Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Anca si Edwina-Bertha' (afirmatori) vs 'Scossa' (negatori)

A1 (Edwina-Bertha Narita)

Echipa afirmatoare ar dori să înceapă prin a defini contextul în care vom dezbate această moţiune. Noi nu dorim să restrângem sfera religiei la credinţa ortodoxă, ci vrem să păstrăm deschisă discuţia pentru toate cultele întâlnite în România.

Considerăm că este important să vă demonstrăm faptul că prin predarea religiei în şcoli se promovează o anumită religie, inegalităţi între elevi, se încalcă drepturi ale omului, şi implicit ale copilului, şi că efectele generale ale predării religiei în şcoli sunt mai mult negative decât pozitive.

Argumentul 1. Promovarea unei anumite religii, a inegalităţilor între elevi şi încălcarea drepturilor omului

Justificare: Religia oficială şi majoritară în România este religia ortodoxă (86.6%), urmată de religia romano-catolică (4.5%). Totuşi există şi alte religii, chiar dacă într-un procent mai redus, greco-catolici, baptişti, minorităţi islamice, budişti şi chiar atei şi agnostici[1]. Cu toate astea, în şcolile din România se predă doar religia ortodoxă şi, uneori, cea romano-catolică. Pentru celelalte confesiuni nu se oferă asistenţă profesorală, astfel copiii sunt nevoiţi fie să îşi facă orele de religie în cadrul instituţiilor proprii cultului de care aparţin, fie să participe la orele de religie ortodoxă. Aceasta situaţie reprezintă o încălcare gravă atât a legii care spune că „învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”[2], conform Constituţiei României, cât şi drepturilor internaţionale ale omului care prevăd că „orice om are libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea (...) prin învataturi, practici religioase, cult şi îndeplinirea ritualurilor”[3], şi nu în ultimul rând promovează inegalităţi între elevi.

Argumentul 2. Efectele generale ale predării religiei în şcoli sunt mai mult negative decât pozitive

 Justificare: Profesorii care predau religia în şcoli nu sunt persoane care au înclinaţii pedagogice şi pasiune pentru un anumit domeniu, ei pot fi profesori doar dacă primesc binecuvântarea ierarhiei religioase locale, ceea ce înseamnă că odată cu retragerea acestei binecuvântări ei îşi pierd locul de muncă[4]. Această condiţie impusă pentru persoanele care doresc să predea religia la nivelul şcolilor din România crează contextul perfect pentru comiterea unor ilegalităţi, datorită necesităţii păstrării locului de muncă, şi a încurajării „nepotismelor” pentru cei care urmează direcţia impusă de autoritatea religioasă locală, în defavoarea celor care ar face asta cu dedicaţie şi bune intenţii.

De asemenea, s-au întâlnit extrem de multe cazuri în care orele de religie erau ţinute de fanatici, ceea ce a adus efecte negative asupra copiilor, spre exemplu, profesoara Scolii din Buzău care le spunea copiilor că dacă nu vin cu cruciuliţa la şcoală diavolul le va aduce numai lucruri rele, sau a profesoarei, care pentru a putea fi mai convingătoare, le-a desenat pe tabla copiilor o imagine înfăţişându-l pe diavol, ceea ce a creat probleme psihologice în rândul copiilor de clasa I, dar care nu s-a simţit vinovată pentru că, după părerea ei, dacă ar fi greşit cu ceva Fecioara Maria i-ar fi atras atenţia. Ştim că acestea sunt situaţii care se pot naşte în orice circumstanţe, nu doar la nivelul orelor şi profesorilor de religie, dar considerăm că acest subiect este predispus exceselor. Dorinţa de a apăra o credinţă interioară îi conduce pe mulţi dintre profesori spre a face afirmaţii de genul „Dumnezeu îi iubeşte numai pe ortodocşi”, ceea ce îi denigrează pe ceilalţi copii care nu sunt de această religie şi îi exclud automat din unele relaţii cu colegii de clasă, deoarece ei sunt priviţi ca fiind „păcătoşi”, „spurcaţi”[5].

 

Concluzie

Aşadar, echipa afirmatoare consideră că în şcoli ar trebui să fie studiată istoria tuturor religiilor, într-o manieră imparţială, deoarece decizia de a aparţine unei anumite confesiuni nu aparţine copiilor, ci părinţilor, chiar de la naşterea copiilor, şi chiar dacă aceştia ar dori să schimbe religia de care aparţin acest demers nu poate fi făcut până la vârsta de 18 ani, vârstă la care copiii sunt deja în ultimul an de liceu.

Prin eliminarea studiului confesiunii la nivelul şcolilor de stat eliminăm unul dintre principalele motive de discriminare cu care se confruntă lumea la momentul actual. Pentru cei care doresc să studieze acest domeniu există şcoli specializate.

Considerăm că decizia de a studiat o anumită confesiune ar trebui să fie o decizie care este strâns legată de familie, sentimente şi trăiri interioare.

Bibliografie

[1] Religia în România

http://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia

[2] Constituţia României, articolul 32

[3] Declaraţia drepturilor omului, articolul 18

http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/

[4] Cum ar trebui predată religia în şcoli

 http://www.presalocala.com/2011/03/13/cum-ar-trebui-predata-religia-in-scoli/

[5] Relaţia stat-Biserică în privinţa educaţiei religioase în şcolile publice din România

http://jsri.ro/ojs/index.php/jsri/article/viewFile/160/160


N1 (Constantin Grigoraş)

Membrii echipei Scossa consideră că lipsa conceptelor-cheie ale moţiunii în cadrul discuţiei este susceptibilă de a determina ambiguităţi pe parcurs ceea ce este echivalent eşecului.

            Astfel, prin laicitate înţelegem separarea dintre stat şi biserică, iar prin religie1 un sistem de credinţe și de practici privind sentimentul divinităţii și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toţi cei care aderă la acest sistem”. 

            Vom trece direct la demontarea tezei afirmatoare, mai apoi învederând propriile consideraţii.

            Pe baza unor probe veridice, afirmatorii susţin că religia majoritară acoperă 86,6% din populaţie iar cea romano-catolică 4,5%. Pe baza aceloraşi probe, afirmatorii susţin că doar aceste 2 religii se bucură de atenţia statului, fiind incluse ca discipline de studiu, ceea ce înseamnă că un procent 91,1% este pus la adăpost din punct de vedere al protecţiei educaţionale, iar restului de 8,9% (greco-catolici, baptişti, minorităţi islamice, budişti şi chiar atei, agnostici, etc) nu li se conferă “asistenţă profesorală”.

            În invităm respectuos pe afirmatori să citească articolul 9 din Legea învăţământului2 unde se precizează că şi celelalte culte au posibilitatea de a organiza învăţământ teologic în urma unei solicitări adresată Ministerului Educaţiei. Deci, legea este echidistantă şi oferă elevilor de orice cult şansa să acumuleze cunoştinţe despre propria religie, fără tăgadă de încălcarea a drepturilor omului şi de promovare a unei politici injuste – cum răspicat susţin afirmatorii.

            Totuşi, chiar dacă legea n-ar permite această egalitate, faptul că un procent de 91,1% poate beneficia de învăţământ teologic este un fapt pozitiv, cu atât mai mult cu cât restul de 8,9% nu este obligat să asiste la aceste ore şi cu atât mai mult cu cât vorbim de multe şi diversificate culte, care necesită fonduri materiale, financiare, logistice şi umane pentru pregătirea unei ore de religie. De pildă, în Franţa sau Italia, 2 ţări în care imigranţii reprezintă un procent important (mai ales mulsumanii), o astfel de cerere precum a afirmatorilor adresată autorităţilor ar fi de prisos. În ce ţară din lume se acordă “asistenţă” tuturor? Cum Bucureştiul se află în plină dezvoltare, fiind un aflux de chinezi şi alte naţionalităţi, cum ar fi ca peste 10 ani, când aceşti imigranţi vor obţine rezidenţa, să solicite pentru propriile odrasle introducerea în programă a unei discipline care să studieze zeul X, zeiţa Ţ? Evident aberant şi superfluu.

              Declinăm şi excludem orice referire la legislaţia naţională sau internaţională pentru a evita comiterea silogismului apelului la natură şi pentru a păstra dezbaterea într-un climat pragmatic. Cu toate acestea, ne vedem nevoiţi a menţiona că nu este vorba de nicio încălcare a Constituţiei, întrucât articolul 32(7) subliniează “libertatea învăţământului religios” – deci are în vedere religia ca materie opţională, fără a-i constrânge pe cei de alte culte să frecventeze o disciplină contrară propriilor convingeri, iar pe de altă parte, se arată “garantarea învăţămâtului religios prin lege” – deci se face trimitere la legea organică în materie, care prevede mecanismele necesare asigurării egalităţii între elevi şi respectarea drepturilor omului – astfel, STUDIUL RELIGIEI ESTE OPŢIONAL întrucât religia face parte din trunchiul comun ca domeniu disciplinar de studiu, şi nu ca disciplină şcolară, cu opţiunea de a se frecventa cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar.2

              Falsitatea afirmatorilor conform căreia “profesorii care predau religia în şcoli nu sunt persoane care au înclinaţii pedagogice şi pasiune pentru un anumit domeniu” este evidentă, întrucât chiar conceptul de profesor evocă o pregătire într-un domeniu specific, alături de pregătirea pedagogică necesară, iar a contracara acest argument mai mult de atât transformă dialogul într-unul simplist.

              Referitor la excesul de zel al unor profesori, acesta este întâlnit şi la alte discipline şi se poate manifesta şi sub alte forme, în funcţie de starea psihică sau buna-credinţă a pedagogului. Există cazuri în care profesori de fizică sau sport au avut atitudini nepotrivite, hărţuiri fizice sau verbale, etc, fapt care nu implică eliminarea din programa şcolară a fizicii şi sportului doar ca urmare a existenţei unor “oi negre”. Există soluţii de reabilitare a unor astfel de exemple negative, precum şi de control la sesizarea elevilor, diriginţilor, inspectorilor şcolari care asistă la desfăşurarea orelor.

              La concluzia afirmatoare, dorim să învederăm faptul că atât legea, cât şi psihologii consideră că formarea discernământului are loc dupa vârsta de 18 ani, ceea ce implică ca normală luarea unor decizii de către părinţi, chiar dacă este vorba de religie.

              Mai tragem atenţia de contrazicerea afirmatorilor, care iniţial solicitau “studierea istoriei tuturor religiilor, într-o manieră imparţială”, iar cu 3 rânduri mai jos susţin “eliminarea studiului confesiunii la nivelul şcolilor”, cale pe care le solicităm politicos să se pună în acord.

              În final, vom conchide prin a susţine menţinerea în vigoarea a actualului sistem întrucât este conciliant şi tolerant cu toate cultele existente în republica România, oferă şansa tuturor elevilor să aibă un punct de reper spiritual, iar cei care refuză primirea informaţiilor teologice au facultatea de a nu se prezenta la cursuri.

REFERINŢE:

1.   de pe site DEX Online - http://dexonline.ro/

       http://dexonline.ro/definitie/religie

2.   Legea învăţământului din România, articolul 9

       de pe site Scribd

       http://www.scribd.com/doc/4061637/Legea-841995-republicata-in-M-Of-606-din-10-12-1999-Legea-invatamantului


A2 (Anca - Nicoleta Anastasiu)

Dorim să începem prin a spune ca lipsa definiției celor doi termeni vine din simplul motiv că nu este necesar să fie dată o definiție în condițiile în care aceasta nu influențează cursul discuției. Dacă prin definirea termenilor discursul ar fi putut primi o nuanță sau alta, atunci observația echipei negatoare ar fi fost pertinentă. Considerăm că nu este datoria noastră să facem cunoscută definiția din DEX, deoarece acesta ar trebui consultat de toată lumea.

În ceea ce privește articolul 14, și nu 9, din Legea învătământului, acesta oferă libertatea celorlalte culte, recunoscute de stat, să își organizeze învățământ confesional în unități înființate și administrate propriu și unități de învățământ private, dar nu în învățământul public. Solicitările pentru organizarea unui învățământ teologic adresate Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului se  fac pentru “organizarea unui învățământ teologic specific, în cadrul învățământului public în universitățile de stat existente, ca facultăți cu dubla subordonare, destinat pregatirii personalului de cult și activității social-misionare a cultelor.”[1] Așadar, legea permite studierea celorlalte culte în școală doar de la nivelul universitar, liceenii trebuie să se descurce cum pot.

Echipa negatoare vorbește despre o majoritate a celor care au acces la studierea religiei în școli (91,1%), însă neglijează minoritățile. Egalitate de șanse înseamnă egalitate pentru toți, inclusiv cei 8,9% care ar trebui să facă demersuri serioase până să ajungă să aibă acces în mod real la studiul religiei în școală. Orice cetățean român are dreptul la studierea religiei și ar trebui să i se ofere cadrul necesar pentru acest lucru. Dacă copii chinezilor, care sunt născuti pe teritoriul României, și deci cetățeni români, de peste 10 ani ar solicita să studieze despre zeul X sau Ț, acest lucru ar trebui să poată fii posibil.

Susținem faptul că profesorii care predau religia în școală ar trebui să fie niște oameni cu inclinații pedagogice care să ofere elevilor un exemplu, deoarece disciplina predată de către aceștia presupune o mai  mare responsabilitate, în comparație cu responsabilitatea predării unei legi a fizicii într-un mod diferit, din simplul fapt că la mijloc se află „sufletul elevilor”[2]. În cadrul orelor de religie, spune profesorul Constantin Cucoș, nu se transmit doar cunoștiințe ci și convingerea, starea și spiritualitatea persoanei respective, tocmai atitudinea persoanei care predă această disciplină ar trebui să fie impecabilă.

Religia este opțională în școli, însă acest lucru nu este cunoscut de către elevi, așa cum arată un studiu realizat de către Liga Pro Europa  în care se arată că 70% dintre elevi cred ca religia este obligatorie și doar 7,8% știu ca religia este opțională. În același timp, cadrele didactice consideră în proporție de 77% că manualele de religie existente ar trebui să fie echidistante față de alte religii pentru a forma o toleranță față de aceste culte.  În ceea ce privește elevii, toleranța acestora față de alte cult este în proporție de “30,0% faţă de cultul iudaic, în proporţie de 26,6% faţă de islam, în proporţie de 25,1% faţă de protestanţi, dar faţă de catolici, în proporţie de 33,7%.”[3]. Acest lucru se datorează în primul rând lipsei manualelor (56,7% dintre elevi susțin că nu au manuale de religie, motiv pentru care nici nu au cum să descopere mai multe despre alte culte) și în al doilea rând datorită faptului că manualele de religie existente nu conțin informații suficiente despre alte culte (doar 29,4% dintre elevi au declarat că manualul lor le-a permis să cunoască mai multe surse).

De altfel, rugăm echipa negatoare să consulte DEX-ul și în definirea termenilor de “studiu al religiilor” și “studiul confesiunii” deoarece există mici diferențe între cele două concepte. Prof. Cucoș vorbește despre faptul că “școala ar trebui să asigure o instruire religioasă prin cunoașterea într-o perspectivă genetică, comparativă a marilor religii ale umanității”[4], astfel că în decursul liceului „se pretează o disciplină cu caracter de cultură și istorie a religiilor, predată într-o perspectivă neutră, nepersuasivă, neangajată prea mult afectiv”[5], astfel cunoscând și celelalte culte, ar crește și gradul de toleranță față de acestea. La vârstele mici religia ar trebui să se rezume la conținuturile morale și nu pe studiul unei anumite confesiuni, respectiv cea dominantă.

În concluzie, ne dorim ca lucrurile să se schimbe și statul să ofere cu adevărat șanse egale ca religia să fie studiată de către toată lumea, și, mai mult decât atât, să existe ore speciale în care elevii să studieze puțin și alte culte pentru a le întelege și tolera mai mult.

Bibliografie:

  1. Noua Lege a învățământului  de pe http://www.model-de.ro/Noua+lege+a+invatamantului+-+ultima+varianta-p18-203.htm
  2. Constantin Cucos, Pedagogie, Editura POLIROM, Iasi, 1996
  3. http://www.proeuropa.ro/educatie_religioasa1.html#chestionare
  4. Idem 2
  5. Idem 2

 


N2 (Constantin Grigoraş)

În cadrul oricărei dezbateri academice părţile au ca scop atacarea ideii centrale a discursului. Rolul nostru este mai dificil datorită ambiguităţii discursurilor negatorilor, lipsite de o idee centrală unitară, fapt dovedit de existenţa a 2 concluzii din care se deduc 3 idei principale şi nu una cum este caracteristic cadrului în care ne aflăm: pe de o parte, ei doresc “studierea tuturor religiilor”-concluzie discurs 1, pe de alta ei susţin frenetic “eliminarea studiului religiei”-concluzie discurs 1, iar pe de alta doresc “şanse egale ca religia să fie studiată de toată lumea”-concluzie discurs 2.

Deşi există aceste impedimente proprii obscurantismului, le vom depăşi, încercând a combate argumentele afirmatoare, prin susţinerea menţinerii studiului religiei ca până în prezent.

Precizăm răspicat că actualul sistem oferă şanse egale de a se studia religia1 tuturor celor 18 culte recunoscute oficial2 (cultele trebuie să solicite Ministerului introducerea studiului religiei respectivului cult, pentru a se lua măsurile organizatorice din timp), însă cum discuţia juridică excede pregătirii afirmatorilor, aceştia eronat au contestat dispoziţia legală. Cu toate acestea, subliniem că dezbaterea este una de principiu, iar invocarea de către afirmatori a unei legi neaflate încă în vigoare (de fapt a unui proiect legislativ)3 este nocivă, aceştia comiţând silogismul apelului la natură, un factor destabilizant care nu menţine dezbaterea într-un climat pragmatic.

Dacă luăm ipoteza afirmatorilor referitoare la cei 8,9% care nu ar beneficia de învăţământ religios (deşi legea le permite această posibilitate, cum am arătat sus) le revelăm că într-o societate există majorităţi şi minorităţi, iar egalitatea de şanse oricăt de rânvită ar fi, nu-i poate include pe toţi, astfel încât trebuie să ne adaptăm. De pildă, un grup infinitezimal de atei care doreşte să studieze propria “religie”, ulterior ar putea pretinde pe acelaşi fundament al “egalităţii de şanse şi toleranţei” capricii efemere de genul: schimbarea datei vacanţei de iarnă/ primăvară întrucât coincide cu sărbătorile creştine-Naşterea Domnului sau Învierea, neacordarea zilei libere de Rusalii sau la Adormirea Maicii Domnului deoarece ei sunt păgâni, impunerea unei alte zile de odihnă, cu excepţia duminicii deoarece simbolizează Învierea Domnului. Această situaţie s-ar putea perpetua sine die, astfel încât drepturile unei largi majorităţi ar fi lichidate, însă CEDO prin decizia de a permite Italiei menţinerea crucifixelor în instituţiile publice arată că toate au şi o limită. 4

Mai arătăm că impunerea studiului “tuturor religiilor” (cum spun afirmatorii “la vârstele mici”) va determina confuzie prin abundanţa de informaţii privitoare la zeci de culte (micuţii crezând într-o singură religie), deci constituie un factor de risc ce trebuie evitat prin menţinerea prezentului sistem: a studia religia în care crezi dezinteresat, fără interferenţa altor culte care ne pot zbuciuma. Nu trebuie să ne comportăm ca la o prezentare de modă, în urma căreia micii învâţăcei să aleagă religia care li se pare mai interesantă, căci discernământul lor este limitat.

Faptul că afirmatorii susţin că elevii sunt indolenţi sau infantili-nu cunosc că studiul religiei este opţional, îi priveşte strict pe ei! Statul le-a pus la dispoziţie mijloacele necesare pentru a se prevala de acest drept. Referitor la toleranţa elevilor, problema acesteia este irelevantă din moment ce afirmatorii prezintă simple percepţii la nivelul unor şcolari, fără a învedera cel puţin o situaţie fragilă, care a cauzat probleme pe tărâmul faptelor unor persoane aparţinând altor culte.

Achiesăm la ideea conform căreia religia trebuie împărtăşită de pedagogi elite morale, însă afirmatorii nu arată o situaţie care să demonstreze că în actualul sistem ar exista contrariul. Totuşi, dacă ar exista excepţii, nu trebuie să generalizăm, deoarece ele se pot reabilita, aşa cum şi la catolici mai există preoţi pedofili nu rezultă că întreaga comunitate ar fi astfel sau nu rezultă că ar trebui eliminată religia catolică din şcoli datorită unor cazuri izolate şi nefericite.

Deşi sarcina definirii termenilor incumba neîndoielnic afirmatorilor, am considerat deosebit de oportun a sublinia semnificaţia acestui concep-cheie al dezbaterii (religia) din următoarea convincţiune: studiul religiei presupune mai mult decât acumularea unor cunoştinţe teoretice analog studiului geografiei sau fizicii. Studiul unei religii este neîndestulător şi chiar imposibil în absenţa elementului magistral: încrederea sau credinţa (aşa cum reflectă şi definiţia noastră din primul discurs). Nicio altă disciplină nu mai presupune existenţa acestui element intrinsec. Deci, iată că resortul care împinge elevii a frecventa ora de religie-cu toate că este opţională, este credinţa. Ori, prevederea legală a studiului religiei ca fiind opţională nu este întâmplătoare. Nici un subiect de drept nu poate fi constrâns a studia o religie în care nu crede, aşa cum nici dragostea nu poate fi impusă cu sila. Aşadar nici “studierea tuturor religiilor” nu poate fi impusă forţat, pentru a nu mai pomeni de inoportunitate: se aglomerează programa cu o disciplină superfluu, al cărui grad de prezenţă va tinde spre 0 ca urmare a faptului că elevii îşi pot găsi surse alternative de informare (pe internet) fără a fi nevoiţi să frecventeze cursuri în urma cărora ar putea fi notaţi insuficient, iar credinţa lor în propria religie nu le va oferi disponibilitatea necesară de a asimila valorile altor culte, etc.

Eliminarea definitivă a studiului echivalează cu un atentat la identitatea naţională şi europeană (“creştinismul a format Europa într-o manieră decisivă”-Angela Merkel5), dar şi cu încălcarea drepturilor tuturor cultelor care vor fi private a transmite discipolilor o serie de cunoştinţe şi valori incluse într-o disciplină fundamentală, care în realitate constituie o busolă spirituală pentru cei care aderă cu nădejde la această comunitate.

Cum propunerile afirmatorilor au o singură menire, de a ne introduce într-un vid spiritual, reiterăm oportunitatea şi eficienţa menţinerii libertăţii individului de a-şi asuma educaţia religioasă, educaţie care îl va forma în spiritul unor valori pozitive!

REFERINŢE:

1.   Legea învăţământului din România, vezi articolul 9, al. (3)

       de pe site Scribd.ro

http://www.scribd.com/doc/4061637/Legea-841995-republicata-in-M-Of-606-din-10-12-1999-Legea-invatamantului

2.   Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007 – vezi Anexa Legii

http://www.culte.ro/DocumenteHtml.aspx?id=1661       

3.   actuala Lege a învăţământului este Legea nr. 84/ 1995 de aici: http://www.scribd.com/doc/4061637/Legea-841995-republicata-in-M-Of-606-din-10-12-1999-Legea-invatamantului  şi nu Legea Invatamantului - Legea educatiei nationale (PROIECT) de aici:

http://www.model-de.ro/Noua+lege+a+invatamantului+-+ultima+varianta-p18-203.htm

4.   comunicat oficial de presă al Ministerului Român de Externe: MAE salută decizia CEDO în cazul expunerii crucifixurilor în şcolile publice”

http://www.mae.ro/node/7920

5.   de pe NewsPad.ro Cancelarul german doreste o identitate europeana crestina”  şi  “Referirile la Crestinism si la Dumnezeu in Constitutia UE nu exclud pe nimeni

http://www.newspad.ro/Cancelarul-german-doreste-o-identitate-europeana-crestina,157563.html

http://www.newspad.ro/Referirile-la-Crestinism-si-la-Dumnezeu-in-Constitutia-UE-nu-exclud-pe-nimeni,194690.html



Decizia:

Mihai Pomarlan

O dezbatere in care ambele echipe se eschiveaza nepermis de la a-si indeplini sarcinile.

Afirmatorii considera de prisos sa defineasca si sa analizeze termenii motiunii (religie, stat laic). Ramâne deci doar analiza Negatoare: statul laic este neutru din punct de vedere religios. Adica, daca ofera tuturor cultelor conditii egale de a-si desfasura activitatile, se achita de cerintele laicitatii. NU CONTEAZA ca la orele de religie se preda intoleranta, câta vreme fiecare cult are ocazia sa predice propria sa versiune de intoleranta copiilor apartinând acelui cult.

Ceea ce face irelevanta o buna parte a argumentatiei Afirmatoare. Sper ca vor fi mai atenti la asemenea aspecte fundamentale pe viitor. Argumentatia Afirmatoare referitoare la (in)toleranta se potriveste doar daca Afirmatorii, atunci când analizeaza motiunea, leaga notiunea de stat laic de convietuirea multiculturala (a doua poate fi un scop al primei, de exemplu).

Nici Negatorii nu-s mai breji. Considera o dezbatere pe cadrul legal din România drept un "silogism", prin care înteleg o eroare logica. Informez echipa Negatoare ca nu asta înseamna "silogism" (care de fapt este un rationament logic deductiv cu o anume structura) si mai important, o dezbatere pe cadrul legal din România este foarte relevanta daca vrem sa vedem ce garanteaza statul diferitelor culte. Adica, daca vrem sa-i judecam neutralitatea, care este, pâna la urma, conditia ce reiese din acest meci ca trebuie îndeplinita de un stat laic. Conditie care nu pare a fi îndeplinita atunci când statul asigura (prin legea învatamântului, atât veche cât si noua), la nivel preuniversitar, ore de religie pentru doar doua culte.

Îmi pare rau ca trebuie sa desemnez o echipa câstigatoare, ambele având prestatii incoerente. "Victoria" a fost acordata pe cine a pierdut mai putine puncte: Afirmatoare.

(Observatie: punctajele au plecat de la o baza de Continut 12, Strategie 8, Stil 4. Punctajele de baza sunt modificate prin penalizari/bonificatii, reflectate în comentariile individuale.)

A1:

- nu definiti termenii motiunii, nu explicati ideea de stat laic si ce urmareste ea (-1 Strategie);

- citatele din Drepturile Omului si Constitutia României nu va sustin singure pozitia. Se garanteaza "învatamânt religios" dar nu neaparat pentru toate religiile, iar libertatea unui om de a-si practica religia nu implica obligatia statului de a-i garanta acces la ore de religie (-1 Continut);

- "ore tinute de fanatici": cazuri exceptionale, dupa cum semnaleaza si Negatorii (-1 Continut). Abia în al doilea discurs Afirmator se aduce dovada impactului asupra copiilor, dar ...

- ... argumentul referitor la intoleranta, la fanatismul profesorilor etc. este irelevant. Fara a explica ideea de stat laic, nu rezulta ca este opusa unei predari mai "intense" a religiei (câta vreme toate cultele îsi pot trimite copiii la ore de religie corespunzatoare) (-1 Strategie).

Continut: 10

Strategie: 6

Stil: 4

Total: 20

N1:

- "evident aberant si superfluu": probabil ca respectivii imigranti n-ar considera inutila cererea de a avea pentru copiii lor ore despre zeul X, deci "superfluu", evident, nu-i. Si nici aberant, în conditia în care interpretam neutralitatea religioasa a statului drept un sprijin echitabil pentru toti (-1 Continut);

- "declinam [referirile la lege facute de Afirmatori]": pe lânga nepotrivirea termenului (v. comentariul despre Stil), abordarea este incorecta. Aspectul legal chiar este relevant, iar apelul la el nu este o eroare tip apel la natura- notiune pe care, asemeni celei de silogism, n-o stapâniti (-1 Strategie);

- refuzati sa atacati argumentul Afirmator cu privire la controlul profesorilor de religie catre Biserica pe motiv ca ar fi simplist. În loc sa semnalati un motiv valid de respingere (de exemplu, irelevanta), va rezumati la a afirma, simplist, ca profesorii sunt buni (-1 Continut);

- nu exista nici o contradictie între a cere studiul unei materii generaliste tip "istoria religiilor" si respingerea unei ore de "promovare" a unei religii anume (-1 Continut);

- folositi termeni pretiosi (si deseori dând dovada ca nu-i stapâniti) în situatii în care cuvinte mai obisnuite ar fi mai bune. Nu "declinati" o referire facuta de altii fiindca referirea în sine nu e o sarcina pe care o respingeti ori ceva a carei competenta o contestati. Contestati poate relevanta celor la care s-a facut referire, ori refuzati sa comentati ce a fost adus în discutie de Afirmatori. "Silogism" este un rationament logic deductiv cu doua premise si o concluzie, nu o eroare logica. "Superfluu" înseamna "inutil", ceea ce nu e valabil pentru cei care ar fi facut ipotetica cerere. "Fara tagada" înseamna "sigur", ceea ce transforma propozitia dumneavoastra în "legea este echidistanta [...] sigura de încalcarea a drepturilor omului si de promovare a unei politici injuste". "Falsitate", ca termen, contine nuante de ipocrizie, minciuna- si nu cred ca vreti sa-i acuzati pe Afirmatori de asta. Pornim în dezbateri cu prezumtia ca adversarii sunt de buna-credinta (-1 Stil).

Continut: 9

Strategie: 7

Stil: 3

Total: 19

A2:

- termenii motiunii trebuie analizati, oricât de clari ar parea (-1 Strategie);

- A1 cere desfiintarea orelor de religie. Dumneavoastra cereti ca fiecare cult sa aiba acces la ora sa de religie. Sunt cerinte contradictorii, iar echipa trebuie sa fie coerenta (-2 Strategie);

- intoleranta elevilor: argument irelevant, vezi primele paragrafe ale deciziei (-1 Strategie);

Continut: 12

Strategie: 4

Stil: 4

Total: 20

N2:

- insistati ca o discutie a cadrului legal e o eroare tip "apel la natura". Fals, v. comentariul aferent la N1 (-1 Strategie);

- comiteti Dumneavoastra o eroare logica ("panta alunecoasa") în argumentul referitor la ateii care cer ore de "religie" (-1 Continut);

- pe de-o parte, spuneti ca copiii n-au discernamânt pentru a alege [religia], dar pe de alta considerati ca e obligatia lor sa stie ca religia e optionala si sa actioneze corespunzator. Inconsecventa. (-1 Continut);

- spuneti ca copiii merg la ora de religie din credinta. Suspect, daca admitem ca n-au discernamânt si-s prea indolenti sa aleaga informat. Mai mult, daca credinta interioara ar fi cauza, de ce ar fi periculoasa o ora de istoria religiilor (comparata de Dumneavoastra cu o "prezentare de moda")? Doar copiii cred ceea ce cred? Sau poate alegerea unui copil de a deveni, sa zicem, Buddist e suspecta, dar alegerea lui de a merge la Ortodocsi e complet de înteles? De ce o decizie indica imaturitate în judecata pe când cealalta o traire interioara puternica si demna de respect? (-1 Continut);

- ca si N1, folositi termeni pe care nu-i întelegeti, cum ar fi "silogism" (v. comentariul de la N1). Ori, "achiesa": nu acceptati o hotarâre judecatoreasca, ci doar o idee a cuiva. "Obscurantism" reprezinta un refuz al progresului, o înapoiere culturala; nu prea merge aplicat echipei Afirmatoare si cert nu se potriveste refuzului lor de a defini termenii motiunii. Va recomand sa folositi termeni pe care sa-i întelegeti (-1 Stil);

- rolul religiei ca materie formatoare pentru copil si element de identitate nationala este o linie noua de argumentare. Ar fi trebuit sa apara de la N1 (-1 Strategie).

Continut: 8

Strategie: 6

Stil: 3

Total: 17

A1 -> 20 puncte
N1 -> 19 puncte
A2 -> 20 puncte
N2 -> 17 puncte
Castiga echipa:

Anca si Edwina-Bertha (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.