Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Luciana si Tudor' (afirmatori) vs 'Elena si Irina' (negatori)

A1 ()

Incepand din perioada interbelică, ab origine, televiziunea se afla intr-un continuu climax in ceea ce priveste diversitatea, raspandirea, inovatia, modernitatea si capacitatea de influentare a publicului. Aceasta din urmă este o caracteristica viabila a audio-vizualului, dupa cum exista si studii care demonstreaza efectul hipnotic al televiziunii ce genereaza dependenta de televizor si sindromul ADHD.

In termeni stiintifici, parafrazandu-l pe autorul lucrarii „Efectele televiziunii asupra mintii umane” , Virgiliu Gheorghe, televiziunea, indiferent de emisiunea vizionată, are ca prim efect introducerea cortexului telespectatorului intr-o stare semihipnotica- care explica atractia pe care mass-media audio-vizuala o exercita asupra publicului - si, mai apoi, aparitia sindromului ADHD, adica slăbirea unor capacităţi mentale fundamentale: concentrarea atenţiei, memoria de scurtă durată, imaginaţia creativă, motivaţia de a întreprinde o acţiune care cere efort. De altfel, exista 3 atitudini reprezentative privitoare la influenta si rolul televiziunii in societate – nihilista, optimista si neutra- si pentru a le armoniza, facand o legatura cu dualitatea „repercusiuni ale televiziunii asupra publicului-necesitati ale spectatorilor”, trebuie dezvoltata o constiinta de sine in ceea ce priveste acest aspect al existentei noastre cotidiene.

Aceasta constiinta de sine constituie un echilibru sanatos in ceea ce priveste diada televiziune-public si trage un semnal de alarma, afirmand imperativ ca e timpul ca televiziunile private sa aiba responsabilitati educationale fata de public, pentru ca acel continuu climax al mass-mediei sa nu devina un anticlimax al societatii de astazi si de maine.

Un prim argument in sustinerea tezei echipei afirmatoare este ca plusul de responsabilitate la care facem apel tine de moralitate, de etica si de virtuti umane, atat din partea spectatorilor, cat si din partea oamenilor de televiziune . Profesionalismul si calitatea sunt in acord cu aceste trasaturi general-umane si demonstreaza loialitatea moderatorilor fata de nevoia continua de educatie a publicului de toate varstele ,fara a diminutiva ratingul. Ideea aceasta este subliniata si de Cezar Paul Badescu, in Dilema Veche, care conchide „Cand faci televiziune, ai un plus de responsabilitate pentru că manevrezi conştiinţele oamenilor.Cu puterea extraordinară pe care o au de a modela conştiinţele, ar putea face o bună educaţie publicului...”, iar sfatul oferit a fost urmat de Asociatia „Bucuria Copiilor, Bucuria noastra”, care a demarat proiectul „Televiziunea Copiilor”, facand un pas inaintea „Legii Educatiei”. 

In al doilea rand, segmentul temporal petrecut in fata televizorului este in crestere, dupa cum a conchis Jacques Braun, vicepresedinte al Eu­rodata TV Worldwide, in urma studiului "One Television Year in the World - 2010 edition" : „In 2009, pe langa faptul ca la nivel global consumul de televiziune nu a fost afectat de criza, s-au inregistrat si noi recorduri, media zilnica de vizionare fiind de 3 ore si 12 minute". Acest interval de timp destinat vizionarii unor programe tv este un prejudiciu adus invatarii, dezvoltarii educationale individuale si colective, de aceea este de preferat imbinarea utilului cu placutul, in sensul urmaririi unor emisiuni educative, centrate pe problemele de actualitate globale, pe inovatiile cultural-artisitice, pe sanatate etc.  

Insa acest lucru nu este intocmai unul la indemana in conditiile in care putine posturi dintre televiziunile private au in lista lor de distributie emisiuni si programe culturale, socio-educationale, stiintifice, cu un tel sigur: educarea publicului. Acest fapt constituie un alt motiv care impune conturarea unei deprinderi educationale de catre televiziunile private si apel la acest lucru au facut mai multi oameni, printre care se numara regizorul roman Cristian Mungiu: „Posturile tv sunt urmărite și când se transmit ore în șir de inepții(…)Dezamăgirea noastră este că ultima grijă a guvernanților este cultura(…) ceea ce este nedrept.”

Un al treilea argument in sustinerea dependentei telespectatorilor fata de mass-media si in sublinierea necesitatii unei constiinte moral-educationale din partea producatorilor de emisiuni televizate este raspandirea atat de rapida a informatiilor si nevoia conectarii publicului la realitatea inconjuratoare prin intermediul televizorului. In era globalizarii, aceste aspecte sunt absolut definitorii pentru indivizi si colectivitate , iar atat timp cat nu se mai pune problema cantitatii informatiilor, este imperativa problema calitatii acestora, trecand peste clauza de „autonomie” , de „privat” a majoritatii televiziunilor de astazi.

In concluzie, facand parte din realitatea sociala si influentand atat de decisiv dezvoltarea indivizilor, climaxul televiziunilor private trebuie sa se muleze pe traiectul unei constiinte de consum educationale, adica sa dezvolte si sa-si autoimpuna responsabilitati educationale fata de public.


N1 (Irina Marinescu)

Inainte de a nega responsabilitatile educationale fata de public ale televiziunilor private, se doreste a se preciza urmatorul lucru. Pana in decebrie 1989 oferta autohtona de programe audiovizuale provenea de la stat care detinea monopolul, nefiind permise si programe independente, private. Asfel nu se avea in vedere interesul public, ci interesele de partid de la aceea vreme, nerespectandu-se exprimarea libera si dreptul la opinie precum si pluralismul surselor de informare a publicului. Din aceasta situatie reala putem trage concluzia ca postul de televiziune de stat nu are nici el intotdeauna responsabilitati care "tin de moralitate, etica si virtuti umane", responsabilitati la care face apel echipa afirmatoare in  primul argument.

Posturile de televiziune de stat sunt subventionate din banii populatiei si astfel isi permit sa aiba un procent mult mai mare de programe culturale si educative versus doar divertisment, nefiind presate de rating, pe cand posturile private se bazeaza pe ceea ce este de actualitate si place publicului pentru a putea continua sa functioneze. Ele nu pot avea responsabilitatea (adica obligatia, raspunderea) de a educa publicul din considerente economice precum si pentru faptul ca telespecatorul hotaraste in realitate ce inseamna pentru el o emisiune educativa. In sustinerea acestui argument vom mentiona DIRECTIVA 2007/65/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2007 care la punctul 37 aduce in discutie promovarea dezvoltarii educatiei consumatorilor in domeniul mass media. Aceasta educatie a consumatorilor  "vizează aptitudinile, cunoștințele și înțelegerea care permit consumatorilor să utilizeze mass-media în mod eficient și în condiții de siguranță. Persoanele cu educație în domeniul mass media pot să efectueze alegeri informate, să înțeleagă natura conținutului și a serviciilor și să profite de întreaga gamă de oportunități oferite de noile tehnologii de comunicație." Asadar echipa negatoare sustine ca responsabilitatea educationala nu cade in sarcina posturilor private ci in sarcina telespectatorului care el trebuie sa selecteze in mod eficient si sa se protejeze impotriva posibilelor abuzuri.

Telespectatorul hotaraste ce ii este folositor si il poate educa. Cu privire la afirmatia adusa de echipa afirmatoare, potrivit careia "televiziunea are o responsabilitate deoarece manevreaza constiinta oamenilor", subliniindu-se "necesitatea formarii unei constiinte moral-educationale din partea producatorilor de emisiuni televizate", echipa negatoare raspunde prin sustinerea formarii acestei constiinte la nivel de consumator, fiecare fiind raspunzator pentru el insusi, pentru educatia sa. In ceea ce priveste televiziunea ca fiind o modalitate de a manevra constiinta oamenilor, trebuie remarcat faptul ca nimeni nu poate fi manipulat decat daca accepta, decat in momentul in care inceteaza sa caute si sa analizeze singur realitatile inconjuratoare. Fiecare om are dreptul, sau mai bine zis privilegiul de a gandi liber.

Exemplul dat de echipa negatoare cu privire la efectele televiziunii asupra mintii umane, care spune ca o emisiune televizata introduce telespectatorul intr-o stare semihipnotica si poate duce la aparitia sindromului ADHD nu este sustinut de stiinta actuala care conform numeroaselor cercetari, considera cauza exactă a ADHD ca fiind inca necunoscută, banuindu-se ca fiind cel mai probabil de natură genetică. (http://www.adhd.ro)

Argumentul echipei negatoare potrivit caruia intervalul de timp destinat vizionarii unor programe TV este un prejudiciu invatarii si dezvoltarii educationale si de aceea ar trebui ca posturile private sa imbine placutul cu utilul prin emisiuni educative, nu poate fi sustinut deoarece se pot invata foarte multe lucruri cu ajutorul televiziunii chiar si doar de la programe de divertisment, gen filme artistice, telenovele, etc. De exemplu, este mult mai usor sa inveti o limba straina daca pe langa citirea unui curs vizionezi filme in aceea limba. Iar consumatorul singur trebuie sa aleaga cat timp aloca televiziunii, pentru a nu fi in detrimentul scolii, dezvoltarii sale, etc.

Atata vreme cat televiziunile private nu incalca obligaţiile care conform legii sunt stabilite de Consiliului Naţional al Audiovizualului, si anume toate acele obligatii cu privire la protecţia copiilor, apărarea demnităţii umane, exercitarea dreptului la replică, asigurarea informării corecte şi a pluralismului, responsabilităţile culturale ale radiodifuzorilor, televiziunile private nu trebuie sa dea socoteala si de alte responsabilitati educationale la care se asteapta unii cetateni, deoarece consumatorii sunt liberi sa aleaga ceea ce vor sa vizioneze.


A2 (Tudor Nani)

Depășind problemele de natură istorico-politică, recunoscând libera circulație a informațiilor augmentată de procesul actual al globalizării, care vine în asociație cu îndemnul la respectarea integrală a drepturilor omului, atât televiziunile de stat, cât și cele private trebuie să insiste asupra calității programelor difuzate și astfel, să-și asume responsabilități educaționale față de public.

Înțelegând prin educație acel tip particular de acțiune umană, care are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale, în general, și o cultivare a telespectatorului din punct de vedere moral, intelectual și socio-cultural prin emisiuni interactive, documentare, filme și prezentări artistice, în particular, (în sensul audio-vizualului ) și beneficiind de o mai mare libertate în selectarea și promovarea programelor difuzate, televiziunile private trebuie să-și asume responsabilități educaționale față de public.

Un apel la acest lucru adresează și Consiliul Național al Audioviziualului, prin Protocolul de colaborare cu MECTS din 2008, care vizează "protejarea culturii şi a limbii române, precum şi interesul comun al celor două instituţii de a colabora în vederea educării tinerilor pentru înţelegerea corectă, bazată pe discernământ şi spirit critic a mesajelor transmise prin serviciile audiovizuale" (http://www.cna.ro/PROTOCOL-DE-COLABORARE-M-E-C-T-C-N.html ).Un alt exemplu în acest sens îl constituie multitudinea de sancțiuni (constând în  74 de somaţii , 47 de amenzi , decizii privind acordarea dreptului la replică ,decizii privind acordarea dreptului la rectificare etc.) oferite de CNA posturilor de televiziune  private (numai!) de la 1 ianuarie până la 30 septembrie 2010(http://www.cna.ro/Situa-ie-privind-sanc-iunile,3649.html ), cele mai multe cauzate de încălcarea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006 (http://www.cna.ro/Decizia-nr-nr-187-din-3-aprilie.html ), cuprinzătoare a multor aspecte referitoare, în concepția echipei afirmatoare, la responsabilități educaționale . Negatorii au adus spre contraargumentarea tezei noastre  DIRECTIVA 2007/65/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2007, din care au citat următorul aspect : " …Persoanele cu educație în domeniul mass media pot să efectueze alegeri informate, să înțeleagă natura conținutului și a serviciilor ". Din acest paragraf înțelegem că persoanele cu o personalitate în formare-cum ar fi copiii și tinerii- sau persoanele ușor influențabile, care nu sunt educate în domeniul mass media, sunt predispuse la alegerea și vizionarea unor programe care,  în mod inconșțient, le pot afecta. Asumarea unei responsabilități educaționale de către telespectatori nu se află într-un raport de excluziune sau într-o disjuncție exclusivă cu asumarea de responsabilități educaționale de către posturile private de televiziune, ci , din contră, ele se completează, constituind o diadă, un ansamblu necesar pentru îmbinarea utilului cu plăcutul în acțiunea de urmărire a canalelor tv. O dată cu acest argument, ținem  să subliniem că manipularea sau influențarea nu sunt neapărat negative și, în general, nu sunt conștientizate de persoana-receptor-victimă ori, în cazul contrar, menționat de echipa negatoare -"nimeni nu poate fi manipulat decat daca accepta"-, dreptul la libertatea de gândire nu este suprimat-dacă e suprimat!-decât de însuși deținătorul acestui privilegiu.

Totodată, televiziunile private ar trebui să-și asume responsabilități educaționale față de public în condițiile în care influența acestora asupra oamenilor este una veridică, infailibilă, -dacă ne permitem să susținem-, după cum o dovedesc numeroase studii, precum și experiențele personale, subiective ale oamenilor. Contrapunctând afirmația echipei negatoare, menționăm că- și apelăm la argumente logice-,nestabilirea unei cauze exacte a ADHD-ului nu exclude posibilitatea ca urmărirea excesivă a programelor tv să fie un motiv secund al deficitului de atenție sau să aibă legătură cu acesta.De altfel, mulți cercetători etichetează dependența de televizor drept un efect ADHD ; până la noi investigații și rezultate, cert e că orice fel de exces are un impact negativ asupra oricărui individ conectat la realitate. (http://www.copilul.ro/copii-6-11-ani/sanatate-scolari/Cauze_posibile_ale_ADHD-a500-7254.html , http://www.copii.psiholog-bacau.net/ADHD.htm , http://www.psiho.eu/?p=95 )

Un alt argument în restabilirea tezei inițiale a echipei afirmatoare este faptul că responsabilitățile educaționale la care s-a făcut apel  nu se află în contradicție cu specificul programului-filme artistice, știri, diverstiment-, ci în completare, după cum există mai multe tipuri de educație : formală, nonformală și informală (cea din urmă fiind legată și de domeniul mass-mediei ) și după cum s-a insistat asupra caracterului moral, social-educativ, nondistructiv și noncoercitiv al programelor din lista de distribuție a canalelor tv private.

Echipa afirmatoare interpretează relația de condiționare din concluzia discursului echipei negatoare drept un fals contraargument, după cum prima parte a inferenței constituie un ansamblu de responsabilități asumate de televiziunile private, ce coincide cu un fundament solid din punct de vedere al educației.

Prin urmare, trăind într-un sat global, în care educația și moralitatea sunt condiții pentru ceea ce considera Kant "perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc" , iar televiziunile private sunt monopolul mass-mediei audio-vizuale, acestea din urmă trebuie să-și asume responsabilități educaționale față de public.


N2 (Elena Gheorghita)

Atat in primul discurs cat si in al doilea, echipa afirmatoare a facut apel ca televiziunile private sa aibe responsabilitati educationale care “tin de moralitate, etica si de virtuti umane”, responsabilitati educationale care “il cultiva pe telespectator din punct de vedere moral, intelectual si social-cultural”.

Echipa negatoare continua sa sustina faptul ca aceste atribute nu ar trebui sa cada in sarcina televiziunilor private. Inainte de a readuce in discutie toate argumentele echipei negatoare, poate ar fi in interesul discutiei sa clarificam ce inseamna aceste responsabilitati educationale. Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, o responsabilitate inseamna obligatia de a efectua un lucru, de a raspunde si de a accepta si suporta consecinte. Iar educatia inseamna un fenomen social de transmitere a experientei de viata a generatiilor adulte catre generatiile de copii si tineri, abilitarii pentru integrarea lor in societate.

Asa cum am mai precizat, televiziunile private sunt niste companii private care depind de rating si de banii primiti din reclame, ele nu au ca scop si de aceea nu trebuie trase la raspundere si nu trebuie sa suporte consecinte daca generatiile tinere reusesc sau nu sa asimileze experienta de viata a generatiilor adulte. Ca acest lucru se face uneori inevitabil este de la sine inteles, dar scopul televiziunilor private este de a face profit prin emisiuni de tot felul, de la informarea publicului la divertisment si uneori, de ce nu , si prin emisiuni educationale. Dar nu trebuie sa aiba obligatii, responsabilitati, sarcini si sa fie trase la raspundere daca realizeaza sau nu integrarea sociala a unei generatii mai tinere, sau daca au asimilat sau nu acesti tineri si copii experienta de viata a parintilor.

Educatia cade in primul rand in sarcina familiei, a sistemului educational subventionat de stat si din punctul asta de vedere, (al subventionarii), televiziunile private intradevar au mult mai multe responsabilitati educationale pentru ca ele se fac pe banii populatiei.

Asa cum s-a mentionat de catre negatori si prima oara, consideram ca resposabilitatea de educatie cade in sarcina consumatorului, iar daca telespecatorul este minor, sau, cum a spus echipa afirmatoare, “persoanele cu o personalitate în formare-cum ar fi copiii și tinerii”, responsabilitate cade in sarcina familie in sensul de a nu se abuza de timpul petrecut si de a nu viziona emisiuni care dauneaza dezvoltarii normale pe toate planurile (emotional, etc.) Mesajul din DIRECTIVA 2007/65/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2007 este exact la fel ca cel din Protocolul de colaborare dintre CNA si MECTS din 2008, adus in discutie de echipa afirmatoare, si se refera la o “colaborare în vederea educării tinerilor pentru înţelegerea corectă, bazată pe discernământ şi spirit critic a mesajelor transmise prin serviciile audiovizuale”, subliniind chiar responsabilitatea consumatorului, el este acela care trebuie sa isi dezvolte un simt critic si sa stie sa aleaga ce ii este folositor in raport cu varsta, interesele, etc, pentru o dezvolate armonioasa si pentru o integrare cat mai reusita in societate. Sustinem ca telespectatorii sa se educe si sa isi cultive un spirit critic in a sti cum sa utilizeze mass-media în mod eficient și în condiții de siguranță, fie singuri, fie prin televiziunile de stat si prin scoala, pentru ca aceste sisteme sunt platite de catre telespecatori, si astfel sa existe cat mai putina manipulare. Din practica s-a demonstrat ca aparitia dupa Revolutie a televiziunilor private care au adus pluralismul surselor de informare este faptul declansator in Romania de formare a acestui spirit critic, care nu era incurajat de televiziunea de stat din perioada comunista. Asadar cu cat exista mai multa libertate de expresie cu atat se poate forma mai bine acest spirit.

Avand in vedere argumentul ADHD-ului, care poate sau nu sa fie cauzat de privitul “excesiv la televizor” dupa chiar spusele afirmatorilor, consideram ca nu este relevant, deoarece nu e vorba de televiziunile private care sunt in discutie ci e vorba de privitul excesiv care poate la fel de bine sa fie privitul la televiziunile de stat. Aceasta este o cu totul alta discutie, asupra efectelor televiziunii in general si nu intereseaza momentan.

Cu privire la apelul echipei afirmatoare la “caracterului moral, social-educativ, nondistructiv și noncoercitiv al programelor din lista de distribuție a canalelor tv private”, mentionam ca si la inceput ca este la latitudinea telespectatorului (sau in cazul minorilor- persoanelelor sub 18 ani, cade in responsabilitatea parintilor sau a tutorelui legal) de a decide de la caz la caz ce este moral, ce este folositor si ce ajuta persoana in cauza in a-si dezvolta aptitudini si in a se informa. O persoana adulta poate considera, bazandu-se pe considerente religioase, ca fiind imorala o emisiune de educatie sexuala care sfatuieste la practicarea sexului protejat, pe cand alta o considera binevenita chiar si in cazul adolescentilor, si exemplele sunt foarte multe. Raspunderile televiziunilor private sau de stat sunt acelea stabilite de Consiliului Naţional al Audiovizualului, care are ca scop protejarea publicului, si de aceea exista acele recomandările şi avertizările acustice şi vizuale, astfel încât programele vizionate sau ascultate în familie ori numai de către copii să nu afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora.



Decizia:

Andrei-Iustin Mihailescu

Salutare J. O sa incep prin a va felicita pentru un meci bun! Cu siguranta un meci peste medie in ceea ce priveste onlineul!!!

Cred ca ambele echipe au simtit nevoie definirii acestei responsabilitati educationale despre care se vorbeste. Problema este ca aceasta nevoie a venit mai degraba in a doua parte a meciului decat in prima, si din aceasta cauza meciul a fost confuz pe parcurs, pentru ca fiecare dintre echipa a inteles ce a vrut sa inteleaga prin educatie – ceea ce poate a condus un pic la o discutie usor paralela pe alocuri. Pe viitor, keep in mind ca este de datoria echipei afirmatoare sa stabileasca contextul dezbaterii, dar si de datoria echipei negatoare sa il stabileasca in cazul in care echipa afirmatoare esueaza in acest proces.

Sa ne uitam la ce s-a intamplat in discursuri. Primul discurs afirmator demareaza prin afirmatiile unui expert apparent V. Gheorghe. Atata timp cat el nu este creditat ca un expert sau the average intelligent person nu a auzit de el, marturia lui e usor irelevanta in cadrul dezbaterii (sau ar fi, daca negatorii ar semnala acest lucru). De acum, explicati de ce persoana invocata este o autoritate in domeniu (chiar si asa s-ar putea sa nu fie credibil argumentul daca nu puteti sa urmariti rationamentul din spatele afirmatiei unui personaj, fie el si expert. Ce incerc sa spun este – daca cineva a zis ceva, trebuie sa fi fost un motiv pentru asta, motiv pe care voi trebuie sa fiti capabili sa il explicati). Un al doilea argument invoca 2 autoritati – o persoana si o revista, nu foarte convingator neaparat. Cel de-al treilea argument, foarte pertinent de altfel, explica cum populatia se uita din ce in ce mai mult la tv, si de aceea trebuie sa avem grija la continutul difuzat. Un ultim argument invoca televizorul ca principal canal de comunicare a informatiilor in vremea globalizarii (cu internetul nu stim ce s-a intamplat).

Primul discurs negator incepe abrupt cu exemplul comunismului – usor exagerat, pentru ca ideea statelor totalitare nu cade sub umbrela acestei motiuni, insa daca afirmatorii ar fi facut mai clar contextul, poate nu s-ar fi strecurat in dezbatere acest pseudo-argument. Primul argument relativ eficient vine in momentul in care negatorii explica cum sarcina de baza in selectarea informatiei este a telespectatorului si nu a postului, desi nu se explica neaparat de ce (se invoca o directiva, care are aceeasi calitate ca si a invoca un expert – incercati sa gasiti motivele din spatele unei afirmatii si sa nu mai luati de buna ce spun expertii, fiti sceptici!). Se intra in discutia despre ADHD (irelevanta, e specifica televizorului – un argument potrivit pentru o motiune de genul ‘ar trebui sa ne uitam la tv’). Apoi se intampla un lucru interesant, si anume se explica cum poti invata lucruri si din emisiuni care nu sunt facute cu scopuri educationale (divertisment, telenovele, filme artistice). Aici apare prima definitie implicita a unui program educational – si anume ca aceste programe trebuie sa aiba ca scop principal educatia si nu altceva precum divertismentul, definitie care pare de bun simt. Astfel, in ultimul paragraf, echipa negatoare contureaza, schiopatand, as putea spune, un context al dezbaterii si anume, posturile private trebuie sa mearga mai departe de a respecta legea, trebuie sa-si asume un rol activ in educatia populatiei (asta e ceea ce afirmatorii ar trebui sa demonstreze).

Al doilea discurs afirmator mizeaza mai degraba pe ideea ca televiziunile trebuie sa aiba grija la continutul difuzat pentru a nu influenta negativ copii etc. ceea ce este echivalent cu a spune ca televiziunile trebuie sa respecte legea. Din pacate, motiunea cere ca afirmatorii sa demonstreze ceva mai mult decat a respecta legea, pentru ca in felul acesta negatorii ar trebui sa contraargumenteze spunand ca televiziunile private pot sa faca ce le taie capul – o cerinta nedreapta din partea afirmatorilor. Mai mult se invoca, ca filmele artistice etc sunt componente educationale, ceea ce echivaleaza cu a spune ca tot ce se difuzeaza la tv este educational, pentru ca din orice putem invata ceva (din nou nedrept fata de negatori, pentru acest argument este aproape un truism). In orice caz, acest discurs pare usor scos din sfera motiunii.

Al doilea discurs negator mizeaza pe ideea ca televiziunile private nu trebuie trase la raspundere pentru proasta educatie a unei generatii (responsabilitatea implica si a trage la raspundere in cazul in care nu se respecta cerintele responsabilitatii), pentru ca cetatenii trebui sa gandeasca singuri etc. si mai mult ca pot gandi singuri (pentru ca exista multe surse care ii fac sa gandeasca critic etc). Deci sistemul ii face pe telespectatori sa fie critici, ceea ce inseamna ca ca nu exista nici macar o nevoie ca telespectatorii sa fie educati de televiziune in mod activ.

Pentru a sumariza, cred ca echipa afirmatoare si-a ales sa demonstreze motiunea pe calea usoara, iar abordarea aceasa nu demonstreaza neaparat motiunea si nu adreseaza cerinta acesteia (ori televiziunile ar trebui sanctionate mai aspru – legea ar trebui inasprita, ori ar trebui create programe cu scopuri educationale la posturile private). Negatorii reusesc sa arate de ce aceasta abordare este gresita (o fac implicit, si nu explicit cum ar trebui de fapt – fapt care a facut ca meciul sa fie extrem de strans).

Punctaje

A1 – 24

N1- 25

A2 – 24

N2 - 24

A1 -> 24 puncte
N1 -> 25 puncte
A2 -> 24 puncte
N2 -> 24 puncte
Castiga echipa:

Elena si Irina (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.