Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Cristina si Alexandra' (afirmatori) vs 'G&J' (negatori)

A1 (Alexandra Farcas)

E timpul ca posturile private de televiziune să aibă responsabilităţi educaţionale faţă de public.

Mass media poate fi privită atât ca o realitate complexă  cu rol central în viața cotidiană, cât și o piață de sine stătătoare, cu produsele, serviciile și participanții aferenți  având capacitatea de a modifica considerabil comportamentul consumatorilor. Premisa de la care pornim în această dezbatere este legată de legea audiovizualului pe care televiziunile private trebuie să o respecte.

Furnizorul de servicii media, are ca obiectiv principal  furnizarea de programe în scop informativ, de divertisment sau educativ pentru publicul larg, prin reţele de comunicaţii electronice[1].  În România, activitatea televiziunilor este supervizată de Consiliul Național al Audiovizualului. Unul din principalele obiective urmărite de CNA  și pe care televziunile trebuie să le îndeplinească  ”este creşterea nivelului de sensibilizare a opiniei publice în legătură cu utilizarea serviciilor media audiovizuale, prin dezvoltarea şi promovarea educaţiei pentru media la nivelul tuturor categoriilor sociale”[2]. În această dezbatere vom lua în considerare studii de caz prin care s-a urmărit să se afle opinia consumatorilor de televiziune privind rolul acesteia în educația publicului.

Ideea principal ă afirmatoare este că educația este una dintre cele mai importante componenete ale dezvoltării individuale și de aceea ea trebuie să fie susținută prin toate mijloacele posibile.

În primul rând, conform  studiului ”Obiceiuri, atitudini și satisfacția publicului de radio și TV”, consumatorii  sunt de părere că aspectele nocive pe care televiziunile le transmit ,prin  programele pe care le oferă,  sunt legate în principal de violență și sexualitate. Astfel, părerea  majorității românilor este că, în general, copii sunt expuşi unui nivel prea ridicat de violenţă prin intermediul emisiunilor TV, prin ştiri despre crime și sinucideri şi limbaj agresiv.  Conform acestor rezultate, televiziunile pot fi interpretate ca factori determinanți  cu privire la comportamentul publicului, si implicit în educația acestuia. Deci,audiovizualul ,poate și trebuie sancționat pentru iresponsabilitatea de care dă dovadă,  în vederea imbunătațirii calității emisiunilor, știrilor, filmelor, etc.  pe care le oferă.

În al doilea rând, deși  opțiunea de a urmări un anumit program sau altul este o decizie proprie si nu una impusă, există totuși o problema în cazul părinților și persoanelor care au copii în grijă, activitatea acestora neputând fi permanent  controlată. Un alt studiu ne arată că principala activitate din timpul liber a copiilor este vizionarea emisiunilor  TV. Aproximativ 52 % din participanții la cercetare, copii cu vârste cuprinse între 6-15 ani urmăresc programele TV nesupravegeați, confirmând astfel ipoteza de la care am pornit și anume că, televiziunea este o parte importanta din procesul de educare al copiilor.

În al treilea rând, așa cum toți ceilalți actori prezenți  în viețile copiilor(familie, profesori, grupuri de prieteni, etc) care influențează  educarea  acestora, se încearcă a fi responsabilizați într-o cât mai mare măsura, la fel și televiziunile, deși private având ca obiectiv principal  obținerea unei  cote de audiență cât mai mare, trebuie să conștientizeze influența majoră pe care o au asupra publicului și să acționeze în acest sens, prin promovarea unor  valori demne de urmat (responsabilitate socială, voluntariat, etc) și scoțând în evidență latura pozitivă a societății. În concluzie, minorii care sunt tentați să experimenteze în realitate ceea ce văd la televizor și care nu reușesc  să distingă realitatea de carcaterul fictiv al programelor TV, să fie conduși spre comportamente constructive și benefice dezvoltării personale. 


[1] http://www.cna.ro/Legea-audiovizualului.html, art. 1

[1] http://www.cna.ro/Legea-audiovizualului.html, art.10

Bibliografie

  1. http://www.cna.ro/Expunerea-copiilor-la-programele.html 

Expunerea copiilor la programeleTV si radio, studiu facut de Metro Media Transilvania,în perioada  septembrie -octombrie 2007

  1. http://www.cna.ro/Obiceiuri-atitudini-si-satisfactia.html

Obiceiuri , atitudini și satisfacția publicului de radio si TV, studiu facut de INSOMAR, in octombrie 2007

  1. www.cna.ro



N1 (Andrei Costea)

E timpul ca posturile private de televiziune să aibă responsabilităţi educaţionale faţă de public.

      A informa, a educa, a oferi divertisment; a construi o constiinta nationala sanatoasa; a inspira un sens pozitiv de rost national comun; a crea o sensibilitate etica necesara – desigur ca toate acestea ar trebui sa reprezinte baza serviciului media televizat. Premisa de la care pornim este ca televiziunile private ar trebui sa ofere indemnul spre educatie, nu educatia propriu-zisa.

      De-a lungul anilor, televiziunile private au incercat sa ofere publicului larg atat un mijloc de informare, cat si oportunitati de divertisment, esuand lamentabil, deoarece combinatia celor doua s-a dovedit a fi un adevarat haos mediatic. Cel mai bun exemplu a fost o propunere de lege din 2008, in care s-a incercat un dualism al stirilor: “Senatorii au decis, ca programele de stiri din cadrul televiziunilor si radiourilor sa difuzeze in mod egal stiri pozitive cat si stiri negative.”. Parerile au fost variate: Mario Ovidiu Oprea,  senator PNL: "Este un proiect de lege care are intentii bune si vrea sa creeze o atmosfera echilibrata la programele de stiri.”; altii insa nu au fost asa de convinsi de utilitatea acestui proiect: Cezar Ion, presedintele AJR:  “CNA-ul va avea o atributiune in plus, sa decida intre pozitiv si negativ. Or, membrii consiliului sunt si ei 11 oameni, nu sunt nici psihologi sau altceva....Stirile despre coruptie ce efect au, pozitiv sau negativ?[…] Cine cuantifica impactul unei stiri negative ca sa poti sa contrabalansezi cu un anumit numar de stiri pozitive?”. In aceasta dezbatere, ne vom indrepta atentia spre rolul informative, nu educational al televiziunilor private.

      Deci, daca televiziunile private isi asuma pe langa rolul informativ si de divertisment, si rolul educational, care va fi rolul scolilor, daca serviciul media va furniza o alta resursa educativa?

       In primul rand, sa ne indreptam atentia catre un citat din discursul adversarilor nostrii: “Conform acestor rezultate, televiziunile pot fi interpretate ca factori determinanți  cu privire la comportamentul publicului, si implicit în educația acestuia. Deci,audiovizualul ,poate și trebuie sancționat pentru iresponsabilitatea de care dă dovadă,  în vederea imbunătațirii calității emisiunilor, știrilor, filmelor, etc.  pe care le oferă.” – In legea 504, art. 1, in unul din subpunctele M.9., exista urmatoarea definitie: responsabilitate editorială - exercitarea unui control efectiv asupra selecţionării programelor şi asupra organizării acestora. Deci, daca se doreste sanctionarea cuiva, aceasta sa fie facuta individului care decide ce emisiuni sa apara pe post, deoarece s-a constat de-a lungul anilor ca amendarea posturilor in sine, si nu a celor din conducerea postului, a fost ineficienta. Al doilea aspect care am dori sa il semnalam ar fi faptul ca programele prezentate au impact psihologic, nu educational, cum a fost prezentat in citatul anterior. Deoarece, publicul nu beneficiaza de educatie propriu-zisa, ci este doar influentat emotional, poate chiar social.

    In al doilea rand, daca luam optiunea grafica, si lasam doar audio-ul la un program televizat, vizionat de un tanar cu varsta intre 6-15 ani, se va constata ca interesul pentru acel program va fi diminuat considerabil, ajugand la dezinteres total. Acest efect de imagine este cel care il determina pe acel tanar/acea tanara sa vizioneze acea emisiune, acel program de stiri, acea sursa “educationala”. Astfel, putem constata ca, publicul in mare parte, vizioneaza diverse show-uri, concursuri, dezbateri, sau cele mentionate mai sus, fiind impulsionati nu de continutul EDUCATIV, ci de efectul vizual.

    In al treilea rand, putem spune ca televiziunile private nu doresc educarea telespectatorilor, deoarece serviciu media ofera informare si divertisment, nu EDUCATIE. Luand o parte din discursul opozantilor nostrii, dam peste aceasta afirmatie: “…. la fel și televiziunile, deși private….., trebuie să conștientizeze influența majoră pe care o au asupra publicului și să acționeze în acest sens”. Ideea principala este ca televiziunile private sunt pe deplin constiente de influenta pe care o exercita asupra oamenilor, si folosesc aceasta pentru a-si extinde afacerea. Ele nu doresc educarea oamenilor, nu se accentueaza promovarea valorilor, ci se pune accentual pe profit. Adversarii nostrii au avut urmatoarea afirmatie: “promovarea unor  valori demne de urmat”. Aceste valori sunt prezentate in scoli, unde este educatia veritabila. Televiziunile ofera, in cel mai bun caz, informare asupra acestor valori, un indemn la educatie, nu educatie in sine.

   In concluzie, putem afirma ca rolul televiziunilor private nu mai este unul standard, ci a fost modelat pentru profit, sporirea capitalului unor persoane, astfel incercandu-se introducerea pe banda rulanta a diverse surse de constructie a caracterului precum informarea, educatia si divertismentul. Din combinarea acestora, a iesit un ghiveci media, publicul fiind debusolat complet asupra a ceea ce este valoros si ce nu e.

http://www.cna.ro/Legea-audiovizualului.html

http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-3355482-parlamentul-decis-televiziunile-radiourile-trebuie-difuzeze-mod-egal-stiri-pozitive-negative.htm

http://www.stlucia.gov.lc/primeminister/former_prime_ministers/kenny_d_anthony/statements/1998/broadcastingincontemporarysociety.htm


A2 (Cristina Ungureanu)

Una dintre directiile in care partea negatoare isi indreapta atentia este legata de faptul ca tot ceea ce televiziunile ar trebui sa isi asume este indemnul la educatie si nu educatia in sine: “Premisa de la care pornim este ca televiziunile private ar trebui sa ofere indemnul spre educatie, nu educatia propriu-zisa.” Echipa afirmatoare considera in acest sens ca, orice proces, in acest caz, educatia, este format din mai multe etape, iar una esentiala, fara de care procesul in sine nu ar avea loc este indemnul, hotararea ca acesta sa aiba loc. Deci, daca televiziunile si-ar asuma responsabilitatea pentru indemnul la educatie ar face de fapt primul pas practic in a-si asuma rolul lor in  educatia pe care consideram ca trebuie sa o ofere.

In continuare, consideram ca, problema pusa sub forma acestei intrebari “Deci, daca televiziunile private isi asuma pe langa rolul informativ si de divertisment, si rolul educational, care va fi rolul scolilor, daca serviciul media va furniza o alta resursa educativa?” poate fi explicata astfel:

  1. Afirmatia noastra nu sustine faptul ca televiziunea trebuie sa inlocuiasca  rolul educational al scolii,(“[...]toți ceilalți actori prezenți  în viețile copiilor(familie, profesori, grupuri de prieteni, etc) care influențează  educarea  acestora,[...]”), ci faptul ca aceasta influenteaza educatia, deci completeaza intreg procesul de educare.
  2. Rolul scolii are in principal rolul de educare formala, structurata si cu continuitate in timp, pe cand pozitia televiziunii este diferita, ea reprezentand optiunea pentru timpul liber, neavand o forma strucuturata de utilizare, dar cu un mare impact asupra persoanelor. Acesta este motivul pentru care nu pot fi comparate, si in nici un caz una nu o poate substitui pe cealalta.

Conform ideii afirmatoare, audiovizualul, poate și trebuie sancționat pentru iresponsabilitatea de care dă dovadă,  în vederea imbunătațirii calității emisiunilor, știrilor, filmelor, etc.  pe care le oferă.  Contraargumentul  adus de negatori  este urmatorul :“Deci, daca se doreste sanctionarea cuiva, aceasta sa fie facuta individului care decide ce emisiuni sa apara pe post,[...]”. Conform acestuia, cel/cei care permit/e  difuzionraea diferitelor programme trebuie sanctionat/i. Televiziunea nu este o entitate separata  de oamenii care o formeaza, care produc emisiunile, care prezinta stirile, de cel care o detine, etc. , acestia formand un tot unitar. In momentul in care este aplicata o amenda se folosesc generic  termenii  “postul de televiziune a fost amendat”  , prin aceasta intelegandu-se echipa care a participat la construirea respectivului program, practic ceea ce este sanctionat  este produsul finit, si indirect, echipa. In ceea ce priveste faptul ca publicul este eventual influentat “emotional, poate chiar social si nu educational”, vrem sa intarim faptul ca modul dezvolatrii emotionale a unui individ are legatura stransa cu educatia si de asemenea cadrul social este o componenta esentiala in acest proces. Deci daca publicul este influentat in acest fel, este influentata de asemenea si educatia.

Un alt argument adus este faptul ca simplul efect vizual aduce oamenii in fata televizoarelor si nu efectul educativ. Consideram in continure ca, televiziunea se poate folosi intr-o directie pozitiva de faptul ca prin intermendiul unei functii atat de naturala, cum este vazul, reuseste sa aiba o asemenea influenta in randul publicului.

Faptul ca principalul motiv al existentei unei televiziuni private este profitul si dezvoltarea afacerii, asa cum sustin colegii nostri, nu este un motiv destul de puternic pentru a-si permite sa influentze negativ comportamentul persoanelor care isi petrec timpul in fata televizorului, sa ofere informatii distrosionate, etc. Nu este etic si ‘politically correct’ ca educatia unor oameni sa fie condusa doar de orientarea spre profit a detinatorilor de televiziuni, iar acestia trebuie sa isi asume responsabilitatea in acest sens.


N2 (Mihai-Iulian Popa)

„Televiziunea abrutizează oamenii cultivaţi şi îi cultivă pe cei care duc o viaţă abrutizantă“, Umberto Eco

  „Este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educație și că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convie cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc.’’. Cuvintele acestea apartin filosofului german Immanuel Kant care apreciaza educația ca o contributie la valorificarea naturii umane în folosul societății.

  Totodata, primii factori care contribuie la educatia copiilor sunt parintii. Parintii, nu au totdeauna puncte convergente in ceea ce privesc ideile lor. Acum, sa consideram televiziunile ca niste parinti. Ele au datoria de a oferi educatie, sau macar sa isi asume un rol educativ. Bun. Acum, ce se intampla cand exista 20 de televiziuni private, cu rol educative, intre care exista contradictii? Telespectatorul va fi debusolat si pierdut, nestiind care televiziune ofera informatia sigura si corecta.

  Avand in vedere influenta puternica pe care majoritatea posturilor comerciale de televiziune o au, introducandu-se rol educativ, oamenii vor fi si mai dependenti de televizor. Se va renunta in totalitate la lecturarea cartilor, la aprofundarea sursei cu adevarat calitativa de educare, preferand astfel un mijloc mai usor dar care nu e chiar atat de benefic. Folosindu-se de puterea de persuasiune si de atragere a publicului pe care le-au  acumulat pana in momentul de fata posturile de televiziune, ele vor avea prilejul de a-si transmite doctrinele , ideile, convingerile asupra unei mediocritati obisnuite cu ''flexibilitatea'' si uzualitatea accesului la informatie. Trebuie sa se constientizeze faptul ca televiziunile comerciale nu sunt facute cu scopul de a fi educative. Daca acestea vor fi metamorfozate intr-o forma comercial-educativa, ce credeti ca se va intampla? Evident, se va vinde educatia, iar automat, televiziunile vor deveni si mai avide dupa profit si expansiunea afacerii!

  “In ceea ce priveste dezvoltarea rapida a creierului, televizorul constituie un mediu sarac pentru stimularea optima a dezvoltarii sale” spune Dr. Michael Rich, pediatru si director al Spitalului copiilor din Boston.Inca o data, trebuie sa invocam efectul de imagine al televizorului. Copiilor nu le este insuflata nevoia de a-si folosi propria imaginatie. Sunt obisnuiti cu lumi fictive gata procesate. Prea des ei nu-si dezvolta obiceiul jocului imaginatiei.

  Educatia este un aspect subiectiv al vietii, repetam. Astfel, fiecare televiziune poate socoti educatia din punctul lor de vedere. Astfel unele televiziuni au apelat de-a lungul anilor la tehnica educatiei soc, care presupune punerea individului fata in fata cu anumite aspecte deranjante ale vietii, cu scopul de a oferi un punct de vedere de genul "Asa NU!". Pana aici, totul este bine. E un fel de educatie. Dar ca orice lucru inventat de om, poate avea efecte adverse. Acest gen de educatie oferit de televiziuni are un efect de "boomerang": Se ofera scene de violenta, iar individul in loc sa fie oripilat, este neutru, ba chiar incantat de acestea; deoarece in fond, tine de discernamantul fiecaruia cum analizeaza informatia data. Televiziunea si-a asumat rolul educativ, insa acesta a dat gres lamentabil.

  Ca un alt subiect, televiziunea publica s-a nascut avand rol de culturalizare a maselor. Televiziunile private s-au nascut din dorinta de a oferi divertisment. Deci, daca introducem rol educativ si la televiziunile private: a. diminuam rolul lor educativ, b. cream prea multe canale pentru educatie, atentia telespectatorului devenind difuza si confuza. Sa nu uitam ca omul cat traieste, invata. Deci astfel inseamna ca omul, in fiecare experienta de viata a sa, invata, primeste educatie. Astfel, cand revine acasa, dupa o zi de lucru, scoala sau facultate, un individ porneste televizorul, cautand divertisment, in diversele sale forme, incercand sa scape din cotidian, deoarece sa nu uitam ca viata de zi cu zi inseamna cotidian, inseamna educatie in permanenta, iar televizorul e vazut de multi ca o escapada din cotidian. Astfel, televiziunile private care ofera programe educationale ar fi trecute cu vederea de invidivizi ca si cei oferiti in exemplul de mai sus, deci rolul educational ar fi inexistent.televiziunile private s-au nascut din dorinta de a oferi ceva diferit fata de cele publice care ofera din plin programe educationale. astfel, nu se poate adauga rolul unei categorii de televiziuni, alteia, deoarece atunci s-ar crea un kitsch, adica de fapt, situatia actuala din televiziunea romaneasca. Vorba romanului: "Trebuie sa stim de toate, dar nu stim nimic de fapt." Acesta ar fi exact efectul. Introducem tot felul de roluri televiziunilor private, astfel rolul lor de baza, rolul lor fundamental, si anume acela de a oferi divertisment se pierde in amalgamul de "de toate". Astfel, sloganul unei astfel de televiziuni care ar fi: "Oferim de toate!" - dar mai exact, ce oferim? sau "Oferim cantitate!" - deoarece in fond, divertisment, educatie, informare deja sunt 3 aspecte, se trece la cantitate. Intrebare: Unde e calitatea?; raspuns: S-a pierdut in momentul cand se cer prea multe.

   In final, educatia, precizez din nou, este subiectiva. nimeni nu poate decide ce este educativ si ce nu este, decat individul. o televiziune poate incerca sa ofere un rol educativ programelor sale. dar ce se intampla cand individul nu e interesat? sau cand acesta deja cunoaste acel subiect de-a amanuntul? emisiunea devine neinteresanta, rolul educational se pierde.



Decizia:

Andrei-Iustin Mihailescu

Meci 12

Salutare tuturor! In primul rand, vreau sa va multumesc pentru acest meci interesant si destul de plin de substanta (cel putin pe alocuri).

Cred ca in primul rand abordarea afirmatoare a motiunii este oarecum doar tangentiala motiunii in sine si nu “ia taurul de coarne”, ca sa ma exprim mai colocvial. Motiunea suna in felul urmator: “E timpul ca posturile private de televiziune să aibă responsabilităţi educaţionale faţă de public”. Aceasta propozitie implica prin sine ca in momentul de fata, televiziunile private nu au responsabilitati educationale sau ca responsabilitatea educationala e minora (“e timpul ca..”). Ceea ce inseamna ca echipa afirmatoare ar trebui sa fi explicat nu de ce televiziunile trebuie sa respecte legea (o abordare plictisioare si “safe”), ci sa explice cum televiziunle ar trebui sa aiba un rol mult mai activ in educarea publicului larg. Mai mult decat atat, niciuna dintre echipe nu are idee ce inseamna educatie in contextul debateului (educatie e un termen larg cu multe fatete. O dezbatere despre educatie in general –formala, informala, culturala, etc- este mult prea diluata intr-un spatiu de cateva mii de cuvinte. In orice caz, aceste erori nu se vor reflecta in decizie (negatorii au ales sa nu le semnaleze), insa punctajele ambelor echipe au avut de suferit din aceasta cauza.

Primul discurs afirmator, ar fi putut sa intre mai adanc in analiza problemei. Pe scurt, argumentele enumerate sunt: a) TV-ul este un factor determinant in educatie – insa din cadrul acestui argument lipsesc pasi logici – faptul ca romanii cred ca minorii sunt expusi la un nivel prea mare de violenta la TV nu conduce automat la ideea ca minorii sunt influentati de asta (asa ca aveti grija la a sari pasi in argumentare). b) Copiii urmaresc programe TV nesupravegheati – acest argument se bazeaza pe premisa ca TV-ul chiar are puterea de a influenta – asertiune nedovedita pana in momentul de fata. c) avand in vedere ca TV-ul are puterea de influenta, ar trebui sa realizeze ca ar trebui sa influenteze in bine – un alt argument care se bazeaza pe premisa mai sus amintita. Per total, un discurs cu o introducere mult prea extensiva, fara incheiere, cu argumente bazate pe asertiuni neexplicate, dar bine structurat.

Primul discurs negator, are o strategie neclara, nu prea inteleg care e directia in care se indreapta (nu are o pozitie fata de echipa afirmatoare) pentru ca invoca multe argumente carora nu prea le inteleg rostul. Spre exemplu – e de acord ca TV-ul trebuie sa indemne la educatie – ceea ce sprijina partial pozitia afirmatoare. Face distinctie intre a sanctiona postul sau persoana care alege ce programe sa fie “on air” – lucru care nu face mare diferenta – persoana care lucreaza acolo reprezinta viziunea postului pana la urma. Explica ca programele au impact psihologic si nu educational – nu am idee care e diferenta avand in vedere ca nu stiu ce e educatia in contextual debateului. Apoi ni se explica ca oamenii se uita la TV pentru ca televizorul are imagine si nu doar sunet (Serios?:)).  Apoi se invoca faptul ca televiziunile sunt constiente ca au impact asupra publicului (In loc sa se invoce ca impactul este minim si sa fie atacata echipa afirmatoare pentru ca face presupuneri pe care nu le dovedeste). In orice caz, se invoca faptul ca televiziunile private vor sa faca profit, lucru care nu neaga deloc ideea educatiei. Pentru a sumariza, discursul se incheie cu “publicul este debusolat”, ceea ce subliminal trimite ideea ca ar trebui reglementata mai bine functionarea acestor televiziuni.

Al doilea discurs afirmator, combate ideea ca scoala nu va mai avea niciun rol (desi, aceasta idee nu a fost decat o intrebare retorica si nici pe departe un argument de sine statator in discursul negator). Explica foarte bine cum educatia e un complex de factori, dintre care TV-ul ar putea fi unul si ca scoala nu va avea de suferit in cazul in care TV-ul ar avea responsabilitati educationale. Acest discurs contraargumenteaza relativ eficient argumentele negatoare, mizand in mare pe aceleasi lucruri pe care le-am explicat si eu cand am analizat primul discurs negator. Cred totusi, ca ar fi trebui sa mearga mai departe si sa mizeze mai mult pe propriile argumente aduse la A1.

Ultimul discurs negator rupe linia echipei. Se schimba argumentele de la cele enuntate initial la a) daca vom avea prea multe surse de educatie, in care ar trebui sa credem? Se transforma asertiunea legata de scoala intr-un argument in sine (tardiv – trebuia explicat extensiv inca de la primul discurs). Nu in ultimul rand, se vorbeste despre diminuarea rolului televiziunii publice. Nu voi mai da feedback pentru aceste argumente, pentru ca sunt iesite din contextul dezbaterii. Al doilea discurs negator trebuia sa continue linia primului discurs – negatorii au obligatia de a-si anunta linia de la inceput si de a o pastra intacta pana la final.

Acestea fiind spuse, castiga afirmatorii, in special din prisma faptului ca negatorii au avut 2 discursuri care nu au fost legate unul de celalalt, si deci nu au fost o echipa negatoare, ci au facut 2 discursuri individuale. Pentru a motiva si mai mult decizia, echipa afirmatoare a avut o pozitie mult mai consistenta si mai clara decat echipa negatoare avand argumente mai inchegate (desi nu foarte, la nivel absolut).

Ca sfat final, fiti mai atenti la contextul dezbaterii si la care ar trebui sa fie rolul vostru atat ca afirmatori/negatori, cat si la rolul fiecarui discurs in parte.

Punctaje

A1 24

N1 22

A2 24

N2 21

A1 -> 24 puncte
N1 -> 22 puncte
A2 -> 24 puncte
N2 -> 21 puncte
Castiga echipa:

Cristina si Alexandra (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.