Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Andrei si Lucian 8bb' (afirmatori) vs 'Alexandru si Dragos' (negatori)

A1 (Lucian Vâlsan)

Prin democrație înțelegem, în contemporaneitate, că deciziile la nivel de stat sunt luate fie direct de către populație prin referendum fie de către un parlament ales prin alegeri libere și care este reprezentantul de drept al populației pentru un mandat limitat.

Prin regim autoritar înțelegem, de asemenea în contemporaneitate, că deciziile la nivel de stat sunt luate de către unul sau mai mulți indivizi ajunși la putere și proclamați ca reprezentanți ai populației fără ca mandatul lor să fie limitat de un termen și fără necesitatea consultării populației ca întreg sau reprezentanților acesteia. De asemenea, prin regim autoritar postmodern nu înțelegem dictaturi sângeroase precum cea a lui Iosif Stalin întrucât, în prezent, asuprirea populației la proporțiile pe care și le-a permis Stalin nu mai sunt posibile, fără consecințe internaționale[1].

În primul rând, s-a demonstrat că regimurile autoritare pot lua decizii pozitive pe termen lung pentru populaţie într-un mod mai rapid. Astfel, a doua mare economie a planetei este Republica Populară Chineză, care este, indiscutabil, condusă de un regim nedemocratic. După creşterea necontrolată a populaţiei din timpul regimului condus de Mao Zedong, în China a apărut, poate înainte de oricare alt loc din lume, problema suprapopulării ce avea să ducă mai târziu la regula copilului unic[2], regulă ce avea să fie modificată de mai multe ori în funcţie de rezultate. Această regulă s-a dovedit eficientă prevenind peste 250 de milioane de noi naşteri în China, naşteri care, în contextul internaţional actual, ar fi putut însemna chiar o tragedie umanitară. Aceste decizii nu ar fi putut fi luate poate niciodată, sau oricum foarte greu, într-un regim democratic în care multe grupuri de opinie pun deseori narativa utopică a drepturilor omului mai presus de însăşi umanitatea care caută să prevină o tragedie.

Echipa afirmatoare recunoaşte că există în continuare problema inegalităţii între provinciile chineze, dar aminteşte că această problemă există şi în democraţii consolidate precum SUA sau Germania, care nu au reuşit să rezolve nici până astăzi să rezolve diferenţele dintre nord şi sud, respectiv dintre vest şi fosta RDG.

Totodată, trebuie menţionat şi faptul că un regim nedemocratic nu mai înseamnă în prezent absenţa libertăţilor – China reformându-se încă din anii ’80 spre un sistem economic de tip economie socialistă de piaţă[3].

În al doilea rând, faptul că democraţia nu este un răspuns pentru toate ţările este relevat de recenta asasinare barbară[4], dar susținut de democrații[5], a fostului lider al Marii Republici Arabe Socialiste a Jamahiriyei Libiene, colonelul Muammar al-Gaddafi.

După instaurarea unui guvern „pro-democrat” în locul presupusului guvern sângeros al colonelului Gaddafi, infrastructura Libiei este la pământ iar cifrele privind nivelul de trai, rata alfabetizării, egalitatea de gen şi alimentarea cu apă şi mâncare a populaţiei sunt la pământ[6], odată ce „Allahu Akbar” a înlocuit „Imobiliarele – proprietatea locuitorilor”[7]. Ba mai mult, această răsturnare a fost susținută chiar de democrații consolidate precum Franța[8], demonstrând astfel, o dată în plus, că democraţia nu garantează luarea celei mai bune decizii şi nici menţinerea interesului popular ca prioritate principală.

Unii ar spune că totuşi populaţia ia cele mai bune decizii, însă dacă acest argument ar fi cu adevărat valabil, atunci am putea spune fără să greşim că Adolf Hitler şi guvernul său de factură naţional-socialistă a fost un lucru bun pentru Germania şi pentru istorie, având în vedere că guvernul său a fost ales cât se poate de democratic şi legal[9].

În ultimul rând, regimurile democratice îşi supun în prezent cetăţenii unor abuzuri de nimaginat, iar pentru a înţelege asta este suficient să ne gândim la abuzurile ce au loc minut de minut în aeroporturile din SUA[10], la legile aberante şi sexiste (pedepsind doar bărbaţii în cazul infracţiunilor sexuale) care trec prin Parlamentul României[11] sau la oamenii ucişi de către Poliţie în propria casă în numele unei legi care legitimează furtul de pământ[12], lege mai apoi apărată folosind aceleaşi mecanisme democratice[13].

Este totuşi regimul autoritar o sursă de abuzuri? Este, dar asta nu înseamnă că democraţia este un răspuns pentru toate ţările în lumina celor arătate mai sus.

Oamenii şi culturile nu sunt la fel peste tot în lume. Prin urmare, echipa afirmatoare consideră că acesta este şi motivul pentru care democraţia nu poate fi un răspuns pentru toţi oamenii şi toate culturile.

*********

Surse:

[1] http://www.policyalmanac.org/world/archive/iraq_timeline.shtml

[2] http://www.time.com/time/world/article/0,8599,1912861,00.html

[3] http://monthlyreview.org/press/books/pb1234/

[4] http://www.globalpost.com/dispatch/news/regions/middle-east/111024/gaddafi-sodomized-video-gaddafi-sodomy

[5] http://www.bbc.co.uk/news/world-us-canada-15393497

[6] http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=26686

[7] Slogan bazat pe „A treia teorie Internațională” - și adaptat după explicația găsită la Pag 14 a „Cărții Verzi” scrisă de col. Muammar al-Gaddafi. Text compet(în engleză): http://zadishefreeman.com/images/Muammar-Qaddafi-Green-Book-Eng.pdf

[8] http://www.bbc.co.uk/news/world-africa-12699183

[9] http://diebesteallerzeiten.de/blog/2009/02/19/was-hitler-democratically-elected/

[10] http://www.pbs.org/newshour/bb/terrorism/july-dec11/safeskies_09-08.html

[11] http://stirileprotv.ro/stiri/social/avocati-castrarea-chimica-a-pedofililor-o-incalcare-a-drepturilor-omului-ce-parare-ai.html

[12] Raportul emis de Procuratura judeţului Ventura (Statul California, SUA) cu privire la moartea lui Donald Scott - http://www.fear.org/chron/scott.txt

[13] http://www.wnd.com/2000/01/3988/


N1 (Dragos Movila)

Moțiunea din această rundă pune în discuție capacitatea democrației de a răspunde nevoilor tuturor țărilor. Înainte de a ne situa pro sau contra democrației ca soluție, este bine să analizăm care sunt alternativele. Care este raportul dintre stat și cetățean sau cum se raportează cetățenii între ei în regimurile politice cunoscute. Unde se situează acum statele cu regimuri democratice și unde cele cu regimuri nedemocratice.

Exista anumiți indicatori care arată gradul de dezvoltare al unei țări. Trei dintre aceștia sunt mortalitatea infantilă, educația și sistemul sanitar. Într-un clasament mondial al mortalității infantile putem sesiza cu ușurință faptul ca statele nedemocratice se situează în coada clasamentului având un număr de decese în rândul bebelușilor mult mai mare decât al statelor democratice [1]. Tot la sfârșitul clasamentului se află și state cu regimuri democratice asupra cărora planează multe semne de întrebare.

Să ne gândim la educație acum. Unde întâlnim sisteme de educație mai dezvoltate, în statele democratice sau în cele totalitare? Răspunsul îl cunoaștem cu toții. În topul 500 al celor mai bune universități din lume se află o singură universitate aparținând unui regim totalitar pur, și anume Universitatea King Saud din Arabia Saudită [2]. În acest top gasim și câteva universități din China, însă aceasta nu mai este de multi ani un stat cu adevărat totalitar.

În cele din urmă, al treilea indicator al dezvoltării unui stat și asupra căruia nu vom insista foarte mult este sistemul sanitar. Oricine este nevoit să apeleze la serviciile medicale din alte state nu va merge în Birmania, de exemplu, ci va alege un spital dintr-o țară dezvoltată.

Se ridică, așadar, problema alternativei. Este de preferat un sistem politic în care femeile sunt mutilate în cazul în care vor să divorțeze? În care poți sfârși omorât cu pietre? Cu siguranță nu. Soluția vine din partea democrației, cea care oferă șanse egale tuturor cetățenilor, cea care respectă cetățeanul. Democrația are marea calitate de a muta conflictul din strada în Parlament, de a înlocui violența cu dezbaterile. Exemple sunt nenumărate. Orientul Mijlociu, anumite părți ale Africii sunt măcinate de războaie care par a nu se mai sfârși. Neînțelegeri etnice care în alte locuri ar provoca războaie civile, în România democratică se dezbat în Parlament. Ne referim aici la diferendele dintre români și maghiari.

Mai trebuie lămurit un lucru. Dezbaterea pe care o purtăm pe marginea democrației trebuie să se refere la acea democrație funcțională. Nu este suficient ca poporul să aibă posibilitatea să meargă periodic la vot. Aceasta ar fi o înțelegere simplistă asupra democrației. Este necesar ca întreg sistemul democratic să funcționeze corespunzător și ne referim aici la partide puternice, instituții ale statului care să-și facă datoria și care să sancționeze abaterile, societate civilă, mass-media independentă. Și Ciad, Nigeria sau Afganistan se declară democrații, însă mai au de făcut pași semnificativi până la democrația care să funcționeze în interesul cetățeanului.

În aceeași cheie trebuie văzute și regimurile nedemocratice. Echipa afirmatoare a dat exemplul Chinei și a remarcat și ea faptul că regimul chinez prezintă multe caracteristici democratice. Este vorba printre altele de piață liberă, libera circulație a populației, acces la internet și mijloace de informare. China are deci un regim aparte și nu poate fi asemănată cu alte state.

Afirmatorii ne spun că regimurile democratice îşi supun cetăţenii unor abuzuri “de neimaginat”. Pentru a vedea aceste abuzuri de neimaginat ne invită să vedem cum se desfășoară controalele din aeroporturi. Vă invităm, domnilor afirmatori, să dați acest argument familiilor victimelor de la 11 septembrie 2001. Explicați aceste “abuzuri de neimaginat” familiilor miilor de civili uciși în Siria [3]. Acestea sunt adevăratele abuzuri de neimaginat care se petrec din pricina unor regimuri totalitare.

Da, vestea moarții lui Gaddafi a fost primită cu bucurie în statele democrate. Acesta este lucrul de care pot fi acuzate regimurile democratice. Gaddafi pe de altă parte este acuzat de genocid și crime împotriva umanității [4]. Așadar, democrația sau totalitarismul răspunde mai bine intereselor cetățenilor?

Democrația este un sistem politic prost – spunea Winston Churchill – dar este cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum. Democrația este un răspuns pentru toate țările preocupate de binele societății. Democrația este, în cele din urmă, o soluție pentru toți oamenii care vor să trăiască demn și civilizat.

  1. http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_infant_mortality_rate
  2. http://www.arwu.org/ARWU2010.jsp
  3. http://m.rfi.ro/articol/stiri/social/onu-siria-este-razboi-civil
  4. http://www.hotnews.ro/stiri-international-8758558-onu-acuza-regimul-lui-gaddafi-crime-impotriva-umanitatii.htm

A2 (Andrei Chiper-Leferman)

”Cel mai bun argument împotriva democrației este o discuție de 5 minute cu votantul obișnuit” - Winston Churchill

 

Înainte de a discuta generalități sau cazuri particulare, reamintim că misiunea negatorilor constă în demonstrarea faptului că democrația este un răspuns pentru toate țările.

Argumentăm faptul că în formele sale extreme democrația oscilează între populism și tirania majorității.  Presupunând că democrația este întotdeauna o formă preferabilă de guvernare, negatorii trebuie să demonstreze faptul că orice sistem democratic  care satisface dorințele poporului în ciuda intereselor sale reale (populismul) sau în care voința majorității calcă în picoare drepturile de bază ale minorităților (oclocrația) este superior oricărui sistem nedemocratic.

Luând în vedere unul dintre cei mai obiectivi indici, acela al educației - rata de alfabetizare, constatăm că state precum Cuba (locul 2) sau Belarus (locul 7) se află deasupra unor state precum Belgia (locul 24) sau Noua Zeelandă (locul 40). [1]

Negatorul se află în eroare când echivalează gradul de dezvoltare al unui stat cu prezența unui sistem democratic. Autocrații precum Dubai, Bahrein sau Emiratele Arabe Unite se află în topul statelor dezvoltate și la coada clasamentului în ceea ce privește decesele infantile, cu un sistem de sănătate performant.[1]

Negatorii insistă întru selecție observațională pe așa-numitele democrații funcționale, deși A1 a exemplificat deja că perfect democratic și ”funcțional” a ajuns la putere Adolf Hitler, cu majoritate în Parlamentul Germaniei interbelice, mizând pe conflictul rasial și antisemitic și aducând acea ură la nivel de guvernământ, cu susținerea maselor.

Acuzațiile oficiale de crime împotriva umanității au fost formulate odată ce mișcările revoluționare au prins amploare în Libia, de către aceeași lideri democratici, europeni și americani, care în urmă cu puțini ani îi strângeau mâna dictatorului. Aceste acțiuni pot fi desigur judecate mai clar din prisma geopoliticii [2]. Gaddafi a fost acuzat, însă nu și demonstrat vinovat ori condamnat. Asasinarea lui Gaddafi nu i-a dat șansa de a se apăra într-un tribunal.

Vorbind de statele aflate în situația Chinei, subliniem că un regim autoritar nu devine automat democratic dacă permite mici libertăți economice sau sociale. În plus, China cu siguranță nu este o ”piață liberă”, ci doar face pașii necesari spre o economie mixtă, pași îndrumați atent de aparatul statal. [3]

Le mulțumim negatorilor de ”invitația” de a explica problemele unor regimuri democratice familiilor îndoliate, însă le reamintim că apelul la emoție este o eroare de logică(!)[4], care nu schimbă cu nimic derapajele de după 9/11 în privința drepturilor omului. În plus, securitatea excesivă a aeroporturilor americane implică mari costuri și se dovedește ineficientă. TSA nu a prevenit nici măcar un singur atac terorist. [5] [6]

Democrația nu poate fi impusă cu succes cu forța.
 În cazul în care majoritatea cetățenilor dintr-o țară își aleg un sistem nedemocratic de conducere, cât de democratic poate fi considerat statul lor ?

[1] http://hdr.undp.org/en/media/HDR_2009_EN_Complete.pdf (Raportul ONU pe anul 2009 cu privire la Programul de Dezvoltare Umană: pag. 171-201)

[2] http://canadanewslibre.com/2011/10/21/pictures-of-gaddafi-with-world-leaders-no-comment/

[3] http://en.wikipedia.org/wiki/Economy_of_the_People's_Republic_of_China

[4]  http://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Erori_logice

 [5] http://www.economist.com/debate/days/view/820/print/all

[6] http://matadornetwork.com/abroad/11-reasons-the-tsa-is-not-making-us-safer-and-why-it-needs-to-be-reformed-now/


N2 (Alexandru Gavril)

Rezumând cele discutate până acum notăm faptul că la nivelul A1 s-a încercat o definire a termenilor de democrație și regim autoritar și o comparație între modul în care cele două tipuri de regim reacționează la creșterea populației, în cazul democrației afirmatorii mergând pe o ipoteză nedemonstrată. Tot A1 aduce argumentul morții lui Gaddafi, al alegerii lui Hitler și, în final, argumentul “abuzurilor de neimaginat” comise de către statele democrate.

Primul discurs negator aduce completări definițiilor explicând că democrația nu se limitează la dreptul cetățenilor de a vota, iar regimurile nedemocratice nu sunt bine reprezentate prin exemplul Chinei. Negatorii realizează o comparatie între cele două tipuri de regim bazându-se pe trei indicatori relevanți în urma căreia arată că democrația oferă cadrul necesar dezvoltării unei țări. În final, negatorii demonstrează absurdul situației de a numi “abuz de neimaginat” controlul din aeruporturi în condițiile în care lideri nedemocrați comit massacre și omoară aproape zilnic zeci de persoane.

Discursul A2 rămâne la aceleași trei argumente (Gaddafi, Hitler, China), ridică problema alfabetizării, susține că N1 comite o eroare de logică și încheie spunând că democrația nu poate fi impusă.

În cele ce urmează, pentru că spaţiul alocat nu ne permite explicații ample, vom încerca să lămurim succinct câteva chestiuni importante aduse în discuție până în acest moment.

Întâi de toate trebuie înțeles că dacă afirmăm sau negăm moțiunea ne referim la democrația implementată corect, cu mecanisme și instituții care să funcționeze după principiile democrației. Cazul alegerii lui Hitler în 1933 nu trebuie tratat simplist, ci văzut întregul context. Pe fondul Marii crize, al sărăciei, al frustrărilor si nemulțumirii generale, nu Germania democrată l-a ales pe fascistul Hitler, ci o societate germană profund extremistă și fascistă și-a ales reprezentantul [1]. Dacă instituțiile democrației funcționau, nu îngăduiau crimele săvârșite de acesta. Așadar, nu simpla exprimare a votului demonstrează democrația unui stat. Și în România comunistă se organizau alegeri iar prezența la vot era de peste 99% dar asta nu transforma România în stat democratic [2].

Afirmatorii ne cer să demonstrăm că și o democrație denaturată, schilodită de practici nedemocratice, în care minoritatea are de suferit este mai bună decât orice sistem nedemocratic (incluzând deci sisteme pestrițe precum cel din China). Nu putem și nu trebuie să facem acest lucru și am explicat până acum și de ce ar fi o greșeală. Nu demonstrăm nimic daca spunem că democrația este rea pentru că statul democrat Ciad se află în război civil de mai bine de 20 de ani iar culmea, Uniunea Fortelor Democratice de aici luptă, la propriu, cu arma în mână [3]. Nu numele face un stat sau un partid democratic ci conduita.

Să discutăm acum argumentul Gaddafi pe care afirmatorii îl susțin cu tărie. Pe scurt, pe 15 februarie 2011 s-au declanșat o serie de proteste care au degenerat apoi într-un război civil între armata țării condusă de Gaddafi și trupele revoluționare libiene. În acest timp statele democratice impuneau sancțiuni financiare și reclamau Libia la Tribunal Penal Internațional [4]. Pe 20 octombrie 2011 Gaddafi este capturat de revoluționarii libieni(!) și ucis [5]. ONU a anunțat imediat deschiderea unei anchete pentru elucidarea condițiilor în care acesta a fost omorât [6]. Întrebăm acum, care este acea vină a democrației pentru care afirmatorii sunt atât de vehemenți?

Echipa afirmatoare susține că am comis o eroare de logică prin apelul la emoție. Am luat sursa bibliografică pusă la dispoziție de aceasta și am citit ca apelul la emoție “încearcă să devieze dezbaterea de la subiect”. Asta am încercat noi să facem? Nu, ci am pus în paralel așa-zisele abuzuri inimaginabile ale democrației si adevăratele abuzuri comise în state nedemocratice, punându-ne apoi întrebarea ce este de preferat, sa suferi “abuzul” controlului din aeroport sau să fii răpit sau ucis din ordinul vreunui dictator. Din câte observăm, nu noi am deviat de la subiect ci echipa afirmatoare care nu a raspuns la această întrebare.

În fine, afirmația că democrația nu poate fi impusă este corectă și suntem de acord cu ea, cu mențiunea că nu face obiectul discuției noastre. Echipa negatoare, respinge din start o astfel de idee.

În încheiere, concluziile pe care le tragem în urma dezbaterii sunt că democrația oferă bazele unei dezvoltări armonioase a popoarelor, înlocuiește violența cu dialogul, și constituie un răspuns pentru toate țările dacă este implementată corespunzător.

  1. http://historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mitul-lui-hitler
  2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_legislative_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_1975
  3. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/84727/Culisele-razboiului-din-Ciad.html
  4. http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_Civil_Libian_din_2011
  5. http://www.zf.ro/business-international/moartea-lui-gaddafi-cine-a-apasat-pe-tragaci-ce-s-a-intamplat-de-la-tentativa-disperata-de-evadare-a-liderului-libian-pana-la-capturarea-sa-8889834
  6. http://www.ziuaveche.ro/international/externe/onu-ancheta-privind-moartea-lui-gaddafi-ultimele-imagini-video-56608.html


Decizia:

Laura Bretea

Mulțumesc celor două echipe pentru un meci captivant și provocator. Am apreciat faptul că toți vorbitorii au fost destul de informați și că au depus eforturi pentru a argumenta.

Regret faptul că dezbaterea s-a dus oarecum in paralel la nivel de primii vorbitori și doar la negatorul 2 s-a văzut un discurs care se apropie de ceea ce trebuia să fie. M-au deranjat și opiniile repezite – greșeala de logică a N1, dar și afirmațiile nefondate legate de Libia ale A1. Cred că participanții la dezbatere au capacitatea de a dezvolta dezbateri pertinente, dar că trebuie să se informeze mai bine și să acorde mai multă importanță înțelegerii și contra-argumentării cazului echipei adverse.

Am ezitat mult în a acorda acest meci negatorilor. Afirmatorii au pierdut nu pentru că nu au avut ideile, dar pentru că nu au știut să le folosească în economia jocului. Cred că discursul afimatorilor putea pleca de la concluziile din cele două discursuri: oamenii și culturile nu sunt la fel peste tot în lume și nu se poate democrație cu forța. La fel, am apreciat ideea lansată că dacă cetățenii aleg un regim nedemocratic, atunci nu putem considera că acesta nu este nedemocratic în totalitate, în lipsa contestării și represiunii. Aceste idei au fost însă doar aruncate în dezbatere, parcă pentru ca arbitrul să vadă că vorbitorii sunt inteligenți și misterioși.

Afirmatorii ar fi putut argumenta într-adevăr că democrația nu se potrivește tuturor culturilor. Culturile africane au o tradiție a negocierii pentru consens și a centralității comunităților, iar aceste practici pașnice și ne-autoritare nu sunt neapărat în contradicție cu democrația. De la a doua afirmație, nu se poate democrație cu forța, se putea folosi argument drag anti-coloniaștilor: pentru aceștia, democrația este un sistem impus de către civilizația noastră avansată și care gâtuie sistemele locale, care ar fi poate mult mai adecvate cu realitățile locale. În ciuda sumelor enorme cheltuite pe programe de democratizare în unele țări din lume, democrația nu prinde rădăcini, ceea ce ne permite să ne punem întrebarea enunțată în moțiune. (afirmațiile de mai sus nu exprimă ideile mele personale, ci moduri de argumentare posibile)

Negatorii nu sunt neapărat mai străluciți în a convinge, însă pleacă de la definiții mai ușor de apărat și au un discurs mai structurat, din care ideile se continuă ca un fir roșu până la sfârșitul meciului. Am apreciat în special limitarea la forma de democrație ideală (care n-a fost bine contra-argumentată de afirmatori, așa cum voi arăta mai târziu). Am depunctat greșeala de logică remarcată de afirmatori și lipsa de coerență în contra-argumentare, în general. Într-un meci normal, negatorii n-ar fi câștigat cu contra-argumentarea pe care au făcut-o.

Aria de conflict cea mai importantă a fost cea referitoare la definiția democrației. Afirmatorii au pornit de la o definiție incompletă, care nu-și are locul în dezbatere decât ca să le crească șansele. Aș fi acceptat această definiție în cazul în care afirmatorii s-ar fi folosit cu succes de ea, însă aceasta a rămas în aer. Un exemplu posibil ar fi fost compararea indicilor propuși de către negatori ai regimului actual din Afganistan (regim în tranziție) cu cei de pe vremea regimului autoritar susținut de către URSS.

Am acceptat definiția democrației ca democrație funcțională, în care instituțiile statului pot să activeze, existența unei societăți civile, etc. Sunt de acord cu negatorii că organizarea alegerilor și funcționarea Parlamentului nu sunt condiții suficiente pentru a caracteriza o democrație. Negatorii au folosit această definiție pentru a argumenta că indicatorii de prosperitate sunt mai buni în cadrul democrațiilor și că democrația permite transferul conflictelor în dezbaterile din Parlament. Argumente cam șubrede, dar care au fost prea puțin discutate.

A doua arie de conflict a fost a propos de indicatorii de dezvoltare ai democrației. Deși acesta este un argument extraordinar de bun, negatorii n-au mai răspuns la observația afirmatorilor legată de excepțiile statelor totalitare care declară cifre bune la educație. Acest punct n-a contat însă foarte mult în luarea deciziei mele, pentru că contrargumentarea afirmatorilor nu a continuat pentru a demonstra punctul lor de vedere.

A treia arie de conflict a fost apropos de abuzurile nedemocratice din democrații. Negatorii au contrat acest argument cu o afirmație lacrimogenă, din care publicul înțelege ceea ce dorește. Afirmatorii au explicat corect că măsurile nedemocratice nu ar fi fost justificate, însă, din nou, n-am văzut legătura dintre această idee și argumentarea în favoarea moțiunii. Atâta timp cât oamenii nu au nevoie de democrație, n-am înțeles de ce bunăstarea lor era măsurată în valori democratice. Am acceptat în final ideea negatorilor că regimurile nedemocratice comit abuzuri mult mai importante decât controalele incomode din aeroporturi.

A patra arie de conflict – democrațiile pot lua decizii nocive. Negatorii au contrazis foarte bine arătând că în cazul alegerii lui Hitler a fost vorba de condiții excepționale, în care Germania nu mai putea fi considerată democrație funcțională.

Am considerat controversa în legătură cu Libia și Gaddafi fără legătură cu dezbaterea și exemplul cu China, din care nu s-a înțeles mare lucru decât că afirmatorii apreciază ideea conducătorilor chinezi de a limita dreptul de reproducere a chinezilor pentru un calcul demografic.

A1 – 22 – C – 12 S – 7 S - 3

Un discurs care nu a fost gândit destul. Echipa afirmatoare arată prin celălalt vorbitor că are capacitatea de a reacționa la argumente, dar nu reușește să construiască ceva din nimic. Lipsește structura, în loc de o idee centrală se prezintă multe exemple disparate concluzionate în coadă de pește.

Am sesizat și o lipsă de informare corectă, sau o interpretare ieșită din comun și nu neapărat pertinentă a unor informații – despre Libia, despre inițiativa de lege considerată ca abuz inimaginabilă. Mai multă atenție la surse (protv.ro?) și mai multă seriozitate în abordarea dovezilor cu care vă exemplificați argumentele.

N1 – 24 C – 13 S – 7 S - 4

Problema inversă ca la afirmatorii. Negatorii construiesc un caz excelent, dar prin N1 fac prea puțină contra-argumentare. Apelul la sentiment din finalul discursului a fost complet disonant cu restul discursului. Întrebările retorice nu-și au nici ele locul în dezbateri argumentate.

A2 – 24 C – 13 S – 8 S - 3

Afirmatorul 2 se descurcă mai bine pentru că are la ce reacționa. Pierde însă meciul pentru că poziția pornită de la definiții este greu de apărat. Un A2 trebuie în primul rând să reconstruiască bine cazul său și să contrazică pe cel negator. Discursul a fost prea scurt (mai puțin de 500 de cuvinte, la o limită de 800), prea puțin elaborat. Ideea cu Gaddafi a continuat, irelevantă și discursul s-a terminat cu o întrebare retorică inutilă. Dacă arbitrul nu este impresionat de întrebări retorice, ce ne facem?

N2 - 25 C – 12 S - 8 S - 5

Negatorul 2 este singurul vorbitor care își face într-adevăr treaba. Am apreciat structura, reamintirea discuției, reafirmarea definiției și a punctelor cele mai importante. Am depunctat divagația despre Ciad (n-am înțeles nimic din ea), continuarea discuției despre Libia și încercarea de a motiva eroarea comisă de A1. Mai multă atenție la argumentele futile și la documentare.











A1 -> 22 puncte
N1 -> 24 puncte
A2 -> 24 puncte
N2 -> 25 puncte
Castiga echipa:

Alexandru si Dragos (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.