Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Divide et Impera' (afirmatori) vs 'Fresh' (negatori)

A1 (Andrei Morosan)

Potrivit unui studiu al unui psiholog, Reinhold Bergler, copii de 6-13 ani sunt influențați în proporție de 94.6% de reclamele televizate specifice lor, în proporție de 28.4% din cauza radioului și de restul surselor în proporție de 12.9%.1

În cazul nostru trebuie să menționez că ne referim în principal la reclamele din mediul televizat întrucât ele reprezintă cea mai mare si mai alarmantă influență.

Pentru a începe prezentarea cazului permiteți-mi mai întâi să încep cu definirea termenilor.

Prin a interzice noi înțelegem acțiunea de a opri; a nu fi permis. În privința termenului publicitate acesta înseamnă promovarea unor bunuri sau servicii în scop comercial. Mai specific publicitatea adresată copiilor se definește ca fiind promovarea unor bunuri sau servicii dedicate minorilor.

Rolul echipei afirmatoare este astfel de a demonstra că interzicerea publicității ce se adresează copiilor se justifică deoarece contribuie semnificativ la reducerea efectelor negative asupra copiilor în contextul în care aceștia prezintă o predispoziție majoră de a fi manipulați.

Primul argument pe care îl aducem în sprijinul moțiunii cu criteriu principial este: 

 

Copii sunt predispuși de a fi manipulați prin intermediul publicității ce se adresează lor.

Analizând problema, pornind chiar de la starea noastră de fapt constatăm influența crescută pe care o au reclamele ce se adresează copiilor, asupra acestora. Copii nu sunt capabili de a aprecia critic la o vârstă fragedă nu numai reclamele ci și multe alte lucruri sau situații. Mai mult decât atât aceștia nu sunt capabili de a face față manipulării cum este în cazul adulților, copii înțeleg diferența dintre reclame și program televizat abia după ce trec de vârsta de 8-10 ani. Abia la vârsta de 12 ani reușesc să înțeleagă influența reclamelor si intențiile lor. În urma unor studii, guvernul suedez a constatat și afirmat cu tărie acest lucru, de aceea are impuse reguli stricte privind publicitatea adresată copiilor in timpul programului TV specific pentru acestia.2 In urma unui studiu norvegian a rezultat faptul că copiii sunt clar expuși în fața acestor tipuri de reclame; concluzia fiind că între 8 și 14 ani copii nu schimbă canalele de televiziune așa cum o fac adultii în timpul reclamelor.3 Tot în acest sens tot mai multe state UE adoptă legi de interzicere într-un fel sau altul a acestor tipuri de reclame printre care enumerăm: Danemarca, Belgia, Grecia, Italia. Din cauza acestor interziceri agenda UE începe să devină din ce în ce mai preocupată de acest lucru și uniunea chiar preia inițiativa adoptării unor astfel de reguli.

Un exemplu concret de manipulare ce s-a produs prin acest intermediu este chiar cazul Morrisons din SUA. Televiziunea Morrisons promova o reclamă televizată “Disneyland Magical Moments” ce prezintă niște copii nefericiti care se bucură doar atunci când un drum la supermarket le oferă șansa de a cumpăra produsele promovate. Advertising Standards Authority a primit mai multe plângeri în legătură cu acea reclamă și a dat în judecată televiziunea Morrisons în urma căreia a câștigat procesul. Chiar și în cazul recursului acea reclamă a rămas banată de statul american.4

Dacă aceste reclame cu conținut specific copiilor ar fi în afara programelor destinate acestora (desene animate, emisiuni speciale pentru copii etc.)  s-ar diminua enorm efectele manipulării deoarece, abia la vârsta de 12-14 ani, copiii devin capabili să discearnă și să înțeleagă ce este o reclamă și în al doilea rând să o analizeze corect.

Cel de-al doilea argument pe care îl aducem în discuție are la bază criteriul social educațional:

Interzicerea reclamelor ce se adresează copiilor contribuie la reducerea efectelor negative asupra acestora.

Publicitatea adresată copiilor se adresează în general domeniului industriei jucăriilor, a dulciurilor și a produselor fast-food. Publicitatea nu prezintă întotdeauna acele jucării educative sau acele produse folositoare, ba chiar dimpotriva sunt multe reclame privind jucării violente sau sunt multe reclame ce difuzează informații despre mâncare nesănătoasă și dulciuri. Jucăriile cu caracter violent pot afecta comportamentul copiilor, iar consumul excesiv de dulciuri și fast-food duce la probleme de obezitate. Spre exemplu SUA și Canada se confruntă cu mari probleme pe acest plan, iar acestea încep să se extindă chiar la nivelul UE și al întregii lumi.

În Quebec, Canada s-a realizat un experiment prin care s-a interzis total publicitatea de tip fast-food la TV și în presă. Rezultatele nu au ezitat să apară și consumul de fast-food a scăzut cu 13% și mai mult decât atât, consumul de calorii a scăzut cu aproximativ 4 milioane. În tot acest timp în restul Canadei si SUA, problema nu a stagnat ci mai mult a crescut din ce în ce mai mult. Quebec-ul trăieste acum o perioada oarecum stabilă în privința obezității în timp ce în restul Canadei si SUA problemele continuă să existe.5

Este de dorit astfel să reducem aceste efecte negative care apar și putem spune că, prin interzicerea într-un fel sau altul a acestor reclame va contribui pentru un stil de viată sănătos și un comportament activ.

Argumentele echipei afirmatoare susțin cu tărie votarea moțiunii pe care o propun tuturor: E timpul să interzicem publicitatea care se adresează copiilor.

 

Bibliografie

 

1,2,3 -  Advertising and Children – Broadcasting commission of Ireland 

http://www.bci.ie/documents/advertising_children.pdf

- 4 - Morrisons ad banned for targeting kids

http://www.guardian.co.uk/media/2011/oct/26/morrisons-ad-banned-targeting-kids

- 5 - Ban on advertising to Children Linked to Lower Obesity Rates

http://parenting.blogs.nytimes.com/2012/07/13/ban-on-advertising-to-children-linked-to-lower-obesity-rates/


 

 


N1 (Viorica Mosoi)

Ideea centrală negatoare este că publicitatea adresată copiilor nu trebuie interzisă din mai multe considerente.

În primul rând, este de menționat că suntem de acord cu definițiile expuse de afirmatori, însă se redă foarte vag esența “efectelor negative ale publicității ” doar pe parcurs, termenul fiind utilizat destul de des chiar de la începutul discursului.

În al doilea rând, nu suntem de acord cu ideea că copiii sunt manipulați de spoturile publicitare, deoarece acestia nu fac distincție între o reclamă și un program televizat. Conform unui studiu realizat  în România s-a constatat că cei mai mulți consumatori de publicitate sunt copiii de 6 ani și că 51% din cei cu vârsta cuprinsă între 6 și10 ani au reușit să identifice corect o reclamă.S-a observat că odata cu înaintarea în vârstă scade procentul consumatorilor de publicitate și, respectiv, crește numărul copiilor care fac distincție între o reclamă și un alt gen de program. Informația nu este pur și simplu absorbită. Din contra, 56% din copii susțin că discută pe marginea spoturilor publicitare, partenerii principali fiind membrii familiei și prietenii, a căror pondere crește odata cu înaintarea în vârstă. [1]

Astfel se prelucrează cognitiv informația provenită din publicitate, se atestă rolul comunicării interpersonale, prin repetarea mesajelor, și  se dezvoltă simțul critic al copilului, ceea ce este demonstrat de atitudinea acestora față de spoturile publicitare odata cu înaintarea în vîrstă.  

În al treilea rând, să ne referim la calitatea și efectele produselor expuse în spoturile publicitare. Unul din scopurile principale ale interzicerii publicității adresate copiilor este reducerea obezității generate de produsele nesănătoase. În Suedia din 1991 este interzisă publicitatea adresata copiilor sub 12 ani, iar în Franta este considerată o pregătire a copiilor pentru viață într-o societate de consum.  Conform unor date statistice prezentate de EASO, în Suedia, rata obezității este mai mare decât în Franța .[2]

Doctorii Ulf Holmback și Anders Forslund de la Universitatea Uppsala, Suedia, au efectuat un studiu pe un eșantion de 540 copii în 1982 și pe un alt grup de 540 copii în 2002.Au dovedit ca copiii au devenit mult mai supraponderali sau obezi, în ultimii 20 de ani.
Consumul excesiv de orice gen de produse alimentare va dauna sănătății.Nu putem afirma că se promovează doar bunuri cu efecte nocive, precum nu putem afirma că calitatea bunurilor care nu se promovează este  mai bună. Astfel, pe baza exemplului prezentat observăm că înlăturarea publicitații adresată copiilor în Suedia nu a avut un impact pozitiv asupra sanatații copiilor, precum nu are un impact negative faptul că în Franța nu este interzisă.

În continuare vom prezenta câteva argumente cu scopul de a întări poziția echipei negatore:

1.Se neglijează responsabilitatea individuală a copiilor și părinților. 

Publicitate nu are nici o putere magică de a crea dorințe nenaturale pentru a avea anumite bunuri. Problemele părinților cu venituri mici  și copiilor nedisciplinați nu pot fi rezolvate prin interzicerea publicității, deoare copiii au influență mare asupra părinților, precum dorințele lor pentru jucării apar în special sub influența  prietenilor. De asemenea, mulți copii sub 12 ani primesc bani de buzunar iar adolescenții sunt capabili să câștige câte ceva.Modul cum să gestioneze banii face parte din educația pe care ar trebui să o acorde părinții, iar publicitatea este doar un mijloc de informare care îi ajuta să aleagă ceea ce îsi doresc.[3]

2. Impune restricții asupra libertății de exprimare

Dacă s-ar interzice acest gen de publicitate nu s-ar mai putea utiliza pentru a promova un mod sănătos de viață, igiena precum și alte teme sociale.Ca consecință ar putea atrage alte interdicții, pentru că copiii sunt expuși la un șir de alte surse de publicitate cum ar fi radio, cinema, internet, panouri pe stradă etc. Sponsorizarea competitiilor sportive pentru copii sau furnizarea bunurilor de marcă gratuite în școli sunt la fel o forma de publicitate destinata copiilor. Ar trebui să le interzicem?  Deci, interzicerea publicității pentru copii generează consecinte sociale negative.

3.Reduce numărul și calitatea emisiunilor pentru copii

Interzicerea publicității destinată copiilor va genera o reducere considerabilă a veniturilor încasate din plasarea anunțurilor TV. Radiodifuzorii susțin că veniturile generate în UE în fiecare an de anunțurile TV pentru produsele destinate copiilor - între 670 milioane euro și 1 miliard de euro - este esențială pentru crearea de programare pentru copii de calitate. Guvernele europene au cerut posturilor de televiziune să producă mai multe programe proprii, pentru a reduce cantitatea celor americane. Dar numai taxa de sprijinire a radiodifuziunii nu permite acest lucru.[4]

În concluzie, parafrazându-l pe Mark Twain, putem spune că nu trebuie sa disprețuim nici o sursă care ne poate atrage atenția într-un mod plăcut.

[1] IMAS, Raport final „Impactul publicitatii asupra parintilor si copiilor”, Decembrie 2007

      http://arhiva.cna.ro/cercetari/sondaje/IMAS%202007%20Ro.pdf

[2]EASO Childhood Obesity Task Force, Facts and statistics

     http://www.easo.org/childhood-obesity-cotf/facts-a-statistics

 [3] Cati bani de buzunar primesc copiii romani de la parinti pe luna si    pe ce ii cheltuiesc,  Pro TV, 2012

       http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/cati-bani-de-buzunar-primesc-copiii-romani-de-la-parinti-pe-luna-si-pe-ce-ii-cheltuiesc.html

[4] Sweden Pushes Its Ban on Children's Ads, 2001

      http://www.commondreams.org/headlines01/0529-05.htm


A2 (Andrei Tanasescu)

“Nu trăim în epoca suprarealismului, ci în cea a pseudorealismului.” (Gunther Anders, Antichitatea omului). Mijloacele de informare în masă confectionează o realitate “preparată”, manipulată, un șablon.

În cadrul discursului meu, voi raspunde mai intâi afirmațiilor echipei opoziției, în ceea ce priveste cazul propus de guvern, urmând ca mai apoi să contraargumentez ideile opozante propuse de către aceasta.

În primul rând, aș dori să explic din nou ce înțelegem noi prin efecte negative ale publicității. Pentru aceasta, voi enumera doar cateva dintre cele mai relevante: obezitatea, comportament agresiv, conturarea unor dorințe puternice pe care părinții nu sunt capabili, financiar vorbind, să le îndeplinească.

Din ceea ce s-a dezbătut până acum, am putea identifica un aspect foarte important atunci când vorbim despre influența publicității asupra copiilor: avem de-a face cu copii care nu sunt capabili să facă diferența între o reclamă și un program televizat (0-6 ani), copii care reușesc acest lucru, dar care nu au capacitatea de a analiza critic ceea ce văd (6-14 ani), și în cele din urmă copii care sunt capabili să înțeleagă corect mesajul unei reclame (peste 14 ani). Un prim lucru extrem de important pe care îl putem extrage din această concluzie, este faptul că perioada în care copilul asimilează cel mai rapid și eficient informația, în special pe cale vizuală (0-14 ani), este caracterizată de o incapacitate de a înțelege corect mesajul publicitar. De unde rezultă că predispoziția sa în ceea ce privește manipularea, așa cum am afirmat și susținut, este foarte mare.

Mai departe, aș dori să arăt faptul că statisticile aduse de echipa opoziției nu infirmă argumentul 1 al echipei guvernului (cel Principial), ci din contră, îl susțin.

Studiul realizat în România, adus de echipa opoziției în discuție, în ceea ce privește consumatorii de publicitate (termen care de altfel nu a fost explicat concret), arată foarte clar că copiii de până la 6 ani sunt cei mai predispuși publicității. Mai departe, faptul că 51% din cei cu vârste între 6-10 ani reușesc să facă diferența între reclame și programele de televiziune, ne arată clar că pe de-o parte până la 10 ani o parte abia reușesc să facă această diferența, iar pe de altă parte 49% dintre ei nu reușesc nici măcar acest lucru (aspect pe care l-am sustinut și noi în argumentul Principial) !

Așadar, aceste statistici aduse de echipa negatoare întăresc și mai mult ideea susținută de către noi în primul argument, și anume faptul că există o problemă foarte mare în rândul copiilor cu vârste fragede (0-14), aceștia fiind predispuși manipulării.

În ceea ce privește al doilea argument al echipei guvernului (social-educativ), echipa negatoare l-a contraargumentat aducând în discuție un exemplu irelevant, pe de-o parte, iar pe de altă parte a comis și o gravă eroare de argumentare. Voi explica de ce.

În primul rând, sistemele de valori din cele două state (Suedia si Franta) diferă, ceea ce face absurdă o comparație din acest punct de vedere (fiecare stat are propriile metode de a-și educa indivizii, prin valorile pe care le promovează). În al doilea rând, eroarea de argumentare comisă constă în identificarea unei cauze false în ceea ce privește obezitatea crescută din Suedia (din ceea ce a fost prezentat, cauza obezității nu este neaparat interzicerea publicitatii – este o cauza falsa !).

Acestea fiind spuse, voi trece acum la contraargumentare.

În ceea ce privește primul argument al opoziției, considerăm că interzicerea publicității ar responsabiliza și ajuta chiar, părinții. Dacă anumite produse nu sunt promovate la tv, nu înseamnă că ele nu există și că nu pot fi achiziționate din magazine. Astfel, părinții dețin pe deplin controlul asupra achiziționării acestor produse, în sensul că sunt pe deplin responsabili de ceea ce le cumpără copiilor.

Intr-adevăr, nu putem rezolva întreaga problemă, însă putem elimina una din cauzele majore ale acesteia!

În ceea ce privește cel de-al doilea argument, aș dori să precizez faptul că stilul de viață sănătos poate fi deprins mult mai eficient în urma consultării unor surse precum cărțile sau revistele de specialitate (surse care în primul rând au un conținut pur informativ, și sunt lipsite de informația publicitară manipulatoare).

În ceea ce privește ultimul argument adus în discuție de echipa negatoare, aș dori în primul rând să adresez întrebarea  “ce înseamnă un program de calitate pentru copii?”. Cine poate afirma și pe ce criteriu, despre un program de tv, dacă este sau nu de calitate ? Ce înseamnă în primul rând un “program de calitate ?”. În continuare, suntem invitați să alegem între a favoriza trusturile de televiziune/radio în ideea de a face profit și buna crestere și dezvoltare a copiilor. Și, privind astfel problema, considerăm că este irelevant profitul unor firme private, ce activează sub pretextul de a produce programe de calitate (despre care nici nu stim exact ce presupun), pentru a justifica compromiterea unei bune cresteri a copiilor.

Concluzionând, consider că argumentele echipei guvernului se susțin in continuare, iar interzicerea publicității adresate copiilor reprezintă o măsură extrem de importantă ce trebuie materializată.   


N2 (Nicoleta Gonta)

În cadrul discursului nostru, vom susține cu noi  dovezi argumentele aduse inițial și vom prezenta câteva soluții.

Din afirmaţia Guvernului:”mijloacele de informare în masă confecționează o realitate “preparată”,manipulată,un șablon” rezidă că orice tip de  publicitate, indiferent de grupul ţintă al acesteia ar trebui exclusă sau cum?

Atâta timp cât copiii nu fac distincție între un program televizat  și o reclamă, pentru ei animațiile și spoturile publicitare au aceeași semnificație, deoare percep în același mod mesajele transmise.Rezultă că ar trebui să interzicem și alte programe destinate copiilor, deoarece ei cer parinților să le procure lucrurile pe care le-au văzut indiferent de programul urmărit. Comportamentul copiilor de până la 6 ani în cea mai mare parte se datorează educației acordate de părinți,aceștia fiind cel mai important factor care determină gândirea copiilor. Încă o dovadă este faptul că chiar părinții le procură bunuri și jucării scumpe, neadecvate pentru vârsta lor în schimbul timpului pe care ar fi trebuit să-l petreacă împreună, astfel considerând că își recuperează vina.

Astăzi nu există nici o şcoală ştiinţifică pentru a studia influenţa publicităţii asupra copiilor, o bază solidă sau studii durabile în acest domeniu. Pediatrii americani recomandă părinţilor să limiteze copiii la vizionarea programelor televizate la 2 ore/zi. De mult timp au fost elaborate programe, care învaţă pe copii şi adolescenţi să perceapă, în mod critic, şi să analizeze textele informaţionale: articole de ziar,emisiuni TV, videoclipuri muzicale, afişele filmului. Desigur, cu cât mai mici sunt copiii, cu atât metoda este mai aproape de jocuri. Iată câteva exerciții pentru părinți:

1. În timp ce vizualizați anunțurile cere copilului să spună cât de realist este  spotul publicitar în viziunea lui;

2. Selectați cu copilul  o jucărie și  puneți-o  într-o cutie decorată, pictați-o cu creioane  sau markere, instalați-o în lumina reflectoarelor ( lanterna,  lampă). Acest exercițiu va ajuta copilul să înțeleagă mecanismul de "halo" în publicitate - modul de a face produsul în "stea", adică poate induce conotații favorabile unui produs cu performanțe sau o calitate necorespunzătoare;

3.  Țineți cu copilul un jurnal de cuvinte care sunt folosite în diferite reclame, cum ar fi  verbele  "atacă", "intră  în  luptă" sau  adjectivele "delicios", "sănătos", "natural". Jucați-vă în elaborarea sloganurilor pentru oricare produs  din casă. Arătați-le  că reclama este doar un truc iscusit, care poate fi făcut și de copil.

4. Discutați cu copilul exemple  de reclame în  asociere cu o celebritate, pentru a ilustra faptul că mărfurile sunt promovate  într-o lumină mult mai atractivă și interesantă.[1]

Astfel, dorințele copiilor pentru anumite bunuri nu apar ca rezultat al manipulării prin publicitate și comportamentul celor 49% din copiii care nu fac distincție între programele televizate și reclame este determinat de valorile dezvoltate în cadrul familiei, precum și de atitudinea părinților față de bunurile promovate.

În discursul anterior s-au adus exemple referitor la 2 state (Suedia și Franța) dintre care în primul publicitatea a fost interzisă și respectiv în al doilea nu. Ideea a fost că indiferent dacă este permisă sau nu publicitatea adresată copiilor aceasta nu are nici o influență asupra obezității (principalul efect negativ al publicității menționat de afirmatori), dar nici într-un caz nu a fost prezentată obezitatea ca un efect al interzicerii publicității. Astfel, considerăm argumentul prezentat elocvent.

Referitor la informarea copiilor despre un mod sănătos de viață doar din cărți – credem că ar fi imposibil acest lucru în secolul XXI, când tehnologiile sunt atât de avansate. Mesajul este mult mai repede memorat precum și înțeles când se transmite prin intermediul unei secvențe video însoțită de o coloană sonoră. Acest fapt fiind valabil pentru persoanele de toate vârstele, însă fiind cel mai adecvat pentru copiii de până la 5-6 ani care abia încep să-și dezvolte abilitățile de citire.

Programele de calitate presupun emisiunile televizate educative, care prezintă și promovează istoria și valorile din statul respectiv. Însă în țările Europei de Est sunt difuzate programe “importate” ieftine cu conținut redus de informații utile.

Conform unui studiu realizat de UNICEF și CNA în România  s-a constatat că este foarte mare frecventa actelor de violență prezentate în cadrul programelor televizate de toate posturile TV, inclusiv cele pentru copii(excl. reclamele și promo-urie). Astfel distingem și sursa comportamnetului agresiv la copii, care de fapt nu provine din reclame ci din programele TV urmărite.[2]

Susținem în continuare că publicitatea este o sursă esențială de venit ce ar putea reduce numărul programelor americane destinate  copiilor și ar oferi posibilitate de a crea programe autohtone.

Efectele negative ale publicității prezentate au fost irelevante, deoarece am demonstrat că obezitatea nu se datorează promovării bunurilor și este un fenomen ce persistă chiar și în absența reclamelor, iar agresivitatea copiilor provine din totalitatea programelor TV, inclusiv cele destinate maturilor urmărite de copii.

În concluzie, susținem că publicitatea nu trebuie interzisă,deoarece și  în România există un Cod Etic pentru publicitatea adresată copiilor,susținut de mai multe companii din industria alimentară,ce impune niște restricții,dar nicidecum nu interzice publicitatea.[3]

[1] Реклама и ребенок: взрослые проблемы,      А.А.Левицкая, 2011

     http://www.zelife.ru/ekochel/consumptionman/8789-rirvp.html

[2] Romanian TV Shows Have Bad Influence on Children , Bucharest, 10th June, 2009

      http://www.unicef.org/romania/media_12146.html

[3] Cod etic la publicitatea pentru copii, 2008

      http://www.gandul.info/news/cod-etic-la-publicitatea-pentru-copii-3654922



Decizia:

Laura Bretea

Mulțumesc participanților pentru un meci foarte interesant, în care nu au lipsit nici argumentele, nici dovezile; un adevărat debate. Am apreciat foarte mult silința de a vă informa și organizarea argumentelor. Pentru mine, echipa câștigătoare a fost cea negatoare, care, deși a plecat de pe o poziție un pic mai dificilă decât afirmatorii, a avut un fir director foarte logic și a gestionat spațiul ăn așa fel încât să încapă multe idei.

Ariile de conflict au fost în jurul ideilor principale ale celor două cazuri:

  1. Sunt copiii manipulați de reclame?

Afirmatorii au prezentat inițial câteva cazuri destul de neconcludente pentru dezbatere. Ei ar fi trebuit să explice de ce este periculos când copiii nu fac diferența între reclame și programul de la televizor. Am înțeles că există niște îngrijorări, dar nu am văzut elementul alarmant. Ar fi fost necesar poate câteva cifre violente – până când împlinesc 5 ani, copiii văd deja aproximativ 4.000 de reclame despre mâncare (1). Această cifră, coroborată cu dovezi că la televizor sunt numai produse nesănătoase, ar fi convins mai ușor. Dovada adusă de negator doboară argumentul afirmator. Negatorii arată că, după 6 ani, cam 50% dintre copii fac diferența dintre programele tv și reclame, iar de la o vârstă fragedă, o mare proporție a copiilor nu mai crede în reclame. Afirmatorii au revenit pe această dovadă, însă fără să o discute semnificativ. Ar fi putut atrage atenția asupra celor 40% dintre copii care cred că reclamele sunt reale și să încerce să argumenteze ce efecte ar putea avea reclamele asupra lor. Aria de conflict a fost câștigată de negatori.

  1. Interzicerea reclamelor duce la reducerea unor fenomene negative – obezitatea și violența

Afirmatorii au adus acest argument de bun simț. Negatorii au contrat cu diferențele dintre Franța și Suedia – pentru obezitate – și cu caracterul general violent al programelor TV. Din moment ce afirmatorii au adus în discuție legătura dintre obezitate și vizionarea de reclame, am considerat valabil contra-argumentul negatorilor. Același lucru pentru violență – mult mai probabil ca programele tv să fie vinovate pentru caracterul violent decât reclamele în sine

  1. Se neglijează responsabilitatea copiilor și părinților – am fost, din nou, de acord cu negatorii.

Afirmatorii au contra-argumentat cu faptul că părinții vor avea controlul asupra achiziționării produselor, ceea ce se presupune că oricum au, în cazul părinților cu copii mici.

  1. Restricții asupra libertății de exprimare

Deși cam bombastic formulat, negatorii au explicat că reclamele sunt o sursă de informare și ar putea promova un stil sănătos de viață. Afirmatorii ar renunța la aceste informații, care pot fi găsite și în cărți. Negatorii arătă clar că televizorul este mult mai eficient ca mijloc de informare pentru copii decât cărțile.

  1. Reducerea numărului și calității emisiunilor pentru copii

Afirmatorii contrazic acest argument, susținând că reclamele finanțează doar profiturile televiziunilor și nu au legătură cu calitatea programelor TV. Sunt de acord că nu putem presupune automat că banii câștigați din reclame vor fi folosiți pentru a ameliora programele tv pentru copii.

A1 – 23

Continut – 12 Strategie – 8 Stil – 3

Un caz destul de bun, care convinge în primă instanță. Ar putea fi îmbunătățit cu exemple mai clare și cu restrângerea la o țară sau la o zonă – de exemplu România sau UE. Atenție la greșelile gramaticale – copii în loc de copiii și la cuvintele care nu există în România – a bana. Am depunctat la strategie și depășirea limitei de cuvinte.

N1 - 26

Continut- 13 Strategie – 9 Stil – 4

Un caz foarte bun, organizat, clar. Se putea și mai bine, în special pe partea de conținut. Se putea atrage atenția la neclaritățile din cazul afirmator, făcut referință la un caz concret în care reclamele pot fi interzise. S-ar fi putut discuta și programe de educare pentru părinți, pentru ca copiii să nu fie lăsați la televizor prea multă vreme.

A2 - 23

Continut – 12 Strategie – 8 Stil – 3

Argumentele sunt neclare, contra-argumentarea e prea rapidă și nu convinge. Mai multă atenție la reconstrucție, o întrebare retorică nu este suficientă. Atenție și la stil, greșeli gramaticale.

N2 – 24

Continut- 13 Strategie – 7 Stil – 4

Un caz bun, însă m-aș fi așteptat la niște idei mai clare, o filozofie mai evidentă. O dezbatere ar trebui să se centreze pe două-trei teme. Aici a fost pe șase idei micuțe. Ar fi fost interesant de făcut legătura între subiecte și scos firul central din toate discuțiile. Atentie, si tu depasesti limita de cuvinte.

A1 -> 23 puncte
N1 -> 26 puncte
A2 -> 23 puncte
N2 -> 24 puncte

A1 -> 23 puncte
N1 -> 26 puncte
A2 -> 23 puncte
N2 -> 24 puncte
Castiga echipa:

Fresh (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.