org/webworld/points_of_views/010928_dumont.shtml

3 Dear Santa: The effects of television advertising on young children Karen J. Pine and Avril Nash, International Journal of Behavioral Development 2002; 26; 529

4 http://dexonline.ro/definitie/manipula

5 Henricksen, L. (1996). Naive theories of buying and selling: Implications for

teaching critical viewing skills. Journal of Applied Communication Research, 24,

93–109.

6 Dear Santa: The effects of television advertising on young children Karen J. Pine and Avril Nash, International Journal of Behavioral Development 2002; 26; 529

7 Gonzalez del Valle, Almudena (1999), An Overview and Comparison of Rules, Regulations and Politics Affecting Advertising to Children in the Netherlands, UK, Spain and Sweden, London: The Children’s Programme of the Food Advertising Unit.

8 http://dspace.iimk.ac.in/bitstream/2259/355/1/313-324.pdf

9 http://www.phaionline.org/wp-content/uploads/2011/09/Pester_power.pdf

10 http://www.open.edu/openlearn/body-mind/health/health-studies/pester-power?blog=5


N2 (Toma Grozavescu)

Ne vedem din nou nevoiți să apelam la fair play-ul afirmatorilor care au depășit cu peste 500 limita de cuvinte.

Nu dorim să transformăm această dezbatere într-una pe definiții dar nu ne declarăm mulțumiți de limitarea de vârstă făcută deoarece este greu de spus dacă un produs este destinat unui copil de 9/10 sau 16/17 ani; dacă ne uităm la realitatea României de azi vedem tot mai mulți copii de 8 ani cu telefoane mobile performante, neexistând nici o reclamă adresată lor în acest sens.

I.

Considerăm, așa cum afirmam și în primul discurs, că afirmatorii folosesc termenul de manipulare cu prea multă ușurință și ar trebui să-și nuanțeze mai mult afirmațiile. A manipula înseamnă a insufla cuiva interese care nu sunt de fapt ale sale1, dar cine cunoaște cel mai bine interesele celor mici dacă nu părinții? Dacă acceptăm lipsa discernământului critic și imposibilitatea formulării propriilor interese ale copiilor rezultă, așa cum am spus și în primul discurs, că părinții trebuie să joace un rol de filtru între copii și mediul înconjurător, să fie ei raționali și să decidă atunci când cei mici au nevoie de ceva sau nu. Astfel că, pe lângă faptul că copiii sunt greu de făcut loiali față de un brand și că mulți dintre ei au un spirit critic dezvoltate2, părinții sunt în cele din urmă decidenții finali.

Deși susțin faptul că ei nu promovează o definiție îngustă, afirmatorii eșuează în a aduce un exemplu diferit care să ateste că publicitatea este direct responsabilă de ”promovarea materialismului – consumerismului excesiv” și nu considerăm că un singur exemplu poate fi consideram relevant pentru un domeniu atât de complex.

1. Argumentul 1 negator nu ignoră teza afirmatoare ci o contrazice. Din citatul afirmatorilor nu reiese că publicitatea în sine erodează relația părinte-copil, ci tendința acestora de a-i imita pe cei din jur și de a dori ceea ce doresc și ceilalți. Din exemplul cu publicitatea țigărilor și a produselor alcoolice putem aduce unul din cele mai importante contraargumente pentru interzicerea publicității pentru copii. Aceste produse nocive nu au nici o legătură cu publicitatea pentru copii însă nu există nici un mod de a preveni ca aceste informații să ajungă la copii. Interzicerea publicității pentru copii nu ar aduce nici un aport la rezolvarea unei probleme reale, cum este aceasta, ci doar ar limita dreptul de informare al consumatorului.

2. ”Într-o lume a valorilor materiale copiii din familiile social vulnerabile vor fi întotdeauna marginalizați”. Suntem total de acord, și cu riscul de a ne repeta, subliniem faptul că educația este cea care trebuie să joace rolul cel mai important aici. Este o realitate faptul că cei mai defavorizați din punct de vedere economic tind să fie marginalizați, dar această problemă necesită alte soluții iar un subiect comun pentru orice copil ar putea fi desenul preferat, care are șanse mari să dispară dacă și industria publicitară pentru copii va dispărea, așa cum argumentam și în primul discurs.

3. Nu considerăm faptul că părinții trebuie să se ocupe de educația copiilor lor a fi un supraefort. Această afirmație este în concordanță cu rolul minimal pe care afirmatorii tind să-l acorde părinților în rolul educației copiilor, de simple marionete care trebuie să se conformeze dorințelor unor copii cuprinși de un consumerism intens. Considerăm că părinții sunt și trebuie să fie cei mai importanți piloni în educația copiilor lor și că trebuie să fie modele pentru aceștia.

II.

Reîntărind cazul negator, considerăm că afirmatorii nu au reușit să combată argumentele noastre, în primul rând pentru că indiferent că va exista publicitate sau nu copiii vor avea cerințe mai multe decât părinții pot sau vor să îndeplinească și deși noi am propus reducerea discuției doar la România, primul discurs este unul general valabil și în principiu. În al doilea rând, în nici unul din cele 2 discursuri afirmatorii nu au propus o soluție viabilă pentru a se reuși interzicerea publicității adresate copiilor fără a crea o concurență neloială. Nu știm cum poate fi realizată o astfel de acțiune globală de interzicere a publicității adresate copiilor dacă nu au putut fi rezolvate nici alte probleme ce necesită o acțiune comună cum ar fi schimbările climatice, dezarmarea nucleară sau impozitarea tranzacțiilor la bursă3.

Mulțumim afirmatorilor pentru buna documentare și argumentele pertinente dar considerăm că nu au reușit să convingă de necesitatea interzicerii publicității destinate copiilor datorită viziunii înguste asupra acesteia și a subminării rolului părinților în dezvoltarea copiilor și pentru că au eșuat în a propune o soluție concretă de realizare a acesteia.

1 http://dexonline.ro/definitie/manipula

2 http://www.unesco.org/webworld/points_of_views/010928_dumont.shtml

3 http://www.european-circle.com/power-politics/details/datum/2012/03/23/stock-exchange-tax-splits-eu-as-well-as-germany.html



Decizia:

Calin Muresanu

FEEDBACK INDIVIDUAL

A 1

-         Imi place structura ta logica! Face usor de inteles discursul.

-         Primele doua surse nu pot fi accesate.

-        Pe fond, as spune ca putin cam mult se bazeaza cazul tau pe « studiile arata », in detrimentul rationamentelor logice. Totusi, prezinti destul de multe rationamente si argumentele sunt destul de clar si logic explicate.

N 1

-         Contraargumentarea ta e usor deficitara. Spre exemplu, nu contraargumentezi cum „copiii vor crede ca parintii nu ii iubesc, pentru ca nu le cumpara anumite jucarii” si nu contraargumentezi cum „copiii care nu isi permit ultima jucarie trendy, lansata de publicitate, vor fi ostracizati de ceilalti copii”.

-        Principiul recunoasterii reciproce nu e un argument, intrucat nu-mi demonstreaza nici ca e buna, nici ca e rea publicitatea adresata copiilor.

A 2

-         Ai fost penalizat cu 4 puncte individuale datorita faptului ca ai depasit limita de cuvinte cu peste 400 de cuvinte.

-        Puteai sa scazi din cuvinte operand o oarecare selectie la nivel de punctele la care raspunzi si cele la care nu raspunzi – de exemplu, puteai sa nu raspunzi la atacurile la definitii, precum si la restrangere, care sunt 100% irelevante pentru deznodamantul acestei dezbateri

N 2

-         Raspunsul tau conform caruia „parintii ar trebui sa actioneze ca un filtru” ignora argumentul (major) al echipei afirmatoare in care ei explica ca tocmai pentru ca parintii se vad nevoiti sa actioneze ca un filtru, se deterioreaza relatia parinte-copil

-        Nici tu nu contraargumentezi argumentul afirmator 2, prin care arata ca publicitatea face anumite produse „trendy”, iar cei care nu si le permit, vor fi marginalizati. Te limitezi la a spune ca e nevoie de alte solutii – fara a indica de ce cea aleasa de afirmatori nu e buna.

DECIZIA

In cele din urma decizia mea merge catre echipa afirmatoare, pentru urmatoarele motive:

-         Afirmatorii demonstreaza ca publicitatea face anumite produse sa fie mult mai dezirabile decat ar fi in absenta publicitatii, nascand in cognitivul copiilor dorinta de a le cumpara, iar acest lucru are 2 consecinte negative – tensionarea relatiilor parinte-copil, precum si marginalizarea copiilor care nu isi permit acele produse (nu am fost convins cu privire la a 3-a consecinta, care oricum nu s-a transformat intr-o reala arie de conflict)

o      Cu privire la tensionarea relatiilor parinte-copil, negatorii sustin ca, din contra, aceasta ar duce la o sporire a „autoritatii” pe care parintii o au in fata copiilor. Asa cum spuneam si in feedback, aceasta sustinere ignora pozitia afirmatorilor, si anume ca e o problema la nivel emotional, copiii simtind ca atunci cand sunt refuzati, parintii nu ii iubesc. Totodata, negatorii mai sustineau ca tocmai acesta e rolul parintilor, de a oferi educatie, de a fi un filtru. Or, tocmai atunci cand isi exercita acest rol se creeaza acea tensionare de care afirmatorii ne vorbesc, astfel incat afirmatorii demonstreaza pana la urma ca e dezirabil sa evitam astfel de situatii pe viitor, iar interzicerea publicitatii adresate copiilor e o metoda eficienta.

o      Cu privire la a 2-a consecinta, negatorii se limiteaza la a sustine ca problema va ramane prezenta si in viitor, deoarece mereu vor fi marginalizati cei mai putin instariti, iar dorinta de a avea un anume lucru poate avea si alte surse, nu doar publicitatea. Desi are dreptate echipa negatoare cand zice aceste lucruri, trebuie sa tinem seama de analiza primului vorbitor afirmator, cand explica faptul ca publicitatea face ca anumite produse sa fie mult mai dezirabile. Astfel, chiar daca problema nu va fi eliminata prin aceasta propunere, ea va fi puternic limitata.

-         In „balanta” cu aceste 2 consecinte, echipa negatoare demonstreaza ca industria programelor de copii ar avea foarte mult de suferit de pe urma interzicerii publicitatii, intrucat nu ar mai avea cum sa se auto-finanteze. Din punctul meu de vedere, aceasta pierdere economica nu contrabalanseaza cele doua efecte ale echipei afirmatoare, din urmatoarele motive:

o      Asa cum zic afirmatorii, niste „interese economice inguste”, care afecteaza un numar redus de persoane, nu e mai important decat dezvoltarea copiilor

o      Probabil ca aceasta sustinere ar fi putut fi cu usurinta demontata de catre negatori, daca ar mai fi facut 1-2 pasi logici mai departe decat „acest lucru ar duce la programe pentru copii de o calitate mai proasta”. Daca explicau in ce mod faptul ca programele de copii au o calitate mai proasta influenteaza dezvoltarea copiilor, nu ar mai fi fost vorba doar de „niste interese economice inguste”, ci ar fi fost o dezbatere mai echilibrata apropos de care dintre cele doua situatii e mai rea pentru copii

o      Nu in ultimul rand, afirmatorii arata si ca publicitatea nu ar fi singura varianta de finantare a acestor programe

-         Mai vreau sa fac o observatie inainte de a imi incheia decizia. Mi s-a parut lipsit de fairplay din partea vorbitorului 2 afirmator sa tina un discurs de 1,217 cuvinte, in conditiile in care discursurile trebuiau sa se incadreze intre 600 si 800 de cuvinte. Ati avut ocazia sa explicati mult mai multe lucruri decat ati fi facut-o daca ati fi respectat limita de 800, si in consecinta ati fost depunctati drastic. Sincer, eram aproape de a da decizia verdictul invers strict din aceasta cauza, dar dupa ce am taiat ultimele 417 cuvinte si am citit doar primele 800, am realizat ca oricum raspunsurile la cele mai importante 2 puncte din dezbatere erau in primele 800 de cuvinte.  Asta nu demonstreaza decat ca nu era necesar sa incalcalti astfel regulamentul, v-ati fi descurcat foarte bine si doar cu 800 de cuvinte.

A1 – 26

N1 – 23

A2 – 21

N2 - 23

A1 -> 26 puncte
N1 -> 23 puncte
A2 -> 21 puncte
N2 -> 23 puncte
Castiga echipa:

Dan si Pavel (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.