Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Crina si Vlad' (afirmatori) vs 'Camelia si Camelia' (negatori)

A1 (Vlad Ropotica)

Din ce în ce mai des se pune întrebarea este oare potrivită predarea religiei în școlile românești? Prin actul fundamental, Constituția României, statul nostru este unul laic, independent de vreo orientare religioasă. Deasemenea cultele religioase au statut de organizații recunoscute și ocrotite de stat, cu statut egal. În acest context, integrarea ca materie obligatorie a religiei în programa sistemului educațional este un subiect de dispută.

Vom demonstra că pericolul reprezentat de includerea religiei printre materiile obligatorii este unul real și amenință atât laicitatea cât și democrația statului român.

Argumentul 1 – juridic – Predarea religiei în școli intră în conflict cu prevederile constituției, a Legii Educației și a Legii Drepturilor copilului.  

Conform Art. 29 al.(1) si al (6) statul garantează libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase.  Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. Deasemenea responsabilitatea pentru educația copiilor revine nu statului ci părinților sau tutorilor. Astfel obligația de a studia religia îi încalcă atât dreptul copilului la proprii convingeri cât și părintelui în a alege de bună voie modul în care va fi educat copilul său.

Legea Educației Naționale, aprobată în anul 2011 prevede explicit că orice acțiune de prozelitism religios este interzisă (art. 7, al. 1). Deasemenea, același act normativ prevede în art. 50 al. 3, că orice includere a copiilor în clase cu cerințe educaționale speciale pe criteriul religios, se sancționează. Pentru a alunga orice urmă de îndoială asupra absurdului religiei în școli, Legea Educației stipulează în art. 3, lit. n, că sistemul educațional funcționează independent orice dogmă religioasă.

Legea drepturilor copilului, la art, 24 și 25 arată clar că orice copil capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește. Deasemenea se menționează faptul că oricărui copil i se garanteayă dreptul la libertate de gândire, conștiință și religie. Întrebarea retorică este Câți copii cu discernământ (10 ani conform legii) au fost întrebați pe această temă?

În concluzie, legile statului român, acordate cu legislația europeană și cea mondială în materie de drepturi colective și individuale, garantează copilului dreptul la propria convingere religioasă, fiind interzisă orice încercare de a-i limita sau îngrădi acest drept.

Argumentul 2 – afectiv – Predarea religiei în școli dă naștere la discriminare, marginalizare și conflict.

                Conform datelor recensământului din 2002, populația României declarată a fi ortodoxă este de 86,7%. Chiar dacă  adepții majoritari aparțin Bisericii Ortodoxe, trebuie să îi avem în vedere și pe cei care aparțin altor culte sau au convingeri religioase diferite. Astfel, am putea evita discriminarea și marginalizarea, păstrând neutralitatea religioasă, având în vedere că în general este oferită o singură viziune asupra fenomenului religios. Opiniile unor părinți privind manifestările psihice ale copiilor în urma orelor de religie ar trebui să reprezinte un factor important în luarea acestei decizii.

                Sistemul este viciat profund, iar alternativele sunt ori inexistente ori foarte greu de obținut. Pachetul de bază înseamnă îndoctrinare ortodoxă, iar pentru a obține altceva eforturile sunt de multe ori uriașe. Alternativa laică și privirea detașată și globală asupra întregului spectru religios este de cele mai multe ori o utopie. Copiilor nu le sunt predate noțiuni generale despre creștinism sau despre alte orientări religioase (islam, cult mozaic) ci sunt îndoctrinați și învrăjbiți. Astfel apar sintagme ca „cei din lume”, „păcătoșii”, „necredincioșii”, din partea tuturor cultelor ce predau religia copiilor. Propaganda religioasă se mută iată, din cadrul firesc al locașului de cult, în cadrul laic al școlii.

                Pentru copilul ce are neșansa de a fi diferit, de cele mai multe ori  tratamentul este unul ce amintește de epocile apuse. Dând curs ideilor asimilate în orele de religie, colegii majoritari au tendința de a-l marginaliza sau respinge. Nici atitudinea profesorilor, plătiți de stat și controlați de Biserică, caz unic în lumea statelor laice, nu este diferită. Plasarea orei de religie în mijlocul orarului, fapt prin care copilul minoritar este forțat să participe la ora celorlalți este un fapt ce întărește aceste atitudini.

În concluzie putem afirma că predarea religiei de către profesori controlați exclusiv de mediul religios contravine principiilor statului laic și pune în pericol existența acestuia, dând posibilitatea dezvoltării unor agende extremiste și discriminatoare.  


N1 (Camelia Vasilov -voluntar)

Pornind de la aceeaşi realitate – laicitatea statului român, garantată de Constituţie, vom susţine poziţia negatoare în această dezbatere, argumentând că studierea Religiei este esenţială în societatea noastră.

În primul rând, se cuvine să precizăm că Religia nu este materie obligatorie  în programa şcolară, deoarece potrivit Legii învăţământului 84/1995, art. 9 (2) şi actualului proiect de lege art. 10 (2), (3), elevii din România au dreptul să nu frecventeze orele de Religie, dar Religia este propusă ca parte din curriculum. Această situaţie se întâlneşte şi în Italia, Cehia, Grecia sau Austria, astfel că legislaţia din România respectă normele europene.

Contrar argumentului 1 al afirmatorilor, părinţii aleg dacă şi ce Religie va studia copilul lor, statul lăsând comunităţii civile posibilitatea să decidă dacă se vor face ore de religie sau nu (şedinţe cu părinţii, diriginţii etc.) Din păcate, ambiguitatea legilor întreţine dezinformarea cu privire la aceste opţiuni (ca participarea la Religie să fie un act personal, asumat). Ora de Religie nu urmăreşte prozelitismul religios, ci familiarizarea cu bazele confesiunii alese ca studiu, care de altfel ar putea fi utile şi elevilor care nu fac parte din acea confesiune, în scopul promovării toleranţei. Apoi, întrebând copiii cu discernământ (minim zece ani) dacă doresc să facă ora de Religie, aşa cum sugerează afirmatorul 1, probabil că destui ar spune că nu vor  nici matematică sau engleză doar pentru că la o asemenea vârstă fragedă copilul încă nu conştientizează importanţa educaţiei şi o oră în minus pe săptămână pentru el înseamnă doar o oră de joacă în plus!

Al doilea argument nu ţine seama de faptul că în cadrul lecţiilor de Religie elevilor le sunt predate noţiuni generale despre creştinism şi aduse informaţii despre alte religii. În manualele de religie acceptate pentru liceu sunt prevăzute module de istoria religiilor (clasa IX – politeiste, clasa X - monoteiste). Atitudinea colegilor  nu este influenţată în principal de profesori (ce depind de biserică doar pentru recomandările iniţiale) la oră, ci derivă din „cei şapte ani de-acasă”. De fapt, studiul Religiei relevă cât de asemănătoare sunt toate confesiunile creştine, dincolo de orice prejudecăţi.

Argumentele noastre sunt de interes:

 1) social: Religia este un factor de stabilitate într-un stat cu o confesiune predominantă.

În măsura în care religiile asigură credincioşilor un set comun de norme şi valori, ele sunt o sursă importantă de solidaritate socială: se creează „comunitatea morală” în care toţi membrii ştiu cum să se poarte unul faţă de celălalt, de aceea un obiect la care să fie predate este util. Potrivit unei cercetări IMAS, în ianuarie 2011 Biserica, alături de Armată, este în continuare în topul celor mai credibile instituţii (81,9% din respondenţi). Prin colaborarea în domeniul educaţiei religioase, statul capătă sprijinul unei instituţii căreia majoritatea românilor îi acordă credit. Ideea nu este una nouă, ci face parte din tradiţia educaţională românească modernă. Cultura constând în convingeri împărtăşite, idealuri care creează o identitate comună, religia e o formă de cultură. Întrucât creştinismul face parte din patrimoniul spiritual şi cultural al României, considerăm că toleranţei majorităţii faţă de minoritate  trebuie să îi corespundă o toleranţă a minorităţii faţă de majoritate, evidentă în educaţie.

2) individual:  Religia este singura materie şcoalară care propune spre a fi cunoscute şi adoptate valori, nu informaţii, şi  sentimentul că viaţa are, în cele din urmă, sens.

Religia în clasele primare este de obicei o plăcere, o adevărată oră de psihologie pentru cei mici şi una din primele materii la care li se cere părerea despre diverse cazuri, astfel definidu-şi moralitatea. La orele de religie nu se face numai teorie religioasă, numită tendenţios în discursul afirmator „îndoctrinare”, ci şi proiecte caritabile în care copiii se pot implica, pictură şi muzică legate de sărbărtori, pelerinaje, adesea cu profesorul de religie, care mai puţin dur ca alţii şi manifestă o mai mare disponibilitate de a discuta şi a ajuta.

În concluzie, modelul de laicitate pe care îl practică statul român nu este prejudiciat de această opţiune educaţională, ci este susţinut de valorile pe care le promovează lecţiile de religie: dragoste de Dumnezeu, civism, respect pentru trecut. Predarea Religiei în direcţie confesională cu elemente de istorie a religiilor se încadrează în modul de funcţionare legitimă a laicităţii deja testat în Europa şi care corespunde cerinţelor societăţii româneşti.


A2 ()


N2 ()



Decizia:

Radu Jakab

Imi pare rau ca meciul de fata a fost abandonat, avand in vedere ca din primele discursuri parea promitator. Voi acorda feedback pentru singurul discurs eligibil, acela al N1.

Per ansamblu, discursul este de calitate ridicata, am trei comentarii – unul de natura tehnica iar altele doua de natura strategica.

Cel de natura tehnica se refera la formularea “Această situaţie se întâlneşte şi în Italia, Cehia, Grecia sau Austria, astfel că legislaţia din România respectă normele europene”. Pe mine “normele europene” ma duce cu gandul la UE, ceea ce nu reiese din exemplele unor tari ci doar din – surpriza – o norma UE. Cred ca o formulare mai sensibila ar fi fost ca ne aliniem cu exemplul altor tari europene.

O observatie de natura strategica este legata de combaterea argumentului afirmator 1. Aici discutia este la nivel de  “cum functioneaza sistemul” (nivel teoretic), motiv pentru care intr-adevar punctul important de facut este acela ca materia este optionala. Un punct care nu era insa necesar si poate deraia discutia este legat de capacitatea copilului de 10 ani de a alege. Argumentul este valid insa nu isi are rostul, nu acolo vreti sa duceti discutia.

Iar a doua observatie este legata de faptul ca nu se abordeaza situatia reala. Un A2 iscusit ar fi venit sa sustina ca desi sistemul ne permite sa alegem corect, el permite de asemenea si utilizarea sa in feluri gresite – exemplele abunda – iar astfel ar putea castiga dezbaterea ducand spre o discutie in care desi in teorie sistemul poate e bun, in practica el esueaza.

Felicitari inca o data pentru contra-argumentare si cazul propriu!

N1

continut - 13 puncte,

strategie - 7 puncte,

stil - 4 puncte

TOTAL – 24 puncte

A1 -> 0 puncte
N1 -> 24 puncte
A2 -> 0 puncte
N2 -> 24 puncte
Castiga echipa:

Camelia si Camelia (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.