Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Claudia-Iohana si Cristian' (afirmatori) vs 'Ghilotina' (negatori)

A1 (Claudia-Iohana Voicu)

 Democraţia: formă de guvernământ în care puterea aparţine poporului şi care este caracterizată prin: (1) poporul îşi exercită puterea în mod mediat, prin intermediul unor reprezentanţi desemnaţi în mod competitiv prin alegeri libere periodice;(2) existenţa statului de drept, bazat pe principiile supremaţiei legii şi al protejării drepturilor omului;(3) o societate civilă activă, capabilă atât să influenţeze actul de guvernare cât şi să asigure răspunderea guvernului în faţa electoratului.

Democraţia, deşi prezentă încă din Antichitate în diferite culturi ale lumii, în societatea modernă, prin aplicarea şi răspândirea ei în cadrul procesului de globalizare a devenit o marcă a Statelor Unite ale Americii si a statelor din Vestul Europei. Această evoluţie a dus la crearea unui tipar al regimurilor democratice sub amprenta occidentală, care deşi a fost exportat pe mapamond in urma globalizării, în contextul geopolitic actual s-a dovedit a fi insuficient, nesatisfăcător şi greu de implementat pentru statele cu specific cultural diferit. Nu se poate impune un regim, indiferent de natura lui, fără să se ţină cont de  statul în cauză: de specificul religios, de specificul cultural, de tradiţia politică şi de evoluţia istorică etc.

Mai mult, o viziune rigidă a modului în care un stat trebuie sa fie organizat poate duce la  controverse precum: "Principiul de bază al democraţiei este importanţa voinţei poporului. Dar dacă poporul, în urma exercitării dreptului său de a-și alege reprezentanţii, decide implementarea unui regim considerat după standardele occidentale ca fiind autoritar? Se consideră rezultatul o victorie a democraţiei? Nu cumva, pentru a respecta suveranitatea statului în cauză, ar fi mai adecvat sa acceptăm faptul că  poporul decide care este guvernarea adecvată nevoilor lui?"

Un exemplu concret al unei alegeri politice conforme  specificului religios, potenţial problematică după standarde occidentale, îl reprezintă alegerile prezidenţiale din Egipt, în urma cărora noul preşedinte este un membru al Fraţiei Musulmane, Mohamed Mursi.

În al doilea rând, o altă dovadă a imposibilităţii impunerii democraţiei este eşecul tentativelor americane de democratizare a Irakului şi Afganistanului. După numeroase conflicte şi intervenţii, s-a reuşit impunerea unui regim aparent democratic, dar care nu se bucură de susţinerea unei proporţii  mari a cetăţenilor, mulţi dintre ei fiind simpatizanţi ai fundamentaliştilor islamici. Numărul acestor conflicte s-ar diminua dacă s-ar înceta încercarea unei democratizari forţate şi ar lăsa decizia în mâna popoarelor, a cetăţenilor care au dreptul de a-şi rezolva problemele interne fără intervenţii străine, intervenţii  justificate, de altfel, doar în cazuri excepţionale.

În al treilea rand, cum se poate susţine că democraţia este răspunsul la problemele unui stat nedemocratic, în condiţiile în care ne confruntăm cu o adevărată eroziune a regimurilor democratice  occidentale? Sub spectrul efectelor crizei economice, al  austerităţii şi ca urmare a unei cooperări internaţionale  mai mult sau mai puţin forţate , tot mai multe regimuri se transformă în aşa numitele “democraţii hibrid”. Unele ţări încep să adopte politici  radicale , incompatibile cu principiile democraţiei , fiind observate în special tendinţe de încalcare a principiului separaţiei puterilor în stat , îngrijoratoare fiind şi reapariţia în anumite state a înclinaţiilor către practicile totalitare, încercandu-se inclusiv reabilitarea trecutului dictatorial .

 De asemenea, democraţia a fost văzută de multe state ca un factor al instabilităţii politice, sociale şi economice. Ca alternativă, au apărut şi alte modele de conducere , un exemplu de succes al acestora fiind China. Deşi se poate spune că şi economia chineză are neajunsuri, a rezistat mult mai bine recesiunii, statul asiatic jucând un rol stabilizator în regiune şi nu numai. Prin crearea unei “economii de piaţa”, semi-liberalizate, în pofida unei conduceri autoritare care ar fi putut  să încetinească piaţa, China a reuşit sa creeze echilibrul necesar,  pentru menţinerea sa ca una din marile economii emergente ale lumii.

 În concluzie, politica unui stat se creează în conformitate cu specificul său cultural, religios, cu istoria statului, ţinându-se cont de climatul geopolitic. Principiile se adaptează acestui specific, nu se preiau în forma lor pură şi de aceea nu se poate afirma că există un regim universal aplicabil tuturor statelor. Atât istoria, cât şi situaţia actuală ne demonstrează faptul că democraţia nu mai este perfect viabilă nici măcar in cazul statelor tradiţional democratice, în condiţiile de faţa fiind imposibil de impus unor state care nu o acceptă şi care funcţionează de zeci, sute sau mii de ani după reguli proprii.


N1 (Alexandru Cimpanu)

Dacă democrația nu e răspunsul, probabil am înțeles greșit întrebarea!

Înainte de toate, dorim să afirmăm că suntem de acord cu definiția adusă de primul vorbitor, însă am dori să adăugăm faptul că într-un stat democratic sunt promovate și implementate anumite valori si principii umanitare fundamentale, precum libera exprimare, liberul arbitru și respectarea valorilor tradiționale și culturale. 

Filosofia de caz pe care se bazează echipa negatoare în această dezbatere este flexibilitatea democrației. În ciuda rigidității susținute de echipa afirmatoare în prima pledoarie, democrația este, de fapt, un sistem de guvernare flexibil, care se mulează pe nevoile și interesele comunității în care este aplicat.

De asemenea, aș dori să subliniez, încă din acest punct al dezbaterii, faptul că echipa negatoare nu dorește impunerea unui regim democratic în toate țările lumii, ci consideră că raportul dintre avantajele și dezavantajele unui sistem democratic, ca sistem de conducere și principii fundamentale, fac din această forma de guvernare cea mai fiabilă soluție pentru prosperitatea unui stat.

În primul argument, echipa afirmatoare prezintă faptul că societatea modernă asociază sistemul democratic cu modelul Statelor Unite și notorietatea de care s-a bucurat acesta a dus la riscul implementării unui sistem asemănător, care să nu țină cont de nevoie statului în care este aplicat, în țările cu o tradiție democratică nu la fel de bogată sau în cele care urmează să implementeze un astfel de regim. Într-adevăr, poate modelul american este cel mai cunoscut model democratic, datorită bunei implementări a acestuia și a succesului de care s-a bucurat, însă este absurd să credem că exact acest model va fi implementat în cazul optării pentru regimul democratic. Putem observa foarte ușor diversitatea sistemelor democratice. Astfel, diferențele necesare adaptării unui regim la nevoile unui stat sunt clar conturate în multe cazuri. Spre exemplu, Turcia funcționează pe baza unui regim democratic islamic, în timp ce în Anglia, democrația este exercitată sub forma monarhiei constituționale.

Mai mult, afirmatorii ne prezintă un caz extrem, în care după manifestarea alegerilor libere, este ales la conducere un partid cu o doctrină autoritară. Cu alte cuvinte, afirmatorii ne spun că există o posibilitate ca cetățenii unui stat, manifestându-și drepturile oferite de un sistem democratic, să ceară, indirect, înlăturarea lor. Considerăm acest caz ca fiind utopic, și, cu toate acestea, democrația oferă posibilitatea de a candida partidelor cu o doctrină extremistă, asigurându-se în ultimă instanță doar că acțiunile întreprinse de acesta se află în perimetrul legal.

Nu ne rămâne decât să afirmăm că întreg argumentul afirmator este bazat pe speculații, fapt demonstrat și de exemplul alegerilor politice din Egipt, despre care ei afirmă că au fost hotărâte de apartenenţa noului preşedinte la religia musulmană. Religia noului conducător egiptean nu denotă calităţile sale politice, iar astfel, faptul că este islamic nu înseamnă că va încerca instaurarea unui regim totalitar, din contra, analiştii politici consideră modelul egiptean un model asemănător celui turc, un model de succes al democraţiei islamice.[1]

Cel de-al doilea argument prezentat în discursul afirmator are la bază exemplul încercării de a impune un sistem democratic în Afganistan şi Irak. Considerăm că eşecul se datorează, întocmai, încercării de democratizare forţată, însă, după cum am subliniat şi în filosofia de caz, nu ne dorim această  măsură. Dorim conştientizarea faptului că implementarea democraţiei este soluţia cea mai eficientă pentru prosperitatea unei ţări, şi în niciun caz o implementare forţată, iar statele care vor dori adoptarea regimului democratic vor trece printr-un proces proces de adaptare a sistemului la propriile nevoi, eliminând, astfel, posibilitatea eșecurilor de felul celor prezentate de către afirmatori.

În utlimul argument, echipa afirmatoare expune ideea unei „eroziuni” a regimurilor democratice occidentale, şi faptul că pe fondul crizei economice, unele politici adoptate de către state pot fi radicale și pot amenința principiile democratice. Ținem să precizăm că fenomenul prezentat de afirmatori ca fiind o „eroziune” surprinde, de fapt, flexibilitatea democrației, pe care o considerăm a fi un avantaj major, întrucat, pe fondul unei crize mondiale sunt necesare măsuri pentru redresare, în caz contrar statul riscând colapsul economic. În acest sens, statele democratice pot modifica prin intermediul organelor de conducere, formate din reprezentanţi aleşi de populaţie, aspecte ale constituţiei, asigurând o bună continuitate financiară statului pe timp de criză, fără a altera fundamentul democratic puternic.

În plus, afirmatorii susţin că „multe state” consideră democraţia ca fiind un factor al instabilității politice, sociale și economice. Nu ni se prezintă, însă, ce înseamna, mai exact, această instabilitate și care sunt statele mai sus menționate. Credem că instabilitatea la care încearcă vorbitorul 1 să facă referință este cea cauzată de proteste, care se întâlneşte în cazuri extreme, cum ar fi cazul unei guvernări corupte, care nu serveşte interesele populaţiei. Posibilitatea de a protesta şi puterea de a schimba un guvern în timpul mandatului este garantată doar de sistemul democratic, asigurând, astfel, o conducere cât mai bună în vederea evoluției statului.

De asemenea, ne este oferit exemplul comunismului chinez, care, întocmai, pentru a-și susține economia a trebuit să facă anumite compromisuri, și, după cum ne-au prezentat și afirmatorii, China a fost nevoită să liberalizeze piața, fiindu-i necesare măsuri de democratizare pentru a crea un echilibru.

În final, doresc să evidențiez modul în care democrația și-a dovedit eficiența lăsând istoria să vorbească şi amintind de exemplul Coreei de Nord și Coreei de Sud, două state cu o cultură identică, dar cu regimuri politice diferite. Pe de o parte, Coreea de Sud, stat democratic, care a înregistrat o creștere economică semnificativă, ocupând a douăsprezecea poziţie în topul economiilor mondiale[2], iar pe de altă parte, Coreea de Nord, un stat puternic totalitar, centralizat pe puterea militară, care timp de 40 de ani nu a reuşit să progreseze economic[3] şi se confruntă cu probleme precum foametea.[4]



[1] http://www.sferapoliticii.ro/sfera/157/art09-Lungu.php

[2] http://ro.wikipedia.org/wiki/Coreea_de_Sud

[3] http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-8307984-coreea-nord-tara-carei-economie-sta-loc-40-ani.htm

[4] http://www.ziare.com/international/coreea-de-nord/coreea-de-nord-reduce-drastic-ratiile-de-hrana-distribuite-populatiei-1104214


A2 (Cristian Bratu)

Definiţia democraţiei, enunţată de echipa afirmatoare şi îmbrăţişată de negatori, care este una dintre multele variante care puteau fi oferite acestui concept esenţialmente contestat, descrie un anumit model de democraţie: unul contemporan, specific occidental. Este vorba de democraţia reprezentativă, bazată pe constituţionalism liberal şi caracterizată prin existenţa unui stat de drept şi a unei societăţi deschise.

Formele de guvernământ sunt produse socio-politice apărute în procesul istoric de dezvoltare al societăţilor, iar formele şi funcţiunile lor sunt strâns legate de caracteristicile societăţilor în interiorul cărora au apărut şi evoluat.

Democraţia modernă este un produs care s-a dezvoltat pentru a funcţiona şi a deservi un anumit tip de societate – cea occidentală, cu un anumit set de particularităţi sociale şi culturale. Democraţia modernă este un produs particularizat, „tunat” în mod natural să răspundă nevoilor societăţii care l-a creat.

Recunoaştem universalitatea valorilor democratice, dar nu putem însă sa fim de acord şi cu fiabilitatea democraţiei în calitate de soluţie guvernamentală universală. Cu alte cuvinte, suntem de acord că valori precum libertatea şi echitatea sunt idealuri pe care toţi indivizii le urmăresc în mod conştient sau inconştient (cu toate ca şi acest aspect este contestabil – de exemplu termenul de „Islam” însemnă „obedienţă/supunere”) dar, în acelaşi timp, oferim argumente pentru faptul că democraţia nu poate fi implementată în orice teren social (de exemplu, în unul nesecularizat). Istoria democraţiei moderne de tip occidental este istoria balanţei între putere şi lege, între obligaţii şi drepturi, iar dacă o societate nu a parcurs această istorie, atunci, respectivul model democratic nu îi aparţine, nu îl poate valoriza şi nici utiliza corect.

Giovanni Sartori, analizând componentele democraţiei liberale afirmă:

„Democraţia este numai o prescurtare – şi una care induce în eroare – a unei entităţi compuse din două elemente distincte: 1) demo-protecţie, aceasta însemnând protecţia poporului în faţa tiraniei şi 2) demo-putere, aceasta însemnând implementarea guvernării populare.” [1]

Una dintre concluziile analizei sale este aceea că, dintre cele două componente ale democraţiei, doar „demo-protecţia” (un popor liber de tirani) este cea care este exportabilă. Despre exportarea „demo-puterii” (obţinerea unui popor care se conduce pe sine) el afirmă că depinde de contextul istoric şi cultural al ţării importatoare.

Analiză pe scurt a exemplelor statale abordate:

- Turcia şi Egiptul: „În plus, trebuie să luăm în seamă faptul că în lumea islamică nu există niciun regim democratic viabil (nici măcar Turcia unde caracterul laic al statului este apărat periodic de către armată)...”. [2]

- Regatul Unit al Marii Britanii: a nu se confunda tipul de regim politic cu forma de guvernământ. Democraţia este un tip de regim politic care se materializează firesc în diverse forme de guvernamant: republici parlamentare sau prezidenţiale, sau monarhii constitutionale. Exemplu, aşadar, irelevant.

- China nu este o democraţie: lipsesc alegerile libere şi competitive, iar de controlul societăţii civile asupra guvernământului nici nu poate fi vorba.

Observăm şi o relaţie confuză, dar exploatată copios în cadrul discursului negatorilor: aceea dintre tipul de regim politic şi dezvoltarea economică. Nici definiţia democraţiei şi nici textul moţiunii nu conţin vreo referire la prosperitate. Mai mult, realitatea ne oferă exemple de democraţii afectate de criză economică şi săracie, în acelaşi timp cu ţări nedemocratice foarte bogate.

Noi am încercat să dovedim că democraţia nu este universal exportabilă, apelând la: argumente teoretice, mărturii ale experţilor şi câteva exemple empirice. Concluzia noastră este aceea că democraţia de tip occidental nu poate fi implementată în orice teren social, caracterizat prin particularităţi culturale şi istorice foarte diferite de cele ale societăţii exportatoare. Ceea ce se opune acestui transfer este, pe de o parte, relaţia organică dintre tipul de regim politic (democraţia, în cazul de faţă) şi societatea care l-a produs şi, pe de altă parte, incompatibilitatea valorilor ţării importatoare cu însăşi democraţia (cazul societăţilor teocratice).

În final, observăm că negatorii în loc să argumenteze opusul tezei enunţate de moţiune, respectiv acela cum că „democraţia ESTE un raspuns pentru TOATE ţările”, au argumentat doar flexibilitatea democraţiei, aspect care nu ne conduce către nici o concluzie obligatorie cu privire la valoarea de adevăr a moţiunii analizate.

Vă mulţumim!

[1] Giovanni Sartori: How Far Can Free Government Travel?, Iulie 1995, Journal of Democracy, Volumul 6, Numărul 3, pp.101-111.

[2] Prof. dr. Gheţău Gh. Florin, 31.05.2011, Furtună în Magreb, Magazin Diplomatic, http://www.geostrategic.eu/furtuna-in-magreb.html


N2 (Alexandru Şotropa)

În această dezbatere, echipa afirmatoare ne-a demonstrat că "E usor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune" sau, pe limba debaterilor, "E uşor a scrie exemple/Când argumente nu ai a spune"

Pornind de la aceasta, vom demonstra în continuare cum moţiunea de astăzi este mai aproape de viziunea negatoare şi cum afirmatorii au încercat să demonstreze în mod trunchiat faptul că democraţia nu este un răspuns pentru toate ţările. 


În mod neaşteptat, echipa afirmatoare nu ne-a oferit o imagine completă asupra moţiunii, astfel că primul vorbitor nu ne-a prezentat o filosofie de caz, criteriul-scopul sau o serie de argumente coerente care sa conducă în mod natural la demonstrarea tezei. 


Afirmatorul 2 nu a realizat o reconstrucţie a cazului afirmator şi s-a rezumat la a relua o parte din exemplele prezentate de primul afirmator, aducând exemple ale căror înţeles şi legătură cu moţiunea nu au fost explicate. Principalele aspecte atinse de afirmatorul 2 au arătat, în primul rând, faptul că democraţia reprezintă o devenire, necesitând un parcurs istoric, acceptând faptul că această formă de guvernare a fost răspândită la nivelul globului. Cu alte cuvinte, oamenii au înţeles valoarea democraţiei fără a fi nevoie de un zbucium istoric prelungit. De asemenea, analiza sumară realizată de afirmatorul 2 rezultă într-o argumentare la fel de sumară, argumentare care nu punctează în mod decisiv punctele forte ale cazului afirmator şi care se rezumă la o serie de declaraţii şi aspecte teoretice. 


Pornind de la analiza definiţiei, vom realiza o analiză a meciului, iar pentru început vom considera că democraţia reprezintă o formă de guvernământ în care puterea aparţine poporului, caracterizată prin: (1) poporul îşi exercită puterea în mod mediat, prin intermediul unor reprezentanţi desemnaţi în mod competitiv prin alegeri libere periodice;(2) existenţa statului de drept, bazat pe principiile supremaţiei legii şi al protejării drepturilor omului;(3) o societate civilă activă, capabilă atât să influenţeze actul de guvernare cât şi să asigure răspunderea guvernului în faţa electoratului, versiune prezentată de primul afirmator şi întărită de primul negator prin faptul  că într-un stat democratic sunt promovate și implementate anumite valori si principii umanitare fundamentale, precum libera exprimare, liberul arbitru și respectarea valorilor tradiționale și culturale. 


Prima dilemă în acestă dezbatere este lansată de afirmatorul 1, care susţine că democraţia nu poate fi impusă fără să se ţină cont de specificul cultural,religios,tradiţia istorică,etc, aspect în contradicţie cu definiţia dată tot de afirmatorul 1. Astfel, exemplele în care democraţia a fost impusă,oferite de afirmatori nu fac obiectul moţiunii şi nu demonstrează că o democraţie conformă cu definiţiile nu ar fi un răspuns la nevoile unor ţări ca Irak sau Afganistan. De asemenea, o exagerare a unei  caracteristici nu demonstrează că o democraţie autentică nu ar fi viabilă. Spre exemplu, considerând că oamenii ar alege un regim autoritar, această decizie nu este posibilă deoarece democraţia dă naştere unor mijloace interne de corecţie a derapajelor de acest gen, spre exemplul: Parlamentul, Armata, Poliţia, Curtea Constituţională, societatea civilă,toate organisme care menţin regimul pe linia de plutire. Apoi, în mod natural, există şi un instinct social de conservare, ce determină o alegere a unui sistem care să apere libertăţile şi drepturile omului. Tocmai propunerea afirmatorilor, de "a lăsa decizia în mâna popoarelor, a cetăţenilor care au dreptul de a-şi rezolva problemele interne fără intervenţii străine" este una de natură democratică şi arată că în ţările invocate (Irak şi Afganistan) există o nevoie a poporului (demo-) de a se guverna singur (-craţie).


A doua dilemă a meciului este legată de instabilitatea pe care o prezintă democraţia, instabilitate care nu duce la stadiul de "răspuns pentru toate ţările". Echipa afirmatoare nu a explicat în mod clar care sunt manifestările instabilităţii şi de ce aceste instabilităţi ar afecta în mod decisiv soarta democraţiei. Considerăm că instabilităţile la care face aluziile echipa afirmatoare sunt aspecte de suprafaţă care demonstrază că libertatea de exprimare,decizie şi manifestare sunt prezente şi că organisme statului menţin un echilibru intern. De asemenea, respectivele instabilităţi sunt de preferat în dauna unor manisfestări violente, spre exemplu Egipt, Libia,etc, ţări în care democraţia ar fi un răspuns la problemele sociale. 

O altă luptă importantă între vorbitori s-a dus pe flexibilitatea democraţiei,flexibilitate care demonstrează că democraţia poate fi un răspuns la nevoile oamenilor din toate colţurile lumii. Astfel, flexibilitatea demonstrează în mod clar că democraţia se adaptează contextului istoric,religios, cultural, în aşa fel încât, spre exeplu, în Turcia avem o democraţie cu un caracter laic puternic sau în Egipt a fost ales un preşedinte musulman. Forma, democraţia, duce la apariţia unui fond democratic, iar valorile democratice pot coexista cu toate religiile. Flexibilitatea este prezentă şi în spaţiul Occidental, de aceea, Anglia, Franţa, sunt exemple relevante ce demonstrează că fiecare spaţiu şi-a conservat amprenta. 


Ultima dispută importantă, şi cea care înclină balanţa în mod decisiv în favoarea negatorilor, a urmărit latura economică şi, în special, exemplul Chinei, un stat cu un caracter autoritar puternic, dar care a înţeles avantajele pe care o piaţă liberă le aduce. De asemenea, economia prosperă lăudată de către echipe afirmatoare nu aduce beneficii interne majore,deoarece condiţiile de viaţă sunt modeste, iar cetăţeanul este privat de confortul unui european. Astfel, în cazul Chinei, democraţia ar fi un răspuns la faptul că economia bazată pe principii democratice nu are ca scop bunăstarea individului,ci bunăstarea statului. O politică democratică, ale cărei beneficii au fost demonstrate tocmai de echipa afirmatoare, ar duce rezolvarea problemelor interne.


Această dezbatere pune în lumină sistemul democratic şi avantajele prezentate de aceasta, flexibilitatea şi faptul că menţine sub control instabilităţile interne, fără a altera drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Coreea de Sud şi Coreea de Nord sunt cel mai evident exemplu (exemplu care nu a fost contaargumentat de afirmatorul 2) că democraţia este răspunsul unei serii de probleme şi nevoi, fără a distruge din amprenta naţională şi zestrea istorică.

Aşadar, sperăm ca răspunsul şi întrebarea să fie garanţia libertăţii individului.



Decizia:

Alina Girbea

« E timpul să afirmăm că democrația nu e un răspuns
pentru toate țările »

Decizie Alina Gîrbea

Afirmatorul 1

Ai un discurs foarte bun, aduci argumente puternice şi exemple relevante. Definiţia pe care o prezinţi pentru democraţie este una foarte bună. Principalul reproş este legat de structura discursului. Ïn dezbateri este foarte importnat să anunţi care sunt argumentele principale pe care se bazează cazul. Astfel, după definiţie ar fi deja un bun moment să le enunţi, iar apoi să le reiei în prezentare după modelul primul argument afirmator - titlu, al doilea argument afirmator – titlu etc. Ştiu că pare formalist, însă este foarte important pentru ca arbitrul să urmărească evoluţia meciului şi vă este foarte util şi vouă atât pentru prezentare, cât şi pentru reconstrucţie. Implicit, am dedus structura discursului tău ca fiind A1 (specific cultural), A2 (voinţa poporului), EX1(Egipt) , EX2 (Irak şi Afganistan), A3 (eroziunea democraţiilor clasice şi apariţia de modele alternative), EX 3 (China). O structură ideală ar fi fost A1, EX1, A2, EX2, A3, EX3. E important să formulaţi în mod explicit, prin titluri, argumentele pentru a le clarifica şi a nu lăsa la latitudinea arbitrului şi mai ales a oponenţilor degajarea lor.

Punctaj : 14/15 (conţinut) +8/10 (strategie) + 4/5 (stil) = 26/30

Negatorul 1

Ţi-ai îndeplinit foarte bine sarcina de negator 1! Mi-a plăcut mult motto-ul de la început, este de efect. E bine că aţi completat definiţia afirmatorilor. Demontezi foarte bine şi într-un mod structurat nu doar argumentele, cât şi exemplele aduse de afirmatori. Am apreciat, de asemenea, faptul că ai un discur bine documentat. Singurul punct în care contra-argumentarea ta nu este foarte clară este răspunsul pe care îl aduci argumentului „erodarea democraţiilor pe timp de criză. Afirmatorii se refereau la tendinţe de încalcare a principiului separaţiei puterilor în stat şi înclinaţii către practici totalitare, iar tu răspunzi prin necesitatea unei continuităţi financiare. Recunosc că nu am sesizat legătura şi nici tu nu ai explicat care ar fi. Având în vedere că aţi optat să nu dezvoltaţi un caz negator, cred că exemplul Coreea de Nord - Coreea de Sud putea fi inclus în contra-argumente, spre exemplu când atacai specificul cultural şi prezentat pe scurt (ai depăşit destul de mult limita de cuvinte!). O ultimă remarcă este că nu formulezi o concluzie în care să îţi sumarizezi argumentele, ceea ce este mai important decât aducerea unui nou exemplu.

Punctaj: 14/15 (conţinut) + 8/10 (strategie) + 5/5 (stil) = 27/30

Afirmator 2

Deşi ai un discurs bun şi elocvent, nu îţi structurezi nici tu argumentele şi din cauza aceasta nu răspunzi tuturor contra-argumentelor adus de N1, precum faptul că democraţia funcţionează ca o supapă pentru tendinţele extremiste, că eşecul în Afganistan şi Irak este cela al democratizării forţate şi nu al democraţiei per se. Invocarea lui Sartori îţi ocupă prea mult din discurs, şi aduce un element de noutate în cazul vostru, fără să faci suficient legătura cu ceea ce au spus vorbitorii precedenţi. Apelul la autoritate nu este suficient, dacă nu îl legi prin argumente de dezbaterea în curs. Pe de altă parte, este bine că încerci să valorifici definiţia aleasă. Remarci, totodată, lipsa de relevanţă a argumentului economic. Per total, totuşi, nu reuşeşti să mă convingi că filozofia negatoare nu are relevanţă pentru moţiune şi nici să demontezi toate contra-argumentele aduse de echipa oponentă.

Punctaj : 12/15 (conţinut) + 8/10 (strategie) + 3/5 (stil) = 24/30

Negator 2

Ai un discurs bun, structurat, în care sesizezi punctele slabe ale afirmatorilor. Ar fi fost mai degrabă rolul N1 să remarce că afirmatorii nu au o filozofie de caz. Nu era neaparat necesar să reiei definiţia in extenso, mai ales având in vedere că ai depăşit şi tu destul de mult limita de cuvinte alocată. Sumarizezi destul de bine ariile de conflict, deşi nu sunt neaparat de acord cu identificarea lor. În cadrul celei de-a doua arii de conflict, privitoare la instabilitatea democraţiei schimbi oarecum linia de argumentare a echipei negatoare. La fel se întâmplă şi în cazul ariei de conflict privind legătura între democraţie şi economie, argument câştigat din punctul meu de vedere de afirmatori, care au arătat că o stare economică de criză, poate duce la derapaje democratice. Concluzionezi bine.

Punctaj : 13/15 (conţinut) + 9/10 (strategie) + 4/5 (stil) = 26/30



Decizie. Am identificat o singură arie de conflict, care poate fi formulată ca „Democraţia se poate implementa doar în anumite ţări în funcţie de specificul cultural vs. Flexibilitatea democraţiei îi permite să se adapteze unor societăţi diferite”. Această arie de conflict a fost decisivă, în opinia mea, pentru dezbatere şi a fost câştigată de echipa negatoare, care a arătat că democraţia poate funcţiona în societăţi diverse. Afirmatorii s-au concentrat prea mult pe ideea că democraţia nu este exportabilă peste tot, atacând un om de paie, căci nu acesta era cazul susţinut de negatori, şi nici de moţiune.

Celelalte argumente din dezbatere nu au avut continuitatea necesară între cei patru vorbitori pentru a constitui adevărate arii de conflict. Remarc totuşi faptul că au rămas argumente negatoare cărora afirmatorii nu le-au răspuns (vezi feedback A2), dupăcum negatorii nu au răspuns cu adevărat argumentului afirmator conform căruia condiţii economice dificile pot duce la derapaje democratice şî la constituirea unor regimuri politice alternative (pe de altă parte, însă, acest argument nu a fost reluat de afirmatorul 2).

Deşi destul de strânsă, dezbaterea a fost câştigată de către echipa negatoare.

A1 -> 26 puncte
N1 -> 27 puncte
A2 -> 24 puncte
N2 -> 26 puncte
Castiga echipa:

Ghilotina (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.