Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Carmen si Dana' (afirmatori) vs 'costea si Ștefan' (negatori)

A1 (Carmen Elena Stefan)

Este timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiiilor? Da.

În societatea actuală informația este putere. Este publicitatea altceva decât controlul informațiilor transmise pentru a influența opinia oamenilor? Care este poziția copiilor în această ecuație? Ei sunt un grup țintă pentru producătorii de publicitate.

În aceste condiții este timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiilor? Considerăm că da, este necesară interzicerea acestui tip de publicitate deoarece interesele copilului sunt primele care trebuie luate în considerare.

Această dezbatere are loc în jurul a 2 termeni: publicitate și publicitatea adresată copiilor.

Publicitatea este “ştiinţa, afacerea sau profesia creării şi diseminării mesajelor (reclamelor), o instituţie socială care afectează viaţa de zi cu zi a fiecărui individ, o forţă care modelează cultura de masă, o componentă a activităţii de marketing sau o sursă de informare despre produse, servicii, evenimente, indivizi sau instituţii (companii).”[1]

Publicitatea care se adresează copiilor reprezintă orice mesaj comercial platit care este difuzat în pauzele publicitare sau urmează după un program pentru copii. Această noțiune cuprinde și orice mesaj comercial ce este determinat de emițător ca fiind adresat copiilor care este difuzat în pauzele publicitare sau urmează după un program pentru copii [2]

În primul rând, pericolul pe care îl reprezintă publicitatea pentru copii este dat de vârsta  și de gradul de înțelegere al acestora. Noțiunea de copil nu este una exactă și este influențată de politica fiecătrui stat. Dacă pentru interdicția publicității limita inferioara a noțiunii de copil nu prezintă interes, limita superioară reprezintă a altă discuție. Vârsta care delimitează noțiunea de copil de alți termeni de interes variază, la nivelul fiecărui stat, de la 12 ani (Olanda, Spania) până la 18 ani (Norvegia, Slovacia).  

Copii reprezintă un grup vulnerabil spre deosebire de celelalte grupuri de populație datorită perioadei de formare în care se găsesc și a nivelului scazut de înțelegere a mesajelor publicitare. Ei sunt un grup susceptibil de a fi influențat prin publicitate din mai multe motive. Pentru început, ei nu percep diferența dintre un program obișnuit și un program publicitar decât după un anumit prag de vârstă. Apoi, nu înțeleg faptul că scopul publicității este promovarea produselor în vederea comercializării. De asemenea, copii sunt un grup vulnerabil și datorită timpului pe care îl petrec în fața televizorului. Nedezirabil, dar constatat în fapt, copii petrec foarte mult timp în fața televizorului. De exemplu, copii din Statele Unite ale Americii urmăresc în medie 4-5 ore de televizor pe zi, în timp ce în Franța și Suedia, copii între 7 și 12 ani petrec o medie de 2 ore și jumătate pe zi în fața televizorului.

În al doilea rând, publicitatea care se adresează copiilor se bazază pe firme cunoscute acestora, pe personaje din desene și filme ai căror fani sunt și nu pe conținutul și pe propritățile produselor. De exemplu, au existat cazuri în care produse adresate copiilor și a căror publicitate era difuzată în timpul programelor speciale pentru copii aveau un grad mai mare de zahăr decât cele adresate adulților. Copii doreau produsul în funcție de modul de prezentare al reclamei și de importanța pe care ei o ofereau acesteia. Luând în considerare faptul că în discuțiile dintre părinți și copii cei dintâi ajung să aprobe alegerile celor din urmă fie din cauza imposibilității de a spune nu, fie din dorința de a mai scăpa de o problemă, decizia familiei ajunge să fie influențată de reclamele la care are acces copilul.

În al treilea rând, publicitatea adresată copiilor ar trebui să respecte, în mod primordial, principiul conform căruia primează interesele copilului. În acest domeniu principiul enunțat intră în conflict cu dreptul la liberă exprimare. Ce protejează fiecare? Punerea în prim plan a intereselor copilului ne protejează viitorul. Libertatea de exprimare, o valoare democratică a cărei limitare se poate face doar în anumite condiții și în anumiți parametrii, ascunde în spate dorința de profit - profit din vanzari, locurile de munca asigurate, impozitele si taxele castigate de stat - dar cu o viziune scurtă asupra viitorului. Copii de azi reprezintă viitorul de mâine.  Este profitul imediat mai important decât interesul copiilor?



[1] Michael J. Baker, Macmillan Dictionary of Marketing & Advertising, ed. Macmillan Business, London, 1998, p. 6.

[2] Adevertising Standards Canada (2001), Broadcast Code for Advertising to Children, p. 2


N1 (Ștefan Diaconu)

Publicitatea e acel domeniu prin care se promovează un produs. Suntem de acord cu definiția dată de afirmatori, cu mențiunea că “a modela” și “a afecta” sunt termeni tehnici prin care nu se blamează și nu se arată pagubele produse de aceasta “știință”, ci se presupun matematic prin metoda inducției (o metodă relativă, tocmai de aceea “se presupun” că așa ar fi lucrurile și nu se spune cert că există o evidență clară, reală, bazată pe o metodă infailibilă) efectele ei la nivel de masă (unde intră toate categoriile de vârstă).

Dezbaterea se învîrte în jurul mai multor concepte, nicidecum cele 2 prezentate de afirmatori care sunt insuficiente: marketing,putere , informație ,manipulare, libertate de expresie, democrație, drepturile omului și atenție, după cum prost ne îndrumă afirmatorii- “drepturile copilului”.Evident, nu le vom analiza pe toate, intenția noastră e să arătăm prin dezbatere dacă publicitatea care se adresează copiilor prejudiciază în vreun fel, iar dacă da, atunci ar fi acesta un motiv pentru care să o interzicem? Echipa negatoare susține că publicitatea adresată copiilor nu este dăunătoare și nu e cazul să fie interzisă.  

Afirmatorii sunt penibili (iertare pentru ad homine): ei spun că vârsta și gradul de înțelegere al copiilor sunt constituientii pericolului din publicitate. Adică faptul că un copil are 4 ani și că nu are o posibilitate prea mare de înțelegere, acestea sunt pericolele publicității care-l pasc pe copil. Este ilogic. Adică în cazul în care un puști se află în fața televizorului, publicitatea este un pericol deoarece copilul are 4 ani și nu înțelege.E absurd ceea ce se susține pentru că nu se referă și nu spune de o proprietate vicioasă a publicității care să-l afecteze pe acel copil de 4 ani care stă prost cu înțelegerea.

Copiii sunt vulnerabili, așa-i, o știe toată lumea. Dar ce e rău în a fi influențat? De ce se consideră că publicitatea are un caracter negativ prin influențare? Părintele, profesorul, educatorul,educația, școala, basmele, poveștile, personajele din poveste, prietenii, mediul înconjurător, toate acestea sunt factori influențatori. Trebuie să îi închidem în beci pe săracii copii ca să nu fie influențați? Vedeți că nu arată ce anume din publicitate le face rău copiilor. Care e vina publicității că nu pot distinge copiii spoturile publicitare de programele lor, că stau prea mult în fața televizorului și că nu înțeleg miza reclamei?Putem spune că publicitatea e de vină? Firește că nu, asta dacă mai avem vreun pic de gândire logică. Adică au devenit copiii dependenți de publicitate? I-au făcut să aibă comportamente anormale? Le-a lezat integritatea? A făcut publicitatea toate astea? În nici un caz.

De bună seamă că reclamele dedicate copiilor promovează dulciurile, adică produsele cu „un grad mare de zahăr”. Poate că afirmatorii sugerează că din această cauză există riscul să se îmbolnăvească de diabet (slavă Domnului că nu aveau un grad mare de alcool!) și tocmai acesta ar fi motivul pentru care trebuiesc interzise reclamele pentru copii. Cât despre speculația cum că părinții ar fi stăpâniți de dorințele copiilor, credem că este greșită și nefondată(avem nevoie de o dovadă care să arate că de cele mai multe ori părinții se lasă înduplecați, când e vorba de sănătatea odraslelor și de buzunarele tutorilor- deși rolul publicității, așa cum a fost definită de afirmatori, e acela de a promova, de a informa despre un produs, nu de a-l produce și de a-l administra cu forța).

Cât despre principiul afirmatorilor despre interesele copiilor, negatorii nu știu care-i acela, afirmatorii nu l-au precizat; știu însă că există drepturile omului, iar copiii se bucură de acestea sub ocrotirea tutorilor lor.Nu au fost cazuri nicăieri în lume prin care publicitatea să încalce aceste drepturi.Vorbesc de cazuri înregistrate, reale, de procese intentate vreunei firme de marketing că a încălcat drepturile omului, care sunt și ale copilului, neexistând un principiu al intereselor copiilor.

Prin cazul afirmatorilor se observă că publicitatea nu are un rol negativ și nu prejudiciază cu nimic integritatea copiilor,ba mai mult decât atât, nu sunt motive pentru care să fie interzisă. Echipa negatoare crede că publicitatea îi poate influența în bine prin puterea exemplului (a eroilor buni care se poartă exemplar, asigură un model etic prin lupta dintre bine și rău), le dezvoltă spațiul de cunoaștere prin promovarea personajelor de poveste (eroii ajung să fie cunoscuți prin publicitate, iar publicitatea e de astă dată diversificatoare, prezintă noutate). Chiar dacă ar avea un rol negativ, nu o putem interzice pentru că am încălca un drept al omului la libera exprimare (și cum nu există oameni mai egali în drepturi decât alții), putem însă atenționa asupra caracterului ei nefast și să-i responsabilizăm pe părinți.

Prin urmare teza afirmatorilor nu se susține, iar publicitatea adresată copiilor nu trebuie interzisă, negatorii cred că au explicat de ce trebuie să se întâmple astfel.  


A2 (Dana Lupu)

Vom incepe argumentarea prin a relua ideea din primul discurs afirmator, aceea ca publicitatea constituie un segment care influenteaza si intrucatva modeleaza viata sociala (vom demonstra de ce preponderent negativ ), dar nu atat prin reclama in sine, ci prin importanta care o inoculeaza unui produs banal prin apelul la nevoile emotionale ale oricarei fiinte umane.

Publicitatea adresata copiilor ocupa un loc aparte in aceasta discutie, deoarece se adreseaza unui sector social special, fara aparare in fata acestui „santaj” emotional, care nu este publicul la nivel de masa, ci tocmai acea nisa comerciala, reprezentata prin copiii a caror judecata nu este matura si care sunt mai usor de manipulat spre a achizitona un oarecare produs, asa cum a fost demonstrat in numeroase studii de profil (1).

Pagubele la nivelul psihicului copilului nu sunt inchipuite, la fel cum problemele induse de capitalismul agresiv propagat prin intermediul mediilor nou aparute (televizor, internet, etc) nu sunt de azi, de ieri, ci se si reflecta la nivel social prin valurile succesive de generatii afectate de consumerism si de falsa valorizare prin bunuri materiale.

Serios vorbind, ce fel de prieteni va avea un copil de gradinita daca va incerca sa si-i castige prin cine stie ce gadget sau jucarie nou-aparuta, remarcata prin reclame?

Sunt promovate mesaje deranjante, reprobabile, care demonstreaza lipsa de consideratie pentru cei mici si pentru nevoile lor, dar si interesul strict comercial, capabil sa deformeze psihicul inca necopt al celor mici si efectiv sa ii constranga pe parinti sa se plieze dorintelor celor mici, prin influenta pe care o exercita asupra lor (2).

In tari ca Suedia sau Norvegia, publicitatea care se adreseaza copiilore sub 12 ani este deja interzisa, deoarece sunt de dorit cetateni responsabili si maturi si nu pusti imaturi care de exemplu se dau de ceasul mortii ca n-au mobil ca si colegul de banca.

Sa incerci sa faci dintr-un copil doar un reticul, o leguma interesata doar de dulciuri(saturate cu cat mai mult zahar ca sa creeze dependenta si, pe cat posibil mai scumpa pentru ca patronul firmei respective sa aiba un profit „bunicel”), de junk food si de achizitionarea cat mai multor produse (situatia Americii) este deja inacceptabil.

Negatorii sunt la fel de penibili (iertare si noi), daca isi inchipuie ca parintii sunt in stare sa stopeze acest fenomen doar prin educatie, deoarece este demonstrat ca anturajul (tovarasii de joaca) joaca un rol covarsitor in formarea unui individ inca din gradinita, iar daca toata  generatia de copii a fost influentata si crescuta in cadrul unei astfel de societati (emisiuni, modele promovate- care la randul lor promoveaza produse proaste prin imaginea lor, etc) nu are cum sa se opuna cererilor insistente ale copilului, care se vede marginalizat prin privarea de anumite obiecte, alimente, care la drept vorbind, nu sunt atat de necesare precum lasa promovarea lor impresia si nici nu se ridica la calitatea stipulata in reclama.

De asemenea, o societate deja bolnava se poate "vindeca" doar prin masuri restrictive, care stopeaza raspandirea de modele comportamentale gresite.

Relatii interpersonale construite pe criterii mercantile, (de exemplu cati bani au parintii, etc) pana la reclame cu tenta sexuala care se inradacineaza in inconstientul copilului in formare. De exemplu, ce parinte si-ar dori sa-si vada fiica de 9 ani imbracandu-se provocator si implicandu-se in relatii nepotrivite?

Promovarea nemotivata si tot mai pregnanta a unei sexualitati infantile este de asemenea o cauza a numeroase probleme cu care se confrunta societatea de azi(avorturi, BTS-uri, etc).

E adevarat, o reclama trebuie sa informeze  cu privire la calitatile si mijloacele de utilizare a produselor, dar acestea trebuie sa aiba un caracer strict informativ si sa fie adresata parintilor, nu copiilor.

Cum am ilustrat mai sus, reclamele pentru copii cauta sa profite de slabiciunea inerente oricarei fiinte umane, aceea de a fi acceptat de cei din jur, promovand solutii puerile care au pretentia de a cladi si de a imbunatati relatiile interpersonale pe baza unor produsebanale si cu o utilitate de natura strict practica.

In concluzie, publicitatea pentru copii este o doar o strategie agresiva de un capitalism mizerabil, axata pe castigul rapid si obscen de ridicat, care prin asocieri eronate ale calitatii produselor cu valori umane, nesubstituibile creaza instabilitate sociala.

1.http://arhiva.cna.ro/cercetari/sondaje/IMAS%202007%20Ro.pdf (pag.18)

2. http://www.carmenalbisteanu.ro/2012/01/31/copil-consumator-publicitate/


N2 (costea vladimir-adrian)

In primul rand,nu putem sa fim de acord cu argumentul prezentat de afirmatorul 2, deoarece produsele nu se cumpara doar in functie de publicitate, este o intreaga serie de factori(calitate, cerere-oferta, publicitate, utilitate- denumirea de produs banal este o denumire subiectiva, unii considerand ca un produs este folositor pentru ei la ceva anume, iar altii sunt dezinteresati de el pentru ca nu le satisface o nevoie personala, dar nevoia unui produs nu este data in totalitate de un anumit factor, doar de publicitate-si nici nu este cel predominant, care inoculeaza o anume importanta. Parintii cumpara dulciuri, jucarii, tot felul de obiecte copiilor si din alte motive, nu pentru ca le-a fost inoculata nevoia asta de-o reclama.)Influenta reclamei este relativa in achizitionarea unui obiect(care pe deasupra sa mai fie si banal- adica nu exista obiecte banale), din cauza ca intra in concurenta si cu ceilalti factori, astfel ca e prematur sa discutam in acest caz de o influenta negative.

Faptul ca se vorbeste despre valori, despre relatii interpersonale si asa mai departe, axandu-se pe reclama asupra unui produs este neconcludent, deoarece tocmai am sustinut ca publicitatea nu este cea care intretine nevoia unui om pentru un anumit produs. Apoi, in incercarea de a fundamenta teza lor, afirmatorii se contrazic pe ei insisi- vorbesc de produse banale si cu o utilitate strict practica. Faptul ca ar avea o utilitate strict practica nu ar face un produs banal; banal ar fi cand nu ar avea nici o utilitate, ba mai mult, cand ar fi in plus, cand nu ar fi necesar. Deci in achizitionarea unui produs, orice cumparator nu tine seama doar de reclama, ci de mai multe aspecte. Vorbind despre mai multe aspecte, rolul si importanta pe care se presupune ca le creaza publicitatea unui produs devin relative. Fiind relative, imposibil de clarificat, de spus ca este intr-un fel sau altul, discutia se poarta in gol. Putem vorbi de valori, de relatii interpersonale, dar nu generate de importanta atribuita de publicitate unui produs. Brandul, produsele "de firma", ajung sa fie etichetate asa si din cauza utilitatii- adica a nevoii practice, si din cauza calitatii, si din cauza monopolului pe care il are o firma pe piata de desfacere, si din cauza reclamei, si din multe alte cauze. De aceea e prematur sa discutam de aceasta influenta nociva a reclamei, ca ar induce o falsa importanta a produsului care la randul ei ar crea instabilitate sociala. E in afara temei noastre de dezbatere. Să fim realiṣti: publicitatea integrează individual, fie că este copil sau adult, ȋn societate. Rolul benefic al publicităţii este acela de a informa, de a lărgi orizontul de cunoaṣtere, de a dezvolta reflecţia ṣi tendinţa spre sociabilitate a fiecărui om. Astfel, argumentele intemeiate prezentate de negatorul 1 sunt intarite de urmatoarele exemple:

   - A reclamele îi poate influența în bine prin puterea exemplului (si zici de acele personaje care provin din lumea Disney prin care sunt infatisate fortele binelui si ale raului, iar copilul va avea de castigat pentru ca in aceasta lume intotdeauna binele iese invingator, promovand o viziune optimista asupra lumii, de aceea reclamele sunt bune si nu trebuie interzise)

    -B reclamele le dezvoltă spațiul de cunoaștere prin promovarea personajelor de poveste(copiii pot ajunge sa cunoasca mai multe personaje, daca spre exemplu se face reclama la un joc lego in care apar scene din lumea basmelor- Si acum sa nu cumva sa credem ca jocurile lego sunt produse banale care nu trebuiesc cumparate de parinti copiilor din cauza ca li se face reclama. Iata inca o data de ce reclama este buna si nu trebuie interzisa)

    -C prin interzicerea reclamelor am încălca un drept al omului la libera exprimare (Indiferent de societatea in care traim, libertatea este un drept universal al omului. Acest om poate promova un produs exprimandu-se liber despre acesta.In cazul in care sa presupunem ca ar fi daunatoare, parintii ca mediatori, ca tutori responsabili de copiii lor, ei trebuie sa se ingrijeasca si sa le ofere alternative micutilor. Interzicand reclamele destinate copiilor se face un abuz, in sensul ca e incalcata o libertate, si in acelasi timp se pierd automat si posibilitatile de manifestare a efectelor pozitive mai sus mentionate.)

Prin urmare, conchidem ca publicitatea adresata copiilor este foarte importanta si de aceea aceasta nu ar trebui interzise. Publicitatea a contribuit la dezvoltarea fiecaruia dintre noi, si ar fi nefondat sa afirmam faptul ca ne-a imbecilizat. Dimpotriva, ne-a oferit o importanta lectie intr-un limbaj accesibil.



Decizia:

Teodora Graur

Feedback A1:

Primul discurs afirmator creează cadrul dezbaterii, prin urmare v-ar fi ajutat să ilustraţi noţiunea de publicitate pentru copii dincolo de definiţia de dicţionar - de exemplu, care sunt tipurile de produse promovate preponderent. În plus, primului discurs îi lipseşte o idee centrală care să sintetizeze cazul afirmator şi nu sunt foarte explicite efectele negative ale reclamelor pentru copii. Din discurs reiese că aceste efecte există, dar nu apar exemple concrete.

Sugestia mea este ca pe viitor să vă străduiţi să duceţi raţionamentele până la capăt, şi să formulaţi concluzii. Din primul discurs lipseşte concluzia finală. De asemenea, evitaţi folosirea excesivă a întrebărilor retorice.

Feedback N1:

Primul lucru pe care l-am remarcat este afirmaţia „Afirmatorii sunt penibili”. Astfel de adresări nu se folosesc în dezbateri, nu îşi au rostul şi arată lipsa de fair-play. Vă recomand să evitaţi şi expresiile de tipul „asta dacă mai avem vreun pic de gândire logică” şi exagerările, cum este „Trebuie să îi închidem în beci pe săracii copii ca să nu fie influențați?”. Exagerările pot avea un impact stilistic, dar în acest caz nu vă ajută să vă argumentaţi punctul de vedere.

Liniile de contraargumentare au fost bune, dar, ca şi în cazul echipei afirmatoare, nu aţi avut raţionamente complete. Un exemplu este acesta: „Adică au devenit copiii dependenți de publicitate? I-au făcut să aibă comportamente anormale? Le-a lezat integritatea? A făcut publicitatea toate astea? În nici un caz.” Nu este de ajuns să spuneţi „în niciun caz” şi să consideraţi că în acest fel demonstraţi că publicitatea nu are efecte negative. Ar fi ajutat mult mai mult nişte exemple concrete.

Aţi avut o idee foarte valoroasă la finalul discursului, dar care din păcate nu a fost dezvoltată: decât să interzicem publicitatea, putem atenua efectele negative prin atenţionare şi responsabilizarea părinţilor.

Feedback A2:

În primul rând, ca şi în cazul N2, vă rog să nu folosiţi afirmaţii de tipul „negatorii sunt penibili”. Denotă lipsă de tact.

Ce am apreciat la discursul acesta este citarea studiului făcut pe tema publicităţii pentru copii. Studiul CNA este foarte valoros şi ar fi meritat să fie mai bine pus în valoare, deoarece răspundea multor întrebări ridicate de primul negator.

Cazul Norvegiei şi cel al Suediei puteau fi mai atent explorate: care sunt motivele pentru care au optat pentru interzicere? În plus, am citit în unul din link-urile menţionate faptul că în România există deja unele reglementări referitoare la publicitatea pentru copii, pe care le puteaţi folosi ca să vă sprijiniţi mai bine punctul de vedere referitor la efectele negative.

Pe viitor, evitaţi exagerările de tipul „castigul rapid si obscen de ridicat”, atât timp cât nu aveţi cu ce să susţineţi această afirmaţie.

Ar fi ajutat şi menţionarea a 1 - 2 exemple de tipuri de reclame pentru copii în care este evident că nu sunt promovate valori sau personaje negative. (În timp ce scriam decizia am văzut o reclamă în care copiii erau foarte încântaţi că lovesc niste păpuşi rotunde şi vocea din background spunea ce distractiv e să faci asta, în timp ce fratele meu de 6 ani imita precis coregrafia din reclamă, ce cuprindea lovituri de pumni şi picioare)

Feedback N2:

Multe din argumentele aduse de ultimul vorbitor sunt noi şi se deviază astfel de la specificul discursului, care ar trebui să fie unul mai degrabă sumativ. Faptul că „publicitatea nu este cea care intretine nevoia unui om pentru un anumit produs”, sau valorile pozitive promovate în reclame ar fi fost mai potrivite în primul discurs negator.

Sau, mai degrabă aţi fi putut dezvolta exemplele A, B, C din final, în loc să vorbiţi despre diferenţa dintre util şi banal, care nu avea mare relevanţă pentru dezbatere.

Motivarea deciziei:

Din punctul meu de vedere, niciuna dintre echipe nu reuşeşte o argumentare completă a temei, pentru că se lansează în afirmaţii pe care le susţin în mare parte cu întrebări retorice şi exemple izolate, dar nu şi cu dovezi.

Aria principală de conflict se referă la impactul pe care publicitatea pentru copii o are asupra acestora. Ambele echipe agreează faptul că cei mici sunt vulnerabili şi uşor de influenţat. În acest context, dau câştig de cauză echipei afirmatoare, pentru că explică modalitatea prin care reclamele la produse pentru copii afectează modalitatea acestora de relaţionare şi de integrare în societate, prin raportarea la nişte valori care nu sunt dezirabile. Chiar dacă echipa negatoare susţine că publicitatea este doar unul din factorii de influenţare, iar apoi încearcă să arate latura pozitivă, la finalul dezbaterii nu este clar dacă efectele negative dispar. În acelaşi timp, dacă cei mici nu reuşesc să deosebească reclamele de alte secvenţe televizate, atunci e puţin probabil ca reclamele să facă diferenţa în ceea ce priveşte puterea exemplului pozitiv şi a dezvoltării spaţiului de cunoaştere. Negatorii par că exclud exemplele negative şi faptul că reclamele ar putea promova şi personaje din afara sferei binelui.

O a doua arie de conflict este cea legată de “interesele copiilor” versus dreptul la liberă exprimare. Din păcate, această discuţie este tratată superficial de ambele echipe. Afirmatorii acuză “profiturile obscene” generate de publicitatea pentru copii, pe când negatorii spun că ei recunosc drepturile copilului, dar că nu există “interesele copilului”. Cu alte cuvinte, niciuna dintre echipe nu oferă un argument solid pe această temă.

Exista mult potenţial în ideea că indiferent de cum sunt reclamele, responsabilitatea de educare este în primul rând a părinţilor. Dar, aşa cum arată studiul citat de afirmatori, părinţii cedează la insistenţele copiilor.

În concluzie, această dezbatere este câştigată de echipa Afirmatoare. Felicitari ambelor echipe pentru efortul depus!



Punctaje:

 

Conţinut

Strategie

Stil

Total

A1

11

8

4

23

A2

13

9

3

25

N1

10

7

2

19

N2

10

7

3

20

 



A1 -> 23 puncte
N1 -> 19 puncte
A2 -> 25 puncte
N2 -> 20 puncte
Castiga echipa:

Carmen si Dana (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.