Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Cornel si olesia' (afirmatori) vs 'Stefana si Stefana' (negatori)

A1 (Cornel Miron)

Am studiat timp de 12 ani disciplina Religie, bineînțeles că îmi aduc aminte și acum „Crezul”, după ce am fost pedepsit în generală să îl scriu de cateva zeci de ori, nu voi uita nici conversațiile cu profesoara de Religie din liceu, când o întrebam „cum poate Dumnezeu să locuiască în cer?”, din moment ce existau navete spațiale care ajungeau acolo.

Conform Art. 29 Al. 5 din Constituția României „cultele religioase sunt autonome față de stat”. Așadar statul român este unul laic, ce inseamnă acest lucru? Într-un stat laic membrii săi au aceiași valoare spirituală indiferent dacă face parte din confesiunea X, confesiunea Y, este agnostic sau ateu.

În momentul de față în România, la disciplina Religie se studiază practic valorile creștin ortodoxe, fapt care se datorează tendințelor post-comuniste de a interpreta religia în termeni creștini și mai mult decât atât, în termenii bisericii creștine tradiționale.

Predarea religiei în școli, așa cum se face ea în acest moment, pune în pericol laicitatea statului român!

După revoluția din 1989, Religia a fost reintrodusă în aria disciplinelor studiate la nivelul învățământului primar, gimazial și liceal. Ca urmare a moștenirii creștin ortodoxe și a faptului că majoritatea locuitorilor țării aparțin acestui cult, la disciplina Religie se studiază caracteristicile acestei religii. Elevii care au o altă apartenență religioasă pot alege să studieze o altă disciplină care este legată de religie. Practicarea acestui lucru dă naștere izolării acelor elevi a căror alternativă este alta decât religia ortodoxă.

Principiile laicității susțin că trebuie să existe o separare între sfera publică și cea privată, o neutralitate din punct de vedere confesional al spațiului public. Prin predarea religiei în școli, ele reprezentând un spațiu public, se încalcă principiile laice.

Într-o societate modernă, civilizată și nu în ultimul rând, laică, atitudinea persoanelor față de fenomenul religios nu este un lucru care ține de educație, ci mai degrabă o chestiune care ține de opțiune. Acest lucru înseamnă că nu neapărat faptul că se amintește de religie în școli este un pericol, ci mai degrabă maniera în care se face. Predarea religiei se face într-o manieră confesională, iar acest lucru dă naștere discriminării, întrucât pot exista elevi care nu aparțin confesiunii ortodoxe.

Analizând legea învățământului, putem afirma despre disciplina Religie că are un caracter facultativ (disciplina poate fi sau nu studiată, fără a fi nevoie de o altă disciplină care să o înlocuiască), cu toate acestea ea este studiată în școli asemeni unei materii obligatorii pe fondul unei slabe informări a elevilor și a părinților cu privire la opțiunile legate de aceasta.

Pentru a putea afirma că predarea religiei în școli nu pune în pericol laicitatea statului ar trebui ca elevi și părinții să aducă în discuție studierea acestei discipline, fără ca aceasta să fie inclusă din start în programul școlar, lucru care nu se întâmplă în acest moment în România.

„În scopul de a elimina sau preveni orice discriminare în sensul prezentei Convenții, Statele Participante își iau angajamentul să nu admită în cazul unui ajutor eventual sat sub orice formă de către autoritățile publice instituțiilor de învățământ, nici o preferință sau restricție bazate exclusiv pe faptul că elevii aparțin unui grup determinat”(Convenția privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățământului, Paris 14 decembrie 1964). România a aderat la această convenție deci s-a angajat că nu va susține sub nici o formă un ajutor pentru un anumit grup. Totuși statul permite predarea religiei în școli, și mai ales într-o formă confesională.

Educația religioasă în momentul de față innoculează comportamente de respingere, discriminare.

Pentru a nu afecta statutul laic al statului român, educația religioasă în școli ar trebui să fie abordată din mai multe unghiuri si nu doar din punct de vedere confesional. Acest lucru favorizează gândirea critică și analitică a viitorilor cetățeni. Statul astfel nu discriminează, promovează și asigură libertățile maxime pentru toți cetățenii.

În școlile din România, la disciplina Religie se studiază valorile credinței ortodoxe, fapt care contravine principiilor laice la care statul a aderat. Pentru a nu exista nici un fel de conflict cu privire la felul în care este predată religia în școli propunem predarea ei într-o natură aconfensională.


N1 (Stefana Popa -voluntar)

La inceput biserica a reprezentat un focar de cultura pentru omenire. Preotul se identifica cu invatatorul respectiv profesorul.Cu timpul scoala s-a separat de biserica iar acum a ramas intrebarea:este predarea religiei in scoli un abuz sau doar o necessitate educationala?

Conform art.9 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor  “În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.”In concluzie ora de religie nu pune in pericol laicitatea statului datorita facultativitatii sale si a existentei optinuii de alegere asupra cultului pe care elevul ar dori sa il studieze(daca se afla printre religiile recunoscute).

O prima problema ridicata de afirmatori ar fi aceea a studierii unei singurei religii in scoli si anume religia ortodoxa.In articolul 19 a legii Educatiei Nationale este prevazut faptul ca “elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea” in concluzie nu doar religia ortodoxa este o optiune ci si celelalte culte recunoscute prin lege(cele cu un numar sufficient de mare de adopti).Conform recensamantului din 1992 si 2002, 86% din romani sunt ortodocsi.Asta explica faptul ca religia ortodoxa este mult mai intalnita in scoli si nici decum pentru ca ar fi singura optiune.Astfel temerea echipei adverse s-a dovedit a fi neintemeiata,statul accordand egalitate de sanse tuturor cultelor recunoscute.

Cea de-a doua problema ridicata de afrimatori a fost cea a intersectiei spatiului public(scoala) cu spatial privat(Biserica).Acestia uita insa faptul ca religia, fiind predata in scoli capata un caracter educativ si isi pierde din sacralitate(pe care o are pe teritoriul Bisericii de ex.). Se face o diferenta intre religia predata in spatiul public si cea din spatiul privat. Componenta subiectiva a religiei pierde teren in spatiul public, aceasta fiind prezentata intr-o maniera educationala, adaptata la varsta, nevoile si capacitatea de intelegre a copilului. In aceste conditii nu se poate pune semnul egal intre religia prezenta in spatiul public si ce-a prezenta in spatiul privat.

O a treia problema mentionata de afirmatori a fost aceea e manierei de predare a religiei in scoli.Din discursul acestora am inteles ca “nu neapărat faptul că se amintește de religie în școli este un pericol”. In concluzie nu prezenta orei de religie este problema ci modul in care aceasta este abordata. Acest lucru demonstreaza deci, ca maniera in care este predata religia ar putea pune in pericol laicitatea statului si nu faptul ca aceasta exista in programa. Ei bine acest lucru  nu mai tine de atributiile statului ci de ale fiecarui profesor in parte. In concluzie Romania isi indeplineste artibutiile de stat laic.

O ultima problema sesizata de afirmatori a fost aceea a programei disciplinei religioase.Aceasta “studiază valorile credinței ortodoxe, fapt care contravine principiilor laice la care statul a aderat” .Este adevarat ca in cadrul orei se pune mai mult accent pe valorile credintei insa acest lucru nu este discriminatoriu deoarece elevul are posibilitatea de a alege valorile carei credinte sa le studieze mai in profunzime. Deci, statul nu incurajeaza o anumita religie ci da posibilitatea fiecarui cult sa isi manifeste inclinatiile in fata adeptilor intr-o maniera academica si abordabila. Mai mult acesta nu lasa materia doar la latitudinea cultului ci introduce ore de istorie a religiilor si creeaza cadrul necesar existentei unor dezbateri interculturale, fapt ce duce la cunoasterea reciproca a cultelor si deci sporirea gradului de tolerant intre acestea.

O mare confuzie intalnita de-a lungul cazului afirmator a fost aceea a identificarii majoritatii confesionale cu studierea unei singure religii. Daca in scoli se intalneste mai ales religia ordodoxa este din cauza faptului ca are cei mai multi adepti nu prentru ca statul ar promova-o.

In concluzie prezenta religiei in scoli vine ca o completare a esducatiei copiluilui,una auxiliara prin lege si nu ca o incalacare a laicitatii statului. Scoala nu este un mediu de propaganda religioasa ci doar locul perfect unde religia poate capata o maniera educativa si abordabila pentru tinerii elevi. Aceasta ramanand in continuare spatiu public datorita permisivitatii prezentei tuturor culterol religioase acceptate pe teritoriul ei.


A2 (olesia corcenco)

Da, predarea religiei în şcoli pune în pericol laicitatea statului român.

Echipa negatoare vine şi spune că legea este de partea ei şi prin urmare statul laic din care fac parte şi eu, minoritar confesional, nu este afectat de predarea religiei în şcoală deoarece îmi oferă opţiunea de alegere asupra cultului pe care aş dori să-l studiez, opţiune pe care nu o contest, dar care se referă la posibilitatea de a “frecventa” ori nu orele de religie, nicidecum la studiul religiei ortodoxe, catolice, musulmane, islamice etc. la alegerea mea. Subliniez cuvântul a frecventa întrucât, deşi am posibilitatea de a participa ori de  lua o absenţă motivată la orele de religie, eu risc să nu fiu pe poziţie de egalitate cu ceilalţi colegi deoarece situaţia mea scolară se va încheia fără disciplina Religie, potrivit art.18, alin.(2) din Legea Educaţiei Naţionale. Drept urmare, în ipoteza în care aş avea aceleaşi note cu colegul meu, mai puţin nota de la Religie, aş avea o medie diferită faţă de coleg, ceea ce nu poate fi admis.

Legiuitorul mi-a dat posibilitatea de a nu participa la orele de religie, dar nu s-a gândit şi la notele mele, nici chiar în noua lege. Oricum este de apreciat legiuitorul deoarece faţă de vechea lege a învăţământului potrivit căreia  în învăţământul primar religia este disciplina obligatorie, în învăţământul gimnazial este opţională, iar în învăţământul liceal şi profesional este facultativă (art.9 alin1), astăzi, nu ma mai trece prin aceste stadii, dar în fond, problema rămâne tot nerezolvată.

Este de remarcat faptul ca echipa negatoare nu are legislaţia la zi şi invoca vechea legea a învăţământului, care începând cu februarie 2011 a devenit Legea Educaţiei Naţionale, respectiv Legea nr. 1/2011.

Legea în vigoare prevede că la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul, aparţinând cultelor recunoscute de stat , indiferent de numarul lor,  poate să nu frecventeze orele de religie [ art. 19, alin. (2)], sub “sancţiunea” de a nu avea notă la această disciplină. Echipa adversă spune că religia ortodoxa nu ar fi singura opţiune şi că statul acordă egalitate de şanse tuturor cultelor recunoscute, dar oare cum ar motiva aceasta contradicţie a legii care vine la alin. (1) şi spune că elevilor sus-menţionaţi li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii, ca la alin. (2) “ să se exonereze de un eventual eşec” şi să suprapună situaţia aleasă de elev de a nu participa la religie cu aceea de imposibilitate obiectiva a statului de a-i asigura elevului condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Drept consecinţă, dacă statul nu şi-a putut îndeplini obligaţia asumată de a-i asigura elevului ore de religie potrivit confesiunii proprii, tot elevul va fi sancţionat cu lipsa notei la religie.

 De aici, deducem că predarea religiei ortodoxe este asigurată de stat, care se consideră a fi laic şi îşi propune să salveze această aparenţă şi îşi asumă, încă de la început, posibilitatea de nu-i putea oferi elevului condiţiile necesare  pentru frecventarea acestei discipline, dar o rezolvă, aplicând procedura similară elevului care nu poate să frecventeze religia.

Pe de altă parte, deşi statul român nu s-a proclamat “religios” în drept, în fapt, potrivit recensământului din 1992 şi 2002 propus de echipa negatoare, 86% din români sunt ortodocşi şi din acest motiv  religia ortodoxă este mult mai întâlnită în şcoli. Or, acest lucru spune  că statul  a acceptat tacit şi în mod subtil a încurajat şi adăpostit religia ortodoxă.

Caracterul optional al religie presupune unele derogari, adică toţi elevii sunt înscrişi automat, iar numai cei care nu doresc să participe trebuie să facă o cerere. Nu putem ignora faptul ca pentru a te retrage de la religie este nevoie să declari apartența sau non-apartenența la o religie, iar statul prelucrează prin intermediul școlii aceste informații, lucru interzis de art.5 alin. (5) si (6) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

Considerăm ca există o problemă în ceea ce priveşte predarea religiei în spaţiul public – scoala deaorece statul laic presupune toleranţă religioasă. Acesta  trebuie să permită accesul religiosului în spaţiul public. Spaţiul public este un spaţiu al tuturor – deci şi al persoanelor religioase. Dacă persoanele religioase sunt majoritare sau minoritare într-o societate, credem că spaţiul public trebuie să reflecte acest lucru. La fel, şcoala ca spaţiu public trebuie lăsată să transmită mesajul toleranţei faţă de religie, şi nu mesajul excluziunii intolerante.

Echipa negatoare  susţine că religia, fiind predată în şcoli, capată un caracter educativ, dar oare mai putem vorbi despre acest rol asumat în condiţiile în care, după religie, elevii merg înapoi la bar sau la billiard, fumează în continuare  sau şi mai rău îşi  pipaie colega de banca, chiar în timpul orei de religie?


N2 (Stefana Popa -voluntar)

Voi incepe discursul prin a clarifica pozitia stabilita prin lege a orei de religie.

Legea Invatamatului, Art 14 sustine faptul ca ” Cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului organizarea unui învatamânt teologic specific, în cadrul învatamântului public (...) numai pentru absolventii învatamântului liceal, proportional cu ponderea numerica a fiecarui cult în configuratia religioasa a tarii, potrivit recensamântului oficial.”  Deci statul ofera posibilitatea tuturor cultelor recunoscute de a se manifesta in mediul scolar, in cadrul orei de religie . Acolo unde exista cerere cultul avizat are dreptul de a organiza ore decurs. Conditia implicita a existentei unui numar suficient de mare de doritori este absolut fireasca deoarece nu ne putem astepta sa se organizeze clasa separata pentru un copil ce nu apartine cultului majoritar in zona lui. Daca exista locuri unde majoritari sunt catolicii de exemplu, acolo vom intalni religia catolica ca fiind cea studiata in scoala si nu cea ortodoxa. Statul pune la dispozitie ore de religie in scoli tuturor cultelor care indeplinesc conditia de mai sus(deci cele care au un numar suficient de mare de adepti pentru a se putea forma macar o clasa). Nu-i de mirare ca religia ortodoxa cu(86% dintre romani adepti) este cel mai frecvent intalnita. Ea indeplineste cu succes criteriul de mai sus. In concluzie statul actioneaza conform principiului laicitatii acordand egalitate de sanse tuturor cultelor. Mai mult, ofera si o solutie pentru cazul in care elelvul ar dori studierea cultului sau insa este in minoritate, neputandu-se forma macar o clasa de doritori, oferindui posibilitatea de a nu fregventa ora de religie(Legea Invatamantului Art17“La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor (..)pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie(...) În mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile  pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina.”). Astfel statul se achita in mod echitabil atat fata de culte cat si fata de adeptii acestora.

O alta problema ridicata de afrimatori a fost cea a necesitatii dezvaluirii confesiunii in cazul in care elevul nu doreste/nu are posibilitatea studierii religiei. Aceasta problema este neintemeiata. Nicaieri in lege nu este prevazuta necesitatea dezvaluirii religiei de apartenenta in cazul in care eleul nu ar dori studierea acesteia. Legea Invatamantului Art 17 prevede faptul ca” La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie” . In concluzie nu este necesara decat o cerere, nu si o confesiune.

Legat de chestiunea spatiului public vs spatiul privat. Conform ultimului discurs afirmator spatiul public trebuie sa functioneze conform cu principiul tolerantrei si deci, sa permita manifestarea pe teritoriul sau a tuturor cultelor religioase. Acest lucru este adevarat iar prin acordarea posibilitatii manifestarii in cadrul scolii a tuturor cultelor religioase recunoscute si cu un numar suficient de mare de adepti statul reuseste sa mentina acest puzzle cultural si deci sa actioneze in conformitate cu acest principiu.

O problema pe care am intalnit-o de-a lungul discursurilor afirmatoare a fost aceea a folosirii drept sursa incontesabila a propriei persoane “Am studiat timp de 12 ani disciplina Religie, bineînțeles că îmi aduc aminte și acum „Crezul”, după ce am fost pedepsit în generală”, folosirea supozitiilor drept dovezi pentru diferite argumente si chiar am identificat eroarea de logica numita panta alunecoasa:” Echipa negatoare  susţine că religia, fiind predată în şcoli, capată un caracter educativ, dar oare mai putem vorbi despre acest rol asumat în condiţiile în care, după religie, elevii merg înapoi la bar sau la billiard (..)”.Chiar daca acestu lucru s-ar intampla asta nu stirbeste caracterul educativ al religiei. Nu putem face afirmatii de genul :pentru ce sa se mai organizeze invatamant de stat gratuit atata timp cat oricum multi il abandoneaza sau mai rau nu vor sa il urmeze;in consecinta mai degraba l-am anula.  Multe din temerile afirmatorilor sunt neintemeiate si mai mult se bazeaza pe supozitii.

In consecinta sudierea religiei in scoli in conditiile actuale nu pune in pericol laicitatea statului Roman ba mai mult vine ca o completare a educatiei copilului, completare extrem de importanta de altfel,ce nu poate fi lasata doar la latitudinea parintelui si respectiv a Bisericii.

http://recensamant.referinte.transindex.ro/?pg=8

http://www.model-de.ro/Noua+lege+a+invatamantului+-+ultima+varianta-p18-203.htm



Decizia:

Stefan Ionescu

Castigatoare:

Echipa Afirmatoare 

Stil

(5)

Continut

(15)

Strategie

(10)

Total

(30)

A1

3

13

7

23

N1

4

13

8

25

A2

3

14

9

26

N2

4

11

8

23

 

Dezbaterea a fost extrem de placuta si foarte stransa. Pentru a explica decizia, voi face un mic sumar al argumentelor esentiale. Initial, afirmatorii se concentreaza pe maniera in care este predata religia in scoli, subliniind ca aceasta afecteaza neutralitatea statului deoarece permite efectuarea educatiei confesionale in spatiul public al scolii. Ca efecte negative a valorilor protejate de caracterul laic al statului, este adusa alienarea persoanelor de alte confesiuni si este realizata o analiza pertinenta a acestui proces. Echipa negatoare raspunde foarte eficient la abordarea afirmatorilor care se concentreaza pe modul in care religia este predata si nu pe principiul ca religia nu ar trebui predata astfel incat sa nu fie afectat caracterul laic. Astfel, este subliniata principala eroare de strategie din primul discurs, si anume ca acesta nu sustine, in forma in care a fost prezentat, motiunea. In schimb, argumentele legate de discriminarea persoanelor de alte confesiuni sunt abordate in discursul negator mai degraba intr-o maniera formala, sustinand ca statul a stabilit cadrul pentru ca acestea sa nu aiba loc si restul depaseste puterea sa de influenta. Raspunsul din al doilea discurs afirmator repara foarte interesant carentele initiale in strategia echipei, sugerand ca tocmai configuratia confesionala a tarii noastre impiedica predarea religiei sa aiba rezultatele sugerate de echipa negatoare. In plus, analiza discriminarii persoanelor de alte confesiuni este completata cu exemple care, desi intr-adevar lipsite de vreun fundament stiintific, reusesc sa transmita mesajul tratamentului diferentiat (de exemplu, persoanele de alta confesiune nu pot studia religia intr-o maniera adaptata la propria lor confesiune sau persoanele care nu studiaza deloc religia pierd sansa de a-si ridica media cu o nota facila la materia religie). Ultimul discurs negator pare sa conceada ca situatia persoanelor de alta religie aflate intr-o minoritate evidenta nu le permite intr-adevar accesul la ore de religie adaptate lor (nu ne putem astepta sa se organizeze clasa separata pentru un copil ce nu apartine cultului majoritar in zona lui). Asta inseamna, insa, ca intr-o tara cu o majoritate covarsitoare de o singura religie, acest scenariu va fi destul de frecvent.

Ideea care m-a convins in aceasta dezbatere, este aceea ca, spatiul public ofera o scena reprezentantilor cultului ortodox sa faca educatie confesionala si prin aceasta, statul isi descalifica demersul de a se pastra neutru fata de toate religiile.

A1.

Foarte valoroasa analiza modului de predare a religiei in scoli si explicarea conceptului de educatie confesionala. Discursul are insa o problema de topicalitate deoarece propune, chiar in concluzia sa, predarea orelor de religie dar intr-o alta forma, ceea ce contrazice tocmai motiunea. In plus, discursului ii lipseste structura. Argumentele sunt foarte clare insa sunt risipite intr-o maniera inconsistenta.

N1.

Discursul este foarte eficient. Puncteaza bine problema de strategie a discursului afirmator. Este periculoasa insa relaxarea vizavi de faptul ca in realitate, ceea ce se preda in scolile romane este religia ortodoxa, pentru ca, se spune, are cei mai multi adepti nu prentru ca statul ar promova-o. Aceasta ar insemna ca, daca starea de fapt prezentata de afirmatori se confirma, statul nu poate sa implementeze legile care asigura ore de religie pentru toate comunitatile religioase.

A2.

Este in mod real discursul castigator al meciului, deoarece salveaza subtil carenta de la A1, renunta la propunerea religiei predate in alt fel si accentueaza imposibilitatea de fapt a statului de a asigura predarea orelor de religie intr-o maniera care sa nu-si contrazica statutul laic. Din punct de vedere al stilului, discursul lasa totusi de dorit. Exemplele asa-zis personale trebuie sa fie extrem de relevante pentru a fi pertinente iar supozitiile din ultima fraza a discursului sunt exagerate si nefundamentate cu nimic. In schimb in discurs se regaseste ideea centrala a dezbaterii si se face foarte clar legatura intre pretentile de laicitate a statului si imposibilitatea aplicarii acestora in spatiul public al scolii.

N2.

Discursul este foarte coerent si bine structurat, insa continutul argumentativ nu reuseste sa raspunda pretentiilor principale ale afirmatorilor. Problema discriminarea este tratata formal si se incearca scoaterea statului cu "basmaua curata" prin enuntarea unor texte legislative. Este interesant atacul de genul nu oprim o idee buna doar pentru ca e aplicata prost dar pentru asta, trebuie sa se demonstreze ca este intr-adevar o idee buna. In schimb, argumentele practice legate de situatia persoanelor de alte religii raman totusi in picioare dupa acest discurs.

 

 

A1 -> 23 puncte
N1 -> 25 puncte
A2 -> 26 puncte
N2 -> 23 puncte
Castiga echipa:

Cornel si olesia (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.