Login  Register
Email:

Pass:

forgot password?

Email:

login?

Introducere Afirmator 1 Cross 1 Negator 1 Cross 2 Afirmator 2 Negator 2 Discutie cu public 1 Discutie cu public 2

Dezbatere publica Iasi, Facultatea de Stiintele Comunicarii

Universitatea Al. I. Cuza din Iași, 2 Mai, ora 18.15

 

„E timpul să decriminalizăm pirateria online?”

Echipa afirmatoare: Vasile Alaiba (colaborator al Facultatii de Informatica Iasi, managing partner la Mobile Touch) și Cristina Beatrice Condrea (studenta la Sociologie, anul I)

Echipa negatoare: Ilie Ghiciuc (managing partner Thinslices) și Bogdan Hadarag (student la Psihologie, anul I).

Moderator, Liviu Gajora

Liviu Gajora: Bun venit la dezbaterea publică din cadrul proiectului Closer 2 Oxford, e vorba de un proiect în care în fiecare semestru, trimestru, încercăm să invităm, să încurajăm studenții, și nu numai, să se implice, să dialogheze argumentat, rațional, despre chestiuni care – sperăm noi – sunt importante pentru societatea românească.

Runda aceasta am discutat dacă e timpul ca societatea românească să decriminalizeze pirateria online, pirateria pe Internet, altfel spus dacă e timpul să renunțăm la a mai pedepsi actele de  piraterie pe Internet.

Dezbaterea publică de azi o să se desfășoare în două etape. Într-o primă etapă o să avem o dezbatere în stil clasic, în care două echipe, una pro moțiune și una contra moțiune se vor înfrunta, și în a doua, în a doua fază, o să încercăm să inițiem un dialog cu publicul (pornind de la ideile care s-au schimbat în timpul dezbaterii), să mergem mai departe, mai în profunzime și să abordăm și alte lucruri. Cei patru invitați nu sunt neapărat trup și suflet în echipa în care sunt, asta însemnând că s-ar putea să nu fie sută la sută de acord cu poziția pe care o susțin.

Ilie Ghiciuc: Nu?

Liviu Gajora: Nu știu, zic. Însă asta vom vedea și de la ei. Însă le mulțumim tuturor, cu atât mai mult dacă s-ar putea ca unele dintre argumentele pe care le prezintă să fie împotriva părerii proprii.

În echipa afirmatoare, în echipa care ține cu pirații runda asta, îi avem pe Vasile Alaiba, care este colaborator la Facultatea de Informatică Iași, dar și managing partner la Mobile Touch. În echipă cu domnul Alaiba este Cristina Beatrice Condrea, care este studentă la sociologie în anul I. În echipa negatorilor îi avem pe Ilie Ghiciuc, managing partner la ThinSlices și, ca să invităm simetria de invitat-student, Bogdan Hadarag, student la Psihologie în anul I. Iată așadar doi managing partner de o parte și de alta a aceleiași problematici, și anume cea a pirateriei pe Internet.

Aveți, fiecare dintre voi, sau ar trebui să aveți fiecare dintre voi, un aparat de vot. Ce o să vă rugăm o să fie ca să pregătiți aparatele de vot;  o să solicităm de la voi ceea ce am numi un vot în blanc. Altfel spus, înainte să discutăm orice despre moțiune, orice despre ce presupune ideea de piraterie online și de ce ar trebui să fim pro sau contra, o să vă solicităm, apăsând butonul 1, spuneți „Da”, suntem de acord cu decriminalizarea pirateriei online apăsând butonul 2 veți spune „Nu”, nu suntem de acord cu decriminalizarea pirateriei online. Ce solicităm acum de la voi este momentul zero, care este părerea voastră vizavi de moțiune, așa cum o înțelegeți voi în momentul acesta. Deci 1 dacă sunteți de acord, în principiu cu pirateria online, ca pirateria online să fie decriminalizata si 2 daca nu.

Public 1: Am o întrebare

Liviu Gajora: Da.

Public 1: Păi… pentru că ne puneți în fața lui „Da” sau „Nu”, răspântia asta, ori „Da” ori „Nu”, eu vă întreb – metodologic – dacă nu există posibilitatea „Nici da, nici nu”, deocamdată.

Liviu Gajora: Cu siguranță. La fel cum, dacă e să abordăm metodologia un pic brutal, vom spune că, chiar dacă nu sunteți hotărâți, s-ar putea să fiți un pic mai mult înspre o parte decât spre cealaltă. Faptul că votați „Da” sau „Nu” nu înseamnă că sunteți neapărat sută la sută sau că nu întrevedeți și zonele gri, ci doar că în principiu s-ar putea procentual să fiți, procentual vorbind să fiți un pic mai mult într-o parte decât în cealaltă.

Public 1: Știi de ce-am propus asta? Pentru că aici domină prezențele feminine și în general femininul este mai oscilant.

Liviu Gajora: O să încercăm să nu generalizăm și să trecem la vot. Puteți apăsa în momentul ăsta 1 dacă sunteți pentru decriminalizare sau 2 dacă sunteți împotrivă, dacă credeți că avem nevoie în continuare de pedepse. Ok, a apucat să voteze toată lumea, mai așteptăm?. Bun, o să punem deocamdată votul ăsta, o să-l punem deoparte, o să-l ținem minte și o să revenim asupra lui la final.

Să trecem acum la dezbaterea propriu-zisă și o să invit, în ordine, vorbitorii celor două echipe. O să mergem în ordine: primul vorbitor pro, primul contra, al doilea vorbitor pro, al doilea contra. După fiecare dintre primele două discursuri o să lăsăm membrii să adreseze și întrebări unii altora.

Acestea fiind spuse, o să invit primul membru al echipei pro să ne spună de ce e timpul, într-adevăr, ca pirateria online să fie decriminalizată.

Afirmator 1 – Cristina Beatrice Condrea

Bună ziua, mă numesc Cristina Beatrice Condrea și sunt primul afirmator din seara asta. Voi începe prin a defini pirateria online și decriminalizarea pirateriei online. Pirateria este, în termeni absoluți, exercitarea unuia din drepturile exclusive ale deținătorului dreptului de autor, fără permisiunea acestuia. Totuși, prin decriminalizarea pirateriei online, se urmărește considerarea utilizării libere și gratuite, în scop necomercial, a materialelor ce intră sub incidența drepturilor de autor, un fapt social și juridic acceptat. Trebuie menționat că cei ce obțin profit din distribuirea acestor materiale contra cost în mod legal, rămân în continuare sub incidența acestor drepturi.

În ziua de astăzi toată lumea a ajuns să eticheteze pirateria online ca pe un fenomen extrem de grav și negativ.  Dar ce ar fi dacă am considera pirateria online un rău necesar al epocii tehnologizate? Trebuie să ținem cont de faptul că, în primul rând, oferă promovare gratuită, oferind publicului o modalitate de a testa înainte calitatea produsului și de a se decide dacă într-adevăr merită banii. Prin punerea la dispoziție pe Internet în mod gratuit a produselor crește numărul celor interesați, atrăgând atenția și celor – și altor persoane care poate înainte nu ar fi avut o altă modalitate de informare asupra acestui produs. Implicit sunt atrași și mai mulți fani, dintre care cu siguranță unii vor cumpăra produsul în original. Și când spun „cu siguranță” trebuie să avem în vedere faptul că trăim într-o societate în care consumismul este un fenomen cu o răspândire poate mai mare decât a pirateriei pe Internet. Este cu adevărat o problemă dacă o persoană descarcă un film de pe Internet, îl vizionează, îi place și apoi își invită prietenii la cinematograf pentru a îl viziona împreună? Un bun exemplu pentru acest caz este filmul „The Man from Earth”; acest film, după ce a fost pus pe blogul releaselog, împreună cu un scurt review și un link pentru a fi descărcat în mod gratuit și fără acordul autorului, a atras o mulțime de vizitatori, care mai apoi a încurajat un număr și mai mare de persoane să îl cumpere și să îl vizioneze în cinematografe. Raportul dintre downloadări și cumpărări sau vizionări în cinematografe este de 1 la 10. De reținut, de asemenea, că înainte de a fi pus pe acel blog, filmul se afla pe locul 11235 în topul IMDB, pentru ca apoi să ajungă al cincilea cel mai vizitat film pe același site. Acum ne întrebăm cu toții unde este pierderea. Acel film ar fi rămas în umbră dacă nu ar fi fost pus în mod gratuit la dispoziția utilizatorilor de Internet, devenind astfel accesibil publicului larg.

O altă falsă iluzie pe care o au unii despre pirateria pe Internet este că orice descărcare a unui produs ar fi echivalentă cu o pierdere financiară. Este greșit să considerăm că, în lipsa posibilității de a descărca gratuit un album muzical sau o melodie, individul l-ar cumpăra. În primul rând, cred că fiecare dintre noi a ascultat măcar o dată pe You Tube o melodie care mai apoi nu i-a plăcut și a dat-o uitării. Credeți că ar fi cumpărat acea melodie doar din curiozitate pentru a descoperi dacă îi place sau nu? Internetul are un rol informativ, și de asemenea ne lărgește bagajul de cunoștințe, dându-ne ocazia de a pretesta produsele. Un adevărat fan al unei formații nu s-ar limita doar la deținerea melodiilor piratate, ci și-ar dori să aibă albumele în original, sau măcar să meargă la concerte. Dacă popularitatea formației crește pe baza pirateriei online, ea va obține astfel mai mulți admiratori, și probabil mai mulți participanți la aceste concerte. Conform studiilor efectuate de institutul Cato, oamenii au tendința de a investi banii destinați muzicii în concerte în momentul în care au posibilitatea de a descoperi noi artiști prin intermediul Internetului. Aceste fenomen este, într-adevăr, în detrimentul materialelor înregistrate, dezavantajând companiile care obțin profit din vânzarea albumelor. Dacă privim însă la nivel macro, reprezintă un avantaj pentru industria muzicală, încurajându-se acest tip de reprezentații live. Un fenomen asemănător întâlnim și la nivelul cinematografiei. Putem, deci, spune că pirateria online a determinat o schimbare în ceea ce privește atitudinea oamenilor față de proprietatea intelectuală, însă nu putem condamna această schimbare ca fiind negativă.

Concluzionăm prin a spune că pirateria online, chiar dacă nu este cel mai folositor fenomen al epocii noastre, nu este nici cea mai gravă problemă cu care se confruntă societatea. Are atât părți bune, cât și rele și uneori poate fi chiar benefică. Dacă în loc de piraterie online am privi-o ca pe un mod de promovare a produselor, am putea considera că pierderile raportate la câștiguri nu sunt chiar atât de mari. Doar produsele de proastă calitate sunt dezavantajate de fenomenul pirateriei online. Mulțumesc.

Liviu Gajora: Mulțumim și noi și acuma pentru a oferi și taberei contra posibilitatea de a intra devreme în joc o să permitem celor două echipe să interacționeze printr-un scurt schimb de întrebări de maxim trei minute; invităm tabăra contra să adreseze taberei pro orice întrebări simt că au nevoie de clarificare.

Întrebări din partea Negatorilor, pentru Afirmatori

Ilie Ghiciuc: Eu aș avea două întrebări. Pot înțelege să nu folosim consumatorii de produse piratate: filme, muzică, softuri etc., dar ar trebui să pedepsim cei ce facilitează consumul? Adică persoana care a vândut cincizeci de mii de CD-uri, într-un an, cu filme?

Cristina Beatrice Condrea: Am definit la început utilizarea în scop necomercial, adică doar în scop personal, nu reproducerea pentru a fi vândute mai departe și a obține profit.

Ilie Ghiciuc: Ok, și cum ar trebui să facem distincția, cum ar – instituțiile statului, cum ar trebui să își dea seama dacă downloadul pe care l-ai făcut tu e pentru tine sau pentru a-l da și prietenilor tăi? Cam greu.

Vaile Alaiba: Aș putea răspunde eu la această întrebare. În primul rând downloadul, sau descărcarea, în limba română, a unei opere, fie ea carte, film, melodie sau software, nu ar trebui să fie incriminată în sine, ci reproducerea în scop comercial. Această reproducere se poate incrimina foarte simplu prin interceptarea în flagrant a vinderii unei copii piratate.

Ilie Ghiciuc: Ok, și a doua întrebare ar fi – unul din argumenta a fost că ascultăm melodiile și dacă ne plac o să le cumpărăm. Cât de des cumpărați muzică de pe Internet și care sunt magazinele de unde o procurați?

Cristina Beatrice Condrea: Chiar dacă nu cumpărăm albumele propriu-zise, putem să participăm la concerte și eu mă declar fana concertelor live. Și, după cum am spus, este mai degrabă o schimbare de atitudine a oamenilor față de arta în sine. Mai degrabă ajungem să mergem la reprezentațiile live decât să cumpărăm albumele înregistrate. Asta susține oarecum și creșterea calitativă a industriei muzicale sau a artei.

Ilie Ghiciuc: Mulțumim.

Liviu Gajora: Mulțumim și noi. Trecem la cuvântul… prima intervenție a echipei negatoare.

Negator 1 – Bogdan Hadarag

Mă pot face auzit până în spate?... Bine, atunci o să vorbesc la microfon. Bună seara, mă numesc Bogdan, sunt negator 1 și voi contraargumenta echipa afirmatoare prin a spune că nu e bine ca pirateria să fie acceptată. Voi prezenta prima dată argumentele noastre, după aceea voi trece la contraargumentare.

Primul argument al nostru este că pirateria este un furt. Este un furt definit de lege prin articolul 208, care spune, citez, „luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a-și însușii pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 12 ani”. Articolul 12 definește pirateria ca, citez, „jefuirea prin acte de violență, săvârșite în scopuri personale de personalul sau pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împotriva unei nave, dacă navele se află în mări sau într-un loc anume supus jurisdicției unui stat”. Iar în cazul Internetului, pirateria este copierea unui software fără a avea consimțământul celui care a creat acel software.

Considerăm că este un furt deoarece, pe lângă faptul că nu se ține cont de efortul pe care l-a depus creatorul programului – a cheltuit timp și bani ca să-l creeze și ca noi să ne putem folosi de el –, și este furt pentru că, pe lângă faptul că aducem prejudicii statului în sensul că provocăm pierderi economice… îmi cer scuze, am emoții… provocăm pierderi economice. Spun eu că de fapt îl vindem mai departe și cerem bani pentru ceea ce am cerut.

Un al doilea argument ar fi că pentru software-urile piratate pe care în mod obișnuit le folosim și nu ar trebui să le folosim, ar fi că există alternative la ele. Putem să folosim alte programe care sunt gratuite, se distribuie gratuit pe Internet, au aceeași siguranță pe care o prezintă și software-urile licențiate și care costă; de asemenea, ele sunt și open source, în sensul în care, în sensul că, dacă nu îți convine cum le confecționează ele, poți să le schimbi dacă ești priceput în informatică și știi cum să faci treaba asta.

Trec la contraargumentare. Vom spune că echipa afirmatoare a zis că sunt scoși bani destui din concerte. Da, dar nu destul… nu se scot atâția bani cât se scot din cumpărarea software-urilor. Descărcarea este o pierdere financiară. Da, este o pierdere financiară dacă ele sunt piratate, și sunt statistici care spun că 9.12 miliarde de euro au fost pierderile încasate de producție… caselor de producție, îmi cer scuze, cauzate pirateriei, și 1.52 miliarde de euro pierd muncitorii din cauza descărcărilor ilegale. Dacă nu s-ar mai pirata, atunci s-ar câștiga 193 de miliarde de dolari în primii doi ani, cu un profit de 43 de miliarde acum. Cam atât am de zis… atât am de zis.

Liviu Gajora: Ok, să permitem și afirmatorilor să clarifice câteva chestiuni din discursul negator; trei minute pentru întrebări.

Întrebări din partea Afirmatorilor, pentru Negatori

Cristina Beatrice Condrea: Ai spus, pentru început, că sunt pierduți bani din descărcările albumelor și s-ar fi câștigat mult mai mult dacă nu s-ar fi bazat toată lumea doar pe concerte. Am și eu o întrebare: este corect ca un artist să obțină profit doar pentru un album înregistrat, iar când vine vorba de o reprezentație live, acesta să își dezamăgească fanii și să îi dezamăgească pe cei care au plătit pentru a-i vedea live?

Ilie Ghiciuc: Aș putea să răspund eu la chestia asta. Dacă tu muncești trei ani să faci un album, care speri că – o să primești o sumă de bani, care să-ți permită să muncești și următorii trei ani să faci un album, și de fapt nu primești decât trei la sută din cât ai preconizat că vei primi, cam cu ce poftă ai să te duci la primul concert?

Cristina Beatrice Condrea: Da, dar în cazul ăsta înseamnă că tu nu ai fost destul de bun și ar trebui să-ți alegi altă slujbă.

Public 1: Cine n-a fost destul de bun, cine? Care-i rolul? Rolul?

Cristina Beatrice Condrea: Cel care a scos albumul.

Ilie Ghiciuc: Individul respectiv care a produs opera respectiva. Nu a fost suficient de bun pentru că toată lumea a folosit opera lui fără să plătească. Nu sunt cu totul de acord.

Cristina Beatrice Condrea: Dar nu cred că chiar toată lumea folosește pirateria online. Mai sunt, bine, poate destul de rar, dar mai sunt oameni care, într-adevăr, plătesc pentru muzica pe care o ascultă. Și în plus poate să scoată profit și în alte moduri, cum ar fi folosirea pe coloana sonoră a unui film a melodiei respective și alte lucruri de genul ăsta.

Ilie Ghiciuc: Ok, deci le folosim acum și pe coloana sonoră a filmelor.

Cristina Beatrice Condrea: Exact.

Ilie Ghiciuc: Plătim pentru ele, de data asta.

Vasile Alaiba: Ok, aș vrea să aduc totuși o completare. Aș vrea să aduc o completare legată de argumentul negatorilor, și anume faptul că s-a demonstrat în mai multe rânduri faptul că atunci când o operă este foarte pirată, automat cresc vânzările. Și, ca parte a argumentului nostru a fost faptul că pentru fiecare zece copii piratate, există o copie sau o modalitate de a materializa financiar acea vânzare. Într-o matematică simplă – vedem aici multe miliarde în afirmațiile negatorilor, aceste miliarde aș vrea să subliniez faptul ca nu există, da?

Ilie Ghiciuc: Păi nu există dacă toată lumea descarcă gratuit…

Vasile Alaiba: Nu există pentru că aceste potențiale venituri presupun că toate copiile care s-au realizat ar fi trebuit plătite. Lucru care de obicei nu se întâmplă, tocmai pentru că, în cazul în care pirateria nu ar fi existat și autorul nu ar fi dat gratuit sub nicio formă opera sa, cu siguranță numărul de descărcări și vizibilitatea acesteia ar fi fost mult mai mică.

Liviu Gajora: Ok, ne oprim aici și trecem direct la discursul afirmatorului 2.

Afirmator 2 – Vasile Alaiba

A, cred că deja începusem. În regulă. Aș vrea să aduc o anumită afirmație care s-a întâmplat în limba engleză de către Stewart Brand către co-fondatorul Apple, Steve Wozniak, spunând „information wants to be free”, informația vrea să fie liberă. Și aș pune această afirmație împreună cu realitatea economică a faptului (că) costul marginal al producerii, al reproducerii nemodificate a informației tinde către zero, o dată cu dezvoltarea tehnologică. Iar în cazul Internetului și al pirateriei online, într-adevăr acesta este foarte, foarte aproape de zero, încât poate fi considerat nul. În aceste condiții, ținând cont de această realitate, ar putea fi chiar privit, dintr-un anumit punct de vedere, injust faptul că creatorii cer o sumă de bani relativ mare pentru o reproducere care practic nu costa nimic. Acesta ar fi primul meu argument.

Legat de acest lucru mai putem să adăugăm faptul că de multe ori consumatorii nu sunt dispuși să plătească pentru a obține o copie, mai ales că conștientizăm faptul că autorul nu face efectiv nimic pentru noi, și acest lucru este valabil și în cazul software-ului. De multe ori software-ul, o dată creat, costul reproducerii sale este aproape de zero. Și spun lucrul acesta fiind, în același timp, partener la o firmă producătoare de soft. De multe ori, mai ales în modelele open source, softul se oferă gratuit în ideea de a vinde servicii auxiliare, cum ar fi suport, expertiză și așa mai departe.

Un al treilea argument pe care îl putem aduce este faptul că pirateria are niște efecte benefice foarte puternice la nivel social. Și când spun acest lucru mă refer mai ales la pirateria care se realizează în jurul produselor software profesionale și al cărților de specialitate. Probabil că mulți dintre voi ați învățat să utilizați un calculator pe un sistem de operare Windows piratat. Nu o să vă cer să ridicați mâna, dar faptul că râdeți confirmă acest lucru. De asemenea, mulți dintre, nu știu dacă voi, dar noi, cei care lucrăm în informatică, am crescut într-un context în care, să spunem, indisponibilitatea legală a unor produse software de specialitate ne-a făcut imposibilă dezvoltarea profesională. Și același lucru se poate aplica și la cărțile de specialitate. În absența unor surse, să spunem, dintr-o zonă oarecum gri a Internetului, a unor cărți de calitate foarte bună, mulți dintre noi sunt convins că nu și-ar permite să cheltuie 100 de Euro, 200 de Euro, pentru a obține publicații de specialitate de ultimă oră, pentru uz personal. Repet, sunt pentru uz personal, nu cu scopul de a le redistribui și a face un profit din acest lucru. Mulțumesc.

Liviu Gajora: Ok. Mulțumim și noi și trecem la replica, ultima replică a negatorilor pe seara asta.

Negator 2 – Ilie Ghiciuc

Da. Din păcate noi suntem puțin dezavantajați în poziția în care suntem pentru că trebuie să combatem un fenomen care este atât de răspândit, încât ar trebui să spunem că trebuie să pedepsim studenții care merg pe jos. Cam așa ceva.

Dar o să pornesc puțin de la afirmațiile colegului care a spus – a vorbit despre efectele benefice în societate ale pirateriei. Și vreau să fac puțin o comparație aici, e ca și cum am spune că „ok, violul e ceva rău, dar măcar crește natalitatea” sau „nu-i ok să omorâm oameni bătrâni, dar ne rezolvăm problema pensiilor”, deci cam așa ceva. Hai să tolerăm un fenomen social negativ pentru că are câteva aspecte pozitive.

Mai departe aș vrea să vă-ntreb – și o să vorbesc destul de mult legat de software, pentru că în zona asta activez –, cât de multe produse software românești de succes cunoașteți și folosiți? Nu foarte multe. Ați auzit poate de BitDefender, care a fost vândut la Microsoft, dar nu prea mai sunt altele. Și motivul e că, pentru a veni în piață cu un produs de succes, un produs care să aibă un succes la nivel internațional, care să devină lider de piață, costurile sunt uriașe. Vorbim de sute de mii de Euro, dacă nu milioane chiar. Într-adevăr, odată ce acel software a fost produs, costurile de distribuție sunt marginale, sunt marginale față de costurile de marketing, față de costurile legate de resurse umane, dar marginal înseamnă un mic procent din costul total, asta nu înseamnă că valoarea absolută este mică. Pot să vă spun că, de exemplu, compania mea încearcă să introducă un produs în piață acum. Acel cost de distribuție, Internetul, cloud computing, care face totul foarte ieftin, tot vorbim de mii de Euro, da? Deci nu vorbim de zeci de Euro, sau sume care pot fi complet neglijate.

Mai departe, folosim software piratat din anumite motive. Folosim Windows piratat în camera de cămin pentru că ne oferă niște beneficii, da? E răspândit, e mai ușor de folosit, putem face în zece minute ce am face cu un alt sistem de operare mult mai greu, și atunci vă întreb: de ce nu am plăti pentru acele beneficii? Avem o creștere de productivitate. Companiile oricum știu că folosim software-ul lor fără să plătim și tolerează acest lucru o vreme. Tolerează să ne începem o afacere cu software piratat, da? Un an, doi, trei, devenim profitabili, ar trebui la un moment dat să plătim pentru beneficiile pe care le primim. Asta o să permită acelei companii să inoveze. Cazul nostru de exemplu: dacă investim o sută, două sute de mii de Euro într-un produs și nu ne primim banii înapoi, echipa respectivă, acei șapte oameni care au lucrat la acel produs unșpe luni, doișpe luni, nu mai putem să-i plătim, trebuie să meargă acasă, să facă altceva. Ok, oferim o parte din acest serviciu gratuit, dăm ocazia utilizatorului să-l testeze, dăm ocazia să aibă parte de câteva beneficii, dar în momentul în care începi să câștigi de pe urma lui, e normal să plătești. Nu vrem să criminalizăm consumul, dar: beneficiem de acele produse; cărțile pe care le citim ne ajută să vindem servicii de consultanță mai scumpe. Și-atunci ar trebui să le plătim, nu? Poate nu imediat, poate nu avem timp imediat, dar ar trebui să venim la un moment dat și să plătim pentru ele… Ok?

Mai departe, sa lăsăm puțin zona de software la o parte, mai ales zona de produse foarte scumpe, da? Vorbim de Adobe, de exemplu, de suita Photoshop, 1800 de Euro, 2000 de Euro. Un student care vrea să facă freelancing și care vrea să câștige 100 de Euro pe lună nu-și permite să plătească banii ăștia, dar exist opțiunile gratuite: avem Gimp, avem o grămadă de, de tool-uri, de instrumente gratuite. De ce nu depunem efortul să învățăm să folosim acele aplicații care, într-adevăr poate merg… nu sunt la fel de eficiente, dar avem opțiunea? Sau, după ce-am făcut primul proiect, primul contract, am putea să ne cumpărăm o subscripție la Adobe, costă doar 40 de dolari pe lună. Și dacă nu avem suficiente proiecte, atunci poate nu avem nevoie de acel instrument, nu?

Muzică. Costă 9 dolari pe lună să asculți oricât de multă muzică vrei. De ce să nu plătim? E mai ușor să downloadăm? Nu cred. De multe ori nu găsim melodia pe care o vrem, nu e la calitatea suficient de bună. Nu putem face un argument din faptul că o să ascult acum muzică, o să pun și la mine-n bar, o să dau și la mine acasă o petrecere cu muzică pe care n-o plătesc, pentru că la un moment dat mă voi duce la un concert. Ok, și dacă artistul respectiv a murit între timp? Ei, ghinionul lui. Și, cam astea sunt argumentele mele.

Discuții

Liviu Gajora: Ok… o să profităm acuma cât e… cât sunt calde toate aceste idei și o să vă invit să refacem un pic votul, de data asta încercând să luați în calcul toate lucrurile pe care le-ați auzit; încercând să vă gândiți pentru câteva secunde dacă ceva din ce ați auzit v-a schimbat un pic părerea, sau din contra, v-a făcut mai încrezători în părerea pe care o aveați oricum. Așa că avem un nou vot. Iarăși, 1 înseamnă că sunteți în continuare de acord cu decriminalizarea, 2 înseamnă nu sunteți de acord cu decriminalizarea, pirateria ar trebui să rămână ilegală și pedepsită.

Public 1: La sfârșit ne dați cifrele, da?

Liviu Gajora: La sfârșit facem comparația.

Ok, cred că suntem bine, suntem pe drumul cel bun.

Public 1: Nu vă cerem cifre, dar rezultatul celei de-a doua votări e înfiorător.

Liviu Gajora: Bun… înaintea dezbaterii am avut 64.5 la sută pro decriminalizare, pro-pirați, 35.5 contra și după… nu e o schimbare foarte mare, dar e un pic, 71 la sută pro și 29 contra.

Acuma, dincolo de exercițiul ăsta cu votul pe care îl facem ca să rămânem cumva ancorați într-o… și într-un cadru cantitativ, și într-un cadru material, cred că s-au schimbat în cursul dezbaterii acesteia foarte multe idei interesante, mult mai multe idei reale despre ce înseamnă de fapt piraterie și despre motivele reale pentru care ar trebui sau nu să renunțăm la a pedepsi pirateria decât am văzut în multe dezbateri din cadrul public. Așa încât vă invit în următoarea jumătate de oră să încercăm deschidem un dialog mai profund despre unele dintre chestiunile pe care le-am auzit. Și-o să vă invit pe oricare dintre voi, dacă aveți de pus o întrebare unuia dintre invitați, sau dacă aveți de făcut un comentariu-completare și vreți să primiți și un răspuns la ceea ce vreți să spuneți… aveți toată libertatea să interveniți, să puneți o întrebare, să faceți o clarificare, sau să ne împărtășiți din experiența de pirați sau non-pirați. Și începem de-acolo.

Public 2: Din punctul meu de vedere, evident, cred că Internetul, în forma sa actuală de astăzi, oferă transparență și cred că e foarte bine. Apropo de ce se spunea despre artiști că…

Public 1: Transparența a ce?

Public 2: Transparența produselor, transparența serviciilor. Știm despre ce produs este vorba, știm despre ce serviciu este vorba. Știm cum funcționează anumite instituții, probabil, sau anumite firme. Ceea ce din punctul meu de vedere este foarte bine. Îmi creează… e cu două tăișuri. Ba îmi poate crea o siguranță că pot cumpăra acel produs, convins mie la sută, sau, probabil, n-o să-l cumpăr deloc. Aici intervine calitatea produsului oferit, din punctul meu de vedere. Și aici intervine strict competiția între cei doi coloși. Apoi… Revin.

Liviu Gajora: Ok…

Public 1: Acum vă opriți la coloșii ăștia? Care-s coloșii?

Public 2: Păi de exemplu, dacă văd o melodie de la un anumit artist, care e în competiție cu un alt artist și ascult melodii de la ambii, am să tratez calitatea, n-am să tratez calitatea, n-am să tratez faptul că nu știu despre ce produs este vorba.

Public 1: Da și dacă sunt doi coloși le piratăm pe amândouă?

Public 2: Păi, doi coloși e ok. Rămân Microsoft și Apple. Sau…

Bogdan Hadarag: Ok, vreau să răspund la ceea ce ai zis tu privitor la transparență. Din researchul pe care l-am făcut eu am descoperit faptul că software-urile piratate nu-ți oferă informații cu privire la securitatea programului pe care-l iei tu. Practic dacă iei un Windows de pe Internet, când îl downloadezi, fără key-ul acela sau ce-o fi el, nu poți să știi sigur dacă este sigur sau nu; dacă nu are o problemă, nu se blochează, chestii din astea. Pe când dacă îl cumperi poți fi foarte sigur că ăla este bun; nu o să aibă blocaje și chestii din astea. Transparență. și ai mai zis că îți mai oferă transparență și prin faptul că știi ce fel funcționează compania respectivă… Te-aș întreba dacă știi cum funcționează Windows ca companie.

Public 2: Bine… poate nu chiar știu cum funcționează.

Bogdan Hadarag: Ideea e de transparență pentru că dacă downloadezi un software piratat nu afli deloc dacă este sau nu bun, dacă este sau nu de calitate, iar privitor la muzică, așa cum ai zis tu, poți să asculți muzică de calitate, să o testezi, și chestiuni din astea, muzica originală pe care o cumperi e bună, calitativ, în comparație cu cea care-i piratată.

Cristina Beatrice Condrea: Nu cred că se referea la calitatea melodiei propriu-zise ci la calitatea…

Bogdan Hadarag: Starea pe care ți-o provoacă.

Cristina Beatrice Condrea: Da, la calitatea artei.

Public 3: Referitor la ceea ce-ai spus cu Windows-ul, de pe net, luat. Ok, bun el nu funcționează doar dacă nu-i găsești cheia respectivă care trebuie să funcționeze, și tot pe Internet găsești și key code-ul respectiv ca să funcționeze Windows-ul. Iar referitor la muzică, cum au zis și colegele din spate: clar, o asculți, pentru că este și mai bună calitativ, și mai proastă calitativ și ai de unde alege și de ce să plătești când poți să alegi fără să plătești și atunci ai la calitate destul de bună.

Ilie Ghiciuc: Tragi de pe torrente un Windows, da? Cauți în continuare, găsești și-o cheie de Windows. Alea două împreună îți permit să folosești Windows-ul fără să fi plătit pentru el. Microsoft știe chestia asta. Apar diverși viruși, diverse probleme de securitate; toate chestiile astea sunt documentate, probabil afirmatorii pot să-mi susțină afirmațiile. Microsoft este pus în poziția în care trebuie să-ți actualizeze copia ta de Windows fără ca tu să fi plătit pentru ea. Deci ei în continuare muncesc pentru tine, să-ți actualizeze Windowsul tău, fără ca tu să fi plătit pentru acea aplicație, da, pentru acel Windows, pentru că altfel, dacă nu ar face asta și tu ți-ai pierde toate documentele și ai scrie pe blog, și-ai spune „ok, Windowsul e un produs de doi lei, pentru că nu… uite, am avut un virus și mi-a stricat tot”, va pune compania respectivă într-o poziție, într-o lumină negativă. Și în momentul ăsta e… ceva nu mi se pare ok, adică folosești un serviciu pentru care nu plătești dar totuși mă forțezi pe mine în continuare să-ți ofer suport ca tu în continuare să beneficiezi de un bun – de o experiență a utilizatorului bună.

Vasile Alaiba: Aș dori eu să preiau discuția de aici. În primul rând, eu nu sunt de acord cu modelul pe care l-a construit Microsoft în jurul Windowsului, deoarece Microsoft ne cere o sumă de bani disproporționat de mare față de costurile replicării sistemului de operare. Însă, sunt de acord cu argumentul colegului meu de breaslă – în ce sens? Și acest model îl putem vedea de exemplu la Red Hat, distribuția comercială de Linux. Suntem liberi să instalăm acea distribuție, la fel cum după părerea mea ar trebui să fim liberi să instalăm Windows, dar nu este corect să primim updateuri fără să plătim un abonament lunar. Și din punctul ăsta de vedere cred că Microsoft ar face foarte bine – și din punct de vedere financiar, și ar avea și mai mult sens pentru utilizator – ca în loc să ne pună să plătim o sumă de bani disproporționat de mare față de valoarea pe care o primim în momentul cumpărării, să plătim o sumă lunară.

Public 4: Cred că toată lumea ar vrea…

Public 5: Putem chiar să primim updateuri de la Windows fără chiar să le cerem.

Ilie Ghiciuc: Există Windows disponibil în acest model. Costă 9 dolari pe lună. Serviciul se numește Windows Intune. Mă leg de punctul ăsta, de ce? Ultimii zece ani au schimbat industria. Au schimbat industria de software, industria de muzică, industria de filme. Companiile se chinuie să se adapteze, într-adevăr mult mai lent decât ne-am dori noi, dar există o schimbare în modul în care abordează piața. Companiile de muzică încep să ofere subscripții: ascultă cât vrei și ne plătești nouă dolari. Nouă dolari înseamnă 27 de lei pe lună, deci mult mai ieftin decât un CD.

Public 5: Într-adevăr, oricine are o conexiune la Internet poate să vadă faptul că pirații se află într-un război constant cu producătorii și unele… aicea trebuie să discutăm despre principalul avantaj al pirateriei, faptul că poate duplica un software, o melodie, fără costuri, la infinit. E greu să concurezi ca producător cu asta. Dar companiile care s-au adaptat au găsit sisteme care să contraatace acești pirați. De exemplu unele jocuri acuma cer conexiune constantă la Internet pentru a juca în rețea. Există canale care distribuie muzica unor artiști pentru publicitate, sau pentru…

Ilie Ghiciuc: Da, ar putea fi o soluție, să folosim mai multă tehnologie ca să forțăm consumatorii într-un model de a face lucrurile, într-un model de business, cum ne convine nouă. Mult mai bine ar fi, în schimb, să schimbăm acel model de business în așa fel încât să servim nevoia consumatorilor și să facem bani. Ce-a făcut Steve Jobs cu iTunes, de exemplu, mesajul lui a fost „downloadezi de pe” – cum se numea, Kazaa? – „downloadezi de pe Kazaa melodiile pe care vrei să le asculți, dar multă muzică nu e de bună calitate, așa că tre’ să cauți” și… timpul pe care îl petreci căutând acele melodii are un cost, da? Pentru că tu ai putea să muncești în orele respective, sau ai putea să faci altceva. Așa că propunerea a fost: plătește 99 de cenți și-ți dăm orice vrei să asculți de bună calitate, la o calitate bună. Deci aicea, aici s-a produs prima schimbare în ultimii zece ani, în industria de muzică cel puțin.

Public 6: Corect, și a fost o mișcare care a adus mai mult prin asta, că era ceva ieftin, ceva accesibil. Pentru – când pui un cost de câteva sute sau mii de Euro, chiar și pentru un software pentru care cred că au muncit oameni, zeci, sute de oameni care au muncit zeci de luni de zile, însă totuși tu nu ți-l poți permite, iar când trebuie să plătești 99 de cenți, mi se pare ceva destul de accesibil și vorbesc chiar din propria experiență, pentru că atunci când am avut ceva gratuit, într-adevăr am fost motivată să dau un ban pentru că am vrut să susțin chestia asta. Atunci când calitatea…

Public 1: Dacă era gratuit, atunci de ce mai dădeați un ban?

Public 6: Pentru că am vrut să susțin, pentru că…

Public 1: A, din proprie inițiativă.

Public 6: Da, fiind ceva de calitate mi se pare normal și mi se pare ok să susțin chestia asta. Însă atunci când nu știu pentru ce plătesc, deja devin suspicioasă și nu prea vreau să mai plătesc, pentru că nu știu pe ce dau banul.

Public 7: Pe aceeași idee de la iTunes, o formație a pus următoarea chestie: „dați-mi cât de mulți bani vreți, de la un cent, sau de la nimic, până la 100 de dolari”. Și acea formație a primit cam patru dolari, în medie, de la utilizatori.

Public 1: Benevol, benevol.

Public 7: Față de 99 de cenți, cât costă orice melodie din iTunes, să zicem.

Public 1: Da, am și eu două întrebări. Una pentru dumneavoastră, și sectorul Caraibe, și sectorul Paza de Coastă, și anume: de fapt legislația avută în vedere pentru a penaliza infracțiunile, pirateria, ce urmări are în ce privește câștigul financiar, asupra cui se va revărsa plusul ăsta de încasări? Asupra interpreților, asupra creatorilor, sau de fapt asupra casei de produse de acest gen, care are copyrightul? Asta-i prima întrebare. A doua-i una pe care o consider un fel de test de sinceritate, ca să vedem ce valoare are exercițiul nostru de dezbaterei, debate, debat, vă rog. Dacă nu cumva e vreun conflict de interese, din start, așa, câți dintre noi s-au bucurat de costurile reduse grație piraților? Eu unul m-am bucurat.

Ilie Ghiciuc: Nu cred că-i nimeni aicea care să nu se fi bucurat.

Public 1: Păi atunci e clar că votul nostru este un vot… interesat.

Ilie Ghiciuc: Păi de asta am zis că-i ca și cum ai pedepsi mersul pe jos; ei o poziție greu de susținut. Mai ales când – chiar mi-am adus aminte în drum, în mașină – la venirea lui Bill Gates în România, când au inaugurat centrul global de suport, Traian Băsescu îi mulțumește oficial lui Bill Gates pentru faptul că am folosit produsele piratate în ultimii cinsprezece ani și iată economia noastră a crescut.

Public 1: Păi mai pirat decât ăsta…

Ilie Ghiciuc: Nu vreau să intru în discuția asta…

Public 1: Nu politic, nu politic.

Ilie Ghiciuc: Deci doar la nivel oficial, șeful statului să transmită un asemenea mesaj nu e ok. Indiferent dacă credem sau nu credem în asta. Legea spune ceva.

Public 1: Acela era un mesaj populist. Și avea implicații și politice.

Ilie Ghiciuc: Dar, ca să răspund și la prima întrebare…

Public 1: Legislația, da.

Ilie Ghiciuc: Industria încearcă, există un sector care încearcă să se adapteze la noua economie. Într-adevăr, din zece milioane de dolari încasări, artistul ia un mic procent, ia sub 200 de mii. Majoritatea banilor merg la canalul de distribuție, la casa de discuri, într-adevăr.

Public 1: Atunci vrem piraterie în continuare.

Cristina Beatrice Condrea: Un alt beneficiu al pirateriei online ar fi, de exemplu, dezvoltarea pirateriei 3D. Pentru că în momentul în care toată lumea descărca filme de pe Internet și nu plătea nimic, cinematografele au încercat să facă tot posibilul pentru a-i atrage în cinematografe, în cinematografele lor și a-i face să plătească măcar acel bilet. Astfel s-a dezvoltat cinematografia 3D și implicit și tehnica cinematografică, deci este încă un plus pentru piraterie.

Public 1: Bine, cu adaosul ăsta și cu ce a spus colegul nostru din sectorul Pazei de Coastă despre implicațiile de ordinul calității receptării, cu asta suntem mult mai în miezul problemelor. Nu se rezolvă totul în cifre și bani. Există un efect negativ al pirateriei în ce privește calitatea receptării, și aici este mult mai interesat tocmai artistul, tocmai creatorul, pentru că acea creație a lui este de fapt degradată, pe această rută a pirateriei. Ar trebui să ne gândim și la asta. Arta – de artă vorbesc eu în special, eu sunt profesor la Litere, sunt analfabet complet în materie de inteligență computațională. Dar uneori e bine să mai fie și analfabeți de ăștia. Eu cred că trebuie avut în vedere degradarea progresivă și într-un ritm accelerat a raportului publicului cu arta; raporturi degradate îngrozitor, îngrozitor. Nu se vine la cinematograf pentru că se vede filmul pe Internet, pe ecranul de televizor. Și nu întâmplător  există un soi de coabitare a serialelor, toate spanacurile astea americane și hispano-americane, și coreene și-așa mai departe, și de cealaltă parte, filmul care – teleplayurile și alte filme de astea care se fac pe linia „dă-le, că au să râdă ei, iar dacă nu râd ei preînregistrăm noi râsul”. Ne tratează cretini, așa.

Cristina Beatrice Condrea: S-a vorbit… voiam să spun că încă o idee ar fi că dumneavoastră ați spus că prin replicarea și cumpărarea produselor și materialelor înregistrate, până la urmă casele de producție au profit, și nu artiștii. În cazul acesta nu ar fi mult mai bine ca oamenii să se ducă la concerte? Pentru că din concerte clar le iese un profit și artiștilor propriu-ziși.

Public 1: Nu toată lumea poate ajunge la Demis Rousos, sau nu știu unde la concert și rezistă la prețul acela. E normal, industria asta care multiplică pe disc de calitate, CD de calitate și așa mai departe, are, mă rog, rațiunea ei de existență. Celibidache, Sergiu Celibidache, nu a acceptat niciun fel de înregistrare, pentru că el avea principiul că acel concert, din sala Filarmonicii și așa mai departe, are o dimensiune în plus, care lipsește indiferent cât de înaltă ar fi tehnologia reproducerii pe disc.

Vasile Alaiba: Da, aici aș vrea să mai adaug ceva. Văd că încet-încet alunecăm pe o anumită pantă a condamnării înregistrării. Aș vrea totuși să nu ajungem acolo pentru că…

Public 1: N-a condamnat nimeni.

Vasile Alaiba: Teza noastră astăzi nu este încurajarea pirateriei absolute. Vorbim despre ne…  –  cum era? – decriminalizarea pirateriei online.

Public 1: Mica piraterie.

Vasile Alaiba: Și prin lucrul acesta mă refer la acea persoană care descarcă câteva melodii pentru a se – nu știu – bucura de ele într-un anumit moment. Faptul că acest lucru se întâmplă uneori chiar încurajează vânzarea de produse care sunt asociate brandului prin creșterea vizibilității acelui brand. Și există numeroase exemple; vă recomand să citiți o carte – nu știu, dar nu cred că este tradusă în limba română – care se numește „Free: The” – ai citit-o? am recunoscut exemplul care l-ai dat – „The Future of a Radical Price”. Da, deci „Gratis: Viitorul unui Preț Radical”. Vă recomand cu căldură să o căutați pe Internet, o găsiți înregistrată pe You Tube – pe iTunes – gratuit, puteți să cumpărați cartea fizică, dacă vreți, tot de acolo. Eu personal vă spun că am luat-o de pe iTunes, n-am piratat-o, și mi-am ars-o pe un CD singurel și am ascultat-o în mașină în timp ce, mă rog, rămâneam blocat în trafic în drum spre facultate. Dar vă recomand cu căldură să o citiți pentru că acolo veți observa cum se nasc noi modele de afacere în jurul acestui preț de zero. Pentru că practic prin piraterie noi ce înțelegem? Și aici am vrut să adaug ceva și vizavi de colegul din spate. Tu ai afirmat că pirații sunt în luptă cu companiile și companiile cu pirații. Nu este nimic mai fals decât asta. Și anume, mai este și afirmația potrivit căreia costul pentru pirați, de a multiplica, este zero. Nu. Costul tuturor este zero. Costul multiplicării informației este zero. E bine să nu uităm acest lucru. Deci nu doar costul pentru pirați al multiplicării este zero. Și pentru Microsoft este tot aproape zero. Pe ei nu-i costă mult mai mult să facă acest lucru. Ideea, practic, la care am ajuns, este că ceea ce înseamnă crearea de arte, creare de experiment, de fapt, de experiență, de trăire, asta este de fapt ce ar trebui noi să plătim, nu discul de plastic.

Public 8: S-a discutat foarte mult despre pirateria softwareurilor și în general despre muzică, însă nimeni nu a vorbit despre cărți. Tot s-a vorbit și de chestiunea banilor. Dacă ne uităm puțin în sală, marea majoritate suntem studenți și mulți dintre noi, din câte văd, suntem în pragul licenței, deci avem nevoie de cărți, cărți care de multe ori nu le găsim în…

Public 1: Da’ mai citiți? Citiți?

Public 8: Bineînțeles, citim. Cărți pe care nu le găsim în biblioteca facultății sau nu le găsim poate nici chiar pe piață. Poate sunt cărți ale unor autori străini care la noi încă nu au apărut. Și atunci ce facem, interzicem dreptul studenților de a-și procura singurele surse de informare? Nu știu; și o altă problemă care mi se pare iară – dacă s-ar interzice pirateria și, bine, nu în totalitate să zicem, ce s-ar întâmpla atunci cu acei autori debutanți, poate chiar muzicanți, sau poate chiar autori de cărți? Ei – nu le-ar mai asculta nimeni, nu le-ar mai citi nimeni operele, și atunci ar fi necunoscuți cu totul. Deci ar trebui să le dăm dreptul și lor, câtuși de puțin să fie descoperiți, nu știu. Foarte mulți dintre noi citim diferite bloguri, site-uri care ne ajută în oarecare măsură.

Vasile Alaiba: Aș putea eu să încep răspunsul. Cu privire la primul punct, legat de cărți: a fostul unul din argumentele noastre. Faptul că pentru un anumit nivel, un anumit student aflat în formare, costul consumului de carte în format electronic – mergeți pe Amazon să luați o carte în format pdf, de specialitate – poate să coste în jur de 100 de Euro sau mai mult. În acest context, într-adevăr este o dilemă puternică pentru societate. Cu privire la punctul al doilea recomand cu căldură cartea pe care am menționat-o mai devreme. Și aici nu vorbim de faptul că pirateria interzice acelor autori necunoscuți să își dea cărțile gratuit. Eu personal dacă o să scriu o carte, sau, mă rog, nu dacă, când voi scrie acea carte, o voi da cu siguranță gratuit. Așa cum și cartea de care am menționat mai devreme a stat gratuit  o vreme exact ca experiment. Și doar în două săptămâni s-au descărcat trei sute de mii de exemplare.

Public 1: Vă dați pe dumneavoastră ca exemplu, dar s-ar putea să nu fiți urmat de întreaga suflare creștinească a autorilor.

Vasile Alaiba: E posibil, e posibil, dar…

Public 1: Eu sunt sigur de contrar.

Vasile Alaiba: Eu cred că…

Public 1: Autorii vor bani, au muncit.

Vasile Alaiba: Sigur, sigur. Sunt de acord cu lucrul acesta, dar o carte în primul rând reprezintă exprimarea unor idei. Și ce-ați prefera: să vindeți o mie de exemplare și să faceți un mic profit, sau să…

Public 1: Aș prefera ca munca intelectuală să fie și ea plătită.

Vasile Alaiba: Desigur, sau să distribuiți cartea în mod gratuit pe Internet și să oferiți o variantă de calitate foarte bună, care poate fi în coperți groase, de pus în bibliotecă, clasic, cum ne place, la un preț dublu față de cât v-ați să vindeți gândit inițial? Eu sunt sigur că dacă alegeți varianta a doua veți face mai mulți bani și veți fi mult mai cunoscut decât în prima variantă.

Public 1:  Pot să glumesc? Vreau s-o previn pe vecina mea de centru-dreapta că există un mare pericol; tocmai în România există un mare pericol, pentru că există cărți, din-astea, dizertații de master, cursuri, în care se transcrie cuvânt cu cuvânt versiunea românească din cărți străine încă netipărite în limba română. Nu e o practic numai pe la Iași, e în toată țara; vă amintiți de Beuran? Ăla, ministru al sănătății prins cu plagiatul? Eram la Sibiu, la colocviul Blaga, organizat de universitatea care poartă numele lui Lucian Blaga acolo, și erau comunicări ale studenților, din diferite centre universitare din țară, cu secvențe plagiate, clar. Recunoșteai nu numai ideile, armătura de idei, dar chiar și formulări. Vorbesc de metafore critice, de treburi din-astea, în domeniul meu, al nostru. Și-i auzeam pe studenți, și de la Iași, și de la Sibiu, și de la Cluj, București, de pe unde erau, „băi, comunicarea asta-i cam beurată”. „Beurată”, de la Beuran, însemna plagiată. Vreau să spun că, mă rog, procedeele astea de furt intelectual, că noi suntem aici la răspântia intersecției dintre sociologia culturii, sociologia produsului cultura, și de cealaltă parte, proprietatea intelectuală, dreptul de ordine – ordinul proprietății intelectuale. Nu e o joaca aicea, nu e o glumă, știți? Ar descuraja o evidență, un sistem bine pus la punct, inclusiv programe de detectare a plagiatelor la doctorate, la licență, la master, la toate, la toate. Detectarea plagiatelor, pentru că molima plagiatului și a furtului intelectual a atins proporții inimaginabile în România. Mai avem puțin și-o să plagieze ăia de la grădiniță; deocamdată fac numai banchet.

Liviu Gajora: Bun, n-aș vrea să ne depărtăm, să intrăm prea mult pe latura de plagiate, deși intră în aceeași discuție mai largă pe ce înseamnă proprietate și ce înseamnă furt intelectual… Aș vrea să revenim, dacă mai sunt și alte intervenții mai ales ale oamenilor care nu au vorbit până acum, mai ales acolo în spate…

Public 1: Eu promit că tac.

Public 9: E vorba și de informație aicea, Internetul ne-a oferit informație gratis și în cantități enorme și se schimbă tot rapid. La fel, cărțile ne oferă informații și cred că suntem de acord cu toții că, ca să ai informații de calitate, trebuie să citești niște cărți, nu poți să te duci numai așa, pe Internet, să navighezi așa, și atuncea dacă informația este gratuită, dacă suntem de acord că informația ar trebui să fie gratis, atunci de ce să nu fie și cărțile așa? Iarăși, cred că ar fi fost bine și de ajutor dacă ni s-ar fi prezentat niște procedee care – eu cred că sunt foarte utilizate – de a găsi alte modalități de a face bani, atât pentru industria cinematografică, muzicală, software… Filmele eu nu cred că au foarte mari probleme având în vedere cinematografele, televiziunea, care trebuie să cumpere filme care să le difuzeze, muzica… Eu cred că societatea se dezvoltă foarte mult și n-ar fi o problemă mare referitor la bani, doar, de a găsi alte modalități de a face bani și a dezvolta aceste produse. Se vede asta în societatea noastră. Firmele mari nu… probabil că au suferit pierderi din cauza pirateriei, dar încă o duc foarte bine.

Liviu Gajora: O să mulțumesc pentru întrebare și, înainte de a lua celelalte întrebări, am să îmi permit să duc un pic mai departe intervenția și să întreb ambele echipe: care credeți că ar fi coordonatele unei schimbări în modelul de business care ar face, cumva, învechită, anacronică, ideea de piraterie? Sau care ar face-o nenecesară, inutilă?

Ilie Ghiciuc: Vreau să încep cu două chestii care mi se par absolut dubioase. Unu: în America ai posibilitatea să downloadezi un film cu un dolar, dar trebuie să-l vezi în 24 de ore. Deci îl downloadezi, te uiți, după care nu poți să-l mai vezi a doua oară, tre’ să plătești din nou pentru el. Un dolar. Asta înseamnă de cinci ori mai ieftin decât dacă mergi la mall cu prietenul tău, sau cu prietena ta. Eu aș face asta, cred că mulți oameni ar face asta. Nu reușesc să-mi explic de ce firmele nu aduc acest model în toată lumea și fac asta doar în America. Unu; doi: pe Amazon, dacă vrei să downloadezi o carte pe Kindle, deci în format electronic, de multe ori este mai scumpă decât cartea fizică. Iar o chestie pe care nu reușesc să mi-o explic.

De asta zic că foarte mult firmele încearcă să se acomodeze, dar nu a existat foarte multă inovație în zona asta. Cred că, nu știu, un model ar fi cel care se numește freemium, ce explica mai devreme și colegul: îți ofer ceva gratis, care-i destul de mult încât să-ți servească nevoile, dar nu e tot ce ai nevoie. De exemplu Office, Office de la Microsoft, ăla care costă 500 de Euro. S-a vehiculat la un moment dat ideea unei versiuni pe care o poți folosi gratuit atâta timp cât tolerezi și niște reclame. Ceea ce pare un compromis rezonabil, nu? Adică ai un produs care în mod normal te-ar costa 3-4-500 de Euro și singurul inconvenient e că într-un colț ai niște reclame. Sună ok. Dropbox, Gmail, o grămadă de alte produse: ai parte de toate funcționalitățile, îți rezolvi multe din probleme dar nu toate. Și atunci în momentul în care ajungi la acea limită înseamnă că folosești produsul într-un mod care ți-e productiv. Și atunci ar trebui să plătești. Asta e unul din modelele curente: freemium se numește. Deci oferi ceva gratuit într-un mod gratuit. Cei care plătesc subvenționează pentru cei care folosesc gratuit, deci gratuitul ăsta nu vine din… nu se materializează din senin. Iar al doilea model cred că e cel bazat pe subscripții, care sunt cu un cost foarte mic și îți permit să ai acces la acel produs. Am dat exemplul cu Photoshop. Photoshop – 1800 de Euro costă acea licență, dar o poți lua cu 49 de dolari pe lună, ceva de genul. Dacă ești designer și faci proiecte nu-i așa de mult.

Liviu Gajora: Avem din… ultima bancă și revenim așa, progresiv, da? De-acolo.

Public 10: Aici mă refer la studenții de la informatică care, să zicem că vin dintr-un mediu foarte sărac și chiar vor să facă programare și nu-și permit. Produse ca Javascript, PHP, CSS, nu le putem găsi la un preț foarte mic. Și probabil nu avem bani să cumpărăm licența, dar vrem să devenim programatori pentru că ne place, de aia am și dat la Informatică. Cum putem progresa dacă nu am avea acces la aceste programe, sau chiar acces la platforme sau la motoare de căutare?

Ilie Ghiciuc: Dacă înțeleg eu bine întrebarea, vorbim de instrumente pe care le folosim ca să facem aplicații, da? Dacă vorbim de HTML, PHP, CSS, fără să intrăm foarte mult în detalii, avem instrumente gratuite. Dacă vorbim de tehnologii Microsoft, cred că sunt mulți dintre voi care nu știu că există un parteneriat între universitate și Microsoft prin care majoritatea studenților au acces la software Microsoft gratuit pe perioada studenției, deci toate produsele Microsoft.

Vasile Alaiba: Și în plus există și versiunile expres, care pot fi utilizate chiar și comercial, până la o anumită limită, gratuit, din partea Microsoft. Deci din punctul ăsta de vedere, să spunem, partea asta de dezvoltare, de programare, unelte software, este una dintre cele mai evoluate ca model de business, și cea mai adaptată la ceea ce se întâmplă în momentul de față.

Ilie Ghiciuc: Dacă vorbim de cărți, dacă vorbim de knowledge, e o altă discuție. Într-adevăr, ești student, ești venit… nu știu, de undeva de unde părinții tăi abia dacă au bani să te trimită la Iași. Nu ai bani să dai două milioane, trei milioane pe-o carte. Ți-o procuri, cumva. Ideea e că cunoștințele respective… dar, ar trebui să ne punem întrebarea – dați-mi un echivalent pentru „behavior” – comportamentul respectiv care îl aplici patru-cinci ani, nu ar trebui să devină obișnuință, ăsta-i argumentul pe care îl aduc. Folosești o vreme, folosești cărți, îți crești productivitatea, devii mai bun, ajungi să faci în două zile ce făceai în două săptămâni, la un moment dat ar trebui să plătești pentru lucrurile alea. Nu imediat, dar la un moment dat, măcar.

Public 1: La primul salar.

Public 11: Păi asta voiam să zic, că dacă ai învățat îndeajuns și ești un om care, totuși, cât de cât te respecți, și ai anumite chestiuni de etică care pentru tine sunt foarte importante, în momentul când tu o să-ncepi să lucrezi, și (cu) toate cunoștințele pe care le-ai acumulat, o să poți să-ți permiți să plătești. Până atunci o să ne mai bucurăm…

Public 1: N-aș crede, memoria nu prea rezistă mulți ani de zile.

Ilie Ghiciuc: Asta colegul de la Psihologie poate să ne explice. Dacă avem un drum foarte ușor care ne oferă imediat satisfacție și unul care nu ne oferă imediat satisfacție. Cinci ani am mers pe-aici, e greu să schimbăm macazul după.

Bogdan Hadarag: Da, tre’ să vin cu o completare. În ceea ce privește knowledge, cunoștințele, cum am spus, cel puțin Cuza, Universitatea Cuza oferă o bază de date de cercetări…

Public 1: Alexandru Ioan Cuza, pentru că a mai existat un Cuza la universitatea asta.

Bogdan Hadarag: Îmi cer scuze, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, da. Anelis oferă surse de informații, baze de date, de cercetare. Și sunt gratuite pentru studenți, până la o anumită limită.

Liviu Gajora: Și o întrebare acolo… sau o intervenție.

Public 2: Da, ați auzit de Linux și de Windows. Ați citit vreodată, sau câte persoane știu – sunt sigur că poate unele persoane știu – câte persoane știu cum a fost creat Linux și respectiv Windows? Linuxul a fost creat mai mult prin voluntariat, prin intermediul Internetului, adică toată lumea care se pricepea la programare și venea cu idei putea să upgradeze Linuxul. În schimb Windowsul știm foarte bine cum este creat, da, sunt angajați foarte mulți oameni. Wikipedia și Encarta au luat naștere în același timp, numai că Wikipedia, știm foarte bine cum funcționează Wikipedia, toată lumea poate să scrie pe Wikipedia câte ceva. În schimb pe Encarta, la fel, a fost creat în Windows, mai mulți oameni din toate domeniile au pus informații cap la cap și au creat o enciclopedie. Toată lumea știm de Wikipedia și folosim Wikipedia, și a fost creată voluntar, prin intermediul Internetului, și (de) Encarta puțini mai știu. Totuși e un semn de întrebare că – practic, poate ne orientăm spre o altfel de folosință a Internetului.

Ilie Ghiciuc: Da, se produce o schimbare, într-adevăr. Curentul se numește crowdsourcing; crowds, mulțimile creează conținutul.

Public 2: Scuză-mă, pentru asta recomand o carte, Drive, Daniel Pink, dacă o cunoașteți, acolo am aflat de așa ceva.

Public 1: Cum se numește, crowds working?

Ilie Ghiciuc: Crowdsourcing. Crowds, mulțimile sunt sursa de informații. Ideea e că, într-adevăr, Wikipedia a fost creată de mulțimi, dar costul de operare al acestui site – știți că e al cincilea cel mai vizitat site din lume? Microsoft are – cât are, 70 000, 80 000 de angajați? Da, ceva de genul? Wikipedia are 70 de angajați. ei nu-și permit… în fiecare an au un proiect prin care încearcă să adune două-trei-patru milioane de dolari ca să țină site-ul ăsta să funcționeze, al cincilea cel mai vizitat site din lume, probabil cea mai importantă sursă de informație pentru mulți dintre noi. Apropo de costul de distribuție: costul de distribuție e marginal, într-adevăr, e patru-cinci milioane de Euro, sau de dolari, dar câți dintre noi donează? Mulți scriu, dar puțini donează.

Public 7: O chestie foarte interesantă care am găsit-o în cartea Free, știați că și dumneavoastră plătiți la Wikipedia?

Ilie Ghiciuc: Da? Eu am donat, de exemplu, eu am plătit.

Public 7: Bine, dumneavoastră ați donat, dar să zicem că nu ați fi donat. Totuși ați… deja ați plătit. Să presupunem că ați cumpărat ceva de pe Emag, ați cumpărat?

Ilie Ghiciuc: Da.

Public 7: Ok, ați intrat pe un banner de la Emag?

Ilie Ghiciuc: Da

Public 7: Ok, bannerul ăla este sponsorizat de Google, da?  Ok, Google își ia o anumită sumă din tranzacție, sau din cost per click. Ok, și ca să ajung mai departe, Google sponsorizează Wikipedia. Deci, plătiți Wikipedia.

Public 1: Lanțuri, lanțuri.

Liviu Gajora: Ar fi un scenariu al treilea pentru un model de business care să facă, cumva, legătura…

Ilie Ghiciuc: Da, să plătească Google pentru tot. Așa ar fi cel mai simplu.

Liviu Gajora: Ok, încercăm să mai stăm cam 5 minute, dacă mai aveți intervenții, întrebări sau completări la ceea ce s-a spus deja, primim cu… cu mare drag.

Public 3: Referitor la prima chestiune care a spus-o negatorul numărul 2, de ce nu se aduce același sistem ca și-n America și la noi. Răspunsul probabil ar fi pentru că la noi din multe puncte de vedere nu s-a găsit încă un echilibru, lumea ori este prea lacomă și nu știe cât să mai ia și cât să mai fure, ori vrea să ia totul gratis, și atunci echilibrul ăla mai durează până o să se găsească și la noi ca să fie o chestiune cât de cât legală și ok.

Vasile Alaiba: Sunt convins că lucrurile sunt mult mai profunde de atât. În primul rând, România are un nivel de taxe și impozite incomparabil cu Statele Unite, cel puțin pentru tehnologie. A plăti 24 la sută TVA din tot ce se vehiculează pe iTunes, și în același timp să menții prețul de un dolar, hai să zicem – cât e? – 0.79 Euro, care este tariful de bază pe iTunes, este aproape imposibil. Noi suntem o firmă de dezvoltare software pentru iTunes și avem și câteva aplicații exact pentru acest model freemium, în care oferim nu o versiune limitată, ci chiar versiunea completă, gratuit. De exemplu calendarul creștin-ortodox, sau convertor valutar. Și avem undeva un banner, din care nu facem niciun ban. Dar avem o versiune premium care costă 0.79 de Euro. Circuitul banilor este foarte complex. Acei 0.79 de Euro sunt luați de pe cardul consumatorului român, sunt virați într-un cont dintr-o țară europeană care are impozit 10 la sută, și apoi sunt transformați în lei și virați în contul nostru.

Ilie Ghiciuc: Și diferența merge în America, în dolari.

Vasile Alaiba: Da, deci circuitul banilor este foarte complex. Pentru o aplicație funcționează lucrul acesta, pentru că noi ne mulțumim cu o mică parte din acei 0.79 de Euro, dar imaginați-vă că ați cumpăra un film în HD, care a fost premieră anul acesta. Credeți că s-ar acoperi costurile? Eu nu cred. Eu nu cred. În Statele Unite în schimb, da, încă funcționează lucrul acesta. În plus, mai este și problema de construire nu doar a infrastructurii legale, ci și a infrastructurii propriu-zise de distribuție.

Public 1: Acolo funcționează pentru că există mai puțini șmecheri în America.

Vasile Alaiba: Nu m-aș ralia neapărat pe această teză… Au plecat mulți români acolo.

Public 1: Ei, așa mai crește, într-adevăr…

Ilie Ghiciuc: E dificil de spus. Probabil… cu siguranță problema legislativă e unu. Doi: sondajele care absolut descurajează. Deci acuma, nu știu, cinci ani, BSA a făcut un sondaj – bine, nu ne putem încrede complet în ce spun ei, dar – procentul era ceva de genul, 93 la sută din utilizatorii de Internet folosesc produse piratate. Deci nu vorbim de 50 la sută, 60, 70 – 93. Ăia 7 la sută probabil nu știu că folosesc produse piratate, da? Cam asta-i concluzia pe care poți s-o tragi. Pe de altă parte, ultimele studii spun că a scăzut undeva la 60, în jur de 60, între 60 și 70.

Vasile Alaiba: Da, asta voiam să completez.

Ilie Ghiciuc: Oricum suntem mult peste media europoeană.

Public 1: Poate e o chestie ca în Caragiale, știți, poartă numărul 9 se chema „O noapte furtunoasă”, din cauză că numărul de la poartă, ba e șase, ba e nouă.

Vasile Alaiba: Da, cu siguranță, cu siguranță în România a scăzut mult pirateria în ultimii ani, și mă aștept să scadă în continuare, pentru că pe măsură ce crește nivelul de trai raportul dintre riscul pe care ți-l asumi, cel puțin în momentul în care ești profesionist, cum suntem noi, o mică organizație care produce software, noi avem tot softul cumpărat, noi nu piratăm absolut nimic…

Ilie Ghiciuc: E prea periculos, pur și simplu-i prea…

Vasile Alaiba: Nu se merită, pui în balanță costul unei licențe de Windows, cu costul pe care-l ai, în primul rând de imagine, de brand, după aceea de… pur și simplu de amenzi, de lucruri care se pot întâmpla, nu mai rentează. Nu pot să spun că lucrurile acestea se întâmplă și pentru un student.

Ilie Ghiciuc: Într-adevăr. Ați auzit că a fost un caz acum un an sau doi, cred, un call-center din Iași, o firmă foarte mare, o firmă multinațională, cu 400 de angajați… au fost descoperiți că nu foloseau software cu licență. Vorbim de milioane de Euro pe an venit, probabil sute de mii sau milioane de Euro pe an profit, și nu foloseau software cu licență, pe care l-au achiziționat în ziua controlului pentru o sută de mii de Euro, sau ceva de genul ăsta. Deci pur și simplu nu face sens, nu mai face sens în ziua de azi să nu… Mai ales dacă ești o companie. De asta zic că firmele știu, ele tolerează o vreme, te lasă, până la un punct, oarecare. Nu poți să ai 400 de angajați și să nu plătești nimic, adică e…

Public 1: Tolerează câtă vreme mai speră să-ți vină încă mintea la cap…

Ilie Ghiciuc: Cam așa ceva.

Vasile Alaiba: În orice caz, o singură idee am mai avut, legat de studiile care se realizează, să spunem că în România, dacă faci un sondaj, probabil că mare majoritate vor spune că nu vor cumpăra filme de pe iTunes. Răposatul Steve Jobs are o replică celebră, care spune „nu poți să-ți întrebi utilizatorii ce-și doresc, pentru că până în momentul în care ajungi să construiești, ei își vor dori altceva”.

Public 1: Mobilități.

Vasile Alaiba: De aceea, probabil că în momentul – nu, motivul pentru care noi nu avem încă lucrurile astea în România este pentru că încă nu au reușit să fie construite. Lucrurile astea și în Statele Unite nu datează de mult timp, sunt câțiva ani abia de când funcționează. Eu cred că e o chestiune de timp, nu este o chestiune de imposibilitate.

Public 1: La chestia asta cu infractorii, să știți că există soluția Balzac… adică angajezi un mare tâlhar – Vautrin. Vautrin din Balzac este un mare tâlhar, angajat, racolat de poliție, devine șeful poliției. În romanele lui Balzac, Vautrin este un tâlhar reciclat. Ei ăsta-i tot așa de inventiv, mai inventiv decât ăia.

Ilie Ghiciuc: Apropo de chestia asta cu hackerii români care-s angajați la FBI: mit urban. Deci nu-ncercați chestia asta că nu se-ntâmplă.

Public 1: Mai țineți minte băiatul acela care-a spart codul NASA – român – la 12-13 ani? Ăla a fost angajat de NASA și cu bursă plătită de NASA, în Statele Unite. Soluția e tot cea din Balzac.

Ilie Ghiciuc: Unul dintr-o mie, că restul merg la pușcărie.

Public 1: Păi da bineînțeles, îți ajunge unul ca să-i bagi pe toți la pușcărie.

Liviu Gajora: Ok, pe această notă și cu această rimă…

Public 1: Nu, nu, nu, mai aveam ceva, iertați-mă.

Liviu Gajora: Ok, ultima intervenție.

Public 1: Vreau să vă fac un elogiu. Domnilor – și domnișoarelor – e foarte bună ideea de a organiza astfel de exerciții… nu vorbesc foarte serios, vă invidiez, să știți, pe cei de la Comunicare.

Ilie Ghiciuc: Noi suntem doar participanți, organizatorii sunt…

Public 1: Mă rog, invidiez pe organizatori, cei care au creat acest cadru, de laborator retoric. Păi da, e foarte important, uitați-vă cât se bâlbâie la televiziuni, la radio, peste tot, chiar în scris, pun în scris bâlbâielile. E nevoie de așa ceva; e nevoie să știi să argumentezi; e nevoie de inventio, dispositio, elocutio, e nevoie de toate astea. Și faceți asta. Dar am o curiozitate de ordinul metodei, pentru că eu voi propaga ce faceți aici. Vă voi aduce un elogiu în scris, în Ziarul de Iași. Pentru că avem nevoie în România de o astfel de metodologie, a stimulării dialogului inteligent, argumentat, și în același timp și deschis către opinia celuilalt – dia-logos. Eu vreau să vă-ntreb, gândindu-mă la staffurile electorale din America, în cei doi ani când am lucrat la Universitatea Washingtonului, așa se cheamă, nu a statului Washington, a Washingtonului ca ținut din Seattle. Am asistat la o campanie electorală prezidențială; trebuie să știți că acolo staffurile astea sunt făcute din experți, ultra-experți, care-i învață totul: și ce cravată să pună, și ce fel de – mă rog – reacții faciale să-și reprime, și așa mai departe.

Ilie Ghiciuc: Exact ca la noi, nu?

Public 1: Nu, vreau să vă întreb: ați făcut simulare, de o parte și de alta? Caraibele de o parte, Paza de Coastă pe de altă parte? Adică să vă imaginați ce au să, cu ce-au să ne – mă rog – înțepe la întrebări ăilalți, să banuiești întrebările, să le anticipezi. Ați făcut așa ceva?

Ilie Ghiciuc: Noi ne-am întâlnit, presupun că și voi v-ați întâlnit.

Public 1: Eu cred că ar trebui făcut.

Vasile Alaiba: Da, aș vrea… totuși, puțin anecdotic. Sper că nu se supără organizatorul.

Public 1: O dovadă a reușitei.

Vasile Alaiba: Da, da, da. Eu am aflat undeva ieri la prânz că va exista această dezbatere de la un fost student de-al meu care trebuia să dezbată, de fapt, în locul meu, și care a trebuit să plece din țară și căruia îi mulțumesc, s-a gândit să apeleze la mine, chiar m-am bucurat.

Public: Cum îl cheamă?

Vasile Alaiba: Horia, Horia Ciochină.

Public 1: Domnule profesor, păi sigur că v-ați bucurat să stați lângă fata asta.

Vasile Alaiba: Pe care am cunoscut-o cu exact oră înainte de dezbateri. Și în ora pe care am petrecut-o ne-am schimbat cele câteva notițe pe care le-aveam și ne-am sincronizat, să spunem, ne-am pus de acord planul de bătaie.

Public: Felicitări!

Vasile Alaiba: Mulțumim.

Un proiect
Ardor
Finanțatori
Open Society Foundation
MemoPlus
Parteneri
Policy Center
British Council
Europuls
Ce-Re
Prime Romania
Centrul pentru jurnalism independent
Aisec
Cogitus
Foreign Policy
Elsa
Voluntari pentru idei si proiecte
Trust
Leap
Asociatia young initiative
Asjc
Osut
Susținători Parteneri instituționali
Parteneri media
HotNews
Romania Pozitiva
Think Outside The Box
Carevasazica
Studentie.ro
startub.unibuc.ro
Iasi fun
Ziarul de Iasi
KissFm
Acest proiect este finantat cu sustinere din partea Comisiei Europene. Aceast publicatie [comunicare] reflecta doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi facuta responsabila pentru utilizarea informatiei pe care o contine.