Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Doina si Sorin-Ioan' (afirmatori) vs 'MBT' (negatori)

A1 (Doina)

              “E timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată? “

        In primul rand  am sa ma raportez la  ceea ce prevede Constitutia Romaniei in Art.31 cu privire la Dreptul la informatie alin(1) “Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit”.

In al doilea rand alin(4) al aceluiasi Art. 31 tine sa mentioneze faptul ca”Mijloacele de informare in masa,publice si private,sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice”.

In opinia mea aceste doua alineate tin sa evidentieze importanta deosebita pe care trebuie sa o acordam libertatii de informare al cetateanului si evident o informare corecta oferita de mijloacele mass-media.Cetateanul are nevoie de informatie pentru a fi la curent cu orice schimbare de orice fel astfel incat sa nu i se ingradeasca acest drept al liberei informari.

   Cele mai importante informatii pe care acestia doresc sa le afle fiind legate de taxe si impozite, de modul in care sunt cheltuiti banii publici, de legi, regulamente si decizii adoptate de catre autoritati s.a.

  1 Dreptul la informare si educare in OG 21/1992 privind protectia consumatorilor

Inca din anul 1992, prin adoptarea OG nr. 21/1992 (4) se mentioneaza in art. 3 printre principalele drepturi ale consumatorilor si dreptul la informare si educare, iar Capitolul 4 dezvolta modalitatile de realizare ale acestuia.

    Consumatorii au dreptul de a fi informati in mod complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite, astfel incat sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, in conformitate cu interesele lor, iar produsele sa poata fi folosite conform destinatiei lor si in deplina siguranta, precum si dreptul de a fi educati in calitatea lor de consumatori.

 

Cu privire la dreptul  persoanei de a avea acces la informative,consider ca nu este la fel de important precum dreptul demnitarilor la viata privata; intrucat Legea nr. 188/1999 privind “Statutul functionarilor publici”  prevede  in Art. 3
Principiile care stau la baza exercitarii functiei publice sunt:
a) legalitate, impartialitate si obiectivitate;
b) transparenta;
c) eficienta si eficacitate;
d) responsabilitate, in conformitate cu prevederile legale;
e) orientare catre cetatean;
f) stabilitate in exercitarea functiei publice;
g) subordonare ierarhica.

          Acestea fiind spuse,tin sa imi sustin ideea cum ca, dreptul cetăţenilor la  libera informare este mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată deoarece acesti demnitari s-au angajat la respectarea unor obligatii ce le revin cu privire la functia pe care respectivul  o indeplineste.

        Pe masura ce demnitarii inainteaza in diverse functii de rang inalt in functie de pregatirea profesionala a fiecaruia dintre acesti se ajunge la asumarea unor responsabilitati cat mai mari.Aceste responsabilitati la care sunt supusi demnitarii trebuiesc duse spre indeplinire ,avand rezultate eficiente.

    Asa cum stim cu totii responsabilitatiile presupun anumite compromisuri iar viata private a demnitarilor va juca un rol second in favoarea informarii corespunzatoare a cetateanului.

     In capitolul 5 ce are in vedere “Drepturile si indatoririle” ,Sectiunea 1 ce vizeaza “Drepturile functionarilor publici” si demnitarii publici  au acest  drept de a fi informat conform Art. 28
“Functionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau in aplicarea prezentului statut  si care il vizeaza in mod direct”.

     Deducem din acest articol faptul ca si cetateanii asemeni demnitarilor au drept de libera informare,situandu-se pe pozitii de egalitate avand in vedere acest drept.

    Articolul 19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite in 19 decembrie 1948, si la care au aderat aproape toate statele lumii, reglementeaza dreptul la informatie, al libertatii de exprimare si la opinie in urmatorul continut: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat”.

     In concluzie , “dreptul cetăţenilor la  libera informare este mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată”.


N1 (Bogdan Talvar)

“E timpul ca dreptul cetăţenilor la informare să fie mai important decât dreptul demnitarilor la viaţa privată? “

Cu privire la dispozitiile art. 31 din Constitutia Romaniei, credem de cuviinta ca sunt necesare cateva precizari. In primul rand articolul spune clar ca dreptul persoanei la informare se refera exlusiv la “orice informatie de interes public”. Si pentru a clarifica semnificatia termenului de “interes public”,  reproducem prevederile art. 2, lit b) din legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public:

“(…)Art. 2.
In sensul prezentei legi:

(…)

b) prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei;“

 Pe de alta parte,  viata privata a unei persoane, nu poate face, sub nicio forma, obiectului interesului public. Acesta nu trebuie confundat cu interesul manifestat de consumatorii de presa de tip “tabloid”, care provoaca invadarea nejustificata a vietii unor persoane, fie ei si demnitari.Intr-adevar, libertatea de informare a cetateanului este esentiala intr-un stat democratic, insa dreptul la informare nu presupune transparenta decat in ceea ce priveste actele si faptele facute de demnitar, in timpul exercitarii functiei de inalt functionar public,  nu si viata privata a acestuia.

Cu privire la la OG 21/1992 (protectia consumatorului), aceasta se refera doar la protejarea consumatorilor in raport cu agentii economici, obiectul legii fiind bunurile si serviciile. Asadar, consideram trimiterile la prezenta ordonanta ca fiind irelevante, prin prisma faptului ca demnitarii nu pot fi incadrati in sfera “agentilor economici”, ei avand un statut aparte, si anume, acela de functionari publici

De asemenea, se observa invocarea legii 188/1999 privind satutul functionarilor publici. Ei bine, legea, inca din art. 1 delimiteaza domeniul ei de aplicare, acesta fiind “raporturile juridice dintre functionarii publici si stat sau administratia publica locala, prin autoritatile administrative autonome ori prin autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale si locale, denumite in continuare raporturi de serviciu”.Raporturile de serviciu nu trebuie confundate cu viata privata.

Dar, practic, ce este viata privata? Din punctul nostru de vedere, viata privata este acea sfera de intimitate, la care avem cu totii dreptul si care trebuie sa ne fie respectata. Cu totii am auzit de viata din comunism, cand oamenii, indiferent de categorie sociala, rasa, sex, etc., erau urmariti pe strazi, li se ascultau telefoanele si erau obligati sa depuna marturii impotriva prietenilor, rudelor, profesorilor sau studentilor, de multe ori fiind vorba de minciuni si interese meschine. Dar sa facem un mic exercitiu de imaginatie. Sa presupunem prin absurd afirmatia “dreptul cetatenilor la libera informare este mai important decat dreptul demnitarilor la viata privata” ca fiind adevarata si sa o coroboram cu prevederile articolului 16 din Constitutia Romaniei, care spune ca:
“(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” Rezultatul? Si reciproca e valabila: “Dreptul demnitarilor la libera informare este mai important decat dreptul cetatenilor la viata privata”.

Dreptul la informare este important in masura in care informatiile dispuse cetatenilor sunt de interes public sau national. Nu vad cum o informatie prin care este relatata o excursie cu familia sau o simpla “iesire in oras”, mers la cumparaturi, restaurant etc. a unui Inalt Functionar al Statului ar putea prezenta vreo importanta pentru viata cetatenilor.

Pe cale de consecinta, pentru a respecta principiul egalitatii drepturilor cetatenilor, intimitatea persoanelor, cat si ordinea publica, suntem de parere ca dreptul cetatenilor la libera informare NU este mai important decat dreptul demnitarilor la viata privata, acest drept limitandu-se strict la actiunile intreprinse de acestia in cursul exercitarii functiei detinute.


A2 (Sorin-Ioan Dumitrascu)

Bună ziua.

Aş dori să încep prin a nu lăsa loc unor interpretări diferite cu privinţă la dreptul cetăţenilor la informare, altul decât cel stipulat prin litera si spiritul articolului 31 din Constituţia României, care precizează că: „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.”

Aşadar, conţinutul acestui articol are un înţeles complex care curpinde dreptul persoanei de a fi informată prompt, clar şi corect cu privire la măsurile propuse sau dispuse de autorităţile publice, liberul acces la sursele de informaţie publică, cât şi obligaţia autorităţilor de a crea condiţiile materiale şi juridice pentru difuzarea liberă şi amplă a informaţiei de orice natură.

Dreptul cetăţenilor la informare face trimitere la unul din principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice şi anume „transparenţa”,  principiu reglementat atât de către Legea numărul 18/1999 privind Statutul funcţionarilor publici în articolul 3 litera b, cât şi de Legea numărul 96/2006 privind Statutul deputaţilor si al senatorilor, prin articolul 11 alineat 1.

Astfel transparenţa presupune accesul liber al tuturor persoanelor la informaţii de interes public privind exerciţiul atribuţiilor funcţionarilor publici.

Deşi a fost consacrat în mod expres pentru prima oara în istoria constituţională a României, dreptul la informaţie este alături de dreptul la viaţă intimă, familială şi privată un drept fundamental al cetăţeanului, acest din urmă drept fiind perfect aplicabil şi demnitarilor.

Consider că informaţiile cu privire la viaţa privată a demnitarilor nu constituie un drept al cetăţenilor, ci un abuz al libertăţii de exprimare venit în special din partea mass-mediei, atat timp cât aceste informaţii nu sunt legate de exercitarea atribuţiilor cu care au fost înzestraţi demnitarii, altfel se va aduce atingere dreptului exclusiv la propria imagine a acestora.

Un argument în favoarea celor menţionate anterior îl constituie dispoziţiile articolului 26, alineatul 2 din Legea numărul 96/2006 cu privire la Statutul deputaţilor şi senatorilor, potrivit căruia “Orice faptă prin care se aduce atingere onoarei ori reputaţiei unui deputat sau senator, ca şi ameninţarea ori actele de violenţă săvârşite împotriva acestuia, în legătură cu exercitarea mandatului, se pedepsesc conform dispoziţiilor Codului penal privind infracţiunile contra autorităţii.”

În concluzie, susţin faptul că dreptul cetaţenilor la informare trebuie tratat, respectat si aplicat în limitele în care acesta este legiferat, fără a intra în conflict direct cu alte drepturi fundamentale ale cetăţeanului.


N2 (Mihai Tudor)

Constitutia si legile tarii, chiar daca sunt principalele mijloace prin care oamenii, in general, isi pot apara drepturile, acestea nu pot suplini interesul cetatenilor de a se informa. Mass-media este cel mai important furnizor de informatii, iar impactul asupra cetatenilor este atat de important. Din motive comerciale, nu intotdeauna informatiile furnizate sunt obiective. Se observa aproape cu regularitate ca mass-media prezinta cu lejeritate informatii despre viata privata a demnitarilor  sau a oricaror persoane publice, indiferent de pozitia pe care acestea o detin in societate. Fie ca vedem la televizor sau citim in ziar, informatiile despre viata privata a demnitarilor ne sunt servite cu o lejeritate demna de stirile despre vreme sau sport.

Pe buna dreptate ne punem intrebarea daca putem avea incredere in informatiile primite? Daca dreptul la informarea corecta a cetateanului este aparat? Daca, in cele mai multe din cazuri, nu suntem in situatia de constata ca se face rau in toate planurile, in sensul ca  cetateanul este mintit, iar demnitarului ii este lezat dreptul la viata privata?

Suntem de acord cu dreptul la informare a publicului, totusi, nimeni nu este indreptatit  sa obtina prin abuz , violenta fizica sau psihica informatii personale despre un cetatean, fie el demnitar sau oameni simpli. Mai mult, suntem de parere ca, in fapt, abuzul este in ambele sensuri, atat asupra cetatenului, cat si a demnitarului.

 Acesta este un motiv in plus sa afirmam ca dreptul persoanelor la informare nu este mai important decat dreptul demnitarilor la viata privata. Odata ce acest teritoriu este invadat, demnitarii nu mai au credibilitatea necesara mentinerii unei relatii normale cu opinia publica. De obicei, aceste informatii sunt denaturate, in scopul „informarii cetatenilor” de catre adversarii politici, fiind practic vorba despre un joc, dar cu mijloace perverse si extrem de periculoase. Putem vorbi, in fapt, despre deturnarea unui scop nobil, anume  „informarea cetatenilor” si transformarea acestuia intr-o arma politica. Multi dintre noi isi amintesc cum un parlamentar roman – in martie 2007 a fost declarat colaborator al securitatii, printr-o decizie definitiva si irevocabila. Desi parlamentarul respectiv si-a sustinut nevinovatia, afirmand ca dosarul a fost facut in vremea comunismului si continea informatii false, acesta a  fost exclus din partid, si-a dat demisia din parlament, fiind astfel indepartat din viata politica.  Dosarul a fost facut public cu nobilul scop de a informa cetatenii. Si totusi, ne poate garanta cineva ca acele fapte erau adevarate? NU! Tocmai de aceea reiteram convingerea ca unui om, fie el demnitar sau nu,  trebuie sa-i fie respectate drepturile la viata privata. Nimeni nu are dreptul sa divulge informatii personale despre o alta persoana fara acordul expres al acesteia. Publicul trebuie sa aiba acces  numai la informatiile legate de activitatea profesionala in institutia publica, si doar despre acelea care se stie ca sunt reale, fiind obligatorie aplicarea continua si neintrerupta a prezumtiei de nevinovatie

            Afirmatia noastra este intarita si de modul cum se desfasoara sedintele de judecata, care de regula sunt publice, oricine putand intra in sala de judecata. Insa, in cazurile in care se judecata procese care in cursul lor pot aduce atingere moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, aceastea se tine in sedinta secreta, Justitia consacra practic “inviolabilitatea” vietii private a unui om, prin practica sa de a proteja cetateanul cand moralitatea o cere

            Constitutia, Legea 188/1999 privind statutul functionarului public, Legea 96/2006 privind statutul deputatilor si senatorilor, Legea  544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, toate acestea si altele, sunt de natura sa informeze cetateanul, dar numai cu privire la utlizarea resurselor statului si la afirmatiile facute in numele si pe seama statului si implicit a comunitatii.

Asadar, aducand aceste noi intariri la argumentele initiale, reiteram convingerea conform careia dreptul cetatenilor la libera informare NU este mai important decat dreptul demnitarilor la viata privata.



Decizia:

Liviu Gajora

Felicit ambele echipe pentru complexitatea si coerenta discutiei legata de aspectul legal al motiunii.

Verdictul meu merge la echipa negatoare, pentru ca:

(1)    Modul in care afirmatorii folosesc legile existente pentru a sustine dreptul la libera exprimare nu este suficient de specific pentru a sustine motiunea.

(2)    Negatorii aduc in discutie riscul manipularii de catre mass-media, dezavantaj pe care afirmatorii nu il contra-argumenteaza in mod convingator.

Cred ca ambele echipe ar fi mai convingatoare pe viitor daca

(1)    ar folosi exemple concrete in dauna interpretarii legilor pentru a va sustine punctele de vedere si evitati formularile vagi (ex.: “se stie ca...”) si

(2)    ar fi mai atente la argumentele propuse de oponenti si ar incerca sa raspunda direct acelor argumente.

Cateva observatii individuale:

A1 (658 cuvinte): Evitati formularile subiective (ex.: "In opinia mea..."). Preferati formularile simple si concise celor incarcate si lipsite de substanta (ex.: "Acestea fiind spuse,tin sa imi sustin ideea cum ca..."). Aducerea in discutie a legilor este utila, insa legile nu reprezinta prin ele insele un rationament suficient pentru sustinerea unui argument. In plus, mare parte din legile citate prevad si exceptii de la dreptul la informare, in cazul in care acest drept intra in conflict cu alte drepturi. Totodata, atentie la analogii. De ce ar trebui sa consideram ca dreptul cetateanului cu drept de vot este identic cu cel al cetateanului in rol de consumator (intelegem de aici ca demnitarul este un "produs")? De ce ar trebui sa aiba cetateanul acelasi nivel de informare ca demnitarul?

N1 (598 cuvinte): Nu substituiti dovezi specifice cu formulari vagi (ex.: "Cu totii am auzit de..."). Aplicarea articolului 16 din Constitutie scenariului afirmator poate fi interpretata ca exagerata in formularea existenta. In ce context s-ar pune problema reciprocii (“Dreptul demnitarilor la libera informare este mai important decat dreptul cetatenilor la viata privata”) intr-o societate democratica? Doar pentru ca o reciproca poate fi dedusa in mod logic nu inseamna ca ea este valabila sau ca este presupusa in intentia legii. Evitati formularile incorecte din punct de vedere gramatical si care nu adauga nimic substantial discursului ("Pe cale de consecinta...")

A2 (382 cuvinte): Nu uitati ce pozitie sustineti fata de motiune. O nuantare prea puternica risca sa para o concesie facuta echipei negatoare (ex.: "informaţiile cu privire la viaţa privată a demnitarilor nu constituie un drept al cetăţenilor, ci un abuz al libertăţii de exprimare venit în special din partea mass-mediei, atat timp cât aceste informaţii nu sunt legate de exercitarea atribuţiilor cu care au fost înzestraţi demnitarii"). Cata vreme libertatea de expresie a fost argumentata consistent, retineti ca sarcina afirmatorului este sa argumenteze in favoarea acestei libertati intr-un caz foarte specific, in care respectarea dreptului la exprimare incalca un alt drept.

N2 (624 cuvinte): Oferiti dovezi specifice, nu aluzii cu aura de zvon (ex.: "Multi dintre noi isi amintesc cum un parlamentar roman..."). Fiti pregatiti sa sustineti fiecare afirmatie pe care o faceti cu dovezi sau opinii ale expertilor in domeniu (ex.: "Si totusi, ne poate garanta cineva ca acele fapte erau adevarate? NU!"). Evitati aducerea in discutie a unor puncte de vedere care nu au fost aduse in discutie in dezbatere sau crearea impresiei ca anumite idei fac obiectul pozitiei echipei oponente (ex.: "Suntem de acord cu dreptul la informare a publicului, totusi, nimeni nu este indreptatit  sa obtina prin abuz, violenta fizica sau psihica informatii personale despre un cetatean, fie el demnitar sau oameni simpli").

Punctaje:

A1 – 23 (13, 7, 3)

N1 – 24 (13, 7, 4)

A2 – 20 (11, 6, 3)

N2 – 22 (12, 7, 3)

A1 -> 23 puncte
N1 -> 24 puncte
A2 -> 20 puncte
N2 -> 22 puncte
Castiga echipa:

MBT (negatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.