Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

'Mihaela si Andrei' (afirmatori) vs 'Alexandru si Andrei' (negatori)

A1 (Mihaela Sbera)

E timpul ca dreptul cetatenilor la informare sa fie mai important decat dreptul demnitarilor la viata privata?

 Oamenii au dreptul sa stie cine ii conduce

 In primul rand este o realitate faptul ca salariile demnitarilor sunt platite de cetateni prin taxele pe care statul le percepe.Deciziile pe care figurile politice le iau afecteaza multe dintre aspectele vietii oamenilor,in schimb oamenii au dreptul sa-si formeze propriile opinii cu privire la acestia.Prin faptul ca anumite stiri care apar in presa sunt controlate si restrictionate,se poate vorbi de conspiratie in a informa gresit sau a manipula populatia deoarece nu avem foarte multe surse de informare cu privire la acestia iar presa are o influenta foarte mare in ceea ce priveste opinia publica.

 In al doilea rand,majoritatea demnitarilor,implicit sau explicit,in campanile electorale scot in evidenta anumite valori familiale pe care le au si alte aspecte ale vietii lor ‘private’,de exemplu prin faptul ca sunt fotografiati impreuna cu familia care le este intodeauna loiala, prin intermediul politicilor pe probleme cum ar fi divorţul, mamele singure, educaţia sexuală, droguri, etc. Au fost cazuri in care demnitari care sustineau sus si tare ca sunt familisti convinsi de fapt se aflau in prag de divort sau mai rau isi inselau sotia. Altii,desi propun sau adopta legi legate de efectele negative si interzicerea drogurilor,sunt descoperiti ca la un moment dat in viata au consumat astfel de substante. Cat de credibil este demnitarul care este vehement in legatura cu normalitatea relatiilor si cu interzicerea relatiilor homosexuale daca ulterior se desopera ca el insusi are astfel de orientari?Un ultim exemplu de demnitar model este acela care publi nu este de acord cu prostitutia dar care din cand in cand mai plateste cate o ‘domnisoara’ pentru anumite favoruri.Daca imaginea publica pe care astfel de oameni incearca sa o creeze este in contradictie cu propria practica, astfel de ipocrizie merita sa fie expusa. N-avem nici o garantie in ceea ce priveste respectarea promisiunilor din timpul campaniei electorale de catre un politician care isi incalca propriile valori.

 In al treilea rand,pentru o mai buna functionare a societatii noastra este necesara libertatea presei pe motiv ca expune publicului actele de coruptie si lipsa de onestitate a unora dintre demnitari.Daca jurnalistii de investigatie n-ar scoate la lumina anumite aspecte din viata privata a demnitarilor,atunci coruptia si infractiunile comise de acestia ar fi mai usor de ascuns.De exemplu,cum putem crede ca un demnitar isi poate permite un Ferrari,un yacht si o vila in Monaco doar din salariul pe care i-l plateste Guvernul? Este nevoie de mult mai mult decat acest salariu.

 In concluzie,doar daca cetatenilor li se va permite sa cunoasca viata privata a demnitarilor acestia vor avea destule informatii si vor putea lua astfel o decizie corecta atunci cand vor vota si vor hotari cine urmeaza sa ii conduca.


N1 (Andrei Rebegea)

Orice om poate ajunge la un moment dat in cursul vietii sa ocupe o functie publica. Asta nu inseamna ca in acel moment viata lui privata a luat sfarsit.

Conform site-ului http://dexonline.ro/, accesat la data de 08.03.2011, un demnitar este o persoana care detine o demnitate, o persoana care ocupa o pozitie inalta in stat. De aceea putem spune ca pe umerii acestor oameni apasa foarte multe probleme. Acestia trebuie sa realizeze foarte multe lucruri in interesul populatie si, in cazul in care si viata privata le este expusa tuturor, exista o posibilitate ca acestia sa devina tinte pentru anumite persoane (infractori). Alesii poporului pot deveni astfel victime si siguranta lor este pusa in pericol.

In ultimul timp mass-media a expus foarte multe articole referitoare la viata copiilor demnitarilor. In aceste articole se preciza cat la suta dintre ei frecventeaza scoli private din Romania si strainatate, precum si o lista cu cele mai populare scoli in preferintele demitarilor. Asemnea articole pot creea presiune asupra acestor copii, ei putand fii marginalizati sau putand primi beneficii si note preferentiale in functie de serviciul parintilor. Asemenea situatii trebuiesc evitate si editorii ar trebui sa fie mult mai intelepti atunci cand decid sa publice sau nu un articol. Poate o stire despre copii demnitarului X va aduce mai multe vanzari dar este moral sa publicam asemenea articole? Aceste articole pot provoca mult rau pentru copii.

Intr-un articol de pe situl http://evz.ro era prezentata noua lege a demnitarilor:


"Demnitarii nu vor mai fi obligaţi să-şi declare public adresele imobilelor deţinute sau numele băncilor la care îşi ţin conturile şi nici firmele sau instituţiile de la care soţiile lor obţin venituri. Conform proiectului de lege al guvernului prezentat de premierul Emil Boc, demnitarii vor trebui să depună două declaraţii de avere.Una va fi publică şi va fi, practic, un rezumat al celeilalte, care va avea un caracter confidenţial. Declaraţiile confidenţiale se vor afla sub lacătul ANI, care, în urma verificărilor, va putea sesiza ANAF sau Parchetul."

Citind acest paragraf, Putem concluziona ca viata privata a deputatilor va fi mult mai bine ascunsa. Acesta este un lucru bun, dar trebuie sa retinem ca, in cazul unei anchete, Parchetul si ANI (Agentia Nationala de Integritate) poate avea acces foarte usor la ambele parti ale declaratiei. De aceea aceasta lege este foarte buna. Nimeni nu este mai presus de lege, insa demnitarii trebuie sa aiba dreptul la viata privata.

Chiar daca exista oameni care au dobandit sume fabuloase prin mijloace mai mult sau mai putin legale asta nu inseamna ca toata lumea este la fel. Nu ar trebui sa desconsideram pe toti demnitarii in functie de anumite persoane din randul lor. Trebuie avut in vedere si faptul ca foarte multi acestia au avut o situatie financiara foarte buna inainte de a deveni persoane publice. Exista oameni care au infiintat societati sau intreprinderi si au oferit locuri de munca catorva sute de oameni care erau someri. Acestia ar trebui sa fie prezenti mult mai des in mass media nu oamenii care comit infractiuni.

Actualul premier, Emil Boc a declarat ca noua lege a educatiei aduce noi amendamente referitoare la persoanele ce pot ocupa functii publice in stat. Astfel directorii de scoli, gradinite sau rectorii facultatiilor nu vor mai putea detine si functii publice. Aceasta lege este binevenita, foarte multi dintre ei lipsind de la ore din cauza unor sedinte sau alte activitati specifice functilor publice.

Demnitarii nu sunt mai presus de lege dar trebuie sa aiba viata privata. Acum ceva timp, Dumitru Sechelariu a fost pus sa restituie o buna parte din averea personala pentru care nu avea justificare. De aceea este mai bine ca demnitarii sa aiba doua declaratii. Alegatorii lor pot avea astfel o idee despre nivelul de trai al acestora, iar justitia poate apela la partea secreta a declaratiei de avere a fiecarui demnitar si se poate sesiza atunci can exita neconcordante.


A2 (Andrei Stan)

        Optiunea unei persoane de a ocupa o functie publica implica si o anumita restrangere a dreptului la viata privata.

 

        Colegul meu a adus in discutie faptul ca anumite interferente in viata privata a demnitarilor ce fac referire la viata copiilor sau a altor rude ar putea avea efecte negative asupra vietii personale a acestora. Copiii pot fi marginalizati sau tratati diferit de catre alti copii sau profesori indiferent de statutul parintelui. In ceea ce priveste numarul copiilor demnitarilor care invata in strainatate, acest lucru nu se intampla din cauza tratamentului la care sunt „supusi” in tara, ci datorita faptului ca acestia aleg sa studieze in afara tarii. Mass-media nu face decat sa scoata in evidenta faptul ca unii demnitari isi permit sa-si trimita copiii la studii in strainatate ei avand un salariu de bugetar.

        Legea americana privind transparenta vietii demnitarilor ii obliga pe acestia sa faca publice si averile rudelor de pana la gradul al II-lea inclusiv oferind astfel o mai mare transparenta asupra averilor acestora. Investigatia facuta asupra unora dintre rudele demnitarilor poate scoate la iveala anumite transferuri ce au scopul de a masca adevarata avere a acestora.

        Colegul meu a prezentant ca argument articolul de pe siteul http://evz.ro cu privire la noua lege a demnitarilor :

"Demnitarii nu vor mai fi obligaţi să-şi declare public adresele imobilelor deţinute sau numele băncilor la care îşi ţin conturile şi nici firmele sau instituţiile de la care soţiile lor obţin venituri. Conform proiectului de lege al guvernului prezentat de premierul Emil Boc, demnitarii vor trebui să depună două declaraţii de avere.Una va fi publică şi va fi, practic, un rezumat al celeilalte, care va avea un caracter confidenţial. Declaraţiile confidenţiale se vor afla sub lacătul ANI, care, în urma verificărilor, va putea sesiza ANAF sau Parchetul."

        In opinia mea, noua lege a demnitarilor nu face decat sa mascheze si mai mult averile acestora incalcand astfel principiul transparentei functiei publice. Faptul ca acestia vor putea sa completeze doua declaratii de avere,una publica si una cu caracter confidential, aceasta din urma fiind depusa la ANI, nu face decat sa creeze un paradox deoarece ANI este controlata si depinde politic de catre Parlament, acestia ajungand in situatia de a se controla pe ei insisi. In mod normal, ANI ar trebui sa fie o institutie independenta care sa controleze si sa traga la raspundere demnitarii in caz de dobandire ilegala de averi si declaratii false in documente oficiale. Cat despre raportarea acestora in cazul unei nereguli in privinta averii catre Parchet sau ANAF, este de mentionat faptul ca procurorii se subordoneaza ierarhic prim-procurorului Romaniei ce este numit in functie de catre Presedinte la propunerea ministrului justitiei, membru al Guvernului ce a fost numit tot pe criterii politice.

 

       Dreptul la viata privata este un drept esential doar atat timp ca nu incalca principiul transparentei functiei publice si permite cetatinilor sa isi faca o imagine clara si corecta asupra persoanelor ce ii conduc.

 


N2 (Alexandru Lica)

         Urmarind cronologia reformelor de la Imperiul Roman, prin Legea celor XII Table, sau  Corpus Iuris Civilis al lui Justinian, ajungand la Magna Carta Libertatum si pana la J.J. Rousseau care in “Contractul Social”  spunea ca cei alesi nu ii reprezinta pe alegatori ci sunt desemnati de catre acestia sa aiba in grija treburile statului, ei nefiind pusi acolo de catre o entitate divina, observam ca aceste “revolutii” au avut loc tocmai din motivul care reprezinta tema acestei dezbateri, acela ca timpul ca vietile demnitarilor sa fie facute publice si ca succesiv (tot in ordine cronologica), tot mai multi oameni, din toate clasele sociale sa poate accede in aceste functii, si totodata sa fie transparente pentru cei care nu aleg aceasta cale.

         In anumite tari din Europa,  precum in Marea Britanie, demnitarii (marea majoritate, pentru a nu judeca toate merele dupa cele stricate) sunt considerati si se considera cetateni normali a caror slujba este de a face tara sa functioneze fara a etala si fara a ascunde acest lucru. Desi luam Anglia si anumite tari europene ca etalon al transparentei sa nu uitam de tarile pe care acestea le-au colonizat, ( Algeria de catre Franta, America de Sud de catre Spania, Franta si Portugalia, etc.), care sunt la antipozii libertatilor de informare si nu numai al acestora, si mai ales China si Rusia, pentru care tranzitia de la epoca comunista inca nu s-a incheiat, tari in care drepturile la informarea asupra vietii demnitarilor sunt neglijate sau chiar interzise de catre regimuri. Desi Rusia si America sunt considerate doua tari total opuse in materie de transparenta a nivelului de informare al cetateanului, aceasta este o pista falsa deoarece in ambele super-puteri presa este cea care da tonul la parerea generala si ghideaza optiunile votantilor, acest fapt fiind principala punte de a-ti asigura voturile (si in acelasi timp a arata defectele de caracter ale  ale contracandidatului), si in caz de esec sa arate infrangerea ca o conspiratie. Acest lucru este foarte elocvent aratat in filmul “Citizen Kane”, al lui Orson Welles. Ceea ce vreau sa arat este faptul ca desi presa nu are nici o putere legala in stat, ea poate disturba perceptia pe care o putem avea despre un anumit demnitar, de altfel un om onest si integru, prin defaimarea acestuia si a moravurilor sale, si mai mult decat atat poate influenta intentia de vot, lucru care este si dorit de la bun inceput.

Pentru ca am adus vorba de S.U.A., as dori sa fac o adaugare la expunerea anterioara, si anume ca exista posibilitatea de a face lobby, lucru care in alte tari este incadrat la coruptie.  

         Cu toate ca in principiu consideram ca viata publica a statului si-a imbunatatit efectivele prin evolutia continua a societatii si a tehnologiei, totusi acest lucru nu este in tocmai adevarat, deoarece in epocile anterioare (desi nu in totalitate, ci mai mult pe picior de inferioritate), oamenii accedeau in functii publice pentru a isi cheltui averile si timpul pentru a duce tara spre pozitiile conducatoare (in detrimentul altor tari bineinteles), lucru care acum a fost uitat, demnitarii in cele mai multe tari din lume urmarind propria imbogatire, fara a mai conta cine si in ce masura saraceste, dar acesta nu este un deficit al clasei politice ca element al societatii ci al sumei de indivizi care formeaza aceasta societate, aratat prin adagiul homo homini lupus.

        

         In aceasta epoca nu trebuiesc desconsiderate nici parerile cetatenilor despre demnitari si nici invers, deoarece unul dintre putinele moduri de a rezolva crizele care se prevad la orizont, fie ele politice, economice sau sociale, este acela de a conlucra in interiorul statului si inter state pentru un viitor mai putin sumbru. Acest lucru poate fi realizat atat prin transparenta actiunilor demnitarilor si tot ce implica acesta si in acelasi timp prin dorintele diminuate ale populatiei de intruziune in elemente de ordin social al celor care se afla la conducere.



Decizia:

Liviu Gajora

Felicit ambele echipe pentru seriozitatea cu care au abordat dezbaterea.

Verdictul meu merge la echipa afirmatoare, pentru ca:

(1)    Ilustrarile din cazul afirmator prezinta o arie de suprapunere intre public si privat care poate deveni relevanta pentru publicul larg.

(2)    Dovezile aduse in prim plan de cazul negator par a sustine mai degraba pozitia afirmatoare (care cere mai multa transparenta), fapt evidentiat de o analiza foarte buna din discursul celui de-al doilea afirmator.

(3)    La finalul dezbaterii nu exista niciun dezavantaj aparent al adoptarii pozitiei afirmatoare.

Cred ca pe viitor echipa negatoare ar trebui sa se concentreze mai mult pe (1) faptul ca sistemul de sanctionare a comportamentului public al demnitarilor e suficient  si (2) faptul ca prezentarea informatiilor din viata privata a demnitarilor este irelevanta pentru competenta lor, insa afecteaza in mod negativ imaginea si sansele electorale ale demnitarilor.

Echipa afirmatoare ar putea avea un caz mai convingator daca ar apela la dovezi concrete pentru a ilustra cazuri de coruptie ce pot fi depistate in spatiul privat si daca ar explica mai in detaliu rationamentul conform caruia alegatorii se bazeaza de multe ori pe imaginea proiectata de un candidat, motiv pentru care viata sa privata devine relevanta.

O recomandare pentru ambele echipe: incercati sa va delimitati mai clar argumentele discursului si sa mentineti o anumita structura pe tot parcursul dezbaterii.

Cateva observatii individuale:

A1 (463 de cuvinte): Ca afirmatori aveti nu doar libertatea, ci si datoria de a propune definitii ale termenilor motiunii si de a detalia contextul in care cele doua valori propuse in motiune intra in conflict. Ilustrarile pe care le folositi (ex.: "De exemplu,cum putem crede ca un demnitar isi poate permite un Ferrari,un yacht si o vila in Monaco doar din salariul pe care i-l plateste Guvernul?") sunt utile, dar folosirea unor exemple concrete ar fi mult mai convingatoare. Evitati formularile colocviale (ex.: "sustineau sus si tare", "din cand in cand mai plateste cate o ‘domnisoara’ pentru anumite favoruri").

N1 (645 de cuvinte): DEX nu este intotdeauna cea mai buna sursa de definitii. De multe ori definitiile furnizate sunt circulare, vagi sau pur si simplu irelevante pentru o discutie specifica. Nu va feriti sa modificati o definitie, atat timp cat mentineti neutralitatea acesteia. Evitati aducerea in discutie a idelor care nu au o relevanta clara pentru motiunea discutata (ex.: punctul referitor la noua lege a educatiei). Incercati sa fiti cat mai clari in exprimarea detaliilor. Din ultimul paragraf se intelege ca Dumitru Sechelariu a fost pus sa restituie o parte din avere de catre o institutie oficiala, nu de catre presa. Este neclar de ce acest exemplu duce la concluzia ca "este mai bine ca demnitarii sa aiba doua declaratii".

A2 (486 de cuvinte): Evitati formularile subiective (ex.: "In opinia mea..."). Daca rationamentul pe care il aduceti in discutie este suficient de puternic, argumentul nu va avea nevoie de alte mentiuni. Nu va multumiti sa aduceti in discutie exemple ale altor tari (ex.: "Legea americana privind transparenta vietii demnitarilor..."); explicati de ce ar trebui sa adoptam acele exemple in dauna modului de lucru actual (care sunt beneficiile).

N2 (649 de cuvinte): Preferati formulari simple si propozitiile scurte. Frazele lungi au tendinta sa ascunda ideea centrala (ex.: primul paragraf). Evitati exprimarile colocviale, mai ales cele care nu aduc nimic in plus discursului (ex.: "pentru a nu judeca toate merele dupa cele stricate"). Evitati formularile subiective (ex.: "Ceea ce vreau sa arat...", "Pentru ca am adus vorba..."). Multe dintre detaliile argumentelor par a nu avea nicio legatura cu ideile centrale discutate de motiune (ex.: gradul de civilizatie al unor tari, traditiile altor epoci). Concentrati-va pe o singura idee in cadrul unui paragraf. Nu incercati sa impacati ambele puncte de vedere in concluzie. Rolul vostru e de a face cat mai putine concesii echipei oponente.

 

Punctaje:

A1 - 23 (12, 8, 3)

N1 - 22 (12, 7, 3)

A2 - 25 (13, 8, 4)

N2 - 21 (11, 7, 3)

A1 -> 23 puncte
N1 -> 22 puncte
A2 -> 25 puncte
N2 -> 21 puncte
Castiga echipa:

Mihaela si Andrei (afirmatori)


Vrem parerea ta! Pentru asta, trebuie sa te loghezi.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.