Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Carmen si Eugen' (afirmatori) vs 'c&a' (negatori)

A1 (Eugen Sarbu)

    Tema “E timpul să afirmăm că nesupunerea civica este legitimă într-o democraţie?” pune fata in fata doua concepte aparent asemanatoare: conceptul de stat de drept si conceptul de guvernare a poporului. Puterea guvernantilor emana de la popor, insa odata ce depasesc pragul electoral, acestia pot lua decizii ignorand vointa poporului. Ce se intampla daca guvernantii hotarasc in defavoarea poporului? Bineinteles, acestia vor fi sanctionati de electorat la alegeri. Dar pana la alegeri, timp de patru ani detin puterea de decizie. Ce fac cetatenii daca exista o sursa elitista a puterii?  Acelasi grup de parlamentari, care desi isi schimba apartenenta politica, acced constant la putere!  Unul dintre raspunsurile legitime la aceste intrebari il reprezinta nesupunerea civica.

   Acesta este un subiect abordat cu predilectie in momente  de criza. Instabilitatea economica si politica implica decizii de o importanta covarsitoare cu repercusiuni directe asupra vietii private a cetateanului.

   Consideram ca nesupunerea civica este legitima intr-o democratie avand rolul de a sanctiona indiferenta autoritatilor publice si abuzul de putere.

  Nesupunerea Civica este un protest nonviolent, prin care cetatenii refuza deliberat sa se supuna unor legi considerate injuste. Este un process pasnic prin care se doreste imbunatatirea unor sectiuni ale sistemului, iar protestatarii isi asuma consecintele propriilor fapte.

   In lucrarea “ Politics as a Vocation”, Max Weber defineste legitimitatea unei actiuni ca fiind acceptarea sa de catre cetateni.

  Conform autorilor:  Phillippe C. Schmitter si Terry Lynn Karl (“ Ce este … si ce nu este democratia”): “democratia politica moderna este un sistem de guvernare în care conducatorii sunt permanent raspunzatori pentru actiunile lor în spatiul public fata de cetateni.”  Asadar, democratia reprezinta mai mult decat alegeri libere si rotatie guvernamentala.

      Ignorarea cetatenilor

     Anumite Constitutii democratice confera sefului statului dreptul de a decide cine este dusmanul si cine este prietenul poporului. In baza acestui drept, presedintele poate angrena tara intr-un razboi, indifferent de parerea populatiei. Aceasta actiune presupune obligatia cetatenilor de a-si risca, resursele, bunastarea, relatiile comerciale, absolute tot, inclusive viata in cazul soldatilor. Indiferent la dezacordul opiniei publice, in 2003, George w. Bush hotaraste invadarea Irakului.  Acesta este o situatie in care unica forma de dezaprobare pe care cetatenii o pot exercita este nesupunerea civica. Ei nu vor o revolutie, schimbarea regimului politic, vor sa atraga atentia asupra unei practice nedemocratice care trebuie inlaturata.

  “Los indignados”

   Cresterea datoriei externe a statului este o solutie pe care liderii de state o adopta ot mai frecvent pe fondul actualei crize economice. Aceasta impovareaza generatia actual si viitoarele generatii cu plata unor sume de bani. Cetatenii nu au cerut acesti bani, nu a fost luat in calcul dreptul lor de a decide, totusi li se atribuie obligatia de a platii aceste datorii. Miscarea “Los indignados”, formata in Madrid, a propus o forma de nesupunere civica la adresa deciziilor politice ale unor institutii care nu sunt alese de cetateni, cum ar fi Fondul Monetar International si Banca Europeana. Acestia contesta  masurile de austeritate impuse de aceste institutii. Nu pot schimba politicile acestor institutii deoarece ele nu sunt vizate de procesul alegerilor electorale, asadar singura forma de a-si arata dezaprobarea o reprezinta nesupunerea civica.

  Efectele pozitive ale nesupunerii civice

   Nesupunerea civica evidentiaza tarele sistemului decizional. Actiunile oamenilor vizeaza disfunctionalitatile prezente intr-o societate democratica. Refuzul de a accepta normele injuste modeleaza programul opozitiei politice, iar in momentul schimbarii puterii politice si venirea la putere a opozitiei, aceste disfunctionalilati vor fi rezolvate. Un exemplu concludent in acest sens il reprezinta actiunile lui Marthin Luther King. Acesta si-a asumat responsabilitatea si consecintele faptelor sale, in urma actiunii de a milta pentru drepturile cetatenilor de culoare, a fost arestat. In ciuda acestora, cerintele sale au devenit legi odata ce a atras sustinerea cetatenilor americani si a adus in atentia opiniei publice problemele rasiale.

    In concluzie, nesupunerea civica este legitima si are un rol productiv. Scoate in evidenta nedreptatile dintr-o societate si obliga decidentii politici de a rezolva nemultumirile lor.

  Intr-o democratie cetatenii sunt cei care guverneaza. Reprezentantii sunt doar intermediarii acului guvernamental. Acestia trebuie sa fie controlati de catre cetateni, iar in anumite moment singura metoda de a indrepta derapajele lor este nesupunerea civica.


N1 (Carmen Elena Stefan)

       Democrația este sistemul de guvernământ în care cetățenii oferă grupurilor politice dreptul de a conduce prin intermediul unor alegeri periodice. Cetățenii nu pot și nu ar trebui să conducă, deoarece, de exemplu, în cele mai multe cazuri și în majoritatea timpului, nu au o viziune clară sau viziunea lor nu este corect fondată. [1]

         Nesupunerea civică nu poate fi justificată într-o democrație. Legile injuste adoptate de o legislatură democratică pot fi schimbate prin mecanismele aceleiași democrații. Existența căilor legale de sancționare a autorităților publice și a abuzului de putere fac nesupunerea civică o cale ineficientă de abordare a problemelor dintr-o societate democratică.  Spre exemplu, opinia publică este o modalitate mult mai eficientă de evidențiere a nemulțumirilor populației, prin aceea că aduce la cunoștintă aceste nemultumiri, fără subminarea democrației, determinată de încălcarea legilor, ca mod de manifestare a nesupunerii civice.

         Nesupunerea civică nu este o formă de a arata dezprobarea populației, ci o formă de a evidenția nemulțumirile unor anumite grupuri, care nu reflectă neapărat direcția unei întregi societăți. Extrapolând de la definitia lui Max Webber, din lucrarea “ Politics as a Vocation”,  conform căreia legitimitatea unei acțiuni reprezintă acceptarea sa de către cetățeni, nu putem spune că nesupunerea civică este legitimă, deoarece nesupunerea civică implică acțiunea unor grupuri mici de persoane în raport cu populația unei tari.  Nu putem spune că, după alegeri, populația nu mai are posibilitatea de a influența aleșii. Constituția României, în art. 51, reglementează dreptul de petiționare, care conferă cetățenilor posibilitatea de a se adresa autorităților publice prin petiții.

         În contextul societății actuale, nesupunerea civică a devenit o tehnică de selectare a liderilor opoziției. Scopul opoziției într-o democrație este de a conlucra alături de putere la protejarea democrației, și nu de a dezaproba acțiunile partidului de la putere. Refuzul de a accepta normele injuste, prin încălcarea lor, nu duce la schimbarea acestora în norme legale, ci adesea implica și încălcarea unor legi asupra cărora există un consens.

         Prin acceptarea sistemului politic din țara în care trăim, acceptăm implicit procedura legislativă și căile legale de influențare a acesteia. Nu putem pretinde existenta unui stat utopic, în care toate legile sunt corecte sau se aplică cu aceleași efecte tuturor, în care să avem în același timp și dreptul de a le încălca după bunul plac, folosindu-ne de așa-zisa legitimitate a nesupunerii civice. Spre exemlu, în Romania, art. 74 din Constituție, este reglementată inițiativa legislativă a cetățenilor.[2]

         Nu cred că este cineva suficient de naiv să creadă că este ușor să strângi 100 000 de semnături pentru a putea exercita acest drept. Însă nu e imposibil. Toți cunoaștem campania ”Vreau și eu părinții mei”, prin care s-a reușit strângerea unui număr suficient de semnături pentru a se cere modificarea legii adopției în sensul simplificării procedurilor ce trebuie îndeplinite pentru a putea adopta. Ce s-ar fi rezolvat dacă câteva persoane s-ar fi decis să nu respecte aceste norme legale privind adoptia și, spre exemplu, ar fi luat copii din entrele de plasament pentru a le oferi o viata mai buna? În niciun caz nimic. Acei copii ar fi fost în continuare blocați într-un sistem care nu le oferea nimic. Prin epuizarea căilor legale, șansele de adoptare a unei legi favorabile acestora sunt mari, prin concertatea puterii de inițiativă a cetățenilor cu puterea opiniei publice. Un alt exmplu este și campania ”Durerea nu este iubire”  promovată de postul de televiziune ”Acasă tv”.

         Dacă nesupunerea civică este permisă pentru un grup care dorește sancționarea unei legi, atunci este justificată pentru orice grup într-o situație asemănătoare. Aplicarea unei asemenea axiome permite manifestările din partea grupurilor extremiste, iar rezultatul obținut ar fi nefavorabil și pentru cei care susțin legalitatea nesupunerii civice.

         Trebuie să fim corecți și să vedem realitatea din partea nesupunerii civice. Cei ce apelează la această modalitate de protest au o agendă proprie, și în niciun caz pe această agenda nu se află interesul suprem al societătii. Dacă am permite ca fiecare individ să manipuleze opinia publică prin nesupunere civică, în vederea atingerii obiectivelor personale, am ajunge mai degrabă în anarhie, decat în democrație.

         În concluzie, nesupunerea civică nu poate fi considerată legitimă într-o democrație, deoarece consecințele pe care le implică cel mai adesea sunt contrare intereselor majorității.



[1] Joseph Schumpeter, Capitalism, socialism, democratie,  1950

[2] Art. 74

(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.

(4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.

(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.


A2 (Carmen Sirbu)

Definitia totalitarista a democratiei

             In primul rand, nu suntem de acord cu modul in care este definita democratia in paragraful incipient. Noi credem ca in democratie “cetățenii nu oferă grupurilor politice dreptul de a conduce “, ci insusi cetatenii sunt cei care trebuie sa conduca, iar grupurile politice au rol de intermediari,Ei asculta de vox populi. Etimologia cuvantului “democratie”  afirma dreptul poporului de a conduce.  De asemenea, dezavuam ipoteza conform careia cetatenii “nu pot și nu ar trebui să conducă deoarece nu au o viziune clara sau viziunea lor nu este corect fondata”. Aceasta este un argument specific ideologiilor totalitariste, intrucat acestea pun accent pe tehnocratizare.  Cele trei ideologii totalitariste ( nazism, fascism, comunism) s-au legitimat invocand necesitatea unui grup conducator care sa le impuna cetatenilor ce e bine si ce e rau, spunand ca acestia nu au “o viziune clara”. Consideram ca definitia sustinuta de Negator contravine  tuturor principiilor democratice bazate pe libertate, egalitate si separarea puterilor in stat.

Ineficienta opiniei publice

             In al doilea rand, ideea conform careia opinia publica este un mod mai eficient de  schimbare a legilor injuste  este insuficient argumentata. Suntem de parere ca in anumite momente este nevoie de mai mult decat simpla expunere a nemultumirilor, fiind necesara o actiune concreta. Un exemplu concludent il reprezinta ascensiunea nazismului in Germania. Desi opinia publica a blamat legalizarea gruparilor paramilitare ale lui Hitler in 1923 (S.S. si S.A.), nu a fost de ajuns pentru a impiedica ceea ce urma sa devina cel mai mare genocid din istoria omenirii. Democratia germana s-a transformat intr-un regim tiranic. Daca grupurile nemultumitilor ar fi actionat concret, intentiile lui Hitler ar fi fost cu siguranta inabusite de interventia Statelor Antantei.

 Facand saltul catre present, constatam ca opinia publica a ramas la fel de ineficienta in tentaiva de a influenta deciziile importante ale guvernantilor.  Dupa nenumarate mitinguri ale sindicatelor si campanii acide ale televiziunilor din Romania, legea diminuarii salariilor bugetare a fost promulgata. [1]  

In al treilea rand, trebuie sa recunoastem ca exista o diferenta intre “ a actiona” si “ a accepta”. Faptul ca doar un grup actioneaza nu inseamna ca nu reprezinta si interesul altor cetateni. Gandhi nu a actionat in nume propriu. Nu a vizat propria libertate, ci liberatatea intregului popor indian. Schimbarile majore se fac prin actiune, iar importanta nesupunerii civice promovate de Gandhi se reflecta si in activistul anti-apartheid promovat de  presedintele Africii de Sud, Nelson Mandela. Astfel, prin nesupunere civica, doua state si-au dobandit independenta, iar India dintr-o tara foarte saraca a evoluat ajungand a treia tara din lume conform PIB-ul.

Scopul opozitiei

 Referitor la rolul opozitiei, sustinem ca aceasta nu vizeaza conlucrarea cu puterea, ba din contra scopul ei este de a contrabalansa puterea, de a echilibra puterea politica . Prin insasi denumirea ei, aceasta se plaseaza in opozitie cu puterea. Este imposibil ca cele doua sa conlucreze deoarece intre ele este o pemanenta competitie pentru atragerea electoratului.

            Parerea conform careia nesupunerea civica presupune incalcarea unor legi asupra carora exista un consens nu este argumentata absolut deloc si nu este oferita o dovada concreta care sa ateste verosimilitatea acestei pareri.

Supunerea este arbitrara, nu democratica

Tinand cont de faptul ca in democratie fiecare cetatean are dreptul de a participa la constructia sistemului guvernamental, nu putem vorbi de supunere in fata legilor ci de acceptarea legilor. J.J. Rousseau justifica acceptarea legilor prin faptul ca cetatenii sunt rationali si inteleg ca binele general aduce profit individual.[2]

            Ideea de contract social a fost abordata de-a lungul timpului in diferite maniere. Abordarea “supunerii” in fata legii este formulata de T. Hobbes. In viziunea acestuia, starea naturala este anarhia, oamenii printr-un contract social hotarasc sa se supuna statului . Contractul este intre cetateni, nu include leviathanul, astfel ca leviathanul poate face absolut orice doreste fara a fi schimbat. Aceasta este o teorie care legitimeaza monarhia absolutisata al carei adept Hobbes era. Asadar, ideea de supunere nu se muleaza pe valori democratice.

Dreptul este definit ca fiind un ansamblu de norme de conduita care exprima vointa poporului, ridicate la rang de legi, , initiate si aplicate prin forta coercitiva a statului.[3]  Aceasta este definitia intalnita in majoritatea manualelor de drept. De aici rezulta ca atunci cand normele nu mai exprima vointa poporului ele inceteaza a mai fi legitime.

Utopiile devin realitate

            Se afirma ca un sistem de guvernare in care toate legile sunt juste si functionale este utopic.

In lucrarea “Republica” a lui Platon, autorul sustinea ca democratia este sistemul ideal insa este o utopie ce niciodata nu va fi infaptuita.[4]  

La peste 2000 aceasta utopia a devenit realitate. Scopul actual al democratiei este sa se perfectioneze. Desi pentru unii pare o utopie, acest tel poate fi infaptuit pe viitor. Francis Fukuyama, in lucrarea “The end of history and the last man” [5]  sustine ca democratia este unica ideologie care a supravietuit si ca istoria se termina odata cu forma actuala a democratiei deoarece nu vor mai aparea alte ideologii superioare. Autorii T.L. Karl si  P.C. Schmitter sustin ca istoria continua cu scopul de a imbunatati democratia.[6] Nesupunerea civica reprezinta o modalitate de imbunatatire a democratiei.

Petitia si initiativa legislativa a cetatenilor

Petitia nu este initiativa legslativa, are caracter individual, si nu poate fi o alternativa a nesupunerii civice care isi propune modificarea unor legi injuste. [7]

 In ceea ce priveste procedura initiativei legislative, aceasta este conceputa ca un mecanism nefunctional. Este nevoie de 100 000 de semnaturi din 11 judete ale tarii, iar minimul este de 5000 de semnaturi pentru un judet. Dupa cum spune si negator 1, care isi contrazice propria idee, “nu cred că este cineva suficient de naiv” incat sa creada ca acest drept este functional. Ba mai mult, in cazul campaniei “Vreau si eu parintii mei” s-au strans pana la data actual 75 000 de semnaturi. Asadar nici macar o campanie mediatizata puternic nu a condus la un efect al dreptului la initiative legislative. Procedura este conceputa pentru a atrage membrii si activisti pentru partidele electorale.  Campania “Bucurestiul fara maidanezi” initiata de PDL are exact acest scop. Este o tehnica de campanie electorala pentru alegerile locale ce vor urma. Dovada o reprezinta faptul ca legea adoptiei maidanezilor a fost deja votata in Parlament inainte de demararea campaniei de strangere a semnaturilor.

 Dreptul de initiativa legislativa nu vizeaza domeniile cele mai importante ale societatii, si anume: domeniul economic si cel al relatiilor internationale. Iar imposibilitatea Parlamentului si Comisiei Parlamentare de a aduce amendamente pe initiativele legislative ale cetatenilor face ca acest drept sa fie imposibil de exercitat.[8]

Nesupunerea civica este incompatibila cu manifestarile extremiste

            Ne exprimam dezacordul fata de ideea ca nesupunerea civica faciliteaza manifestarile extremiste. Grupurile extremiste ataca sistemul ca intreg, doresc schimbarea acestuia si de cele mai multe ori folosesc revolutia ca metoda de schimbare. Nesupunerea civica este total opusa. Aceasta este non-violenta, are caracter defensiv, deoarece apara demnitatea umana. Grupurile extremiste se impun prin frica pe care o trezesc in ceilalti cetateni. Nesupunerea civica s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune arme impotriva extremismului. In 1975, in Polonia comunista era interzisa orice fel de asociere privata. Sindicatul Solidarnosc este creat de cativa muncitori in urma unor greve aparute pe fondul incalcarii demnitatii umane. Aceasta forma de nesupunere civica a dus la caderea regimului de extrema stanga din Polonia. Utilitatea nesupunerii civice promovate de Solidarnosc este vizibila si in zilele noastre. Acesta a putut sa ofere Poloniei o alternativa la clasa conducatoare comunista, liderul sindicatului  Lech Walesa fiind ulterior ales presedintele Poloniei. Intr-o tara supusa precum Romania Socialista, dupa revolutia din 1989, elita politica era aceeasi care a avut functii de conducere si in timpul regimului comunist. De aici, rezulta si diferentele majore in ceea ce priveste evolutia celor doua state.

Anarhia distruge statul in timp ce nesupunerea civica reformeaza si construieste statul

Anarhia este un concept abstract, ipotetic. In practica nu a existat niciodata in ceea ce priveste organizarea interna a societatilor. Putem afirma existenta anarhiei in ceea ce priveste relatiile internationale, bunaoara relatiile juridice dintre state. Anarhia se defineste ca fiind lipsa unei institutii cu rol de conducere a societatii. Ori inca de la inceputul omenirii a existat o astfel de institutie. In formatiunile tribale functiona institutia sefului de trib, in organizarile prestatale institutiile responsabile cu ordinea publica erau cnezate si voievodate, etc. Asadar anarhia este un concept pur teoretic. Dupa cum spuneam mai sus, acest concept este folosit de Hobbes pentru a justifica monarhia absolutista, neavand nimic in comun cu contractul social al lui Rousseau sau Locke in care cetatenii se asociaza de bunavoie intr-o societate democratica.

Sustinem in continuare teza  legitimitatii nesupunerii civice intr-o democratie.  Sistemele legislative nu sunt un dar divin, ele au fost construite de oameni pentru a deservi nevoilor comunitatii.Asa cum oamenii au construit sisteme legislative, tot ei sunt cei care trebuie sa le modeleze de asa maniera incat sa corespunda cerintelor unei societati aflate in continua evolutie, iar nesupunerea civica este o metoda de a armoniza sistemul legislativ cu evolutia societatilor.

  Epoca in care oamenii trebuie sa asculte de monarh pentru ca nu sunt de os domnesc si “nu au o viziune fondata” asupra propriei existente nu este compatibila cu democratia.

 Definitia data de un tehnocrat economist pentru conceptul de democratie este bazata pe valori economice, care sunt foarte diferite de valorile social politice. O astfel de diferentiere este facuta de John Rawls in lucrarea “ A theory of justice” in care sustine ca inegalitatile sunt acceptate numai in masura in care vin in sprijinul celor defavorizati. Valorile morale si legitime ale democratiei se plaseaza in contradictie cu cele ale economiei bazata pe acumulare de capital. De aici rezulta si invaliditatea definitiei democratiei prezentate de Negator.

            In concluzie,  date fiind ineficienta opiniei publice,  a procedurilor legislative, carentele opozitiei si  lipsa unor mecanisme concrete de controlare a puterii politice, consideram ca nesupunerea civica este necesara exprimarii suverantitatii poporului, fiind de asemenea o forma de armonizare a vietii private cu cea sociala.

[1]http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_118_2010_unele_masuri_necesare_vederea_restabilirii_echilibrului_bugetar.php

[2] J.J.Rousseau, “Contractul social”, 1762

[3] Vlad Barbu, “Drept Constitutional si Institutii Politice”, 2009,   Bucuresti, Ed. Cermaprint

[4] Platon, “Republica”

[5] F. Fukuyama, “The end of history and the last man”, 1992

[6] T.L. Karl si  P.C. Schmitter, “Ce este…si ce nu este democratia”, 2002

[7] http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/233_2002.php

[8] Art. 74, “Constitutia Romaniei”, 2011


N2 (Andreea-Raluca Irimia)

         Pentru început, dorim să precizăm că, având în vedere întinderea neregulamentară a discursului afirmator 2, discursul negator 2 va aborda doar primele 700 de cuvinte ale acestuia.

         În societatea contemporană, democrația este un sistem politic în care cetățenilor li se conferă dreptul de a-și alege reprezentanții, pe baza platformelor politice prezentate de aceștia. Având în vedere că un sistem în care cetățenii să conducă în fapt ar fi complet inaplicabil, trebuie să existe, ca  în orice domeniu, indiferent de natura sa, un factor decizional. Trăsătura esențială a democrației și principala diferențiere de regimurile totalitariste constă în aceea că cetățenii au dreptul de a-și alege reprezentanții, in timp ce totalitarismul impune conducători.

         În legătură cu exemplul negatorilor referitor la ascensiunea nazismului în Germania, s-a pierdut din vedere faptul că, la origine, Adolf Hitler a apelat tocmai la nesupunerea civică, purtând discursuri în fața mulțimii pentru a evidenția hibele politicii de stat din vremea respectivă. [1]  Ceea ce  vrem să evidențiem este că, prin contraargumentul lor, afirmatorii nu au făcut decât să generalizeze ideea de ineficiență a opiniei publice în toate cazurile, pornind de la un exemplu singular.

         În contextul crizei economice mondiale, măsurile de restricții bugetare erau inevitabile, indiferent de opinia publică sau de acțiunile de nesupunere civică, avându-se în vedere binele tuturor cetățenilor, și chiar mai presus de aceștia, încercarea de a ajunge la un echilibru economic mondial. Pentru atingerea acestui scop, fiecare stat a trebuit să își joace rolul, luând măsurile impuse nu la nivel național, ci la nivel internațional. Finalitatea acestor măsuri este chiar protejarea intereselor cetățenilor, prin încercarea de înlăturare a efectelor crizei economice.  

         Deoarece argumentul afirmatorilor eșuează în a face o distincție între noțiunile de ”a accepta” și ”a acționa”, nu vom face decât să arătăm că, în opinia noastră, acceptarea este anterioară acționării. Acceptarea unei legi survine în urma adeziunii individului la democrație, în timp ce acțiunea privește situațiile individuale în care drepturile conferite de lege sunt încălcate, acțiunea reprezentând măsurile legale prin care încălcarea drepturilor este sancționată. Nesupunerea civică este o măsură ilegală de protejare a drepturilor.

         Referitor la conlucrarea opoziției cu puterea, acestea conlucrează pentru a apăra valorile democratice, deoarece rolul opoziției este de a asigura limitele democratice ale acțiunilor puterii.

         Nesupunerea civică, cum a susținut de altfel și echipa afirmatoare, presupune neacceptarea unei legi considerată a fi injustă. Prin neacceptarea unei legi, persoana în cauză alege o acțiune contrară normelor legale. În cazul acțiunilor lui Marthin Luther King, în cadrul celui de-al treilea marș de la Selma la Montmogomery au fost omorâți trei oameni. Nesupunerea civică a dus la încălcarea dreptului la viață a trei oameni, drept protejat de legi asupra cărora exista un consens.

         Atunci când accepți o lege, în mod automat te și supui acesteia. Nu poți separa cele două noțiuni, deoarece supunerea este inclusă în acceptare. Dacă accepți ideea că binele general aduce profit individual, nu poți spune că ai dreptul să nu te supui unei legi adoptate de reprezentanți, aleși de către toți cetățenii, în interesul acestora, doar pentru că supunerea nu îți mai aduce un profit individual. Ideea de supunere în fața legilor este caracteristică democrației tocmai pentru că, în acest sistem, forța legilor este dată tocmai de supunerea cetățeanului în fața acesteia. Prin votul de încredere dat reprezentanților în cadrul alegerilor, cetățenii acceptă implicit viitoarele măsuri luate de aceștia.

         Ceea ce vrem să fixăm este necesitatea apelării la mijloacele legale oferite tocmai de democrație, pentru a înlătura o lege ce nu mai este legitimă. Mai mult, o lege odată adoptată este prezumată a fi legitimă, datorită controlului de constutuționalitate aparținând Curții Constituționale.  În cazul în care individul constată că o lege este ilegitimă, în cadrul  unei acțiuni în justiție, el poate sesiza instanța competentă în legătură cu elementiul de nelegalitate constatat.

         Democrația nu însemnă libertate totală de acțiune, ci înseamnă un compromis asumat de cetățean prin votul acordat reprezentanților săi. Democrația presupune acceptarea, și implicit supunerea în fața legilor care guvernează viața socială a indivizilor. Nesupunerea civică nu face altceva decât să știrbească autoritatea unui stat condus de cetățeni, prin intermediul reprezentanților aleși in mod liber de aceștia.





Decizia:

Mihai Pomarlan

Meciul se vrea a fi purtat pe semnificaţia noţiunii de ”democraţie” şi pe competenţa cetăţenilor de a articula o politică de stat; o abordare mai originală, cred, decât alte meciuri. Mi-a plăcut ideea Afirmatoare de a se referi la situaţii care necesită un răspuns imediat (o declaraţie de război) ori la decizii luate sub presiunea unor organisme externe, ne-alese democratic.

Acestea fiind spuse, mi se pare că ambele echipe calcă din când în când în străchini (v. comentarii individuale), ceea ce nu a condus la o dezbatere prea reuşită.

De exemplu, discursul A2 are 1667 de cuvinte, încercând (nu totdeauna bine informat) să ţină o lecţie de filosofie politică. Depăşirea celor 700 de cuvinte a atras penalizări, dar noi arbitrii NU am fost instruiţi să ignorăm ce trece peste 700, sau oricare altă limită. (Eu am ”tăiat” discursul pe la 800, ceea ce urma am ignorat.)

Negatorii consideră nesupunerea civică drept metoda unora (puţini) de a-şi impune cine ştie ce agende, eventual extremiste. În condiţiile în care Afirmatorii definesc (implicit) nesupunerea civică drept exprimarea nemulţumirii unei majorităţi, aceste argumente Negatoare nu au ce căuta în meci. Sarcina Negatoare este de a se adapta cadrului propus de Afirmatori şi de a demonstra că şi atunci când este un protest împotriva unei măsuri nepopulare, nesupunerea civică nu se justifică.

Linia de argumentare cu privire la competenţa cetăţenilor de a conduce începe prost: nu se explică de ce ”în cele mai multe cazuri și în majoritatea timpului, [cetăţenii] nu au o viziune clară sau viziunea lor nu este corect fondată” şi nici de ce nu ar putea acţiona concertat politic. Ori, chiar Negatorii consideră la îndemâna cetăţenilor să aibe iniţiativă legislativă conform art. 74; care ar fi diferenţele de logistică/organizare între depunerea unei iniţiative legislative cetăţeneşti şi demararea unei campanii de nesupunere civică? De ce este viziunea incorect fondată a cetăţenilor capabilă să legitimizeze o petiţie conform art. 51? Sau de ce nu, un vot? Se termină şi mai prost: Afirmatorii se rezumă la reductio ad Hitlerum, iar Negatorii răspund printr-un şocant ”votul exprimat justifică orice acţiuni viitoare”. Ceea ce ar fi trebuit să cântărească mai puternic în meci sfârşeşte drept prilej de depunctare.

Ceea ce rămâne valabil la capătul dezbaterii este: democraţia reprezintă un contract între popor şi un factor decizional care să acţioneze în interesele poporului, existând câteva mecanisme de control pentru a verifica asta. Legitimitatea factorului decizional, respectiv a deciziilor acestuia, derivă din aceea că reprezintă voinţa poporului. Dacă factorul decizional se angajează în măsuri împotriva  voinţei populare, deciziile sale devin ilegitime. Câştigă Afirmatorii.

Comentarii individuale

(Observaţie: am plecat de la un punctaj de Conţinut 13, Strategie 8, Stil 4; modificări au loc prin bonificaţii/penalizări, reflectate în comentariile individuale)

Afirmator 1:

-delimitarea unor situaţii care ar necesita o acţiune mai rapidă decât a unor mecanisme de control respectiv a unor situaţii generate de capitularea factorilor decizionali la presiuni externe (+1 Strategie) (nu cred că aceste situaţii în sine justifică nesupunerea civică; un preşedinte care declară de nebun războaie va fi dat jos de mecanisme legale imediat; dar se delimitează un cadru de dezbatere în care nesupunerea civică devine mai plauzibilă)

Punctaj: Conţinut 14, Strategie 8, Stil 4; Total: 26

Negator 1:

-nu vorbim de nesupunere civică atunci când un grup restrâns îşi manifestă nemulţumirea, deoarece Afirmatorii au avut grijă să evite această interpretare; deci, mai multe argumente din discursul N1 devin irelevante în meci (cel referitor la grupurile extremiste, cel din paragraful 3) (-1 Conţinut, -1 Strategie)

-trebuie explicate clar limitele competenţei politice a populaţiei, pentru a justifica de ce permitem omului de rând să voteze, să petiţioneze, să vină (în anumite limite) cu iniţiative legale dar nu îi permitem să conducă (-1 Conţinut)

Punctaj: Conţinut 11, Strategie 7, Stil 4; Total: 22

Afirmator 2:

-”In lucrarea 'Republica' a lui Platon, autorul sustinea ca democratia este sistemul ideal insa este o utopie ce niciodata nu va fi infaptuita.[4]” Poftim?! Platon afirma că democraţia este, în afară de anarhie, cel mai prost sistem de guvernare. ”Republica” sa era un regat al filosofilor, a căror legitimitate nu provenea de la popor ci de la structura lor psihologică (-1 Conţinut)

-discurs care depăşeşte cu mult limitele reglementare, care se pierde într-o tentativă de lecţie de filosofie politică în loc să răspundă concis şi la obiect argumentării Negatoare (-2 Strategie). De exemplu, nu mă interesează că Hobbes, monarhist fiind, a scris despre supunere în Leviatanul. Mă interesează că există o diferenţă între supunerea faţă de o autoritate externă care nu este constrânsă de voinţa mea, şi acceptarea deciziilor unei autorităţi care mă reprezintă. Mă interesează să aflu că dreptul de petiţionare nu acoperă domenii importante, dar ideea vine după pragul după care am decis să ignor discursul ca fiind prea lungit peste regulament.

-reductio ad Hitlerum nu este un argument valid: faptul că regimurile totalitare cred că ”statul ştie mai bine” nu descalifică această opinie. Din contră, ea se regăseşte de fapt în orice stat democratic; unul dintre criteriile după care candidaţii sunt, chipurile, judecaţi este experienţa politică a acestora. (-1 Conţinut)

-se clarifică relaţia dintre popor şi aleşi (+1 Conţinut) dar repet ar fi fost bine ca discursul să fie mai concis

Punctaj: Conţinut 12, Strategie 6, Stil 4; Total: 22

Negator 2:

-recomand evitarea unor expresii de genul ”având în vedere întinderea neregulamentară a discursului afirmator 2, discursul negator 2 va aborda doar primele 700 de cuvinte ale acestuia”: 1) arbitrii nu au fost explicit instruiţi să ignore dincolo de o limită de cuvinte, acest lucru rămânând la latitudinea fiecăruia; 2) combaterea ideilor prezente este posibilă deoarece sunt mai degrabă dezlânat prezentate decât numeroase; 3) ”word count” este o noţiune ambiguă (”şi” este un cuvânt?)  deci limite de genul 700 de cuvinte admit depăşiri de circa 100. Preferabil, dacă vreţi să ignoraţi capătul unui discurs mai lung, aveţi mai multă generozitate cu pragul de tăiere (să zicem 800) şi motivaţi tăierea spunând, de exemplu, că într-un discurs de lungime reglementară puteţi face referire doar la un fragment din discursul Afirmator

-nu înţelegeţi argumentul Afirmator referitor la ”acceptare”/”acţionare”. Ei spun că acţiunea de nesupunere civică este întreprinsă poate de puţini, dar reprezintă NEacceptarea unei legi de către o majoritate. (-1 Conţinut)

-”Nesupunerea civică a dus la încălcarea dreptului la viață a trei oameni, drept protejat de legi asupra cărora exista un consens.”: acei oameni au fost ucişi de protestatari? Plus, chiar dacă aşa ar fi fost, acest argument este tot atât de slab precum ar fi împotriva unei revoluţii sau a unui meci de fotbal, fiindcă la ambele s-ar putea să moară oameni. Nesupunerea civică propusă de afirmatori nu urmăreşte explicit uciderea unor oameni. Chiar dacă asta se întâmplă în mod accidental, nu este afectată ideea nesupunerii civice în sine. (-1 Conţinut)

-”nu poți spune că ai dreptul să nu te supui unei legi adoptate de reprezentanți, aleși de către toți cetățenii, în interesul acestora, doar pentru că supunerea nu îți mai aduce un profit individual”: din nou, nesupunerea civică la care fac referire Afirmatorii este reprezentarea voinţei unei majorităţi, nu acţiunea unui singur nemulţumit. (-1 Conţinut)

-”Prin votul de încredere dat reprezentanților în cadrul alegerilor, cetățenii acceptă implicit viitoarele măsuri luate de aceștia”: să presupunem că aşa stau lucrurile. De vreme ce cetăţenii au acceptat implicit măsurile partidului aflat la putere, de ce ar mai vota alt partid la viitoarele alegeri? De ce ar mai vota vreodată? După aceeaşi logică, un director o dată numit în fruntea unei companii nu va mai putea fi vreodată dat jos pe motiv de incompetenţă deoarece la numirea sa implicit au fost acceptate drept bune toate deciziile sale viitoare. Evident absurd. (-1 Conţinut)

Punctaj: Conţinut 9, Strategie 8, Stil 4; Total: 21

A1 -> 26 puncte
N1 -> 22 puncte
A2 -> 22 puncte
N2 -> 21 puncte
Castiga echipa:

Carmen si Eugen (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.