Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Agnes si Tudor' (afirmatori) vs 'Bogdan si Razvan' (negatori)

A1 (Agnes Berecz)

Aşa cum afirmăm că participarea cetăţeanului în formarea democraţiei este o sursă de legitimiyare a regimului, ar trebui acceptat că nesupunerea civică este semnul lipsei de legitimizare a sistemului actual, chiar dacă teoretic vorbind regimul respectă termenii legali a democraţiei. Trebuie înţeles foarte bine, că ceea ce numim legal, nu este neapărat legitim. Această problematică a conceptelor apare mai ales în cazul în care există  ciocnire de interese considerabile între cei care alcătuiesc societatea civilă şi cei care exercită puterea în numele „ demos” ului.(mai ales in care organul menţionat nu există primodiar pentru satisfacerea nevoii generale, interesului public, ci pentru a reprezenta interesele particulari) . Pentru a putea dezbate acest subiect este necesar să fie clarificate conceptele de bază:

  1. Ce este o democraţie?
  2. Ce este societate civilă?
  3. Ce înseamnă legitimizare?(nu confundat cu legalitate)

În primul rând trebuie înţeles că nesupunerea civică este o condiţie fundamentală şi importantă pentru o democraţie legitimă, având în vedere următoarele argumente:

(1)Ralf Dahrendorf in cartea lui „ Democracy beyond the Nation State” spune că cea mai simplă metodă este definiţia lui Karl Popper: „a constitution which makes it possible to get rid of government without bloodshed...Progress, liberty itself depend on the constitutional possibility... to replace bad government by a better one...”. În această sferă intră şi drepturile inalienabile a individului şi a cetăţeanului, pluralism, separarea puterilor in stat, suverenitatea naţională si dreptul de a nu se supune intr-o societate deschisă în condiţii în care publicul nu este de acord cu acţiuniile regimului respectiv etc. [1.]

 (2)De ce este important să definim termenul „societatea civilă”? Fiindcă sursele posibile a legitimizării  democraţiei au adus în centrul atenţiei societatea civilă.  Societatea civilă poate fi definit ca un set sau un sistem alcătuit de grupuri intermediare clar organizate, care sunt:

  1. relativ independenţi  de autoritatea publică şi de unităţiile private de producţie şi reproducre a firmelor şi familiilor.
  2. capabile să iau decizii colective şi ca să promoveze interesele lor
  3. capabile să acţioneze sub reguli pre-definite, bazat pe respect şi interese comune

Astfel putem afirma că societatea civilă este organismul care are puterea de a intervenii şi în acţiuniile statului, a societăţii, dar şi în sfera publică şi privată.

Şi cel mai important: „civil society holds government accountable to democratic rules of the game”.[3]

(3)Legitimizare fiind condiţia în care termenii legali sunt în acordanţă cu normele şi valorile oamenilor. Puterea legitimă este acceptată fiindcă este considerat şi de opinia generală ca adecvată.

În al doilea rând dacă puterea executivă(guvernul) există pentru oameni, alcătuit de oameni(by the people, for the people) atunci şi societatea civică are dreptul de a exprima voia în deciziile de importanţă naţională, sau chiar internatională. Un exemplu pragmatic şi foarte actual, ar fi cazul Proiectului Rosia Montană: daca nu societatea civilă, şi organismele neguvernamentale, fundaţiile ar trebui să fie oponenţii a naţionalizării riscurilor şi privatizării beneficiilor în cazul menţionat[Egyetem 2. ev\Slide 1-1.doc4.], atunci cine? Fiindcă într-un caz în care statul nu ia în considerare pierderiile economice(aurul care este foarte important pentru stabilitatea valutei nationale mai ales in conditii de criză) şi culturale(distrugerea site-ului istoric şi habitatului natural)[5Egyetem 2. ev\5.doc.]  pe termen lung din anumite motive ilegitime, atunci măcar un organism funcţional într-o democraţie trebuie să poată să pună capăt la actiuniile inefective, care sunt contra binelui general în societate, chiar dacă asta înseamna nesupunere civică in democraţie în condiţii legitime.(actiunea exterioara fiind contra normelor si valoriile reprezentate de societatea civilă)

În al treilea rând societate civică este reflecţiunea soecietătii în general, punând pluralismul social în practică, rezultând structuri organizaţionale. Dar ce se intâmplă în cazul în care nici nesupunerea civică(la nivel naţional) nu este destul nu nuami pt legitimizarea nesupunerii dar nici pentru legitimizarea a unui element foarte imporant a sistemului.[6]Aici referând la Mişcarea Occupy Wallstreet[7], care era un semn în care nesupunerea civică a apărut din cauza lipsei reguliilor de pe piaţa financiară, din cauza că off-shorii au înrăutăţit situaţia economică instabilă deja agravată din Octombrie 2011, şi puterea executivă intr-o democratie reprezentativă nu este teoretic capabilă să pună punct la haosul cultivat de lipsa de reguli în lumea afaceriilor.

Deci intrebarea noastră este dacă nesupunerea civică în condiţii în care un organ actionează impotriva normelor deja pre-stabilite şi acceptate comun, este destul pentru menţinerea democraţiei reprezentative în contextul actual?

Bibliografie:

[1.]Ralph Dahrendorf: Democracy beyond the Nation State:

-  http://www.booksamillion.com/p/Democracy-Beyond-Nation-State/Ralf-Dahrendorf/Q586399156

[2.]Joerg Forbrig: A source of democratic legitimcay? Civil society in East- Central Europe pp. 2-3

- http://users.ox.ac.uk/~oaces/conference/papers/Joerg_Forbrig.pdf

[3.] Joerg Forbrig: A source of democratic legitimcay? Civil society in East- Central Europe pp. 5

- http://users.ox.ac.uk/~oaces/conference/papers/Joerg_Forbrig.pdf

[4.] Document: Nationalizarea Riscurilor si Privatizarea Beneficiilor la Rosia Montana

[5.] Document : Adevarul despre Proiectul Rosia Montana

[6] .]Joerg Forbrig: A source of democratic legitimcay? Civil society in East- Central Europe pp. 21

- http://users.ox.ac.uk/~oaces/conference/papers/Joerg_Forbrig.pdf

[7]Occupy Wallstreet:

-  http://en.wikipedia.org/wiki/Occupy_Wall_Street


N1 (Bogdan Hadarag)

S-a spus multa vreme ca dintre cele mai rele regimuri politice, democratia este cel mai mic rau si in acelasi timp si unul foarte bun iar asta o justifica longevitatea ei chiar daca de la momentul aparitiei ei in Grecia antica si pana astazi si-a schimbat mult, ea reprezinta in continuare aceeasi chintesenta: participarea cetateanului la viata politica in virtutea crearii unei societati propice tuturor.

Sarcina noastra de astazi este de a sustine ca nesupunerea civica nu este legitima intr-o democratie din motive pe care le vom expune in cele ce urmaza mai jos.

Se cuvine ca in continuare sa definim conceptele-cheie peentru clarificarea dezbaterii noastre. Suntem de acord cu definitiile conceptelor "democratie" si "legitimitate" pe care echipa afirmatoare le mentioneaza, insa nu suntem de acord cu definitia data asupra conceptului "societate civila" deoarece o consideram reductionista la singura metoda prin care ar putea fi semnalate neregularitatile unui aparat politic.

Echipa afirmatoare sustine ca nesupunerea civica "

condiţie fundamentală şi importantă pentru o democraţie legitimă" deoarece reprezinta cea mai buna metoda de a schimba un aparat politic (guvern) iar societatea civila are puterea de a interveni in rezolvarea problemelor democratiei.

Este foarte adevarat ca atunci cand un mecanism politic/ regim politic nu functioneaza asa cum ar trebui atunci societatea trebuie sa intervina intr-un fel sau altul pentru rezolvarea problemei iar aceasta interventie nu trebuie sa fie nicdecum nesupunerea civica, care ajunge sa fie inteleasa de cei mai multi care manifesta o astfel de atitudine ca un comportament antisocial incitand revolte, acte de vandalism cu numeroase consecinte in plan social, politic, cultural, ecnomic. In calitatea noastra de fiinte sociale si rationale, avem obligatia de a recurge la metode pasnice de exprimare a dezacordului unui act politic fara a recurge la incalcare unor legi; in definitiv, exista institutii juridice la care, de cele mai multe ori nu apelam pentru ca avem ideea preconceputa ca daca te lupti cu statul.

Nesupunerea civica are consecinte pe plan social deoarece, asa cum am spus mai sus, ea este de cele mai multe ori, inteleasa ca un act violent sau ca un act de razvratire manifestat la inceput pasnic dar care de cele mai multe ori, exista cineva rebel care manifesta un comportament antisocial si de aici apare efectul contagiunii sociale ducand la revolte violente. In plan educational este acela ca oamenii vor uita ca exista numeroase cai pasnice de a semnala neregularitatile unei decizii politice care pot fi utilizate inaintea nesupunerii civice.

Am putea spune, ca un ultim argument, ca orice problema - indiferent de natura ei (politica, econimica, morala, etc) isi are solutia ei iar pentru gasirea ei trebuie sa se implice fiecare dintre noi fara a manifesta un comportament ignorant fata de ele. Acceptarea nesupunerii civice ca fiind dezirabila pentru o democratie, presupune sa afirmi ca este cea mai buna si la indemana metoda prin care poti sa rezolvi problemele si se ajung, in mod inevitabil, la revolte.


A2 (Berecz Agnes)

Ideea centrală negatoare pune la îndoială legitimitatea nesupunerii civice într-o democraţie, fiindcă s-ar putea să recurgă la vandalism, revolte, acţiuni inumane şi comportamente antisociale, dar echipa afirmatoare susţine în continuare, că nesupunerea civică aplicat ca ultima soluţie într-o democraţie reprezentativă disfuncţională este nu numai legitimă dar şi un drept fundamental a societatii care a legitimat-o la rândul lui cândva regimul-luând în considerare două concepte importante:  „non-violence” şi „directness” [1.]

Echipa negatoare a afirmat că răspunsul la un regim politic disfuncţional nu este nicicum nesupunerea civică. Şi s-ar putea uşor să  adreseze următoare întrebare echpei afirmatoare: Aţi menţionat că nesupunerea civică ar trebui aplicat ca ultima soluţie, dar cum puteţi justifica obiectivitatea acestei „ultimei soluţi”?  Dacă vrem o modalitate de a observa când poate fi adoptat nesupunerea civică ca ultima rezoluţie, pilda lui John Rawls este cel mai adecvat în momentul de faţă:

   „ if past actions have shown the majority to be immovable or apathetic, then further attempts may reasonably be thought fruitless and one may be confident one\'s civil disobedience is a last resort.”[2.]- dacă nu este clar, filosoful ne defineşte şi mai clar: “civil disobedience actually can seem most justifiable when the situation appears hopeless and when the government refuses to listen to conventional forms of communication”.[3.]

 Două elemente care sunt foarte periculoase : lipsa speranţei şi lipsa comunicării între guvern şi societatea civică. De ce?  S-ar putea uşor să conducă la revoluţie.

Prin urmare, vrem să argumentăm că cele două instrumente legitime justifică nu numai legitimitatea nesupunerii civice intr-o democraţie, dar face şi o distincţie clară între o nesupunere civică justificată (răspuns la abuzurile guvernului, la concetrarea de putere etc.) şi o revoltă violentă: 

                                        1. Non-violence-  rezistenţa paşnică dă dovadă nu numai de o societate civică culturată şi constiincioasă, dar dovedeşte   faptul că societatea civică ştie ce inseamnă o democraţie şi cum trebuie să procedeze în cazul nerespectării contractului social- fiindcă dacă societate civică răspunde cu violentă, rezultatul tot va fi un sistem alcătuit de cetăţeni agresivi şi ignoranţi cu o conducere care se axează  pe propagandă şi terror.

                                        2. Directness : “ the more direct, the more justifiable: direct disobedience targets specific legal wrong that promoted it”. [4]

Dar pentru a putea exersa această premisă trebuie să fie conştient cetăţeanul de motivul nesupunerii lui, de targetul nesupunerii şi de pretenţiile lui.

Trebuie să ţinem cont că aceste noţiuni şi mai ales mentalitatea sunt care fac diferenţa între o nesupunere civică protestatoare şi o revoluţie plină de violenţă.

Limita între revoltă şi nesupunere civică paşnică şi directă este foarte subţire , dar Karl Popper ne sugerează o iniţiativă prin care  organele legislative, executive să aibă legitimitatea lor, dar şi  societatea civică să aibă la dispoziţie dreptul(apare ca un drept fundamental) să destituie organul incompetent  (dar pentru toate acestea în primul rând ar trebui să avem o cultură politică):  “ Cine ar trebui să conducă: capitaliştii, muncitorii….? Aceste întrebări politice sunt puse greşite….Trebuie să înlocuim această intrebare cu o intrebare total diferită: Cum am putea să organizăm instituţiile politice,  ca conducătorii incompetenţi şi nepricepuţi să nu poate să facă prea multe dăune?” [5.]

Răspunsul şi rezultatul acestei întrebări depinde foarte mult de implicarea cetăţeniilor, organizaţiilor neguvernamentale, fundaţiilor în viaţa socială, şi mai ales în controlarea vieţii politice.

În ultimul rând, dacă nesupunerea civică nu ar fi legitima  probabil că şi acum am avea un Europa separat de zidul Berlinului sau de Cortina de fier, fiindcă nu putem nega că la căderea zidului din Berlin şi la dezmembrarea partidului comunist a contribuit foarte mult şi opoziţia din partea societăţii civile[6.] - de aceea merită reconsiderat din partea echipei negatoare necesitatea nesupunerii civice moderat, şi mai ales un exemplu pragmatic din partea echipei negatoare ar fi util prin care semnalează soluţia pragmatică propusa de ei.

În continuare reafirmăm că nesupunerea civică este un act democratic ce reprezintă, mai ales, acea acțiune înfăptuită cu intenție, publică și fără violentă, dar nelegală, care are ca scop schimbarea politicii autorităților publice, în baza unei viziuni a moralității și a dreptății considerată ca fiind in interesul public.
Din toate aceste motive enumerate, nesupunerea civică este o forma de manifestare democratică. [7.]

  • [5.]  Karl Popper – On the sources of knowledge and ignorance
    • -http://www.the-rathouse.com/CRIntroductionSources.html

N2 (Răzvan Vlădescu)

Legitimitatea a evoluat de la tipul de legitimitate supranaturală, bazată pe natură divină a monarhului, la legitimitatea civilă, bazată pe teoria consensului și al principiul suveranitații populare, principii consacrate in Revolutia franceză, reprezentând triumful mitului rationalist in politică. Aspectul legitimității s-a impus teoriei politice,  in momentul trecerii de la guvernământul direct la cel reprezentativ, care crează separația dintre titularul real al legimității (guvenații) de cel formal (aleșii).

Relația dintre legitimitate și legalitate presupune in primul rand  “paradoxul guvernării”, conflictul dintre “nemulțumirile legate de procesul de guvernare și expansiunea puterii”. Lipsa performanțelor, a randamentului scontat al sistemului politic și al autoritații mandatate să gestioneze puterea intr-o anumită perioadă de timp generează simptome de contestare a puterii aflate in exercițiu.

Diferența dintre revoltă si revoluție este relativă, o revoltă cu obiective finalizate devine revoluție, una esuată rămane doar o simpla tentativă de lovitură de stat. O revoluție victorioasă iși construiește propria sa legitimitate și legalitate. Capacitatea unei revoluții induce un raport cauzal nefiresc, efectul precedând cauza; teroarea revoluției limitează preventiv tendințele unei puteri opresive. “Revoluția considera – nota Fr. Furet (in “Reflecții asupra Revoluției franceze”) – că orice putere executivă este coruptă prin natura ei, pentru că este separată de popor și nu are contacte cu el, deci este privată de legitimitatea sa”. Astfel, orice revoluție este ilegală și ilegitimă, chiar dacă poate fi invocat dreptul la contestarea puterii care este tot atât de natural ca și cel la viață ori la libertate, el supundându-se dreptului unei comunităti de a-și hotari singură soarta.



Decizia:

Stefan Ionescu


Castigatoare:

Echipa Afirmatoare 

Stil

(5)

Continut

(15)

Strategie

(10)

Total

(30)

A1

3

10

7

20

N1

3

9

7

19

A2

3

10

8

21

N2

3

8

7

18

 

Această dezbatere a avut de suferit din cauza unor motive cât se poate de generale:

- absenţa unor definiţii utile (de exemplu, „nesupunerea civică” este ori definită greşit, aşa cum au semnalat negatorii, ori nu e definită deloc, ci doar calificată într-o structură argumentativă de genul „condiţie fundamentală” pentru o democraţie, ceea ce nu ne ajută deloc să înţelegem la ce se referă) ;

- lipsa fie şi a celei mai simple sctructuri coerente a argumentelor (de genul datorită lui A şi B => Moţiunea);

- absenţa repetată a reacţiilor la argumentele echipei adverse ;

- un stil foarte neîngrijit al redactării (multe greşeli gramaticale, de la dezacorduri până la fraze anacolutice gigante). NICIUN DISCURS NU PARE SĂ FI FOST CITIT DUPĂ REDACTARE.

Esenţa cazului afirmator este că nesupunerea civică este necesară atunci când supunerea civică nu poate rezolva probleme majore într-o societate. De neînţeles este, însă, accentul pus de afirmatori pe societatea civilă. În primul rând, ea este definită greşit (în definiţia oferită pot intra şi partidele politice). În al doilea rând, este inutil apelul la societatea civilă de vreme ce toate argumentele afirmatorilor nu au nimic care să fie compatibil exclusiv cu acţiunile societăţii civile.

Intuiesc că afirmatorii ar fi dorit ca prin apelul la societatea civilă, să accentueze o idee că genul de nesupunere la care se referă ei este una paşnică şi controlată. Problema aici, este că rezistenţa paşnică este de obicei o legală de rezistenţă legală într-o democraţie şi este nevoie de ceva analiză şi exemple pentru a demonstra inversul. Întrebarea esenţială aici ar fi fost „ce fel de acte de încălcare a contractului social ar putea fi rezolvate cu ceva atât de inofensiv ca rezistenţa paşnică.

Negatorii, au avut o abordare extrem de superficială a cazului afirmator.  Ei ignoră aspectul de „ultimă speranţă” pe care îl are nesupunerea şi nu oferă nicio alternativă la ineficienţa actelor de răzvrătire „supuse”. Ei par să sugereze că nesupunerea va duce întotdeauna la violenţă dar aceasta nu e făcută niciodată clar. Singurul argument clar este acela că frecvenţa actelor de nesupunere vor face ca oamenii să uite de alternativele legale, însă acest argument nu este urmat de niciun fel de analiză sau explicaţii.

Cred că echipa afirmatoare a câştigat meciul în ciua inconsistenţei în abordare deoarece:

1. echipa negatoare nu a avut niciun moment un răspuns complet şi viabil la vreunul din argumentele afirmatorilor

2. cazul afirmator a fost lucrat cu ceva mai multă grijă (exemple şi citate) şi consistenţă decât cel negator.

 

A1

Acest discurs pare scris cu multă pasiune ceea ce e bine cu condiţia să fie revizuit împotriva anumitor derapaje. Autorul se concentrează prea mult pe explicarea democraţiei şi prea puţin pe argumente în favoarea nesupunerii. În ceea ce priveşte stilul, citatele prezentate în limba engleză nu ar trebui să fie bine primite. Se găsesc termeni care nu există în dicţionar (« în acordanţă cu »), o ambiguitate între « societate civilă» sau « societate civică » şi chiar greşeli de gramatică sau de tipărire destul de deranjante (« capabile să iau decizii » sau « să fie oponenţii a naţionalizării »)

 

N1

Conţinutul acestui discurs este adesea prea general (de exemplu, reflecţiile privind valoarea democraţiei de la început nu par să ducă nicăieri). Atunci când structura afirmatoare este neclară, rolul negatorilor este să extragă şi să sumarizeze ideile esenţiale ale afirmatorilor, să le enunţe şi să răspundă la ele. În acest discurs nu se găseşte niciunul din aceste elemente. Stilul e de asemenea neîngrijit, Penultimul paragraf conţine câte un un anacolut în fiecare propoziţie.

A2

Discursul exprimă totuşi ceva mai clar ideea centrală a cazului afirmator. În schimb, există câteva greşeli. Argumentele nu sunt suficient explicate ci par doar împrumutate de la Karl Popper.

La nivelul greşelilor de stil, am exact aceleaşi observaţii ca pentru A1. Astfel :

Cuvinte inventate –  societate « culturată »

Dezacorduri – « drept fundamental a societăţii », « întrebări puse greşite », « un Europa separat »

Cacofonii – « ca conducătorii »

Discursul ar trebui să fie într-o singură limbă !

N2

În cele 3 paragrafe nu există nicio urmă de contra-argument sau concluzie legată de discuţia de mai sus. Referirile la revoluţie sau la paradoxul guvernării sunt mult prea generale şi chiar cu ceva eforturi sunt greu de legat de argumentele afirmatorilor.

A1 -> 20 puncte
N1 -> 19 puncte
A2 -> 21 puncte
N2 -> 18 puncte
Castiga echipa:

Agnes si Tudor (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.