Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'The Straw Hats' (afirmatori) vs 'Alexandra si Ionut' (negatori)

A1 (Mihaela Ţuţu)

                 Publicitatea o putem defini ca fiind orice formă  platită de prezentare și promovare impersonală a ideilor,bunurilor sau serviciilor,prin mijloace de informare în masă (ziare,reviste,programe de radio,de televiziune și internet) de către un sponsor bine precizat.Scopul direct al publicităţii este stimularea dorinţelor clienţilor potenţiali,scop atins prin folosirea metodelor de manipulare psihologică,mai mult sau mai puţin subtile.[1] Cu alte cuvinte,publicitatea are rolul de a informa,de a convinge,de a crea preferinţe pentru un anumit produs sau de a motiva eventualii clienţi să consume un produs.

                Una dintre problemele principale care apar în cercetările legate de consumul de publicitate al copiilor este cea legată de capacitatea acestora de a identifica publicitatea ca gen televizual specific cu o finalitate diferită de cea a celorlalte emisiuni de tip ficţional sau de tip informaţional.Campaniile publicitare pentru copii au evoluat din unele foarte simple,in campanii sofisticate,cu mesaje complexe adresate unui grup ţintă informat sau cel putin cu anumite deschideri către a înţelege si a capta mesajele.

Din acest motiv,echipa afirmatoare consideră că e timpul să interzicem publicitatea adresată copiilor.În susţinerea afirmaţiilor ,vom aduce doua argumente :

                                     1-Argumentul Psihologic

                Jucăriile promovate prin reclame la posturile Tv dedicate copiilor,sunt uneori la limita legalităţii.Copiii sunt manipulaţi prin mesaje care le induc ideea că pot fi cei mai buni doar dacă au o anumita jucărie.Astfel se creează așteptări, își doresc ceea ce vad si nesatifacerea dorinţelor conduce la frustrare.Spoturile în care apar fetiţele iubitoare alături de mamele lor și imaginează o familie perfectă în compania unor produse la care se face reclamă sunt periculoase atât pentru copii cât și pentru părinţii lor.[2] Copiii sunt ţinta ideală a multor reclame pentru că sunt avizi de televiziune.Cei între 7 și 12 ani din Franţa și Elveţia petrec în medie două ore și jumătate în faţa televizorului pe zi, în America,The Consumers Union spune că un copil vede 30.000 de reclame anual.Comportamentul lor arată asta ;copiii aleg ce consumă,insistă pe brandurile preferate și influenţează alegerile familiei. »Mai mult ca oricând,copiii fac propriile alegeri și își exprimă dorinţele de la o vârstă cât mai mică »-Claude Yves Robin,manager general la French Children`s Cable.De asemenea, în mai mult de 50% de familii,părinţii sunt nevoiţi să accepte dorinţele copiilor doar pentru a evita o ceartă.Academia Americana de Pediatrie consideră că publicitatea destinată copiilor este înșelătoare și că mulţi copii nu pot face diferenţa între programul tv și reclamă.[3]

                                       2-Argumentul Social :

                 Conform unor statistici întocmite în Canada,copiii petrec în faţa televizorului  între 15 si 20 de ore pe săptămană (în unele cazuri mai mult). De asemenea, în decursul ultimelor două decenii,numeroase cercetări au avut ca obiectiv  analiza influenţei conţinuturilor violente asupra copiilor și tinerilor.Desi este dificil de arătat clar o relaţie cauză-efect,s-a demonstrat faptul că toţi copiii sunt vulnerabili la imagini sau mesaje cu conţinut violent.Copiii ( în special fetele) sunt mult mai predispusi decât adulţii să devină victime ale violenţei de la televizor,iar asta poate induce teama faţă de lumea care îi înconjoară.Câteva reclame la snacks-uri și chipsuri sunt printre cele mai violente programe de la televizor.Acest lucru este cu atat mai grav cu cât violenţa este prezentată într-o lumină comică,iar consecinţele reale sunt rar prezentate într-un mod în care ar putea fi înţelese  de copii.Cu cât copiii urmăresc mai mult astfel de programe,cu atât mai mult frica insuflată de acestea crește pentru că nu mai sunt capabili să facă distincţia între violenţa reală și cea fictivă.Erling Bjurstrom,profesor în comunicare spune că toţi copiii sub 10 ani sunt incapabili să facă diferenţa între un program și o reclamă, și nu pot înţelege scopul uneia pană la 12 ani.Astfel,Suedia a interzis toate reclamele din prime time-ul copiilor.[4] Paul Valéry,membru al Academiei Franceze,descrie publicitatea ca fiind “un mare rău al acestor vremuri,care ne insultă privirile ,falsifică epitetele,strică peisajele,corupe orice calitate și orice critică.

                Prin argumentele aduse,echipa afirmatoare consideră că e timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiilor,deoarece aceasta influenţează într-un mod nefavorabil procesul lor de dezvoltare morală.

[1]  Reclame "manipulatoare" la posturile TV pentru copii > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/reclame-manipulatoare-la-posturile-tv-pentru-copii-917141.html#ixzz2BeTsonea

[2] http://www.mamicamea.ro/educatie/influenta-televizorului-asupra-copiilor.html#ixzz2BeTdvFKZhttp://www.unesco.org/webworld/points_of_views/010928_dumont.shtml

[3] ,[4]http://www.unesco.org/webworld/points_of_views/010928_dumont.shtml


N1 (Ionut Chiruta)

În epoca în care mesajele comerciale tind să pătrundă intens pe o piaţă suprasaturată informaţional, publicitatea adresată copiilor include orice mesaj comercial ce are ca finalitate influenţarea comportamentului de cumpărare al consumatorului. Mult disputatul subiect al interzicerii publicităţii copiilor, reprezintă astazi un aspect delicat în cotextul în care tot mai multe ţări din Uniunea Europeana tind să restrictioneze legile cu privire la folosirea publicităţii pentru copii. Stigmatizarea publicitaţii sub efectul violenţei, urii ,mesajului rasial duce la aceste considerente de a interzice ,fără a lua în calcul anumite prerogative de ordin psihologic, cognitiv ,fianciar.

Având în vedere că acest segment de populaţie este usor impresionabil, putem spune că este mai uşor să se pătrundă în mintea acestui segment şi să se inducă totodată comportamentul de cumpărare imediată. Cu toate acestea, măsura în care publicitatea influenţează stilul de viaţă a unui copil nu poate fi apreciată în cifre, căci există şi alţi factori determinanţi ai comportamentului său. Astfel ar trebuie să se pună un accent special pe dezvoltarea capacităţilor, informarea şi formarea copiilor, încă de la cea mai fragedă vârstă, cu privire la utilizarea corectă a tehnologiilor informaţiei şi la interpretarea mesajelor publicitare. Aceste materii ar trebui incluse în programele şcolare de la toate nivelurile. De asemenea, părinţii ar trebui să aibă capacitatea de a-şi ajuta copiii în interpretarea mesajelor publicitare. De pilda, Comitetul European si Social Economic crede cu tărie că responsabilitatea de ocrotire a copiilor de sub spectrul interpretării greşite a unui mesaj publicitar revine atât părinţilor cât şi profesorilor.

În acest context, CESE recunoaşte că publicitatea, în toate formele sale, joacă un rol foarte important, bine rezumat de International Advertising Association (IAA), în special de „diseminare a inovării, încurajare a creativităţii şi a divertismentului, stimulare a concurenţei şi extindere a posibilităţilor de alegere”. De asemenea, CESE recunoaşte că publicitatea are “o importantă funcţie de informare şi clarificare pentru consumatori, care constituie motivul existenţei sale şi temeiul reglementării sale la nivelul UE”. Totodată prin intermediul publicităţii se constituie o comunicare socială în funcţie de vârsta şi de sex. Mai mult decât atât, publicitatea aduce cu sine acea perioadă a vieţii unui copil în care acesta îşi alege aşa numitul fenomen al alegerii „eroilor” şi a „modelelor sociale de comportament” sau a „stilurilor de viaţă” ca elemente definitorii ale personalităţii.

Un alt aspect pe care echipa negatoare îl aduce în sprijinul combaterii tezei conform careia “publicitatea ce se adreseaza copiilor ar trebui interzisă” face referire la nivelul scăzut de interes al părinţilor vis-à-vis de copii lor. Nerealizând pericolul, aceştia îşi expun copii la mesajele publicitare  televizuale, ce vor influenţa ulterior optiunile alimentare ale unui copil: „aceştia trebuie să-şi asume rolul decizional în privinţa alimentaţiei, iar pe măsură ce copilul creşte, trebuie să-l încurajeze să-şi dezvolte simţul critic, oferindu-i informaţii despre modul în care ne influenţează alimentele sănătatea şi despre cum se citeşte o etichetă”. Exemplul părinţilor îi va ajuta pe ce mici să dezvolte un comportament alimentar sănătos", spune psihologul Oana-Maria Udrea.

Vom exemplifica în acest sens Codul de etic pentru publicitate adresata copiilor, reglementat de Consiliul Roman pentru Publicitate, ce face referire la un set de principii etice pe care fiecare companie ar trebui sa le respecte, atunci cand transmite publicitate adresata copiilor, : ”Nu vom face publicitate către copii sub 12 ani la produsele alimentare, exceptând produsele care îndeplinesc criterii nutriționale specifice, bazate pe dovezi științifice acceptate și/sau ghiduri nutriționale naționale și internaționale. În sensul acestei inițiative, „publicitatea adresată copiilor sub 12 ani” înseamna publicitatea în cadrul unui program cu o audiență formată din minim 50% copii în vârsta de până la 12 ani.”

 

Dezvoltarea competenţelor cognitive şi interpretative cu ajutorul programelor de educaţie mediatică are un impact pozitiv în ceea ce priveşte interacţiunea cu publicitatea. Este esenţială pregătirea copiilor pentru viitorul lor rol de consumatori, mizându-se pe competenţa mediatică şi pe dezvoltarea capacităţilor de la cea mai fragedă vârstă iar acest le revine parintilor.

În ceea ce priveşte motiunea curentă, echipa negatoare consideră că publicitatea adresată copiilor nu este drastic dăunatoare, întrucât aceasta din urma îşi asuma rolul de pregătire la nivel cognitiv si educativ.

[1]



[1] Consiliul Român pentru publicitate (CAR), Codul de practică în publicitate, http://www.rac.ro/cod-produse-alimentare Deaver, Frank. Etica în mass-media, Ed. Silex, București 2004;

2http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_15785/Noi-reguli-in-publicitatea-adresata-copiilor-referitoare-la-produsele-alimentare.html;

3 http://www.iaa.ro/


A2 (Daniela Teodora Toma)

      În prima parte a discursului voi demonstra de ce adoptarea moţiunii este cea mai benefică şi eficientă soluţie pentru copii şi părinţi, contra-argumentând afirmaţiile echipei negatoare. Apoi, voi întări cazul afirmator, şi voi vorbi despre efectele reclamelor asupra copiilor.

      Informarea copiilor despre interpretarea corectă a reclamelor este imposibil de făcut din mai multe motive. În primul rând, vorbim despre reclame adresate copiilor sub 12 ani. Acestea folosesc metode ca exagerarea importanţei produsului, influenţând percepţia copiilor asupra acestuia pentru ca ei să şi-l dorească. Acest lucru face reclamele chiar mai riscante, acestea fiind percepute de subconştientul copilului, el rămânând cu impresia că vrea acel lucru, continuând astfel să-l ceară. O reclamă care vizează subconştientul nu poate fi interpretată în totalitate nici de un adult, chiar mai puţin de un copil, deoarece acesta nu posedă capacitatea cognitivă de a face aşa ceva, neavând o gândire abstractă. [1] Mai mult, aceste lucruri nu pot fi predate ca materii, deoarece sunt abilităţi ce se dobândesc odată cu vârsta, pe cale naturală, o forţare a dezvoltării fiind chiar dăunătoare.

      Deşi admitem că parinţii sunt responsabili de copii, considerăm că în cazul reclamelor, interzicerea sau evitarea urmăririi acestora nu este viabilă deoarece părintele ar trebui să fie mereu lângă copil pentru a schimba canalul în momentul în care apare vreo reclamă, lucru imposibil şi ineficient.

      De asemenea, credem că deşi creativitatea trebuie încurajată, aceasta nu este scopul reclamelor, ci modalitatea prin care se promovează produsul. Adică, reclamele nu vând creativitate ci produse. Astfel, interzicerea acestora nu ar pune capăt divertismentului sau informaţiei în rândul copiilor sau a părinţilor. Ei pot să se informeze în magazine în momentul în care doresc să cumpere ceva, comparând informaţiile de pe ambalaje, care sunt oricum mai detaliate decât cele din reclame. Cât despre divertisment şi creativitate, echipa afirmatoare lasă aceste aspecte în seama culturii.

      Deşi la început echipa negatoare susţine importanţa rolului părinţilor în viaţa copiilor, în momentul în care se vorbeşte despre opţiunile alimentare, negatorii fac referire la nivelul scăzut de interes al părinţilor faţă de copii. Însă analizând argumentul, ne dăm seama că de fapt se indentifică o problemă, cea a alimentaţiei necorespunzătoare promovată prin reclame, şi că părinţii ar trebui să-şi îndrume copiii pentru ca ei să ia decizii sănătoase. Astfel, copilul are nevoie de un simţ critic, iar acest lucru se datorează exact faptului că  reclamele nu încurajează un stil de viaţă sănătos. Dar deoarece părinţii nu pot proteja şi îndruma copiii în absolut orice situaţie, rămânem la convingerea că cea mai bună soluţie ar fi interzicerea reclamelor adresate copiilor.

      Dar şi dacă o reclamă ar promova un produs sănătos, echipa afirmatoare crede că aceasta tot ar avea efecte negative asupra copilului, şi voi demonstra acest lucru în continuare.

      După cum am menţionat şi în primul argument al echipei, cel psihologic, copiii sunt manipulaţi de aceste reclame. Cazul nostru nu neagă calitatea produselor ci pune în discuţie efectele promovării acestora în rândul copiilor. Faptul că un copil îşi creează un obicei din a cere lucruri pe care le vede în reclame, oricât de sănătoase sau de calitate ar fi, deşi nu are nevoie de ele, duce la situaţii în care părinţii sunt obligaţi să cumpere orice doar pentru a evita să-şi supere copilul, denaturându-se astfel relaţia părinte-copil. [2]

      Trebuie luat în considerare şi cazul unei familii care nu îşi permite sau nu doreşte să cumpere tot ce vrea copilul, ajungându-se ca acesta să fie frustrat fiindcă nu primeşte ce vrea, dar şi să se îndepărteze de părinţi din cauza unui moft. În final, părinţii vor fi obligaţi să aleagă între cumpărarea unui produs în funcţie de necesitate şi riscul de a-şi nemulţumi copiii.

      Mai mult, efectele se resimt şi asupra individului, deoarece în multe reclame violenţa este încurajată sau prezentată ca un lucru comic.[3] Astfel, riscăm să creştem generaţii ale căror valori să fie în contradicţie cu normele sociale.

      În concluzie, cazul afirmator susţine dezvoltarea sănătoasă a copiilor prin interzicerea reclamelor adresate acestora deoarece îi afectează atât pe ei, cât şi relaţia lor cu părinţii. Astfel, trebuie comparat riscul la care aceştia sunt expuşi faţă de avantajele minime ale reclamelor, care oferă informaţii ce se găsesc şi pe ambalaje.

1. http://www.wisegeek.com/what-is-abstract-thinking.htm#lbss

2. http://www.guardian.co.uk/media/2011/oct/26/morrisons-ad-banned-targeting-kids

3. http://commercialfreechildhood.org/sites/default/files/violence.pdf


N2 (Alexandra Girbea)

Când ne referim la publicitatea adresată copiiilor, vorbim despre vârsta la care se schimbă standardele mentale şi psihologice ale individului . Este adevărat că această perioadă nu este tocmai aptă de a lua decizii, de a judeca adevărul vis-a-vis de neadevăr, de a evalua mesajele primite şi nu în ultimul rând de a discerne între bine şi rău/ adevăr şi fals/ dreptate şi nedreptate.

De-a lungul  timpului am tot auzit vorbindu-se de efectele adverse ale consumului de media asupra copiilor. Ei bine, suntem de acord că efectele negative ale mass media  sunt nocive, mai ales asupra individului ce nu posedă liber arbitru, în speţă asupra copiilor. Dar, totodată ei devin consumatori uşor influenţabili şi datorită faptului că nu sunt pe deplin protejaţi de adulţi. Gândind că interzicerea publicităţii adresate copiilor, fie ea alimentară sau nu, va încuraja vreodată copii sa consume mai puţină mâncare sau mai puţine jocuri este cumva idealistic. Copii, de exemplu, ştiu foarte bine ce tip de mâncare miroase mai bine, sau ce tipuri de jocuri îi ţin aţintiţi în faţa ecranelor, şi asta nu datorită consumului televizat de reclame, ci şi din cauza influenţei altor copii asupra lor, a mediului în care trăim, a societăţii în genere. Echipa negatoare nu consideră adoptarea moţiunii ca fiind o măsură strict necesară pentru societatea în care trăim,  fiind de acord cu o sintagma americană şi anume „If you don't want your kid to be eating unhealthy food then don't buy it”.

Totodată recunoaştem beneficiile pe care publicitatea controlată le poate avea asupra copiilor. Spre deosebire de echipa afirmatoare care a sintetizat că publicitatea se face doar la televizor, reamintim că aceasta se regăseşte în orice mediu. Un copil va dori să aibă un produs nu doar de pe urma vizionarii unui clip de la TV. Raportul TUFTE din anul 1999 arată că, copii şi-au arătat abilitatea de a distinge reclamele de programe la vârsta de 7 ani. Un alt indicator al expunerii copiilor la publicitate  îl reprezinta chiar relaţiile sociale pe care acesta le are în diferitele medii de care acesta aparţine. Statisticile arată că 54% dintre adolescenţi se simt supuşi presiunii de a cumpăra anumite produse numai pentru că prietenii lor le au. Cu alte cuvinte, consumul devine un factor de incluziune socială,contrar opiniei echipei afirmatoare.

Dezvoltarea competenţelor cognitive şi interpretative cu ajutorul programelor de educaţie mediatică are un impact pozitiv în ceea ce priveşte interacţiunea cu publicitatea. Totuşi, un nivel superior de competenţă mediatică şi o mai bună înţelegere a mecanismelor publicităţii, atât la părinţi, cât şi la copii, nu constituie o soluţie generală pentru combaterea efectelor nocive ale publicităţii destinate copiilor. Este esenţială pregătirea copiilor pentru rolul de consumatori, mizându-se pe competenţa mediatică şi pe dezvoltarea capacităţilor încă de la cea mai fragedă vârstă. Reamintim echipei afirmatoare faptul că scopul unei reclame este acela de a promova , nu de a informa cu privire la efectele şi ingredientele conţinute. Prin urmare, recurgerea la un magazin pentru a obţine  informaţii de genul acesta este o formă publicitară.

Ar fi o eroare din partea noastră să interzicem publicitatea televizuală. În ţările nordice, publicitatea cu aspect de cultură este considerată o nouă formă de ads print pentru copii. Putem vorbi despre o creativitate publicitară şi despre un început al publicităţii ce ar promova produse sănătoase. Aceasta este deja folosită cu precădere în SUA, unde se mizează pe educaţia mediatică publicitară . Copii devin mai interesati de acest gen de publicitate, iar promovarea produselor sanatoase prin diferite adverturi ce reliefează aceste tendinţe de viaţă este benefică pentru un copil.

Echipa afirmatoare este de părere că, pentru a interveni în procesul de alegere al copilului, este necesar ca părinţii să petreacă 24h pe zi lângă copil, practicând zappingul. Ei bine, din perspectiva noastră lucrurile nu stau chiar aşa.  Nu este necesar să ne petrecem timpul fizic lângă copilul nostru, pentru a îl împiedica să se uite la reclame televizate. Procesul de selecţie se face fie  prezentând argumente pro şi contra susţinerii unei teze, fie restricţionarea anumitor canale televizate cu un grad mare de expunere mediatică.

[1]





Decizia:

Horia Ciochina

A1

Discursul începe bine cu definițiile și prezintă cele două argumente ale echipei afirmatoare, care ar fi putut fi explicate mai bine. Primul argument, cel psihologic, prezintă o serie de idei care nu sunt foarte bine legate între ele. Acest lucru poate fi și datorită faptului că argumentul reprezintă,în mare parte, traducerea fidelă a introducerii din articolul citat. Restul frazelor par a fi copiate din prima sursă citată.

Argumentul social este și el o combinație între fraze preluate din sursele în românește și unele traduse din articolul Dumont. Aceleași observații legate de lipsa legăturii dintre idei rămân valabile.

Câteva exemple de fraze care sunt copiate:

  • “Conform unor statistici intocmite in Canada, copii petrec in fata televizorului intre 15-20 ore pe saptamana (in unele cazuri mult mai mult).„ Sursa: http://www.mamicamea.ro/educatie/influenta-televizorului-asupra-copiilor.html#ixzz2DGY9JNVo

  • „în decursul ultimelor două decenii,numeroase cercetări au avut ca obiectiv  analiza influenţei conţinuturilor violente asupra copiilor și tinerilor.Desi este dificil de arătat clar o relaţie cauză-efect,s-a demonstrat faptul că toţi copiii sunt vulnerabili la imagini sau mesaje cu conţinut violent” Sursa: http://www.mamicamea.ro/educatie/influenta-televizorului-asupra-copiilor.html#ixzz2DGY9JNVo

  • Copiii ( în special fetele) sunt mult mai predispusi decât adulţii să devină victime ale violenţei de la televizor,iar asta poate induce teama faţă de lumea care îi înconjoară Sursa: http://www.mamicamea.ro/educatie/influenta-televizorului-asupra-copiilor.html#ixzz2DGY9JNVo

  • Frazele următoare sunt mai grave decât un simplu plagiat: „Câteva reclame la snacks-uri și chipsuri sunt printre cele mai violente programe de la televizor.Acest lucru este cu atat mai grav cu cât violenţa este prezentată într-o lumină comică,iar consecinţele reale sunt rar prezentate într-un mod în care ar putea fi înţelese  de copii”. În textul original, aceeași sursă ca mai sus, fraza este exact aceeași dar se referă la desene animate nu la reclame. Sursele trebuie folosite în litera și spiritul pe care acestea doresc să le exprime, din acest motiv citarea trunchiată este penalizată. Dar în acest caz pare a fi vorba de o modificare voită a mesajului transmis cu scopul de a susține teza afirmatoare. Pentru ca această suspiciune să fie înlăturată, în cazul în care fraza, așa cum e ea in discursul A1, ar fi adevărată, A1 ar fi trebuit să vina cu exemple concrete de astfel de reclame violente.

Lăsând la o parte plagiatul e de recomandat ca pe viitor sursele să fie mai bine alese. Cele două articole în limba română ar trebui folosite doar ca punct de plecare pentru a ajunge la adevăratele studii științifice ce ar trebui citate. Referința a doua e chiar o sursă care n-ar trebui luată în considerare, pe site nu apare nici măcar numele autorului.

N1

Discursul nu își îndeplinește prima sarcină din regulamentul de dezbateri: “de a contraargumenta punctual cazul afirmator”, dar aduce în discuție o serie de beneficii ale publicității în general. Ideea de bază pare a fi faptul că publicitatea este importantă în societate, negatorul 1 acceptă că aceasta are un rol important în modelarea personalității copilului, dar că este vina părinților care, din cauza interesului scăzut pentru copii, nu își asumă responsabilitatea de a-i educa și a le dezvolta simțul critic.

Urmează apoi prezentarea unor regulamente pentru publicitatea adresată copiilor sub 12 ani, ar trebui arătat cum anume existența acestor criterii are relevanță în discuție. Ultima idee pare a propune o serie de programe de educație mediatică, argumentul ar fi avut greutate în discuție dacă N1 ar fi demonstrat existența, răspândirea și eficiența acestor programe.

A2

Al doilea discurs afirmator, începe prin contra-argumentarea poziției negatoare, aducând în discuție ideea că reclamele care vizează subconștientul sunt greu de interpretat chiar de către adulți. Apoi aduce în discuție faptul că părinții nu îi pot feri pe copii în totalitate de expunerea la reclame. Urmează apoi o idee nouă, dar care poate fi văzută ca o extensie a argumentului psihologic: chiar și reclamele care promovează produse sănătoase produc frustrare în rândul copiilor și strică relația părinte-copil.

Tehnic, acestui discurs îi lipsește doar partea de balanță a argumentelor și ierarhizarea acestora în funcție de importanță.

N2

Aduce în discuție o idee complet nouă: aceea că nu reclamele îi influențează pe copii ci, mai degrabă, mediul social. Apoi aduce în discuție beneficiile publicității controlate pe care nu le specifică. Din nou se aduce în discuție educația mediatică doar ca având beneficii, fără a se prezenta alte detalii, dar se specifică și faptul că această educație nu e o soluție generală pentru combaterea efectelor nocive ale publicității destinate copiilor. De aici, se poate deduce că negatorii acceptă existența unor astfel de efecte nocive.

La fel ca la discursul afirmator 2, și din acest discurs lipsește punerea în balanță a argumentelor și ierarhizarea acestora în funcție de importanță.

Decizia

Dezbaterea se poartă în special în legătură cu rolul părinților în educarea copiilor, și dacă aceștia au sau nu posibilitatea de a controla gradul de expunere al copiilor la reclame. Din cauza faptului că ultimul discurs negator nu abordează această temă ci schimbă linia de argumentare venind cu ideea că mediul social influențează mai mult copiii decât reclamele, această arie de conflict este câștigată de către afirmatori.

Afirmatorii câștigă și datorită faptului că negatorii nu au contra-argumentat cazul afirmator, preferând să vină cu argumente proprii, în timp ce afirmatorii au reluat și extins propriile argumente în al doilea discurs.



A1

N1

A2

N2

Conținut

10

10

12

12

Strategie

6

5

8

6

Stil

0

3

3

2

Total

16

18

23

20



A1 -> 16 puncte
N1 -> 18 puncte
A2 -> 23 puncte
N2 -> 20 puncte
Castiga echipa:

The Straw Hats (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.