Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Prinţese' (afirmatori) vs 'Alina si Toma ' (negatori)

A1 (Anastasia Pociumban)

E timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiilor

Echipa afirmatoare consideră că viitorul prosper a unei societăţii este anume generaţia tânără, în special copiii, care în curând vor fi promotorii ţării. Educaţia corectă, atât formală cât şi informală reprezintă un factor cheie în formarea şi dezvoltarea copilului, iar mediul TV şi publicitatea comercială are un impact direct asupra acesteia.

Este timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiilor pentru că aceasta are un impact negativ asupra dezvoltării sociale, psihologice și a sănătății fizice a copiilor.

Prin publicitate, înţelegem orice activitate, anunţ sau notă în surse publice ce promovează un produs, serviciu sau eveniment.[1] În cadrul dezbaterii în vigoare ne vom referi anume la publicitatea comercială, pe care o considerăm dăunătoare pentru dezvoltarea psihologică, intelectuală şi socială a copilului. Am vrea să facem referință anume la copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 12 ani, întrucât aceasta este vârsta la care se consideră că copiii și-au dezvoltat comportamanetul de consumator și pot lua decizii critice cu referire la publicitate.[2]

Trăim într-o societate de consum, iar profitul a devenit scopul de bază a companiilor. Astfel, pentru câștig financiar se apelează la manipulare prin copii, care afectează grav starea acestora, întrucât publicitatea comercială influenţează direct asupra formării valorilor copiilor și preferințelor acestora şi îi manipulează în luarea deciziilor.

Unul dintre aspectele importante pe care îl afectează publicitatea este dezvoltarea psihologică a copilului. Publicitățile promovează anumite paternuri de existență și orânduire socială și dezvoltă preconcepții eronate referitor la lume, iar copilul nefiind încă în stare să ia decizii este manipulat de aceste concepții și își crează șabloane referitor la modul de trai și la viață. În cadrul publicității, pentru crearea unei imagini pozitive și a sporirii consumului, produsele sunt asociate cu: pături sociale înalte, lux, influenţă. De multe ori în grupurile sociale (școală, gaşcă, etc.) se pune accent pe obiectele materiale deţinute de copii, astfel este afectată starea psihologică a copiilor şi stima de sine.

Publicitățile pentru copiii accentuează şi discrepanța între nivelurile economice diferite. Astfel, dacă copilul nu primește ceea ce își dorește, el se simte marginalizat. Iar pe de altă parte, părinții sunt manipulțai de a face cheltuieli.

În urma studiilor efectuate[3], s-a observat că 72% din copiii de 6-10 ani au declarat ca au cerut cel putin o data parintilor sa le cumpere un produs dupa ce au vazut o reclama la televizor, iar în 81.9% aceștia au obținut produsul dorit. Astfel,  ajungem la la concluzia că, din punct de vedere economic, publicitatea manipulează copiii și decizia de cumpărare a părinților. Din lipsă de experiență, copiii își crează dorințe bazate pe publicitate și produsele promovate, după care influențează decizia de cumpărare a părinților, ceea ce duce la consumism și la pierderea spiritului critic la copiii, cât și dezinformarea acestora.



Pe lângă factorul psihologic și economic, publicitatea are un impact direct asupra stării sănătății și promovează un mod nesănătos de viață. Semifabricatele și fast food-urile sunt produsele alimenatre cele mai des promovate pe canalele media, iar acest fapt influențează dorințele copiilor, care influențează deciziile de cupărare ale părinților, și respectiv copiii consumă produse nesănătoase.


Întrucât publicitatea destinată copiilor este deobicei colorată şi animată, aceştia sunt tentaţi să vrea produsele asociate cu imagini. În acelaşi timp, copilul nu posedă o gândire critică şi capacitatea de a lua decizii şi tind să emite comportamentul personajelor prezente în publicitate. Majoritatea copiilor preferă publicitatea despre jucării, iar pe locul doi sunt produsele alimentare. Astfel, de exemplu compania McDonalds obţine cel mai mare profit anume din vânzarea jucăriilor Happy Meal-urilor ce conţin jucării, iar publicitatea fast-foodului conţine şi promovarea unui mod de viaţă sănătos, ceea ce duce de fapt este o manipulare a copiilor şi părinţilor.[4]

Echipa afirmatoare pledează pentru interzicerea publicității comerciale pentru copiii până la 12 ani. Exemplul ţărilor precum Marea Britanie, Danemarca, Belgia (în care este restricţionată publicitatea) şi a Suediei şi Norvegiei (publicitatea destinată copiilor până la 12 ani este ilegală)[5] este unul pozitiv, căci asigură copiilor un mediu de viață sănătos, lipsit de manipulare, iar copilul învaţă să ia decizii gândite şi responsabile.



[2] The Development of a Child into a Consumer, Vlakenburg and Cantor, University of Amsterdam, University of Wisconsin-Madison, NL and US, 2001.


N1 (Toma Grozavescu)

Depinde de părinți și de profesori să învețe copiii despre realitățile lumii comerciale. Exact așa cum îi învață să treacă strada.”[1]  The Economist

Echipa negatoare salută entuziasmul echipei afirmatoare și este de acord cu faptul că educația joacă un rol fundamental în dezvoltarea copiilor, tocmai de aceea nu putem fi de acord cu argumentele aduse. În prima parte a discursului vom arăta că argumentele echipei afirmatoare se bazează pe unele exagerări și că publicitatea nu are un impact negativ asupra dezvoltării copiilor, ci dimpotrivă poate avea unul benefic, iar în a doua parte vom susține cazul negator arătând că interzicerea reclamelor ar avea un efect negativ, în detrimentul copiilor.

Înainte de toate dorim să afirmăm că suntem de acord cu definiția adusă de către echipa negatoare însă nu considerăm oportună limitarea la acel interval de vârstă deoarece este greu de determinat daca un produs este destinat doar persoanelor sub 12 sau nu.

1.  În primul rând nu suntem de acord cu argumentul conform căruia publicitatea adresată copiilor îi manipulează și că aceasta le creează preconcepții eronate despre lume, că aceste produse sunt asociate cu ”pături înalte, lux, influență”  și considerăm aceste afirmații ca fiind exagerări deoarece produse precum biberoane, siropuri pentru copii, cereale, sucuri precum Teddy nu au nici o legătură cu luxul și au prețuri comparabile cu alte produse similare destinate adulților.

2.  În al doilea rând, considerând argumentul economic, faptul că 81.9% dintre copii au obținut de la părinți un produs pe care l-au văzut la televizor nu ne duce nicidecum la ideea că aceasta a creat o povară pentru părinți, deoarece în acele procente se pot afla foarte bine produse care să coste 5 RON iar sursa citată nu aduce nici o lămurire în acest sens. Mai mult, deși 72% dintre copii au cerut o singură dată un produs văzut la televizor, cu siguranță au cerut de nenumărate ori multe alte lucruri pe care le-au văzut altundeva, la alți oameni, direct în magazine și considerăm că este responsabilitatea părintelui de a lua decizii responsabile atunci când vine vorba despre ce are nevoie copilul său.

Pascaline Dumont[2] consideră că copiii au un spirit critic și un simț al responsabilității dezvoltate și că 33.6% din copii arată scepticism față de credibilitatea reclamelor și revenind la citatul cu care am început,  în loc să îi deprivăm de o sursă de informare ar fi mai oportun să îi educăm cum să se folosească de aceasta.

3.  În al treilea argument echipa afirmatoare susține că publicitatea adresată copiilor promovează un mod de viață nesănătos, dar chiar din videoclipul la care se face referință vedem măsurile luate de cei de la McDonalds în acest sens, introducând alimente proaspete și sănătoase în meniurile lor pentru copii, și de asemenea avem exemplul celor de la Disney[3] care au luat măsuri ce privesc sănătatea celor mici. Mai mult, fără a da prea multe exemple de companii sau site-uri web, există nenumărați agenți economici ce produc și promovează echipamente sportive pentru copii[4] care, fără posibilitatea de a se promova, ar rămâne în umbră și cel mai probabil, ar da faliment.

Construind pe cele menționate anterior vom argumenta că interzicerea reclamelor pentru copii va avea un efect economic negativ care se va răsfrânge în primul rând asupra celor mici. În primul rând, reclamele pentru copii însumează venituri de 2.000.000 E (în UE) iar 90% din aceste sume sunt reinvestite în programe pentru copii[5]. Interzicându-le, posturile TV vor trebui să se rezume la programe mai ieftine care și ele vor fi foarte greu de susținut. În al doilea rând, dacă nu s-ar putea promova, inițiative precum cea a Măcrinei Vendlinger[6] ar muri din fașă iar părinții vor pierde o altă sursă de informație în ceea ce privește opțiunile pe care le au pentru copiii lor.

Considerăm că interzicerea reclamelor destinate copiilor ar fi o decizie eronată și pripită. Consumerismul este o problemă reală în ziua de azi, dar acesta nu se va rezolva prin limitarea accesului la informație, ci printr-o mai bună educație a părinților[7].



[1] En: It’s up to parents and teachers to teach children the realities of the commercial world. Just like they teach them how to cross the street

[2] http://www.unesco.org/webworld/points_of_views/010928_dumont.shtml

[3] http://entertainment.time.com/2012/06/05/disney-nixes-junk-food-ads-aimed-at-kids-can-good-health-be-good-business/

[4] www.originals.ro

[6] http://www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/de-la-bancher-la-antreprenor-pariu-de-50-000-de-euro-pe-un-magazin-online-de-pantofi-pentru-copii-10314342

[7] http://www.newstatesman.com/2011/09/children-advertising-ban


A2 (Elena)

Echipa afirmatoare apreciază ideile prezentate de către echipa negatoare, care au permis continuarea dezbaterii de azi.

Într-adevăr susţinem rolul important al părinţilor în dezvoltarea copiiilor, dar luând în consideraţie realitatea ce demonstrează că în România, 49 % de copii petrec cel mult o oră pe zi cu părinţii[1], considerăm că acest timp nu e suficient pentru a comunica şi a discuta despre deciziile de cumpărare. Pe lângă aceasta copiii petrec în faţa televizorului în medie 24 de ore săptămânal, dintre care 10 ore sunt de publicitate. Astfel, un copil urmăreşte în jur de 400 de reclame pe săptămână.[2] Reieşind din aceste date, ajungem la concluzia că părinţii nu au suficient timp pentru a monitoriza efectul publicităţii, de aceea considerăm că interzicirea publicităţii pentru copiii până la 12 ani este benefică dezvoltării acestora.

Considerăm interzicerea publicităţii anume până la 12 ani una motivată. Conform mai multor studii de cercetare [3] până la această vârstă copiii sunt vulnerabili la efectele publicităţii. Loialitatea faţă de marcă începe să se formeze de la vârsta de 2 ani, iar abia începând cu 10 ani la copii se dezvoltă gândirea critică. [4] Perioada cuprinsă între aceste vârste este mai mult decât suficientă pentru crearea consumatorului fidel și . Ulterior, vom prezenta şi strategia de restricţionare a publicităţii.

Am vrea să revenim la argumentele expuse de primul afirmator, pentru a accentua încă odată impactul negativ al publicităţilor. În primul rând, după cum a fost menționat, publicitatea crează paternuri de orânduire socială și arată un anumit model de viață, indiferent de tipul produselor promovate, fie de lux sau de consum curent acestea crează un model de comportament impus de societate și care este preluat de către copii.

În aceeași ordine de idei, am vrea să susținem puterea de manipulare a publicității anume prin faptul că 72% din cei ce au solicitat produsul dorit, l-au obținut, ceea ce confirmă faptul că efectul publicității este unul major și influențează copiii, care l-a rândul lor manipulează decizia părinților. În mod cert, aceasta duce la consumerism. Indiferent de suma investită, aceasta este o decizie luată în baza influențării și nu o decizie conștientă. Pe de altă parte, investițiile care se fac în publicitatea pentru copii[5] arată profitul care îl aduc publicitățile, ceea ce confirmă încă o dată ideea de mai sus.

Ce ține de promovarea produselor fast food și semifabricate destinate copiilor, în pofida faptului că în unele reclame sunt prezentate și produse naturale, de cele mai multe ori prezența acestora e într-un procent mai mic, doar pentru a crea imaginea unui mod de viață sănătos. Dacă continuăm cu exemplul McDonalds, care chiar dacă folosesc produse naturale, acestea sunt într-o cantitate nesimneficativă, comparativ cu cele fast food.[6]

Astfel, echipa afirmatoare consideră importantă interzicerea publicității care e adresată copiilor până la 12 ani. Restricția dată va duce la cultivarea unei societăți dezvoltate și bazate pe gândire critică. Având în vedere experiența altor state[7], optăm pentru implementarea măsurilor de interzicere a publicității în timpul difuzării programelor destinate copiilor până la 12 ani, cât și în perioada imediat înainte și după acestea. Măsurile vor contribui la dezvoltarea gândirii construcitve a copiilor și în același timp, ajungând la 12 ani, copiii deja au suficientă capacitate de a analiza publicitatea și de a lua decizii conștiente. Aceste restricții vor contribui la dezvolarea relațiilor competitive în companiile de publicitate, ce vor fi încurajați de a folosi metode corecte de promovare. Publicitatea în primul rând trebuie să fie onestă și bazată pe etică și viziunea de a crea o societate mai dezvoltată, dar argumentul precum că interzicerea publicității pentru copii ar scade din profit, pune pe un cântar problema educației copiilor și a obținerii de profit în baza manipulării aplicate asupra lor.

În concluzie, echipa afirmatoare susține faptul că publicitatea are un impact negativ asupra dezvoltării copiilor, iar părinții, care într-adevăr joacă un rol important, nu pot supravegea copiii în timpul aflării acestora în fața televizorului. Implementarea strategiei propuse de către echipa afirmatoare asigură o dezvoltare echilibrată a copilului. Aceste măsuri crează condiții favorabile pentru dezvoltarea copiilor, fără a afecta indicatorii economici. Companiile de publicitate vor fi stimulate să folosească metode de promovare eficiente și care stimulează luarea deciziilor conștiente.




N2 (Alina Gavra)

Faptul că afirmatorii reiau o mare parte a argumentelor aduse în primul discurs arată că nu sunt multe de spus în favoarea interzicerii publicității adresate copiilor. Vom arăta că echipa afirmatoare își clădește cazul pe o serie de concluzii pripite, prezentându-ne o serie de date statistice și apoi trăgând concluzii care nu reies neapărat logic din cele enumerate, în final prezentându-ne o ”soluție” pentru problema discutată, care nu trece testul fezabilității.

Ne bucurăm că ambele echipe sunt de acord de importanța părinților în educația copiilor și că aceștia ar trebui să-și asume un rol de model, așa cum afirmam în primul discurs. Considerăm că primul argument  afirmator care se bazează pe seria de date statistice nu este deloc relevant pentru discuția de față întrucât nu se face, și nici nu se poate face, o diferențiere clară între numărul de reclame direct adresate copiilor și cele adresate adulților, pe care cei mici le vizionează într-o săptămână. În plus, există toate șansele ca acestea să fie reclame generale, nu adresate unei grupe de vârstă, deoarece majoritatea reclamelor pentru copii sunt difuzate în orele dimineții, când cei mici sunt la grădiniță sau la școală, iar reclamele pe care ei le văd sunt cele difuzate începând cu după-masa, când se întorc acasa.

Loialitatea față de marcă nu se dezvoltă de la 2 ani. Deși copiii își dezvoltă, cu adevărat, gândirea critică abia începând cu vârsta de 10 ani, însă este dovedit faptul că este foarte greu ca aceștia să fie făcuți loiali față de un brand anume[1] de la o vârstă fragedă, fie datorită faptului că este greu să le atragi și menții atenția, fie datorită faptului că noua generație este mult mai diversificată, deci este mai greu să realizezi o reclamă care să fie atractivă pentru un număr mai mare de persoane. 

Consumul nu este consumerism. Nu considerăm faptul că dacă părinții au cumpărat 1 lucru copiilor aceasta este o dovadă a consumerismului, deoarece acesta presupune o stare în care oamenii cumpără din abundență lucruri de care nu au de fapt nevoie[2], iar faptul că au cumpărat un singur lucru datorită unei reclame conține chiar substanța acestei industrii a publicității, și anume orice ”activitate, anunţ sau notă în surse publice ce promovează un produs, serviciu sau eveniment”, așa cum susținea și echipa afirmatoare în primul discurs, oamenii au fost informați despre anumite produse și au luat o decizie rațională. Referitor la profitul ce reiese din industria publicitară destinată copiilor, am arătat deja faptul că 90% din sume sunt reinvestite în programe pentru copii, ceea ce nu poate decât să ne facă să dorim ca aceasta să prospere.

Referitor la penultimul paragraf, nu înțelegem cum ar putea promova eliminarea unei întregi industrii, o competitivitate loială între companii, atunci când acestea vor fi dat faliment. De asemenea, în întreg discursul ni se vorbește despre metode incorecte de a face publicitate, fără a ni se da un exemplu în acest sens: poate ar trebui să nu mai apară ponei în reclamele pentru copii? Ni se vorbește despre o încurajare a gândirii critice a copiilor prin deprivarea de o sursă de informație – publicitatea - ori noi considerăm că este necesar tocmai reversul, prezentarea tuturor opțiunilor posibile pe care le are un individ, cu avantajele și dezavantajele fiecăruia, pentru a putea lua o decizie rațională. Iar faptul că ei ar fi ”protejați” până la vârsta de 12 ani de publicitate nu ar face decât să-i pună într-o poziție și mai dificilă atunci când se vor întâlni cu aceasta, neavând experiența și antrenamentul necesare pentru a discerne dintre lucrurile pe care le vor și pe care nu.

Considerăm că interzicerea publicității adresate copiilor nu este fezabilă în România. În Uniunea Europeană activează principiul recunoașterii reciproce, conform căruia dacă un produs este fabricat legal într-o țară, atunci el trebuie să fie acceptat ca fiind legal în toate țările din UE. Transpus discuției noastre, deși am interzice publicitatea adresată copiilor în România, dacă un post TV ce are sediul într-o altă țară în care aceasta este permisă include în program și reclame adresate copiilor, atunci acestea vor putea fi emise legal și în România. Întrebarea pe care ne-o punem acum este: câte posturi TV destinate copiilor cunoaștem în România și câte sunt străine?

Considerăm faptul că exemplul Suediei nu a fost preluat și de alte state și că în Marea Britanie chiar și reprezentanți ai asociațiilor de părinți consideră interzicerea publicității adresate copiilor ca fiind inutilă în rezolvarea problemelor de obezitate[3] și consumerism dovezi clare că aceasta nu este abordarea corectă și că trebuie să ne axăm mai mult pe educație, fie ea în familie ori la școală. Publicitatea înseamnă informare, nu manipulare și nu trebuie interzisă în nici un caz.



[1] http://www.unesco.org/webworld/points_of_views/010928_dumont.shtml

[2] http://en.wikipedia.org/wiki/Consumerism

[3] http://www.newstatesman.com/2011/09/children-advertising-ban



Decizia:

Stefan Ionescu

MECIUL 219

Castigatoare:

Echipa Afirmatoare

Stil

(5)

Continut

(15)

Strategie

(10)

Total

(30)

A1

4

13

8

25

N1

4

14

7

25

A2

4

13

7

24

N2

4

12

7

23



Mulţumim pentru dezbatere şi felicitări pentru documentarea şi ideile prezentate! În general, discuţia voastră s-a concentrat pe impactul negativ al publicităţii adresate copiilor asupra educaţiei acestora, negatorii evidenţiind şi anumite aspecte economice ale moţiunii.

 

Legat de impactul negativ asupra educaţiei, sunt de acord cu abordarea negatorilor care spun că nu este în sine un lucru imoral să orientezi publicitatea direct către copii, că răspunderea pentru educarea copiilor ar trebui să fie a părinţilor şi este adevărat că de multe ori, raţionamentele afirmatorilor nu sunt mereu complete.

 

Pe de altă parte, cred că este relativ intuitiv ce spun afirmatorii – a orienta publicitatea către minori este o formă de manipulare în care părţile se află pe poziţii dezavantajate, copiii fiind mult mai uşor de influenţat decât adulţii şi fiind supuşi, prin publicitate, unui set destul de complex şi agresiv de mijloace de persuasiune care le influenţează modul de a gândi.

 

În acest context, mi se pare că negatorii aveau sarcina (ce-i drept, mai dificilă) de a arăta, de exemplu, cum această influenţă asupra copiilor nu este neapărat negativă şi nu produce efecte ireparabile de către mediul în care se dezvoltă aceştia. În schimb, mi se pare că negatorii au ratat puţin miza discuţiei propuse de afirmatori (educaţia) şi s-au limitat la a contra-argumenta doar nişte idei de suprafaţă ale afirmatorilor (e.g. ideea ca prin reclame se stimulează un stil de viaţă „de lux” sau „nesănătos”). În concluzie, deşi susţinerea afirmatorilor pe acest punct e destul de firavă – cum au arătat foarte bine negatorii – n-am reuşit să fiu convins că nu există totuşi un impact negativ, cauzat de simplul fapt că destinatarii acestor reclame nu sunt suficient de pregătiţi sau abili să internalizeze conţinutul şi sunt supuşi unei influenţe semnificative din partea unui sector care nu se îngrijeşte deloc de educarea şi bună-starea copiilor.

 

Am luat în seamă şi argumentele economice ale negatorilor, şi am scăzut punctaje afirmatorilor că nu s-au referit la ele. Ca o observaţie, cred că a lipsit totuşi un pic de claritate în analiza economică, cel puţin pentru că nu mi-a fost foarte clar de ce faptul că reclamele nu ar mai fi îndreptate către minori (dar ar fi în continuare îndreptate către adulţi, în ceea ce priveşte produse pentru copii), ar mai duce totuşi la pierderile despre care vorbeau ei.

 

În orice caz, punând în balanţă aceste dezavantajele economice şi dezavantajele la nivel de educaţie (ceea ce din păcate nimeni în debate nu a făcut) tind să consider că e mai central pentru dezbatere, impactul direct pe care îl are discuţia despre educaţie pentru această moţiune.

 

Din aceste motive, chiar dacă meciul a fost extrem de strâns, înclin uşor în favoarea echipei afirmatoare.

 

A1

Foarte neclar mecanismul de argumentare. Prea des ideile pornesc de la o ipoteză simpla (ex. reclamele sunt adresate copiilor care nu au discernământ), şi se ajunge la nişte concluzii gigante (ex. Copiii işi vor pierde spiritul critic sau sunt afectate valorile copiilor) fara a se explica legatura care duce la aceste concluzii.



N1

Te-ai concentrat parcă prea mult pe a ataca ideile subţirele şi uşor de contrazis ale afirmatorilor, fără a puncta pe ideea centrală a discursului lor. Altfel, un discurs bine documentat şi creativ.

 

A2

 

Ca observaţie suplimentară, aş vrea să recomand ca folosirea statisticilor sau a documentaţiei făcute în general să fie un pic mai contextualizată. De pildă, statistica cu 72% nu este deloc introdusă şi nu pare să fie clar la ce anume se referă, citind în mod cursiv discursul tău.

 

N2

 

A fost OK prezentarea ta, însă au lipsit căteva răspunsuri esenţiale, cum ar fi o resusţinere a argumentului privind rolul părinţilor. A2 spunea că părinţii nu pot avea un asemenea rol deoarece sunt prea ocupaţi, şi mi se pare că era central pentru dezbatere să resusţii cumva ca publicitatea nu trebuie să aibă un rol educaţional, ci asta e sarcina altor actori în societate.

 

 







A1 -> 25 puncte
N1 -> 25 puncte
A2 -> 24 puncte
N2 -> 23 puncte
Castiga echipa:

Prinţese (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.