Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Camelia si Flory' (afirmatori) vs 'Andreea si Luciana ' (negatori)

A1 (Camelia Bobaru)

Publicitatea adresată copiilor trebuie interzisă! 

Pentru a înțelege gravitatea acestei probleme și nevoia urgentă de a se lua măsuri, voi începe prin a ilustra motivul pentru care copiii sunt o țintă foarte importantă a campaniilor de marketing. Aceștia sunt într-o perioadă de dezvoltare, în care învață preluând informații din mediul înconjurător și încă nu și-au format un sistem de valori. Ei cred tot ce li se spune și nu pot deosebi aparențele de realitate (pentru că nu au o imagine clară a realității), iar astfel cred orice văd în reclame. În plus, ei nu au griji precum utilitatea unui produs, calitatea sau prețul lui. Singurul lucru care contează este să le placă. Ei nu au venituri pentru a cumpăra, însă au o foarte mare putere de convingere asupra părinților, care la insistențele copiilor se văd nevoiți să le cumpere ceea ce își doresc. Iar dacă primesc bani de buzunar, cu sau fără știința părinților, pot și ei achiziționa lucruri mici. De câte ori nu ne-am cumpărat o pungă de cipsuri fără să știe părinții?

Mecanismul, ilustrat în documentarul The Corporation showing how children are targeted by powerful ad campaigns1, se rezumă astfel: reclamele manipulează copiii, copiii îi manipulează pe părinți, iar părinții cumpără produsele. Într-un studiu făcut de CNA, atunci când aceștia le-au cerut părinților un produs, 72.2% dintre ei l-au primit, ceea ce a făcut CNA-ul să-i numească pe copii „cutie de rezonanță” a reclamelor2. În America, publicitatea de acest tip aduce venituri anuale de 40 miliarde $3. De aceea, fie că produsele le sunt destinate exclusiv, fie că ei sunt potențiali consumatori, dar nu unici, campaniile de marketing se concentrează puternic asupra lor.

Campania de marketing definește toate activitățile desfășurate în vederea promovării unei idei sau a unui produs. Reclamele sunt parte a unei campanii de marketing.

În continuare, voi arăta concret care sunt consecințele negative ale publicității pentru un copil. Ele se pot rezuma la impunerea unui sistem negativ de valori și generarea unor comportamente periculoase.

După cum spuneam mai devreme, copilul încă nu cunoaște pe deplin realitatea, iar publicitatea le arată uneori un univers fals, cu propriul sistem de valori – consumatorist. Copiilor li se inoculează faptul că sunt cei mai tari, dacă-și cumpără jucăria X, iar dacă vecinul o are și ei nu, se simt în inferioritate, sau cum mai auzim la televizor despre un produs că e „preferatul copiilor”, sau „cele mai bune mame cumpără...”. Iar mai grav este că uneori se promovează comportamente ale adulților, cum a fost și în reclama la eugenie, care din fericire a fost interzisă, când o fetiță prea cochetă pentru vârsta ei a mușcat dintr-o eugenie pe care un băiat o ținea în gură4.

Comportamentele periculoase sunt foarte numeroase, de la cazuri mai speciale, până la probleme frecvente: cheltuirea banilor din casă pe dulciuri, cumpărăturile online cu cardul părinților, orientarea spre consum și preferința pentru mâncarea nesănătoasă.

Dintre toate acestea, consumul mâncărurilor nesănătoase este cea mai îngrijorătoare consecință. Copiii preferă mâncarea cu E-uri, care are un gust mai bun decât cea de acasă: dulciurile, snacksurile, fast-foodul, băuturile răcoritoare și le scade interesul pentru alimentele sănătoase. Aceasta duce la multe probleme de sănătate, din care cea mai frecventă, sau poate cea mai vizibilă este creșterea obezității. Iar în acest caz, ei vor rămâne clienți și la vârsta maturității, deoarece obiceiurile alimentare creează obișnuință și dependență.

În concluzie, expunerea copiilor la reclame TV, online, sau alte medii, este periculoasă pentru formarea lor. Ei se vor dezvolta cu obișnuințe și concepții greșite, care vor rămâne și la vârsta adultă, căci în această perioadă ei învață. Și în plus, ei sunt un instrument pentru manipularea părinților.

1 The Corporation showing how children are targeted by powerful ad campaigns, http://www.youtube.com/watch?v=WMDPql6rweo

2 Doru Petruți, Răzvan Gavriliu, Ioan Drăgan, Anca Velicu, Impactul publicității asupra părinților și copiilor, octombrie-noiembrie 2007, pag. 56

http://arhiva.cna.ro/cercetari/sondaje/IMAS%202007%20Ro.pdf

3 Consuming Kids, The Commercialisation of Childhood, http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=2XSaaQjuuK0

4 http://www.youtube.com/watch?v=8nYODiHpNq4


N1 (Andreea Chiritoiu)

                         Moţiune: Publicitatea adresată copiilor trebuie interzisă!

Pornind de la faptul că trăim într-o societate de consum, în care suntem bombardaţi cu o infinitate de produse şi servicii, este normal ca marketerii să-şi construiască o politică de promovare cât mai eficientă şi inedită, publicitatea reprezentând suportul lor principal.

Publicul ţintă al companiilor de marketing cel mai uşor de influenţat s-a observat a fi copii, asupra cărora se exercită o publicitate agresivă şi multidirecţională. Nu contest această afirmaţie, însă pornesc în a o combate.

Copii sunt mici şi uşor de influentat, dar oare sub supravegherea permanentă  a cui ar trebui ei să fie până la o anumită vârstă? Nu părinţii sunt cei care au,  până la o anumită vârstă  autoritate, control şi îndrumare asupra copiilor lor. Ei sunt cei care au putere de decizie [1], de cumpărare, ei sunt cei care fac programul copiilor, atât de somn, de joacă, ei sunt care decid dacă o să achiziţioneze o jucărie a cărei reclamă o văd la televizor, deci de ce am interzice publicitatea adresată copiilor ? Oare marketerii şi-au ales bine publicul ţintă ?                                                Apoi, conform studiilor realizate este cert faptul că până la o anumită vârstă copiii sunt cei care imită comportamentul părinţilor lor şi pot fi educaţi spre a deveni viitori SMART CONSUMERS, şi fără prea multe eforturi [2], deci stă în mâinile adulţilor, care au capacitatea de a distinge binele de rău, îndrumarea şi oferirea soluţiilor pentru a rezista  acestei etichete atribuită copiilor de  ADDICTED CONSUMERS.

În al doilea rând aşa cum menţionează şi autoarea Betsy Taylor, încă din titlul cărţii sale What Kids Really Want that Money can’t buy [3] , până la crearea  unui sistem de valori care poate genera comportamente negative, noi nu ştim exact ce valori îmbrăţişează în prezent copii noştri şi ce vor cu adevărat. Conform studiului realizat de către Betsy Taylor atunci când cei mai mulţi copii au fost întrebaţi ce vor,  răspunsurile lor în cea mai mare proporţie au fost : timp, dragoste şi atenţie.    Deci în ciuda puzderilor de reclame şi a banilor, a jucăriilor oferite de părinţi, ei singuri şi-au ales altă cale. Mă întreb acum oare nu e mai corect să promovăm liberul arbitru şi autoprotecţia, în pofida  interzicerii ?!!!

În al treilea rând toate aceste comportamente periculoase ale copiilor datorate publicităţii ( cheltuirea banilor, cumpărăturile online cu cardul părinților, orientarea spre consum, obezitatea ) pot fi evitate sau nici nu ar trebui să le oferim  ocazia de a se forma dacă ştim cum să realizăm acest lucru.Totul se poate transforma în lucruri şi comportamente pozitive dacă ştim cum să gestionăm multitudinea de factori care ţintesc spre viitorii adulţi şi totodată consumatori...totul rezidă în mâinile şi capacitatea părinţilor de a-şi  forma copii. Transformaţi DA-ul într-un NU hotărât, vorbiţile despre cum lucrează media, cum îi poate  manipula  publicitatea, reclamele spre a achiziţiona produse, insuflaţile valorile voastre şi fiţi bune modele pentru ei, restricţionaţi timpul de expunere la TV , înlocuindu-l cu alte activităţi, organizaţi reuniuni de familie, vorbiţile despre banii, despre managementul lor, despre cumpărarea profitabilă, învăţaţii să devină SMART CONSUMERS[4], să devină buni dealeri, să aleagă produsele corecte şi necesare, şi cel mai important aspect învăţaţii de mici cum să facă toate aceste printr-un autocontrol şi îndemnaţii la autoprotecţie.

În concluzie, ca şi echipă negatoare susţinem rolul publicităţii în societatea şi în lumea materială în care copii noştri se dezvoltă, deoarece încurajarea unui comportament care are la bază liberul arbitru va ieşi întotdeauna învingător în faţa unui comportament în care interzicerea este punctul de plecare.



[1]  Temptation-free television for children?,

 http://www.unesco.org/webworld/points_of_views/010928_dumont.shtml

[2] Children learn from what their parents do !!! ,                                                      http://www.youtube.com/watch?v=gbkM_3teyQs

[3] Tazlor, Betsy, What Kids Really Want that Money Can’t Buy, 2003 

http://www.amazon.com/What-Kids-Really-Want-Money/dp/0446529648

[4]Consuming Kids - What Parents Can Do (Extra Feature),                         http://www.youtube.com/watch?v=f_-q0bAj6ME&feature=related


A2 (Andreea Banciu)

 Faptul că trăim într-o societate de consum, în care indivizii, indiferent de vârstă, sunt reduși la gradul de consumatori, care trebuie manipulați, este o premisă interesantă, prin prisma faptului că ridică problema existenței instrumentelor care limitează impactul negativ al publicității și marketingului agresiv: consumul de dragul consumului, împovărarea financiară a consumatorilor, aflați sub presiunea constantă a solicitării de a cumpăra, efectele secundare ale campaniilor agresive de imagine și de consum, în ambele extreme: bulimie, anorexie, dar și obezitate, cu bolile asociate.

În acest context, chestiunea liberului arbitru și a participării active a părinților în educația copiilor, în ceea ce privește publicitatea, este, din păcate, o utopie. O societate capitalistă înseamnă bugete mari pentru publicitate, dar și părinți sufocați de programul de lucru, cu deficit de atenție în ceea ce privește administrarea valului de informații asupra copiilor. Accesul la informație, prin cele două canale principale, cu impact major asupra celor mici – televiziunea și Internetul – este în continuare destul de liber și de slab administrat, părinții nereușind încă să stabilească limite clare în ceea ce privește informațiile pe care copiii lor nu trebuie să le primească încă.

În al doilea rând, există publicitate și marketing agresiv, dar nu există încă instrumente eficiente, clar definite, care să educe întâi adulții, cu privire la poziția de cumpărători și diferența între consumator compulsiv și cumpărătorul inteligent. Părinții cumpără produse de care nu au nevoie de cele mai multe ori, pentru că ”erau la promoție”, merg în continuare pe criterii de selecție care nu au întotdeauna legătură. Este mai ușor de cuantificat și controlat modul în care publicitatea tratează copiii, prevenind impactul negativ asupra lor, decât de generat un val de reacție în rândul adulților, încă lipsiți de suficientă experiență în cumpărarea inteligentă. Copiii imită, într-adevăr, comportamentul părinților, dar societatea noastră de consum este prea tânără pentru a avea o generație adultă de smart consumers, bine închegată.

De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că publicitatea în România este, la rândul ei, tânără, lipsită de limitările dezvoltate în mulți ani de experiență și de procese pentru protejarea individului. Zona publicitară în sine preia comportamentul unei industrii care, în America, e mai în vârstă cu peste 50 de ani. Din exces de zel sau, mai curând, în absența reacției consumatorilor adulți, agențiile transmit mesaje voit eronate, al căror impact negativ este nu doar grav, ci și imediat. Cele mai bune două exemple sunt cel al clipului publicitar pentru băutura răcoritoare Sprite, în care adolescenții își ironizează părinții, mesajul fiind ”cine îi ia în seamă pe părinți, noi facem cum ne taie capul” și cel al campaniilor agresive, marca MacDonalds, care promovează consumul frecvent (zilnic, aș îndrăzni să spun) al produselor bine prăjite, cu un conținut uriaș de carbohidrați, care arată extraordinar, în imaginile prelucrate și în reclamele televizate. Copiii ajung să tânjească după un Happy Meal și, de cele mai multe ori, părinții cedează la insistențele celor mici.

În aceste condiții, în care publicitatea și consumatorii nu s-au maturizat și lipsesc atât un mecanism de autoreglare, cât și instrumentele manmade, existența publicității adresate copiilor este prematură, împiedicându-i să-şi dezvolte discernământul și să facă diferența între necesitate și capriciu. Pe lângă efectele imediate (afecțiuni asociate consumului excesiv de produse cu un conținut ridicat de carbohidraţi şi zaharuri, comportamente deviate), există problema serioasă a deviaţiilor pe termen lung: deficit de atenţie, iresponsabilitate financiară, superficialitate.  


N2 (Luciana Murarasu)

A porni în demontarea moțiunii „ Este timpul să interzicem publicitatea pentru copii” implică parcurgerea unei etape de cercetare documentară, urmată de o cercetare calitativă, coroborată cu o analiză a propriului comportament și a afinităților din copilărie și o raportare rațională la argumentările colegilor afirmatori.

Discursul de față consolidează poziția negatorilor, în baza semnificației celor trei lexeme cheie ale temei noastre: interzis, publicitate și copilul.

Dacă ne centrăm pe context…

Dacă este să reconstruim poziția echipei negatoare invocând cadrul de referință, insistăm, în primul rând, asupra faptului că în așa – numita „ societate de consum”, publicitatea este unul dintre instrumentele de comunicare menite să  pună în practică triada ciceroniană „probare, delectare, flectere” sau, în termeni actuali de specialitate, să direcționeze consumatorul pe traseul AIDA, în sensul atragerii atenției, manifestării interesului, trezirea dorinței și atingerii unui obiectiv de marketing, acela al acțiunii de cumpărare a serviciului/ produsului. În aceeași măsură, echipa negatoare insistă și asupra faptului că acest în cadru de referință în care plasăm tema dezbaterii noastre, există o varietate de produse și servicii care se adresează unei varietăți de publicuri; segmentarea publicurilor nu poartă încărcătura semantică a discriminării și a inegalității de șanse, astfel încât echipa negatoare nu găsește viabilă permisivitatea publicității în privința publicului adult și interzicerea publicității în cazul copiilor ( dacă mesajul transmis este bine targetat și respectă prevederile CNA). Spre susținerea acestei idei aducem art. 6, alineatul b) din Cap. I al Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului : „Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: (…) b) egalitatea șanselor si nediscriminarea”. De asemenea, fiind identificați ca public țintă, copii au dreptul să fie informați cu privire la produsele/ serviciile destinate lor, iar publicitatea îndeplinește și acest rol.[i]

Tot în același cadru, legându-ne de argumentul al III-lea din discursul colegului afirmator (A2), reperăm o încărcătură puternic cultural- ideologică pe care ar avea-o ideea de cenzură în România „unei publicități tinere”[ii], post-comuniste. Echipa  negatoare nu-și asumă o poziție contra reglementărilor și monitorizărilor CNA, invocate de afirmatorul 1, însă subliniază că de la aceste evaluări, care fac parte din procesul de maturizare ( pe lângă creșterea profesionalismului advertiserilor) a publicității din România, până la cenzura publicității pentru copii există un drum lung.

Dacă ne centrăm pe triada „părinți- copii- publicitate”…

…și identificăm trăsăturile relațiilor dintre „actanți”, opinăm că relația interpersonală nu ar trebui să fie eclipsată de relația mass-media- copil, iar grija pentru acest aspect „ cade” în responsabilitatea părinților, după cum negatorul 1 a subliniat în discursul său și după cum legea mai sus citată prevede. Mai mult, dacă acceptăm că publicitatea are un grad mai mare sau mai mic de influență asupra publicului țintă, trebuie să nu cădem în capcana de a responsabiliza publicitatea de dependența copiilor față de publicitate; relațiile interpersonale[iii], educația și codul familial sunt păpușarii din spatele scenei pe care se joacă sau nu.

Un alt argument s-ar baza pe construcția unui cadru ipotetic, în care publicitatea pentru copii ar ajunge să fie interzisă; în această situație, copilul ar fi expus doar publicității destinate adulților. Raportându-ne la argumentele colegilor noștri afirmatori, negatorii se întreabă:

  1. Cum ar percepe și cum s-ar raporta copiii la produsele prezentate și destinate „celor mari?”
  2. Cum ar privi lipsa unei situații similare, de prezentare și promovare a produselor destinate lor?
  3. Cum ar face față trecerii de la o etapă de vârstă la alta care implică trecerea de la o lipsă totală de publicitate la o invazie de spot-uri, print-uri etc. referitoare la produse care sunt destinate, de acum, și lor?
  4. Abilitatea lor de interpretare și înțelegere a diferenței dintre publicitate și realitate, de identificare a intenției din spatele comunicării comerciale nu ar fi afectată într-un asemenea context?[iv]

Totuși, de ce ne asumăm poziția de negatori? Pentru că publicitatea destinată copiilor are efecte pozitive asupra dezvoltării copilului, în sensul informării sale și a părinților cu privire la produsele/ serviciile apărute, în sensul dezvoltării imaginației, în sensul „hrănirii” fascinației copilului față de lumea frumosului, a binelui, o materializare a personajelor îndrăgite din desenele animate ( ca exemplu: jucăriile Winnie, Mickey, Donald etc.), după cum ne amintim sau după cum au probat analizele de interviu cu  mame- cadre didactice în învățământul primar și preșcolar. Pentru delimitarea realului de imaginar, dar fără afectarea creativității copilului, comunicarea interpersonală ( părinte/ cadru didactic- copil) primează în fața mass-communication. În plus, puterea de fascinație a produselor prezentate care i-ar transforma pe copii în „manipulatori de părinți”[v], potrivit justificărilor afirmatorului 1, ar fi „diluată” de fluxul mare de informație, de reclame, din care el ar putea alege și din rândul cărora ar mai uita/ omite.

Tot comunicarea interpersonală, definirea sistematică a unui sistem de valori „sănătos”, cei „7 ani de acasă” sunt factori de decizie în stabilirea unui program de nutriție adecvat, a unui program de lucru și de joacă, spre a susține argumentul coechipierului meu și a combate argumentele afirmatorului 1, expuse către finalul discursului. Spre un plus de concretitudine, coordonatele contextului prezentat atât de negatori, cât și de afirmatori, nu deresponsabilizează părinții, iar educația poate „conviețui” foarte bine cu publicitatea adresată copilului.

Dacă ne centrăm pe interacțiunea ban ( economic)- publicitate adresată copiilor…

Ca să finalizăm lista argumentelor în termeni mai pragmatici ori mai „adecvați” contextului prezentat de colegii mei în incipitul discursurilor lor, arătăm, în baza studiilor prezentate în World Federation of Advertisers (5 September 2001), că mai mult de 90% din veniturile obținute din publicitate sunt direcționate către realizarea programelor de televiziune destinate copiilor, prin urmare, „no commercial, no cartoon” sau ” no commercial, less quality” ( calitatea desenelor/ programelor pentru copii prezentate).

În același timp, cadrul acesta ipotetic conturat mai sus se dărâmă și dacă ne gândim că interzicerea publicității nu ar miza doar pe eliminarea reclamelor TV ( pe care au insistat colegii noștri afirmatori), ci pe orice tip de advertising destinat copiilor, distrugând efectiv o întreagă piață. Astfel, cum ar mai fi gândite strategiile de comunicare integrată de marketing, care ar mai fi rostul poziționărilor, segmentărilor publicului  și cum ar mai fi luată decizia de cumpărare altfel, decât exact la raft, în cazul produselor pentru copii?

În concluzie, interzicerea publicității adresate copiilor nu este o opțiune viabilă, pe care ne-am putea-o asuma, în condițiile în care există instrumente, instituții și legi reglatorii și în condițiile în care nu putem responsabiliza în totalitate sau într-o mare măsură mass-communication de creșterea și educarea copilului, când părinții ori adulții, prin comunicare interpersonală, ar trebui să se îngrijească de acest aspect.



[i] World Federation of Advertisers (5 September 2001), p.1.  , http://www.bci.ie/documents/advertising_children.pdf, accesat la data de 21.11.2012

[ii] Discurs A2

[iii] Temptation-free television for children?,

 http://www.unesco.org/webworld/points_of_views/010928_dumont.shtml , accesat la data de 21.11.2012

[v] The Corporation showing how children are targeted by powerful ad campaigns, http://www.youtube.com/watch?v=WMDPql6rweo, accesat la data de 21.11.2012



Decizia:

Sergiu Scripca

Aş vrea să felicit amble echipe pentru partiicparea la rundă.

Pentru început, voi face o serie de observaţii individuale. Voi continua apoi cu ariile de conflict şi cu decizia mea asupra meciului.



A1: Discursul tău e construit pe destul de multe aserţiuni asupra efectelor publicităţii asupra copiilor care nu sunt susţinute decât într-o măsură limitată de explicaţiile concrete pe care le aduci. Unele situaţii potenţial problematice rămân doar la nivelul de enunţ, fără ca anvergura problemelor sau răspândirea lor concretă să fie demonstrată (spre exemplu, cumpărăturile cu cardurile părinţilor), în timp ce altele ar implica o serie de corelaţii între expunerea la publicitate în copilărie şi diverse comportamente observate la maturitate care ar avea nevoie de o susţinere mult mai solidă pentru a fi credibile. În esenţă, discursului tău îi lipsesc raţionamentele sau dovezile care să indice că publicitatea adresată copiilor este într-adevăr atât de nocivă încât să se justifice interzicerea ei.



N1: Faci la începutul discursului o concesie destul de mare echipei afirmatoare atunci când susţii, chiar dincolo de ceea ce afirmase A1, că publicitatea adresată copiilor este agresivă şi că mizează pe faptul că publicul ei este uşor influenţabil. Abordarea asta este consistentă cu ceea ce îţi propui să afirmi – că responsabilitatea gestionării efectelor publicităţii stă exclusiv în sarcina părinţilor – dar exclude o potenţială discuţie despre alte moduri în care publicitatea adresată copiilor ar putea fi reglementată şi, mai problematic pentru echipă, implică faptul că efectele manipulative ale publicităţii ar fi deliberate şi inerente acestei activităţi. Prin concesia asta, ajungi atât să subminezi una dintre liniile pe care le deschide N2 (cea legată de efectele pozitive ale acestui tip de publicitate), cât şi să te pui în situaţia de a susţine, pe scurt, că publicitatea este periculoasă dar că efectele ei sunt diminuabile prin eforturile părinţilor.

De asemenea, o problemă stilistică a discursului tău ţine de oralitatea sa foarte mare: foloseşti o serie de formulări şi structuri care urmează fluxul unui discurs vorbit (întrebări retorice frecvente, punctuaţie excesivă), dar care, transpuse în scris, diminuează impactul textului.



A2: Am apreciat faptul că discursul tău aduce o aprofundare a discuţiei, întâi prin explorarea şi, în final, demontarea mecanismelor de protecţie împotriva efectelor nocive ale publicităţii adresate copiilor pe care se bazează N1 în discursul său, apoi prin extinderea discuţiei la mecanismele alternative de gestionare a impactului publicităţii (reglementare şiautoreglementare), cărora le pui preventiv în discuţie eficacitatea, chiar fără ca afirmatorii să le fi propus drept variante preferabile interzicerii complete a acestui tip de publicitate.

Aş remarca totuşi că, la nivel de demonstrare propriu-zisă a unui rău social generat de publicitatea adresată copiilor, analiza ta rămâne relativ superificială: cele mai grave efecte negative pe care le enunţaţi în discursuri rămân în continuare insuficient susţinute prin dovezi sau explicate, în timp ce exemplele aduse nu par a fi ilustrative nici pentru nişte tendinţe negative generale în industria publicităţii, nici pentru consecinţele cele mai grave pe care le aduce în discuţie echipa voastră.



N2: Stilistic, discursul tău are de suferit din cauza unei tendinţe contrare celei a primului vorbitor din echipa voastră: textul este prea elaborat şi are o notă de impersonalitate care îi diminuează impactul. Complexitatea formulărilor creşte inutil lungimea textului (mult dincolo de limitele formatului) fără a aduce o valoare adăugată la nivel de substanţă– argumentaţia referitoare la responsabilitatea părinţilor este doar o reiterare a celor susţinute de N1 pe acelaşi subiect, în timp ce discuţia despre efectele constructive ale publicităţii este neconvingătoare şi, mai mult, inconsistentă cu privirea critică la adresa publicităţii pe care şi-a asumat-o antevorbitorul tău.



Discuţia a fost centrată, din punctul meu de vedere, pe două arii de conflict. Prima, a efectelor negative ale publicităţii adresate copiilor, a fost susţinută relativ slab de partea afirmatoare (în sensul în care a lipsit o analiză de profunzime care să arate consecinţe clare care să îi poată fi atribuite acestui tip de publicitate), dar nu a fost combătută consistent de negatori (mai ales la nivelul primului discurs); din această cauză, aria trece la afirmatori: fără ca efectele concrete ale publicităţii să fie demonstrate, influenţa ei generală rămâne, la finalul rundei, una negativă.A doua, a mecanismelor de protecţie împotriva acestei presupuse influenţe negative, trece tot de partea afirmatoare: negatorii propun un singur mod în care influenţa publicităţii poate fi diminuată, în timp ce afirmatorii răspund atât acestui mod, cât şi unor variante alternative, convingând astfel de ideea că societatea nu dispune de instrumentele prin care să poată gestiona impactul acestui tip de publicitate, ceea ce ar face interzicerea ei necesară.



Conţinut

Strategie

Stil

Penalizări

TOTAL

A1

11

7

4

22

N1

10

7

3

20

A2

13

9

4

26

N2

11

7

3

-3

18



A1 -> 22 puncte
N1 -> 20 puncte
A2 -> 26 puncte
N2 -> 18 puncte
Castiga echipa:

Camelia si Flory (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.