Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Florentina si Roxana' (afirmatori) vs 'controllers' (negatori)

A1 (Florentina)

 E timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiilor

                   Buna ziua! Ma numesc  Bianca si fac parte din echipa afirmatoare pentru motiunea „E timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiilor”.

                   Impreuna cu Roxana, coechipiera mea, vom sustine aceasta motiune si necesitatea aplicarii acesteia. Voi incepe prin definirea si explicarea ei dupa care imi voi incepe argumentele atat din punct de vedere social cat si psihologic.

Publicitatea inseamna activitatea comercială prin care se urmăreşte, pe diferite  cai  (prin tipărituri, radio, televiziune, cinematograf etc.), câştigarea interesului public asupra anumitor mărfuri, a unor cărţi, a unui spectacol, a folosirii unor servicii etc.
Publicitatea adresata copiilor este acea reclama al carui grup tinta e constituit de copii (persoane sub 12-14 ani).

Motiunea actuala, ce se enunta „E timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiilor” isi evidentiaza necesitatea prin faptul ca publicitatea este din ce in ce mai controversata in randul adultilor,despre care  putem afirma ca au experienta,ca  pot face comparatii,pot discerne intre bine si rau;deci sa ne gandim care sunt efectele in randul minorilor sub varsta de 12 ani. Motiunea, prin insasi existenta ei semnalizeaza o problema.

In continuare voi incepe sa imi prezint argumentele:

  1. A.    Din punct de vedere psihologic,copii sunt in formare deci sunt usor influentabili.

Familia, care ifluenţează dezvoltarea copilului de mic, este tinata centrala a unor imagini publicitare. Firmele mizează pe acest univers cald şi securizant al familiei, aleg rime si ritmuri care raman inconstient in creier, captand astfel atenţia asupra produselor promovate;Astfel,copilul este atras, captat si inevitabil,usor manipulat.Poate la prima vedere,un cantecel dragut,o imagine viu colorata doar incanta perceptiile vizuale si auditive ale celui mic,dar in subconstient deja iau contur o serie de criterii,intrebari ce modeleaza modul de gandire a copilului cu privire la anumite lucruri.Poate in unele cazuri fericite aceste reclame raman doar la stadiu de perceptii,insa de asemenea pot crea atat   situatii preferentiale cat si discriminari, sau pot duce la imitarea continutului,deseori impropiu, al publicitatii.  

Exemplu :

 (1) Mai tineti minte cum memorati instant in copilarie fiecare joc de cuvinte sau slogan scurt pe care il auzeati de mai multe ori? “Aquafresh in trei culori protejeaza de trei ori”.

        (2) Cand vine vorba de publicitate, chiar daca nu sunt ei cei care iau decizia de cumparare, copiii o pot influenta foarte mult. Potrivit CNA, dintre minorii pana in 10 ani, cei mai mari consumatori de publicitate sunt copiii de 6 ani.

  1. B.    Deasemenea din punct de vedere social,  copiii,parti ale grupurilor vulnerabile,sunt  victimele.


Copiii sunt bombardaţi cu reclame din orice sursă posibilă: televiziune, radio, internet, presă, panotaj etc si sunt expusi zilnic exemplelor negative.
Show-urile de televiziune nu mai asigură doar distracţie pentru copii ci “îi învaţă” pe aceştia cum să devină consumatori.

Exemplu:

72% dintre copiii de 6-10 ani din Romania spun ca au cerut cel putin o data parintilor sa le cumpere un lucru pe care l-au vazut intr-o reclama la TV potrivit CNA

 

C.Cum am enuntat si in argumentul A.,copii au tendinta de a imita ceea ce vad!

Studiile arata ca in primii ani ai vietii, expunerea la astfel de mesaje influenteaza copiii, care au tendita sa imite ceea ce vad.

Copii din societatea de astazi sunt transformati de media dupa chipul si asemanarea papusilor consumeriste din reclame. Datorita frustrarilor intentionat acumulate, copiii cad prada depresiei şi complexului de inferioritate. Influenţate de reclame, de modă şi de stilurile de viaţă promovate de media şi propagate de anturaj, noile generaţii se încolonează involuntar în tendinţele de consum. Actualmente apartenenta la grup se face in baza consumului de branduri si nu neaparat pe criterii ideologice sau intelectuale.

Mesajele publicitare influenţează opţiunile alimentare ale unui copil

„Abia de la 10-11 ani putem vorbi de o înţelegere critică a acestor mesaje, de o decriptare a lor. Doar din acel moment pot deosebi alimentele sănătoase de cele nesănătoase", explică psihologul clinician Oana-Maria Udrea de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu" din Bucureşti.

Exemplu

Specialiştii francezi de la UFC-Que Choisir, o organizaţie care protejează drepturile consumatorilor, au calculat anul trecut raportul dintre spoturile publicitare pentru alimente sănătoase versus cele nesănătoase destinate copiilor. Concluzia: patru din cinci spoturi făceau reclamă unor produse ce conţineau multe grăsimi şi zahăr. Influenţa mesajelor publicitare se poate manifesta indirect, prin rolul decizional pe care părinţii îl acordă copiilor la cumpărături.

Exemplu

Specialiştii austrieci au urmărit 178 de părinţi care făceau cumpărături cu copiii lor în supermarketuri. Ulterior, adulţii au fost întrebaţi câte produse cred că au cumpărat la insistenţele copiilor. Cifra declarată a reprezentat doar jumătate din cea reală, observată de cercetători. În cadrul aceluiaşi studiu s-a mai observat că cei mici solicită părinţilor produse situate de obicei la nivelul ochilor lor

Exemple de masuri adoptate in alte tari:

- In Suedia si Norvegia este interzisa publicitatea care se adreseaza copiilor de pana la 12 ani.

- Publicitarii nu au voie sa promoveze kit-uri si seturi de lucru manual/constructie pe care un copil mediu nu le poate asambla. (Canada)

- Publicitarii nu au voie sa foloseasca personaje de desene animate in reclame la produse pentru copii. (Canada)

- Sunt interzise reclamele care sugereaza ca daca vei avea produsul, vei fi mai bun decat alti copii. (Canada)

Pe langa aceste legi, exista si cateva reglementari autoimpuse de branduri, cum ar fi:

- Dulciurile si snacksurile nu trebuie promovate drept mese principale ale zilei.

- Nu trebuie incurajat consumul excesiv.

- Brandurile de tutun si bauturi alcoolice nu se asociaza cu nimic ce ar putea face trimitere la copii.

 

 

In concluzie,noi consideram ca motiunea „ E timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiilor” este necesara si sustinem ,in totalitate, aprobarea ei.

http://www.gandul.info/news/cod-etic-la-publicitatea-pentru-copii-3654922

http://www.unilever.ro/Images/Principiile%20globale%20ale%20Unilever%20pentru%20Marketingul%20Responsabil%20al%20Alimentelor%20si%20Bauturilor_tcm104-258717.pdf

http://www.carmenalbisteanu.ro/2012/01/31/copil-consumator-publicitate/

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/cna-celebritatile-si-medicii-nu-pot-sa-apara-in-publicitatea-tv-pentru-alimente-adresata-minorilor-214780.html


N1 (Iulia Barbu)

Este sau nu relevantă publicitatea în dezvoltarea copilului? Dacă da, în ce fel? La aceste întrebări  încercăm să  răspundem și vom încerca să vă convingem că da, este relevantă, dar că nu trebuie interzisă.

Înainte de toate, trebuie menționat  că suntem de acord cu definițiile echipei afirmatoare, însă dorim să mai facem clar un termen-cheie.  Moțiunea dezbătută se referă la interzicerea publicității adresate copiilor, ceea ce conform DEX-ului înseamnă a prohibi, a nu permite să se facă ceva. Întrucât toate exemplele oferite de echipa afirmatoare susțin de fapt o cenzură, am considerat necesară această clarificare.

Privind cazul afirmator în ansamblu, observăm că se pornește de la premisa că publicitatea adresată copiilor este dăunătoare acestora, însă nu ni se spune în mod clar în ce fel și, în definitiv, de ce ar trebui interzisă.

Lupta echipei afirmatoare împotriva publicității adresate copiilor începe prin prezentarea acesteia ca factor de influențare a gândirii. Este perfect adevărat că reclamele rămân în subconștientul copiilor, însă acest lucru este un motiv insuficient pentru propunerea interzicerii acestora.  Mai mult, deseori reclamele conțin imagini și melodii vesele, care încântă copiii și le îmbogățesc imaginarul, așa cum fac și desenele animate. Uneori, acestea sunt însoțite și de mesaje cu conotație pozitivă, așa cum se întâmplă și în exemplul propus de echipa afirmatoare (“Aquafresh în trei culori protejează de trei ori”), care trimit la beneficiile aduse de pasta de dinți și, prin urmare, îi învață că e bine să te speli pe dinți. În plus, s-a demnonstrat că puterea reclamelor asupra subconștientului este supraapreciată și că, de fapt, familia este cel mai important factor în formarea copiilor [1].

În aceeași idee continuă argumentarea echipei afirmatoare, făcând din copil un adevărat martir al societății, un individ nevinovat asediat de informații prin toate tipurile de media, de la  televiziune, radio, internet, panotaj, până la presă, pentru că, ce-i drept, copiii de până la 12 ani își petrec  timpul citind ziarele.  Ceea ce scapă echipei afirmatoare este că, în sine, copilăria este perioada în care individul este bombardat cu informații. Ar fi nenatural și nesănătos ca acesta să trăiască sub un fel de „clopot de sticlă” și să nu aibă contact cu lumea exterioară. Între copil și aceste mesaje pe care le primesc trebuie să existe o instanță care să îi învețe ce este bine și ce nu. Chiar exemplul afirmatorilor arată cum copiii au cerut părinților să le cumpere ce au văzut într-o reclamă, dar, în definitiv, părintele a fost cel care a decis dacă îl cumpără.

Importanța unei astfel de instanțe intermediare este relevantă și în privința celui de-al treilea argument. Soluția nu e să pui o barieră între copil și lumea exterioară, ci să îl înveți cum să disocieze între ce e bine și ce nu. Copiii au tendința de a imita tot ceea ce văd pentru că nu au încă un simț critic care să le permită decodificarea  mesajelor în „bine” și „rău”. Este necesar să  intervină părintele, tutorele legal sau chiar educatoarea să  îi învețe să le decripteze.  Așa cum li se repetă că e benefic să doarmă după-amiaza și că nu e bine să mănânce nespălați pe mâini, pot fi învățați și care produs este bun și care nu. Copiii au nevoie să ia contact cu realitatea și din exemple pozitive și negative să își formeze valori după care să își ghideze viața.

În consecință, cumulul de informații primit în copilărie și tendința de a imita ceea ce văd nu sunt criterii suficiente pentru a susține interzicerea reclamelor.

De fapt, pe termen lung, este mai sănătos să ai contact cu Răul decât să îl eviți. Dacă interzicem reclamele, în special pe cele care promovează produse dăunătoare, nu restricționăm  doar contactul copilului cu acele produse, ci și cu un concept negativ, menit să îl educe și să îl formeze. Așa cum sistemul imunitar are nevoie să ia contact cu viruși pentru a putea crea anticorpi, și copilul are nevoie să ia contact cu lucruri negative pentru a se forma. Lipsa acestora nu va conduce decât la formarea unor indivizi care vor suferi de un adevărat retard social, incapabili de a înțelege cu adevărat lumea în care trăiesc. În virtutea acestui fapt, nu susținem interzicerea publicității adresate copiilor.

 

[1] "Temptation-free television for children?", Pascaline Dumont, 28 Sep. 2001
http://www.unesco.org/webworld/points_of_views/010928_dumont.shtml

 


A2 (Mihaila Roxana)

Bună ziua ! Mă numesc Roxana şi sunt afirmatorul2 al acestei moţiuni.

În cadrul acestui discurs voi nega afirmaţiile aduse de echipa negatoare şi voi argumenta motivele prezentându-mi astfel cazul:

Aţi afirmat că: „Privind cazul afirmator în ansamblu, observăm că se pornește de la premisa că publicitatea adresată copiilor este dăunătoare acestora, însă nu ni se spune în mod clar în ce fel și, în definitiv, de ce ar trebui interzisă”

Nu vi se pare o problema majoră ceea ce a explicat afirmatorul 1? „Datorită  frustrărilor intenţionat acumulate, copiii cad pradă depresiei şi complexului de inferioritate. Influenţate de reclame, de modă şi de stilurile de viaţă promovate de media şi propagate de anturaj, noile generaţii se încolonează involuntar în tendinţele de consum. Actualmente apartenenţa la grup se face în baza consumului de branduri şi nu neaparat pe criterii ideologice sau intelectuale.” Nu vi se pare că in acest fel valorile decad şi non-valorile ajung pentru noua generaţie ceea ce cu adevărat contează?

Aţi mai afirmat că: „reclamele(...)sunt însoțite și de mesaje cu conotație pozitivă(...)care trimit la beneficiile aduse(...) și, prin urmare, îi învață.”

Reclama pe care am propus-o noi ca exemplu este posibil să aibă conotaţie pozitivă dar nu aceasta era ideea principală. Ea era că cei care fac publicitate la produsul lor vor ca produsul lor să fie cumparat. Adică le propun copiilor o melodie şi un ritm care să le ramână în subconştient iar aceştia îşi vor influenţa părinţii, care la rândul lor nu vor mai face selecţia pe care ar fi fost poate dispuşi să o facă iniţial. Nu este o problemă legata de influentă ca şi obiect .După cum aţi afirmat voi, echipa negatoare, orice lucru văzut la televizor de cei mici  trebuie cumpărat pe principiul că oricum trebuie. Nu mai contează calitate, preţ etc. Contează doar că au văzut cei mici reclamele si e bine că le-au vazut, deci trebuiesc luate.

 In modul de intrepretare al echipei negatoare nu mai contează faptul că celelalte reclame sunt corecte, nu işi prezintă copiilor produsul tocmai pentru că sunt firme serioase care se adresează părinţilor (care au o anumită experienţă). Noi nu suntem de acord cu aşa ceva, ci din contra, promovăm publicitatea adresată părinţilor.

Aţi mai afirmat: ” În aceeași idee continuă argumentarea echipei afirmatoare, făcând din copil un adevărat martir al societății, un individ nevinovat asediat de informații prin toate tipurile de media, de la  televiziune, radio, internet, panotaj, până la presă, pentru că, ce-i drept, copiii de până la 12 ani își petrec  timpul citind ziarele. „ Din câte ştim noi, presa vizează copiii.

Presa=  Ansamblu de publicații periodice și cotidiene; literatură publicată (gazete, reviste, cărți)(Dex). Presa nu înseamnă doar ziare. Există foarte multe reviste destinate exclusiv copiilor.

Exemplu: revista „Pipo”, “Lumea copiilor” etc. 

Mai departe aţi afirmat: „Ar fi nenatural și nesănătos ca acesta să trăiască sub un fel de „clopot de sticlă” și să nu aibă contact cu lumea exterioară. Între copil și aceste mesaje pe care le primesc trebuie să existe o instanță care să îi învețe ce este bine și ce nu.”

 Noi nu promovăm „clopotul de sticla”, noi propunem interzicerea publicităţii care îi influenţează negativ. Cum a enunţat şi afirmatorul 1, publicitatea are efecte negative în dezvoltarea mentală şi îi deviază copilului comportamentul şi gândirea. Copilul de vârsta de 12 ani primeşte bani de buzunar de la părinti pentru a-şi cumpăra pacheţelul pentru scoala, în zilele noastre. Copiii cumpărându-şi singuri  acest pacheţel. Este adevărat că este şi vina părinţilor, clar! Dar oricum ar fi, copilul acţionează cum a vazut in reclame. Dacă părinţii greşesc de ce să întreţinem lanţul slăbiciunilor şi să avem şi astfel de publicitate

Aţi mai afirmat: “copiii pot fi învățați și care produs este bun și care nu. „Nu considerăm că pentru un copil este necesar să-l înveţi incă de la vârsta de 5-6 ani ce e de calitate şi ce nu. Cum ii poţi explica faptul că nu are rost să dai banii pe o papuşică in rochiţă roz, cu aripi pe care a văzut-o la tv şi costă 129 de lei şi doreşti să ii iei una de 30 de lei fără aripi? Trebuie să existe o selecţie în educarea copiilor.

Aţi mai afirmat:  „Copiii au tendința de a imita tot ceea ce văd pentru că nu au încă un simț critic care să le permită decodificarea  mesajelor în „bine” și „rău”. Este necesar să  intervină părintele, tutorele legal sau chiar educatoarea să  îi învețe să le decripteze.  Așa cum li se repetă că e benefic să doarmă după-amiaza și că nu e bine să mănânce nespălați pe mâini, pot fi învățați și care produs este bun și care nu. „

Ei imită ceea ce văd iar in reclame văd copii care sunt prieteni doar pentru că au aceeaşi maşinută şi aceeaşi păpuşică. Ei se vor împrieteni doar pe criteriul acesta. Cum găsesc pe cineva cu ceva mai bun au şi uitat de prietenul lor initial. Vă dati seama cum vor deveni aceşti viitori adulţi? Chiar nu e cazul să intervenim?Iar in momentul in care, cum am mai zis, există şi familii cu părinti mai puţin organizaţi sau făra prea mult timp liber, menţinând aceste reclame nu vi se pare că noi de fapt continuăm lanţului slăbiciunilor?

Aţi mai afirmat „Dacă interzicem reclamele, în special pe cele care promovează produse dăunătoare, nu restricționăm  doar contactul copilului cu acele produse, ci și cu un concept negativ, menit să îl educe și să îl formeze”

Copilul e posibil să nu fie influenţat pozitiv de acel exemplu negativ pe care îl tot promovaţi. De ce să ne asumăm un astfel de risc în cadrul noii generaţii, viitorul ţării noastre? Multe state care ţin la educatia corecta a copilului nu fac aşa ceva.

Aţi mai afirmat „Lipsa publicitatii nu va conduce decât la formarea unor indivizi care vor suferi de un adevărat retard social, incapabili de a înțelege cu adevărat lumea în care trăiesc.”

Credeţi că vor fi suferi de un retard sociali că nu şi-au luat barbi când erau mici şi nu se împrieteneau pe criterii legate de jucării sau modă? Echipa afirmatoare nu crede asta de aceea, susţinem motiunea.

Voi incepe prin a-mi prezenta argumentul:

Interzicerea publicității pentru copii este legat de caracterul manipulatoriu și indirect al acesteia. În cazul publicității adresate copiilor realizatorii acesteia au obiectivul de a convinge părinții, prin intermediul copiilor, fără voia lor. Copiii influențați prin aceste metode care nu țin de rațiune cer părinților să le cumpere sau să le dea bani ca ei înșiși să își cumpere produsele pe care le-au văzut în pauzele desenului animat la care se uitau. Și câți părinți pot să refuze cererea propriului copil? Și de câte ori poate un părinte să refuze cererea propriului copil?

In cazul acesta pot exista 3 tipuri de situatii:

  1. Manipulatorii

Când familia copilului işi permite achiziţionarea bunului dorit de cel mic.

  1. Frustante

Când familia celui mic nu işi permite achiziţionarea bunului astfel încât cel mic suferă de frustrări pe acest fapt.

3.  Marginizatorii

Când familia celui mic ii explică acestuia de ce nu merită să îi cumpere acel produs, el inţelege dar în momentul în care intră în contact cu ceilalţi copii se va simţi marginalizat pentru faptul că el nu are acel obiect.

Deci nu credeţi că e mai uşor să prevenim decât să combatem?

            În concluzie, noi, echipa afirmatoare susţinem această moţiune.


N2 (Codruta-Gabriela Mezdrea)

Familie, publicitate și modele negative. În ce măsură sunt acestea relevante în formarea unui copil? Acestea au fost dilemele asupra cărora am dezbătut și pe care voi încerca să le lămuresc în cele ce urmează.

Echipa negatoare susține cu tărie premisa conform căreia, la baza formării mentalității unui copil se află în primul rând mediul familial. Deși echipa afirmatoare a susținut că un parinte este vulnerabil în fața cerințelor copilului și deseori, din lipsă de timp, cedează în fața acestora, când mai degrabă ar trebui sa adopte o atitudine fermă în vederea educării lor, un părinte responsabil trebuie să își asume întreaga obligație în ceea ce privește buna creștere și formare a copilului său, cu toate implicatiile ce derivă de aici. Această idee este puternic redată în atitudinea adoptată de cei de la Mother’s Union, asociație ce dorește să întărească responsabilitatea în rândul părinților, susținând că o bună modelare a caracterului și gândirii celor mici nu poate fi făcută decât prin intermediul familiei.[1] Într-o societate în care viteza informației se masoară în kb/s și totul este la o apăsare de buton distanță, copiii au nevoie de atenția familiei, care are rolul primordial de a-i ajuta pe aceștia să decodifice mesajele pe care le primesc prin diverse canale de comunicare.

De asemenea, echipa negatoare dorește să sublinieze faptul că noi nu am afirmat că exemplele negative au o influență pozitivă asupra dezvoltării copiilor. Negatorul 1, în prezentarea sa, a dorit să redea ideea conform căreia  prezența ambelor forme de publicitate, negativă și pozitivă, este una necesară în dezvoltarea capacității copilului de a diferenția ceea ce este bun de ceea ce este rău. Aceștia trebuie să descopere încă de la vârste fragede ambele laturi ale unei povești. Așa cum în basme li se înfățișează atât un personaj negativ cât și unul pozitiv, și în viața reală este nevoie de o asemnea antiteză, care are ca scop conturarea celor două noțiuni prin intermediul comparației. Așadar, având în vedere gradul ridicat de influențabilitate pe care îl manifestă un copil, considerăm că este de datoria părinților să îi ajute pe aceștia să își construiască o idee complexă cu privire la identificarea valorilor și a non-valorilor.

Cu privire la gradul de influență pe care îl are publicitatea asupra copiilor și măsura în care  pot reclamele determina modul de acțiune și comportamentul acestora în cadrul social, dorim să invocam un studiu efectuat de cei de la Carlson School. Mai exact, s-a constatat că în rândul copiilor de până la opt ani, asocierea brandului cu un produs nu are loc la nivel conceptual, ci doar superficial, aceștia neputând face o legatură între brand și povestea din spatele lui. Recunoașterea brandului era, așadar, o analogie între un nume familiar, spre exmplu Nike și o anumită categorie de produse, în cazul de față încălțăminte sport. Mai mult chiar, în ceea ce privește imaginea pe care micuții și-o formează despre ceilalți copii din perspectiva purtării unui anumit brand, studiul reliefează faptul că acesta nu are nicio relevanță din punct de vedere al formarii unor opinii și al apartenenței la grup. Pentru copii, nu există așadar ideea de brand, produs ce aparține unei anumite mărci. Astfel de disocieri, între branduri faimoase și branduri mai putin faimoase, apar abia în perioada adolescenței, de la vârsta de 12-16 ani.[2] De asemenea, în ceea ce privește revistele pentru copii, acestea nu reprezintă o țintă pentru companiile de publicitate, dat fiind faptul că părinții sunt cei care dețin puterea de cumpărare, întorcându-ne astfel la premisa noastră, conform căreia ei sunt cei ce au factorul decizional.[3]

Așadar, echipa negatoare nu susține interzicirea publicității adresate copiilor, întrucât aceasta măsură nu este una preventivă, ci are rolul de a amâna contactul dintre copil și o anumită categorie de informații între care acesta nu va putea discerne mai târziu în viață. Doresc să menționez că, în ceeaa ce privește noțiunea de „interzicere”, colega mea a remarcat diferența dintre cenzură și prohibiție, termeni între care echipa afirmatoare a oscilat în prezentarea ei, în primul discurs vorbind despre cenzură, iar în al doilea despre interzicere. Astfel, întărim concepția conform căreia părinții ar trebui să formeze acea instituție menită să cenzureze reclamele, interzecera lor pe piață nefiind o soluție realistă într-o societate în care diversitatea produselor este uneori copleșitoare.

[1]http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/03/05/comercializarea-copilariei-documentar-despre-transformarea-copiilor-in-tinte-de-marketing-video-recrutarea-copiilor-via-retele-sociale-pentru-publicitate-si-studii-de-piata/

[2] http://carlsonschool.umn.edu/Assets/72082.pdf  

[3] http://www.iqads.ro/a_6407/revistele_pentru_copii_la_grupa_mica_a_publicitatii.html



Decizia:

Bianca Prunea

A1: Deși a început printr-o stabilire destul de clară a cadrului dezbaterii, ar fi putut insista mai mult pe analizarea problemei și necesitatea implementării unei măsuri. Argumentele prezentate ulterior vin să demonstreze potențialul soluției propuse de a rezolva problema, însă primul pas într-un discurs afirmator este acela de a demonstra că există o problemă în situația actuală și că este necesară o intervenție din partea unui agent.

La nivel de argumente, sunt interesante perspectivele socială și psihologică, însă pentru meciul următor aș sugera vorbitorului să încerce să pună mai mult accentul pe impactul și efectele negative ale diferitelor măsuri. Care sunt consecințele (negative) ale faptului că e atât de ușor pentru copii să fie influențați de reclame? Contează extrem de mult impactul în viața reală pentru a oferi mai multă importanță argumentelor.

Apreciez documentarea de care dă dovadă echipa afirmatoare. Un sfat, totuși: dovezile pot fi folosite într-un mod extrem de util pentru poziția echipei tale. Spre exemplu, când prezinți măsurile luate în alte state, un arbitru ar fi mai dispus să dea decizia în favoarea echipei tale dacă oferi și o analiză referitoare la similaritățile existente între aceste state și România, la motivele pentru care politica respectivă a funcționat acolo și mai ales, de ce ar funcționa și la noi.

Atenţie că discursul tău are peste 900 de cuvinte şi asta îţi afectează punctajul la strategie. Pe viitor încearcă să te încadrezi în limita recomandată, de 700 cuvinte.

N1 : Discursul a prezentat o serie de atacuri pertinente la adresa echipei afirmatoare, fiind destul de convingător în ceea ce privește necesitatea acumulării informației de către copil și formarea unui caracter pe baza aspectelor pozitive și negative din mediul înconjurător, mai ales dat fiind rolul de filtru al părintelui.

Există însă două aspecte ce ar putea fi îmbunătățite pe viitor: În primul rând, discursul suferă de o lipsă de documentare. Pe o moțiune atât de specifică, era necesară prezentarea unor studii de specialitate care să susțină punctul de vedere al echipei, în opoziție cu cele arătate de afirmatori.

În al doilea rând, structura ar putea fi îmbunătățită. Deși argumentul referitor la necesitatea acumulării de informație se află în contradiție directă cu cele susșinute de oponenți, o anunțare a acestui fapt la începutul discursului arată arbitrului la ce trebuie să se aștepte și oferă mai multă claritate discursului, ceea ce vă aduce vouă doar beneficii.

A2 : În acest discurs s-a pus într-adevăr accentul pe impactul publicității asupra copiilor, îndeosebi pe componenta negativă a acesteia. În ceea ce pirvește resusținerea cazului propriu (parte esențială a rolului vorbitorului 2), nu este suficientă reluarea celor spuse de colegul de echipă. Chiar dacă echipa adevrsă nu a congtraargumentat un argument adus de primul vorbitor, o resusținere eficientă presupune și evidențierea importanței argumentului în meci.

La nivel de argument propriu, ar fi fost utile o serie de exemple care să evidențieze gravitatea problemelor prezentate. De asemenea, argumentul ar fi necesitat o dezvoltare mai amplă-probabil limita de cuvinte a fost un impediment, însă pe viitor, ”îți poți crea spațiu” dacă nu mai reiei paragrafe întregi la partea de contraargumentare ci doar face referire la argumentul lor X. Atenţie, discursul tău are peste 1200 de cuvinte (limita recomandată e de aprox.700), fapt ce îţi afectează considerabil punctajul la strategie.

N2 :Un discurs bun, în care s-a pus accentul pe problemele centrale ale meciului. Totuși, ar fi fost de dorit o ”angajare” mai proeminentă în dezbatere- ma refer aici la argumentul 3 adus de A2, la care răspunsurile negatorilor au fost mai degrabă implicite și tangențiale. Din rațiuni de coerență și structură, este important pentru un vorbitor să indice punctual în discurs problemele pe care le analizează. Deși din punct de vedere structural, discursul are câteva minusuri, la nivel de conținut rămâne clară și puternică poziția echipei la sfârșitul meciului.

Un alt punct bun îl reprezintă prezența research-ului.

Decizie :

Consider că meciul merge către echipa negatoare. Din punctual meu de vedere au existat două arii de conflict, și anume necesitatea măsurii și consecințele pe termen lung ale publicității. Negatorii au reușit să demonstreze că deși există anumite aspect negative ale reclamelor adresate copiilor, acestea pot și controlate de către părinți sau educatori. Mai apoi, echipa afimatoare nu a reușit să ofere un răspuns puternic la argumentul negatorilor referitor la sursa primară de influență din viața unui copil, așadar, dat fiind că aceasta este reprezentată de părinți, și aceștia pot ”cenzura” impactul publicității, nu se mai îndeplinește condiția necesității măsurii. În ceea ce privește consecințele pe termen lung, aria este câștigată de către negatori deoarece au susținut foarte bine faptul că informațiile ”negative” sunt un rău necesar în formarea caracterului copilului, care este ajutat să discearnă de către părinte la început, pentru ca mai apoi să judece singur.

Punctaje:

A1: conținut: 11 strategie:7 stil:4 total: 22

N1:conținut: 12 strategie:9 stil:4 total: 25

A2: conținut: 11 strategie:6 stil:3 total: 20

N2: conținut: 13 strategie:9 stil:4 total: 26

 

A1 -> 22 puncte
N1 -> 25 puncte
A2 -> 20 puncte
N2 -> 26 puncte
Castiga echipa:

controllers (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.