Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Ruxandra si Sorin-Ioan' (afirmatori) vs 'Alina si Toma' (negatori)

A1 (Sorin-Ioan Dumitrascu)

Tema dezbaterii “E timpul sa afirmăm că nesupunerea civică este legitimă intr-o democarție?” operează cu doi termeni, „nesupunere civică” și „ democrație”. La o primă vedere putem spune că problema ce este impusă o constituie faptul ca nesupunerea civica nu isi gaseste aplicabilitatea intr-un sistem democratic, per a contrario, putand fi folosită cu un real succes intr-un sistem nedemocratic. Însă echipa afirmatoare nu dorește să puna in discuție acest lucru ci doar să demonstreze legitimitatea nesupunerii civice intr-o democratie.

În continuare vom defini termenii de bază pentru o mai buna ințelegere a ceea ce se vrea a fi demonstrat. Prin „nesupunere civică” echipa afirmatoare ințelege acel act deliberat, public, colectiv, conştiincios, şi nonviolent de încalcare a unei legi (lato sensu), cu scopul de a exercita o presiune asupra unei autorități publice pentru a schimba reglementarea respectivă. Persoana în cauză îşi asumă responsabilitatea fața de acțiunea savârșită acceptând consecințelele legale ale faptelor sale.

Democrația este definitp în general ca fiind o formă de guvernare în care toți cetățenii participă la luarea deciziilor ce le afectează existența. În cazul ideal, aceasta presupune participarea tuturor cetațenilor în mod egal (direct sau indirect) la propunerea, elaborarea și votarea legilor.

O primă afirmație care acorda nesupunerii civice un statut legitim într-o democrație este ca aceasta metodă să fie utilizată în mod subsidiar, după ce toate celelalte căi de contestare a unei legi au fost epuizate. Așadar, în procesul elaborării unui act normativ, autoritatea emitentă va trebui nu numai să fundamenteze științific actul de legiferare propriu-zis, ci să aibă in vedere atât realitatea socială cât și cea juridică. Astfel, din nefericire, sunt multe exemple care ne demonstrează că au fost elaborate acte normative care ulterior au fost modificate sau abrogate, pentru că acestea nu au ținut cont de trebuințele sociale reale.

Avand in vedere „slăbiciunea” sistemului nostru judiciar, recurgerea la o cale de atac legală se poate dovedi a fi lungă si anevoioasă, pronunțarea unei sentințe nefăcându-se astfel într-un termen rezonabil. Așadar suportarea consecințelor unei legi injuste nu ar avea niciun temei, dupa cum și Martin Luther King Jr. spunea „justitia care vine prea tarziu e injustitie.”[1]

Cea de-a doua afirmație de care echipa afirmatoare se leagă este faptul că nesupunerea civică nu implica disprețul față de lege. Spunem asta făcând apel la un caz similar, controlul constituționalității legilor prin opinia publica, un control elementar, care cuprinde reacția cetățenilor în momentul încălcării unei preveder constituționale. Dezavantajele acestei metode față de nesupunerea civică este faptul că aceasta formă de control este considerată ca primitivă, deoarece presupune sau implică violența, un exemplu elocvent si actual fiind articolul 20, alineatul 4 din Constitutia Republicii Federale Germania: „Împotriva oricui care se angajează să elimine această ordine constituţională, toţi germanii au dreptul de a rezista, în cazul în care nici o alta cale de atac nu este posibila.”[2] Mergând astfel pe rațiunea „cine poate mai mult poate și mai puțin[3] nesupunerea civică este de preferat a fi aplicată în astfel de cazuri.

În concluzie, credem cu tărie că nesupunerea civică este perfect aplicabilă și legitimă într-un regim democratic, istoria fiind cea care ne oferă exemple elocvente de nesupunere civică ce s-au desfășurat în state pur democratice, precum în cazul Rosei Park care prin încălcarea repetată a hotârarii orașului Montgomery din statul Alabama care prevedea ca oamenii de culoare sa cedeze locurile din autobuz în favoarea cetățenilor de culoare albă.  Astfel, acceptarea în mod deschis a amendării si arestării de către „prima doamnnă a drepturilor civice”[4]  a constituit începutul mișcării drepturilor civice din Statele Unite ale Americii.



[1]  „justice too long delayed is justice denied” http://www.africa.upenn.edu/Articles_Gen/Letter_Birmingham.html

[2] „(4) Gegen jeden, der es unternimmt, diese Ordnung zu beseitigen, haben alle Deutschen das Recht zum Widerstand, wenn andere Abhilfe nicht möglich ist.”

http://www.bundestag.de/dokumente/rechtsgrundlagen/grundgesetz/gg_02.html

[3] qui potest plus, potest minus


N1 (Alina Gavra)

Democrația este definită în general ca fiind o formă de guvernare în care toți cetățenii participă la luarea deciziilor ce le afectează existența. În cazul ideal, aceasta presupune participarea tuturor cetățenilor în mod egal (direct sau indirect) la propunerea, elaborarea și votarea legilor.

Varianta optimistă a filosofiei politice ne aduce în față construcția unui stat făcut, nu ivit, pentru a reglementa conviețuirea cetățenilor lui. Thomas Hobbes a justificat legitimitatea existenței statului în asigurarea securității cetățenilor. Așadar, o dată încheiat contractul social prin care indivizii cad de acord pentru crearea unei puteri ce are unicul scop de a-i proteja, ei nu mai pot renunța la acesta. Acolo unde ei nu pot ori nu știu, statul trebuie sa aibă resursele și competența de a veni în ajutor. Acceptarea faptului unui astfel de comportament ca fiind legitim poate degenera, așa cum o arată și realitățile sociale, în violențe.

Echipa negatoare consideră că termenul în sine de “nesupunere civică” are un sens peiorativ, în ideea în care ridică la rang de valoare neîncrederea socială generală, și în instituțiile statului în particular. Ceea ce descrie o societate democratică este sentimentul de libertate înțeleasă ca și capacitate a individului de a avea convingeri proprii și de a se angaja în orice comportament atât timp cât nu lezează dreptul altuia la libertate, precum și cel de protecție. Aceasta din urmă este garantată printr-o suită largă de pârghii constituționale, de un sistem elaborat de “checks and balances” care controlează abuzurile puterii și care și-au dovedit eficiența de-a lungul timpului.

Așadar un prim argument pentru care echipa negatoare nu consideră nesupunerea civică ca fiind legitimă într-o democrație o reprezintă chiar relația dintre cele două variabile și ceea ce implică fiecare . Avem variabila dependentă nesupunerea civică și variabila independentă democrația care vine cu pârghii de control asupra legislativului, în fond nu doar participarea la vot, deși probabil cea mai eficientă, este singura metodă de influențare a deciziilor politice, societatea civilă având într-o democrație acces la o multitudine de metode de control ale decidenților. Cineva ar putea argumenta că aceste metode sunt lente și ineficiente, dar democrația în sine este un regim politic ce necesită efort, implicarea și documentarea cetățenilor și nu se poate rezuma la prezența la vot o dată la 4/5 ani.

În continuare, echipa negatoare aduce în față o distincție de importanță crucială în vederea înțelegerii reale a problematicii de față, și anume, distincția între activism civic și nesupunerea civică. Activismul civic este în fond o valoare pe care se bazează democrația și care vine în contradicție cu ceea ce nesupunerea civică aduce prin efectele-i distrugătoare. A fi un cetățean activ înseamnă a-ți aduce aportul la bunul mers al societății, pe când formele de nesupunere civică nu fac altceva decât să perturbe o serie de reguli comune, fără a oferi alternative într-un mod productiv. După cum ne-a arătat istoria, nesupunerea civică prin formele sale de revolte stradale, revoluții, războaie civice chiar, caracterizează mai degrabă un regim nedemocratic (v. Primăvara Arabă), nicidecum unul democratic.

În teoria sa, Putnam susține că normele și rețelele de implicare civică au o influență puternică asupra performanței instituțiilor guvernamentale[1]. Adică calitatea guvernanței este determinată de prezența sau absența unei anumite culturi ale activismului civic din societatea respectivă. Această cultură civică este de fapt construită de angajarea în comportamente precum prezența la vot, lecturarea sistematică a presei, apartenența la unele ONGuri, cluburi sau alte structuri care formează societatea civică.

Alexis de Toqueville considera că virtutea civică poate fi activată prin participarea la afacerile publice. Oamenii care se alătură vecinilor lor pentru a rezolva probleme comune și disputele vor învăța importanța cooperării, vor simți un puternic atașament față de comunitatea lor și vor dezvolta acele “obișnuințe de suflet” (en. Habit of the hearts) care le permite să identifice propria bunăstare cu starea de bine a colectivului[2].

În concluzie, credem cu tărie că nesupunerea civică nu este legitimă într-un regim democratic întrucât îi anulează valorile de bază de cooperare și reciprocitate, lăsând loc violenței și haosului.



[1] Putnam, R.D. (1995) Bowling Alone: America’s Declining Social Capital, The Journal of Democracy, 6:1, 65-78

[2] Robert Bellah, et al. (1986) Habits of the heart: Individualism and commitement in  American Life , New York: Harper & Lane.


A2 (Ruxandra Matei)

Mulțumim echipei negatoare că adoptă aceeași noțiune pentru democrație ca și noi, însă considerăm că tema lor este pe jumătate nefăcută, deoarece aceștia nu fac nicio precizare cu privire la termenul de nesupunere civică, lăsând la latitudinea noastră să apreciem că avem de a face cu o acceptare tacită a definiției dată de echipa afirmatoare, dar daca este așa, rămâne de văzut.

Democrația este o formă de guvernământ creată de oameni, iar cum ființele umane sunt imperfecte, se poate considera, că nici acest sistem nu va funcționa perfect întotdeauna, dupa cum chiar Winston Churchill spunea “Democrația este cea mai proastă formă de guvernământ, cu excepția tuturor celorlalte care au fost încercate.” Înca din cele mai vechi timpuri întâlnim exemple ale nesupunerii civice, cel mai grăitor exemplu fiind situația creștinilor din Imperiul Roman, care au continuat să-și practice religia asumându-și consecțintele acesteia, dar dat fiind că Imperiul roman nu era o democrație, nu vom dezvolta acest exemplu.

În schimb Socrate ne-a lasat una dintre dovezile scrise despre nesupunerea civică din civilizația vestică.

El i-a învățat pe tinerii atenieni să nu-ș piardă simțul critic față de democrația ateniană. Conducerea Atenei nu a fost încantată de invățăturile lui Socrate și a încercat să-l oprească. El a continuat să predea aceste lecții, drept urmare a fost judecat și condamnat la moarte pentru coruperea studenților. Actul său a fost unul deliberat în care el a sfidat în mod public o lege pe care a considerat-o injustă, asumandu-și în același timp consectințele, în acest caz, moartea. El s-a justificat spunând că a avut obligația morala de a fi un cetățean bun, respectând principiul legalității, chiar dacă încălcat o lege nedreaptă.[1]

Echipa afirmatoare este de acord cu afirmația negatorilor privitoare la teoria contractului social care are menirea de a-i proteja pe cetățeni, însă atunci când instituțiile puterii încalcă termenii contractului, guvernanții dând dovadă de imoralitate prin deciziile lor iar comunicarea dintre guvernanți și guvernați este aproape inexistentă, toate acestea fac ca individul să vadă în stat un instrument represiv și arbitrar. Din acestea rezidă și nevoia resimțită de individul guvernat de a-și regăsi propria securitate nu în stat, așa cum ar fi normal, ci în libertatea sa de comportament. Așadar, nesupunerea civică este astfel un mijloc de reafirmare a legăturii dintre societatea civilă și cea politică, în momentul în care încercările celei dintâi de a o influența în mod legal pe cea de-a doua au eșuat și toate celelalte opțiuni au fost epuizate.

În continuare afirmatorii neagă faptul că participarea la vot este “probabil cea mai eficientă metodă” deși negatorii afirmă că la îndemana societății civile sunt puse și alte metode de influențare a deciziilor politice, deoarece în cazul unei reprezentări defectuoase, aceasta poate fi sancționată doar la următoarele alegeri, lucru ce se poate dovedi a fi inutil, cetățenii fiind cei ce îndură răul social.

Legat de definirea nesupunerii civice, se pare că negatorii nu au bagat de seamă că o trasătura caracteristică a acesteia este non-violența. Acest fapt rezultă din comparația pe care negatorii o fac între activismul civic și nesupunerea civică, subliniind faptul că finalitatea nesupunerii civice ar avea efecte distrugătoare, asociind revoltele stradale, revoluțiile și războiale civile cu „forme” ale nesupunerii civice.

Mai departe, negatorii susțin faptul că existența unei culturi civice influențează modul în care „calitatea guvernării este determinată”, enumerând printre alte elemente ale acestei culturi si “aparteneța la unele ONG-uri”. Se pare că negatorii au omis a avea in vedere faptul că una dintre cele mai mari ONG-uri, Greenpeace, prezentă în 41 de țări din întreaga lume[1], deseori apelează la nesupunerea civică ca formă de protest, un exemplu relevant fiind cel din data de 8 iulie 2009, în care 11 activiști Greenpeace au decorat muntele Rushmore cu un banner al cărui mesaj era “America onorează liderii, nu politicienii: Opriți încălzirea globală[2]. În urma acestei acțiuni, toți cei 11 activiști au pledat a fi vinovați fiind amendați fiecare cu suma de 460 $ și prestarea de muncă în folosul comunității, iar unul dintre ei a fost arestat pentru 2 zile.

În concluzie, tolerarea nesupunerii civice este astfel un test decisiv al oricărei democrații concepute ca proiect de adaptare permanentă la sensurile morale ale societății. Sistemul de reguli și instituții trebuie să rămână permanent deschis semnalelor din sfera publică, nesupunerea civică fiind un astfel de semnal.


[1] http://www.greenpeace.org/romania/ro/about/

[2] http://www.greenpeace.org/international/en/news/features/civil-disobedience-in-jail-050110/



[1] http://www.san.beck.org/Crito.html


N2 (Toma Grozavescu)

Echipa negatoare își manifestă încântarea față de dezbaterea de față întru-cât se pare că încet dar sigur, se ajunge la o înțelegere comună a problemei de față. După cum s-a putut observa, ambele echipe sunt de acord cu definiția dată democrației, însă în ceea ce privește “nesupunerea civică”, am dori să adăugăm următoarea clarificare: suntem de acord cu definiția dată de echipa afirmatoare, însă facem precizarea că nu putem cataloga nesupunerea civică ca o acțiune pașnică sau violentă în sine. După cum am sugerat și până acum, efectele nesupunerii civice pot fi adesea violente, rezultând în pierderi materiale și chiar umane. Catalogarea nesupunerii civice ca fiind “un act (…) nonviolent de încălcare a unei legi” este cel puțin puerilă, întrucât numeroase acte de nesupunere civică de-a lungul istoriei și în varia contexte, au generat ură și pierderi de vieți umane. Efectele unei astfel de acțiuni trebuie cântărite atent înainte de a declara respectiva acțiune legitimă.

Argumentul pe care echipa afirmatoare îl aduce în favoarea legitimării nesupunerii civice bazat pe scrierile lui Socrate este defectuos prin faptul că pornește de la erori de informație fundamentale. Socrate s-a dovedit a fi un oponent al democrației așa cum o cunoaștem astăzi, considerând că doar elitele societății – filosofii în cazul Greciei Antice – ar avea dreptul la guvernare și nicidecum alte categorii ale populației[1]. Astfel, “incitarea la nesupunere” pe care Socrate o predica era față de un regim democratic în care oricine are dreptul la conducere, cu care acesta nu era de acord, democrația ideală din punctul său de vedere fiind clasată astăzi mai degrabă ca o formă de oligarhie[2].

Echipa negatoare este de acord cu precizarea afirmatorilor conform căreia nesupunerea civică ar putea fi un ultim instrument de protest sau de încercare de influențare a decizionalului într-un regim democratic atunci când toate celelalte au eșuat,  reiterând faptul că la îndemâna cetățenilor sunt o mulțime de alte metode legale de soluționare a posibilelor conflicte între guvernanți și guvernați, dar, folosind exemplul României, ele nu sunt eupizate ci neutilizate. De foarte puține ori se întâmplă ca statul să fie dat în judecată ori sunt cerute audiențele parlamentare, și acestea în scopuri personale.

De asemenea considerăm că participarea la vot este ”probabil” cea mai eficientă metodă pusă la îndemâna societății civile în primul rând pentru că o formațiune politică nu încearcă să își câștige electoratul doar cu puțin timp înaintea alegerilor ci trebuie să țină cont de interesele celui din urmă și între perioadele electorale, la urma urmei scopul unui partid politic este acela de a obține sau păstra puterea politică[3], iar în al doilea rând în cazul eșecului politicului de a se conforma, votul în sine, o instituție de bază a democrației moderne, poate duce la schimbări imediate la nivelul decizionalului, exercitarea acestui drept neaducând nici o consecință asupra cetățeanului precum nesupunerea civică.

În concluzie echipa negatoare consideră că manifestarea nesupunerii civice indică faptul că regimul a pierdut încrederea cel puțin a participanților activi la actul democratic, prezumția de bună credință nu mai funcționează, iar lipsa de legitimitate face ca aspectul legalist să treacă pe un plan secundar.



[2] Colaiaco, James A.(2002) Socrates Against Athens: Philosophy on Trial, New York.

[3] Hawkesworth, Mary; Kogan Maurice, (1992), Encyclopedia of Government and Politics, vol 1, SOS Free Stocks, pp. 394-395.



Decizia:

Draghicescu Victor

Dezbaterile sunt un exerciţiu civic cu implicaţii destul de concrete. Când dezbateţi ar trebui să vă puneţi întrebarea dacă argumentele voastre ar putea convinge un om mediu-informat şi bine-intenţionat. Din punctul meu de vedere aici ambele echipe au fost sub aşteptări. Meciul de dezbateri nu este un exerciţiu de erudiţie ci un exerciţiu de logică şi persuasiune. În dezbaterea asta au fost mai multe surse autori decât exemple de nesupunere civică efectivă. Deşi poate părea că dă foarte bine că citaţi din tot felul de autori în dezbaterea asta era mai important să vedem dacă nesupunerea civică funcţionează sau nu. Mai concret, dacă am 100 de autori importanţi care îmi spun x şi un singur exemplu real care îmi spune non-x, eu o să cred non-x în ciuda celor 100 de autori. Faima nu te poate face să ai dreptate.

A1: Ai avut o introducere puţin cam lungă care ţi-a mâncat din spaţiul discursului. 800 de cuvinte este foarte puţin. Din aceste 800 tot ce nu e argument ar trebui să ocupe foarte foarte puţin. Definiţiile prezentate au fost corecte şi echilibrate pentru că lăsau loc de dezbatere.

Argumentul referitor la Constituţia Germaniei este un apel la natură. Nu ne interesează dacă există legi care ar putea justifica nesupunerea civică. Legile nu pot fi aduse ca argument valid într-o dezbatere despre principii morale şi de contract social pentru că discuţia se poartă la un alt nivel. Principiile sunt imuabile iar legile schimbătoare.

Am apreciat că ai oferit un exemplu de nesupunere civică, dar acesta era cea mai puternică parte a cazului tău şi ar fi trebuit extins şi analizat mai în profunzime.

C 12

S 8

S 4

N1: În primul rând identific o problemă de adresare concretă a argumentelor sau definiţiilor afirmatoare. Discursul negator nu este rostit în gol, el este un răspuns la discursul afirmator. În acest caz se procedează aşa:

Afirmatorii au spus x, dar noi răspundem prin y pentru că abc.

Unde x este aserţiunea argumentului afirmator şi y este aserţiunea argumentului negator urmată de raţionament şi exemple.

Dacă există probleme cu definiţia nesupunerii civice menţionaţi asta şi explicaţi ce trebuie menţionat şi modificat. Din discursul negator am înţeles că nesupunerea civică are un caracter peiorativ, dar nu am înţeles de ce.

A fost corect argumentul referitor la existenţa unor mijloace legale de rezolvare a problemelor, dar nu a ţinut cont de faptul că afirmatorii au menţionat de la început că nesupunerea intră în acţiune ca ultimă măsură şi că unele mijloace democratice sunt foarte lente. Ca şi A1, te-ai bazat pe apelul la autoritate dar nu ai oferit nici un exemplu în care metodele tradiţionale şi validate în timp au rezolvat o problemă. În acelaşi timp ai afirmat că nespunerea civică duce la violenţă. Cum nu ai schimbat definiţia afirmatoare şi nici nu ai oferit justificări suplimentare, acesta rămâne un nonsequitur care va fi depunctat.

C 10

S 7

S 4

A2: Ai identificat corect problema legată de definiţie. Într-adevăr, N1 are o poziţie ciudată faţă de definiţie. Ai fi putut tranşa dezbaterea mai clar cu o sursă. Din păcate mi se pare că ai făcut numai jumătate din treabă în a demonstra că nesupunerea civică este non-violentă.

Cu toate acestea, ai dat două exemple care au arătat efectele nesupunerii civice (Socrate şi GreenPeace) care valorează cât 100 de citate.

C 13

S 8

S 2

N2: Este o răutate gratuită să numeşti o definiţie afirmatoare puerilă; e la limita fairplay-ului. Nu am depunctat asta.

Ai afirmat că nesupunerea civică a dus de-a lungul timpului la nenumărate pierderi materiale şi de vieţi omeneşti dar nu ai oferit nici un exemplu. Argumentele sunt incomplete dacă nu au exemple.

Ai făcut o treabă bună în a combate exemplu cu Socrate, dar nu ai mai adresat şi exemplu cu GreenPeace.

Nu este de bun augur să accept un punct atât de important ca subsidiaritatea nesupunerii civice în ultimul discurs. Această idee a apărut încă de la început la afirmatori, N1 nu a atacat-o şi apoi tu ai acceptat-o ca fiind validă cu menţiunea că există o multitudine de mecanisme democratice. Această ultimă menţiune atenuează din acceptare, dar nu ţine cont de faptul că ideea referitoare la lentoare a apărut la afirmatori de la început.

C 10

S 8

S 4

A 24 23

N 22 21

În concluzie meciul a fost decis de următoarele arii de conflict:

Definiţia nesupunerii civice – câştigată la limită de afirmatori din cauza dezordinii şi a lipsei de exemple a negatorilor.

Efectele nesupunerii civice – câştigată de afirmatori datorită exemplelor oferite

Existenţa alternativelor – câştigată de afirmatori datorită lentorii alternativelor care nu a fost adresată.

A1 -> 24 puncte
N1 -> 21 puncte
A2 -> 23 puncte
N2 -> 22 puncte
Castiga echipa:

Ruxandra si Sorin-Ioan (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.