Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Teo si Vlad' (afirmatori) vs 'Marius si Razvan' (negatori)

A1 (Teodora Oprea -voluntar)

Am putea substitui motiunii intrebarea: este modul in care se preda actualmente religia in scoli o forma legala si corecta de sprijinire a cultelor religioase in mod egal si echidistant, sau permite anumitor culte religioase sa exercite o influenta prea mare prin intermediul institutiilor publice?  Vom argumenta in cele ce urmeaza ca prevederile actuale permit cultelor majoritare sa isi promoveze in mod exclusivist ideologia si ca insertia religiei ca materie de trunchi comun nu corespunde spiritului secularist imbratisat “oficial” de stat.

Argumentul 1. Institutiile publice nu ar trebui sa transmita mesajul particular al unui cult

Atat continutul cat si modul de predare al religiei la momentul actual pun accentul pe superioritatea sau corectitudinea unei anumite religii in defavoarea altora [manualele de clasa XI de religie ortodoxa sustineau ca aderarea la credinta Baha’i atrage cu certitudine condamnarea divina][1], ceea ce face ca mesajul sa nu mai fie unul de educatiei moral-etica, ci unul de promovare al unei anumite ideologii religioase. De asemenea, profesorii adesea obliga elevii sa se conformeze unor ritualuri specifice cultului respectiv [rugaciunea de la inceputul orei, semnul crucii, in unele zone rurale chiar obligatia de a merge la biserica][2], ceea ce contravine atat prevederilor din art. 318 C. Penal, cat si principiului de a educa fara constrangere si doar pe baza de informare.

Astfel de mesaje si de comportamente induse obligatoriu copiilor pe baza de amenintare nu ar trebui sa faca parte din sistemul educational. Chiar daca am elimina abuzurile unor profesori/preoti sau continutul manualelor, subzista temerea ca educatia religioasa nu se poate face in mod obiectiv atat timp cat se studiaza confesional, adica cursuri pentru fiecare religie, si nu un curs despre toate religiile. Daca astfel de mesaje apar in mod inevitabil in cadrul acestor materii, atunci mesajul din partea profesorilor devine un mesaj al institutiei scolare, ca versiune oficial predata elevilor, transformand scoala si statul intr-un promotor al unei anumite religii. Chiar daca admitem posibilitatea existentei unor profesori obiectivi, sub dovada unei multitudini covarsitoare de cazuri contrare, in spiritual preventiei, preferam sa eliminam materia pentru ca relatia dintre Stat si Biserica sa nu fie alterata.

Argumentul 2. Religia ca obiect obligatoriu, de trunchi comun. Abatere de la principiul laicitatii

Insasi prevederea conform careia Religia este materie obligatorie si parte din trunchiul comun[3] aduce o atingere principiului laicitatii: statul roman este in mod constitutional secular si nu exista o Biserica de stat. De ce atunci sa-si insuseasca statul conceptul ca religia este o materie “de baza”, mai ales in contextul in care tinerii nu manifesta aceeasi tarie a credintei consemnata in statisticile oficiale pentru populatia adulta[4][5]? Daca statul vrea sa faca educatie morala, atunci exista educatia civica si morala, sau istoria religiilor.

Apoi, nu este normal ca materia sa fie obligatorie, si cei care nu vor sa o invete sa aiba posibilitatea sa se retraga, ci invers, cei care vor s-o invete sa poata cere acest lucru. Mesajul acestei prevederi este urmator: statul se situeaza pe pozitia ferma ca religia este importanta si porneste de la presupunerea ca elevii vor s-o studieze, ceea ce reprezinta o sustinere mai mult decat admisa a bisericii, depasind principiul constitutional.

Mai mult, se ajunge in situatia in care, daca nu exista suficienti elevi pentru studierea unui anumit cult religios[6], acestia trebuie sa asiste la orele de religie ortodoxa, caci nu au voie sa paraseasca scoala in timpul orelor. Multi elevi si parinti nici nu sunt informati despre posibilitatea de a-si retrage copilul de la obiectul Religie[7]. In practica, situatia este dezechilibrata in defavoarea cultelor minoritare, ceea ce face ca statul sa fie privit ca sustinatorul cultului dominant, iarasi o abatere de la principiul laicitatii.

Argumentul 3. Doar un obiect de studiu a tuturor religiilor ar fi in conformitate cu principiul laicitatii.

Curtea europeana si Consiliul Europei recomanda prezentarea obiectiva a materiei, fara tendinte de indoctrinare sau de instigare contra altor culte si informarea asupra tuturor cultelor existente in comunitatea respectiva, intr-un spirit de toleranta si coeziune in diversitate[8]. Considerand aceste principii, ajungem la concluzia ca obiectul Istoria religiilor sau, redenumit eventual, Concepte moral-religioase, ar putea realiza o prezentare obiectiva si multifatetata a credintelor religioase, de o maniera care sa nu contravina prevederilor constitutionale de laicitate si care sa asigure reprezentarea nediscriminatorie a tuturor cultelor religioase. Iar aceasta nu ar mai fi o predare a religiei in scoli, ci o predare a conceptelor religioase in scoli.



[1] “Stat si religii in Romania”, APADOR-CH, Bucuresti, 2008, pag.49 http://www.apador.org/publicatii/raport_stat_religii.pdf

[2] “Relatia Stat-Biserica in privinta educatiei religioase in scolile publice din Romania”, Emil Moise, JSRI nr. 7/2004, pag. 87 http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_7/emilmoise-articol.htm

[4] “Starea sociala si asteptarile tinerilor din Romania”, Barometru de Opinie Publica, 2008, ANSIT, pag. 73 http://www.ise.ro/LinkClick.aspx?link=Tineret%2fdiagnoza+2008_final.pdf&tabid=398  

[5] “Relatia Stat-Biserica in privinta educatiei religioase in scolile publice din Romania”, Emil Moise, JSRI nr. 7/2004, pag. 89 http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_7/emilmoise-articol.htm

[6] “Norme si practici in educatia religioasa din scolile publice”, Liga Pro Europa, Subcapitol 2.4 Discriminarea elevilor si profesorilor apartinand minoritatilor religioase http://www.proeuropa.ro/norme_si_practici1.html

[7] “Relatia Stat-Biserica in privinta educatiei religioase in scolile publice din Romania”, Emil Moise, JSRI nr. 7/2004, pag. 89 http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_7/emilmoise-articol.htm

[8] “Religions and legal boundaries of democracy in Europe: European commitment to democratic principles”, Dorota A. Gozdecka, Univ. Helsinki, 2009, pag. 211


N1 (Razvan Popa)

Pentru a putea intelege istoria si civilizatia romanilor este necesara si predarea religiei in scoli. O ora pe saptamana nu afecteaza laicitatea statului in nici o masura, iar beneficiile sunt mai importante decat dezavantajele. Religia, fiind singura materie invatata din ciclul gimnazial are ca scop nu neaparat “indoctrinarea” elevilor, ci mai degraba de a-i invata principiile morale pe care societatea romaneasca s-a construit si exista in continuare. Acestia invata sa distinga binele si raul, iar daca religia submineaza autoritatea statului, atunci ar trebui revizuit si statutul filosofiei.

 

1.Religiozitatea este o caracteristica a Estului si ar trebui tratata ca atare.

            Romania, oricat de mult ar incerca sa copieze modelul Occidental si democratiile liberale, acest lucru nu este posibil. La fel cum nu exista drepturi universale ale omului, ci doar drepturi occidentale ale omului, tot asa, nu ar trebui sa copiem toate normele Vestului. Tari precum SUA si Franta sunt tari neutre in ceea ce priveste religia datorita unui context istoric, datorita unor conflicte care au fortat indepartarea religiei de stat. Factorul istoric ar trebui sa primeze si in Romania. Face parte din cultura noastra ca sa fim religiosi.

In ceea ce priveste argumentele ca Biserica Ortodoxa ar fi un fel de hegemon, acest lucru este impiedicat de catre Legea 498/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor.

Predarea Religiei in scoli, este un lucru la fel de natural precum predarea Istoriei romanilor sau Geografiei Romaniei. Fiecare cult religios mai important are un profesor astfel, elevii pot sa aleaga sa invete diferite perspective. In ceea ce priveste tinerii care nu apartin acelor culte religiose, cum ar fii imigrantii proveniti din afara Europei crestine, predarea religiei poate fi un mod bun de a cunoaste cultura romaneasca, valorile acesteia, ceea ce are ca scop o integrare mai profunda a acestora.

Predarea religiei in scoli nu afecteaza in nici un caz laicitatea statului roman. Politica, chiar daca se foloseste de biserica pentru a obtine voturi, este independenta, iar caracterul impartial al legii si institutiilor este garantat atat de Constitutie, de legi specifice, cat si de Uniunea Europana, astfel discriminarea pe baze religioase nu este o practica intalnita in Romania.

II. Rolul predarii religiei

 Rolul predarii religiei in scoli este de a informa elevii. Predarea religiei este o component necesara elevilor pe tot parcursul vietii pentru a intelege comunitatea din care fac parte, obiceiurile si traditiile. Prezentarea religiei cu rol informativ nu implica necesitatea ca elevi sa creada in acea religie. Faptul ca anumiti profesori ii oblige pe elevi la astfel de practici religioase nu inseamna ca statul favorizeaza o anumita religie. Acest lucru tine strict de modul in care profesorul respectiv intelege predarea materiei, iar abuzurile acestora trebuie corectate.  “Astfel de mesaje si de comportamente induse obligatoriu copiilor” – aceste practici nu sunt o dovada a laicitatii statului ci un abuz nedorit din partea profesorilor.  In urma unui studiu efectuat in SUA au fost adresate mai multe intrebari din Biblie atat persoanelor credincioase cat si ateilor. Rezultatul a fost in mod surprinzator faptul ca cei care se declarau atei au raspuns correct mai multor intrebari decat credinciosii[1].

 [1] Gallup Religion Poll http://www.wnd.com/index.php?fa=PAGE.view&pageId=89029


A2 (Vlad Icleanu -voluntar)

In primul rand dorim sa aratam invaliditatea argumentelor aduse de echipa negatoare, iar mai apoi sa aratam de ce punctele prezentate de afirmatori in primul discurs sunt cele care raman in picioare neclintite la sfarsitul acestei dezbateri.

Asadar in ceea ce priveste primul argument negator care face referire la religie ca la o componenta culturala a poporului si ca ar trebui tratata ca atare, vrem sa facem clar ca consideram religia o componenta culturala importanta pentru identitatea romanilor, insa credem cu tarie ca ea nu ar trebui  predata in scolile romanesti deoarece acest fapt duce la o favorizare a religiei ordoxe in detrimentul celorlalte confesiuni, asa cum a demonstrat si antevorbitorul meu, si este injust din partea statului o astfel de atitudine.  Consideram ca acest factor cultural este dobandit in societatea romaneasca prin alte metode decat predarea in scoli, cum ar fi familia sau biserica, acestea fiind suficiente pentru a satisface nevoia de identitate culturala a romanilor din acest punct de vedere.

Totodata nu consideram ca predarea religiei in scoli are ca rol informarea elevului in mod echidistant asa cum sustine echipa negatoare, ci din contra asa cum demonstram si noi in primul argument, acesta practica face ca institutiile publice sa favorizeze in mod direct transmiterea mesajului particular al unui anumit cult majoritar.  Situatia descrisa de negatori se incadreaza, insa, la alternativa pe care o oferim noi in argumentul numarul 3, si anume aceea a inlocuirii curiculei actuale cu un obiect de studiu orientat spre studierea a tuturor religiilor, astfel incat cunostintele despre religie pe care le dobandim din sistemul de invatamant sa se incadreze strict in ceea ce priveste cultura generala a individului.  Nu putem sa nu observam contradictia din finalul discursului negatorului 1, care ne spune ca oamenii care se considera atei cunosc mai multe lucruri despre Biblie decat cei credinciosi, fapt care ne dovedeste noua ca de fapt eficienta informarii religioase este atinsa in momentul in care cunostintele sunt dobandite in mod nepartinitor. 

Observam, deci, ca argumentele negatoare nu reusesc in niciun punct sa demonstreze cum ca predarea religiei in scoli nu ar influenta in mod negativ laicitatea statului roman. In schimb ceea ce ramane in urma acestei dezbateri sunt argumentele afirmatorilor care demonstreaza in primul rand de ce prin predarea religiei in scoli se ajunge la favorizarea cultului religios majoritar, prin impunerea elevilor de practici religioase care au loc in marea majoritate din cazuri (rugaciunea, semnul crucii), chiar si in cazul in care anumiti elevi nu apatin de confesiunea majoritara, insa ei nu se gasesc intr-un numar suficient de mare pentru a forma o clasa  careia sa ii se predea religia compatibila cu acestia, acesta fiind un mare minus al sistemului.

Mai ramane si faptul ca afirmatorii demonstreaza in primul discurs ca este nejustificat ca religia sa faca parte din trunchiul comun, deoarece acest lucru contravine principiului laicitatii asumat de statul roman, si deoarece studiul religiei ar trebui sa aiba mai degraba caracter optional dat fiind datele pe care le avem in privinta interesului elevilor pentru aceasta materie.

In ultimul rand, argumentul afirmator numarul 3 ne arata de ce singura metoda echitabila de predare a religiei in scoli ar fi alternativa alcatuirii unui curs de „istoria religiilor”, care nu doar ca nu ar contraveni principiului laicitatii, dar ar avea si avantaje in ceea ce priveste cunostitele de cultura generala dobandite de elevi.

In concluzie, consideram ca echipa afirmatoare este cea care reuseste sa va demonstreze ca predarea religiei in scoli nu este dezirabila si ca ea pune in pericol laicitatea statului roman. 


N2 ()



Decizia:

Stefan Ionescu

Castigatoare:

Echipa Afirmatoare 

Stil

(5)

Continut

(15)

Strategie

(10)

Total

(30)

A1

5

8

8

26

N1

 

 

 

 

A2

4

7

7

23

N2

 

 

 

 

Cum echipa afirmatoare a castigat déjà partida prin "abandonul" celeilalte, voi face cateva comentarii cu privire la cele doua discursuri afirmatoare.

Prima interventie afirmatoare este impresionanta din punct de vedere al documentarii deoarece pe langa abundenta de dovezi exista un anumit bun simt in modul in care acestea sunt integrate in discursul argumentativ.  Citind frazele si ignorand titurile date argumentelor, am senzatia unei constructii coerente si solide care pune eficient in balanta argumentele de principiu cu dezavantajele practice ale mentinerii starii de fapt. Totusi, titlurile argumentelor par usor nepotrivite fata de continut. Este o idee foarte buna aceea de a folosi titluri dar acestea trebuie sa aiba 2 trasaturi:

  1. Sa reflecte fidel continutul paragrafului care urmeaza sa dezvolte titlul sau formularea argumentului
  2. Aruncand o privire asupra tuturor titlurilor sau formularilor argumentelor, un cititor trebuie sa repereze cele mai importante idei din discurs. Daca vreo idee esentiala nu se regaseste in aceste titluri/formulari, un cititor ar putea sa o ignore si sa considere ca nu este relevanta pentru autor

Stilul este placut, limbajul fiind accesibil dar formal. In schimb, anumite tehnici de prezentare ar trebui folosite. In dezbateri, este ideal ca ordinea logica a prezentarii unui argument sa fie: i) formularea argumentului, ii) analiza argumentului, iii) exemplu. Pe parcursul acestul discurs, ordinea este chiar rasturnata.

Cat despre strategie, mi se pare interesant camuflata ideea transformarii orelor de religie in ore de concepte moral-religioase, probabil, pentru a nu lasa senzatia ca sunteti totusi de acord cu o anumita forma de ore de religie care nu ar afecta laicitatea statului. Totusi, o echipa negatoare ceva mai abila, ar fi capabila sa reinterpreteze acest argument sustinand ca a face asemenea ore este chiar obiectivul predarii religiei si ca daca in acest fel, nu ar fi afectata laicitatea statului, echipa negatoare castiga. Ar fi fost suficient, dupa parerea mea, sa pastrati doar ideea (foarte buna, de altfel) ca asemenea informatii ar trebui sa fie doar disponibile si nu obligatorii.

Al doilea discurs afirmator este eficient in a resustine cazul cupa interventia negatoare. As fi avut totusi ceva mai multe reticente in a accepa pur si simplu ideea negatorilor ca religiozitatea este o trasatura definitorie a estului, trasatura pe care ar trebui sa o onoram cu un anumit fel de educatie religioasa (indiferent ca scoli, in familie sau in biserica). In primul rand, argumentul lor nu serveste neaparat aceasta dezbatere, deoarece ceea ce sustin ei nu este ca orele de religie nu afecteaza laicitatea statului, ci ei aduc chiar o critica a laicitatii statelor est-europene in general, critica ce nu-si are locul intr-o dezbatere pe o tema care porneste de la prezumtia ca laicitatea statului este déjà un element pozitiv.Apoi, chiar acceptand aceasta idee ca fiind valabila pentru ca arata ca tinerii nostrii au nevoie sa afle mai multe despre religie, negarea acestei idei ar fi fost o strategie mai buna pentru ca ar fi angajat echipa negatoare intr-o noua dezbatere care i-ar fi ocupat mai mult timp pentru o problematica mai putin importanta pe care ea insasi a ales-o. Insa cel mai important, de vreme ce a fost acceptata premisa informarii despre religie a tinerilor, a mentiona pur si simplu ca familia si biserica se pot ocupa de asta este insuficient. Trebuie explicat nu numai cand si in ce fel, biserica si familia se pot ocupa dar si de ce anume acestia ar fi agenti mai potriviti sau mai eficienti pentru a o face.

In plus, atacarea ideii ca rolul religiei in scoli nu este informativ este neconvingatoare. De fapt, argumentul negatorilor se referea ma motivul de principiu pentru care se preda religia, in timp ce contraargumentul afirmator, acesta practica face ca institutiile publice sa favorizeze in mod direct transmiterea mesajului particular al unui anumit cult majoritar, se referea la modul in care religia este predata si nu la obiectivul materiei. O idee de contra argumentare care sa fie sustinuta de strategia voastra ar fi fost: indiferent care este obiectivul predarii religiei, acesta nu va putea fi niciodata atins in conditiile practice la care ne-am referit.

Un element de stil neplacut in al doilea discurs este ca imprumuta prea mult din retorica discursului dintr-o dezbatere orala, care contabilizeaza argumentele observand care "raman in picioare" si care nu. Ideal este ca autorul unui discurs scris sa-si foloseasca timpul si calitatile pentru a construi un discurs care sa nu aiba nevoie de etichete verbale. El nu trebuie sa aminteasca "ce face", in timp ce "face". Constructia discursului si coerenta cu care sunt prezentate argumentele, referindu-se la ceea ce a mentionat antevorbitorul ar trebui sa fie suficient. 

A1 -> 26 puncte
N1 -> 0 puncte
A2 -> 23 puncte
N2 -> 0 puncte
Castiga echipa:

Teo si Vlad (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.