Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Luciana si Tudor ' (afirmatori) vs 'Adrian si Stefan' (negatori)

A1 (Tudor Nani)

Înainte de a prezenta teza echipei afirmatoare, este imperativ să definim termenii cu care vom opera :- religie și laicitate. În esență, afirmarea moțiunii lansate spre dezbatere nu va pune în antiteză religiozitatea sau credința românilor din România cu laicitatea, ci va aduce în discuție maniera de predare a religiei în școli, care, de cele mai multe ori, contrastează cu ideea de free will, de democrație etc. Revenind la cei doi termeni cheie, subliniem că lexemul laicitate desemnează, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, profanul, lumescul, independența de biserică și de confesiunile religioase. Insistând asupra originii și semnificației cuvântului, evidențiem că acesta provine din grecescul " laikos" care desemnează poporul. Considerată ca o conceptie de organizare a societăţii, laicitatea vizează neutralitatea reciprocă între puterea politică, civilă şi administrativă faţă de cea spirituală şi religioasă. Concret, laicitatea este fondată pe principiul separării juridice a bisericii faţă de stat, şi mai ales în materie de învăţământ. [1] Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, religia este Sistemul de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință, disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei date. Pe această linie semantică vom merge și noi, în calitate de afirmatori, în susținerea moțiunii.

Astfel, ne permitem să reformulăm moțiunea și să exprimăm într-o formă lingvistică teza afirmatorilor: Este timpul să afirmăm că predarea religiei în școli nu se află în acord cu ideea de neutralitate și de liberă alegere a religiei/ confesiunii de către cetățenii români.

Pe lângă definirea termenilor, este necesar să ne legăm și de contextul actual, forța motrice a dezbaterii noastre, aflat, în ultima perioadă, în vizorul mass-media și al opiniei publice. Comunicatele de presă, discursurile și dezbaterile organizate de Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) privind modul de predare a religiei în școli, replicile Bisericii Ortodoxe Române, discuțiile televizate, reportajele și chiar Noua Lege a Învățământului, pe lângă Constituție[2], prezintă contextul actual și răspund moțiunii noastre. Recunoaștem că subiectul este controversat, în condițiile în care în România, religia predominantă este ortodoxismul ( 86,8% dintre români, potrivit recensământului din 2002), iar libertatea de opinie, de alegere și de exprimare trebuie respectată într-o țară democrată. Totuși, echipa afirmatoare, după cum s-a subliniat și mai sus, nu se exprimă contra religiei dominante, a credinței, ci contra manierei de predare a acesteia în școli. Îndrăznim să exemplificăm acest lucru făcând apel la experiența proprie; în școala generală, elevii sunt mai ușor influențabili, învață lucruri noi, care, în ciuda încercărilor profesorilor, acestea apar, de cele mai multe ori, în contrast- religia și științele naturii. Respectându-și profesia și obiectul predat, fiecare profesor oferă argumente care le anihilează pe celelalte ( de pildă, teoria Big Bang-ului în contrast cu Facerea( Genesis), antropologia în contrast cu crearea cuplului adamic, condițiile climatice din Galileea, din Palestina și nordul Israelului și data nașterii lui Iisus Hristos, Crăciunul) sau, cel puțin, îl tulbură pe elev.

Este adevărat că nu este obligatoriu ca elevii să participe la orele de religie predate în școală, părinții sau tutorele legal putând semna pentru motivarea absenței copilului de la acest obiect de studiu, însă acest lucru nu este suficient pentru respectarea laicității statului român, pentru resusținerea ideii de neutralitate religioasă ( având în vedere că, pe lângă ortodocși, există în România și catolici, protestanți, musulmani, atei) și nu asigură eliminarea problemei mai sus menționate. Un alt argument în susținerea tezei afirmatoare este legat tot de eterogenitatea religioasă existentă în țară, după cum, predarea în școli a religiei ortodoxe ca obiect de studiu reprezintă o formă de discriminare a celorlalți cetățeni, de altă religie- chiar dacă poate fi invocată aici non-obligativitatea participării la orele de religie, stipulată în Lege-.

În concluzie, echipa afirmatoare susține că predarea religiei în școli este în dezacord cu neutralitatea religioasă și libertatea de alegere și de exprimare, care echivalează cu ceea ce noi numim laicitatea statului român și că o soluție pentru depășirea acestui contrast ar putea fi predarea Istoriei Religiilor, care să prezinte obiectiv și complet orientările religioase de pe întreg mapamondul, respectând drepturile și libertățile omului.



[1] http://www.tlp.ro/2009/03/laicitate.html

[2] http://www.presalocala.com/2011/03/13/cum-ar-trebui-predata-religia-in-scoli/


N1 (Adrian Mardari)

     Definitiile stipulate in discursul afirmator sunt clare, concise si adecvate contextului dat. In schimb, concluzia conform careia maniera de predare a religiei in scoli este în dezacord cu neutralitatea religioasă și cu libertatea de alegere/exprimare este una nefondata. Conform Legii nr. 1/2011 art. 18 alin. 1 (Legea Educatiei Nationale), promulgata si publicata in Monitorul Oficial (1), elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii. Acest fapt subliniaza ca predarea religiei in scoli nu incalca in nici un fel libertatea de alegere/exprimare a elevilor. De asemenea, conform art. 18 alin. 2 al aceleiasi legi, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. Textul de lege citat subliniaza faptul ca religia nu are statut de disciplina obligatorie, elevilor cu alte orientari confesionale (recunoscute sau nu, credinciosi sau atei) respectandu-li-se dreptul la neutralitate.

     Desi Romania este un stat laic, traditia religioasa crestina este adanc inradacinata in simbolurile nationale. Astfel, conform Legii nr. 102/1992 art. 1, stema actuala a Romaniei contine o acvila de aur cu capul spre dreapta, cu ciocul si ghearele rosii, cu aripile deschise, tinind in cioc o cruce ortodoxa (2), aceasta stema preluand elemente ale heraldicii monarhice (in perioada regalista, stema continea si mentiunea “Nihil sine Deo” – nimic fara Dumnezeu), ultima strofa a Imnului de stat al Romaniei incepe cu versul: Preoti, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştina. Obligatia respectarii simbolurilor nationale - specificate fara echivoc in Constitutia Romaniei (art. 12, alin. 3, 4), respectiv in Legea 102/1992 – revine tuturor cetatenilor Romaniei, defaimarea acestora fiind prevazuta ca infractiune de Codul Penal (art. 236: Orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani) (3). Cuvantul Dumnezeu apare si in Constitutie la art. 82 alin. 2, ce prevede textul juramantului pe care Presedinte Romaniei trebuie sa-l depuna in fata Camerelor reunite ale Parlamentului, conform procedurii de investire, juramant solemn ce se incheie cu propozitia  “asa sa-mi ajute Dumnezeu” (4). O eventuala distantare (eliminare) de simbolurile religioase continute in exemplele mentionate anterior ar presupune, in plan institutional, o reconfigurare a identitatii nationale, precum si o alienare a poporului roman de fondul sau traditional si istoric, in plan socio-cultural. Astfel, studierea religiei in scoli nu vine in contradictie cu elementele politice, juridice sau institutionale pe care Romania, ca stat laic, le presupune, ci dimpotriva, le reconfirma validitatea (cel putin in sensul explicitarii elementelor de influenta religioasa citate mai sus).

Un al treilea argument in sensul afirmarii importantei studierii religiei in scoli este dat de faptul ca preceptele morale insusite de elevi in cadrul orelor de religie (indiferent de confesiune) duc la formarea unor sisteme de principii si valori in deplina concordanta cu cerintele societatii actuale (sau, cel putin, cu cele elementare), concretizate in special prin distinctia generica dintre bine si rau, aceasta distinctie fiind facilitata de exemplificari axiomatice concise, usor de receptat si de interiorizat, precum: sa nu furi, sa nu ucizi, sa-ti iubesti aproapele, sa nu depui marturie mincinoasa, sa respecti legile tarii (Dati Cezarului cele ale Cezarului) (5) etc. Astfel, pe langa educatia primita in cadrul familiei, religia contribuie la formarea unor viitori cetateni adaptati traiului in comunitate.

In concluzie, pe baza argumentelor formulate anterior, putem afirma ca studierea religiei in scoli nu pune in pericol laicitatea statului roman, acesta functionand, atat la nivel juridic, institutional, cat si la nivel politic (decizional) independent de spectrul confesional in care se regasesc cetatenii sai (respectand, evident, libertatea de exprimare si a constiintei, in spiritul art. 29, 30 si art. 32 alin.7 din Constitutia Romaniei).

Referinte:

(1)   Monitorul Oficial al Romaniei, Anul 179 (XXIII), nr. 18 din 10 ian 2011

(2)   Legea nr 102/1992 privind privind stema tarii si sigiliul statului

(3)   Codul Penal

(4)   Constitutia Romaniei 

(5)   Biblia – Noul Testament, Evanghelia dupa Marcu, Cap. 12, ver. 17


A2 (Luciana Murarasu)

Ţinând cont de primele argumente lansate şi de sublinierile echipei negatoare, afirmatorii îţi reconstruiesc teza mergând pe diferenţierile religie- credinţă- laicitate şi pe considerentul că predarea religiei în şcoli este o parte din întregul pe care îl considerăm ca fiind în discordanţă cu laicitatea statului român.

Înainte de prezentarea celor două direcţii, dorim să subliniem inebranlabil alte două aspecte: susţinerea moţiunii de către noi nu trebuie confundată cu apelul la nerespectarea însemnelor statului român, a religiei ortodoxe, a legilor; afirmatorii contraargumentează în special maniera de predare a religiei în şcoli, în contextul actual, şi nu învăţarea copiilor- elevilor a unor principii creştine, morale, etice.

Privind prima direcţie, afirmatorii marchează distincţia religie- credinţă, cel de-al doilea lexem fiind parte constitutivă a primului, coincizând cu ansamblul considerentelor etice, umane care trebuie respectate pentru asigurarea unei convieţuiri a oamenilor în pace, iubire şi armonie; diferenţa constă în riturile specifice Bisericii Ortodoxe, care sunt predate şi în şcoală. Din nou, insistarea asupra religiei ortodoxe, cea predată în şcolile româneşti, individualizarea ei în sistemul de învăţământ nu este în acord cu laicitatea, care înseamnă neutralitate faţă de o confesiune religioasă şi, în acest sens, implicit, libertatea de alegere a confesiunii. Este adevărat că religia, ca obiect de studiu, nu este obligatorie şi că se poate semna pentru nefrecventarea acesteia la şcoală, însă ce se întâmplă cu elevii minori, care doresc să cunoască mai mult, să constate diferenţierile obiective dintre cultele religioase? Particularizând puţin, cum vor percepe elevii celelalte confesiuni dacă predarea religiei în şcoală este părtinitoare, dacă prezentarea comparativă a profesorului este una cu puternice aspecte subiective[1]? În acest sens, echipa afirmatoare pledează pentru introducerea unei discipline de genul Istoria religiilor, mai ales că specificul religiei – fie catolice, ortodoxe, adventiste, musulmane etc.- poate fi învăţat şi asumat mai bine la Biserică. Totodată, spre susţinerea acestei ultime idei, echipa afirmatoare aduce următoarele date în România, sunt 18.300 de biserici şi doar 4.700 de şcoli generale!

Echipa afirmatoare atrage atenţia asupra confuziei care s-a produs la nivelul opiniei publice, confuzie care pune în pericol laicitatea statului român: predarea religiei în şcoli nu echivalează cu o creştere a calităţii credinţei cetăţenilor. Mizând pe principiul free will, considerăm că părinţii cu copii minori, elevi ai şcolilor româneşti, dacă doresc o bună apropiere de religie, pot să îi îndemne să meargă la Biserică, casa sfântă a lui Dumnezeu.

Pentru introducerea în cea de-a doua direcţie, echipa afirmatoare reevidenţiază numărul bisericilor din România, predominant ortodoxe, spre care se orientează o mare parte din taxe plătite de români, de orice confesiune, şi fonduri. Laicitatea statului român se află în pericol în condiţiile practicării unei îndoctrinări religioase, ale implicării şi participării reprezentanţilor Bisericii la evenimente legate de politică şi invers[2] . Este adevărat că în Evul Mediu, în epoca Modernă, influenţa Bisericii era mult mai mare, influenţând deciziile şi maniera de conducere a statului, însă diferenţa faţă de prezent este clar una de context: România este astăzi o ţară democrată, în care drepturile şi libertăţile cetăţeanului trebuie respectate, iar instituţiile statului trebuie să fie neutre faţă de alegerile românilor, atâta timp cât ele nu încalcă alte legi. Învăţământul trebuie să fie apărat de orice îndoctrinare generală sau individualistă, oferind libertatea de alegere şi de opinie, nevoia de transparenţă. Maniera de predare a religiei în şcoli nu este una în acord cu acest cuplu libertate- nevoie, menţionat mai sus. Trebuie acordată elevilor romani sansa de a se forma ca cetateni europeni informati, selectivi si toleranti cu alte religii si cu obiceiurile acestora, pregatitii pentru o societate globala, multiculturala, iar, în acest sens, România poate merge pe direcţia Olandei, Franţei, Spaniei, în care laicitatea statului este apărată, fără anihilarea sau eclipsarea-influenţarea negativă a credinţei cetăţenilor, iar acest lucru benefic, este legat de maniera de predare a religiei în şcoli.

În concluzie, echipa afirmatoare resusţine faptul că maniera de predare a religiei în şcoli nu se află în acord cu neutralitatea confesională presupusă de respectarea laicităţii statului român.



N2 (Adrian Mardari)

     In discursul sau, echipa afirmatoare considera credinta ca fiind parte constitutiva a religiei. In sens larg insa am putea considera credinta ca maniera generala de raportare la divinitate/transcendenta, in aceasta acceptiune credinta nemaifiind rezumata la (confundata  cu) sentimentul religios. Astfel, individul uman are o multitudine de alte maniere de interogare sau chiar de  interactiune cu divinul, aceste maniere fiind eliberate de cantonarea in ritualuri sau traditii, in acest sens putand fi mentionat exemplul filosofiei sau al meditatiei. Deci, din acest punct de vedere, religia devine un caz particular de manifestare a credintei, o forma mai accesibila maselor a acesteia din urma.

Dupa cum sustineam si in discursul anterior, predarea religiei in scoli  (conform Legii 1/2011 a Educatiei Nationale) se face in conformitate cu optiunea confesionala a elevilor sau a reprezentantilor legali ai acestora. Faptul ca in Romania majoritatea populatiei (86,7%) (1) este de religie crestin-ortodoxa justifica deci, in spiritul legii sus-amintite, predarea preponderenta a religiei ortodoxe. Pe cale de consecinta, putem afirma generic ca in scoli sunt predate, aprofundate (si chiar practicate - a se vedea exemplul rugaciunilor cu care incep majoritatea orelor de curs) riturile si dogmele specifice optiunii confesionale a tuturor elevilor, nu doar a celor majoritari. De asemenea, gasim neadecvata recomandarea echpei afirmatoare conform careia specificul unei anumite religii ar putea fi mai bine invatat si asumat in cadrul bisericii, intrucat biserica este in principal locul de desfasurare a ritualului propriu-zis, nu si locul unde acest ritual este explicitat si conexat dogmatic sistemului de valori sociale. Luand ca exemplu liturghia ortodoxa, aceasta consta intr-o serie cvasi-invariabila de ritualuri (rugaciuni incepatoare, binecuvantari, invocarea divinitatii, prepararea impartasaniei etc), singurul moment diferit de la o slujba la alta fiind predica – discurs (comentariu) de 20-30 de minute al preotului pe marginea sfintilor sau a sarbatorii din ziua respectiva, discurs ce abordeaza aceeasi tema anual. Simpla participare la serviciile divine efectuate in cadrul bisericii nu poate fi la fel de eficienta (in planul intelegerii dogmei sau - mai ales - in cel al construirii sistemelor de valori benefice) precum este participarea la orele de religie, unde elevul poate aprofunda treptat religia in dimensiunea ei teoretica, o ora pe saptamana timp de 8-12 ani. De aceea nici inlocuirea studierii religiilor cu cea a istoriei sale nu ar fi adecvata. Studiul istoriei religiilor ar contribui, indiscutabil, la consolidarea culturii generale a elevilor, insa coagularea sistemelor de valori sau distinctia dintre bine si rau ar fi, in acest caz, profund periclitata. Cum ar putea un elev minor sa faca aceasta distinctie ca urmare a studierii exclusive a istoriei religiilor, cand aceasta i-ar aduce in prim-plan sisteme valorice care presupun intoleranta, obedienta absoluta fata de marii preoti sau chiar sacrificii umane, elemente frecvent intalnite in religiile antice?

     In al doilea discurs afirmator s-a mai adus in discutie faptul ca in Romania sunt 18.300 de biserici si doar 4700 de scoli generale, fara a se tine seama de faptul ca bisericile isi ofera serviciile tuturor celor cca 21.698.000 (1) de cetateni romani, pe cand scolile generale se adreseaza unei categorii distincte, bine conturate si limitate a populatiei,  anume elevilor cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani – aprox. 1.800.000 de persoane, 8,3% din populatia tarii (2). Pastrand proportiile reclamate de discursul afirmator, un simplu calcul ne arata ca in Romania ar trebui sa fie un numar absurd de biserici, de 3 ori mai multe decat in prezent (daca 4700 de institutii deservesc 8.3% din populatie, atunci pentru ,,satisfacerea\'\' integrala a locuitorilor ar trebui sa avem peste 56.600 de lacase de cult), astfel incat argumentul compararii numarului de biserici cu cel al scolilor generale este unul irelevant.

     In ultimul rand, asumptia echipei afirmatoare conform careia ,,institutiile statului ar trebui sa fie neutre fata de alegerile romanilor\'\' demonstreaza atat necunoasterea rolului principal pe care aceste institutii il au, cat si ignorarea definitiei democratiei participative. Institutiile in cauza (ne referim aici in special la cele care tin de puterile legislativa si executiva) sunt reprezentate de demnitari sau de functionari publici carora li s-a incredintat, la randul lor, un mandat de reprezentare a intereselor, optiunilor si convingerilor majoritatii celor care si-au exercitat prerogativele electorale (sau a minoritatilor nationale, dupa caz), in numele suveranitatii poporului roman.

     In concluzie, pe baza argumentelor aduse atat in discursul anterior (negator 1) cat si pe baza celor formulate mai sus, putem admite fara echivoc ca studierea religiei in scoli nu pune, in nici un fel in pericol laicitatea statului roman.

Referinte:

(1)www. recensamant.ro

(2)www. insse.ro



Decizia:

Stefan Ionescu

Castigatoare:

Echipa Negatoare 

Stil

(5)

Continut

(15)

Strategie

(10)

Total

(30)

A1

3

10

7

20

N1

4

11

8

23

A2

3

9

7

19

N2

4

12

8

24

Asa cum bine a intuit autorul primului discurs afirmator, aceasta motiune are nevoie de stabilirea unui cadru de discutie foarte clar. De aceea demersul de a reinterpreta, de a "traduce" miza motiunii in functie de definitiile termenilor este foarte bine venit. Totusi, oarecum surprinzator, desi termenii au fost definiti corect, laicitatea statului vizand, intr-adevar, neutralitatea institutiilor publice fata de religie, reformularea motiunii a fost facuta gresit: predarea religiei în școli nu se află în acord cu ideea de neutralitate și de liberă alegere a religiei/ confesiunii de către cetățenii români. Cred ca motiunea interpretata corect ar fi fost: predarea religiei in scoli afecteaza valorile protejate prin aplicarea principiului neutralitatii institutiilor publice fata de religie. Ca libertatea confesionala este doar una dintre aceste valori, ca exista o legatura de cauzalitate intre aceasta si laicitatea statului si ca predarea religiei in scoli afecteaza, prin urmare, aceasta libertate, este un lant cauzal care nu poate fi subinteles intr-o dezbatere si este in sarcina afirmatorilor sa il explice. Astfel, in loc ca dezbaterea sa se concentreze pe raportul dintre laicitatea statului si orele de religie, discutia a mers ai degraba catre o idee destul de putin complexa (departe de miza reala a motiunii): orele de religie au efecte pozitive sau negative.

Discursurile negatoare, in loc sa readuca discutia in zona stabilita de motiune, au ramas pe terenul stabilit de afirmatori, incercand sa aduca mai degraba argumente pentru ideea ca orele de religie au efecte pozitive, in loc sa vorbeasca de relatia dintre acestea si laicitatea statului. Enumerarea simbolurilor "religioase" ale statului isi propune sa arate ca poporul roman este, in fapt, un popor religios, insa nu arata decat ca exista un conflict intre ceea ce statul declara (ca este laic) si ceea ce statul sugereaza (ca se pozitioneaza aproape de o anumita religie).

Si acum, decizia: niciuna dintre echipe nu a explicat limpede impactul pe care orele de religie il au fata de valorile protejate prin declararea statului ca un stat laic. Echipa afirmatoare nu si-a indeplinit sarcina sa esentiala, si anume aceea "de a demonstra" motiunea. Nici echipa negatoare nu s-a pozitionat corect fata de motiune dar in dezbateri, aceasta este un mai putin grav decat aceeasi greseala facuta de afirmatori, pentru ca sarcina esentiala a negatorilor este sa "contra-argumenteze" si teoretic, daca afirmatorii nu au "construit" un model topical, negatorii nu au ce sa "darame". In plus, chiar pe terenul stabilit de afirmatori, negatorii au aratat care sunt principalele avantaje aduse de studierea religiei (majoritatea nefiind atacate de afirmatori) si a avut, in final, o abordare ceva mai limpede in discursuri. Astfel, decizia mea merge cu echipa negatoare.

 

A1

Incercarea de a explica termenii motiunii si a o reformula apoi este bine venita. Din pacate, se putea ajunge la acelasi rezultat cu mult mai putine cuvinte, lasand loc pentru mai multe argumente. De altfel, continutul argumentativ e foarte subtire si ideile esentiale lasa loc pentru mai mutle intrebari: de ce e elevul tulburat de cele 2 viziuni aparent contradictorii? Care e legatura intre aceasta tulburare, sau potentiala discriminare fata de alte comunitati religioase cu laicitatea statului?

 

N1

Primul paragraf demonteaza eficient premisele cazului afirmator (afectarea libertatii confesionale si discriminarea fata de alte religii). Totusi, discursul nu ne arata decat ca religia ne face cetateni mai buni si nu ne lamureste de ce daca suntem cetateni mai buni atunci valorile protejate prin laicitatea statului nu sunt afectate, ceea ar reprezinta, de fapt, negarea motiunii.

A2

In acest discurs, este valoroasa ideea adusa, chiar daca tarziu, a indoctrinarii pe care ar presupune-o predarea religiei in scoli dar ideea nu are niciun pic de fundament. Nu e de la sine inteles ca daca cineva iti vorbeste despre o religie, acesta ii impartaseste si valorile si cu atat mai putin ca demersul sau are valente manipulatoare. Pare ca discursul se invarte in jurul problemei deoarece in loc sa sublinieze de ce predarea religiei in maniera de predare la care se refera autorul afecteaza laicitatea statului. Cat despre stil, tonul discursului este prea pretentios. Dezbaterile ar trebui sa aiba un limbaj mai comod. Cuvinte ca inebranlabil sau repetatul lexem sunt greu de digerat si e greu de explicat cum pot sta cot la cot cu englezisme inutile ca principiul free will.

N2

Acest discurs aduce una din cele mai interesante idei ale dezbaterii, aceea ca biserica si scoala sunt déjà doua canale complet diferite prin care este comunicata religia si ca cel de-al doilea este, de fapt, inofensiv fata de valorile laice. Aceasta idee ar fi meritat, insa, o analiza ceva mai limpede. In schimb, discursul se concentreaza uneori pe detalii nesemnificative din discursul afirmator, cum ar fi propunerea predarii unui curs de istorie a religiilor care nu are nicio relevanta fata de motiune.

A1 -> 20 puncte
N1 -> 23 puncte
A2 -> 19 puncte
N2 -> 24 puncte
Castiga echipa:

Adrian si Stefan (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.